O, IARTĂ-MI, TE ROG, DOAMNE!

O, iartă-mi, Te rog, Doamne,atâtea rugăciuni,
Prin care-Ți cer, și pâine, și pază, și minuni,
Căci am făcut adesea din Tine – Robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îți cer, îți cer intr-una să faci Tu voia mea,
Îți cer s-alungi necazul, să-mi lași un loc în Rai
Și să-mi slujești în toate: să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.
Gândindu-mă că dacă-Ți cânt și Te slăvesc,
Am drept să-Ți cer într-una să-mi faci tot ce-mi doresc,
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga,
Și învață-mă ca altfel să stau în fața Ta,
Nu tot cerându-Ți Ție, să fii Tu Robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înțeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga,
E să-mi doresc în toate să fie voia Ta!

Dorinţa de răzbunare aduce nefericire

Crezi că te răzbuni asupra aproapelui dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile; şi-ţi sfâşii liniştea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie?

Ca şi nebunul furios care nu se bucură niciodată de linişte; care e fără încetare în fierbere, zi de zi furtuna gândurilor lui se înteţeşte şi îşi aduce aminte vorbele şi faptele celui care l-a jignit, îi aude numele? Se umple de grea mânie, ca fiara – şi se frământă în sine fără încetare, îl zăreşte numai? Iată-l căzut pradă groazei, tremurului, ca şi cum ar suferi cele mai mari rele. Îi vede vecinii, un veşmânt, casa, strada? Toate aceste privelişti sunt un chin pentru el.

Când iubim pe cineva, vederea veşmintelor lui, a casei, a străzii pe care stă, ne face de îndată să tresăltăm de bucurie. Asemenea, de vom vedea pe prietenul celor pe care-i urâm şi-i detestăm, casa sau strada lor, sau orice ar fi în legătură cu ei, totul ne sâcâie -şi fiecare din aceste lucruri este pentru noi cauză de răniri repetate şi usturătoare. Pentru ce, aşadar, asemenea împresurări, atâta chin, atâta asuprire? Chiar dacă răzbunătorii n-ar fi ameninţaţi cu chinurile iadului şi doar tortura care ne-o prilejuieşte dorul de răzbunare ar trebui să ne îndemne să iertăm greşelile celor care ne-au jignit.

PENTRU SUFLET

>

 Nu numai

Nu numai crucea osândirii era grea
Când Domnul Golgota cu greu urca,
Ci eu eram povara mare de păcate
Şi-a lumii întregi ce le ducea în spate.

Nu numai Petru apostolul s-a lepădat
De învăţătorul său iar cocoşul i-a cântat,
Ci eu mă lepăd în fiecare ceas de legea Ta,
Deşi conştiinţa ca un cocoş îmi va cânta.

Nu numai o suliţă doar coasta ţi-a străpuns
Din care sânge mult şi apă ca mărturie au curs,
Ci mii de suliţe îţi pătrund sfântul trup mereu
Când eu şi lumea facem doar voia celui rău.

Nu numai un Pilat şi iudeii te-au judecat
Când strigau că tu spre răstignire să fii dat,
Ci eu şi toţi acei ce în orbirea cea nebună
Judecă şi osândesc pe cei din jur şi poartă ură.

Nu numai cei ce-au fost atunci sunt vinovaţi,
Şi eu şi lumea de azi de rele vicii greu pătaţi
Îl osândim, îl batem, îl scuipăm, îl răstignim mereu
Pe Domnul care ne-a iubit şi ne scapă din cei greu.

Nu numai pentru iudei, pe Cruce Iisus s-a rugat
Ci pentru mine şi lumea toată, să o scape de la iad.
Eu i-am cerut iertare şi m-a primit şi viaţă am aflat.
Tu omule, cât timp mai porţi cu tine povara de păcat?
 

 

   

 

 Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.
†
Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
____________________________________ 

 

ˇ Vazându-l pe unul dintre frati ca statea mai atent decât toti ceilalti în timpul cântarii psalmilor si mai ales când se recitau antifoanele dinaintea psalmilor si ca facea gesturi ori îsi schimba trasaturile fetei de parca ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat sa-mi spuna ce noima avea acea purtare. Acesta socotind ca nu trebuie sa-mi ascunda un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: “M-am obisnuit de la început a-mi aduna gândurile si mintea împreuna cu sufletul strigându-le: Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos împaratul si Dumnezeul nostru! (Psalmi 94,6)

ˇ Cel ce petrece în viata de obste nu poate profita cu bun câstig de pe urma cântarii psalmilor cât poate trage folos din rugaciune, caci zgomotul produs de împreunarea glasurilor si melodicitate risipeste atentia mintii de la textul psalmului.

ˇ Sa pazim linistea si pacea sufletului în toate dar mai vârtos însa în timpul cântarii psalmilor caci dracii au ca scop sa distruga rugaciunea prin tulburari.

ˇ Nu trebuie sa asteptam sa ne rugam numai când avem mintea adunata, ci sa luptam sa adunam mintea prin rugaciune.

ˇ Sa ne luptam mai înainte de toate cu dracul întristarii caci venind acesta lânga noi în vremea rugaciunii si aducându-ne aminte de îndraznirea noastra de mai înainte, voieste sa ne oprim din rugaciune.

ˇ Dracul întristarii ne sopteste în vremea rugaciunii, daca întrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim în ea îndraznirea catre Dumnezeu, sau legatura vie cu El pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne întristam si sa încetam a ne ruga ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim în rugaciune chiar daca ea nu este totdeauna fierbinte si adunata în întregime în gândul la Dumnezeu.

ˇ Fii cu luare aminte frate la dracul întristarii caci multe sunt cursele lui pâna ce te face neputincios, caci întristarea cea dupa Dumnezeu este bucurie prin aceea ca te vezi pe tine staruind în voia lui Dumnezeu. Dar acela îti zice: “Unde vei scapa caci nu ai pocainta?” Acesta lucreaza cu dusmanie pâna ce-l face pe om sa-si piarda înfrânarea. Dar întristarea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om ci îi zice: “Nu te teme, vino iarasi!”

ˇ Celui ce a câstigat lacrima sufletului tot locul îi este potrivit pentru rugaciune.

ˇ Precum comoara ascunsa este mai greu de jefuit decât cea la aratare, asa sa întelegem si cele spuse înainte.

ˇ Când pornesti sa te înfatisezi înaintea Domnului sa-ti fie haina sufletului tesuta întreaga din firele sau mai bine spus, din zalele nepomenirii raului caci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sa-ti fie tesatura cererii tale simpla, neîmpestritata în chip felurit caci un singur cuvânt vamesul si fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.

ˇ Înainte de toate sa punem pe hârtia rugaciunii noastre o multumire sincera, în al doilea rând marturisirea si zdrobirea sufletului întru multa simtire. Apoi sa facem Împaratului cererea noastra. Chipul de mai înainte aratat rugaciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Îngerul Domnului.

ˇ Nu face pe desteptul în cuvintele rugaciunii tale caci gânguritul simplu si nemestesugit al pruncilor a înduiosat pe Tatal cel din ceruri.

ˇ Nu fi îndraznet chiar daca ai dobândit curatia; mai degraba apropie-te întru smerita cugetare si multa îndraznire vei avea.

ˇ Îndulcesc bucatele untdelemnul si sarea; înaripeaza rugaciunea smerenia si lacrima.

ˇ Lupta sa ridici, mai bine zis sa închizi cugetarea în cuvintele rugaciunii iar daca slabind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarasi caci este proprie mintii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici.

ˇ Nu poate fi legat Duhul, dar unde este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.

ˇ Alta este bucuria ce se naste din rugaciune în cei ce petrec în obste si alta cea care se iveste în cei ce se roaga îndeletnicindu-se cu linistea. Cea dintâi este amestecata poate cu închipuiri; cea de-a doua se umple întreaga de smerita cugetare.

ˇ Daca deprinzi mintea sa nu se departeze niciodata îti va fi aproape chiar si când te vei afla la masa, iar de rataceste neîmpiedicata nu va putea sa ramâna niciodata lânga tine.

ˇ Credinta înaripeaza rugaciunea caci fara ea nu se poate zbura la cer.

ˇ Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea caci cuvântatorii de Dumnezeu au socotit-o pe aceasta oglinda calugarului.

ˇ Nu te înalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit

ˇ Când te rogi cu trezvie esti mai repede împins spre mânie caci aceasta este scopul vrajmasilor (râvna noastra la rugaciune o întoarce vrajmasul spre mânie împotriva vreunor frati sau împrejurari care ne întrerup). Sa împlinim toata virtutea dar mai mult rugaciunea cu multa simtire. Dar sufletul se roaga întru simtire când se ridica mai sus de mânie.

ˇ Încredintarea împlinirii oricarei cereri se iveste chiar în rugaciune, iar încredintarea este izbavirea de îndoiala. Încredintarea este vadirea neclintita a ceea ce nu este vadit.

ˇ Precum împaratul pamântesc priveste cu scârba la cel ce sta înaintea lui dar îsi întoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapânului, asa priveste cu dezgust si Domnul la cel ce sta înaintea Lui în rugaciune si primeste gânduri necurate.

ˇ Alunga cu bâta câinele ce se apropie de tine si de câte ori se obrazniceste din nou ia-o de la capat. (Câinele este dracul care printr-un pretext oarecare fura mintea de la rugaciune; acesta trebuie alungat cerându-se ajutorul lui Dumnezeu.)

ˇ Cere prin plâns, cauta prin ascultare, bate prin îndelunga rabdare! “Ca cel ce cere astfel va lua si cel ce cauta va afla….” Pazeste-te sa nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca sa nu fii jefuit din partea dreapta. (Sa nu fii jefuit de curatie prin fapta buna a rugaciunii, caci rugându-te pentru o femeie ai toate sansele sa te gândesti cu pofta la ea.)

ˇ Sa nu ti se faca vremea rugaciunii vreme sau ceas al unor cugetari trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicesti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun. (Nu te lasa ispitit sa rezolvi probleme necesare, sau chiar sa cugeti la lucruri duhovnicesti în vremea rugaciunii. Aceasta înseamna sa te lasi furat de la ceva important.)

ˇ Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales în sarbatorile anuale si împaratesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri.






 

 

Rugaciune catre Sfantul Duh 



Doamne Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine pacatosul robul Tau si ma miluieste si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. 



Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: 
•
ori de m-am jurat cu numele Tau, 

•
ori de L-am hulit in gandul meu, 

•
sau pe cineva am ocarat,

•
sau am clevetit pe cineva in mania mea, 

•
sau am scarbit, 

•
sau de ceva m-am maniat, 

•
sau am mintit, 

•
sau fara de vreme am dormit, 

•
sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, 

•
sau pe fratele meu l-am scarbit, 

•
sau m-am sfadit, 

•
sau pe cineva am osandit, 

•
sau m-am marit, 

•
sau m-am trufit, 

•
sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, 

•
sau razvratire am cugetat, 

•
sau prea m-am saturat, 

•
sau m-am imbatat, 

•
sau nebuneste am ras, 

•
sau ceva rau am cugetat, 

•
sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, 

•
sau ce nu se cade am grait, 

•
sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, 

•
sau de rugaciune n-am ingrijit, 

•
sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; 

•
ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.




Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. 



Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc Preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. 



Amin. 

 

 

Dragostea Domnului
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului
 

 

Pilda bogatului nemilostiv 

-să nu fim nepăsători fată de cei în suferintă-



Pilda de azi ne vorbeste despre o situatie des întâlnită si în ziua de azi: un om bogat si egoist nu vrea să ajute un om bolnav si sărac.

Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor.

Domnul Iisus ne arată însă că viata noastră nu se încheie în momentul mortii ci, continuă si după moartea trupului. Deasemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ înfluentează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferintă vesnică, pentru viata sa egoistă, iar săracul, pentru virtutiile sale a ajuns în Împărătia lui Dumnezeu.

Luca cap.16 :

“19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. 

20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, 

21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui. 

22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. 

23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. 

24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. 

25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. 

26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi. 

27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, 

28. Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. 

29. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei. 

30. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai. 

31. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.”

Bogătia obtinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, si nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avutiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Esti bogat? Nu sunt împotriva ta! Esti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!”

Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ti amine că ai primit cele bune ale tale în viata ta.” Adică nu ai suferit nimic, ti-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vietii pământesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfătările s-au prefăcut în chinuri si scrâsnire de dinti. Iată, deci crima bogatului: o viată petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie si nepăsare, o viată lipsită de fapte bune.

Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabilă imaginea cersetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: “Dacă as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adăugat una à să nu cersesti!”.

Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe crestini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni si scoli au luat nastere pe lângă biserici si mănăstiri.

Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vietii noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă vesnicia, dincolo nu mai murim; si importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar si merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viata pe pământ depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnică sau la osândă si chinuri vesnice.

Pentru a ne putea mântui sunt necesare 3 conditii obligatorii:

-Trebuie să primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăsit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine si a Sfintelor Slujbe.

-Trebuie să avem credintă în Dumnezeu.

-Trebuie să demonstrăm credinta noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbeste si pilda de azi.

Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelasi lucru îl spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credinta fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).

Si să nu uităm că în fiecare seamăn al nostru care se află în nevoi si care ne asteaptă ajutorul se află Iisus. Iar la Judecată celor milostivi El le va spune: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Căci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.” (Mt. 25: 35-40).




 

 

Pelerinii 

Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor. 
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.

La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?



Ucenicul şi înţeleptul 

Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste

 

 

Rugaciunea mea

Doamne asculta-ma!
Doamne iarta-ma!
Doamne ajuta-ma!
Nu ma lasa!
Tie-ti multumesc!
Pe tine te slavesc!
Si te rog fierbinte,
Aculta
A mea rugaminte:
Nu ma parasi,
Si cu mine fii,
Chiar de voi gresi,
Sau m-oi indoi,
De a ta putere,
Si-a ta mangaiere.
Da-mi credita multa,
Ispitei porunca,
Sa ma lase-n pace
Sa traiesc in pace
Cu sufletu curat
Si ne-intinat.
Amin

Mereu langa mine

Mareste imaginea.

Cu chipul aplecat Iti intr-un Casa,
Si nu-ndraznesc sa imi ridic privirea,
Caci poate ochii mei Iti par de gheata,
Iar chipul imi tradeaz-acum mahnirea.

Si Iti vorbesc in gand, profund si-n soapta,
Sa nu auda nimeni ce-i in suflet,
Caci Tu m-auzi, prin glasuri si cantare,
Si numai Tu poti darui un zambet.

Si tot vorbind asa, putin pierduta,
O mangaiere calda simt pe spate,
Si prind curaj sa Iti arat privirea,
Sa cred ca tot ce vreau acum, se poate.

Si ma ridic zambind, privind spre Tine,
Si-Ti multumesc, cum n-am facut vreodata,
M-ai ascultat si azi, ca si aseara,
Iar maine o vei face inc-o data!

Adriana Stan

Ce ne facem Doamne?

Mareste imaginea.

Intinam cuvinte,
Spunem la intamplare
Fara sa ne pese,
Vorbe care dor.

Intinam iubiri,
Nu conteaza care:
De iubit, de frate, de parinti, copii;
Intinam mai grav....dragostea de tara.

Ne intinam credinta,
Pentru care mosii si stramosii nostri
Si-au dat a lor viata,
Pe altarul ei.

Intinam pe Domnul
Prin purtarea noastra,
Prin nesabuinta, vorbe, fapte rele;
Intinam cuvinte, iubiri si credinta
Dragostea de tara.
Mosii si stramosii
Dragostea de tara......

Angelina Nadejde

Purtam poveri ce nu-si au rostul

Mareste imaginea.

Purtam poveri ce nu-si au rostul
In viata asta mult prea scurta,
Si ne miram ca uneori,
Clacam la singura reduta.

Ne incovoaie ne ranesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Si, ca si cand n-ar fi destul
Le mostenesc ai nostri copii.

Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fara oprire,
A luxului nemarginit
Si a nevoii de marire.

Poveri ce nu-si au locul lor
N-au nici valoare, trebuinta,
Ci doar ocupa locul gol
Lasat de lipsa de credinta.

Sunt Doamne suflete pustii
Si-s zbuciumate, chinuite,
De truda fara de sfarsit
Si-a lor poveri nemarginite.

Opreste Doamne suferinta,
Si fa-i Tu Doamne sa te vada,
Sa te iubeasca si sa creada,
Si ...vor scapa de impovarare.

Angelina N.

Casa noastra-i sus in ceruri!

Mareste imaginea.

Casa noastra-i sus in ceruri! 

Azi in ceruri s-au aprins
Cetele de ingeri toate
Cu evlavie au cuprins
Locul nost, eternitate.

Casa noastra, sus in cer
E gatita si ne-asteapta
Pasii nostrii in mister
Pragul ei, zambind sa-l treaca.

Vrabii, sturzi, sus in gradina
Ca in luna lui april
Zboara, canta si suspina
Si asteapta un copil.

Caci ajunsi acol odata
Vom uita a vietii toate
Cate-au fost in lumea toata
Vom fi prunci far’ de pacate.

Casele din lumea noastra
Viata asta-o risipesc
Caci nu-i asta casa voastra
Ea-i lacas dumnezeiesc.

Sus, departe, nu pe jos
Prin dumbrave de maslin
E vecinul nost, Hristos
Cu al sau lacas divin.

Sa vedeti voi ce lumina
Dumnezeu cu drag ne-a pus
Soarele si-o raza lina
Ne-ncalzeste patul sus.

Oameni buni, priviti calvarul
Ce se-asterne-n cale des
Cu iubire, caci e harul
Care voi, n-ati inteles.

Casele din cer asteapta
Zi de zi un credincios
Iar in prag al nostru Tata
Sta de vorba cu Hristos.

Cand ne vor vedea in zare
Vor zambi si vor intinde
Bratele spre noi, cu soare
Sufletele ne-or cuprinde.

Vom uita casele care,
Ne-au ferit azi pe Pamant
De furtuni, de frig, de ploaie
Azi avem un loc mai sfant.

Poate niciodata-n viata
Cand privit-am spre calvar
N-am vazut ca-i doar o ata
Ce se-ntinde pe-un hotar.

Si-ntr-o zi ea se va rupe
Chiar de poate-a fost frumoasa
Se vor stinge-a noastre cupe
Si ne vom intoarce-acasa.

Dar vedeti ca si satana
Isi asteapta-ai sai vecini
Pe a strazii sale-s lacrimi,
Foc si jale şi trei spini.

Care vor impunge fala,
Care v-a facut vecin
Cu tot raul, caci satana
N-are suflet, e venin.

Nu mai bine-n lumea noastra
Trageti si munciti frumos
Pentru mantuirea voastra
Si vecinul vost, Hristos? 

Diana Hopirtean

O treapta din scara catre Domnul

Mareste imaginea.

Cu pasi marunti ma-drept spre Tine, Tata,
Caci dornic sunt de Tine, fa-mi ruga ascultata!
Rabdare Tu sa ai caci sunt invatacel,
Ajuta-ma sa aflu drumul, sa merg smerit pe el.

Cand ratacind Te caut, iubeste-ma cum stii,
Cand umbrele ma bantuie, Tu iertator sa-mi fii!
Cand deznadejdea imi cuprinde sufletul stingher
Invata-ma nadejdea si dragostea, invata-ma sa sper!

Ca pierd controlul, Doamne, cand duhul mi-l indrumi,
Tainic il porti la Maica mea iubita, il duci spre inaltimi.
Si ma cladesti, ma faci o treapta din scara Ta divina
Caci Te iubesc iar Tu ma chemi,ma vrei in sfanta Ta Lumina!
 

Andreea Dumitroiu

As vrea sa-Ti seman

Mareste imaginea.

Tu esti bun, atat de bun,

Iar eu n-am stiut sa-ti spun

"Multumesc atat de mult

Pentru darul Tau cel Sfant!".

Tu esti milostiv si bland,

Eu ma enervez si plang.

Tu ai daruri sa le-oferi,

Dar ne-ai spus :Trebuie sa ceri!

Cu credint-adevarata

Si ti se va da indata.

Am vrea noi sa-Ti semanam,

Dar e greu, deci doar speram,

Incercam si ne luptam

Sa facem ce este bine

Pentru-a noastra mantuire.

As vrea sa-Ti fiu asemanatoare,

Dar Tu esti modelatorul meu,

Deci ia-ma in mainile Tale

Si smulge din mine tot ce e rau.

Cerne-mi mintea cu o sita
Sa ramana curatita.
Sa dispara gandul intinat,
Sa ramana gand curat si luminat..

Ana-Maria Lupu

Pentru cei orbi Dumnezeu este lumina sufletului

Într-o noapte friguroasă de noiembrie o tânără mamă îşi abandonează bebeluşul născut de curând la poarta unui orfelinat.

Printr-o minune dumnezeiască copilaşul a supravieţuit cumplitei nopţi; era un copil frumos ca un îngeraş, însă avea o deficientă, nu vedea, acesta fiind principalul motiv pentru care mama îl abandonase. Nu vroia să aibă o răspundere atât de mare precum creşterea unui copil orb.

Anii treceau iar copilaşul creştea. Viaţa lui nu a fost deloc uşoară, ceilalţi copii dar şi oamenii adulţi îl batjocoreau, îl trăgeau de urechi de nas, îl băteau, când venea ora mesei aduceau o pisică şi o puneau pe masă lângă farfuria lui iar animalul îi mânca hrană... Un singur om s-a milostivit de el, rupându-şi din timpul atât de preţios pentru a-i face un bine: l-a învăţat să scrie alfabetul şi i-a vorbit puţin despre Dumnezeu.

Cu greutate au trecut cei doisprezece ani. O zi frumoasă de toamnă l-a determinat să iasă afară, să se plimbe prin curtea orfelinatului şi să se bucure de aerul înmiresmat. Urmând cântecul unei micuţe şi gingaşe păsări, se îndepărtează tot mai mult de clădire, pierzându-se printr-un colţ îndepărtat al curţii, abia spre seară găsi drumul de întoarcere, dar uşa era închisă. Se făcuse un frig care îi pătrundea până în oase; pentru a se încălzi se ridică în picioare şi păşeşte încet, ieşind în afară orfelinatului. În jurul lui era o zarvă necunoscută, puternică şi înfricoşătoare.

În drumul său, necunoscând lumea exterioară, traversează o stradă dar, în momentul în care face doi paşi, un claxon asurzitor îl opreşte:

- Eşti orb, nu vezi pe unde mergi? Se auzi o voce care trăda o stare de nervozitate.

Cuvintele şoferului îi străpungeau inima, dar nu zicea nimic, tăcea aşa cum făcea de fiecare dată când cineva se răstea la el sau îl luă în derâdere. După vreo două ore de la ieşirea din orfelinat, copilul aude un plânset, apropiindu-se încet de locul în care îl auzise.

Un băieţel mai mic cu trei ani decât el stătea ghemuit lângă o clădire plângând după mama lui, pe care o pierduse din ochi când era la cumpărături.

- De ce plângi? Întrebă, cu o voce blândă, copilaşul orb în timp ce se aşeză lângă el.

- Mi-e frică, este noapte iar eu m-am rătăcit

- Noapte? Cum arată noaptea?

Cu ochii mari de uimire, băieţelul îi răspunde:

- Noaptea este întuneric, adică nu vezi altceva decât negru în faţa ochilor dacă nu este vreo lumină prin apropiere

- Este mai întuneric decât întunericul în care sunt scufundaţi ochii mei? Întrebă, mai mult pentru sine, băiatul.

- Spune-mi, te rog, cum este lumina?

Foarte sigur pe el, băieţelul îi răspunde:

- Lumina este minunată! Atunci când apare, totul prinde viaţă

- Dar lumea? Cât e de mare?

Încercând să-i răspundă la întrebare, băieţelul îşi întinde cât poate el de tare braţele:

- Uite atât de mare.

Dorind să vadă cât de mare era lumea, băiatul orfan îi atinge mâinile, dar nu reuşeşte în totalitate, o mână aflându-se la o anumită distanţă care îl împiedică să atingă întreaga mâna fără a fi nevoit să-şi schimbe poziţia

- Atât de mare? Cum poate avea Dumnezeu grija de ea la cât de mare este?

- Hm... Dumnezeu toate le poate.

- Prietenul meu micuţ, spune-mi, te rog, unde este Dumnezeu?

După o scurtă ezitare, îi răspunde arătând cu degetul spre cer.

- Acolo, sus în cer

- Şi e departe? Întrebă entuziasmat copilul orb.

Vocea îngrijorată a unei femei le întrerupe discuţia.

- Mama, e mămica! Strigă bucuros copilaşul, fugind spre mama lui.

Rămas singur, începe să vorbească cu Dumnezeu.

- Doamne, nu ştiu cât de departe este cerul, dar, dacă voieşti, primeşte-mă în casa Ta. Îmi este frig şi foame... Tu eşti iubirea şi viaţa mea iar dacă te am pe Tine nu voi mai suferi nici de foame, nici de frig şi nici nu voi mai fi singur vreodată.

- Sunt orb, nu pot face prea multe dacă mă primeşti la Tine, dar pot să cânt, da, voi cânta şi aşa te voi lăuda mereu.

O bucurie de nedescris îi cuprinde inima şi lacrimile iubirii şi ale recunoştinţei apar din ochii atât de frumoşi, de curaţi, dar lipsiţi de lumină.

Dintr-un buzunar scoate un carneţel şi, cu un creion scrie ultimele cuvinte ce stau mărturie unei iubiri curate izvorâte dintr-un suflet inocent şi ca amintire pentru micuţul prieten care-l v-a căuta a doua zi:"Dumnezeu locuieşte în inimile noastre! ’’

S-a mutat la Domnul cu zâmbetul pe buze şi cu o inimă plină de pace şi iubire, lăsând în urma sa doar tristeţea băieţelului pe care-l cunoscuse.

Iubirea de mamă

O micuţă căsuţa găzduia două suflete: o mamă împreună cu băieţelul ei. Căsuţa, deşi sărăcăcioasă, oferea acea armonie, acea atmosferă încărcată cu iubire şi pace duhovnicească. Soţul sărmanei femei a murit de câţiva ani, în urma unui anevrism cerebral, lăsându-şi familia fără sprijin financiar, dar mai ales, moral.

Sărmana mama îşi creştea copilul cu multe greutăţi, însă niciodată nu l-a privat de iubirea atât de vitală pentru fiecare făptură omenească, pentru fiecare vietate.

Anii treceau iar băieţelul creştea văzând cu ochii, dar sufletul i s-a înrăit din cauza lipsei unui anumit confort material care era prezent în viaţa prietenilor săi şi al influenţei unei lumi atât de scumpe şi artificiale în care trăia. A început să-şi judece mama, să o condamne pentru viaţa pe care i-a oferit-o, iar, într-o seară, când furia a pus stăpânire pe sufletul său, i-a zis cele mai grele cuvinte pe care o mamă le poate auzi: "Te urăsc", lăsând în urma sa, după ce a trântit uşa, lacrimi de suferinţă şi o inimă zdrobită, dar totuşi, plină de iubire pentru unicul ei copil.

Băiatul se plimba pe străzile oraşului, încercând să ignore sentimentul de remuşcare care, odată cu diminuarea furiei, îşi face simţit prezenţa.

Aşezându-se pe o bancă dintr-un micuţ parc, observă o tânără mamă care se plimba cu băieţelul ei. La un moment dat, băieţelul se îndepărtează de mama, fiind atras de un porumbel aflat la câţiva metri de el; în încercarea sa de a-l prinde, cade şi se loveşte.

Tăcerea este spulberată de un plânset sfâşietor şi de glasul mamei, care fuge spre copilul ei. După ce îl strânge în braţe, se apleacă şi îi sărută rana, vărsând lacrimi născute din pricina lacrimilor copilului ei. Băieţelul, simţind sărutarea şi lacrimile ce îi acopereau rana, încetează să mai plângă, şi, după ce o îmbrăţişează pe mămica lui, se ridică, iar cei doi îşi continuă drumul.

Privindu-i, tânărul începe o luptă cu amintirile sale, cu sentimentele sale. Îşi aminteşte cum, într-o zi, iubita sa mamă, având doar o bucată de pâine i-a dat-o lui, lipsindu-şi trupul de hrană dar, hrănindu-şi sufletul cu privirea copilului ei. Ultimele cuvinte pe care i le-a zis îi bântuie mintea, trezind în el o tristeţe profundă ce se exteriorizează prin lacrimile care sunt absorbite de pământul însetat

- Cum oare i-aş putea cere iertare, cum să mai dau acum ochii cu mama mea după tot ce i-am zis? Se întrebă, întristat, tânărul, oferindu-şi în curând răspunsul.

- Nu merit nici un sacrificiu de-al ei, nu merit nici măcar o lacrimă din partea ei... sunt un copil care a ştiut să-i arate, în loc de iubire, doar durere. Din acest moment voi deveni copilul pe care mama îl merită, dar, vina mea nu mi-o voi putea plăti cu toate lacrimile pe care le voi vărsa o viaţă de acum înainte.

Cugetând acestea, se îndreaptă smerit spre casă. Deschizând uşa, îşi vede mama stând pe un scaun, cu o poză în mână... parcă adormise. Se apropie încet de ea şi o sărută pe frunte, dar, cu stupoare constata că trupul ei era rece; mama lui murise.

Cu ochii în lacrimi, tânărul cade în genunchi, ţinându-i mâna a cărei căldură a fost răpită de neaşteptată moarte şi repetând neîncetat cuvântul: "Mama”.

Cel mai mult îl durea ultimele cuvinte pe care i le-a zis, îl durea că mama sa a murit fără să-l audă zicându-i cât de mult o iubeşte, cât de importantă este pentru el.

După zeci de minute în care lacrimile se întâlneau cu buzele ce rosteau dulcele cuvânt, tânărul vede zăcând pe podea poză care căzuse în momentul în care îi luase mâna.

Ridicând-o, vede copilul care acum se maturizase, în braţele celei ce îi dăduse viaţa, zâmbind fericit că şi cum ar fi avut totul, şi într-adevăr a a avut totul, a avut iubirea de mamă.

Picur de liniste - picur de intelepciune !

Rugăciune către Pr. Arsenie Boca!

 

Sfinte preacuvioase părinte Arsenie, îndrumător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, cată cu milă spre noi păcătoşii fii tăi şi mijloceşte către preabunul nostru Mântuitor. Preacuvioase părinte Arsenie, te rog cu lacrimile mele, vezi-mă acum stând în patul suferinţei mele trupeşti, ascultă preacuvioase părinte Arsenie şi glasul meu de rugăciune, cere de la preabunul Dumnezeu, iertare de păcatele ce le-am făcut eu ca un om. Şi vindecare de toată neputinţa. Părinte Sfinte ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te chem, cu amare lacrimi, dar cu nădejdea, că cele spuse vindecare îmi vor da mie. Vindecarea sufletului şi a trupului meu, spre mântuire şi Sfinţire le vom dobândi prin tine cel ce ne-ai încredinţat de mila lui Dumnezeu prin aceste Sfinte cuvinte:, Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum". După cum în viaţă aflaţi în mari necazuri îi tămăduiai îndată, şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun părinte; ne scoate pe noi părinte Arsenie din negura păcatelor şi a patimilor; şi dăruieşte-ne binecuvântarea ta ca să purtăm crucea vieţii spre înviere, şi luminare desăvârşită. Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi la şi rugăciuni crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din cerul Sfânt, spre slava Marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin. 



O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.

Arsenie Boca

 

 

Feriti-va de orice infatisare a raului !



Raul are limitarea lui, nu poate fi nesfirsit. Cel ce face ceva rau are limitarea lui, caci raul ce il face il macina in interior, ii tulbura linistea, sufletul, somnul. Omul ce face rau e desfigurat, se transforma frumusetea lui in oboseala, in tremur, in ascundere. Caci raul se face la intunecime, si e din intunecimea mintii. Raul are limitare in faptuire si in dainuire, caci omul ce-l faptuieste atit se va macina si se va consuma, ca va ajunge el sa nu mai poata sa duca acea rautate. Limita e si din simburele de bine si bunatate care se afla in orice suflet, oricit de inegurat ar fi.
Dar cel ce e sa-l primeasca sa nu raspunda la rau cu rau, ci poate sa se dea de-o parte, si sa astepte sa se vadeasca. Daca vede ca la prima incercare cel ce face rau nu se indreapta, ci continua, si nu accepta sa revina la bunatate, atunci cel ce e sa primeasca fapta rea, poate sa se dea mai incolo, caci spus e “Feriti-va de orice infatisare a raului”.
Sa aibe rabdare, si sa astepte, caci cel rau va fi macinat de fapta-i, si chiar de se va ascunde, va iesi de se va vadi, caci nimic din ce e facut in ascuns nu va sta ascuns ci va iesi la lumina.
Feriti-va de orice infatisare a raului. Infatisare si din cele primite de la cel aproape de tine, din dreapta ta, din dreptatea ta, simtindu-te nedreptatit, si voind sa vadesti nedreptatea ca sa te indreptatesti. Dar nu, ai rabdare, caci raul e limitat si se va vadi, si dreptatea ta e in fata lui Dumnezeu, si va fi si in fata oamenilor, daca e voia lui Dumnezeu.
Si din cele din fata ta, din cele viitoare, tulburarea ipoteticului rau din viitor – adica nu ginditi rau, nu stati sa scrutati raul din viitor, ci lasati-le in voia lui Dumnezeu, ca altcineva care sa aibe mai mare grija de toate nu exista, decit Dumnezeu.
Feriti-va de orice infatisare a raului si din cele din spatele tau, raul care il tii minte din fapte trecute si grele si tulburi din relele primite. Feriti-va sa tineti minte raul, caci e o infatisare a raului. De ai trecut de ceva greu sau rau, uita-l repede, lasa-l acolo unde e, in spatele tau, si lasa-i lui Dumnezeu puterea de a indrepta si de a pune El pe fagasul bun toate, si pentru tine si pentru cel ce-ti facu raul.
Si din cele din stinga ta, din greselile tale, iarta-te si pe tine, si cereti iertare, caieste-te, smereste-te ca ai cazut in cele ale potrivnicului, indreapta ce facusi si nu mai face, si fereste-te de cele din stinga ta, de raul ce l-ai face, sau l-ai plati ca raspuns la nedreptatile ce le-ai suferit.
Feriti-va de orice infatisare a raului, caci infatisarea raului nu e din infatisarea lui Dumnezeu, nu e voia Lui acolo, acolo e incrincenare, e durere, e tremur sufletesc, e macinare, e tulburare, e uriciune si negura.



«Nevoiţi-vă măcar un pic mai mult», ne îndemna el. «Purtaţi-vă crucea fără să cârtiţi; nu vă gândiţi că sunteţi mai deosebiţi; nu căutaţi să vă îndreptăţiţi păcatele şi slăbiciunile, ci căutaţi să vă vedeţi aşa cum sunteţi; şi, mai cu seamă iubiţi-vă unii pe alţii.»
Pentru aceea, ni se cuvine a cere de la Dumnezeu cu durerea inimii şi cu credinţă, să ne dea să aflăm bogăţia aceasta, comoara cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, întru puterea şi lucrarea Duhului. Şi aşa, aflând mai întâi în noi înşine pre Domnul a fi folosul nostru, şi mântuirea, şi viaţa cea vecinică, apoi şi pre alţii, după putinţă şi prilej să-i folosim, din comoara cea lăuntrică, de la Hristos, scoţând“.
«Noi suntem peregrini pe acest pământ şi nu avem nimic care să dăinuiască».
Să nu uităm nicicând acest lucru. Suntem călători. Viaţa aceasta nu este decât începutul unei continuări ce nu se va sfârşi niciodată. Suntem înclinaţi să o tratăm ca pe un lucru permanent şi grozav de important, înclinaţie ce se traduce în termeni de carieră, educaţie, întâietate etc. Însă toate acestea mor o dată cu noi, atunci când moare trupul; nu ducem nimic cu noi în lumea de apoi.
din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin,
 

 

Rugăciunea Sf. Ioan Gură de Aur înainte de citirea din Sfintele cărţi!


Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii,
ca să ascult cuvîntul Tău şi să-l înţeleg pe el şi să fac voia Ta, 
că străin sînt eu pe pămînt.
Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii 
ca să văd minunile din Legea Ta.
Arată-mi mie cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale.

Spre Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să-mi luminezi mintea şi gîndul cu lumina înţelegerii Tale,
ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le şi împlinesc.
Ca nu spre osîndă să citesc vieţile şi cuvintele Sfinţilor,
ci spre înnoire şi luminare, spre sfinţire, spre mîntuirea sufletului
şi spre moştenirea vieţii veşnice.
Că Tu eşti luminarea celor ce zac întru întuneric 
şi de la Tine este toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh.
Amin.


Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur 

Sfinte Părinte Ioane, trîmbiţă cu aur ferecată, 
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care şi pe cei mai păcătoşi îi cuprinde, 
Milostivire minunată ce covîrşeşte lumina Soarelui, 
Uimind pămîntul, şi tot crugul cel ceresc. 
O, înfricoşată milostivire 
Ce pogori de pe Golgota însîngerată, 
De la Mîntuitorul Răstignit 
Care iartă crimele omenirii 
O, cutremurătoare milostivire, iertare şi slavă, 
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Şi care întreaga zidire adapă. 
Doar Sfinţii cu adevărat o slăvesc pe aceasta, 
Pe ea care vindecă de toată boala, 
Pe ea, bucuria umililor, 
Şi nebunie tuturor înţelepţilor acestei lumi. 
Ea, vindecarea trufaşilor şi pedeapsa deşerţilor;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura; 
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului, 
Ea care spală toate nelegiuirile lui. 
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută, 
Această veşnică lumină de la Hristos a răsărit. 
O, învăţătorule a milostivirii lui Dumnezeu, 
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu 
Ca să dea iertare păcatelor noastre!
Amin!

 

 

Preacurată Fecioară , Împărăteasa cerului şi a pământului! 


Cântând nenumăratele tale milostiviri , minuni, şi apariţii pe care le-ai dăruit lumii întregi , îngenunchem înaintea ta şi cu inimile pline de evlavie îţi mulţumim Preacurată Fecioară , şi ne rugăm ţie , îţi cântăm şi slăvim numele tău şi te rugăm stăruitor să nu ne alungi şi să-ţi întorci faţa de la noi .Salvează-ne , ocroteşte-ne şi păzeşte-ne pe noi toţi cei care am căzut în păcate , ajută-ne să trăim în pace , alungă răutatea din noi ca să urmăm calea cea dreaptă , pogoară mila în sufletele copiilor noştri , păstreză-ne în dreapta credinţă pentru ca să putem rosti întotdeauna rugăciunile noastre către tine , ceea ce eşti mai presus decât cerurile şi mai curată decât lumina soarelui.



O,Preacurată Fecioară Maica a lui Dumnezeu cel atotputernic , mijlocitoare şi ocrotitoare a tuturor celor ce aleargă către tine!Priveşte de la înălţimea sfinţeniei tale spre mine păcătosul care îngenunchez înaintea sfintei tale icoane , ce prezintă preacurat chipul tău, auzi rugăciunea mea cea fierbinte şi du-o înaintea Fiului tău iubit , Domnul nostru Iisus Hristos .Imploră-L să-mi lumineze sufletul meu cel întunecat cu lumina milei sale divine şi astfel să pot scăpa din orice nevoie , necaz sau suferinţă.Roagă- L să mă ajute să trăiesc în linişte şi pace , şi să-mi dăruiască sănătate sufletului şi trupului iar inima mea să-şi găsească liniştea.Roagă-L să mă înveţe să fac mereu fapte bune , să şteargă din mintea mea amintirile prosteşti , învaţă-mă să respect toate poruncile Sale , pentru ca să scap de chinurile veşnice şi să nu fiu oprit să intru în Împărăţia Sa Cerească a lui Dumnezeu.
O, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu !Tu care eşti bucuria tuturor celor suferinzi ascultă-mă pe mine care sufăr!Tu care eşti numită ,,Cea care alină supărările’’aină-mi necazurile mele !Tu Rug aprins , ocroteşte lumea şi salvează-ne pe toţi , de săgeţile arzătoare şi vătămătoare ale duşmanilor!Tu, Salvatoarea celui piedut , nu mă lăsa să mă pierd în adâncul păcatelor mele!Căci după Dumnezeu tu eşti întreaga mea speranţă şi ocrotire .În această viaţă te rog să fii apărătoarea mea şi mediatoarea mea privitor la viaţa veşnică înaintea Fiului tău preaiubit , Domnul nostru Iisus hristos .Iar eu te voi respecta , 
Preasfântă Maică a lui Dumnezeu şi preabinecuvântată Fecioară Maria până la sfârşitul vieţii mele.Amin.



Lăudată să fii Preabuna Maică a Domnului Iisus Hristos;
Lăudată să fii Preacurată şi Pururea Fecioară;
Lăudată să fii Preacinstită;
Lăudată să fii Preabinecuvântată;
Lăudată să fii Prealuminată;
Lăudată să fii Preastrălucită;
Lăudată să fii Preasfântă Fecioară Maria!
Preamarită, PreaLăudată, şi Preafrumoasă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Binecuvântată să fii, cu toţi Cei din Sfântul Tău Sobor şi de toţi Cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, întotdeauna acum şi pururea şi-n vecii vecilor Amin!

 

 

Minunea Maicii Domnului din Vlaherne
Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.



In anul 911, in zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), orasul Constantinopol era asediat si lumea stransa in Biserica Vlaherne cerea ajutor Maicii Domnului. Biserica era impodobita fiind spre duminica, se facea priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, la intaia zi a lunii octombrie. De fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos:
Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste.



Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi .

Amin!