Acum treizeci și cinci de ani, în orașul Kirzhach, regiunea Vladimir, un preot în timpul proscomediei s-a gândit, întristat, că nici un om nu a venit la slujbă. A început să citească pomelnicele (mai ales numele celor răposaţi) și să scoată părticele. După un timp s-a întors şi a văzut că biserica era plină cu oameni. Aceştia erau cei pomeniţi la proscomedie. După liturghie, soţia sa l-a întrebat de ce era atât de palid, și el i-a povestit despre vedenie. De aceea, liturghia se slujeşte chiar și când în biserică sunt puţini oameni sau nici un om! Toți cei pentru care preotul scoate părticulele sunt invizibil prezenți în biserică.

Arhiepiscopul Serghei Pravdoliubov

Darul hienei
Povestea vorbeşte despre: dificultatea cunoaşterii, absurdul unor explicaţii, relativitatea experienţei, puterea credinţei, faptele sfinţilor, un mod de a educa.
Sfântul Macarie Alexandrinul stătea în în faţa chiliei sale , înconjurat de ucenici şi le dădea tot felul de învăţături. Deodată o hienă, fiară sălbatică se apropie cu puiul în gură şi îl pune la picioarele sfântului. Acesta ia puiul în mână, vede că este orb, îl binecuvântează, scuipă în degete, pune scuipat pe ochii puiului care deschide ochii şi începe să vadă şi să scheaune. Hiena l-a privit pe sfânt a mulţumire şi-a luat iar puiul în gură şi dusă a fost. Nimeni n-a spus nimic.

A doua zi hiena s-a întors şi a adus şi a lăsat la picioarele sfântului o blană de oaie, dar acesta i-a spus cu supărare:
–Nu primesc daruri din furtişag!
Ruşinată hiena a plecat capul şi s-a depărtat.
După un timp sfântul a dat pielea de oaie Sfintei Melania care a numit-o darul hienei.

„VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA ”
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora.

Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post. Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi! O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”

A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat. Supărată, a venit acasă:
– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.
În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic. Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă. Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea în somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!
Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător. În depărtare se auzeau gemete omeneşti. El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.
– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….
– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.
Articol relatat de portalul ortodoxism.com

Tabloul fiului.
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:
– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
– O, nu se poate așa ceva, domnule…
Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai, după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
– Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
– Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a stigat iritat:
– Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
– Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
– 10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…
– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine Îl ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!
Omul care-l primește pe FIUL obține TOT!…
” Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
1 Ioan 5:11-12

Tânărul...curios
Un tanar credincios se mutase de putina vreme intr-o comuna mare cu multe sate, astfel ca in imprejurimi avea sapte biserici. El voia sa mearga la Sfanta Liturghie acolo unde oamenii participau trup si suflet si unde credinta lor era mai puternica. Si nu stiu cum sa faca altfel, decat sa se imbrace in haine zdrentuite, murdarindu-se pe fata cu carbune, cat sa arate ca un cersetor si merse din biserica in biserica, chiar in timpul Sfintei Liturghii, ca sa vada unde este bine primit.

In prima biserica numai intrand, lumanareasa l-a scos afara dandu-i citate din Sfanta Scriptura despre tinuta in Biserica, spunand ca ea citeste Epistolele Sfantului Apostol Pavel.
In a doua biserica intrand, toti cei din jurul lui incepura sa nu mai fie atenti la slujba si incepura a discuta cum de el cu hainele acestea a indraznit sa intre in biserica. Pleca el de acolo de bunavoie si intra in a treia.
Aici daca vazu ca nimeni nu se uita la hainele lui, incepu sa ingane asa ceva, prefacandu-se ca e bolnav. Un barbat nu a mai rabdat si l-a luat pe sus izgonindu-l din biserica.
In a patra biserica, oamenii rabdara sa-l vada murdar, sa ingane si vazand asta, tanarul incepu a zice din cand in cand: "Mi-e foame!”. Si aici il repezi careva, spunandu-i ca in biserica nu se mananca si sa caute de mancare pe afara cat o vrea.
In a cincea, oamenii ii rabdara inganarea, vaitatul de foame, caci cineva ii intinse un covrig, dar dupa aceea spuse ca ii este sete, oamenii nu-l mai rabdara si il scoasera si de aici.
Intr-a sasea biserica intrand, credinciosii daca au vazut ca nu sta locului, au inceputa sa se agite, care incotro, unul sa-i dea paine, altul sa-i dea apa, dar de aici a plecat el singur.
Intr-a saptea biserica intrand, a inceput la fel sa ingane, sa ceara mancare si apa, dar nimeni din cei prezenti la slujba nu se clinti de la locul lui, cum dealtfel nimeni din jur nu se uita urat la el. Slujba se incheie, se inchinara toti la icoane si se miruira, apoi copilul fu dus de cativa credinciosi la o casa in apropiere, fu imbaiat, ospatat si i se dadura haine noi.
Tanarul gandi ca aceasta ar trebui sa fie biserica in care va sa vina la slujba de acum inainte, nu pentru faptul ca se alesese cu haine noi, fiindca avea haine destule acasa. Dorea acest lucru din doua motive; o data pentru ca nimeni nu si-a intrerupt rugaciunea si lucrarile credintei in timpul Sfintei Liturghii ca sa–i dea lui atentie, si a doua; fiindca oamenii aceia nu tineau doar de forma cuvantul Scripturii, ci chiar au inteles ca trebuie sa si lucreze dupa acel cuvant. Astfel au lucrat cu totii, imbracandu-l si ospatandu-l, ca sa se implineasca prin aceasta cuvintele lui Hristos: "Strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; Insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; Bolnav am fost si M-ati cercetat" (Matei 25, 35-36)

Nu înceta să faci bine.
Dacă vrei să legi pe veci de tine pe cineva, fă-i bine. Fă-i bine cât poţi. Dezinteresat. Dacă va înţelege ceva din gesturile tale, fii fericit. Ai învăţat pe un om recunoştinţa. Dacă nu va înţelege nimic şi doar va profita din relaţia ta, nu înceta să-i faci bine. Chiar dacă binele săvârşit nu va mai lucra asupra aproapelui tău cu eficienţă maximă, tu vei fi beneficiarul principal al binelui făcut.
Pilda pe care vreau să v-o spun astăzi ne pune în faţa ochilor două surori. Urmărindu-le, aproape că nu ne putem da seama care din ele iubeşte mai mult, cea mare care are grijă de surioara ei mai mică, sau dimpotrivă cea care vrea ca din puţinii săi bani să cumpere un cadou celei mai mari. Răspunsul îl veţi da dumneavoastră.

La biroul său din lemn preţios stătea un bijutier privind plictisit prin vitrina elegantului său magazin. O fetiţă lipindu-şi nasul de geam se uita cu ochii miraţi la obiectele expuse. Intră hotărâtă în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
„Aş dori să-l cumpăr pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos, fiindcă aş vrea să-l ofer cadou?“ Patronul magazinului o fixă perplex pe micuţa clientă şi o întrebă: „Câţi bani ai?“
Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe marginea biroului o cutie de tablă, o deschise şi o goli. Din ea au căzut câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine de plastilină.
„Ajung?“, întrebă ea cu mulţumire. „Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care îi ţine locul şi niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi este ziua ei de naştere şi sunt sigură că o voi face fericită cu acest cadou. Pietrele acestea au aceeaşi culoare ca şi ochii ei.“
Omul a dispărut în spatele magazinului şi a revenit cu o hârtie de împachetat foarte frumoasă, roşie cu auriu, cu care a învelit cutia unde era colierul. „Ia-o, spuse el fetiţei, şi du-o cu grijă.“ Fetiţa plecă ţinând pachetul ca pe un trofeu.
Dar nu trecu decât o oră după aceea, când în acelaşi magazin intră o fată frumoasă, cu părul de culoarea mierii şi cu nişte ochi albaştri minunaţi. Puse cu hotărâre pe masa unde stătea lupa bijutierului pachetul pe care acesta îl făcuse cu atâta grijă şi întrebă: „Colierul acesta a fost cumpărat de aici?“ „Da domnişoară.“ „Şi cât a costat?“ „Preţurile practicate în acest magazin sunt confidenţiale: nu privesc decât pe client şi pe mine.“ Fata avea replica pregătită, anume că sora ei nu ar fi putut cumpăra cu bănuţii ei colierul ce stătea în cutia dinaintea celor doi. Dar bijutierul i-o luă înainte, închise pachetul, refăcu ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei spunându-i: „Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare pe care-l putea oferi cineva: a dat tot ce avea.“
Din „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg

Zidim biserici ca sa preschimbam iadul in Rai
Un om a ajuns în iad, numai că şi-ar fi dorit să fie acolo şi o biserică; deşi era om păcătos, îl iubea pe Dumnezeu şi voia să se roage. A început să măsoare locul, ca să pună temelia. Un diavol l-a întrebat ce face, iară omul i-a răspuns: «Uite, voiesc să zidesc o biserică, să mă rog». Când a auzit, diavolul s-a neliniştit - cum să zideşti biserică în iad! A încercat el să-l împiedice în fel şi chip, dar n-a reuşit. A chemat şi pe alţi diavoli, dar nici ei n-au fost în stare de nimic. Atunci au dat de ştire mai-marelui lor; s-au adunat cu toţii şi l-au aruncat pe om din iad afară, ca nu cumva să zidească biserica". Aşa şi noi, zidim biserici ca să preschimbăm iadul în Rai. Şi de n-o vom izbuti pe aceasta, ceva tot vom izbuti: să ne-arunce diavolul din iad afară!

Calea de a iubi precum a iubit Hristos sta in lepadarea de sine. A-i spune acest lucru omului din zilele noastre echivaleaza cu a-i vesti esecul in viata, de vreme ce reusita pentru el sta in cultivarea sinelui si nu in lepadarea lui. Este foarte greu de implinit aceasta chemare a Mantuitorului, pentru ca omul este lipsit de trairea impreuna cu Dumnezeu. El stie numai de trairea cu sine.
Este important ca omul sa stie ce vrea. Daca doreste sa iubeasca precum a iubit Hristos, atunci trebuie sa implineasca cuvintele Sale. Noua ni se pare firesc ca atunci cand cineva aude ca trebuie sa renunte la sine, sa faca tot posibilul sa evite acest lucru. Pierderea sinelui echivaleaza cu un adevarat pericol. Dar aceasta reactie este cea a omului cazut in pacat. Asa reactioneaza si Petru cand aude ca Mantuitorul va fi torturat si in cele din urma rastignit, ii spune "Fie-Ti mila de Tine, Doamne!, asta sa nu Ti se intample!" (Matei 16, 22). Iar Hristos caracterizeaza acest raspuns drept satanic: "Dar El intorcand-Se si uitandu-Se la ucenicii Sai, a certat pe Petru si i-a zis: Mergi inapoia mea, satano! Ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!" (Marcu 8, 33).

Daca nu avem incredere in cuvintele Mantuitorului, atunci sa stim ca raspunsul dat lui Petru se adreseaza si noua celor care asezam cele omenesti mai presus de cele dumnezeiesti. Nu ignorati porunca lui Hristos: "sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34), este porunca Celui care Si-a dat viata pentru noi. Nu uitati: masura iubirii pentru cineva este masura sacrificiului pe care esti in stare sa-l faci pentru el.

O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Christos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie. Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.
Într-o zi şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţa crucii şi a spus:
– „Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce”. Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.
Domnul vorbi iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare dar ferme.
– „Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie”.
– „Care, Doamne?” întrebă Haakon. „Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi”.
– „Ascultă… Orice ar fi să se întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna”.
Haakon răspunse:
– „Îţi promit, Doamne!” Şi schimbul se făcu.
Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.
Dar într-o zi veni un om bogat şi după ce se rugă, plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu.
Nu spuse nimic nici când un sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.
Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă călătorie..
Dar în acel moment se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri, spuse că băiatul furase portofelul.
Bogătaşul se apropie de băiat şi-i spuse furios:
– „Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!”
Tânărul replică surprins:
– „Eu nu am furat niciun portofel!”
– „Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!”
– „Vă repet că nu am luat niciun portofel!” răspunse băiatul.
Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:
– „Opreşte-te!”
Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise.
Haakon care nu mai putuse păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul plecă de asemenea fiindcă se grăbea să plece în călătorie.
Când cei doi plecară, Christos îi spuse credinciosului:
– „Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere.”
– „Dar, Doamne… – spuse Haakon – cum puteam să permit o asemenea nedreptate?”
Locurile se schimbară, Iisus se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia.
Dumnezeu continuă să vorbească:
– „Tu nu ştiai că a fost bine ca bogătaşul să piardă portofelul fiindcă avea în el banii pentru a cumpăra virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat.
– Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în acea călătorie…
… Pentru că doar acum câteva minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece…
Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac”.
Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.
De multe ori ne întrebăm:
De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea? Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să ne răspundă ceea ce doresc ei să audă… Dar nu este aşa.
Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!
Trebuie să învăţăm să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face.
Şi în tăcerea Sa ne spune cu iubire:
AI ÎNCREDERE ÎN MINE… ŞTIU BINE CE AM DE FĂCUT!”

Şi bogații intră în Rai .
Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:
- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare
pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este
posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi
vom vedea cum o fi şi acolo ...
Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva
nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi,
veselie multă, îngeri adunaţi să-1 întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i
venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum,
era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea primire. Dar,
când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se
apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:
- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai
mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile
minunate ale Raiului.
- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.
- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă,
trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-1 întâm-
pinăm cum se cuvine.
- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut
nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, trebuie
primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?
- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie
bogat- ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut
să împărţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai
fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie
că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.
- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui
aşa o sărbătoare?
- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii.
Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai...
Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat cu
atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul ; căci
oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl ajutăm. vom fi
egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată un om rău sau! zgârcit
care să fie fericit?
"Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (...) Nu bogaţii vor fi osândiţi,
ci cei ce slujesc bogăţiei." (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Despre mântuire
- Părinte , ce să fac pentru ca să mă mântuiesc ?
- Să nu cauți ca să te mântuieşti !
- Cum, părinte, să nu caut ca să mă mântuiesc? Păi atunci, ce să caut ?
- Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție !
- Păi și unde să caut , părinte, această Împărăție ?
- Înlăuntrul tău, fiule.
- Dar cum îmi pot da seama, părinte, că am aflat această Împărăție înlăuntrul meu ?
- Când vei simți dragoste față de toată făptura lui Dumnezeu, și când în ciuda tuturor întristărilor şi răutăților lumii tu să simți bucurie și pace, prin încrederea totală în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de toată creația Lui și cum că binele până la urmă va birui, prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii. Acestea toate fiind roadele Duhului Sfânt, care pogoară în inima ta prin smerenie şi blândețe.
- Și cum să încep această lucrare, părinte ?
- Începe prin a nu cauta să condamni pe cineva vreodată, oricât de păcătos ți s-ar părea acela ... să nu gândești iadul pentru nimeni ... roagă-te pentru toți ... Ocupă-ți mintea cu gândirea la Dumnezeu și la dragostea Lui, mai mult decât cu orice altceva înafară de asta !
- Mulțumesc, părinte, pentru sfat !
- Să îți fie de folos ... DUMNEZEU să fie cu tine!
Pr.Dimitrie Ivasco .

"Există trei domenii în care nu ne facem niciodată concurenţă: în credinţă, în educaţie şi în sănătate. Nu am înţeles asta în ultimii 20 de ani. Credem că suntem unii mai deştepţi decât alţii, unii mai credincioşi decât alţii, unii mai educaţi şi unii mai sănătoşi decât alţii, până când ne doboară boala" - Părintele Constantin Necula

Şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă

Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii.

Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni ca o fiară sălbatică, este mângâiat de mâna mamei sale; când, bolnav şi părăsit, este cercetat de vrăjmaşul său de o viaţă, care îi aduce daruri şi iertare; şi când, pe patul de moarte, preotul îi spune: nu te teme, mila lui Dumnezeu este mai mare decât păcatele tale!

De trei ori se aseamănă omul lui Dumnezeu: când i se naşte fiu; când înţelege şi-l primeşte pe Hristos; şi când se împacă cu pătimirea sa pentru dreptate.

Extras din Sfântul Nicolae Velimirovici, „Gânduri despre bine și rău”, Ed. Predania, București, 2009. p.53

De ce este bine să purtăm o cruciuliță la gât?
Multe persoane nu știu acest lucru important
De ce este bine să purtăm o cruciuliță la gât
Purtarea unei cruciulițe la gât a devenit un obicei pentru foarte multe persoane și de multe ori, aceasta este considerată o bijuterie și este făcută cadou în diferite situații. Cu toate acestea, preoții atrag atenția asupra faptului că semnificația cruculiței este cu totul alta și ar trebui ca orice credincios să cunoască acest lucru.
De ce este bine să purtăm o cruciuliță la gât?
Pentru multe persoane, cruciulița pe care o poartă la gât este doar un accesoriu sau o bijuterie, chiar dacă aceasta are un rol mult mai important. Mai exact, modul în care cele două linii sunt suprapuse simbolizează unirea cerului cu pâmântul, dar și unirea omului cu Dumnezeu, potrivit ortodoxia.me. În trecut, oamenii purtau la gât cruciulițe pentru a-l slăvi pe Dumnezeu și pentru ca acesta să îi însoțească în permanență și să îi ferească de rele.
Preoții îi sfătuiesc pe creștini să nu privească cruciulița ca pe un talismam. Aceștia atrag atenția că purtată la gât, cruciulița nu are efect asupra duhurilor rele, atât timp cât omul nu dovedește o mare credință în Dumnezeu. Practic, cruciulița capătă putere doar în momentul în care este însoțită de rugăciune și credință. Indiferent de materialul din care este confecționată, cruciulița trebuie sfințită de preot înainte de a fi purtată, asta pentru a purta noroc celui ce o are la gât. În plus, ea trebuie îngrijită cu mare atenție și purtată cu decență.

Căsnicia - pecetea celei mai adânci prietenii din toată viața omului


„Căsnicia e cheia înfrânării şi armonia dorinţelor, pecetea adâncii prietenii, băutura fără asemănare dintr-o fântână ferecată, de nepătruns celor lipsiţi de ea. Uniţi cu trupul, una în duh, unul pe altul se îndeamnă cu puterea dragostei lor. Căci căsnicia nu îndepărtează de Dumnezeu, ci ne aduce încă mai aproape de El, căci Însuşi Dumnezeu ne trage către ea.”

Un model de casatorie crestina
Sfinții Petru și Fevronia de Murom, patroni ai căsătoriei și fidelității – aparatorii familiei, dragostei
Scrierile rusești din sec. XV-XVI amintesc de o poveste de dragoste extraordinară, trăită în sec. XIII de un cneaz (prinț) de Murom, pe nume Petru, și o fată săracă, din popor, pe nume Fevronia.
...Se spune că demult, în sec. XIII, orașul Murom din Rusia era condus de un prinț numit Pavel, plin de bunătate și înțelepciune. Un duh rău a vrut să distrugă pacea ținutului și a trimis un șarpe la palatul prințului Pavel, șarpe care putea lua chipul acestuia. Prințesa s-a lăsat înșelată de aparențe o vreme, ținând șarpele drept soț, după care a mărturisit soțului ei existența șarpelui în palat. Acesta și-a dat seama că e lucru necurat și nu a știut cum să lupte cu șarpele, deci a rugat-o pe soție să-l descoasă ea însăși despre slăbiciunea lui.
Când a venit iarăși șarpele la ea, prințesa l-a lăudat nespus și l-a întrebat multe lucruri, până când șarpele i-a dezvăluit că știe și viitorul, anume că va fi omorât de mâna lui Petru și a sabiei lui Agric.
Prințesa a transmis mai departe soțului ei ce-i spusese șarpele, însă acesta nu a înțeles ce înseamnă cuvintele lui. Prințul avea un frate pe nume Petru, deci a bănuit că despre el este vorba. I-a spus și acestuia toată istoria, iar Petru a hotărât să ajute la uciderea șarpelui. Totuși, niciunul nu știa ce este și unde este sabia lui Agric.
Prințul Petru obișnuia să meargă singur la biserică, să se roage. Odată s-a dus la biserica Înălțării Sfintei Cruci, dincolo de zidurile orașului Murom. Aici a fost întâmpinat de un tânăr (un înger) care l-a întrebat dacă vrea să vadă sabia lui Agric. Prințul a fost nerăbdător să o vadă, iar tânărul i-a arătat o nișă în cărămizile altarului, unde sabia fusese ascunsă. Petru a luat sabia și s-a întors în oraș, așteptând ocazia uciderii șarpelui.
Odată, după ce a mers la Pavel, intrând la cumnata sa, și-a văzut fratele încă o dată, stând cu prințesa. Petru a înțeles că este vorba de înșelătoria șarpelui, care lua chipul fratelui său. El și-a rugat fratele să nu iasă din cameră, întorcându-se la cumnata lui, cu sabia lui Avric în mână.
Șarpele nu plecase, păstrând în continuare chipul lui Pavel. Petru l-a lovit cu sabia lui Avric, iar el și-a luat chipul adevărat, de șarpe, murind în convulsii. Înainte de a muri, l-a stropit cu sângele său otrăvitor pe prințul Petru. Acesta s-a îmbolnăvit, corpul acoperindu-i-se cu lepră pe locul stropilor de sânge. Mulți doctori au fost chemați la el, însă niciunul nu l-a putut vindeca.
Atunci au fost căutați doctorii din ținutul Riazan, renumiți pentru capacitățile lor. Unul dintre slujitorii prințului a nimerit din întâmplare într-un sat numit Laskovo. Acolo, a văzut o casă în care părea că nu locuiește nimeni. Intrând, a găsit o fată tânără și frumoasă, pe nume Fevronia, care țesea. Lângă ea sărea și se juca un iepure de câmp. După o scurtă conversație cu ea, slujitorul și-a dat seama că e o fată foarte înțeleaptă, deși fată simplă, dintr-o familie de apicultori. Ea a aflat de boala prințului și i-a transmis servitorului să-l aducă în casa ei, că poate fi vindecat, dacă nu va fi prea arogant și dacă are inimă bună. De asemenea, ea i-a transmis că îl va vindeca personal, dacă prințul acceptă să fie soțul ei.
Prințul nu a luat în serios vorbele Fevroniei, gândindu-se că oricum ar fi imposibil să se căsătorească cu o fată dintr-o familie atât de săracă. Totuși, a trimis vorbă prin slujitor să-i spună că acceptă căsătoria, dacă ea îl va vindeca. Slujitorul a transmis întocmai, iar Fevronia a pregătit un leac pe bază de plante, cu care prințul să fie uns după o baie cu aburi, pe ulcerații.
Pentru că prințul nu o cunoștea direct pe Fevronia, ci avea doar cuvântul slujitorului său, a hotărât să încerce înțelepciunea acesteia. I-a trimis un fuior de in, cerând ca ea să-i facă o cămașă, un prosop și pantaloni din el, cât timp el făcea baia de aburi. Primind această însărcinare, Fevronia l-a rugat pe slujitor ca mai întâi să ia o bucată mică de lemn, să o ducă stăpânului său, iar din aceasta el să facă mai întâi un război de țesut, la care apoi ea să lucreze inul. Când a auzit răspunsul, prințul a râs și a spus că este imposibil, iar Fevronia i-a transmis că așa cum nu se poate face un război de țesut dintr-o mică bucată de lemn într-un timp așa de scurt, nici ea nu-i poate coase cele cerute din atât de puțin in, în așa scurt timp. Petru a fost uluit de înțelepciunea ei.
Apoi Petru s-a uns pe răni cu leacul Fevroniei, mai puțin pe una singură, căci așa îi recomandase fata. A doua zi, tot corpul era vindecat, mai puțin cea neunsă. Petru a fost foarte mulțumit, trimițând daruri scumpe Fevroniei, fără să împlinească și promisiunea de a o lua de nevastă, din cauza originii ei sărmane.
El s-a întors în Murom, dar după puțină vreme, ulcerațiile s-au extins iarăși pe corp, de la buba nevindecată. El a hotărât să se ducă iar în regiunea Riazan, la casa Fevroniei, cu toate că îi era rușine pentru promisiunea încălcată. Fevronia îl aștepta, fără să-i poarte pică. L-a vindecat încă o dată, complet, iar Petru s-a căsătorit cu ea, întorcându-se la Murom amândoi, soț și soție.
Mai apoi, fratele prințului, Pavel, a murit, iar Petru a ajuns conducătorul orașului. Boierii din Murom nu o plăceau pe prințesa Fevronia, datorită originii sale. Cu toate acestea, poporul o iubea foarte mult, deoarece ea făcea foarte multe acte de milostenie. Boierii au început să o bârfească pe Fevronia, unul dintre ei spunându-i prințului că ea culege firimitirule de la masă, ca și cum i-ar fi încă foame, ceea ce este împotriva etichetei.
Prințul a hotărât să verifice vorbele, așezând-o pe Fevronia la masă lângă el. Într-adevăr, la sfârșitul mesei, aceasta a strâns toate firimiturile în palmă. Supărat, Petru a prins-o de mână și i-a spus să deschidă pumnul, dar acolo erau mir parfumat și tămâie. Din acea zi, Petru nu s-a mai îndoit de deciziile soției sale.
După mai mulți ani, boierii au încercat încă o dată să-i despartă pe Fevronia și Petru, îndemnați și de soțiile lor. I-au spus acestuia că îl vor asculta în continuare și îl vor recunoaște drept conducător, numai dacă se căsătorește cu o altă prințesă. Fevronia își poate lua partea ei de avere și să plece. Blândul Petru a hotărât să vorbească cu Fevronia și să-i prezinte solicitarea lor, cu toate că aceasta îi era foarte neplăcută. Boierii au organizat un banchet, la care s-au îmbătat și au început să vorbească foarte urât de Fevronia, negându-i orice calitate, inclusiv darul tămăduirii.
Apoi ei i-au înaintat prințesei cererea lor, de a pleca din Murom, de a nu mai fi prințesa lor, putând lua oricâtă avere dorește. Ea le-a spus că vrea un singur lucru: pe prințul Petru. Iar ei au acceptat, dacă și Petru dorește să plece cu ea.
Petru a ales să plece cu ea din Murom, în bărcile pregătite de boierii răutăcioși, pe râul Oka. Pe barca prinților era și un curtean care a început să o privească pe prințesă cu gânduri necurate. Fevronia și-a dat seama de intențiile lui. Ea l-a pus să guste apă din râu, de pe ambele părți ale bărcii, întrebându-l dacă are același gust. Când el a spus că da, Fevronia i-a explicat că așa este situația și cu femeile, natura femeilor este aceeași, să nu-și părăsească soția pentru alta. Curteanul s-a rușinat și s-a potolit.
Seara, când au ancorat bărcile, prințul s-a îndoit de alegerea făcută, de a pleca împreună cu soția sa. Soția i-a înțeles starea și l-a încurajat, atât prin vorbe (spunându-i că Dumnezeu nu-i va părăsi în vremurile grele), cât și prin anumite minuni.
Spre exemplu, în aceeași seară, servitorii au pregătit cina pentru prinț, tăind ramurile unor copaci, pentru a face un suport pentru ceainic. Prințesa a binecuvântat ramurile tăiate, zicând că dimineața ele deja vor fi copaci mari, cu frunziș bogat. Dimineața toți au constatat împlinirea profeției.
Pe când se pregăteau să plece, încărcând bărcile, un nobil a venit implorându-l pe prințul Petru să se întoarcă îm Murom, în numele tuturor orășenilor, deoarece în lipsa lui mulți boieri s-au ucis între ei, pentru putere. Iar orașul a ajuns în dezbinare. El a promis că și Fevronia va fi bine primită și iubită, fără a i se mai cere să plece.
Petru și Fevronia s-au întors în Murom, conducând orașul cu înțelepciune și frică de Dumnezeu. Ei și-au tratat supușii ca pe proprii copii. I-au pedepsit numai pe cei care exploatau poporul. Au îngrijit pe săraci, pe bolnavi, au condus în adevăr și smerenie.
Spre sfârșitul vieții lor, Petru și Fevronia s-au rugat Domnului ca să moară în aceeași zi, la aceeași oră. Au mai cerut să fie îngropați în același mormânt și într-un sicriu comun. Ei au luat împreună jurămintele monahale, prințul Petru devenind fratele David, iar prințesa Fevronia – sora Eufrosina.
Ulterior, pe când Eufrosina broda un chip de sfânt pe un acoperământ de potir, a primit un mesaj de la soțul ei, care îi transmitea printr-un servitor că este pe moarte și o așteaptă să treacă la Dumnezeu împreună. Prințesa călugăriță i-a răspuns că mai are puțin de cusut, dar un alt mesager a vestit-o pe Eufrosina că David nu mai are timp de așteptare. Atunci ea a lăsat lucrul neterminat și a răspuns că e gata. S-au rugat fiecare, iar apoi și-au oferit sufletele lui Dumnezeu.
Dar după moartea lor, s-a hotărât ca prințul să fie îngropat la catedrala Maicii Domnului, din interiorul zidurilor orașului Murom, iar prințesa – la biserica Înălțării Sfintei Cruci, în afara zidurilor. Oamenii s-au gândit că nu este corect ca doi călugări să fie îngropați împreună. A doua zi după depunerea trupurilor sfinților în bisericile respective, sicriele au fost găsite goale, iar un mormânt săpat în piatră, din curtea catedralei Maicii Domnului, a fost găsit cu trupurile sfinților alăturate.
Neînțelegând minunea, oamenii au separat iarăși trupurile, la cele două biserici. Întrucât a doua zi iarăși trupurile au fost găsite împreună, nimeni nu a mai îndrăznit să le despartă. Ei au fost îngropați în curtea catedralei din Murom.
Oricine a atins cu pocăință mormântul sfinților, a primit întotdeauna mângâiere și vindecare. Icoanele sfinților sunt foarte răspândite în spațiul rusesc, multe minuni întâmplându-se celor care s-au rugat cu credință acestor sfinți: vindecări de boli, ajutor în căsnicie, naștere de copii în cadrul cuplurilor sterile, înmulțirea dragostei și înțelegerii.
Sunt sărbătoriți la 25 iunie, iar numele sfintei, Fevronia, înseamnă: cea care purifică, care curăță, care iartă.(Mirela Sova)
La manastirea din Murom in care se afla racla cu sfintele moaste ale Sfintilor Petru si Fevronia se fac mai ales rugaciuni pentru tineri – pentru cei care inca nu si-au gasit perechea sau, daca si-au gasit-o, sa fie casatoria binecuvantata!
Surse: http://mirelasova si doxologia

Vrei să-L vezi pe Dumnezeu???…pilde

Într-un sătuc viețuiau doi oameni care mereu se războiau unul cu celălalt. Din te miri ce, între ei mereu izbucneau câte o ceartă. Viața devenise de nesuportat atât pentru unul cât și pentru celălalt, ba chiar pentru întreg satul.

Într-o bună zi, câțiva bătrâni îi ziseră unuia dintre ei:
-Singura ieșire ce-ți mai rămâne – după ce le-am încercat pe toate – este să te duci să
vorbești cu Dumnezeu.
-Așa voi face, dar încotro să mă duc?
-Nimic mai ușor. Va fi de ajuns să urci pe acolo pe creasta muntelui și ai să-l vezi pe Dumnezeu.
Fără a sta pe gânduri, omul nostru porni să-l întâlnească pe Dumnezeu. După multe și obositoare zile de mers, ajunse pe vârful muntelui.
Dumnezeu se afla acolo și îl aștepta.
În zadar se frecă la ochi omul nostru; nu încăpea umbră de îndoială: Dumnezeu avea chipul vecinului său certăreț și nesuferit.
Nimeni nu știe ce i-o fi spus Dumnezeu. În tot cazul însă, atunci când se întoarse în sat, nu mai era același.
Dar, cu toată purtarea sa de grijă și dorința de împăcare cu vecinul său, tot rău mergeau lucrurile, întrucât celălalt căuta noi și noi pricini de gâlceavă.
Bătrânii își spuseră unii altora:
-Ar fi bine să meargă și el să-L vadă pe Dumnezeu.
Cu toată încăpățânarea lui, până la urmă izbutiră să-l convingă să meargă pe muntele cel înalt. Iar acolo, pe culme, și el descoperi că Dumnezeu avea chipul vecinului său.
Din acea zi, totul se schimbă și pacea începu să domnească peste acel sătuc.
Așadar ,,dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, uită-te la aproapele tău. Fecare poartă in el chipul lui Dumnezeu”.

‎Despre mântuire
- Părinte , ce să fac pentru ca să mă mântuiesc ?
- Să nu cauți ca să te mântuieşti !
- Cum, părinte, să nu caut ca să mă mântuiesc? Păi atunci, ce să caut ?
- Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adauga ție !
- Păi și unde să caut , părinte, această Împărăție ?
- Înlăuntrul tău, fiule.
- Dar cum îmi pot da seama, părinte, că am aflat această Împărăție înlăuntrul meu ?
- Când vei simți dragoste față de toată făptura lui Dumnezeu, și când în ciuda tuturor întristărilor şi răutăților lumii tu să simți bucurie și pace, prin încrederea totală în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de toată creația Lui și cum că binele până la urmă va birui, prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii. Acestea toate fiind roadele Duhului Sfânt, care pogoară în inima ta prin smerenie şi blândețe.
- Și cum să încep această lucrare, părinte ?
- Începe prin a nu cauta să condamni pe cineva vreodată, oricât de păcătos ți s-ar părea acela ... să nu gândești iadul pentru nimeni ... roagă-te pentru toți ... Ocupă-ți mintea cu gândirea la Dumnezeu și la dragostea Lui, mai mult decât cu orice altceva înafară de asta !
- Mulțumesc, părinte, pentru sfat !
- Să îți fie de folos ... DUMNEZEU să fie cu tine!
Pr.Dimitrie Ivasco .

Deznadejdea ataca si oamenii din biserica?
O persoană care este inca in deznadejde si are gânduri de sinucidere şi după ce s-a spovedit, credem că încă nu s-a spovedit sincer. Dacă s-a spovedit sincer, fie nu a împlinit sfatul şi canonul primite, fie nu a avut încă parte de îndrumarea care îi trebuie.

Prin harul care lucrează în Taina Spovedaniei, cuvântul pe care îl dă Dumnezeu duhovnicului este un cuvânt cu totul special. De altfel, totul este special în Taina Spovedaniei. În spovedanie Duhul lui Dumnezeu îl povăţuieşte pe preot ce sfaturi să dea, nu pentru vrednicia preotului, ci pentru nevoia şi sinceritatea celui care se spovedeşte. De aceea, dacă în mintea lui revin gânduri de sinucidere şi după spovedanie, să se mărturisească încă o dată, sincer, să-şi spună toate gândurile pe care le are, să-şi cerceteze conştiinţa până ajunge la rădăcinile păcatului şi să mărturisească şi acele rădăcini, căci din ele se nasc gândurile cele rele. Apoi să împlinească cu credinţă şi deplin ceea ce-i rânduieşte duhovnicul în Taina Spovedaniei.
Ce poate el să mai facă după ce s-a spovedit? O lectură bună! Îi recomand ca mai întâi să citească Evangheliile. Să înceapă cu cea de la Ioan, căci în Evanghelii, şi mai ales în Evanghelia de la Ioan, va descoperi mila şi bunătatea lui Dumnezeu, dragostea Lui faţă de om.
Când va vedea cât de mult îl iubeşte Dumnezeu, nu se va mai gândi niciodată să se despartă pentru totdeauna de Dumnezeu prin acea faptă îngrozitoare. Să-i fie limpede că un astfel de pas nu înseamnă altceva decât că îşi dă sufletul în mâinile diavolului pentru totdeauna. Prin sinucidere el se desparte de tot ceea ce este bine, frumos, înălţător, de frumuseţea vieţii în Dumnezeu, adevărata noastră viaţă.
Să înţeleagă clar că, ascultând de acele gânduri, el ascultă de diavol şi se dă în mâna lui; iar diavolul nu îi oferă decât o urâţenie lăuntrică, o teamă pe care i-o strecoară în suflet, o neîncredere în atotputernicia lui Dumnezeu, în locul frumosului, bucuriei, nădejdii, dragostei şi luminii credinţei. Aceasta se întâmplă în lumea de aici. Iar în veşnicie, nu-i oferă altceva decât continuarea stării rele pe mai departe: ruperea de Dumnezeu şi ruperea de comuniunea cu oamenii.
Cel mai greu pentru om este atunci când e lipsit de comuniune şi de dragoste, când nu mai poate comunica şi nu mai poate intra în comuniune cu cel de lângă el. Aceasta este starea spre care se îndreaptă cel ce se gândeşte la sinucidere, căci sinucigaşul, în viaţa de dincolo, are parte de tragedia singurătăţii pentru totdeauna. El nu mai gustă din bucuria comuniunii, deoarece prin gestul său s-a despărţit de oameni şi de Dumnezeu.
În Pateric ni se istoriseşte cum Sfântul Macarie cel Mare a găsit în pustiu o tigvă (craniu) şi a întrebat a cui este şi care este starea sufletului acelui om. Era vorba despre un păgân şi află de la el că este în iad şi că cei din iad nu-şi văd faţa unii altora. Aveau însă şi o mângâiere: atunci când Sfântul Macarie se ruga pentru cei din iad, aceştia îşi vedeau feţele unii altora. Această putere o aveau rugăciunile Bisericii! Sfântul a suspinat şi a zis: „Dacă aceasta este mângâiere, vai de ziua în care s-a născut păcătosul”.
Un episcop arăta odată icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe şi zicea: „Este bine ca fiecare dintre noi să ne gândim că suntem nişte prunci în braţele Maicii Domnului. Căci Maica Domnului, aşa cum şi-a iubit Fiul, tot aşa ne iubeşte pe fiecare dintre noi”. Aşa să încredinţaţi persoana deznadajduita Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos, având nădejdea şi încredinţarea că Maica Domnului îl ţine în braţe şi nu-l lasă. Această nădejde nu va rămâne de ruşine!
Un părinte spunea odată că această nădejde este rugătoare şi lucrătoare. De ce?
Ea este rugătoare pentru că vine din partea noastră şi, astfel, este ca o rugăciune pe care o facem înaintea lui Dumnezeu. Şi este lucrătoare pentru că se întoarce la oameni şi aduce lucrarea lui Dumnezeu asupra persoanei respective. Nu-I cerem lui Dumnezeu să-l mântuiască, pentru că Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa. Dar Îi cerem lui Dumnezeu să aibă milă şi să-i mişte inima spre pocăinţă, căci acesta o poate face Dumnezeu independent de voinţa omului, fie că vrea, fie că nu vrea omul.
Să aveţi permanent încredere că Dumnezeu ne ţine cu adevărat în braţe şi ne iubeşte pe fiecare din noi şi rugaţi-vă pentru prietenul dumneavoastră cu încredinţarea smerită că nu-L va lăsa din braţe!
Părintele Ioan Mina

Rugaciunea Sfântului SILUAN ATHONITUL pentru lume:
Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecarui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunatatea Ta.
Mintea noastra este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îî sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.

Rugăciune!
Paraschiva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.

Zorica Lațcu

Ioan Bebeselea

12 octombrie la 21:04

Rugăciunile pe care trebuie să le ştie pe dinafară orice creştin
Întîi să iei seama să faci crucea dreaptă simţind când atingi cele trei degete la frunte, la pântece sub piept, la umărul drept şi la umărul stâng, aplecându-te cu mâna până la pământ:

1. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie.
2. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşuieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.
3. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
4. Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează, şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău.
Doame miluieşte. (de trei ori)
Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
5. Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ, pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Doame miluieşte. (de douăsprezece ori)
6. Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem, la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem, la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
PSALMUL 50
Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta,
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea,
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte,
Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea,
Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale, şi să biruieşti când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea,
Că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu Isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite,
Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele ştergele,
Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de sângiuiri Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu, Duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci bine vei voi jertfa dreptătii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
7. CREZUL
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, cel de o Fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Maria Fecioara, şi s-a făcut om. Şi s-a răstignit pentru noi, în vremea lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după scripturi. Şi s-a înălţat la ceruri, şi şade de-a drepta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul, de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede. Cela ce împreună cu Tatăl şi Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Într-una Sfântă, sobornicească şi Apostolească biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor, Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie; Amin.
8. Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii, şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
9. SLAVOSLOVIA
Slavă întru cei de sus lui Dmnezeu, şi pe pământ pace, întru oameni bună voire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie slăvimu-Te, Mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare. Doamne Împărate ceresc Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne Fiule Unule născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bune te voi cânta şi voi lăuda numele Tău în veac, şi în veacul veacului.
Doamne scăpare te-ai făcut nouă, în neam şi în neam, eu am zis: Doamne miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie, Doamne către Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne Doamne în ziua această fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri, şi lăudat şi prea slăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie Doamne mila Ta spre noi, precum şi noi am nădăjduit întru Tine.
Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Doamne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Însemnare
Aceste rugăciuni să le zicem rar şi cu multă atenţie (luare aminte).
Trebuie să le zică fiecare creştin dimineaţa la sculare şi seara la culcare
şi în timpul zilei şi al nopţii, cât mai des posibil.
La fel să zică şi rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Cristina ONOIU : Nu-mi lua iubirea


Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua pocăinţa, speranţa ce-mi dă putere să trăiesc,
Nu-mi lua iubirea pentru cei din jurul meu,
Nu-mi lua nădejdea, lumina ce licăre mereu.
Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua nădejdea de-a încerca să nu-Ţi greşesc,
Nu mă lăsa să cad, să uit tot ce-i frumos,
Nu-mi lua ce am mai drag, mai scump, mai luminos.
Ia-mi tot ce vrei, numai iubirea nu mi-o lua,
E ceea ce mă ţine pe pământ, şi mă ridică spre slava Ta.
Fără dragoste sunt nimic, nu exist, nu trăiesc,
Tu, Doamne, eşti TOTUL şi m-ai învăţat să iubesc.
Du-mă pe Cărarea cea Sfântă a Împărăţiei Cereşti,
Pentru că doar acolo cu Tine, voi şti ce înseamnă să trăieşti,
Doar cu Tine în suflet, voi şti ce este iubirea,
Şi doar iubind pe pământ, voi găsi fericirea.
Nicicând nu voi putea să-ţi mulţumesc îndeajuns,
Că m-ai chemat şi că mă iubeşti nespus,
Că mi-ai dat în suflet pacea şi iubirea,
Te iubesc, Doamne, TU EŞTI FERICI

Maria Ioanovici

13 octombrie la 14:49

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și încearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!

El o coase, şi-o ”descoase” despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu e prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii: ”Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!”
Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă:
”Iartă-mă, dar nu rezist... cum de eşti așa de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!
Milă-mi este-acum de tine… ciudă-mi e, că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ”capul” înainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!
Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
Bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume...!
Ai să pierzi, inconştiento, chiar şi sufletul din tine!”
Fiecare-mpunsătură, care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă, resemnată, în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
”-Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!”
Fiecare inimă cred că a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință... este creierul uman!
Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul s-o tot repare!
Croitorul – autor Liliana S. Vacaru
Foto: internet

Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu, la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul : \\\"Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra întru împărăţia lui Dumnezeu\\\".

Mai mult să faci cu fapta, decat să vorbeşti cu cuvântul.
Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că \\\"după faptele tale te voi judeca\\\" zice Domnul, căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul si era bună foarte! Încă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfanta Evanghelie. Dar noi, cei de azi, suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim putin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte : \\\"Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost!\\\" Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cat i-am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!\\\"
Părintele Paisie Olaru
(din cartea \\\"Părintele Paisie Duhovnicul\\\",

Sunt o oaie mititica
Sunt o oaie mititică
În acest frumos decor,
Dar nu am teamă, nu am frică,
Cu mine e Blândul Păstor.

El mă paşte, mă adapă
Şi cu drag mă îngrijeşte,
Eu sunt oaia Lui cea dragă
Şi de rău mă ocroteşte.
Am fost plâns de-ngropăciune,
Dar mi-a dat zile senine,
Să mă scoată la păşune
Şi-a pus viaţa pentru mine.
E cu mine în tot ceasul
Zi şi noapte, tot mereu,
Ca să nu vină vrăjmaşul
Şi să ia sufletul meu.
Pentru-aceasta sunt cuminte,
Îl ador şi Îl iubesc,
Vocea Lui o am în minte
Şi oriunde-L însoţesc.
Îmi dă ce-i mai bun sub soare
Îmi dă pace, îmi dă Har,
Îmi dă apă din izvoare
Şi viaţa veşnică în dar.
Sunt o oaie mititică
Şi aşa voi fi mereu,
Dar nu am teamă, nu am frică,
Păstorul meu e Dumnezeu.
de.Luca Ionel Branislav

Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât
Rețeta de mântuire a părintelui Paisie pentru toți cei osteniți și împovărați

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.
– Și care sunt nevoile sufletului, părinte?
– Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

https://www.facebook.com/1661148350570597/videos/2063541450331283/?t=3

Un membru al unei biserici, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze acasă, așa că a plecat în căutarea lui...
L-a găsit pe om acasă în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic. După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi se lăsă pe spate în scaun incă tăcut.
Gazda a urmărit toate acestea curios să afle continuarea, însă după ce intensitatea flăcării din jarul singuratic s-a diminuat, a existat o strălucire de moment și apoi focul nu mai era.
Nici un cuvânt nu au rostit de la salutul initial, ci doar au urmărit amândoi întreaga scenă.
Când preotul se pregătea să plece, a luat jarul mort și după ce l-a pus din nou în mijlocul focului, acesta din urmă a început să strălucească din nou cu lumină și căldură de la cărbunii aprinși.
Când preotul a ajuns la ușă să plece, gazda lui a spus doar atât: "Vă mulțumesc mult pentru vizita dumneavoastră, dar mai ales pentru predică. Voi fi din nou în biserică săptămâna viitoare."

Păstrează strălucirea din viața ta!
Du-te la biserică cât de des poți !!!
O femeie săracă dintr-o familie mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la radio au compătimit femeia credincioasă, unul dintre ascultători a fost însă foarte furios.
Acest ascultător era un ateu convins și a decis să-și satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă. Bărbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară și a instruit-o să cumpere multe daruri și produse alimentare. Astfel, secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri. Imaginează-ți uimirea ei atunci când șeful i-a dat următorul ordin: ”Livrează produsele la această adresa, iar în cazul în care femeia întreabă cine a trimis alimentele să-i spui că Diavolul.”
Când secretara i-a dat femeii pachetul cu produse alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nici o clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar când si-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie:
– Nu vreți să aflați cine a trimis aceste produse?
Femeia a răspuns:
– Nu. Nu are absolut nicio importanță, pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul, chiar și Diavolul se supune.