PATERICUL MIRENILOR PILDE PENTRU SECOLUL XXI de Danion Vasile

CUPRINS
Introducere
Viata în lume………………………………………
Familia crestină……………………………………
Adevărata iubire…………………………………...
Războiul duhovnicesc……………………………..
Rugăciune si canon…………………………………
Roadele pocăintei…………………………………..
Sfaturile duhovnicului………………………………
Rânduiala postului………………………………….
Păcatul desfrâului…………………………………..
Despre feciorie………………………………………
Întemeierea unei familii………………………………
Cresterea copiilor……………………………………..
Lanturile drogurilor…………………………………...
Crucea răbdării………………………………………..
Despre mânie………………………………………….
Despre mândrie………………………………………..
Despre hotie……………………………………………
Despre erezie…………………………………………..
Despre cărti…………………………………………….
Despre vedenii…………………………………………





Introducere

Există o multime de Paterice: cel al Optinei, cel al Solovătului, cel athonit, cel de la Pecerska, cel de la Valaam, Patericul românesc si încă multe altele. Dar singurul dintre ele care este cunoscut, pur si simplu, sub numele de Pateric, este fără îndoială cel egiptean. În paginile sale ne întâlnim cu o multime de sfinti: avva Antonie cel Mare, avva Arsenie, avva Ioan Colov, avva Pimen, avva Zosima si cei care, împreună cu acestia, au urcat pe culmile desăvârsirii. Cum ar trebui să întelegem această carte? Si ce valoare are ea pentru omul modern?
Iată ce spune Arhimandritul Bartolomeu Anania:
"Dacă, asemenea Sfântului Apostol Pavel, ar fi să împrumut comparatii din lumea sportului, as spune că Filocalia este tratatul alpinistului, al celui ce a depăsit exercitiile lunecusurilor facile si s-a angajat spre vârfuri înarmat cu espadrile, funii si pitoane; riscul căderii e din ce în e mai mare, dar si măsurile de apărare sunt mai severe. În schimb, Patericul poate fi manualul schiorului. Se stie însă că una dintre primele griji ale instructorului este aceea de a-l învăta pe elev cum să cadă fără să îsi rupă gâtul si cum să se ridice fără să îsi frângă picioarele. Aceasta însă presupune eventualitatea căderii. Cititorul neavizat al Patericului este uneori scandalizat de istorisirea unor astfel de prăbusiri, dar nu-i va rămâne străină lectia redresării. […] Monahismul initiatic s-a tot subtiat o dată cu trecerea timpului. Marii duhovnici de astăzi se pot număra pe degete. Fireste, manualul nu-l poate înlocui pe profesor, asa cum liturghia televizată nu poate suplini actul liturgic. Evlavia nu-i tot una cu sfintenia. Drumul sacrelor desăvârsiri se face cu blagoslovenie. Dar nu e mai putin adevărat că în vremea noastră călugării au nevoie de experienta si întelepciunea Părintilor Pustiei, asa cum ei ni le-au lăsat prin mijlocirea cuvântului scris."
Într-adevăr, monahii de astăzi au nevoie de întelepciunea Părintilor din Pateric. Dar oare numai monahii se pot adăpa din această întelepciune? Nu, în nici un caz. Nimeni nu a sustinut asa ceva. O dovadă este că, după Sfânta Scriptură, Patericul este una dintre cele mai citite cărti ale lumii crestine.
Patericul este prima carte crestină care m-a fascinat. Am citit-o de multe ori si, de fiecare dată, întâmplările din ea mi s-au împlântat în suflet. Patericul este o comoară de mare pret pentru oricine vrea să ducă lupta cea bună a mântuirii.
În predicile si cuvântările pe care le-am tinut cu diverse prilejuri, una dintre preocupările de căpătâi a fost aceea de a-i convinge pe oameni că trebuie să reusească să îsi împroprieze întelepciunea marilor Sfinti ai Bisericii. De mare folos mi-au fost exemplele luate din Pateric. Într-o situatie precisă, un părinte s-a purtat într-un anumit fel si a luat plată de la Dumnezeu. Dar noi, dacă ne-am afla într-o situatie similară, cum am reactiona? Am aflat în Pateric o multime de situatii pe care le putem regăsi în vietile noastre. Numai că nu stim să le facem fată.
Am văzut oameni care, fără să citească Patericul, au stiu să reactioneze aproape în acelasi mod în care părintii pustiei au făcut-o în situatii similare. Pentru că acelasi Dumnezeu i-a luminat si pe unii, si pe altii. Am văzut oameni care, desi au citit si recitit Patericul, nu au stiu să reactioneze într-un mod asemănător. Pentru că au considerat această carte doar un ingredient necesar bagajului de cunostinte, iar nu o carte care modelează suflete.
Volumul de fată se doreste a fi o traducere a Patericului din limba română în limba română. Am încercat să traduc nu dintr-o limbă în alta, ci dintr-un mediu în altul. Cum adică? Adică am încercat să prezint întâmplările din vremea Sfântului Antonie cel Mare pe întelesul omului contemporan, om care este plin de frământări, de nelămuriri, de întrebări. Om care se află într-o apăsătoare lipsă de repere.
În scrierea pildelor de fată m-am folosit si de unele întâmplări din vremurile noastre care m-au impresionat în chip deosebit, fie că mi-au fost povestite de către de oameni care le-au auzit la rândul lor, fie că mi-au fost relatate chiar de către cei care le-au trăit. Am fost martor ocular la câteva întâmplări zguduitoare (ele au fost unul dintre factorii care m-au convins de necesitatea aparitiei cărtii de fată) care, chiar dacă au fost putine la număr, mi-au arătat încă o dată că Dumnezeu lucrează si astăzi ca în vremurile de demult. Nu încerc să mă laud prin această afirmatie, si nu cred că mă aflu printre putinii care au avut această ocazie. Cred că aproape toti crestinii care se străduiesc să meargă pe calea mântuirii sunt părtasi unor întâmplări de acest fel; unii însă le trec cu vederea, pierzând folosul pe care l-ar fi putut dobândi. De altfel, pentru cititori este important să înteleagă că Patericul poate fi folosit si de mireni ca reper în viata duhovnicească.
De câtiva ani, ori de câte ori citeam această carte, sau vreun fragment din ea, mă gândeam cum as putea să adaptez cele citite la viata mea. Mă simteam ca în fata unei probleme de matematică. La unele probleme a fost usor să aflu răspuns, la altele nu. La câteva nu am găsit răspuns nici până în ziua de astăzi (deci nu toate întâmplările sau învătăturile din Pateric sunt parafrazate în această carte; le-am selectat pe cele în care diferitii cititori - din larga categorie pe care am avut-o în minte - se pot regăsi fără mari eforturi). Oricum, nu sunt de părere că toate problemele ar putea fi rezolvate de oameni aflati pe primele trepte ale urcusului duhovnicesc. Ba chiar cred că o asemenea atitudine ar fi exagerată, si ar putea fi la fel de vătămătoare ca un post aspru, tinut fără chibzuintă. Dacă până si monahii au dificultăti în asumarea învătăturilor filocalice ale Sfintilor Părinti, pendulând între ispita râvnei fără măsură si cea a leneviei, cu atât mai mult mirenilor le este dificil să se orienteze în labirintul pe care îl oferă Patericul. Eu nu cred că un cititor neexperimentat în viata duhovnicească ar face bine dacă s-ar încăpătâna să afle solutii la toate problemele pe care i le ridică această carte (această încăpătânare fiindu-i spre pierzanie). Ci cred că ar face bine dacă s-ar folosi numai de solutiile care îi apar în minte în mod spontan dacă face efortul de a citi Patericul cu luare aminte. Întelegerea acestei scrieri (si a oricărui alt Pateric sau a oricărei colectii de întâmplări si cuvinte de folos) se poate asemăna învătării unei limbi străine: o dată cu trecerea timpului cititorul va reusi să asimileze tot mai mult. Începutul, care a fost cel mai greu, trece în uitare.
Cu timp în urmă m-am apucat să strâng material pentru o carte gen Limonariul mirenilor (pe care Dumnezeu mă ajutase să îl "descopăr" în timpul unui pelerinaj spre Sfântul Munte Athos), pe care să o intitulez Patericul mirenilor. Lucrării de fată credeam că i se potriveste titlul Patericul pentru mireni. De altfel, la sfârsitul editiei românesti a traducerii din limba greacă a Limonariului mirenilor apare mentionat faptul că intentionam să tipăresc ambele cărti.
În cele din urmă, m-am decis că titlul Patericul mirenilor este mai potrivit pentru volumul de fată (cred că celălalt volum va fi intitulat Sfintenia mirenilor). De altfel, Patericul egiptean - ca orice alt pateric, dar parcă mai mult decât celelalte - este si pentru mireni, este într-un fel si al nostru, al celor ce vietuim în vâltoarea lumii.
Pentru că această carte se adresează în primul rând celor care abia au păsit în lumea credintei, initial mă gândeam ca subtitlul acestui volum să fie: Primii pasi în viata duhovnicească. Dar, pentru că intentionez ca pentru acesti cititori să scriu un Abecedar al vietii crestine, pentru a evita confuzia am renuntat la acest subtitlu. Se pot face multe comentarii pe marginea întâmplărilor din Pateric. Sunt constient că cei sporiti în viata duhovnicească nu au nevoie de tâlcuirile mele. De altfel, de la an la an, eu însumi am înteles altfel unele apoftegme ale Patericului, si vechea tâlcuire pe care mi-o dădusem mi se părea stearsă fată de cea nouă. În parafrazele din această carte nu am încercat să acopăr răspunsurile la întrebările pe care mi le-am pus eu însumi, si la care am aflat răspunsul în Pateric. Ci am încercat să dau glas problemelor foarte diferite pe care le au crestinii în viata de zi cu zi.
Am convingerea că cei sporiti în credintă - si chiar unii preoti - se vor folosi la rândul lor de această carte. Nu direct, pentru că sfaturile sunt elementare si nu le spun nimic nou, ci indirect, prin faptul că pot să înteleagă mai bine frământările fratilor lor în Hristos sau fiilor duhovnicesti care, având dinti de lapte, au nevoie să fie sprijiniti de cei cu dinti puternici.
Oricum, nici pentru cei aflati pe primele trepte ale vietuirii crestine această carte nu îsi propune să fie un mod de tâlcuire normativă a Patericului. Nu mă refer aici la faptul că, asa cum se întâmplă în mod firesc, orice scriere poartă pecetea neputintelor autorului ei. Ci la faptul că prezentul volum vrea să fie o invitatie la cunoasterea Patericului. El vrea să stârnească în cititori dorinta de a aprofunda învătăturile Patericului. Asa cum reclama unui film are rolul de a-i face pe spectatori să vizioneze tot filmul.
Cred că în vremurile noastre, în care modelele se împutinează, trebuie să învătăm arta de a găsi repere în cărtile duhovnicesti. Cred că în vremurile noastre apostate multi vor afla apă vie citind aceste cărti, între care, la loc de cinste, se află Patericul. Si cred că fiecare cititor ar putea deslusi în Pateric noi si noi pilde pentru secolul XXI…

Viata în lume

1. Părintele Ilarion a venit să facă sfestanie în casa unuia dintre ucenicii săi, un tată foarte mâhnit că nu avea mai multi bani pentru a le asigura copiilor o hrană mai bună si pentru a le lua haine mai frumoase.
A doua zi, părintele i-a spus:
- Stăteam ieri la masă cu tine si copiii tăi. Am spus cu totii rugăciunea si am început să mâncăm. Masa era sărăcăcioasă, asa cum mi-ai spus că e la voi de obicei. Dar mi se părea că cel mare avea în farfurie miere, tu cu sotia si cu cel mic aveati pâine si cel mijlociu avea mizerii. Mi-a descoperit Dumnezeu că băiatul cel mare, multumindu-I pentru bucatele pe care le mănâncă, ia plată de la Dumnezeu. Tu cu sotia si cu cel mic nici nu cârtiti, dar nici nu sunteti multumiti cu ceea ce aveti. Iar cel mijlociu, nemultumitor fiind, pierde plata sărăciei. Aceeasi mâncare o aveti, dar fiecăruia i se socoteste după măsura sa.

Era un bătrân mare si văzător cu mintea, si s-a întâmplat ca el odată să sadă cu mai multi frati la masă si, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul si vedea că unii mănâncă miere, altii pâine, iar altii baligă. Si se minuna si se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleasi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd asa schimbate". Si i-a venit lui glas de sus, zicând: "Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur si cu bucurie duhovnicească sed la masă si neîncetat se roagă si rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce multumesc pentru împărtăsirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc si zic: "Aceasta este bună, aceasta este putredă". Deci nu trebuie să zicem acestea sau asa să socotim, ci mai vârtos să proslăvim pe Dumnezeu si laude să-I înăltăm Lui, ca să se plinească cuvântul cel zis de Apostol: ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceti". (21-281)

2. Asteptând să le vină rândul să se spovedească, două femei au început să vorbească despre credinta în Dumnezeu. Încetul cu încetul, discutia a deviat spre subiecte lumesti, în cele din urmă transformându-se în bârfă. Când au început să vorbească despre scandalul pricinuit de dezvăluirile amantei unui om cunoscut, pe care mass-media îl luase în vizor, i-au cerut părerea unei femei care până atunci nu intrase în discutie. Aceasta le-a spus:
- Dacă vreti să vă spovediti, lăsati păcatele altora si vedeti-le pe ale voastre. Iar dacă vreti să le analizati pe ale altora, atunci amânati spovedania pe altă dată. Ori una, ori alta.

S-au adunat odată cei din Schit, certându-se pentru Melchisedec si au uitat să cheme pe avva Copri. Mai pe urmă chemându-l, îl întrebară de aceasta. Iar el, lovindu-se de trei ori peste gură, a zis: "Vai tie, Coprie! Vai tie, Coprie! Vai tie, Coprie! Căci cele ce ti-a poruncit Dumnezeu să le faci le-ai lăsat si cele ce nu le cere de la tine le cauti". Si, auzind fratii acestea, au fugit la chiliile lor. (3-125)

3. Era o femeie care rămăsese văduvă cu două fetite. Ea îsi iubea foarte mult sotul si nu vroia să se mărite a doua oară. La un an de la moartea sotului ei, la sâni i se formaseră niste noduli. Când s-a dus la doctor, acesta a întrebat-o:
- Ai o viată sexuală normală?
- V-am spus că sunt văduvă, domnule doctor.
- Văduvă, am înteles, dar nu ai relatii cu nici un bărbat?
- Nu, si nici nu am de gând.
- Treaba ta. S-ar putea ca nodulii acestia să fie de la lipsa relatiei tale cu un bărbat. Dacă vrei să te gândesti la sănătatea ta si la binele copiilor tăi, ar fi bine să te gândesti să fii cu cineva. Altfel, te distrugi si psihic, si fizic. Nu trebuie să te măriti ca să scapi de hormoni, îi spuse doctorul, ironic.
Ajungând la duhovnicul său, femeia îi spuse cu ochii în lacrimi ce aflase de la doctor.
- Nu te îngrijora. Doctorii spun multe prostii. Vrei să te măriti din nou?
- Nu, dar dacă trebuie… Nu vreau să curvesc.
- Nu trebuie să te măriti numai ca să ai cu cine să te culci. Dacă vrei să rămâi văduvă, vei avea mare plată de la Dumnezeu.
- Dar cu nodulii, cum rămâne?
- O să ne rugăm la Maica Domnului, si or să treacă.
După câteva luni, femeia s-a dus din nou la doctor, pentru control.
- Văd că esti bine, sănătoasă. Cum e, ai tinut seama de sfatul meu, nu? Un bărbat e un bărbat.
- Nu, domnule doctor. M-am rugat la Dumnezeu si m-a ajutat… Precum puteti vedea si dumneavoastră.

Un frate oarecare, dacă a venit ziua începerii Sfântului si Marelui Post, a pus în sine hotărâre si făgăduintă înaintea lui Dumnezeu că nu va iesi afară din chilia lui până în ziua Sfintelor Pasti. Si asa si-a gătit în chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui în timpul postului până la Pasti. Si s-a închis tare, ca să nu poată intra nimeni la dânsul.
Iar vrăjmasul diavol, neputând răbda hotărârea si făgăduinta acelui frate si începerea cea bună si silinta lui, a vrut să-l smintească din hotărârea sa, să-l scoată afară din chilie si să-si calce făgăduinta pe care a făcut-o înaintea lui Dumnezeu. Si asa i-a umplut chilia cu păduchi de lemn puturosi, atât de multi, încât nu era nicăieri loc în chilie, cât ai pune vârful degetului unde să nu fie păduchi. Peste tot era plin si nu se vedeau peretii chiliei, nici podelele, nici pâinea, nici apa si toate vasele erau pline. Iar el, văzând atâta urâciune si grozăvie si o pedeapsă ca aceea în chilie, se mira foarte. Si a cunoscut că este ispită diavolească, dar răbda mereu vitejeste si se întărea, zicând în cugetul său: "Măcar de mă va pedepsi Dumnezeu până la moarte, dar eu din chilie afară până în ziua Pastilor nu voi iesi. După cum am făgăduit lui Dumnezeu, asa voi face".
Iar Dumnezeu, văzând bărbăteasca lui răbdare, când a fost în duminica a treia a Sfântului Post, a poruncit furnicilor să intre în chilia lui, să-i scoată toti păduchii din chilie. Si asa au venit si au intrat în chilia lui o multime de furnici, ca la un război cu mare vitejie si cu mânie asupra păduchilor de lemn. Si au acoperit multimea furnicilor toti păduchii. Fratele stând, căuta si se minuna de un lucru ca acesta, că fiecare furnică iesea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, trăgând câte un păduche de lemn afară. Si asa, într-un ceas, i-au scos si i-au curătit pe toti din chilie. Pentru aceea, fratilor, bună este răbdarea în ispite, pentru că cei ce rabdă cu multumită, ajung la bun sfârsit. (5-340)

4. Într-o noapte, în timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit părintelui Serafim că două dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind văduvă si fără să fie ajutată, au venit îngerii să îi ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare si cădea des în deznădejde.
Cealaltă murise pe patul de boală lângă care se aflau sotul si cei sase copii. Când a murit, nu au venit îngerii să îi ia sufletul. Cât trăise, ea Îi multumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o înconjura.
Părintele a întrebat: "Cum, Doamne, pe cea care cârtea au luat-o îngerii si pe cealaltă nu?"
Domnul i-a răspuns: "Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Dacă cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credinta i s-ar fi zdruncinat. Când avea necazuri, imediat sotul ei era lângă ea si o întărea. În timp ce văduva plângea, si nu o mângâia nimeni".

Povestit-a unul din părinti: erau doi frati aproape de el, unul străin si altul cunoscut. Si cel străin era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Si s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut multime de îngeri cum povătuiau sufletul celui străin. Si dacă au ajuns la cer si era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul si a venit glas de sus zicând: "Vădit este că era putin trândav, dar pentru înstrăinarea lui deschideti-i!". Apoi a adormit si cel cunoscut, adică cel [care era din acel] loc si în vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a văzut bătrânul că nu este nici un înger nicăieri si s-a minunat.
Atunci a căzut cu fata la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, cum cel străin, fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel?". Si i-a venit glas către el, zicând: "Osârduitorul, când era să moară, a deschis ochii săi si si-a văzut rudeniile plângând si i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, desi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut si, suspinând, a plâns, iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el". (4-400)

5. La o întâlnire cu tinerii din parohia sa, un duhovnic deschise vorba despre ispitele pe care le aduce televizorul. La un moment dat, unul dintre tineri, Toni, făcu referire la o emisiune religioasă pe care o vedea în fiecare săptămână:
- Nu stiu cât o să mai dureze emisiunea asta, pentru că, spre deosebire de alte emisiuni religioase, aici se prezintă fără modificări învătătura ortodoxă. Nu sunt invitati nici sectanti, nici vorbitori de alte religii. Este o emisiune cu adevărat folositoare.
- Da, spuse Bogdan, un alt tânăr, dar ai văzut si tu ce urmează după ea.
- Ce urmează? întrebă părintele.
- Urmează un talk-show moderat de o prezentatoare foarte vulgară, răspunse Bogdan.
- Tie cum ti se pare talk-show-ul?, îl întrebă părintele pe Toni.
- Nu stiu, părinte. Cum se termină emisiunea religioasă, sting televizorul si fac altceva. Sunt foarte presat de timp…
- O, de ar întelege toti crestinii cât de important este timpul. Nu ne mai întâlnim cu clipa care trece.
- Dar de unde stii, Toni, ce merită să vezi si ce nu?
- Îmi iau programul si îmi însemnez toate emisiunile care cred că merită să fie văzute.
- Si ai timp să le vezi pe toate? Nu ziceai că esti presat de timp? întrebă Bogdan.
- Nu sunt prea multe, cam trei-patru pe săptămână. Si uneori mai văd câte un film. În rest, nu mă uit la televizor.
O fată interveni în discutie:
- Asta e cea mai bună solutie. Să îti iei programul si să îti alegi ceea ce vrei să vezi. Nu are rost să stai tot timpul în fata ecranului asteptând ceva interesant.
Părintele spuse:
- Dacă omul ar sti cu adevărat ce să aleagă, ar fi bine. Numai că multi se mint singuri si stau ore întregi în fata televizorului închipuindu-si că se aleg cu vreun oarecare folos. Si de multe ori cunostintele aflate de la televizor nu ajută la nimic altceva decât la risipirea unui timp care ar putea fi folosit mai bine. Oricum, Toni face foarte bine; cum se termină emisiunea care îl interesează, stinge televizorul.
Auzindu-l pe părinte, Bogdan îsi dădu seama cât gresea. Se uita foarte mult timp la televizor si, chiar dacă uneori vedea ceva de folos, rămânea în fata ecranului si după aceea …

Odată preotul Schitului a mers la arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuintă bisericească. După ce s-a întors si a venit la Schit, îl întrebau fratii, zicând: "Cum ai umblat, avvo? Ce ai văzut în oras?". Răspuns-a lor: "Eu, fratilor, altă fată de om n-am văzut în cetate, decât pe arhiepiscopul". Iar ei, auzind aceasta, se minunau si, după acest cuvânt al lui, au început toti fratii foarte tare a păzi acel obicei, adică a-si păzi ochii lor de vederile nefolositoare. (16-280)

6. Părintele Ioan si cântăretul său au fost chemati la un parastas de către un om care făcuse o sponsorizare pentru pictarea bisericii. Parastasul avea loc într-o vilă luxoasă. După ce părintele a binecuvântat masa, toti s-au apucat să mănânce.
Încetul cu încetul, atmosfera devenea din ce în ce mai zgomotoasă, ca si cum ar fi fost vorba de o petrecere, nu de un parastas.
- Să plecăm, părinte, a spus cântăretul.
- Nu, mai stăm putin, a spus părintele.
La un moment dat, cineva a vrut să asculte muzică lăutărească:
- Puneti muzică, să se bucure si mortul..., a zis unul dintre meseni, veselindu-se.
- Da, părinte, să punem muzică, doar fiecare are modul lui de a se despărti de cei care i-au fost dragi, a spus cel care sponsorizase biserica, dând drumul la casetofon.
- Frate, dar nu toate Îi plac lui Dumnezeu, si nici nu îi sunt de folos celui răposat. Parastasul se face pentru morti, nu pentru rudele îndurerate.
Cântăretul i-a soptit părintelui:
- De asta râd sectantii de credinta noastră si spun că nu îi ajută cu nimic pe morti faptul că rudele lor se ghiftuiesc, în timp ce săracii primesc abia o bucătică de pâine si putină colivă.
- Să plecăm de aici, a spus părintele cântăretului. Si apoi, privindu-l în ochi pe sponsor, a zis:
- De-acum începe petrecerea, nu mai e loc pentru parastas...

S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie si s-a aflat acolo un vas cu vin. Si luând unul din bătrâni un văscior si un pahar l-a dus la avva Sisoe si i-a dat lui si a băut. Asemenea si al doilea si a primit. Apoi i-a dat lui si al treilea si nu l-a luat, zicând: "Încetează, frate, au nu stii că este de la satana!" (8-208)

7. În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Povestit-a iarăsi despre alt bătrân care sedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Si acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura duhovnicească, aducând si acest fel de pildă. "Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi, încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare când faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"." (6-121)

8. Un crestin se ruga tot timpul ca pe lumea cealaltă să ajungă în rai, la un loc cu sotia si copii săi. Părintele Ilarion i-a spus odată:
- Mi-a spus cersetorul din fata bisericii că ieri ati venit pe rând la slujbă. Mai întâi băiatul cel mare, studentul, apoi cel mijlociu, si abia apoi tu cu sotia. În fata bisericii era o masină rămasă în pană, cea pe care ai împins-o împreună cu ceilalti. Dar masina era si când a trecut studentul, care însă nu s-a gândit că poate da o mână de ajutor. Mijlociul poate s-a gândit că nu are destulă putere, desi dacă ar fi împins si el masina s-ar fi urnit înainte să sosesti tu. Vrei să fiti la un loc în rai? Atunci ai grijă să trăiască si ei asa cum trăiesti tu, să se gândească mai mult la aproapele lor. Dumnezeu nu vă poate pune la un loc dacă nu duceti cu toti lupta cea bună. În rai nu se ajunge pe pile sau prin aranjamente, ci fiecare e pus la locul potrivit măsurii sale. Si ai grijă de propria mântuire, nu te gândi că te vei mântui cu sigurantă, că s-ar putea să pierzi raiul. Toată nădejdea să o pui în mila lui Dumnezeu.

A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer rugăciunile părintilor, iar ei se lenevesc. Si i-a răspuns: "Mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia si cu durere în inimă de gânduri si fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfintii se vor ruga pentru el. Că unul zidind si altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli?"
A adaos încă si acest fel de povestire, zicând: "Era un sfânt părinte al unei chinovii împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândetea, cu milostivirea către săraci si cu dragostea. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, mă stii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătătii Tale, Stăpâne, să nu mă desparti de obstea mea, ci împreună cu mine si pe aceia îi învredniceste Împărătiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate"".
Deci, această rugăciune neîncetat făcând-o, l-a încredintat iubitorul de oameni Dumnezeu în acest chip: trebuia să se săvârsească pomenire de sfinti la o altă mănăstire, care nu era departe de dânsii, si îl chemau părintii acelei mănăstiri pe el împreună cu ucenicii lui. Iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i-se să meargă si să trimită întâi pe ucenicii săi, apoi să meargă singur. Deci, ducându-se ucenicii lui, zăcea un înger în chip de sărac bolnav în mijlocul drumului. Venind ucenicii la locul acela si văzându-l văitându-se, l-au întrebat care e pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram călare pe dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit si iată, nu are cine să-mi ajute". Iar ei au zis: "Ce putem să-ti facem, avvo? Noi suntem pe jos". Si lăsându-l, s-au dus. Apoi, după putin timp a venit si părintele lor si l-a aflat zăcând si suspinând, si înstiintându-se de pricină i-a zis: "Nu au venit niste monahi si nu te-au aflat asa?". Iar el a zis: "Ba da, au venit, dar neînstiintându-se de pricină au trecut zicând: "Noi suntem pe jos, ce putem să-ti facem?"". Zis-a lui avva: "Poti să umbli putin si să mergem?". Iar el a zis: "Nu pot!". Atunci avva i-a zis: "Vino să te iau în spate si Dumnezeu ne va ajuta si vom merge". Iar el a zis: "Cum poti atâta depărtare să mă duci în spate? Mergi si te roagă pentru mine!". Iar avva a zis: "Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea, te voi pune pe dânsa si mă voi apleca si te voi lua în spate". Si asa a făcut.
La început îl simtea că este greu, ca un om mare, apoi se făcea mai usor, tot mai usor, încât se minuna cel ce îl purta pe spate. Si deodată s-a făcut nevăzut si a venit glas către el: "Pururea te rugai pentru ucenicii tăi să se învrednicească împreună cu tine de Împărătia cerurilor, si iată că altele sunt măsurile tale si altele ale lor. Deci fă-i pe ei să vină la lucrarea ta si vei dobândi cererea, căci eu sunt Dreptul Judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui". (1-321)

9. O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câtiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Sotul femeii era de fată:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăsanie pentru asta, dar dacă sfintia voastră îi îngăduiti…
- Eu? Eu nu îngădui asa ceva. Preotii nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi sotii să aibă acelasi duhovnic, să fie călăuziti pe acelasi drum, nu unul într-o parte si unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îti dau dezlegare să mergi la duhovnicul sotului tău. Si cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a început să ducă o viată crestină. A făcut prima spovedanie completă din viata ei. Si apoi a renuntat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni si a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viata lor au început să apară tot felul de necazuri si ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereati să faceti copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiati era de ajuns ca să vă pierdeti mântuirea. Acum, însă, când ati înteles că trebuie să faceti copii, când asteptati un copil, începeti să mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lasitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeti pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurati că aveti necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învată să urcati pe scara raiului.

Povestit-a unul din părinti că un călugăr iubitor de osteneli lua aminte de sine, dar s-a întâmplat că s-a lenevit putin. Si, pe când se lenevea, prihănindu-se zicea: "Suflete, până când te lenevesti de mântuirea ta si nu te temi de judecata lui Dumnezeu? Vezi, nu cumva să fi apucat în lenevirea aceasta si să te dai chinurilor celor vesnice!". Acestea zicând întru sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu. Într-una din zile, însă, făcându-si pravila, au venit dracii si l-au tulburat. Iar el a zis către ei: "Până când mă necăjiti? Nu vă îndestulati cu lenevirea vremii celei trecute?". Zis-au lui dracii: "Când erai în lenevire, nici noi nu aveam grijă de tine. După ce te-ai sculat asupra noastră si noi ne-am sculat asupra ta". Aceasta auzind fratele, se îndemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu si sporea cu darul lui Hristos. (1-412)

10. Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.
Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.
Dar bărbatul era hotărât:
- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.
Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.
S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:
- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie…

Un monah antiohian de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni si, zăbovind el acolo, a sfârsit cele ce avea de trebuintă, dar nu stia ce să facă. Si sezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit putin si L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai pentru dânsul un galben si-ti voi da zapis la mână, si când va veni Iisus ti-l va da!""
Desteptându-se monahul si rugându-se, a crezut cuvântului si, mergând, l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar când are să vină Iisus să mi-l dea?". Iar monahul a răspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa să faci". Atunci a zis iconomul: "Fă-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru încredintare am făcut acest zapis al meu si, când va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luând galbenul, a plecat.
Iar în noaptea următoare a văzut iconomul în vis pe cineva grăindu-i: "Ia-ti galbenul si să-mi întorci zapisul monahului!". El însă nu voia, grăind: "Acela a zis că Iisus va veni si-mi va plăti". Iarăsi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi dă zapisul călugărului. Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!". Si desteptându-se, a trimis niste oameni după monah, zicându-le: "Oriunde îl veti afla pe acel monah, să-l aduceti la mine!". Si aflându-l, i-au zis: "Mergi, că te cheamă iconomul!".
Acesta, temându-se, zicea întru sine că acela s-a căit si vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis: "Părinte, mai ia si alti galbeni, câti vei voi, si-mi fă zapis!". Părintele i-a răspuns: "Iartă-mă, dar mai multi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslăvit făgăduintele Domnului cele nemincinoase. (1-366)

11. După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot si l-a întrebat:
- Părinte, îmi dati binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea si vreau să mă relaxez putin.
- La ce film vreti să mergeti?
- La o comedie.
- Dacă tii mult să mergi, du-te.
Tânărul s-a îndepărtat. Paracliserul, care în tineretea sa fusese frate de mănăstire, auzind cuvintele părintelui, s-a smintit:
- Vai, părinte, cum îl lăsati să îsi piardă timpul?
- Nu e treaba ta.
- Totusi, nu vă e frică de Dumnezeu?
- Nu esti tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la biserică si e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebuie să privească credinta ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă, nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câtiva ani sau poate chiar peste câteva luni poate că va renunta de bună-voie să meargă la comedii. Se va folosi mai mult dacă va urca pe treapta următoare la momentul potrivit, nu când îi impun eu.
- Nu vă înteleg.
- Uite, îti dau un exemplu. Tu asculti la tine acasă muzică religioasă?
- Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul.
- Aici vroiam să ajung. Si atunci, îti mai pui muzică?
- Nu, să nu-l stric.
- Asa e si cu sufletul. Cum să-ti explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie. Toate trebuie făcute cu măsură.

Era cineva care vâna prin pustie dobitoace sălbatice si [acesta] l-a văzut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinteze pe el că trebuie câte putin să se pogoare fratilor, i-a zis lui: "Pune săgeata în arcul tău si întinde-l". Si a făcut asa. Si i-a zis lui: "Întinde iarăsi". Si a întins. Si iarăsi i-a zis: "Întinde-l". Si a zis lui vânătorul: "De îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul". Zis-a lui bătrânul: "Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacă peste măsură vom întinde cu fratii, degrabă se rup. Deci trebuie câte putin si câteodată a ne pogorî fratilor". Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Si fratii, întărindu-se, au mers la locul lor. (15-9)

12. Un preot le spunea credinciosilor:
"Un terorist a pus o bombă la o bancă ce ocupa parterul si primul etaj al unui bloc învecinat cu blocul în care locuiesc eu. Bomba a explodat si blocul a căzut la pământ. Nu au fost multe victime, căci locatarii erau plecati în concediu. Dar au rămas fără locuinte. Când s-au întors din concediu, văzând că s-a ales praful de apartamentele lor, majoritatea au căzut în deznădejde. Îi priveam din când în când pe geam. Iesind să cumpăr ceva, m-am întâlnit cu un vecin care locuise în blocul care explodase. Mi-a spus:
- Părinte, Îi multumesc lui Dumnezeu că nu eram acasă. Eram la socri cu familia.
Credinta lui m-a mirat. Nu era un om cu multi bani, deci încercarea prin care trecea era cu atât mai mare.
- Nu ai avut gânduri de deznădejde?
- Deznădejde? Nu, părinte. V-am spus: I-am multumit lui Dumnezeu că suntem întregi. Cu casa, se va rezolva până la urmă. Nu ne lasă Cel de sus. Pentru noi nu e atât de greu cum e pentru cei care si-au pierdut un sot, o mamă sau un copil în această nenorocire.
Toti erau deznădăjduiti, numai el nu. Iată ce înseamnă să ai credintă puternică. Putea să cârtească, dar nu a făcut-o. Si a luat plata răbdării sale".

Povestit-a unul din părinti, zicând: "Fiind eu în Exorinho, au venit frati săraci acolo sâmbătă seara să ia milostenie si, când dormeam noi, unul dintr-însii, având numai o rogojină din care jumătate era pe deasupra lui si jumătate dedesubt, îngheta de frig, căci era ger mult. Deci eu iesind pentru trebuinta udului, l-am auzit când se chinuia si tremura de frig, cum se mângâia pe sine si zicând lui Dumnezeu: "Multumesc, Tie, Doamne, pentru toate bunătătile Tale pe care le faci cu mine, căci câti sunt acum în fiare, iar altii cu picioarele băgate în butuc si nici udul lor nu pot să si-l facă, iar eu ca un împărat îmi întind picioarele". Eu, auzindu-l, am povestit acestea fratilor spre zidirea si folosul lor". (14-344)

13. Un crestin de la tară a venit într-o zi la oras cu niste treburi. Duminica s-a dus la Liturghie. Primise dezlegare de la duhovnicul său să se împărtăsească. Dar, când a intrat în biserică, s-a smintit văzând că preotul ce slujea era unul care, nu cu multă vreme înainte, se dusese să facă o sfestanie la un sex-shop. Vuise toată mass-media din această cauză. Crestinul vru să plece din biserică, nevrând să fie împărtăsit de un preot nevrednic. I-a spus fratelui său că mai bine se plimbă prin parc decât să stea la slujba unui preot atât de păcătos. Fratele a iesit putin cu el afară din biserică si i-a zis:
- Tu crezi că, dacă un preot e păcătos, Liturghia slujită de el nu e valabilă? Că el nu poate săvârsi Sfintele Taine? Tu crezi că Hristos a întemeiat o Biserică în care, dacă un preot este păcătos, toată turma pe care o păstoreste să fie sortită pierzaniei? Nu. Oricât de păcătos ar fi preotul, poate săvârsi Sfintele Taine. Chiar dacă e păcătos, poate da dezlegare de păcate. E adevărat că un preot păcătos nu e o bună călăuză duhovnicească si că, dacă poti să te spovedesti la un preot cu viată sfântă, folosul va fi mult mai mare. Pentru că, desi amândoi dau dezlegare de păcate, sfaturile lor nu sunt la fel, ci sunt pe măsura jertfirii preotului. Dar acum tu trebuie să te împărtăsesti. Fă-o cu toată încrederea. Nu fi ca cei care refuză să cumpere unele produse de calitate numai pentru că ambalajul lor nu arată bine.

Un preot obisnuia să meargă la un sihastru oarecare pentru aducerea Sfintelor Taine, fiindcă el nu iesea afară. Deci a venit cineva la sihastru si l-a pârât pe preot, grăind nenumărate prihăniri asupra lui. Când preotul a venit, după obicei, pentru aducerea Sfintelor Taine, nu i-a deschis sihastrul, fiind scârbit. Atunci preotul s-a întors înapoi. Si iată glas către sihastru, grăind: "Au luat oamenii judecata Mea". Si o dată cu glasul a avut o vedenie: a văzut un put de aur si o ciutură de aur si funia de aur si apa foarte bună si limpede si a văzut un oarecare bubos ce scotea si turna. Vrând sihastrul să bea din apă, s-a sfiit si nu a băut, căci era bubos cel ce scotea apă. Si iată glas către dânsul iarăsi zicând: "Pentru ce nu bei din apă, ce pricină are bubosul ce scoate apă, că scoate si toarnă?". Venindu-si întru sine sihastrul si luând seama vedeniei, l-a chemat pe preot si l-a făcut pe el să-i slujească în continuare. (2-362)

14. Odată, în timp ce tinea o predică despre răbdare, un preot care venise de curând la o parohie dădu credinciosilor un exemplu:
"Îmi aduc aminte că într-o zi, de praznicul Bobotezei, venise multă lume la biserică. Se făcuse o coadă mare la aghiasmă. Eu am încercat să îi rog pe credinciosi să nu se înghesuie, să stea linistiti, dar era tulburare mare. Mai ales cei care vin la biserică de două-trei ori pe an erau foarte nerăbdători să ia primii. La un moment dat am văzut că în fată era un bărbat mai solid, care turna el apă în sticlele oamenilor. A stat asa multă vreme. Când mai ieseam din biserică, îl vedeam turnând apă în sticle.
La un moment dat, i-am multumit că îl ajuta pe paracliser si l-am întrebat:
- Dar nu te grăbesti să mergi la casa ta?
- Ba da, părinte, cum să nu. Tot zic că mai umplu o sticlă si plec. Dar apoi mă gândesc că, dacă plec eu, iar se face agitatie. Asa, văzându-mă mai solid, lumea se înghesuie mai putin. Cred că o să plec ultimul de aici.
Si ultimul a plecat. Asa că, în timp ce altii se înghesuiau să ia aghiasmă, si se îmbrânceau de parcă erau la piată, un crestin a stiut să dea exemplu de răbdare. Dacă ne batem pentru aghiasmă, dacă îi călcăm pe altii în picioare ca să ne umplem sticlele înaintea lor, nici Sfânta Împărtăsanie de am lua-o nu ne este de folos. Pe când dacă ne gândim si la aproapele nostru, dacă îi facem loc aproapelui nostru, dacă arătăm dragoste fată de aproapele nostru, atunci cu adevărat aghiasma pe care o luăm ne sfinteste si trupurile, si sufletele. Atunci ne împărtăsim de harul lui Dumnezeu".

Zis-a avva Theodor cel de la Ennat: "Când eram mai tânăr, petreceam în pustie. M-am dus la pitărie să fac două frământături si am găsit acolo pe un frate care voia să facă pâini si nu avea pe nimeni care să-i dea o mână de ajutor. Iar eu am lăsat pe ale mele si i-am dat lui mână de ajutor. Iar după ce am isprăvit, a venit alt frate si iarăsi i-am dat lui mână de ajutor si a făcut pâinile. Si iarăsi a venit al treilea si i-am făcut asemenea. Si asa făceam cu fiecare din cei ce veneau si am făcut sase frământături, iar pe urmă am făcut pe cele două ale mele, încetând cei ce veneau". (1-91)

15. În timpul unei predici în care preotul făcea referire la purtarea baticului de către femei în biserică, o femeie vopsită strident a iesit afară, plictisită.
După slujbă, femeia de la pangar a întrebat-o:
- Iertati-mă că vă întreb, dar de ce la unele predici stati la locul dumneavoastră, iar alteori, asa cum s-a întâmplat azi, iesiti?
- Este mai bine pentru mine să ies, ca să am osânda mai mică. Oricum, nu voi purta niciodată batic. Si decât să ascult si să nu port, mai bine nici să nu ascult.
- Mai bine stăteati si ascultati, că poate cuvintele părintelui vă puneau pe gânduri.
- Ce să mă pună? Eu stiu precis cât vreau să trăiesc după cum învată Biserica si cât vreau să trăiesc după cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slăbiciunile si păcatele, si mă lupt cu ele atât cât pot, fără să fortez. Atâta pot, atâta fac.
Femeia de la pangar i-a răspuns:
- Eu cred că, dacă ati vrea să aflati mai mult, ati putea mai mult si ati face mai mult.
- Nu, nu cred.
- Ba da. Dacă vă gânditi numai la neputintele care vă apasă, fără să vă dati seama că Dumnezeu vă poate da puterea de a le birui, pierdeti tocmai unirea cu Dumnezeu.
- Si ce vreti acum, să port batic cum purtati dumneavoastră?
- Nu mă întelegeti gresit. Dacă ati fi stat la predică, ati fi înteles că nu acesta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei să poarte si ele batic. Scopul predicii a fost de a ne convinge pe fiecare să trăim asa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mântuieste dacă poartă batic, nu baticul o mântuieste pe femeie, asa cum nici barba nu îl mântuieste pe bărbat. La femeie, baticul nu este o dovadă de virtute, este însă o dovadă a alegerii unui mod de viată. Când femeia este supusă bărbatului său si trăieste astfel încât să Îi placă lui Dumnezeu, ea nu simte purtarea baticului ca o povară, ca un canon. Îl simte ca o medalie: e un mod de a mărturisi o filosofie de viată. Dar când femeia poartă batic, însă trăieste cum nu trebuie, baticul nu este decât o dovadă de fariseism.
- Ei, dacă as fi stat la predică, poate m-ar fi convins si pe mine să port batic.
- Dar v-am spus că nu acesta este scopul predicii. Pe viitor ar fi bine încercati să stati si la predicile care nu vi se par potrivite pentru dumneavoastră, că poate o să vă schimbati punctul de vedere.
- Ce folos să stau, dacă nu vreau să renunt la ideile mele?
- Stati, stati, că poate auzind cuvintele mântuirii o să vi se mai înmoaie inima. Mai bine să stati si să le auziti, dacă tot ati venit la biserică, decât să vă plimbati în jurul bisericii. Că tot auzindu-le, o să trebuiască până la urmă să vă hotărâti: ori rămâneti cu ideile dumneavoastră, si atunci nu are rost să mai veniti la biserică, ori veniti la biserică, si atunci veti încerca să păstrati din ideile pe care le aveti numai ce merită păstrat, numai ce vă este de folos pentru mântuire. Că asa, au venit multi până la sfârsitul vietii lor la biserică, si cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Si formalismul nu mântuieste.
- Si dacă vin si ascult, nu se poate să rămân tot formalistă?
- Ba se poate, normal că se poate, dar mai mari sanse de îndreptare are cel care ascultă cuvintele mântuirii decât cel care stă departe de ele.

Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: "Părinte, umblu la bătrâni si ei îmi vorbesc de mântuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor! Ce să fac? Oare să nu merg să mai întreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totul în necurătie?". Si avea bătrânul două vase goale si i-a zis: "Mergi de adu un vas din acelea si toarnă untdelemn si, clătinându-l, varsă-l si pune-l la loc!". Dacă a făcut asa de două ori, i-a zis: "Adu-le pe amândouă acum si vezi care este mai curat!". I-a răspuns fratele: "Mai curat este cel în care am turnat untdelemn". I-a zis bătrânul: "Asa este si sufletul! Chiar dacă nu va tine minte nimic din cele ce întreabă, tot mai mult se curăteste decât cel ce nu întreabă nimic". (32-428)

16. Un om de afaceri veni să se sfătuiască cu duhovnicul său:
- Părinte, în ultima vreme afacerile îmi merg din ce în ce mai prost. Dar s-a oferit cineva să mă ajute si, dacă o să devenim parteneri, o să scot bani buni. O să construiesc din banii mei o nouă clopotnită pentru biserică. Există o singură problemă. Acest posibil partener nu are o faimă prea grozavă. A făcut si afaceri murdare. În ce mă priveste, tot ce voi face cu el va fi absolut legat. Vă întreb: e păcat să mă asociez cu astfel de oameni? Vă repet, as scoate bani buni si as ajuta biserica după puteri.
- Biserica nu are nevoie de bani murdari, frate. Trebuie să te feresti pe cât poti de oameni murdari la suflet.
- Părinte, dar asta e lumea afacerilor.
- Asta asa e, dar nimeni nu te obligă să te asociezi cu un ticălos. Nu te grăbi. Respinge oferta aceasta. Dumnezeu te va ajuta să găsesti o solutie mai bună.

[Un bătrân] a zis: "Nu este de folos să se lipească cineva de călcătorii de lege, nici în biserică, nici în târg, nici la alt lucru, ci trebuie să se depărteze de prietenia lor. Tot călcătorul de lege este vrednic să fie ocolit, fiind părtas muncii celei vesnice". (18-406)

17. Cu binecuvântarea duhovnicului său, patronul unei retele de magazine s-a hotărât să facă daruri de Crăciun copiilor din orfelinate. El s-a gândit să ceară sprijin si de la un preot care era cunoscut ca un mare filantrop.
Când a venit la preot, acesta i-a spus:
- De multă vreme vroiam să vă cunosc. Da, vă vom sprijini, cum să nu… As avea o rugăminte. Stiu că până acum dumneavoastră nu v-ati implicat în politică. Dar cumnatul meu conduce un important partid din opozitie. Are mare nevoie de oameni ca dumneavoastră.
- Iertati-mă, dar nu mă pricep la politică. Nu vreau să mă implic…
- Asta înseamnă lipsă de interes fată de binele tării. Nu mai avem ce discuta acum. Poate vă mai gânditi…
Mâhnit, patronul s-a dus la mănăstire, la duhovnicul său:
- Ce să fac? Nu merită să intru în politică doar ca să dau niste cadouri de Crăciun.
- Nu, bineînteles că nu. Nici un pret nu e destul de mare pentru a justifica un compromis. Tine minte: dă-ti seama că oricine te-ar sfătui să faci un compromis, fie el prieten, ministru, episcop sau orice altceva, acela pretuieste mai putin mântuirea ta decât folosul pe care îl poate avea de pe urma ta. Si tu, orice ai face, să faci în asa fel încât să nu atragi asupra ta pedeapsa lui Dumnezeu.

Zis-a un bătrân: "Trebuie să fugim de toti cei ce lucrează fărădelegea, chiar prieteni sau rude de ne vor fi, dregătorie preotească sau împărătească de vor avea. Căci depărtarea de la cei ce lucrează fărădelegea ne dăruieste nouă dragostea si îndrăzneala către Dumnezeu". (17-405)

18. Unui crestin au început să îi meargă toate bine: si afacerile, si sănătatea, cu sotia si copiii se întelegea bine. Din viata lui dispăruse orice urmă de întristare. Citind că viata crestinului este o cruce si că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeste, s-a mâhnit si s-a dus degrabă la duhovnicul lui:
- Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubeste? De aproape un an de zile nu am mai avut nici o supărare.
- Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că esti foarte lenes în viata duhovnicească, si dacă te-ar certa prin vreun necaz ai cădea în deznădejde, ori pentru că îti dă o perioadă în care să te asezi duhovniceste. Tu singur poti da răspunsul la această întrebare: dacă duci o viată de trândăvie, dacă te desfeti de toate bunătătile, zicând că de asta ti le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate, duci o viată de nevointă, o viată de rugăciune, o viată smerită, atunci înseamnă că Dumnezeu îti răsplăteste jertfa cu putină liniste. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada aceasta nu va dura mult…

Un bătrân adeseori pătimea si se îmbolnăvea. Si s-a întâmplat într-un an să nu se îmbolnăvească si s-a întristat cumplit si plângea, zicând: "M-a părăsit Dumnezeu si nu m-a cercetat". (1-440)

19. Un credincios a venit la duhovnicul său:
- Părinte, vreo două luni nu vă mai vedem. Plec cu sotia si copiii la mare, la munte si la părinti. Am luat concediu.
- Ajungeti si pe la vreo mănăstire?
- Nu, nu ne-am gândit. Vrem să ne odihnim, să uităm de toate problemele.
- Rău faceti că vă gânditi să vă odihniti numai la mare si la munte. Viata e scurtă si nu vă veti mai întâlni cu timpul acesta.
- Dar pentru copii e foarte sănătos să înoate în mare.
- Dacă găsiti un loc pe plajă în care nu au de ce să se smintească, e bine. Dar, din câte am auzit, plajele au devenit locuri mai smintitoare decât discotecile. Că doar fetele nu merg la discotecă să danseze cu pieptul gol. Sau chiar dezbrăcate. Oricum, ar fi trebuit să vă gânditi să mergeti si pe la mănăstiri, măcar câteva zile. Să vorbiti cu marii duhovnici, să vă închinati la sfintele moaste sau la icoanele făcătoare de minuni. Viata voastră ar cunoaste o schimbare. Foloasele ar fi mari.

Zis-a un bătrân: "Cu cuvinte dumnezeiesti să ne desfătăm Si cu vietile sfintilor părinti să prăznuim, nu cu pântecele desfătându-ne, ci duhovniceste veselindu-ne!" (3-423)

20. Trei prieteni - doi elevi si un student - s-au dus pentru câteva zile la munte. Studentul, Cătălin, le-a propus într-o zi să facă un traseu foarte greu, dar plin de locuri frumoase, pe care el îl mai făcuse o dată, cu ani în urmă. Ceilalti doi, Valentin si Costel, s-au învoit. Si-au luat la ei mâncare si au pornit. La un moment dat s-au îndepărtat de marcaj.
- Nu e nici o problemă, spuse Cătălin. Mergem drept înainte.
Mergeau de câteva ore. Mai era putin si se însera. În zare se vedea o mică stână părăsită.
- Mai e mult? Ai mai fost pe aici? întrebă Costel.
- Nu mai tin minte stâna, spuse studentul. Dar, în două ore de mers, ajungem la cabană. Luati-o voi putin înainte, că eu rămân aici, la această curată toaletă naturală. Vin imediat după voi.
Elevii porniră înainte.
- Ne-am rătăcit, spuse Valentin.
- De unde stii? întrebă Costel.
- După soare. Dacă nu crezi, uită-te la muschiul de pe copaci. Îti arată întotdeauna nordul. Ar fi trebuit să o luăm spre vest.
- Ce ne facem?
- Cătălin e prea încăpătânat si nu vrea să recunoască că ne-a dus pe un drum gresit. O tine una si bună că mergem pe drumul drept. Si el e putin speriat, dar nu vrea să îsi recunoască greseala. Dacă rămânem peste noapte la stână, mâine dimineată vom reusi să ne întoarcem de unde am plecat azi în zori. Altfel, dacă mai mergem mult, ne rătăcim de tot. De aici de unde suntem, mai avem sanse să ne întoarcem. Dar, dacă ne continuăm drumul pe întuneric, va fi vai de noi.
- Stiu ce facem. O să îi spun că am făcut febră musculară si că nu mai pot merge. Rămânem aici si mâine dimineată ne întoarcem înapoi. Dacă îi spun că nu vreau să merg mai departe pentru că ne-am rătăcit, o să ne certăm. Si nu rezolvăm nimic cu cearta.
Cătălin îi prinse din urmă:
- Hai, lenesilor, că ne prinde noaptea. Ne-am cam îndepărtat de traseu, dar în două ore ajungem la destinatie. Grăbiti-vă.
- Nu, Cătăline, nu mai pot. Mă dor picioarele, de-abia pot să merg. Eu rămân la stână, zise Costel.
- Si eu rămân la stână, căci si eu sunt frânt de oboseală. Nu merg mai departe, zise si Valentin.
- Of, mai bine vă lăsam acasă si veneam singur, oftă Cătălin, nemultumit.
Au rămas la stâna părăsită. Aveau sacii de dormit la ei, asa că nu le-a fost foarte frig.
Dimineata s-au sculat devreme. Văzând răsăritul soarelui, Cătălin le spuse:
- Nu e în regulă, mă asteptam să răsară din altă parte. Se duse să caute un copac care avea pe el muschi.
- Ne-am rătăcit, aseară ne-am rătăcit. Bine că am rămas aici, căci, dacă intram din nou în pădure, nu stiu cum am mai fi scăpat cu viată. Să ne întoarcem înapoi. Noroc cu oboseala ta, Costele, că altfel cine stie unde ajungeam.
- Da, noroc cu oboseala mea, zise Costel zâmbind.

Suindu-se odată avva Ioan de la Schit cu alti frati, a rătăcit cel ce îi povătuia pe ei, căci era noapte. Si au zis fratii către avva Ioan: "Ce vom face, avvo, că a pierdut fratele calea, nu cumva să murim rătăcindu-ne?". Le-a zis lor bătrânul: "De îi vom zice lui, se mâhneste si se rusinează. Ci, iată, mă fac că eu sunt slab si zic că nu pot să merg, ci rămân aici până dimineată". Si a făcut asa. Iar ceilalti au zis: "Nici noi nu ne ducem, ci sedem cu tine". Si au sezut până dimineata si pe fratele nu l-au smintit. (17-100)

21. Un părinte zicea la predică:
- Desi lumea aceasta ne dispretuieste, pentru că nu vroim să ne desfătăm cu poftele si cu patimile, si necredinciosii râd de noi si ne umilesc în fel si chip, încercând să ne rupă de credinta în Hristos, să ne bucurăm că mergem pe calea prin care dobândim bunătătile ceresti. Ar fi trebuit să ne îngrijorăm dacă necredinciosii ne-ar fi lăudat pentru vietuirea noastră. Ar fi însemnat că întelepciunea noastră nu diferă de întelepciunea lor. Dar asa, câtă vreme suntem prigoniti pentru că trăim după Legea lui Dumnezeu, pe care ceilalti nu o înteleg, înseamnă că suntem pe drumul cel bun.

Avva Ioan Colov a zis fratelui său: "Desi foarte prosti si nebăgati în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu". (41-104)

22. Un crestin a venit la duhovnicul său:
- Părinte, de câteva săptămâni îmi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispită, nici un necaz. E bine sau nu?
- Când nu ai ispite înseamnă ori că dracii te-au lăsat în pace, că le slujesti fără să te mai ispitească, ori că Dumnezeu îti dă o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mândri, căci atunci harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la tine. Si tine minte că astfel de momente nu sunt foarte dese în războiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastră, nu pentru virtutile noastre. Căci dacă ai fi fost în stare să duci acum un război greu, care ti-ar fi adus cunună, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai că, desi uneori ni se pare că suntem pregătiti pentru războaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie că dacă am birui acum într-un război greu, poate că pentru asta ne-ar birui mândria. Sau, dacă am duce un război greu, care nu este totusi necesar, poate că am cădea la următoarea ispită, mult mai usoară, dar care ne-ar prinde fără vlagă, fără putere.

Avva Visarion a zis: "Când esti în pace si nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereste, ca nu cumva, bucurie străina intrând, să ne lăudăm si să fim dati la război. Că de multe ori Dumnezeu, pentru neputintele noastre, nu ne lasă să fim dati spre luptă, ca să nu pierim". (9-42)

23. Mergând într-un pelerinaj cu autocarul, la un popas, trei femei stăteau de vorbă:
Prima spuse:
- Multi bani am aruncat la viata mea pe bijuterii…
A doua, care venea de putină vreme la biserică, o întrerupse:
- Ei si? Nu e dreptul nostru? Ce, trebuie să fim sterse? Cum or să ne mai placă bărbatii, fără farduri, fără bijuterii? O să plece la altele.
A treia spuse si ea, oftând:
- Eu mi-am dorit un singur inel cu diamante, în primul an de căsătorie, si - cu mari eforturi - sotul mi l-a cumpărat. Si acum îmi pare rău că am fost mai cumpătată.

Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, că zicea bătrânul: "Când eram copil, cu ceilalti copii păsteam boii. Si m-am dus să fur smochine si, când alergau ei, a căzut una de la dânsii si, luând-o, am mâncat-o. Când îmi aduc aminte de dânsa, sed plângând". (35-139)

24. După slujbă, un bărbat care ducea o viată păcătoasă, fiind betiv, dar care venea totusi la biserică din obisnuintă, s-a apucat să dea sfaturi privitoare la cresterea copiilor unor tineri care veniseră să îsi boteze primul copil. Părintele iesi putin din biserică pentru a lua ceva din casa parohială. Îl auzi pe betiv cu cât elan dădea sfaturi si nu spuse nimic, desi i se părea nepotrivit ca unul ai cărui copii merg pe drumuri gresite să facă pe dascălul cu altii. Dar, când îl văzu din nou, îi spuse:
- Frate, tu oare ai stiut să îti cresti copiii cum trebuie? Dacă da, de ce au ajuns cum au ajuns? Câtă vreme nu ai fost în stare să te ocupi de copiii tăi, nu te grăbi să dai sfaturi altora. Cel ce îi sfătuieste pe altii fără să trăiască el însusi cum trebuie se vatămă singur. Si ce folos ai dacă îi ajuti putin pe altii, iar tu cazi în noroi până la gât? Vrei să dai sfaturi? Foarte bine. Dar mai întâi pregăteste-te vreme îndelungată ca să ajungi la această măsură.

Zis-a iarăsi [avva Pimen]: "A învăta pe aproapele este al unuia ce este sănătos si nepătimas, fiindcă ce trebuintă este să zidească cineva casa altuia si să o risipească pe a sa?" (127-183)

25. Un bărbat se plângea duhovnicului:
- Dacă mă uit la filmele la care se uită sotia mea, mintea mea se adună foarte greu la rugăciune. Când se întâmplă să vedem un film de care mă folosesc în vreun fel, îmi e mai bine. Dar dacă stau cu ea să văd vreun episod de telenovelă sau vreo emisiune de divertisment, la rugăciune mă rog mecanic, parcă inima mi-e de piatră.
Duhovnicul îl întrebă:
- Dar ce, ai vrea să ai mintea limpede după ce te risipesti în fel si chip? Dacă până si pe mine, ca preot, mă tulbură uneori atmosfera de la unele mese de botez, la care dacă as lipsi i-as mâhni pe oameni, cum să nu se risipească mintea ta după ce îti intră în ea atâtea desertăciuni? Ai grijă nu numai la ce auzi si la ce vorbesti, ci ai grijă si la ce vezi…

L-a întrebat un frate pe avva Simon, zicând: "De voi iesi din chilia mea si voi afla pe fratele meu răspândindu-se, si eu mă răspândesc cu dânsul. Si de-l voi afla pe el râzând, si eu râd cu dânsul. Deci, când intru în chilia mea, nu am odihnă". Si i-a zis lui bătrânul: "Voiesti, dacă vei iesi din chilia ta si vei afla pe cei ce râd, să râzi si tu, si pe cei ce vorbesc, să vorbesti si tu, si să intri în chilia ta si să te afli pe tine cum erai?". Zis-a fratele: "Dar de ce?". Si răspunzând bătrânul, a zis: "Înăuntru păzeste strajă, afară păzeste strajă". (137-184)

26. În Săptămâna Mare un ziarist a venit la un părinte să îi ia un interviu. I-a arătat lista cu întrebările pe care vroia să i le pună. Părintele i-a zis:
- Eu la întrebări de genul ăsta nu răspund.
- De ce, părinte? Doar avem nevoie de un interviu pe teme religioase.
- Am înteles asta. Problema este că, dacă as răspunde la întrebările tale, nu as putea ajuta pe nimeni să fie mai aproape de Dumnezeu. Vezi tu, presa, televiziunile încearcă să sugrume ceea ce e mai de pret în om - legătura lui cu Dumnezeu. Pentru că omul rupt de Dumnezeu e mai usor de manipulat, digeră tot ce i se dă. Si, pentru că omul se gândeste uneori la Dumnezeu, voi îi dati articole sau emisiuni care nu au aproape nici o legătură cu viata sa duhovnicească. Se apropie Pastele, dar pe voi nu vă interesează decât ce obiceiuri păgâne se mai păstrează în unele sate sau alte ciudătenii. E problema voastră. Dar eu nu pot vorbi despre Pasti ca si cum ar fi o sărbătoare lumească, când de fapt aceasta este cea mai importantă sărbătoare a tuturor crestinilor. Si chiar privitor la Pasti, pe voi nu vă interesează ca omul să stie că bucuria praznicului acesta nu o pot simti decât cei care se spovedesc si se împărtăsesc, vă interesează dacă la masă crestinii trebuie să mănânce neapărat carne de miel.
- Părinte, dar eu fac ce mi se cere.
- Stiu, nu am nimic cu tine, asta e mass-media. Dar, fără să îsi dea seama, preotii care răspund la astfel de întrebări numai ca să apară la televizor sau în ziare îi sprijină pe cei care vor să dărâme credinta crestină. Si eu nu vreau să fiu părtas la asa ceva. Când vei sti să mă întrebi ceva cu adevărat de folos pentru cititori, te poti întoarce să îmi iei interviul. Până atunci, rămâi cu bine.

Doi filosofi au mers la un bătrân si l-au rugat să le spună un cuvânt de folos. Dar bătrânul tăcea. Iarăsi i-au zis filosofii: "Nu ne spui, părinte, nimic?". Atunci le-a răspuns bătrânul: "Că sunteti iubitori de vorbă iar nu filosofi adevărati stiu si vă spun până când vă veti învăta a vorbi, nestiind ce grăiti. Aceasta să vă fie filosofia: să vă deprindeti pentru cele de moarte si pentru liniste si să vă păziti pe voi cu tăcere". (15-421)

27. O femeie a venit la duhovnic si i-a spus:
- Părinte, anul trecut, de Crăciun, mi-ati dat canon să învăt câtiva psalmi si să îi rostesc ori de câte ori pot. Si mi-ati dat binecuvântare ca în fiecare zi de vineri să ajunez, si să încerc să nu mai clevetesc si să nu mai vorbesc fără rost. Am învătat pe de rost toată Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am început să vorbesc din ce în ce mai putin, si la serviciu toti mă lasă în pace, mă privesc ca pe o ciudată. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe colegi când vin si când plec, iar în rest nu am nimic de împărtit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am gândit că trebuie să duc si eu o viată mai aspră.
- Ti-am spus eu să înveti toti psalmii?
- Nu.
- Ai zis psalmi?
- În fiecare zi spun o Psaltire întreagă.
- Trebuia să vii să îmi ceri binecuvântare pentru asa un canon. Spune-mi, îti dai seama când te ispiteste mândria?
- Părinte, asta este singura mea patimă. Că mă tot compar cu altii, si îmi dau seama că nimeni nu e ca mine. Nu zic că sunt sfântă, dar, dacă nu as fi mândră, poate că as ajunge la sfintenie.
- Eu nu ti-am spus nici să ajunezi lunea, miercurea si nici să taci tot timpul. Ai făcut astea de capul tău si, prin mândrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la măsura la care să postesti atât si nici la cea la care să taci atât. Îl iubesti mai mult pe aproapele tău?
- Părinte, dar am încercat să mă ocup doar de desăvârsirea mea. Nu am mai avut timp să mă gândesc la altii sau să mă rog pentru ei.
- Degeaba ai postit, degeaba ai tăcut. Dacă vrei să dobândesti raiul, fă ceea ce îti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie să urci pe scara virtutilor. Dar, dacă modelele tale sunt pustnicii yoghini, care erau înselati de puterile întunericului, cazi la rândul tău în înselare.

Zis-a un bătrân: sezând eu cândva aproape de alt bătrân, a venit la dânsul o fecioară, grăind: "Părinte, am postit doi ani, doar a sasea zi mâncând pâine si am învătat pe de rost Testamentul cel Vechi si cel Nou. Ce-mi mai lipseste să fac?". I-a răspuns bătrânul: "Si care este roada acestora la tine? Făcutu-ti-s-a ocara ca cinstea?". Zis-a aceea: "Nu!". "Paguba ta o socotesti ca pe o dobândă, sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup, sau lipsa ca îndestularea?". Iar ea i-a zis: "Nicidecum!". I-a răspuns bătrânul: "Nici n-ai postit câte sase zile, nici n-ai învătat pe de rost Testamentul Vechi si Nou, ci te înseli pe tine însăti. Mergi de acum si începe a lucra, că nimic nu ai dobândit!". (47-431)

28. Un crestin, citind viata Sfântului Serafim de Sarov, a luat hotărârea de a petrece în fiecare noapte câteva ore în rugăciune. Venind să ia binecuvântare pentru asta, duhovnicul l-a întrebat:
- Acum cât timp te rogi în fiecare zi?
- Cam jumătate de oră. Nu mai mult, căci sunt obosit din cauza serviciului.
- Si de acum serviciul o să îti fie mai usor?
- Nu, o să fie la fel, dar am să mă lupt mai mult cu oboseala.
- Lasă socotelile astea, lasă râvna fără măsură. Dacă vei citi viata Sfântului Ierarh Nicolae, o să îti propui să faci câteva minuni? Nu merge asa. Ia-o încet, să nu ajungi în prăpastie. Si, după ce vei începe să te rogi mai mult în fiecare zi, abia apoi să îmi vorbesti despre privegherea de noapte.

Un frate a venit la avva Theodor si a început a grăi si a cerca lucruri pe care încă nu le făcuse, si i-a zis lui bătrânul: "Încă nu ai aflat corabia, nici vasele tale nu le-ai pus si, mai înainte de a înota, ai ajuns acum la cetatea aceea? Deci, după ce vei face întâi lucrul, vei veni la acelea despre care grăiesti acum". (9-88)

29. Un crestin întors dintr-un pelerinaj în care fusese cu sotia si cu copiii la mănăstiri îi spuse duhovnicului său:
- Abia astept să plecăm în următorul concediu în alt pelerinaj, să ne simtim iarăsi aproape de Dumnezeu.
- Nu gândi asa. Pelerinajul are folosul său, dar nu trebuie să astepti pelerinajul ca să te apropii de Dumnezeu. Cine Îl ia pe Dumnezeu de la tine acum? Problemele de la serviciu, familia, ispitele? Nu trebuie să te depărtezi de Dumnezeu cu gândul că te vei apropia de El în următorul concediu. Pe Dumnezeul pe care Îl afli în pelerinaje, Îl poti afla si în mijlocul lumii dacă trăiesti cum trebuie. Mântuirea ta nu trebuie să depindă de pelerinaje. Chiar dacă foarte bine faceti că mergeti pe la mănăstiri…

Călătoreau odinioară avva Daniil si avva Ammoi. Si a zis avva Ammoi: "Când vom sedea si noi la chilie, părinte?". Zis-a avva Daniil lui: "Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie si iarăsi Dumnezeu este în afară de chilie". (5-50)

Familia crestină

30. - Părinte, dar femeia este slugă, să îl asculte pe bărbat? l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.
- Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii. Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge până la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînteles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de bărbat. Într-o familie crestină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci si bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practică, găseste solutia mai bună.
- E mai simplu totusi pentru bărbat, îi spune: fă curat, sterge geamurile, fă mâncare, spală copiii…
- Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci când bărbatul aduce atâtia bani în casă încât femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, când femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei si vine acasă frântă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxându-se. Si nici când femeia stă acasă bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei. Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frânt de oboseală si a vrut să se culce. Sotia lui era studentă. Stiind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, sotul va rămâne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce sotul a adormit, ea a început să bată la masină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lângă ea, să o ajute. A uitat de oboseală si a venit trecând cu vederea faptul că a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el stia să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Această întâmplare pare banală, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut să îsi crute sotul, acesta a răspuns cu si mai multă dragoste. Putea să rămână în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointă.

Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si bătrânul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea încă alti unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult decât pe dânsii. Si auzind bătrânul, s-a mâhnit. Au venit într-una din zile bătrânii si tânjeau asupra lui. Iar el, luându-i, a iesit si a bătut la fiecare chilie zicând: "Frate cutare, vino că îmi trebuiesti!". Si nici unul dintr-însii nu i-a urmat lui îndată.
Dar, venind la chilia lui Marcu, a bătut în usa lui, zicând: "Marcule!". Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a sărit afară. Si l-a trimis la o ascultare si a zis bătrânilor: "Unde sunt ceilalti frati, părintilor?". Si intrând în chilia lui a găsit că pusese mâna să facă slova O si, auzind pe bătrânul, nu a întors condeiul să termine litera de scris. Deci au zis bătrânii: "Cu adevărat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi îl iubim, pentru că si Dumnezeu pe acesta îl iubeste". (1-147)

31. Părintele Ioan i-a spus unui bărbat foarte mândru, care trăia în înfrânare cu sotia sa, ca fratele cu sora:
- Mândria ta murdăreste înfrânarea voastră. Este mai bine să fii împreună cu sotia ta în zilele îngăduite de Biserică decât să te mândresti că esti mai ascet decât altii. Ea va lua plată, pentru că se nevoieste smerindu-se, dar tu pierzi plata, înăltându-te.
- Si ce să fac, părinte? Să îi cer duhovnicului meu binecuvântare să renuntăm la această nevointă?
- Nu stiu cum e mai bine, că nu v-am spovedit ca să vă cunosc sufletul. Dar mi se pare că, dacă ati fi fost ucenicii mei, nu vă dădeam binecuvântare să duceti o nevointă peste puterile voastre.
- Părinte, dar rezistăm, nu ne e greu.
- Fiule, cu trupul rezistati amândoi, dar cu sufletul, câtă vreme ti s-a umplut de mândrie, dai înapoi. Pentru că sunteti căsătoriti, nu e bine să rămâneti pe un drum care pe ea o ridică, dar pe tine te coboară. Familia e comuniune, nu însingurare în doi.

Zis-a avva Yperehie: "Mai bine este să mănânci carne si să bei vin, decât să mănânci cu clevetirile cărnuri de frati". (4-233)

32. Un iconar pe nume Andrei, căruia sotia îi născuse cel de-al patrulea copil, a fost ispitit de deznădejde deoarece în casă se auzeau tot timpul plânsete de copil. Si l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Oare nu cumva trebuie să renunt la icoane si să îmi găsesc o altă ocupatie?
Părintele însă i-a zis:
- Chiar dacă înainte de a avea copii lucrai mai mult, si te nevoiai mai mult, totusi Dumnezeu vede cât de greu îti este si îti va socoti răbdarea ca pe o nevointă.
Ascultând acest sfat, iconarul a sporit în răbdare. Iar Dumnezeu i-a dat mai multă liniste si mai mult spor decât avea mai înainte.

Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, că în vremea când era călugăr multe petreceri aspre făcea. Iar după ce s-a făcut episcop voia să încerce aceeasi petrecere aspră si în lume, dar n-a putut. Si s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicând: "Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul?". Si i s-a descoperit lui că nu. "Atunci erai singur în pustie si, nefiind [lângă tine alt] om, Dumnezeu îti ajuta; iar acum esti în lume si oamenii îti ajută tie". (Avva Apfi-37)

33. O femeie pe care bărbatul o bătea aproape în fiecare zi s-a dus la părintele Ioan pentru sfat:
- Ce să fac, părinte?
- Înainte femeile îsi răbdau bărbatii si, pentru jertfa lor, Dumnezeu îi îndrepta si pe acestia. Aveau plată îndoită. Astăzi, în loc să îsi ajute bărbatii să se îndrepte, femeile îi înfundă si mai rău în mocirlă. Gândeste-te singură ce vrei să primesti si fă cele ce trebuie pentru aceasta.

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul, în mănăstirea pesterii lui avva Sava, si i-a zis lui: "Avvo, spune-mi un cuvânt!". Iar bătrânul a zis fratelui: "În zilele părintilor nostri erau iubite aceste trei fapte bune: neaverea, blândetea si înfrânarea. Iar acum stăpâneste între monahi: lăcomia de avere, îmbuibarea pântecelui si obrăznicia. Oricare voiesti din acestea, tine!" (8-85)

34. Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.
S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.

Un bătrân oarecare sedea la Tebaida într-o pesteră si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos si după sfătuire făcea rugăciune si-l slobozea să doarmă. Odată, însă, niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat de au venit la el si i-au făcut mângâieri. Si după ce s-au dus, a sezut iarăsi bătrânul seara, după obicei, sfătuindu-l pe frate si, în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat să se trezească bătrânul si să-i facă rugăciune. Dar, mult sezând si nedesteptându-se bătrânul, s-a supărat si nu s-a dus. Si a suferit asa de sapte ori la rând, supărându-se si împotrivindu-se, si nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a desteptat bătrânul si, văzându-l pe ucenic sezând, i-a zis: "Nu te-ai dus până acum?". Iar el a zis: "Nu, că nu m-ai slobozit, părinte". Si a zis bătrânul: "Pentru ce nu m-ai desteptat?". I-a răspuns fratele: "Nu am îndrăznit să te misc, ca să nu îti stric somnul".
Asa, au citit pravila cea de dimineată si, după sfârsitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate si sedea singur. Atunci a fost răpit si iată cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el si, deasupra scaunului sapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: "Ale cui sunt acestea?". Si i-a răspuns acela: "Ale ucenicului tău. Si locul si scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele sapte cununi în noaptea aceasta le-a luat". Deci, venindu-si în sine bătrânul, l-a chemat pe frate si i-a zis: "Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?". Iar el a răspuns: "Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!". Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturiseste, i-a zis: "Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!". Fratele, nimic stiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Si i-a zis părintelui: "Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că, supărat fiind de gânduri, de sapte ori am vrut să mă duc, însă fără de slobozenia ta nu m-am dus". Iar bătrânul, auzind, a înteles că de câte ori s-a luptat împotriva gândului a primit cunună de la Dumnezeu. Si fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus.
Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbati duhovnicesti, ca să cunoastem că si pentru mici osteneli ne dăruieste nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învătăm si a cere cu osârdie rugăciunile părintilor si să nu îndrăznim să facem ceva, sau câtusi de putin să ne despărtim de ei, fără blagoslovenie. (16-421)

35. A spus odată un crestin:
- Nu se poate ca sotul să aibă grijă numai de sporirea sa duhovnicească si să nu se preocupe si de sporirea sotiei sale si a copiilor săi. Cine se ocupă numai de sine, în loc să urce, coboară. Iar cine se ocupă de familie, în loc să coboare, urcă.

Zicea avva Ioan Colov: "Nu este cu putintă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus". I-au zis lui: "Ce este cuvântul acesta?". Le-a zis lor: "Temelia, aproapele este, ca să-l câstig si să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos". (39-104)

36. Doi soti s-au spovedit duhovnicului lor.
- Nu este bine, îi spuse părintele sotului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.
- Cum adică, părinte?
- Adică înainte dragostea voastră tinea în frâu trupul, tineati posturile, chiar dacă uneori mai făceati si exceptii. Dar reuseati să fiti stăpâni ai trupurilor voastre. Pe când acum, după ce ati slăbit atentia în războiul duhovnicesc si v-ati uitat si la filme care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânati deloc. A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre. Nu mai sunteti în stare să vă înfrânati. Si nu e normal să fie asa. Dragostea trupească trebuie să se lase condusă de suflet. Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupesti. Sunteti crestini, nu păgâni, nu?

Avva Theodor al Fermei s-a dus odată la avva Ioan, care era famen din nastere, si după ce au vorbit ei împreună a zis avva Theodor: "Când eram în Schit, lucrul sufletului era lucrul nostru de căpetenie, iar lucrul mâinilor îl aveam sub lucrul sufletului. Iar acum s-a făcut lucrul sufletului sub lucrul mâinilor si cel de sub lucru a devenit lucru".
Si l-a întrebat fratele (avva Ioan), zicând: "Care este lucrul sufletului pe care acum îl avem sub lucru? Si care este cel de sub lucru pe care acum îl avem lucru?". Si a răspuns bătrânul: "Toate cele ce se fac pentru porunca lui Dumnezeu este lucru al sufletului; iar a lucra pentru sine si a aduna, acestea trebuie să le avem sub lucru". Si a zis fratele: "Luminează-mi mie pricina aceasta".
Si a zis bătrânul: "Iată, auzi de mine că sunt bolnav si esti dator să mă cercetezi; dar zici în sine-ti: "Să-mi las lucrul meu acum si să mă duc? Mai bine să-l sfârsesc întâi si apoi să mă duc?". Ti se întâmplă încă si altă pricină si poate nicidecum nu te duci. Iarăsi alt frate îti zice tie: "Dă-mi ajutor, frate!". Si zici: "Să-mi las lucrul meu si să merg să lucrez cu acesta?". Deci, de nu te vei duce, lasi porunca lui Dumnezeu care este lucrul sufletului si faci pe cel de sub lucru, care este lucrul mâinilor". (10-88)

37. O femeie a venit la duhovnicul ei:
- Părinte, sotul meu mi-a spus aseară că m-a înselat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea.
- Îi pare rău pentru ce a făcut?
- Da, îi pare. Doar el mi-a spus, că mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Dar nu vreau să îl iert. Nu meritam asa ceva. O să divortez.
Duhovnicul încercă să o convingă să renunte la hotărârea ei, dar nu reusi. Îi spuse:
- Stai în genunchi să îti citesc rugăciunea pentru divort.
Femeie îngenunche si, spre mirarea ei, îl auzi pe duhovnic spunând o rugăciune ciudată: "Doamne, ne-am săturat să facem voia Ta, să tinem poruncile Tale. Nu ne ierta nouă greselile noastre, că nici noi nu iertăm gresitilor nostri".
- Părinte, dar ce rugăciune este asta? Eu vreau să mă ierte Dumnezeu.
- Nu se poate.
- De ce nu se poate?
- Dacă tu nu îl ierti pe cel care ti-a gresit, dacă tu nu îti ierti sotul, cum vrei să te ierte pe tine Dumnezeu?
Întelegându-si greseala, sotia îsi sună sotul de la telefonul din fata bisericii.
- M-am răzgândit, nu mai divortez. Îmi e foarte greu să te iert, dar… te iert.
Sotul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe sotie si nu îsi putea da seama cum acceptase să o însele. Ridicându-se din păcat, i-a fost credincios sotiei sale până la sfârsitul vietii.

Un frate din Libia a venit la avva Siluan, în muntele Panefo, si i-a zis: "Părinte, am un vrăjmas care mi-a făcut multe rele, că si tarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o si de multe ori m-a vrăjmăsit. Iar acum a pornit si oameni otrăvitori să mă omoare, si as vrea să-l dau în judecată". Zis-a lui bătrânul: "Precum te împaci, fiule, fă!". Zis-a fratele: "Cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului". Răspuns-a bătrânul: "Cum socotesti, fiule, fă!". Si a zis fratele: "Scoală-te, părinte, să facem rugăciune si voi merge la dregător!". Deci, sculându-se si rugându-se amândoi, când a venit să zică: "Si ne iartă nouă gresalele noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri", a zis bătrânul: "Si nu ne ierta nouă gresalele noastre, căci nici noi nu iertăm gresitilor nostri!". Apoi fratele i-a zis bătrânului: "Nu asa, părinte!". Iar bătrânul a zis: "Ba asa, fiule! Căci, cu adevărat, de vei voi să mergi la dregător să-ti facă tie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ti va face tie". Si punând fratele metanie, l-a iertat pe vrăjmasul său. (4-378)

38. Două studente, care erau prietene bune, duceau o viată de desfrâu. Fiecare dintre ele avea câte doi sau trei iubiti. La un moment dat, din rânduiala lui Dumnezeu, fetele s-au apropiat de Biserică. S-au spovedit si au început să ducă o viată curată. Nu după multă vreme s-au măritat.
La câtiva ani după aceea, în timp ce vorbeau la telefon, una a întrebat-o pe cealaltă:
- Tu ce faci ca Dumnezeu să aibă grijă de familia ta?
- Eu, de când m-am măritat, nu mi-am înselat niciodată sotul. Desi am avut de două ori ispite mari, am rezistat. Asta mi s-a părut cel mai important lucru: să nu îl însel. Tu ce ai făcut?
- Nici eu nu l-am înselat pe al meu, desi am avut si eu ispite. Chiar seful meu mă tot ispitea la un moment dat. Dar i-am rezistat. Mai mult decât atât, însă, am încercat să nu îl supăr pe sotul meu cu nimic. Încerc ca în fiecare zi să îl bucur cu prezenta mea.
- Cred că esti mai câstigată decât mine.
- Important este telul pe care îl fixezi. Dacă îti canalizezi toată energia numai ca să nu îl înseli, vei rămâne numai cu atât. Si doar nu e acesta singurul scop al familiei, ca sotii să nu se însele unul pe celălalt.

A mers avva Ioan, bărbat egumen al unei chinovii mari, la avva Paisie, care trăia de patruzeci de ani într-o pustie foarte adâncă, si ca cel ce avea către dânsul multă dragoste si îndrăzneala cea din dragoste. A zis către el: "Fug nu de frati, ci de reaua mestesugire a dracilor". "Si de nici un om fiind degrabă supărat, ce ai isprăvit?". Iar el a zis: "De când m-am călugărit, niciodată nu m-a văzut soarele mâncând". A zis si avva Ioan: "Nici pe mine mâniindu-mă". (4-121)

39. Nasa îi spuse tinerei mirese:
- De când m-am măritat, nu m-am culcat niciodată fiind mânioasă pe sotul meu, dacă se întâmpla să mă supere, ci întotdeauna încercam să îl iert mai întâi, ca să nu apuce supărarea să prindă rădăcini în inima mea. Si, dacă îl supăram eu cu ceva, niciodată nu îl lăsam să se culce fără să îl rog să mă ierte. Chiar dacă mă ierta pe loc, sau chiar dacă mă ierta a doua zi, nici o supărare nu a tinut mai multe zile. Nu a fost întotdeauna usor să îl iertăm pe celălalt, căci amândoi suntem încăpătânati, dar am reusit.

Zis-a avva Agathon: "Niciodată nu m-am culcat să dorm având ceva asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă, având ceva asupra mea. Aceasta, pe cât am putut". (4-24)

40. Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă:
- Părinte, nu o mai suport. Îi merge gura toată ziua. Că aia nu-i bine, că aia nu-i bine. Că de ce nu câstig mai multi bani. Că nu de ce nu fac asa, că de ce nu fac pe dincolo. Reprosuri peste reprosuri. Vreau să divortăm si să îmi iau o altă femeie.
- De ce te-ai căsătorit cu ea?
- Pentru că o iubeam. O mai iubesc si acum, dar îmi e foarte greu.
- Cu ea te-ai unit în fata lui Dumnezeu, ea este crucea ta. Dacă divortezi, să stii că următoarea sotie o să te mâhnească si mai mult. Nu poti fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea. Vrei să te mântuiesti? Rabdă-ti femeia. Bucură-te că nu te înseală. Cât despre gură, aproape toate femeile vorbesc prea mult. Femeia care stie cât să vorbească, cum să vorbească si când să vorbească e greu de găsit. Asta e valabil si pentru noi, bărbatii. Iart-o. Arată-i dragoste, chiar dacă se poartă urât cu tine. Dacă tu faci tot ce stă în putintă să fie bine, si dacă ea nu vrea să se schimbe, o să cedeze ea si o să divorteze fără să îti ceară părerea. Dacă se va ajunge la divort, nu cumva să se ajungă din cauza ta. Îti repet: dacă fugi de o femeie gândindu-te că vei da de una mai potrivită pentru tine, o să cazi din lac în put. Esti unit cu sotia ta în fata lui Dumnezeu. Nu uita asta.

Ziceau părintii: "De ti se va întâmpla ispită în locul în care locuiesti, să nu lasi locul în vremea ispitei! Iar de nu, oriunde vei merge vei afla înaintea ta lucrul de care fugi. Ci rabdă până va trece ispita, ca fără sminteală să se facă ducerea ta si în vremea păcii să nu pricinuiască despărtirea ta vreo mâhnire la cei ce locuiesc în locul acela". (4-407)

41. După slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
- Acum sunteti covârsiti de bucurie. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să rămână cât mai adânc întipărită în inimile voastre. Dar trebuie să stiti că în viata de familie există si unele tensiuni, că apar si unele neîntelegeri. În viata de familie apar momente în care îti este foarte greu să faci ce trebuie. Celălalt face o greseală, să zicem că pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul în parc în loc să aibă grijă de copil. Si copilul nesupravegheat îsi sparge capul. Mânia clocoteste în inimă, îti vine să îi spui celuilalt cuvinte urâte. Dar dacă în astfel de momente reusesti să îti înfrânezi mânia sau dacă în altă situatie în care cazi de pe picioare de oboseală faci tot ce-ti stă în putintă pentru a avea grijă de copilul bolnav, atunci primesti cunună de la Dumnezeu. Jertfa ta e primită de El ca o mucenicie nesângeroasă.

[Un bătrân] a zis: "Omul care se nevoieste pentru Dumnezeu este asemenea mucenicului". (10-424)

42. Doi tineri căsătoriti munceau din greu ca să îsi acopere datoriile pe care le făcuseră pentru a-si cumpăra o garsonieră. El pleca de dimineata la serviciu si venea seara. Ea avea si serviciu si facultate, programul ei fiind foarte încărcat. Stiind că se apropia iarna si că sotul ei nu avea nici o pereche de încăltări pentru vremea rece, sotia s-a hotărât să economisească niste bani. Fiind studentă în ultimul an, s-a apucat să bată la masină lucrarea de licentă a unui coleg si, pentru munca ei, urma să primească exact suma de care avea nevoie pentru a-i cumpăra sotului ei o pereche de bocanci.
Seara, când sotul ei mergea la culcare, ea îi spunea că rămânea să mai scrie la propria lucrare de licentă. Stia că, dacă i-ar fi spus că vrea să facă rost de bani, el nu ar fi lăsat-o, ci ar fi trimis-o să se odihnească.
După o lună de trudă, când sotia a terminat munca pentru colegul ei, i-a spus sotului ei că avea bani ca să îi cumpere bocanci.
- Bani, de unde bani? Cred că glumesti?
- Nu glumesc deloc, spuse sotia, arătându-i banii.
Când a aflat cât de greu muncise sotia pentru ei, sotul s-a supărat:
- Nu îmi trebuie nici un bocanc. Tu pici de pe picioare ca să îmi iei mie bocanci? Nu. Nu vreau bocanci. Nu trebuia să te obosesti atât pentru mine. Nu as putea să port bocancii, gândindu-mă că tu ai făcut un efort atât de mare pentru ei. O să cumpărăm ceva pentru tine sau, dacă nu vrei, îi tinem pentru cine stie ce nevoi o să apară. Nu, nu vreau bocanci.
Sotia era tristă:
- Iubitul meu, dar am muncit numai din dragoste pentru tine. Nu îti bate joc de dragostea mea, te rog. Nici nu stii cât m-as bucura să ai cu ce să te încalti iarna asta.
Sotul, văzând-o că insistă, îsi dădu seama că ar fi rănit-o mult dacă nu îi primea darul.
- Bine, sâmbătă mergem la magazin. M-ai convins…

Un bătrân s-a bolnăvit la Schit si poftea să mănânce pâine proaspătă. Auzindu-l, unul din fratii cei nevoitori a luat cojocul si în el pâini uscate si s-a dus în Egipt. Si, schimbând pâinile, a dus bătrânului. Văzându-le ei calde, s-au minunat. Bătrânul însă nu voia să guste, zicând că sângele fratelui lui este. Si l-au rugat bătrânii zicând: "Pentru Domnul mănâncă, să nu se facă jertfa Domnului desartă!". Si, fiind rugat, a mâncat. (1-346)

43. O femeie avea un sot care căzuse în patima betiei. Îi era din ce în ce mai greu să îl rabde, dar îl răbda. Chiar dacă uneori simtea că nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grijă de el pe cât putea. Odată, într-o toamnă, când începuseră ploile, ea i-a cumpărat o pelerină nouă. Dar, după câteva seri, el a venit acasă fără pelerină. O dăduse pe două sticle de votcă. Cum a intrat în casă, a început să înjure.
Pe femeie au năpădit-o lacrimile. Se ruga plângând:
- Doamne, ajută-mă, că nu mai pot! Până când o să îl mai rabd? Până când o să mai suport înjurăturile lui? Oare mai are rost să stau lângă el? Ajută-mă, Doamne, că nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfăsurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
- Nu plânge, femeie, că orice faci spre binele sotului tău, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mică jertfă a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la părintele ei duhovnic, să îl întrebe dacă visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
- De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea să îti dea putere să duci această cruce grea. Să nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tău să revină pe drumul cel bun. Si, chiar dacă el se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu el. Oricum ar fi, e bărbatul tău. Si să nu te mândresti că ai avut acest semn dumnezeiesc. Că prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos că L-ai văzut în vis, dacă nu Îl vei vedea pe lumea cealaltă, unde Îl văd toti credinciosii care se desfătează de bucuriile ceresti?

Un iubitor de Hristos, mergând pentru o trebuintă, a întâlnit pe cale un sărac gol si, făcându-i-se milă de dânsul, i-a dăruit lui haina sa. Iar săracul, ducându-se, a vândut-o. Iar acela, înstiintându-se de ceea ce făcuse săracul, s-a întristat. În noaptea următoare, Hristos a stat înaintea lui, în vis, purtând acea haină si arătând-o a zis: "Nu te scârbi, că iată, port ceea ce Mi-ai dat!". (21-376)

44. Două neveste ai căror soti erau plecati la muncă de dimineată până seara stăteau de vorbă. Una spuse:
- Eu, când văd că sotul meu întârzie, încep să mă enervez. Am gânduri de gelozie, mă agit, nu mai am răbdare.
- Ai vreun motiv să fii geloasă?
- Nu, motive nu am. Dar ce, tu nu esti geloasă când sotul tău întârzie acasă?
- Nu, nu sunt. Când întârzie mă gândesc: "Oare la cât este de obosit, voi sti să am răbdare cu el, să nu îl supăr si eu cu ceva când ajunge la mine?". Si încep să mă rog pentru el.

Un bătrân s-a dus la unul din părintii ce sedeau în Rait si i-a zis: "Avvo, când îl slobozesc pe fratele cel ce sade împreună cu mine la vreo slujbă, mă necăjesc mai tare dacă va zăbovi". Răspuns-a acela: "Eu, când îl trimit pe slujitorul meu pentru vreo treabă, sed aproape de usă si privesc. Si când îmi zice mie gândul: "Oare când va veni fratele?", zic si eu către gând: "Apoi de va apuca mai înainte alt frate, adică îngerul de va veni să mă ia la Domnul, ce va fi?". Si asa, în toate zilele sed privind la usă, purtând grija, plângându-mi păcatele si zicând: "Oare ce frate va apuca mai înainte si va veni: cel de sus, sau cel de jos?"". Si umilindu-se bătrânul, s-a dus si tinea asa lucrarea aceluia. (19-396)

45. Un crestin a mers la duhovnicul său:
- Părinte, nu mai pot. Când aveam un copil sau doi copii, în fiecare săptămână citeam câte o carte duhovnicească si în fiecare zi aveam o oră de rugăciune. Când a venit al treilea, mi-a fost greu să rămân cu această rânduială. Si mi-ati usurat canonul. Dar acum, de când sotia l-a născut si pe al patrulea, cedez. Nu mai rezist. Abia prididesc să fac treaba în casă. M-a biruit deznădejdea. Unde mai e viata mea de crestin?
Părintele i-a spus:
- Să stii că viata de crestin nu se numără numai în cărti citite si în ore de rugăciune. Chiar dacă ti-am scurtat canonul, poate că vei avea mai multă plată acum pentru o catismă la Psaltire în fiecare seară decât aveai înainte pentru un canon mai greu. Dumnezeu judecă lucrurile după alte măsuri. Dacă vei sti să fii un tată si un sot bun, nu te vei îndepărta de mântuire. Ispitele pe care le înfrunti acum îti vor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
- Dar mi se pare că tot ce e mai frumos în mine se ofileste.
- Înseamnă că pe undeva gresesti. Viata de familie nu trebuie să te rupă de Dumnezeu. Încearcă si tu să îti faci timp pentru suflet. După ce faci ceva treabă prin casă, fugi si mai citeste câteva pagini din Biblie sau din altă carte duhovnicească. Când ai putin timp liber, fă câteva metanii. Si mai si relaxează-te, ca să nu cedezi de prea multă încordare. Pentru că nici lupta disperată pentru un minut de rugăciune în plus nu e neapărat bună. Dacă stai în tensiune, de rugăciune nu te vei putea bucura si nici mintea nu va lua aminte atunci când citesti. Cu măsură: iar lucru pentru familie, iar rugăciune. Iar lucru pentru serviciu, iar citire… Si lucrează tot asa, cu răbdare, si mântuieste-te.

Sfântul avva Antonie, sezând odată în pustie, a venit în lenevie si în multă întunecare de gânduri si zicea către Dumnezeu: "Doamne, voi să mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui?". Si, sculându-se putin, a iesit afară si a văzut odată pe cineva ca pe sine sezând si împletind o funie, apoi sculându­se de la lucru si rugându­se, si iarăsi sezând si împletind funia, apoi iarăsi sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului trimis spre îndreptarea si întărirea lui Antonie. Si a auzit pe înger zicând: "Asa fă si te mântuieste". Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie si îndrăzneală; si făcând asa se mântuia. (1-7)

46. Într-o predică, un preot a povestit o întâmplare:
"Venind obosit de la serviciu, sotul s-a culcat în pat fără să mănânce. Desi era târziu, sotia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul si punga cu scutecele pampers murdare ale bebelusului si, când s-a întors, a uitat să încuie usa de la intrare. Dimineata, când să plece la serviciu, sotia a văzut că peste noapte usa rămăsese descuiată. S-a dus si l-a sculat pe sot, nervoasă.
- Uite, puteau intra hotii. De ce nu esti atent? Vrei să intre cineva să ne dea în cap si să ne fure tot?
- Am încuiat-o, eu stiu că am încuiat-o. Dar, dacă tu zici că am uitat să o încui, înseamnă că asa o fi. Iartă-mă.
- Ai uitat. Iar ai lăsat-o deschisă. Tot timpul vrei să ai dreptate. Mai lasă-mă în pace.
Sotia a plecat trântind usa. Era nervoasă din cauza unui conflict pe care îl avea cu o vecină si îsi descărca nervii pe sot. De când sotul ei lucra numai după-amiaza, si stăteau putin timp împreună, relatia dintre ei devenise putin tensionată.
Ajunsă în fata blocului, sotia văzu cum gunoierii încărcau gunoiul. Îsi aduse aminte că în seara precedentă iesise la ghenă după ce sotul ei venise de la serviciu si îsi dădu seama că l-a certat degeaba. Avea de ales între a se întoarce acasă să îsi ceară iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea în depărtare. De pe telefonul mobil sună la serviciu si îi ceru voie sefului ei să lucreze în tura de după-amiază. Fără să îi ceară vreo explicatie, seful o învoi.
S-a întors acasă si a deschis usa încet, ca să nu îl trezească iar pe sot. Dar l-a găsit stând în fotoliu, trist. Comportamentul ei îl rănise.
- Ce e, iubito, ai uitat ceva? întrebă el, grijuliu.
- Nu, am venit să te rog să mă ierti, îi spuse ea, îmbrătisându-l. Dimineata asta rămân cu tine, m-am învoit de la serviciu. Iesim în parc? l-a întrebat ea, bucurându-se că sotul i-a trecut cu vederea iesirea nepotrivită pe care o avusese."
Fratilor si surorilor în Hristos, continuă preotul predica, si voi trebuie să fiti cât se poate de iertători cu micile greseli pe care le fac sotiile voastre sau sotii vostri. Că numai asa rămâne familia unită, spre slava lui Dumnezeu. A Căruia este slava în veci. Amin.

Erau doi frati călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmasul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe unul de celălalt.
Deci a făcut între dânsii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea si a pus-o la locul ei. Iar diavolul, făcând pacoste, a doborât lumânarea si a stins-o. Fratele cel mare, scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicând: "Iartă-mă, frate, că te-am scârbit, ci asteaptă putin până o voi aprinde iar". Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capistea idolească si se jeluia mai marelui său, spunându-i toată întâmplarea si ce a făcut acelor călugări si cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu până la ziuă.
Acestea diavolul spunându-le si jeluindu-se stăpânului său în capistea idolească, iar templierul întâmplându-se în acel ceas acolo si auzind cum se jeluia acel drac, se mira de neputinta lor si, umilindu-se în inimă, a mers la o mănăstire si s-a făcut călugăr iscusit si smerit. El spunea fratilor: "Smerenia risipeste puterea vrăjmasului, căci eu am auzit dracii grăind si vorbind între dânsii cum că "de vom face oarecare tulburare si gâlceavă între călugări si se va întoarce unul dintr-însii si smerindu-se se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipeste"".
Aceasta auzind noi, fratilor, să ne silim să câstigăm smerenia, care risipeste puterea diavolului. Si asa Dumnezeul păcii va fi cu noi si ne va feri de toate laturile vrăjmasului. A Căruia este slava în vecii vecilor. Amin. (27-336)

47. Nasa le spuse finilor:
- De când m-am măritat, niciodată nu am căutat numai sporirea mea duhovnicească, fără să tin cont de sotul meu. Ci întotdeauna am căutat să fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
- Cum adică? întrebă finul.
- Când cumpăram vreo carte duhovnicească, nu o citeam eu prima, ci îl lăsam pe el să o citească mai întâi. Pentru că dacă doi oameni se iubesc, bucuria lor este să vadă că celuilalt îi este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Dacă în vreo sâmbătă seara mai era treabă de făcut în casă, nu pleca singur la vecernie, lăsându-mă pe mine să muncesc. Ci mă ajuta la treabă, si plecam împreună. Sau, dacă din când în când îsi dorea ca într-o sâmbătă seara să mergem la o piesă de teatru, în loc să mergem la vecernie, îi făceam pe plac, desi as fi preferat să merg la slujbă. Dar la fel se întâmpla când îl rugam să mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus că, nefiind vorba de liturghie, la care mergem în fiecare duminică, la vecernie putem lipsi din când în când.
- Dar e mai important teatrul decât vecernia?
- Nu, în nici un caz. Când putem vedea piesa duminică seara, sâmbăta venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repetă.
- Si de ce vă lasă părintele?
- Pentru că vrea să ne ferească de ispita formalismului în care cad unii care vin la slujbă ca la armată si o ascultă ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutină. Si după osteneala unei săptămâni, ne prinde bine un moment de respiro. Părintele ne-a spus că în timp s-ar putea să iubim atât de mult vecernia, încât să nu ne mai trebuiască nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam să vorbesc, că oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sâmbătă. Ci despre faptul că în viata de familie, în care cel mai important lucru este sporirea duhovnicească a sotilor, fiecare trebuie să tină seama si de starea celuilalt. Nu îti poti duce sotul sau sotia în cârcă, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amândoi să privească urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.

Zis-a un bătrân oarecare: "Fiilor, din tineretile mele, eu niciodată n-am vrut să mă folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu să-l las nefolosit. Totdeauna m-am silit, după putinta mea, ca să-l folosesc pe fratele meu întâi si apoi pe mine, stiind că folosul fratelui meu este roada mea". (9-349)

48. O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e recomandat să facă dragoste cu ea în perioada de până la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stări pătimase, s-au dus să ceară binecuvântare de la duhovnic să trăiască în înfrânare până când femeia sa va reface după nastere.
Părintele le-a spus:
- E bine că vă gânditi întâi de toate la binele copilului. O să mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă dea putere să treceti cu bine prin această perioadă. Ar fi bine ca toti sotii să aibă râvna voastră când asteaptă un copil. Numai în situatiile limită, în care lipsa dragostea trupesti duce la desfacerea cuplului, numai atunci poate exista o oarecare îngăduintă. Oricum, nu o să vă fie usor. Să vă rugati mai mult lui Dumnezeu ca să nu vă biruie ispita.
Cele nouă luni au trecut destul de usor pentru amândoi sotii. Dar, după ce femeia a născut, sotul a fost ispitit de singurătate. I se părea că sotia are grijă numai de copil, că pe el nu îl mai iubeste. "La ce bun că ne-am înfrânat, dacă dragostea dintre noi a murit?"
Tocmai în momentul în care trecea prin această ispită, o colegă de serviciu a început să îi facă avansuri. La început părea că vrea doar să îi ofere sprijin sufletesc, dar în cele din urmă l-a invitat la ea acasă. În drum spre apartamentul ei, bărbatul s-a întâlnit cu duhovnicul său. L-a luat deoparte si l-a rugat să stea putin de vorbă:
- Părinte, nu mai pot, cedez. O să mă culc cu colega asta a mea, pentru că m-am săturat de atâta singurătate. Sotia mea nu mai are timp decât pentru copil. Eu parcă sunt un străin. M-am săturat, nu mai pot. Stiu că nu vă place ce vă spun, dar dacă tot ne-am întâlnit acum, ce rost mai avea să aflati în post, când veneam să ne spovedim.
- Nu stiu dacă mai veneai tu la spovedanie. Uite care e problema: ti-a impus sotia să vă înfrânati în perioada în care a fost însărcinată?
- Nu, amândoi am vrut asta, spre binele copilului.
- Acum, la o lună după ce a născut, nici măcar doctorul nu îi recomandă să se culce cu tine. Organismul ei nu s-a refăcut încă.
- Nici eu nu i-am cerut acum, am zis după patruzeci de zile de la nastere.
- Dar tu crezi că o femeie se reface fix în patruzeci de zile? Nu îti dai seama prin ce a trecut?
Colega de serviciu îi făcea semne bărbatului, că trece timpul. Bărbatul însă se prefăcea că nu întelege.
- Ba da, dar eu nu însemn nimic pentru ea. Are grijă numai de copil.
- Dar nu e copilul vostru? Nu e si copilul tău? De ce l-a făcut, nu pentru că te iubeste? Doar atâtea femei în ziua de astăzi se păzesc să facă copii. Or, dacă ea ti-a dăruit acest copil, tu asa o răsplătesti? Las-o să se refacă si o să vezi că îti va arăta din nou dragostea dinainte. Uite, eu o sfătuisem ca în perioada în care alăptează să încercati să vă înfrânati, spre binele pruncului, asta pentru că nu stiam prin ce ispite treci tu. Spune-i că, după ce îi voi citi rugăciunea de curătire de la patruzeci de zile după nastere, ar fi bine să fie aproape de tine. Dacă nu se simte prea slăbită trupeste. Si doar ca un pogorământ, pentru neputinta ta. Nu e bine ca înfrânarea să ducă la despărtire. Nu acesta îi e rostul.
Sotul, vorbind cu părintele, uitase de ce se afla acolo. Când termină discutia, o văzu pe colega sa deschizând poarta casei la care locuia. Dar nu se mai simti în stare să îi dea explicatii. O luă la fugă spre biserică. Simtea cum i s-a luat o ceată de pe minte. Înainte de a se duce acasă, intră putin să se roage. În timp ce se ruga, părintele intră si el în biserică.
- Părinte, se poate să mă spovediti? Eram gata să cad în păcat. Se poate să mă spovediti acum, chiar dacă nu e post?
- Sigur că da, spovedania trebuie făcută în orice moment în care omul a primit gândurile de păcat în inima sa. Pentru că, dacă nu se spovedeste, gândurile devin fapte. Sau, dacă a apucat să păcătuiască si nu se spovedeste, căderea îi va deveni obisnuintă si lanturile ei îl vor lega strâns.
După spovedanie, bărbatul plecă acasă schimbat. Îsi dădu seama că s-a purtat gresit cu sotia sa.

Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare ce crestea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi si a grăi în sine, zicând: "În zadar mă necăjesc de atâtia ani aici în această pustie si nu mănânc decât această buruiană si nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut, precum făceau alti părinti înainte de mine. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos si să ies în lume, că si acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieste".
Aceasta gândind el si vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului si, stându-i înainte, i-a zis: "Ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primesti în inima ta acele gânduri si sfaturi vrăjmăsesti? Adică pentru că nu faci minuni, să iesi în lume? Dar ce minune mai mare decât aceasta doresti, că de atâtia ani trăiesti aici în această pustie si Dumnezeu te hrăneste, te întăreste, te păzeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavră? Deci, pentru ce te supui sfatului vrăjmasului? De acum să nu te mai supui gândurilor si sfatului vrăjmăsesc si sezi aici, în acest loc până la sfârsitul tău, si te roagă lui Dumnezeu ca să-ti dea smerenie si răbdare!". Iar el, fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vietii sale si s-a mântuit. (11-279)

Adevărata iubire

49. În Săptămâna Patimilor, doi soti si-au împărtit treburile casnice, altfel încât să termine cât mai repede curătenia. Stabiliseră că trebuiau să termine înainte de Miercurea Mare, ca să aibă cât mai mult timp pentru cele duhovnicesti. Dacă terminau, până la Pasti mai aveau de făcut numai mâncare. Le rămânea destul timp să se ocupe de cele duhovnicesti.
Sotia si-a terminat partea ei de treabă. Până să plece la denie, s-a gândit să bată covoarele. Sotul întârziase acasă, fiind retinut la serviciu. Când a venit, a văzut-o pe sotie în fata blocului bătând covoarele.
- Ce faci aici, de ce faci tu treaba mea? Mă schimb si vin eu să le bat. Nu trebuia să faci si treaba asta.
- Nu, du-te sus si mănâncă, mă descurc si singură. Ce, până să mă mărit nu tot eu le băteam? Că tata nu mai avea putere.
- Opreste-te, că mă superi, asta e treaba mea. Tu ai muncit destul.
Înainte de a pleca la biserică, părintele lor duhovnic, care le era vecin, a văzut scena de pe balcon. Le-a spus:
- Asa să vă certati, fratilor, si nu altfel. Fiecare să vrea să îl ajute pe celălalt cât mai mult. Si certurile astea vor avea plată de la Dumnezeu.

Un monah avea sub ascultare un alt monah, care era într-o chilie departe cu zece mile. Deci i-a zis lui gândul: "Cheamă-l pe fratele să vină să ia pâinea". Si iarăsi a socotit: "De ce pentru pâine să supăr eu pe fratele să vină zece mile? Mai vârtos să o duc eu". Si, luând-o, a plecat la el, dar, mergând, s-a lovit cu piciorul de o piatră si, rănindu-i-se degetul, curgea sânge mult. De durere a început să plângă. Atunci îndată a venit la el îngerul, zicând: "De ce plângi?". Iar el, arătându-i rana, a zis: "Pentru aceasta plâng". Zis-a îngerul: "Nu plânge pentru aceasta, că pasii tăi pe care îi faci, pentru Domnul se numără si spre marea răsplătire înaintea fetei lui Dumnezeu se văd".
Atunci, multumind pustnicul lui Dumnezeu, călătorea bucurându-se. Si venind la fratele, i-a adus pâinile si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dându-i pâinea, s-a întors. A doua zi luând iarăsi pâine, a plecat la alt monah să o ducă. Si s-a întâmplat de venea si acela la el si s-au întâlnit pe cale amândoi. Astfel a zis cel ce mergea către cel ce venea: "O comoară aveam si ai căutat să mi-o furi?". Si el a zis lui: "Au doară usa cea strâmtă numai pe tine te încape? Lasă-ne si pe noi să venim împreună cu tine". Si îndată vorbind ei, li s-a arătat îngerul Domnului si le-a zis: "Prigonirea aceasta a voastră s-a suit la Dumnezeu ca un miros de bună mireasmă!" (3-346)

50. În urma unui accident, un bărbat a ajuns pe patul de spital. Ca să îi facă o bucurie, sotia i-a făcut prăjitura preferată si i-a adus-o în salon. Dar, deoarece a făcut-o mai mult plângând, că suferea mult din pricina durerilor bărbatului ei, a uitat să pună tocmai zahărul.
Sotul ei a gustat din prăjitură si si-a dat seama ce se întâmplase. Dar, pentru a nu o mâhni, nu i-a spus. Sotia îl tot îmbia:
- Hai, mănâncă, că pentru tine am făcut-o. Copiii au spus să îti aduc tie toată tava, nici nu au vrut să guste. Au zis să te gândesti la ei si să mănânci, că analizele au arătat că ai nevoie de dulce.
Dar sotul nu prea vroia să mănânce, dând vina pe lipsa poftei de mâncare. Înainte de a pleca acasă, sotia l-a mai rugat o dată:
- Hai, ia, uite că încep eu bucata de prăjitură, termin-o tu.
Gustând, sotia si-a dat seama de ce sotul ei nu părea prea dispus să mănânce:
- Iartă-mă, nu e bună deloc. O să o arunc la gunoi. Si te rog, nu fi supărat. Îti aduc mâine alta.
- Stai linistită, nu te mai obosi. Dacă Dumnezeu vroia, îti iesea asta. Să nu o arunci. Si mâine nu trebuie să îmi mai aduci nimic, a zis doctorul că pot veni acasă.

Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme si multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicului lui, văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul si îl ruga, zicând: "Te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de putin, si ti se va mai deschide gustul si te vei mai răcori din boală". Si îndată făcând foc, a pus de i-a gătit putină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea putină miere, iar în altul putin ulei de cânepă, pe care îl tinea de multă vreme pentru candelă si care era rânced, amar si împutit. Deci, voind fratele să ia putină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia si, în loc să ia miere, a gresit si a luat ulei rânced si amar si a pus în bucatele bătrânului său si a dus la bătrânul, rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată si gustând, îndată a cunoscut greseala fratelui si a tăcut, nezicând nimic.
Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: "Ajunge, fiule". Fratele, însă, îl silea să mai guste, zicând: "Te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ti-am făcut. Iată că si eu am să mănânc cu tine". Si luând cu lingura si gustând, atunci a văzut ce a făcut si, căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: "Amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ti-am gresit si n-am stiut si în loc de miere ti-am pus în bucate ulei rânced si amar si te-am prăpădit si nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind, poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat".
Bătrânul i-a zis: "Nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus". Si aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simtit desăvârsit sănătos si, sculându-se din patul lui, I-a multumit lui Dumnezeu, mângâindu-l si pe ucenicul său. (21-275)

51. Un bărbat credincios a adus niste haine la biserică, ca să fie date săracilor. A întrebat-o pe femeia de la pangar:
- Cui să îi dau hainele astea?
- Pot să mă uit la ele, să îmi dau seama cât de mari sunt?
- Sigur că da.
Femeia s-a uitat la ele si a văzut că unele haine erau foarte murdare. L-a întrebat pe bărbat:
- Dacă Hristos ar fi primit El Însusi hainele acestea de la dumneavoastră, si le-ar fi împărtit El săracilor, oare tot asa murdare le-ati fi adus?
- Dacă le-ar fi primit Hristos? Nu, le-as fi spălat pe toate, sau as fi rugat-o pe sotia mea să le spele. Cred că ea ar fi cusut ce era de cusut, ca să arate cât mai bine.
- Vedeti, aici e problema. Că nu întelegeti că tot ce dati săracilor lui Hristos Îi dati. Dacă tot faceti pomană, si hainele sunt în stare bună, faceti în asa fel încât cel care va primi haina să se bucure de ea, nu să se simtă ca un gunoi, ca un câine care mănâncă firimiturile de la masa bogatilor. Dacă v-ati fi ostenit să spălati hainele, atunci pomana ar fi fost mult mai mare. Dacă vreti să faceti un bine, faceti-l până la capăt.

Zis-a un bătrân: "Este unul care face lucruri bune si vicleanul îi pune în minte pret mare la un lucru mic, ca să piardă plata tuturor bunătătilor pe care le face. Sezând eu odată în Oxirinh, la un preot ce făcea milostenie, a venit o văduvă cerând putin grâu. Si i-a zis ei: "Adu o pânză si-ti voi da". Iar ea a adus. Si apucând haina cu mâna si căutând-o, a zis: "Mare este!". Si a rusinat-o pe văduvă. Deci, i-am zis lui: "Avvo, oare ai vândut grâul?" Răspuns-a acela: "Nu, ci cu milostenie i l-am dat". Atunci eu iarăsi am zis: "Dacă l-ai dat ei cu milostenie, de ce te scumpeai la măsură si ai rusinat-o?"". (69-437)

52. Un tânăr sărac, Florin, s-a căsătorit cu o fată bogată, pe nume Gentiana. Fata nu se împăca deloc cu socrii ei. Îi era rusine de sărăcia în care trăiau acestia. Încerca să îl convingă pe sotul ei să îsi uite părintii, dar el nu se învoia la asa ceva. Florin mergea la ei si îi întreba:
- Oare când o să înteleagă Gentiana că nu e normal să se poarte cu voi atât de urât?
- Răbdare, Florine, răbdare. O să o lumineze Dumnezeu până la urmă si o să îsi dea seama că a gresit, spunea mama lui. Chiar dacă noi nu o să mai fim în viată atunci, important este să înteleagă că mai există si altceva pe lumea asta în afară de bani. Că, dacă ai numai bani, te sufocă singurătatea. Oamenii te tratează ca pe un obiect de valoare si atât.
De ziua Gentianei, după plecarea musafirilor, sărbătorita se uită încă o dată la pachetele cu cadouri. Cum se uita la un cadou, îsi imagina ce a însemnat acest gest pentru cel care i-l dăduse. La urmă, Gentiana îi spuse sotului ei:
- La banii lor, ar fi putut să îmi facă daruri mai alese. Zgârcitii… Nici măcar tata nu mi-a luat ceva mai de soi…
Când strânse ambalajele, ca să le arunce la gunoi, ea văzu o pungă de plastic, legată cu o fundă simplă.
- Florine, acolo ce mai e?
- Ti-a trimis mama ceva.
Gentiana deschise punga si văzu un pulovăr foarte frumos, lucrat de mână. Se gândi: "Cât de frumos mă port eu cu altii, si ce daruri banale mi-au făcut. Pe când soacra, desi o necăjesc atât, mi-a făcut un cadou care i-a răpit atât de mult timp. Dragostea ei pentru mine si pentru noi e într-adevăr mare…"
- Florine, nu mai mătura, plecăm la ai tăi să le ducem două felii de tort. Să se mai îndulcească si relatiile dintre noi…

A zis un bătrân că smerenia poate mai mult decât toată sila si a povestit si un lucru ca acesta: "Erau doi episcopi aproape unul de altul si erau odinioară supărati unul asupra celuilalt. Unul era bogat si puternic, iar celălalt smerit. Si căuta cel puternic să facă rău celuilalt. Iar cel smerit, auzind aceasta, zicea către clerul său: "O să-l biruim cu darul lui Dumnezeu". Si i-au zis clericii: "Stăpâne, cine poate să-l biruiască?". Iar el zicea: "Răbdati, fiilor, si veti vedea mila lui Dumnezeu!".
Asadar pândea, si, când avea acela un praznic de sfintii mucenici, a luat clerul, a iesit si le-a zis: "Veniti după mine si orice mă veti vedea pe mine că fac, faceti si voi si o să-l biruim". Deci mergând după dânsul îsi ziceau: "Oare ce are să facă?". Si, după ce au venit, l-au aflat făcând slujbă si toată cetatea era adunată acolo. Atunci episcopul a căzut în genunchi la picioarele celui puternic împreună cu clerul său, zicând: "Iartă-ne pe noi, stăpâne, robii tăi suntem!". Acela, spăimântându-se de ceea ce a făcut, umilindu-se, căci Dumnezeu schimbase inima lui, l-a prins de picioare, zicând: "Tu esti stăpân si părinte!". Si de atunci s-a făcut mare dragoste între dânsii.
Si zicea cel smerit către clerul său: "Nu vă ziceam vouă, fiilor, că vom birui prin bunătatea lui Dumnezeu? Deci si voi, când aveti vrajbă cu cineva, aceasta faceti si veti birui cu darul lui Dumnezeu"". (14-352)

53. La scurt timp după ce s-a căsătorit cu Mioara, lui Victor i-a murit mama. Tatăl său era bătrân si bolnav si nu mai avea cine să îl îngrijească, asa că s-a hotărât să îl ducă la un azil de bătrâni.
- Dar nu crezi că ar fi mai bine să stea cu noi? îl întrebă Mioara.
- I-am cerut părerea mătusii mele, care mi-a spus că nu e bine ca tata să stea aici. Ar fi un motiv de tensiune permanentă, ori noi nu avem nevoie de asa ceva. Te iubesc prea mult ca să vreau să mă cert cu tine din cauza lui.
- Cel mai bine este să ne sfătuim cu duhovnicul, să vedem ce zice.
Duminică s-au dus la biserică si după slujbă au rămas să stea de vorbă cu părintele.
- Sunteti siguri că vreti să îl luati la voi? Nu cumva să îl luati si după aceea să cârtiti, că o să fie mai neplăcut pentru el să fie izgonit din casa fiului care a încercat să se arate iubitor.
- Mioara vrea, mie mi se pare că ar fi o cruce cam grea pentru noi.
- Părinte, eu o să îi gătesc, eu o să îi spăl hainele. Tot avem o cameră liberă.
Victor nu se lăsa usor convins:
- Da, Mioara, dar o să avem copii, or să crească si unde o să îi tinem? În cameră cu bunicul?
- Lasă zilei de mâine grija ei, spuse părintele. Dacă peste câtiva ani nu o să mai aveti loc în casă, să zicem că îl veti duce pe bătrân la azil. Dar, oricum, i-ati oferit câtiva ani de liniste si vă va fi recunoscător. Stim noi câti ani va mai trăi el? Nu. Dacă vă încumetati să îl luati la voi, eu vă dau toată binecuvântarea mea.
La început, bătrânul nu a fost de acord să locuiască la fiul său, dar, la insistentele nurorii sale, a acceptat. Vreme de câteva luni în casă a fost liniste. Duminica mergeau cu toti la biserică si în fiecare seară spuneau câteva rugăciuni împreună.
Dar, când Mioara a rămas însărcinată, situatia s-a schimbat. Femeia a fost în pericol să piardă sarcina, asa că doctorii i-au recomandat să stea acasă si să nu facă prea mult efort. Încetul cu încetul, pentru că Victor nu reusea să facă toată treaba, fiind foarte obosit de programul de la serviciu, în casă au apărut mici neîntelegeri. Bătrânul era din ce în ce mai nemultumit, mai cârtitor. Se si îmbolnăvise, si boala îl făcea să fie mai mânios.
- Mai bine mă duceati la azil. Asta nu e viată. Nu mai vreau să stau aici.
Mioara îi suporta capriciile din ce în ce mai greu:
- Victor, nu mai rezist. Eu am avut ideea de a-l aduce la noi, eu zic să îl ducem de aici. Stresul îmi afectează pruncul.
- Bine, cum spui. O să mă interesez să văd unde îl putem duce.
Duminica următoare, când au vorbit cu părintele, acesta i-a certat:
- Ati dat putin de greu si acum dati înapoi? Răbdati-l, că doar e al vostru. Nu îl părăsiti acum, pentru că la azil o să-i fie si mai greu. Tineti-l măcar încă o vreme.
- Părinte, spuse Victor, dar de ce să simtă pruncul nostru stresul Mioarei? Pentru binele copilului meu, vreau să îl duc pe tata de acasă.
- Victore, nu eu v-am pus să îl luati la voi. Dacă îl părăsiti acum, vă va pedepsi Dumnezeu. Dacă îl răbdati, pentru răbdarea voastră Dumnezeu vă va binecuvânta si pe voi, si pe prunc.
- Fie, părinte, facem cum ziceti dumneavoastră, zise Mioara.
- O să vă pomenesc, ca să aveti putere să treacă toate cu bine. Dar el unde este, de ce nu a venit la slujbă?
- Se simte rău astăzi. A rămas acasă.
- Asteptati-mă putin, că termin de vorbit cu lumea si vin la voi, vreau să îi spun ceva. Ne duce părintele diacon cu masina.
Când au ajuns, părintele intră numai cu diaconul în camera în care stătea bunicul:
- Sărut-mâna, părinte, mă bucur să vă văd.
- Eu nu mă bucur când aud cum te porti. Se poate să cârtesti atâta? Nu te gândesti la nora ta, la pruncul ei, sau la fiul tău? Tu esti crestin? Nu îti dai seama că ei te îngrijesc în numele Domnului? De ce le îngreunezi crucea? Vrei să îti pierzi mântuirea? Nu îti dai seama că viata ta se apropie de sfârsit? Vrei să ajungi în iad? Încetează. Dacă vrei să te mântuiesti, încetează. Prigonindu-i pe ei, Îl prigonesti pe Hristos. Si ce folos că ai trăit atâtia ani o viată crestină, o viată de nevointă, dacă la sfârsit pierzi cununa? Dumnezeu să te ierte, frate, si să îti dea gândul cel bun, zise părintele, si iesi din cameră. Îi binecuvântă pe soti si plecă în grabă.
În masină, diaconul îl întrebă:
- De ce v-ati purtat atât de dur? E prima oară când vă văd asa aprins.
- Trebuie să stii când să mângâi si când să certi. Acum, bătrânul avea nevoie să fie zgâltâit putin. Cred că o să fie bine până la urmă.
Duminica următoare, după slujbă, cei trei - Mioara, Victor si tatăl acestuia - l-au rugat pe preot să îi spovedească. Tinerilor le părea rău că nu au fost mai răbdători, iar bătrânului că se lăsa biruit de mânie. Părintele i-a spovedit si le-a dat câteva sfaturi.
În casă a apărut din nou linistea. Ba chiar, pentru rugăciunile si dragostea tinerilor, Dumnezeu l-a vindecat pe bătrân de neputinta sa. Bătrânul a mai trăit câtiva ani, apucând să îsi vadă nepotii. Si a trecut la Domnul chiar într-o duminică în care se împărtăsise.
Diaconul, văzând cum stăteau lucrurile, le spunea enoriasilor:
- Să îl ascultati pe părinte si când vă ia cu binisorul, si când vă mustră. Că tot ce face, luminat de Dumnezeu face.

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind rănit de dragoste dumnezeiască, lepădându-se de lume si risipind cele ale sale, afară de putine ce si-a lăsat spre chiverniseală si neputând lucra, a socotit cum să pună în rânduială cele pentru sine. Că nici în sobor de părinti nu îndrăznea să intre, nici singur să petreacă nu voia.
Deci asa aflându-se, a găsit un bubos lepădat în târg, care nu avea nici mâini, nici picioare, decât limba întreagă si milă astepta de la oricine trecea pe lângă dânsul. Văzându-l Evloghie si umilindu-se la inimă, s-a rugat lui Dumnezeu si a făcut făgăduintă Domnului, zicând: "Doamne, pentru numele Tău iau acest bubos si îl odihnesc, până la ziua mortii lui, ca si eu printr-însul să mă mântuiesc. Dăruieste-mi dar, Doamne, răbdare de a-i sluji!".
Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis: "Voiesti să te iau în casa mea si să te odihnesc?". Zis-a acela: "Măcar de ai vrea, dar eu sunt nevrednic". Si i-a zis Evloghie: "Mă duc să aduc un măgar si te iau acolo". Deci s-a învoit acela cu multă bucurie. Si, aducând măgarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si îngrijea de dânsul cu toate cele de trebuintă, spălându-l, ungându-l, purtându-l si cu osârdie întru toate slujindu-i cincisprezece ani. Apoi a năpădit diavolul asupra bubosului si sălbăticindu-l fără socoteală împotriva lui Evloghie, l-a întărâtat spre ocări si vorbe rele.
Acela a început să-l ocărască pe Evloghie, zicând: "Mâncătorule de stăpân, ai furat bani străini si poate, rob fiind, l-ai prădat pe stăpânul tău si cu neputinta mea vrei să tăinuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine să te mântuiesti".
Iar Evloghie i se ruga, zicând: "Nu! Nu-mi zice astfel de cuvinte! Spune-mi cu ce te-am mâhnit si mă îndreptez!".
Iar el zicea: "Nu-ti voiesc aceste momeli, du-mă si mă leapădă în târg! Mai bun îmi este mie târgul acela decât odihna ta".
Evloghie zicea: "Mă rog, odihneste-te, de orice te mâhnesti".
Iar el mai vârtos sălbăticindu-se de mânie, strigând, zicea: "Nu doresc să fiu cu tine singur! Gloate voiesc!". I-a zis Evloghie: "Eu îti aduc acum multime de frati". Iar el, necăjindu-se iarăsi, i-a zis: "Vai mie, ticălosului! Fata ta nu vreau s-o văd si nici să-mi aduci pe cei asemenea tie mâncători în zadar!". Si scuturându-se, iarăsi a strigat: "Nu voiesc, nu voiesc! În târg voiesc! O, silă! Aruncă-mă unde m-ai găsit!". Dacă ar fi avut mâini, n-ar fi pregetat să se spânzure, sau cu sabie să se omoare, într-atâta l-a sălbăticit dracul.
Atunci Evloghie, nepricepând ce să facă, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dânsul, a hotărât să meargă la marele Antonie cu bubosul si să-i spună pricina si, cum va zice acela, asa să facă. Momindu-l si punându-l în luntre, s-a dus la mănăstirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea că vine sfântul din munte, uneori la zece zile, alteori la douăzeci, spre folosul celor adunati. S-a întâmplat că după ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara târziu, îmbrăcat cu o haină de piele (precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fată).
Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezând, întâi pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate că niciodată nici nu l-a văzut, nici despre dânsul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate că de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a răspuns, socotind că altcineva este chemat de Antonie cu numele acesta. Iar el iarăsi a zis: "Tie îti zic, celui ce ai venit din Alexandria!". Atunci i-a răspuns Evloghie: "Ce poruncesti, rogu-te?". I-a zis lui Antonie: "De ce ai venit aici?". A răspuns Evloghie: "Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit."
Zis-a sfântul: "Stiu pentru ce ai venit! Dar înaintea tuturor fratilor spune, ca să stie si ei!". Atunci a spus Evloghie înaintea tuturor, de fată fiind si bubosul: "Omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am găsit în târg lepădat si trecut cu vederea. Fiindu-mi milă de dânsul, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea răbdare pentru dânsul si m-am făgăduit lui Hristos Dumnezeu ca până în sfârsit să-l caut ca pe un bolnav si el să se odihnească prin mine, iar eu să mă mântuiesc printr-însul. Asadar, l-am luat la casa mea si iată, de cincisprezece ani, după putinta mea, îi slujesc! Si acum, după atâta vreme, nu stiu ce rău a pătimit de la mine, că tare mă tulbură. Si am socotit să-l lepăd, fiindcă mă sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, să mă sfătuiesti ce trebuie să fac si să te rogi pentru mine, că tare mă tulbură".
Atunci i-a zis Antonie cu glas apăsat si aspru: "Îl lepezi, Evloghie? Dar Cel ce l-a făcut nu-l leapădă. Tu îl lepezi pe el? Ridică Dumnezeu pe cel mai bun decât tine si îl adună". Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi întorcându-se sfântul către bubos, a început cu vorba a-l bate ca si cu un bici: "Bubosule, nevrednicule de pământ si de cer, nu încetezi luptându-te cu Dumnezeu si întărâtându-l pe frate? Nu stii că Hristos este Cel ce îti slujeste tie? Cum îndrăznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grăi? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta?". Astfel, bătându-l pe bubos cu cuvinte usturătoare, lăsându-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecăruia.
Apoi iarăsi luând cuvântul către Evloghie si către bubos a zis: "Duceti-vă, fiilor, cu pace si nu vă despărtiti unul de altul, ci, lepădând toată mâhnirea pe care dracul a băgat-o în voi, cu curată dragoste întoarceti-vă la chilia în care ati zăbovit! Că ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindcă a văzut că amândoi sunteti spre sfârsit si de cununi vă veti învrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind îngerul pe care acum Dumnezeu vi-l trimite să nu vă afle împreună la un loc si să vă lipsiti de cununi."
Grăbindu-se bărbatii, s-au întors la locul lor cu desăvârsită dragoste. Peste trei zile s-a săvârsit fericitul Evloghie, si după alte treizeci si sapte, s-a dus către Domnul si cel la trup bubos, iar la suflet sănătos. Deci Cronie, zăbovind la locurile Tebaidei, s-a pogorât după patruzeci de zile la mănăstirile Alexandriei si s-a întâmplat în aceeasi zi a i se săvârsi de către frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile.
Aflând Cronie, s-a înspăimântat. Si a povestit părintilor ceea ce mai înainte a zis pentru ei Antonie. Că acesta a fost atunci tălmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie către Antonie, grăind elineste si celor ce a răspuns Antonie către Evloghie si către bubosul, vorbind în limba egipteană, în care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind altă limbă. (1-442)

54. Într-un accident de masină au murit un bărbat si tatăl său. Mama si sotia sa, care se aflau pe bancheta din spate, au rămas în viată. Dar bătrâna rămăsese cu picioarele paralizate.
Nora avusese mult de suferit din cauza soacrei, care tot încercase să o despartă de sotul ei. Acum, nora avea prilejul să se răzbune, părăsind-o. Dar, fiind o femeie crestină, nu a făcut asa ceva. O tinea în casa ei si o îngrijea cât îi stătea în putintă. Îi era greu să o schimbe, că bătrâna făcea des pe ea. Dar nora răbda toate si o îngrijea în numele Domnului.
Uneori, când o schimba pe bătrână, mirosul era atât de greu încât nora îsi spunea în sine că o va duce pe bătrână la un azil. Dar, seara, când începea să se roage, îsi dădea seama că acest gând nu era bineplăcut lui Dumnezeu. Si asa a răbdat-o pe bătrână un an de zile. Bătrâna a trecut la Domnul spovedită si împărtăsită.
Când nora a ajuns la bătrânete, s-a îmbolnăvit si ea si zăcea în pat. Copiii ei o îngrijeau cât le stătea în putintă. Ea era impresionată de dragostea pe care i-o arătau. Odată l-a întrebat pe fiul cel mare, care era căsătorit si avea copii:
- Spune-mi sincer, nu v-ati plictisit de mine, nu asteptati să mor mai repede?
Mângâindu-i fruntea, acesta îi răspunse:
- Cum poti vorbi asa, mamă? Oare tu te-ai plictisit să o îngrijesti pe bunica noastră? Nu. Si exemplul tău a rămas adânc întipărit în inimile noastre.

Un frate slujea unui bătrân bolnav si s-a întâmplat de s-a slăbănogit trupul bătrânului si a scos o bubă cu putoare si îi zicea fratelui gândul: "Fugi, că nu poti suferi putoarea aceasta". Iar fratele luând un hârb, lua puroiul bolnavului si îi zicea lui gândul: "Fugi!". El răspundea gândului: "De voi vrea să fug, din acesta voi bea". Si iar îi zicea gândul: "Nici nu fugi, nici nu bei putoarea aceasta!". Iar fratele se ostenea si răbda, slujind bătrânului. Si, văzând Dumnezeu osteneala fratelui, l-a vindecat pe bătrân. (15-352)

55. Într-o zi, un bărbat, grăbindu-se să ajungă la tatăl său care îi spusese la telefon că se simte rău, a uitat să îsi cumpere bilet de masină. S-a suit în autobuz si, când au venit controlorii, l-au amendat.
Trecând prin fata unei biserici, bărbatul s-a închinat.
- Degeaba te închini, domnule, că nu scapi de amendă, îi zise controlorul, ironic.
Bărbatul nu spuse nimic. Scoase banii si plăti amenda. Când să coboare, a văzut cum un hot încerca să fure portmoneul controlorului care îl amendase.
- Fiti atent la buzunare, îi spuse bărbatul, coborând din autobuz.
Controlorul îl prinse pe hot cu mâna în buzunarul său. Hotul se trase cu putere într-o parte si o luă la fugă. Nu reusise să fure nimic. Controlorului nu îi venea să creadă că i se întâmplase asa ceva. Dacă nu i-ar fi atras atentia cel pe care îl amendase, ar fi rămas fără portmoneu. Si tocmai îsi primise salariul…

Un frate, călătorind si rătăcindu-se, a întrebat pe niste oameni să-l înstiinteze să cunoască drumul, iar aceia fiind tâlhari l-au rătăcit în locuri pustii. Si mergând unul după dânsul să-l jefuiască si poruncindu-i să treacă un sant, acolo unde treceau ei, a năpădit un crocodil asupra tâlharului. Iar fratele, văzând fiara că s-a pornit asupra omului, nu a trecut cu vederea, ci a strigat către tâlhar, arătându-i pornirea fiarei. Fugind acela, a multumit fratelui, minunându-se de dragostea lui. (21-384)

56. O femeie crestină pe nume Lidia, iubitoare de plăceri trupesti, îsi însela bărbatul, pe Mihai, cu un musulman. Când acesta s-a întors în tara sa, în Iran, a luat-o si pe femeie cu el. Numai că acolo ea a aflat că iubitul ei mai avea alte două sotii. Pentru ea a început o viată grea. Atunci când musulmanul si-a mai luat încă o sotie, mult mai tânără, crestina a devenit doar o slugă în casă. Se săturase să mai stea acolo, dar îi era rusine să se întoarcă acasă.
Când Mihai a aflat cât de greu o ducea sotia sa, primind binecuvântarea părintelui său a făcut tot ce i-a stat în putintă pentru a o ajuta să se întoarcă la el. I-a trimis printr-un cunoscut bani de drum si, primindu-i, Lidia a pornit de îndată spre el.
Întrucât aproape toti cunoscutii lor stiau de căderea Lidiei, Mihai s-a mutat cu serviciul în alt oras; pentru ei a început o viată nouă. Desi înainte nu putea face copii, după ce s-a spovedit si după ce la sfatul părintelui a mers la câteva slujbe de maslu, Lidia a rămas însărcinată. Viata ei era cu totul alta. Începuse să cunoască frumusetea familiei.
Cu atâta dragoste o înconjura sotul ei, încât atunci când o rudă mai îndepărtată de-a lor a trecut prin orasul în care se mutaseră si a început să îi clevetească pe la cunoscuti, spunându-le despre aventura femeii cu musulmanul, acestia nu i-au dat crezare. Se gândeau: "Nu, Lidia nu avea cum să îl însele pe Mihai. Altfel el nu ar fi înconjurat-o cu atâta dragoste".

A fost un patriarh în dumnezeiasca Cetate, care atât era de milostiv si lesne iertător gresitilor, că unul dintre ai casei lui a furat de la dânsul aurul si temându-se a fugit în Tebaida Egiptului. Acesta umblând, l-au aflat barbarii si, luându-l, l-au dus la locul lor. Dar aflând arhiepiscopul, l-a cumpărat cu optzeci de galbeni. Deci venind el acolo, l-a primit milostivul, încât ziceau unii din cetăteni că nimic n-a gresit arhiepiscopului. (25-248)

57. O profesoară în vârstă a ajuns în spital, fiind grav bolnavă. A fost operată de urgentă la stomac. După operatie au venit la ea copiii cu nepotii si chiar elevii si îi aduceau mâncare. Primul a venit fiul cel mic. Mama l-a rugat să nu îi lase nimic de mâncare, ci să se întoarcă cu pachetul acasă. Fiul s-a întristat, pentru că sotia sa pregătise ceva special pentru ea.
După ce a plecat fiul ei, mama si-a dat seama că îl întristase. Asa că s-a hotărât să primească toată hrana care i se va aduce. Elevii cărora le era dirigintă, si care tineau mult la ea, i-au adus si ei câte ceva, fiecare ce a putut. În fiecare seară, cât a stat în spital, profesoara mergea la un salon în care stătea o femeie săracă, mamă a cinci copii. Îi dădea toată hrana pe care o primea, si ea le-o trimitea acasă copiilor. Făcând asa, profesoara nu a întristat pe nimeni. Mai mult încă, a adus o rază de mângâiere în casa femeii sărace.

Se spunea pentru avva Zinon că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Si pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiti, căci nu lua. Si altii veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare si nu avea ce să le dea lor si se duceau si ei scârbiti... Zice bătrânul: "Ce să fac? Căci si cei ce aduc se scârbesc si cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, să iau si oricine va cere, să-i dau". Si asa făcând, se odihnea si pe toti îi împăca. (2-73)

Războiul duhovnicesc

58. Raluca, o studentă, s-a îndrăgostit de un coleg de facultate, Mircea. Fiind prietenă cu sora acestuia, Elena, cu care mergea tot timpul prin discoteci, au încercat să îl atragă într-o cursă.
Tânărul locuia într-o garsonieră, singur. Plecase de acasă deoarece nu se mai întelegea cu părintii, care nu vroiau să îl lase să meargă la biserică. Spuneau că Biserica tâmpeste oamenii, că îi transformă pe oameni în roboti care nu stiu să se bucure de plăcerile vietii.
Într-o seară, la Mircea au venit cele două fete:
- Te rog, tine-o la tine pe Raluca noaptea asta. La ea acasă e petrecere noaptea asta, că e ziua de nastere a surorii ei. Dar nu am vrut să mai stăm, că mâine avem un examen greu. Si nu ne plăcea nici muzica. As fi luat-o la noi, dar stii că nu avea unde dormi.
- Si ce, aici e mai mult spatiu?
- Nu, dar aveti două paturi. Si de fapt nu mai vrea să mai vină pe la noi, că s-a supărat tata pe ea, nu mai stiu de ce s-au contrazis.
Până să se dezmeticească Mircea, sora sa iesise pe usă. Raluca adusese niste prăjiturele. După ce le-au mâncat, s-a întins pe pat si îl privea atentă pe Mircea.
El s-a dus în bucătărie si a început să citească din Psaltire. Se simtea ispitit de fată.
- Pot să fac un dus? l-a întrebat Raluca.
- Dacă vrei, fă.
După câteva minute, Raluca a venit cu pieptul gol la el:
- Îmi dai te rog si un prosop?
Văzând-o la fată, Mircea s-a înrosit. I-a dat prosopul si a început să citească cu voce tare. Când fata a intrat în baie, el a scos cureaua si a început să se lovească peste picioare. S-a lovit până ce i s-au înrosit picioarele. Nici nu si-a dat seama că Raluca îl privea, acoperindu-si trupul cu prosopul:
- De ce te lovesti, ce te-a apucat?
- Mă lovesc eu ca să nu mă lovesti tu. Dacă mai stau mult lângă tine, simt că iau foc. A mai rămas o fată la mine peste noapte, si atunci nu am rezistat. M-am spovedit, si m-am hotărât ca până mă voi căsători să nu mă mai ating de vreo altă fată. Stii ceva, rămâi tu aici până dimineată, că eu mă duc să dorm în altă parte.
Mircea s-a încăltat repede si a iesit pe usă, fără să o întrebe pe fată dacă e de acord cu hotărârea lui.
Dimineata, când a venit să îi vadă pe cei pe care se astepta să fie prieteni, Elena a găsit-o pe Raluca tristă.
- Ce-i cu tine, ce ti-a făcut? V-ati si certat?
- Nu, nu. Mi-a spus că are o altă prietenă, si a plecat la ea, a spus Raluca, încercând să îsi ascundă lacrimile. Când să plece, a băgat pe furis în geantă Psaltirea. În loc să se ducă la facultate, s-a dus în parc si s-a gândit la ceea ce i se întâmplase. Nu credea că mai există tineri care să pună credinta în Dumnezeu mai presus de satisfacerea plăcerilor trupesti.
A citit putin din Psaltire, si i-a părut rău că nu stia aproape nimic despre Dumnezeu. S-a dus la bancă, si-a scos economiile cu care vroia să plătească operatia de implant cu silicon, si în loc de silicon a cumpărat cărti duhovnicesti. Din ziua aceea si-a schimbat viata.

Un sihastru oarecare din părtile Egiptului sedea singur într-o chilie în pustie si era vestit. Dar, din lucrarea diavolului, o femeie nerusinată, auzind despre dânsul, zicea celor tineri: "Ce îmi veti da, să-l surp pe sihastrul acesta?". Iar ei s-au tocmit să-i dea orice. Si iesind ea seara, a venit la chilia lui, ca si cum s-ar fi rătăcit, si, stând la usă, a bătut. Iar bătrânul, iesind si văzând-o, s-a tulburat si a zis: "Cum ai venit aici?". Ea însă plângând a răspuns: "Rătăcindu-mă, am venit aici, ci fă milă cu mine si nu mă lăsa să mă mănânce fiarele". Deci, făcându-i-se lui milă, a băgat-o înăuntru. Apoi noaptea a început diavolul să-i semene gândurile curviei. Iar el, cunoscând războiul vrăjmasului, a zis întru sine: "Mestesugurile vrăjmasului întuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumină este".
Si, sculându-se, a aprins lihnariul (candela) si fiindcă flacăra poftei încă crestea într-însul si cumplit îl aprinsese pe bărbat, a zis iarăsi întru sine: "Cei ce fac acestea merg în chinuri. Deci, de aici te cearcă de poti suferi focul cel vesnic". Si punându-si degetul său în focul lihnariului, nu l-a luat până ce nu a ars cu totul. Căci pentru multimea înfocării trupului arzând, el de foc nu simtea atât. Deci, după ce a ars cel dintâi, l-a pus pe cel de-al doilea, după aceea pe cel de-al treilea; si asa făcând până dimineată, toate degetele mâinilor lui le-a ars. Iar ticăloasa aceea, văzând ce a făcut bătrânul, de frică a încremenit si cu totul a amortit.
Tinerii ce se tocmiseră cu ea, făcându-se dimineată, au venit la sihastru si l-au întrebat, zicând: "Venit-a aseară aici o femeie?". Si le-a răspuns lor: "A venit si doarme înăuntru". Iar ei, intrând, au aflat-o moartă. Apoi i-au zis lui: "Avvo, a murit". Atunci bătrânul, descoperindu-si mâinile sale, le-a arătat lor, zicând: "Iată ce mi-a făcut fiica diavolului, mi-a prăpădit degetele!". Si povestindu-le lor cele despre sine, a zis: "Scris este: nu răsplăti rău pentru rău, ci să ne rugăm să învieze". Si făcând el rugăciune, a sculat-o si a slobozit-o. Iar ea, ducându-se, s-a înteleptit de aici înainte. (38-304)

59. Un elev vorbi cu fratele său, care era student:
- Îmi e rusine să îti spun, dar la petrecerea la care am fost aseară m-am îmbătat iarăsi. Nu am putut rezista. Ce mă fac?
- Te ridici din cădere, îi spuse fratele. Te duci să te spovedesti.
- M-am spovedit de trei ori si, la putin timp după fiecare spovedanie, am căzut din nou. Îmi e rusine de părinte. Ce o să fac, o să mă duc la el de fiecare dată? Până când o să mă tot duc?
- Până când o să scapi de această patimă. Oricum, o să îti fie din ce în ce mai greu să te lasi, pentru că vei ajunge la dependentă de alcool. Mai bine lasă-te înainte să devii sclav. Mai târziu o să vrei cu disperare să te lasi, dar s-ar putea să nu mai poti.
- Si părintele nu are altceva mai bun de făcut decât să asculte păcatul meu? Până când să îl tot plictisesc?
- Măcar de s-ar spovedi toti după fiecare păcat, având convingerea că Dumnezeu le va da puterea să nu mai păcătuiască. Preotii s-ar bucura văzându-i la scaunul de spovedanie. Cum nu ti-a fost rusine de Dumnezeu când te-ai îmbătat, să nu îti fie nici de duhovnic când te spovedesti. Nu contează cât trăieste omul, dar dacă moare în păcat, se duce la osândă, iar dacă moare în pocăintă, se mântuieste.

Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: "Ce voi face, avvo, că am căzut?". I-a răspuns lui bătrânul: "Scoală-te iarăsi". Zis-a fratele: "M-am sculat si iarăsi am căzut". Si a zis bătrânul: "Scoală-te iarăsi si iarăsi". Deci a zis fratele: "Până când?". Zis-a bătrânul: "Până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta". (38-213)

60. Într-un week-end, angajatii unei firme au plecat la munte. În cabană, secretara, care se despărtise de patron de câteva zile, îi tot făcea avansuri lui Doru, un bărbat credincios, necăsătorit. Acesta îi rezista cu greu. Seara târziu, fiindcă simtea o atractie din ce mai puternică fată de secretară, l-a sunat pe duhovnicul său:
- Părinte, nu mai rezist, o să cad. De câteva zile, la serviciu, se tine scai de mine. Acum simt că nu îi mai pot rezista. Si se apropie noaptea, nu am cum să plec de aici.
- Stai linistit, puteai să cazi si până acum, dar, pentru că te-ai luptat cu ispita, Dumnezeu te-a întărit. Vei avea mare plată pentru asta.
- Părinte, dar mintea mea s-a spurcat deja, abia astept să mă culc cu ea, nu cred că mai rezist.
- Dacă nu îti era frică de Dumnezeu, nu m-ai mai fi sunat. Mi-ai fi spovedit direct deznodământul. Deci nu vrei să calci pe alături. Fii tare. Ar fi trebuit să îti păzesti mintea, să nu se ajungă aici. Dar dacă ai căzut cu mintea, ai grijă să nu cazi si cu trupul.

Un frate călătorea împreună cu altul si l-au biruit gândurile spre curvie si mergând a vestit părintilor, zicând: "Ce voi face, că nu mi se mângâie inima pentru că m-am aplecat războiului vrăjmasului. Sunt ca si cum as fi făcut păcatul". Si i-au zis lui părintii: "Nu este păcat desăvârsit, căci vrăjmasul a venit să te ispitească, iar Dumnezeu te-a acoperit". Fratele, auzind aceasta, nu s-a încredintat, fiind biruit de scârbă. Si i-au povestit lui părintii, zicând:
"Doi frati, trimisi fiind din chinovie la un sat, călătoreau împreună. Si asupra unuia s-a sculat război de la diavolul de cinci ori să păcătuiască. El însă, sculându-se, făcea rugăciune si nu s-a biruit de gânduri, dar s-a supărat tare. Deci, întorcându-se ei către părintele lor, era fata fratelui acela tulburată si întrebându-se care este pricina tulburării, a pus metanie, zicând: "Roagă-te, părinte, pentru mine, că am căzut în curvie", si i-a povestit cum a fost luptat de gânduri. Iar bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut pe capul lui cinci cununi si i-a zis: "Îndrăzneste, fiule, că nu te-ai biruit, ci mai vârtos ai biruit cu faptul că nu ai săvârsit păcatul"".
"Deci si tu frate, a zis bătrânul, îndrăzneste si nu te scârbi, că nu ai făcut păcatul, fiindcă mare luptă este când omul, având prilej, se înfrânează. Si mare plată ia pentru aceasta. Căci nu este război mai tare decât acesta si mai iute. Pentru aceea a-l birui pe acesta este foarte greu si cu osteneală. Că ce socotesti despre fericitul Iosif: oare fără osteneală a isprăvit el un lucru ca acesta? Nu, ci cu multă osteneală si luptă si ca într-o priveliste era ceea ce se făcea si însusi Dumnezeu si multimile sfintilor îngeri priveau de sus spre nevoitorul luptându-se cu diavolul si cu toată oastea lui cea rea, aprinzând pofta bărbatului si pe femeie mai mult sălbătăcind-o. Deci, când a biruit nevoitorul, toate ostile îngerilor cu mare glas au dat laudă lui Dumnezeu, zicând: "A biruit nevoitorul, făcând biruintă străină!".
Bine este, deci, frate, a nu face răul nici cu gândul, iar de esti ispitit, nevoieste-te ca să nu te biruiesti si să faci cu lucrul." (41-305)

61. Fiica unui preot, care se afla în ultimul an de liceu, lua lectii în particular pentru a da la Facultatea de Medicină. O medita un student din anul al treilea, care prin meditatii îsi asigura banii cu care putea să îsi ajute mama - o văduvă cu pensie mică.
Fata a vorbit cu prietenele ei, care au convins-o că e la vârsta la care e normal să înceapă viata sexuală. Asa că, la o meditatie, a început să mângâie mâna profesorului. El a întrebat-o:
- Tu ai vrea să lăsăm putin meditatia, nu-i asa?
- Cam asa.
- Ai mai făcut-o până acum?
- Nu, credeam că e păcat.
- Si mai crezi?
- Nu contează, dacă asa face toată lumea, toti tinerii, vreau să fac si eu.
- Ti-as putea spune că, dacă am face dragoste, până la toamnă s-ar alege praful de meditatiile noastre. Am sta numai în pat. Si tu ai pica la examen.
- Nu, o să facem si meditatii. Sau nu mă placi?
- Problema nu e dacă te plac sau nu. Esti drăgută si nu stiu cine ar putea să nu te placă. Problema e viata ta. Crezi ce învată tatăl tău, că există viată după moarte?
- Da, dar ce-are a face, asta o cred si oamenii care se spovedesc la tata sau la alti preoti, si tot păcătuiesc.
- Cine păcătuieste se joacă cu propria mântuire. Să stii că există si oameni care însă se luptă din toate puterile pentru mântuirea lor.
- De ce îmi tii teoriile astea, esti cumva virgin?
- Si ce dacă sunt? Si dacă nu as fi, ceea ce îti spun este la fel de valabil: nu te juca cu mântuirea ta.
Rusinată, fata s-a ridicat să plece:
- O să mă spui lui tata, nu-i asa? Stia el de ce m-a lăsat să fac meditatii cu tine, stia cât de fricos esti.
- Nu-i spun tatălui tău nimic.
- Chiar dacă nu-i spui nimic, tot nu mai pot face meditatii cu tine. Am picat de proastă si de-acum o să râzi de mine.
- Dacă nu mai facem meditatii, risti să pici examenul. Nu te mai gândi că m-ai ispitit. Te-ai lăsat influentată de cine stie ce film sau de cine stie ce revistă si de asta voiai să te culci cu cineva.
- Colegele mi-au spus că merită.
- Nu e de mirare. Colegele însă nu se gândesc decât la distractii si la băieti. O să le pară rău pentru asta. Dar tu trebuie să te gândesti în primul rând să trăiesti asa cum vrea Dumnezeu. Nu pentru că esti fată de preot. Ci pentru că esti crestină.
- Si dacă până la urmă tot o să o fac? Peste un an sau doi?
- Dacă te lupti, nu o să o faci. Si dacă totusi vei cădea, să nu uiti de pocăintă. Să te spovedesti, să te căiesti si să te lupti să nu se mai întâmple a doua oară.
- Vorbesti de parcă ai fi la Teologie...
- Nu am avut si nici nu am de gând să fac Teologia. Chemarea mea este să fiu medic. Dar, orice as fi, în primul rând sunt crestin.
Meditatiile au continuat, si fata a luat examenul. A rămas bună prietenă cu profesorul care i-a fost ca un frate mai mare. Avea încredere în el, avea încredere în sfaturile lui despre viata crestină. Pentru că nu erau simple vorbe...

Pe un frate l-a muscat odată un sarpe si a intrat într-o cetate ca să caute să se vindece. Iar o femeie evlavioasă si temătoare de Dumnezeu l-a primit si îl îngrijea. Deci, după ce a simtit putină usurare, a început diavolul să-i semene gânduri rele spre ea, iar aceea venind să-l trateze, fratele a apucat-o de mână. Ea, pricepând războiul vrăjmasului, i-a zis lui: "Nu asa, părinte, ai pe Hristos, esti îmbrăcat întru Hristos, esti îmbrăcat în chip îngeresc. Adu-ti deci aminte de scârba si de căinta pe care o s-o ai multă vreme sezând în chilie! Adu-ti aminte de suspinurile si lacrimile pe care o să le versi multă vreme si de altă rea pătimire pe care o s-o pătimesti pentru putină si rea dulceată".
Iar el, auzind acestea de la acea înteleaptă femeie, s-a rusinat si nici la fata ei nu putea să caute si de aceea voia să fugă. Dar ea, luându-l cu milostivirea lui Hristos, i-a zis: "Nu te rusina si nu te duce, nevindecându-te încă desăvârsit, ci mai asteaptă putin că mai ai trebuintă ca să te cauti, iar gândurile acelea nu au fost ale sufletului tău cel curat, ci de la vrăjmasul diavol". Si asa, înduplecându-l să mai astepte putin si vindecându-l, l-a slobozit cu merinde, în pace. (18-345)

62. Doi frati, elevi de liceu, stăteau de vorbă. Fratele mai mare l-a întrebat pe celălalt:
- Tu de ce nu te-ai spovedit? Mâine e praznicul Adormirii Maicii Domnului si nu mai ai timp. Cum o să te mai împărtăsesti? Ai postit degeaba?
Celălalt se rusină, dar îi răspunse:
- Îti spun numai dacă nu le spui părintilor nostri.
- Nu le spun.
- De câteva săptămâni am început să trăiesc cu prietena mea. Si nu vreau să renunt la ea. Dacă i-as spune că nu vreau să ne mai iubim, m-ar părăsi, nu m-ar întelege. Oricum, mi-a fost rusine să mă spovedesc.
Fratele mai mare reusi să îl convingă pe fratele mai mic să se spovedească. Dar îl judecă foarte aspru pentru păcatul pe care îl făcuse. Desi îi vorbise fratelui mai mic cu dragoste, în sufletul său simtea că era scârbit de el, si îl considera necredincios.
Fratele mai mic s-a spovedit. După câteva zile, fratele mai mare a început să fie ispitit de gândul desfrânării. Era foarte curios să simtă cum este acest păcat. Când se hotărî să se culce cu o fată, îsi aduse aminte de sfaturile pe care i le dăduse fratelui său. Si se duse să se spovedească.
- Părinte, de câteva zile sunt ispitit să cunosc dragostea trupească. Niciodată nu am mai simtit o asemenea atractie pentru asta. Dar acum nu cred că mai pot rezista.
- Pentru că l-ai judecat pe fratele tău, de asta vrei să faci acelasi lucru, nu-i asa? Pe cât de mult bine ai făcut că l-ai îndreptat spre scaunul de spovedanie, pe atât de rău ai făcut că l-ai judecat. Nu trebuia să judeci păcătosul, ci păcatul. Ai ridicat un greu război asupra ta. Dar cred că după această spovedanie lupta ta se va usura. Însă, tine minte: dacă o să mai judeci păcatele altora, vei cădea tu singur în ele. Ar fi trebuit să Îi dai slavă lui Dumnezeu că te-a ferit până acum de astfel de gânduri. Te-a acoperit cu harul Său.
- Deci să fiu de acord cu păcatele altora? Să zic în gândul meu că bine fac colegii mei care merg la bordel? Sau cei care, pentru a nu merge la bordel, îsi satisfac singuri poftele?
- Nu am zis să treci cu vederea gravitatea păcatului. Păcatul este păcat. Însă, chiar dacă stim că altii păcătuiesc, nu trebuie să ne mândrim si să ne considerăm mai sfinti decât ei. Să ne vedem de păcatele noastre. Dacă putem să le dăm un sfat smerit, foarte bine. Dar, dacă ne scârbim de ei, o să cădem mai tare si o să ne pară rău.

Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând: "De voi vedea vreun frate despre care am auzit vreo greseală, nu vreau să-l bag pe el în chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, mă bucur împreună cu el". I-a zis lui bătrânul: "De faci fratelui celui bun putin bine, îndoit fă cu acela, că el este cel neputincios. Căci era cineva într-o obste, anume Timotei, pustnic, si auzind egumenul veste de un frate pentru o ispită, l-a întrebat pe Timotei de el. Si l-a sfătuit să-l scoată afară. Deci, după ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, până ce s-a primejduit. Si plângea Timotei înaintea lui Dumnezeu, zicând: "Am gresit, iartă-mă!". Si i-a venit lui glas zicând: "Timotei, să nu socotesti că aceasta ti-am făcut tie pentru altceva, decât numai că ai trecut cu vederea pe fratele tău în vremea ispitei lui"". (70-175)

63. Un tânăr postas a venit într-o casă ca să aducă un mandat postal. I-a deschis o fată de douăzeci de ani, Sabina.
- Intră, tata s-a dus până la magazin, se întoarce imediat.
Postasul a intrat, s-a asezat pe un scaun în bucătărie si a început să numere banii pe care trebuia să îi predea. Când a terminat de numărat, a văzut că lângă el era fata, care tocmai se dezbrăcase:
- De multă vreme te doresc...
Postasul s-a pierdut cu firea.
- Stai linistit, tata e plecat până diseară, avem tot timpul la dispozitie.
Încercând să găsească o cale de scăpare, postasul a întrebat:
- Si mama?
- Luna trecută au divortat, asa că nu ne va deranja, i-a spus fata, privindu-l cu ochii arzând de patimă.
- Nu se poate să facem nimic, eu...
S-a auzit sunând telefonul. Fata a răspuns la telefon:
- Alo, Sabina, spune-mi te rog din caietul de pe biroul meu care e ultimul număr pe care l-am trecut la litera V.
După ce a aflat numărul, tatăl i-a spus Sabinei:
- Îti multumesc mult, trebuia să dau un telefon urgent.
După ce a închis telefonul, Sabina l-a întrebat pe postas:
- Ce ai, nu mă placi sau ce?
- Nu, eu merg la biserică, eu...
- Auzi, pocăitule, cu mine nu îti merge! Ti-am spus că vreau să mă culc cu tine si mă culc. Clar?
Postasul puse mâna pe clantă, dar usa era închisă cu cheia.
- Dacă nu faci ce vreau eu, tip că mă violezi. Si o să spun că nu e prima oară. O să spun că tu ai fost primul, cu timp în urmă.
Speriat, postasul si-a luat crucea pe care o purta la gât în mâini si a început să se roage:
- Doamne, nu mă lăsa, Doamne, ajută-mă, Doamne, izbăveste-mă.
Sabina s-a îndreptat spre casetofon ca să dea muzica tare si să nu audă rugăciunile postasului. Dar a auzit telefonul sunând iarăsi.
- Sabina, tot eu sunt. Te sun din masină, că mi s-a anulat o întâlnire, asa că vin acasă. Cumpăr pâine sau ai luat tu?
- Am luat eu.
- În câteva minute sunt acasă. Nu pleci până vin, nu?
- Nu, tată, nu plec, te astept, a răspuns fata, încercând să-si ascundă supărarea.
Fata a închis telefonul, a luat un prezervativ din biroul ei si i l-a băgat în buzunar postasului:
- Ia, să îl ai amintire de la mine, când ti-o veni mintea la cap. Si acum, dispari. Dacă sufli ceva, o pătesti, a spus Sabina, deschizând usa casei.
Postasul se tot închina, multumindu-I lui Dumnezeu că l-a scăpat de o ispită atât de grea.

Un bătrân avea un îngrijitor care locuia la sat si s-a întâmplat că odată, zăbovind îngrijitorul, i-au lipsit cele de trebuintă bătrânului. Si încă zăbovind, i-au lipsit cu totul cele de trebuintă si lucrul mâinilor lui, pe care îl lucra la chilie. Si se necăjea, fiindcă nici nu putea lucra, nici cele trebuincioase nu avea. Si a zis ucenicului său: "Te duci până în sat?". Iar el a zis: "Cum voiesti, asa voi face", căci se temea si fratele să se apropie de sat, pentru sminteală. Dar ca să nu se arate neascultător către părintele său, s-a hotărât să meargă. Si i-a zis lui bătrânul: "Mergi si cred că Dumnezeu te va acoperi de toată ispita!". Si făcând rugăciune, l-a trimis.
Iar fratele venind în sat si aflând casa îngrijitorului, stând lângă usă, a bătut. Dar s-a întâmplat atunci că îngrijitorul si toti ai casei lui se duseseră afară din sat la o pomenire. Acasă a rămas o fecioară a lui, care, cum l-a văzut pe fratele, i-a deschis. Si văzându-l si aflând ce voieste, îl îndemna să intre înăuntru. El însă nu voia. Dar mult silindu-l, l-a biruit si l-a tras la dânsa. Ucenicul cum s-a cunoscut înconjurat de gânduri, suspinând din adânc, a zis către Dumnezeu: "Doamne, pentru rugăciunile părintelui meu, mântuieste-mă în ceasul acesta!". Si aceasta zicând, îndată s-a aflat la râu, urcând spre munte si a ajuns fără de vătămare la părintele său. (36-419)

64. Ajunsi în vârful unui munte, doi tineri credinciosi, George si Marian, si-au scos rucsacurile din spate si s-au asezat la soare, să se odihnească. Afară era foarte cald.
La putin timp după ei au ajuns acolo două fete. Una dintre ele avea părul vopsit albastru, si în buză avea un cercel. Erau îmbrăcate destul de sumar.
După ce s-au asezat să se odihnească, fetele si-au dat jos tricourile si s-au asezat să se bronzeze. Piepturile lor goale au hipnotizat pentru câteva clipe privirea lui George, care i-a făcut semn prietenului său ca să vadă si el cât de sociabile erau fetele.
- Să plecăm de aici, a spus Marian. Ne putem opri mai jos, după cinci minute de coborâre. Nu e greu. Doar rucsacul tău e mai usor decât al meu.
- Ce, ti-e frică de ispită? Nu ai putere să te lupti cu ispita? Sunt prea obosit ca să ne ridicăm acum.
- Hai să mergem. Nu are rost să ne murdărim ochii si mintea.
- Tu nu întelegi că sunt obosit?
Văzând că nu o scoate la capăt cu prietenul său, Marian a început să coboare. Când se îndepărta, una din fete a început să îl fluiere.
- Unde fugi, voinicule?...
Auzind-o, George si-a dat seama că Marian avea dreptate. Nu era bine să mai rămână lângă fetele acelea. Coborând muntele, l-a întrebat:
- Uite, Mariane, am făcut cum ai vrut, esti multumit?

Pogorâtu-s-a odată o corabie în laturile Diochiei si s-a lipit de marginea muntelui, unde erau călugări. Si o femeie, iesind din corabie, sedea într-un dâmb. Venind după aceea un frate si văzând-o, s-a întors la bătrânul grăind: "Iată o femeie stă lângă apă, lucru care n-a fost niciodată aici". Iar bătrânul, dacă a auzit, luând un toiag a iesit si alergând striga: "Ajutati, fratilor, că au venit aici tâlharii!". Si văzându-l toti, alergau cu bete asupra corăbiei si, dacă au văzut corăbierii pornirea lor, au priceput si, luând femeia din deal si trăgând funiile, au îndreptat corabia să meargă în larg. (35-303)

65. Un student l-a întrebat pe un părinte:
- Ce să fac, părinte, că pe stradă se întâlnesc peste tot fete superbe, îmbrăcate simbolic. Când le vezi, ti se scurg ochii. Parcă as vrea să pun mâna pe ele, să le ating. Si prin reviste sunt modele care arată bine de tot, la televizor la fel, pe stradă reclame, ... parcă peste tot numai ispite.
Părintele i-a spus:
- Dacă tu crezi că merită să îti vatămi mintea, priveste fetele si îndulceste-te cu gândurile păcătoase. Cântăreste singur ce pierzi si ce câstigi. Iar dacă te gândesti că primind gândurile de desfrâu îti poti pierde mântuirea, atunci păzeste-ti si ochii si mintea. Si mântuirea.

Întrebat-a un frate pe un bătrân, zicând: "Ce voi face, părinte, că mă supără spurcatele gânduri ale curviei?". Răspuns-a lui bătrânul: "Aceasta fă, fiule: de socotesti că vor fi de vreun folos acele gânduri, primeste-le si te supune si urmează lor! Iar de socotesti că nu vor fi de folos, dacă vin la tine, nu le primi, ci îndată leapădă-le, goneste-le si le depărtează de la tine!" (17-295)

66. Un bărbat credincios rămăsese văduv cu sase copii. Doi băieti erau studenti, două fete erau la liceu, si alte două fete la scoală. Cel mai mare dintre băieti era din ce în ce mai ispitit să se culce cu prietena lui.
A avut o discutie cu tatăl său, si acesta i-a spus cât de grav e păcatul curviei si cât de serioase sunt urmările lui. Au avut loc câteva discutii pe tema aceasta si, în cele din urmă, băiatul s-a gândit că nu are rost să îsi mai plictisească tatăl cu astfel de discutii.
- Tată, de câte ori vorbesc cu tine, îmi dau seama că as gresi dacă m-as culca cu prietena mea. Dar, când mă văd cu ea, simt că nu mai rezist. Si îmi e rusine să tot stau de vorbă cu tine si să îti răpesc timpul cu problemele mele. Doar le ai si tu pe ale tale.
- Tu, când iesi să te plimbi cu prietena ta, tii la ea mai mult sau mai putin?
- Din ce în ce mai mult. Dragostea nu scade, ci creste.
- Asa e si cu iubirea mea de tată pentru voi. Cu cât vă arăt mai multă iubire, cu cât mă ocup mai mult de voi, cu atât locul pe care îl ocupati în inima mea e mai mare. Si ceilalti copii pe care îi am, dacă ar veni la mine pe rând, când am timp liber, de toti m-as ocupa cum mă ocup de tine. Ca părinte, îmi e mult mai bine să particip la problemele si frământările voastre, să simtiti în mine si un prieten, decât să observ de la distantă cum cădeti în cine stie ce păcate. Când sunt ispite mari, e nevoie să alergati la duhovnic. Dar, pe lângă sfaturile duhovnicului, vă pot ajuta si eu, după cât mă luminează Dumnezeu. Doar sunt tatăl vostru. Stai deci linistit, că nu îmi răpesti timpul. Si oricum, e mai bine să îmi răpesti timpul decât să îmi răpesti linistea, alergând după sfaturi aiurea, la oameni care nu te iubesc cum te iubesc eu si nici nu se gândesc la mântuirea ta.

Un bătrân era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător aminte cu cugetul. Deci s-a dus la avva Ioan ca să-l întrebe despre uitare. Si auzind de la dânsul cuvânt, s-a întors la chilia sa si a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Si s-a dus iarăsi să-l întrebe. Si auzind asemenea de la dânsul cuvântul, s-a întors. Iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăsi a uitat. Si asa de multe ori mergând, când se întorcea era stăpânit de uitare. Iar după acestea, întâlnindu-se cu bătrânul, i-a zis: "Stii avvo că am uitat iarăsi ceea ce mi-ai zis? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit". I-a zis avva Ioan lui: "Du-te de aprinde lihnarul!". Si a aprins. Si i-a zis lui iarăsi: "Mai adu alte lihnare si le aprinde dintr-însul". Si a făcut asemenea.
Si a zis avva Ioan bătrânului: "Nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare?". Zis-a: "Nu". Si a zis bătrânul: "Asa nici Ioan; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, când voiesti, vino, de nimic îndoindu-te!". Si asa, prin răbdarea amândurora, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrânul. Că aceasta era lucrarea schitiotilor, ca să dea osârdie celor ce erau luptati si să se silească pe sine, ca să se câstige unii pe altii spre bine. (18-100)

67. Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, poate cineva să meargă pe stradă si să nu vadă cât de sumar sunt îmbrăcate unele femei?
Părintele i-a răspuns:
- Crestinii încearcă să îsi păzească mintea de astfel de imagini. Sunt atâtea fete si femei cărora li se văd formele în asa fel încât sunt parcă mai atrăgătore decât dacă ar fi goale. Cine e slab si se uită la ele, pofteste si, în cele din urmă, cade. Dar cei care încearcă să îsi păzească mintea curată, chiar dacă le mai cade privirea neintentionat pe pieptul sau pe soldurile unor femei atrăgătoare, se uită imediat în altă parte. Si asa scapă de ispită.

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând: "Poate omul să-si tină toate gândurile si nici unul dintr-însele să nu dea vrăjmasului?". Si i-a zis bătrânul: "Este cel ce ia zece si dă unul". (88-177)

68. - Nasule, de ce până să ne căsătorim ne întelegeam foarte bine, chiar dacă trăiam în curvie, iar acum, după căsătorie, au început neîntelegerile chiar din luna de miere? l-a întrebat un fin pe nasul său.
- Pentru că înainte mergeati pe drumul către iad. Dracul vă lăsa în pace. Dar acum, pentru că v-ati spovedit si v-ati cununat, mergeti pe calea mântuirii. Vreti să vă mântuiti? Luptati-vă pentru asta. Răbdati-vă unul pe celălalt.
- Acum ne iubim mai putin decât înainte.
- Vi se pare, e o ispită trecătoare. Normal că dacă sunteti în luptă dracul vrea să vă dezbine. Prin rugăciune si credintă în Dumnezeu, o să treacă si această ispită. Si o să vă dati seama că încercările nu distrug dragostea, ci o călesc. Chiar dacă există si unele greseli, sau unele căderi, important este să nu părăsiti lupta pentru mântuire.

Zis-a un bătrân: "Odinioară m-am sculat să-mi fac pravila si, când am început, am auzit trâmbite de război si m-am mâhnit. Apoi am zis în mine: "Oare război să fie acesta?". Si a răspuns dracul: "Război este si zarvă. Iar de-ti este voia să nu fii luptat, nu purta război, ci mănâncă, bea, dormi si nu mă voi lupta cu tine!"" (21-417)

Rugăciune si canon

69. După ce a terminat de spovedit un credincios, părintele Ioan l-a întrebat:
- Tu, când te rogi lui Dumnezeu, Îl minti?
- Cum să Îl mint, părinte?
- În timpul Sfintei Liturghii, de exemplu, când se cântă Heruvicul: "Noi care pe heruvimi cu taină închipuim…", mintea ta e la rugăciune sau participi la slujbă doar cu gura? Îti silesti mintea să fie atentă la rugăciune? Sau când se cântă: "Pe Tine Te lăudăm…", Îl lauzi în inima ta pe Dumnezeu?
- Părinte, slujba este prea lungă, nu pot fi atent la toată. Cât pot, stau atent, cât nu, îmi las mintea să alerge. Când se cântă "Apărătoare Doamnă…", cânt si eu cu ceilalti. Dar nu îi aduc Maicii Domnului multumiri pentru biruintă. Care biruintă? Care multumiri? Repet si eu, asta e tot ce pot să fac.
- Rău faci. Trebuie să încerci să întelegi ceea ce cânti. Unde nu îti e clar, întrebă-i pe altii. Dacă nu te pot lămuri nici aceia, atunci vino la mine.
- Dar parcă am citit că important este să rostesc rugăciunea, chiar dacă nu înteleg ce spun.
- Nu, este mai important să rostesti rugăciunea decât să nu o rostesti. Dar este mai important să încerci să întelegi ce rostesti. Papagalii nu se mântuiesc, nimeni nu se mântuieste repetând în mod mecanic rugăciuni. Rugăciunea trebuie făcută cu convingere, cu credintă. Si ce credintă poti avea când nu întelegi ce spui? Omul nu e un magnetofon care repetă rugăciuni, omul este o fiintă pe care rugăciunea îl uneste cu Dumnezeu. Numai aceasta este rugăciune.

Un frate s-a dus la unul din bătrâni în lavra lui Suca, deasupra Ierihonului, si i-a zis: "Cum trăiesti, părinte?". Răspuns-a lui bătrânul: "Rău". Zis-a lui fratele: "Pentru ce trăiesti rău, părinte?". Iar bătrânul i-a zis: "Iată, am treizeci de ani de când stau înaintea lui Dumnezeu în toate zilele rugându-mă, si în rugăciunea mea uneori mă blestem pe mine zicând către Dumnezeu: să nu Te milostivesti spre toti cei ce fac fărădelegea. Si: blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale, de la care eu pururea mă abat, si fărădelegea o lucrez. Alteori către Dumnezeu iarăsi zic: vei pierde pe toti cei ce grăiesc minciuna, si eu în fiecare zi grăiesc minciuna si în inima mea, cugetând rele, zic către Dumnezeu că cugetarea inimii mele înaintea Ta este pururea. Si neavând post câtusi de putin, zic: genunchii mei au slăbit de post. Si iarăsi, dacă am pomenire de rău asupra fratelui meu, zic către Dumnezeu: iartă-ne nouă precum si noi iertăm [gresitilor nostri]...! Si toată grija având la a mânca pâinea mea, zic: am uitat a mânca pâinea mea. Si dormind până dimineata, cânt ziua: la miezul noptii m-am sculat ca să mă mărturisesc Tie. Neavând umilintă câtusi de putin, zic: ostenit-am întru suspinul meu, sau: făcutu-s-au lacrimile mele mie pâine ziua si noaptea. Si cu totul fiind plin de mândrie si de odihnă trupească, mă batjocoresc pe mine si cânt: vezi smerenia mea si osteneala mea si lasă toate păcatele mele! Negătit fiind, zic: gata este inima mea, Dumnezeule! Pe scurt deci toată pravila si rugăciunea mea mi se face mie spre mustrare si rusine".
Zis-a fratele: "Eu socotesc, părinte, că acestea le-a făcut David pentru sine". Iar bătrânul, suspinând, a zis: "Ce zici, frate? De nu vom păzi cele ce cântăm înaintea lui Dumnezeu, la pierzare vom merge". (2-322)

70. Odată, la părintele Ioan la biserică, a venit un părinte cu corul de la strană. Veniseră din orasul lor să participe la un concert de colinde.
Fără să stie cum cântă, părintele Ioan le-a îngăduit să tină ei strana. Dezamăgirea credinciosilor a fost mare: în locul muzicii psaltice pe care se asteptau să o audă au auzit ceva care semăna mai mult a operă. Muzica era plină de mândrie, solistii fiind mai degrabă interesati să îsi arate măiestria vocală decât să Îi cânte lui Dumnezeu.
În biserică se afla si un părinte călugăr care se afla în drum spre Muntele Athos. Dumnezeu îi descoperise acestuia că, atunci când ridicau vocea prea strident, mândrindu-se, cântăretii de la strană erau înconjurati de draci. Numai atunci când cântau fără ifose si fără paradă, numai atunci dracii îi părăseau.
Călugărul i-a spus părintelui Ioan vedenia, si acesta l-a rugat să le spună si celor din cor ce îi descoperise Dumnezeu. Dar, din smerenie, călugărul a refuzat. Atunci părintele Ioan s-a dus si le-a spus el cântăretilor despre aceasta.
- Părinte, dar asa sunt vocile lor, altfel nu pot cânta. Ori asa, ori deloc, a spus dirijorul, încercând să le ia apărarea.
- Mai bine deloc decât asa, fratilor, că aici nu e sală de operă. Sunt convins că puteti cânta si altfel, numai bunăvointă să aveti. Dacă veti cânta numai pentru oameni, pierdeti plata de la Dumnezeu. Dacă veti cânta pentru Dumnezeu, veti câstiga si inimile oamenilor. Mândria nu tine de voce. Si nici smerenia nu tine de voce, tine de inimă. Poate vă gânditi că vedenia călugărului a fost de la draci, nu de la Dumnezeu. Că el, habotnic cum îl credeti, si obisnuit numai cu psaltichia de la mănăstire, nu stie să guste muzica voastră. Muzica izvodită din inimile si din mintile sfintilor seamănă prea putin cu muzica marilor compozitori religiosi de astăzi. Pe sfinti i-a luminat Dumnezeu de au compus muzica bisericească. Iar compozitorii care au încercat să înlocuiască psaltichia prin creatiile lor s-au arătat potrivnici Dumnezeului care i-a luminat pe sfinti. Ortodoxia are un duh propriu: icoana bizantină îl păstrează, icoana renascentistă nu. Muzica psaltică îl păstrează, cealaltă nu. Ortodoxia nu e cum vrem noi sau cum ne place nouă. Îl rog pe părintele vostru, care îmi e prieten, să mă ierte că vă fac observatie. Dacă tineti cu dintii de mândria voastră, veti putea câstiga cel mult niste premii stricăcioase. Dar, dacă veti încerca să cântati asa cum trebuie, puteti dobândi cununi pe care nu le veti pierde niciodată…

Un bătrân oarecare, duhovnicesc, dintr-o mănăstire, a văzut odată la fereastra chiliei unui frate doi draci care stăteau si ascultau la fereastra fratelui si ascultând putin începeau a sălta; si iar stând ascultau si iar începeau a sălta si asa făceau câtva timp. Iar bătrânul, văzând, s-a sculat de unde sedea si privea si a mers la chilia acelui frate să vadă pricina de atâta bucurie si săltare a acelor spurcati diavoli. Si apropiindu-se bătrânul de chilia fratelui, dracii, văzându-l venind asupra lor, rusinându-se s-au dat în lături ca niste câini, unul într-o parte, altul într-alta, si asa depărtându-se au fugit. Iar bătrânul, apropiindu-se de fereastra chiliei fratelui unde stau săltând acei draci, l-a auzit pe acela în chilie citindu-si pravila cu glas mare la fereastră. Si îndată a priceput si a cunoscut bătrânul că pricina bucuriei si săltării spurcatilor draci este citirea fratelui cu glas mare si, intrând la dânsul în chilie, l-a găsit stând la fereastră si citind.
Fratele, îndată lăsându-si citirea, s-a închinat după obicei, cu smerenie. Atunci bătrânul i-a zis: "Fiule, mai de folos ti-ar fi tie de te-ai culca în chilia ta si să dormi toată ziua decât să citesti cu asa sunet în glas, precum citesti. Căci nu-ti este de nici un folos, ci este bucurie si veselie si săltare dracilor. Acum, iată, am gonit doi draci de la fereastra ta, care se bucurau si săltau ascultând si auzind glasul citirii tale, si pe care i-am văzut de la chilia mea, ascultând si săltând la fereastră. Dinadins am venit la tine, fiule, ca să-ti părăsesti acel sunet de glas în rugăciunea si citirea ta si să-ti citesti pravila si rugăciunea călugăreste, în taină, după cum ne-a poruncit nouă Domnul Hristos si Sfintii Părinti, iar nu cu sunet de glas întru auzirea oamenilor si a dracilor". Zis-a fratele: "Dar ce să fac, părinte, că eu asa m-am obisnuit si m-am deprins a citi si în alt chip nu pot să citesc? Că de voi citi în taină, îmi pare că nu înteleg, si nici nu stiu ce citesc si de citirea în taină eu nu mă îndulcesc, nici nu simt umilintă, sau ceva de folos pentru inima mea".
Zis-a lui bătrânul: "Dacă nu simti, fiule, umilintă în inima ta si zici că nu te folosesti de rugăciunea si citirea ta când te rogi si citesti în taină, apoi cum te vei umili si te vei folosi de rugăciunea si citirea ta pe care o faci cu sunet si cu glas întru auzirea oamenilor si a dracilor, întru lauda, fericirea si slăvirea oamenilor si întru bucuria, mângâierea si săltarea dracilor? Această citire Dumnezeu nu o iubeste si Sfintii Părinti nu o primesc. Cum si în ce chip trebuie să ne citim rugăciunea si pravila, Însusi Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca Cel ce este pururea purtător de grijă pentru binele, folosul si mântuirea noastră, cu însăsi gura Sa ne-a învătat pe noi si pururea ne învată la Sfânta Evanghelie zicând: "Când vei vrea să te rogi si să-ti citesti pravila, intră în cămara ta si închide usa ta. Asa citeste si te roagă în taină Părintelui tău. Si Părintele tău, care vede si aude tainele, Acela îti va da tie la arătare mila si darurile Sale". Si iarăsi zice: "Când vă rugati, nu grăiti multe vorbe în rugăciunea voastră, ci în scurtă vorbă si deasă să fie rugăciunea si citirea voastră!"
Deci din citirea si rugăciunea săvârsită în acest chip se naste umilinta si folosul sufletului spre mântuire. În acest chip toti Sfintii Părinti îsi citeau pravila si rugăciunea lor. Si pentru aceasta toti părintii, când îsi făceau chilia, îsi făceau si cămară osebită, să le fie pentru rugăciunea si pravila lor. Deci, si tu, fiule, de vrei să te folosesti si să-ti fie primită rugăciunea, citirea si pravila, asa urmează si te vei mântui. Iar de nu vei voi să urmezi si să faci asa, să stii că în zadar îti va fi toată zăbava citirii, a pravilei si a rugăciunii". (6-359)

71. Părintele Ioan le spunea credinciosilor:
- Când vă sculati dis de dimineată, primul lucru pe care trebuie să îl faceti este rugăciunea. Căci, dacă amânati să vă rugati, o să tot găsiti altceva de făcut si până la urmă nu o să mai aveti timp pentru rugăciune. Cine începe ziua cu rugăciune, va petrece întreaga zi sub binecuvântare dumnezeiască. Si, tot asa, când vine vremea să vă faceti canonul, nu mai căutati să faceti înainte altceva, gândindu-vă că aveti destul timp. Că, dacă vă pierdeti timpul cu alte lucruri, o să obositi si o să vă faceti canonul în grabă, fără luare aminte. Dati-i canonului importanta pe care o merită. Să stiti că important este nu numai să vă faceti canonul, important este si cum vi-l faceti. Si la asta contează mult grija pe care o aveti fată de canon.

Zis-a un bătrân: "De vei lucra lucrul mâinilor tale în chilia ta si va sosi ceasul rugăciunii tale, să nu zici: "Să sfârsesc aceste putine smicele de finic si asa mă voi scula". Ci scoală-te la fiecare ceas si dă-i lui Dumnezeu datoria. Fiindcă de vreme ce câte putin te obisnuiesti să te lenevesti la rugăciune si la pravilă, sufletul tău se face pustiu de tot lucrul trupesc si duhovnicesc. Căci de dimineată se vede osârdia ta". (4-413)

72. Părintele Ioan i-a spus unui crestin să citească în fiecare zi Canonul de pocăintă către Mântuitorul Hristos. Seara, când a ajuns acasă, omul a văzut că în Ceaslov erau două canoane către Mântuitorul Hristos, unul de pocăintă si altul de umilintă, si nu mai tinea minte pe care trebuie să îl facă. I-a venit în gând să îl facă pe cel mai scurt. Atunci, alungând gândul, le-a făcut pe amândouă.
A doua zi s-a întors la părinte, desi drumul era destul de lung:
- Părinte, nu mai tineam minte pe care dintre canoane mi-ati spus să îl fac, pe cel de umilintă sau pe cel de pocăintă. Si, ca să nu gresesc, am venit la sfintia voastră.
Femeia de la pangar, auzind, a spus:
- Tot aia e, pocăinta cu umilinta. Trebuia să îl faceti pe oricare, că nu conta.
Părintele a spus:
- Nu e asa. Va avea plată că s-a întors, Dumnezeu nu lasă nici cea mai mică osteneală nerăsplătită. Si chiar dacă în amândouă canoanele Îl rugăm pe Hristos să ne miluiască, între ele există o diferentă clară. Oricum, chiar dacă ar fi fost aproape identice, tu stiai că ai primit canon să faci unul din ele. Dacă te leneveai să afli care îti era canonul, pierdeai plata ascultării.
- Părinte, dar aseară le-am făcut pe amândouă, să nu gresesc.
- Să te miluiască Dumnezeu după osteneala ta, a spus părintele. Ai citit Patericul egiptean?
- Nu, părinte.
- Să îl citesti, că te va ajuta să întelegi mai bine valoarea ascultării, a spus părintele. Si, binecuvântându-l, i-a dăruit un Pateric.
După ce crestinul a plecat, părintele i-a spus femeii de la lumânări:
- Vezi, unii citesc o mie de cărti si tot nu fac ascultare. Acesta, fără să citească, a înteles că trebuie să facă canonul pe care îl primise si nu altul.

S-a dus odată avva Pimen, când era mai tânăr, la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat unul din acele trei [gânduri] si s-a întors la chilia sa. Si cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, si-a adus aminte de cuvântul pe care l-a uitat si a lăsat încuietoarea si s-a întors la bătrânul care i-a zis: "Degrabă ai venit, frate". Si acesta i-a povestit lui: "Când am pus mâna mea să deschid încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutam si n-am deschis, pentru aceasta m-am întors". Si era depărtarea căii foarte multă. Si i-a zis lui bătrânul: "Al îngerilor Pimen, adică păstor; si se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului". (1-164)

73. Un tăran care vindea zarzavaturi în piată avea canon de la duhovnicul său să citească în fiecare seară trei catisme din Psaltire. Din ce vindea, o parte din bani îi dădea săracilor. Asa că s-a gândit: "Oare nu ar fi mai bine să stau mai mult în piată, ca să adun mai multi bani si să ajut mai multi săraci? Voi micsora canonul si voi înlocui rugăciunea cu milostenia".
A făcut asa, si spunea doar o catismă sau două, dar si atunci se gândea tot la zarzavaturile sale. În loc să îi crească vânzările, lumea a început să cumpere din ce în ce mai rar de la el.
- Părinte, abia am avut cu ce să îmi mai tin familia, n-am mai dat nimic la săraci. Nu m-am ales nici cu bani si nici cu canonul făcut.
- Când îti făceai canonul, trăiai sub acoperământul dumnezeiesc. Când ai vrut să înlocuiesti canonul cu milostenia, punându-ti nădejdea mântuirii în propriile puteri, Dumnezeu S-a îndepărtat de la tine.

Un monah care petrecea singur nu lucra nimic, ci neîncetat se ruga. Iar seara intra în chilia sa si-si afla pâinea sa si o mânca. Deci, într-una din zile a venit un frate având smicele de finic si l-a făcut de a lucrat. Făcându-se seară, a intrat să mănânce după obicei si nu a aflat nimic. Atunci, s-a culcat mâhnit si i s-a descoperit lui de sus: "Zăbovind împreună cu Mine, te hrăneam. Dar, după ce ai început să lucrezi, caută-ti hrana din lucrul mâinilor tale". (10-414)

74. Un om lucra ca paznic la o firmă. Duhovnicul său îi dăduse canon să rostească tot timpul rugăciunea mintii. După câteva luni, paznicul l-a întrebat:
- Ce să mă fac, părinte, că uneori, la rugăciune, îmi dau lacrimile si mă vede lumea.
- Nu e bine. Când sunt oameni în jurul tău, încearcă să ascunzi faptul că te rogi. Dacă vorbeste cineva cu tine, poartă-te normal, să nu pari plictisit sau să lasi impresia că nu le dai atentie. Când trebuie să vorbesti cu cineva, vorbeste. Abia după ce pleacă te poti ruga din nou.
- Si nu or să plece lacrimile?
- Dacă le ascunzi, nu. Pleacă numai dacă, în loc să vorbesti ce trebuie, te întinzi la vorbă si te risipesti. Dar, dacă răspunzi la întrebările care ti se pun, nu gresesti. Oricum, ceilalti or să creadă că esti mai timid, mai singuratic si or să te lase în pace. Dar nu trebuie să stie altii că tu te porti asa ca să te rogi. Că, altfel, îti pierzi plata.

Zis-a iarăsi [un bătrân]: "De va veni la tine un frate, atunci pentru fratele acela lasă-ti treaba si pravila si umilinta ta, plângerile si lacrimile de le vei avea si ascunde-le în inimă, până când se va duce fratele. Dacă va iesi si se va duce, apucă-te iar cu umilintă de pravilă, de vreme ce se tem dracii văzând umilinta ta". (30-258)

75. O fată credincioasă a plecat cu colegii si cu diriginta ei într-o vacantă la munte. În fiecare seară, în fata taberei se organiza o discotecă. Aproape toti elevii dansau, dar fata îsi lua cartea de rugăciuni si se ducea să îsi facă canonul în camera bucătăresei sefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Asa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.
Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o:
- Unde ai fost aseară? Nu te-am văzut la dans. Si nici în cameră nu erai.
Ca să nu fie luată peste picior, fata i-a spus:
- Am fost afară, dar am dansat foarte putin.
După ce a primit de două ori acelasi răspuns, băiatul s-a hotărât să o urmărească. A văzut-o pe fată cum urcă la mansarda vilei, cu două cărti în mână. Abia după două ore a coborât.
- Unde ai fost? Tot la dans? o întrebă băiatul, ironic. Ce ai citit?
Văzându-i cărtile de rugăciune, se miră:
- Tu mergeai să te rogi? De ce nu mi-ai spus?
- Nu am vrut nici să sune a laudă si nici să mă iei peste picior.
- Dar stii că si eu merg la biserică.
- Părintele meu mi-a spus că nu trebuie să stie altii că îmi fac canonul.
- Eu de când am venit în tabără nu m-am rugat deloc. Nici nu mi-am luat cartea de rugăciuni la mine.
- Pe mine părintele m-a întrebat dacă o să îmi fie greu să îmi zic canonul. Mi-a spus că, dacă nu am conditii, să spun numai o parte. A zis să nu mă rog de fată cu altii. Dar m-a ajutat Dumnezeu si am găsit un loc în care mă rog fără să mă deranjeze nimeni. Si nici eu nu deranjez pe nimeni.
- Dar de ce îmi ziceai că erai la dans, afară?
- Nu vroiam să stie altii că mă rog. Nu vreau nici să fiu batjocorită de altii, dar nici lăudată de tine pentru că îmi tin canonul.

Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot si pustnic mare, postind din două în două zile, iar de mai multe ori si toată săptămâna petrecând mâncând numai pâine si sare, se slăvea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nădăjduind să vadă ceva mai multă asprime de viată la dânsul. Si primindu-l pe el bătrânul cu bucurie, orice a avut a pus ca să facă mângâiere si i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: "Nu mănâncă preotul afară de pâine si sare"; iar avva Iosif, tăcând, mânca. Si petrecând trei zile, nu i-au auzit pe ei cântând sau rugându-se, că era ascunsă lucrarea lor. Si au iesit nefolosindu-se Evloghie cu ucenicul său.
Iar după iconomie s-a făcut negură si rătăcindu-se s-au întors la bătrânul. Si mai înainte de a bate ei în usă, i-au auzit pe ei cântând, si stăruind [acestia] mult, mai pe urmă au bătut în usă. Iar aceia, tăcând din cântarea de psalmi, i-au primit cu bucurie. Si pentru arsită, au turnat ucenicii lui Evloghie apă în vas si i-au dat lui. Si era amestecată [apa] de mare cu [apă] de râu si nu a putut să o bea. Si venind întru sine, a căzut înaintea bătrânului, voind să stie petrecerea lor, zicând: "Avvo, ce este aceasta, că întâi nu cântati, ci [abia] acum, după ce ne-am dus noi. Si vasul de apă, acum luându-l, am aflat apă sărată". Zis-a bătrânul: "Fratele este nebun si după amăgire a amestecat-o cu apă de mare". Iar Evloghie îl ruga pe bătrânul, voind să stie adevărul.
Si i-a zis lui bătrânul: "Acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau fratii totdeauna". Si l-a învătat pe el deosebirea socotelilor si a tăiat de la el toate cele omenesti. Si s-a făcut iconomicos si pogorâtor. Si după aceea mânca toate cele ce i se puneau înainte. Si s-a învătat si el să lucreze în ascuns. Si a zis bătrânului: "Negresit, într-adevăr [mare] este lucrarea voastră". (1-68)

76. Într-un concediu, un credincios a stat într-o mănăstire. Mergea la slujbe, avea diferite ascultări. Tot timpul îi era ocupat, dar îi plăcea foarte mult acolo. La plecare, s-a dus să se spovedească la duhovnicul mănăstirii. Acesta i-a dat un canon greu, cu multe metanii. Dar credinciosului i se părea usor:
- Părinte, dar vă rog să îmi dati canon să fac si închinăciuni.
- Nu îmi spune care e măsura ta. Fă în fiecare zi metaniile si când mai vii la mine mai vedem. Că nu îti e de nici un folos să îti dau un canon pe care să nu îl poti duce si să renunti la el după câteva zile.

Spunea avva Avraam pentru unul de la Schit, că era scriitor si nu mânca pâine. Deci a venit la el un frate, rugându-se să-i scrie o carte. Deci bătrânul avându-si mintea sa la privire a scris trecând stihuri si n-a pus soroace [pauze]. Iar fratele lui luând si vrând să pună soroace, a găsit niste cuvinte sărite si i-a zis bătrânului: "Avvo, sunt niste stihuri lăsate". I a zis bătrânul: "Du-te întâi de fă cele scrise si apoi vei veni si-ti voi scrie si celelalte!". (3-36)

77. Într-o duminică, după sfârsitul slujbei, doi crestini stăteau de vorbă. Cel mai în vârstă îl întrebă pe cel mai tânăr:
- Tie ce canon ti-a dat părintele?
- Să zic în fiecare zi un acatist către Maica Domnului.
- Acatistul Buneivestiri?
- Nu neapărat. Orice acatist către Maica Domnului.
- Doar atât?
- Da.
- Mie mi-a dat să zic Paraclisul Maicii Domnului, două catisme din Psaltire si să fac si trei sute de metanii. Am canonul acesta de aproape un an si îl fac în fiecare zi, zise cel mai în vârstă, cu mândrie.
Când ajunse acasă, simti că îl copleseste oboseala. Mâncă repede ceva cu sotia si copiii săi si se culcă. După masa, iesi ca de obicei cu familia în parc. Seara, după ce culcară copiii, cei doi soti se apucară să îsi facă canonul. Sotul stătea în sufragerie, sotia în bucătărie.
În timp ce citea din Psaltire, sotia auzi respiratia regulată a sotului. Se duse în sufragerie si îl găsi dormind pe jos.
- Ce e cu tine? Ce ai? Te simti rău? Doar ai dormit si după-masă. Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea, îngrijorată.
- Ce să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic. Doar că am judecat astăzi pe cineva si m-am considerat un mare rugător. Am vorbit cu un tânăr la biserică si, când am auzit ce canon usor are, am râs de el, m-am gândit că nu e atât de sporit ca mine.
- Dar nu ti-a spus părintele să nu te lauzi cu rugăciunile tale?
- Sunt frânt de oboseală. Pur si simplu nu mai am putere să termin canonul. Nu mi s-a întâmplat asa ceva de câtiva ani de zile.
- Roagă-L pe Dumnezeu să te ierte, că, dacă nu, harul care te întărea la rugăciune nu se va mai apropia de tine, îi zise sotia, făcând patul. Dacă nu poti mai mult, fă măcar câteva metanii, si culcă-te. Eu mă duc la canon, zise sotia, iesind din cameră.

Fost-a un bătrân oarecare ce mânca în toată ziua câte trei posmagi (pesmeti). Cândva, a venit la el un frate si, sezând ei să mănânce pâine, au pus fratelui trei posmagi si, văzând bătrânul că încă îi mai trebuie, i-a adus alti trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele si i-a zis: "Nu trebuie, frate, să slujim trupului!". Iar fratele, cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul si s-au pus pe masă trei posmagi după obicei si iarăsi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi si a priceput bătrânul că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu si s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi.
Si se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat si îndată a văzut un înger care îi zicea: "Pentru că l-ai judecat pe fratele, ti s-a întâmplat aceasta. Să stii, dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreste pe om". (1-362)

78. Spovedindu-se la preotul închisorii, un detinut care fusese hot de buzunare îi mărturisi părintelui că luase hotărârea de a nu mai fura niciodată si că vroia să ducă o viată cât mai bineplăcută lui Dumnezeu. Părintele îi dădu o Psaltire si îi dădu canon să citească în fiecare zi două catisme.
- Dar este prea putin, părinte, am timp să citesc si mai mult.
- Nu te grăbi. E mai bună o lucrare usoară si statornică, o lucrare duhovnicească prin care Dumnezeu să îti transforme sufletul, decât un canon greu, care să te obosească peste măsură si să te aducă în timp la deznădejde. Important este ca viata să fie modelată de canon, nu să faci un canon exagerat, care să fie rostit cu formalism.

Zicea avva Matoi: "Voiesc lucrare usoară si statornică, decât cea care este ostenicioasă din început si degrab se curmează". (1-145)

79. Doi soti au venit la duhovnicul lor:
- Părinte, în fiecare zi facem canonul de rugăciune pe care ni l-ati dat, si metaniile, si închinăciunile.
- Dar în restul zilei vă gânditi la Dumnezeu?
- Nu, ne este de ajuns canonul.
- Rostul canonului este de a vă apropia de Dumnezeu, de a-I cere să vă acopere cu mila Sa si să vă dea putere să înfruntati ispitele. Dar dacă în restul timpului trăiti ca niste păgâni, fără să Îi faceti lui Dumnezeu loc în viata voastră, fără să Îi cereti să vă lumineze la fiecare pas mai important pe care îl faceti, unde mai e credinta voastră? Trebuie să trăiti ca niste crestini în toată vremea, nu numai când vă faceti pravila.

S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului, de către avva mănăstirii pe care o avea în Palestina, asa: "Cu rugăciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osârdie citim si ceasul întâi si al treilea si al saselea si al nouălea si vecernia". Iar el, prihănindu-i, le-a arătat lor zicând: "Arătati sunteti că va leneviti în celelalte ceasuri ale zilei, petrecând deserti la rugăciune. Că trebuie călugăria cea adevărată neîncetat să aibă rugăciunea si cântarea psalmilor în inima sa". (3-65)

80. Un duhovnic a venit să le facă sfestanie unor ucenici de-ai săi. Când a început să facă slujba, din camera cealaltă a început să se audă muzică de vioară.
- Ce se aude?
- V-am spus că de anul acesta la noi locuieste un nepot care a intrat la Conservator. Nu merge la biserică, de aceea nu a venit în cameră cu noi. Stă si exersează.
- Nu vă dati seama că muzica lui o să vă împrăstie mintea de la rugăciune?
Gazda - un bărbat între două vârste - spuse:
- Nu, părinte, că ne-am obisnuit.
- Ei, ne-am obisnuit să ne zboare mintea la rugăciune, cu asta ne-am obisnuit. În fiecare seară, când ne facem canonul, ne asigură o muzică de fundal care ne împiedică să ne rugăm cu luare aminte - continuă sotia.
- Dacă pe preot îl deranjează uneori foiala care este în biserică, este normal că si pe voi vă deranjează această muzică de vioară. Frumoasă de altfel, dar nu în timpul rugăciunii. Rugati-l pe nepotul vostru să facă o pauză vreme de o jumătate de oră, până facem sfestania.
- Să nu se supere.
- Nu e cazul să se supere. Ba chiar să îl rugati ca, în fiecare seară când vă faceti canonul, să facă liniste. Să îsi facă programul în asa fel încât si voi să aveti parte de rugăciune. Că altfel, nici nu vă rugati, si nici timpul nu îl folositi în alt fel. Dacă erati nevoiti să ascultati cine stie ce zgomote, dacă aveati vecini care ar fi dat des petreceri de răsuna tot blocul, cum mi se întâmplă mie, era altceva. Dumnezeu vedea si vă acoperea cu harul Său. Dar asa, pentru că vă stă în putintă să rezolvati această problemă, Dumnezeu asteaptă să vadă dacă vă doriti sau nu să vă rugati cu luare aminte.
- Dar nu e important să ne zicem tot canonul?
- Ba da, dar important e si cum îl ziceti, si în ce conditii îl ziceti. Trebuie să încercati ca la vremea rugăciunii să aveti conditii cât mai potrivite. Si linistea e de mare folos.

A mers odată avva Arsenie într-un loc, si era acolo trestie si suflând vântul făcea trestia sunet. Si a întrebat bătrânul pe frati: "Ce este sunetul acesta?". Iar fratii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânsii: "Cu adevărat, de va sedea cineva în liniste si va auzi glas de pasăre, nu are inima aceeasi liniste; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora". (25-17)

Roadele pocăintei

81. Un tânăr crescut într-o familie de sectanti a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Îi plăceau slujbele, îi plăceau cărtile duhovnicesti, dar nu vroia să se spovedească. Rămăsese cu o îndoială, nu credea că prin Taina Spovedaniei se iartă păcatele. Cădea în păcatul curviei destul de des, dar, după ce păcătuia, se ruga la Dumnezeu să îl ierte.
Si tot asa s-a întâmplat vreme de câteva luni. Odată i s-a arătat un drac care i-a spus:
- Nu ti-e rusine să te mai rogi, după ce păcătuiesti atât? Ce, crezi că Dumnezeu e orb, că nu vede cât de desfrânat esti?
Tânărul i-a răspuns:
- Ba vede, si tot asa vede si pocăinta mea. Si până o să mor, o să îi cer iertare pentru fiecare din căderile mele...
- Să îi ceri, că degeaba îi ceri... a spus dracul, dispărând.
Speriat, tânărul s-a dus la biserică, să vorbească cu un preot. După ce a ascultat întâmplarea, preotul i-a spus:
- Degeaba Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte dacă nu vrei să întelegi că păcatele săvârsite după Botez se iartă prin Taina Spovedaniei. Dacă nu te spovedesti, nu ti se iartă. Abia după spovedanie sufletul are puterea de a birui păcatul. Altfel, bunăvointa sufletului de a se îndrepta este repede îngenuncheată de diavol.
După ce tânărul s-a spovedit, dracul i s-a arătat iar:
- Te-a iertat Dumnezeu, dar iarăsi o să te dobor. Si iarăsi o să te spovedesti, si iarăsi o să te dobor.
Tânărul i-a spus:
- Asa să fie până pe patul de moarte, iar să cad, si iar să mă spovedesc, si tot nu o să mă dau bătut. Dar cred lui Dumnezeu că îl va lumina pe duhovnic să îmi dea sfaturile si canonul potrivit pentru a mă vindeca, si că mă va întări să nu mai cad în cursele tale.
Si dracul i-a zis:
- Nu te voi mai ispiti atunci, ca să nu îti agonisesti cunună.
Si de atunci, tânărul a dus cum trebuie războiul duhovnicesc. Alerga la duhovnic imediat ce vreo ispită îi întuneca mintea. Si nu astepta să păcătuiască cu trupul pentru a se spovedi.

Un frate oarecare, petrecând multe ispite de la neprietenul, cădea totdeauna în curvie si petrecea nevoindu-se a nu-si lăsa chipul călugăresc, ci făcea câte putină slujbă si se ruga lui Dumnezeu cu suspinuri, zicând: "Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, mântuieste-mă!". Si zicea acestea în toate zilele, si de cădea în curvie, si de nu cădea. Odată a căzut în obiceiul păcatului noaptea si s-a sculat si îndată a început a cânta un canon. Iar dracul se mira de nădejdea lui si de nemâhnirea lui si i s-a arătat în vederea ochilor si i-a zis când cânta: "Cum nu te rusinezi cu totul a sta înaintea lui Dumnezeu, sau a pomeni numele Lui?".
I-a zis fratele: "Stii că limba aceasta este nicovală, odată vei lovi cu ciocanul si odată vei lua, iar eu voi răbda luptându-mă cu tine până la moarte, oriunde te voi ajunge în ziua de apoi si cu jurământ îti fac tie încredintare, că asa să-mi ajute Cel ce a venit să mântuiască pe păcătosi, că nu voi înceta pârându-te pe tine lui Dumnezeu până ce vei înceta a te lupta cu mine, si voi vedea cine va birui, tu sau Dumnezeu". Dacă a auzit dracul acestea, a zis către dânsul: "Într-adevăr, de acum nu mă voi mai lupta cu tine, ca să nu-ti agonisesc tie cunună, luptându-mă pentru răbdarea ta". Si s-a dus dracul. (29-299)

82. O fată care în timpul liceului trăise cu prietenul ei si care, după ce rămăsese însărcinată, făcuse un avort de frica părintilor ei, a simtit că fără Dumnezeu viata nu are rost si s-a apropiat de biserică. Vreme de trei ani a trăit în curătie, după ce Îi promisese lui Dumnezeu că nu se va mai culca decât cu sotul ei, după nuntă.
Dar, într-o seară, fiind apăsată de singurătate, a iesit să se plimbe în parc. A făcut cunostintă cu un doctor, nu foarte frumos dar prezentabil, si plimbarea s-a terminat în patul doctorului.
Dimineata, când a ajuns acasă, s-a dus în fata icoanei si s-a rugat:
- Doamne, iartă-mă, că desi am căzut încă o dată, am să pun din nou început bun. Mă voi spovedi si voi lupta din toate puterile să nu mai cad.
După rugăciune, a văzut în camera ei un drac mare si urât:
- De ce te mai rogi? Gata, de acum vei fi a noastră...
- De unde stii tu că voi fi a voastră? Puternic este Dumnezeu să mă ridice iar si să mă ierte.
- De unde stii că te va ierta?
- Dumnezeu stie că nu am mintit când i-am spus că nu vreau să mai cad niciodată. Stie cât m-am luptat. Si, asa cum m-a văzut gresind, tot asa mă va vedea pocăindu-mă.
Auzind acestea, dracul a plecat rusinat. Iar fata, mirată că diavolul a lăsat-o în pace, a căpătat si mai mare nădejde în mila lui Dumnezeu. Fără să mai amâne, în loc să meargă la serviciu, a alergat la părintele ei si s-a spovedit cu inimă frântă. Si, primind canon, a plecat cu nădejdea că Dumnezeu o va ierta.

Un frate oarecare ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei si, după cădere, de multa lui scârbă l-a adus pe el vrăjmasul la deznădăjduire. El, mai venindu-si în fire si văzându-se biruit de scârbă si deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: "Crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că Îsi va face milă si cu mine păcătosul si mă va ierta!". Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: "Cum stii tu că Îsi va face milă cu tine?". Si le răspundea lor asa: "Dar voi cine sunteti si ce grijă aveti, de Îsi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu Îsi va face? Că voi sunteti fiii întunericului, ai gheenei si ai pieirii vesnice, iar Dumnezeu este bun si milostiv. Voi ce treabă aveti?".
Acestea grăindu-le lor fratele, au fugit dracii rusinati de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele, cu nădejdea si cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit si s-a mântuit. (24-296)

83. Doi tineri care trăiau împreună au venit la biserica părintelui Constantin. Au fost foarte impresionati de întâlnirea cu părintele si după slujbă s-au spovedit. Vroiau să se căsătorească după terminarea facultătii. S-au hotărât să nu mai păcătuiască. Cu o lună înainte de examenele de licentă, Eliza s-a dus la o petrecere dată de sora sa, care se măritase cu un arab. Daniel era acasă, la părinti.
La petrecere, un alt arab, cel mai bun prieten al cumnatului Elizei, s-a îndrăgostit de ea si, din vorbă în vorbă, a convins-o să bea cu el niste tărie. Prinsă în joc, fata a cerut din ce în ce mai multă băutură si, în cele din urmă, a picat în bratele arabului. Ba chiar a păcătuit cu el după plecarea musafirilor. Sora ei nu părea mirată de aceasta.
Când l-a revăzut pe Daniel, pe Eliza au năpădit-o lacrimile:
- Totul s-a terminat. Nu mai are rost să fim prieteni. Duminică dimineată m-am culcat cu Ahmed, cel mai bun prieten al cumnatului meu. Nu stiu dacă m-ai putea ierta, si nici nu mai are rost să mă ierti. Între noi s-a terminat totul.
După trei zile, Eliza a primit un telefon:
- Crezi că există pocăintă?
- Da, există.
- Atunci hai la părintele Constantin. Tie o să-ti dea un canon, iar mie o să-mi spună ce rugăciuni să fac pentru tine.
Eliza s-a spovedit si, cu dragostea lui Daniel si cu sfaturile părintelui, sufletul ei s-a curătat de păcat.
S-au căsătorit, asa cum plănuiseră. Eliza era o sotie minunată. Daniel nu a regretat niciodată că a iertat-o pentru greseala făcută.

Doi frati erau la chilii si cel care era cel mai bătrân îl ruga pe cel mai tânăr, zicând: "Să petrecem împreună, frate". Iar el zicea: "Eu sunt păcătos si nu pot să petrec împreună cu tine, avvo". Acela îl ruga pe dânsul, zicând: "Cu adevărat putem". Si era bătrânul curat si nu voia să audă că fratele are gânduri de curvie. Deci i-a zis fratele: "Lasă-mă o săptămână si iarăsi vom vorbi!". Si după o săptămână, vrând cel mai tânăr să-l încerce, i-a zis: "În mare ispită am căzut, avvo, săptămâna aceasta, că, ducându-mă în sat pentru o trebuintă, am căzut cu o femeie". Zis-a lui bătrânul: "Este pocăintă?". Răspuns-a fratele: "Este, cu adevărat". Zis-a bătrânul: "Eu port jumătate din păcat si tu cealaltă jumătate". Atunci i-a zis lui fratele: "Acum putem să fim împreună". Si au petrecut împreună până la sfârsitul lor. (17-353)

84. O profesoară de religie a mers cu un grup de elevi într-un pelerinaj la o mănăstire. Au venit cu ea si patru elevi care erau foarte obraznici. Tot drumul au făcut gălăgie. Profesoara sovăise înainte să îi ia la drum. Auzise că unul dintre ei se culca cu o colegă de clasă, si îsi asuma o mare responsabilitate dacă îi lua. Trebuia să fie foarte atentă. Dar s-a decis să îi ia.
La mănăstire, grupul s-a întâlnit cu un părinte cu viată sfântă, un pustnic care venise să se împărtăsească. Era foarte slab, din cauza posturilor aspre. Când vorbea despre Dumnezeu, avea ochii în lacrimi. Printre altele, le-a spus copiilor:
- Trebuie să trăiti în asa fel încât, atunci când veti fi mari, să nu vă pară rău că v-ati pierdut tineretea. O singură viată avem în această lume. Să o folosim cât mai bine, pentru a dobândi raiul.
Părintele nu le-a vorbit mult elevilor, dar cuvintele lui i-au impresionat pe doi dintre cei patru copii-problemă. Unul dintre cei doi era chiar cel care păcătuia cu colega lui. Pe drumul de întoarcere, ei au vorbit mult cu profesoara de religie. Pelerinajul i-a convins să îsi schimbe viata.
Numai că ceilalti doi prieteni ai lor nu erau deloc încântati de această schimbare, pe care nu o întelegeau. Îi tot ironizau pe prietenii lor care nu mai mergeau în baruri si nici la petreceri zgomotoase. Acestia veneau rareori pe la petreceri si se purtau cu totul altfel decât înainte. De asta erau luati peste picior de colegii lor. Dar ei se hotărâseră să nu răspundă la ironiile celorlalti. Cei doi prieteni ai lor au râs o vreme de ei, tot încercând să îi convingă să nu mai meargă la biserică. Dar nu au reusit. Mai mult încă, unul din ei, văzând cum cei doi tineri duceau o viată curată, s-a dus si el de câteva ori la biserică. La început din curiozitate, dar până la urmă a începu să îi placă.
Si astfel, datorită unui pelerinaj si întelepciunii unei profesoare de religie, trei tineri si-au îndreptat pasii pe calea mântuirii.

Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: "Odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind si alt frati împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Si, nestiind unde mergem, ne-am aflat în semănături si am călcat putin din semănături. Iar plugarul, simtind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocărî si a zice cu mânie: "Voi călugări sunteti? Voi vă temeti de Dumnezeu? De aveati frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceati aceasta". Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân: "Pentru Domnul, nimeni să nu grăiască!". Si se ruga plugarului cu blândete, zicând: "Bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am gresit!".
Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea si smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: "Iartă-mă pentru Domnul si ia-mă cu voi!"" Si adăuga fericitul Serghie: "Iată blândetea si bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă! Si a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu, si pe care Dumnezeu îl voieste mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor". (10-75)

85. Un student căzuse în păcat cu prietena sa, cu care urma să se căsătorească după Postul Crăciunului. Mai erau două luni până la nuntă. S-au spovedit, dar după două săptămâni iar au căzut. Iar s-au spovedit, si iar au căzut. În prima săptămână din post au păcătuit iarăsi. Imediat după aceea, când abia apucaseră să se îmbrace, pe tânăr l-a mustrat constiinta. A pus mâna pe telefon si l-a sunat pe preot:
- Sărut-mâna, părinte, Mihnea la telefon. V-am sunat să vă întreb de câte ori poate cineva să pună început bun?
- Ori de câte ori cade.
- Si în fiecare săptămână?
- Si în fiecare zi. Si în fiecare oră. Asa cum diavolul contabilizează fiecare cădere, tot asa Dumnezeu numără fiecare ridicare. Ce s-a întâmplat, iar ati căzut?
- Da, părinte, iar. Si iar să ne spovedim, si iar să cădem? Sau să asteptăm să ne spovedim chiar înainte de nuntă?
- O să vă spovediti si atunci, asa cum v-am spus. Dar acum, pentru că ati căzut, trebuie să vă ridicati. Vă astept după-masă la biserică si o să vă spovedesc după vecernie.
- Si dacă o să cădem iarăsi?
- Prin spovedanie sufletul primeste dezlegare de lanturile cu care l-a legat păcatul, si puterea să se lupte cu el. Dacă vreti să puneti început bun, spovediti-vă. Dar, dacă vreti să vă spovediti fără să fiti hotărâti să fiti cuminti până la nuntă, nu faceti bine.
- E post…
- Si dacă nu era post, păcatul tot păcat era. Ori de câte ori cădeti, ridicati-vă.

A întrebat avva Moise pe avva Siluan, zicând: "Poate omul în fiecare zi să pună început?". Si i-a răspuns bătrânul: "De este lucrător, poate si în fiecare zi si în fiecare ceas să pună început bun". (11-217)

Sfaturile duhovnicului

86. Un ministru a chemat un preot să îi facă sfestanie. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să sfintească masa pregătită pentru această ocazie. Desi era vineri, pe masă erau cărnuri si alte mâncăruri de dulce.
- Să mă iertati, a spus părintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât ce e de post…
- Ce vorbă e asta? s-a supărat ministrul. Hai, binecuvântează toate, că ne supărăm. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai destept! Aici nu e masă obisnuită, părintele, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvântezi, sau pleci de aici?
- Iertati-mă, plec, a spus părintele, strângându-si epitrahilul.
- O să vezi tu cât de curând ce răsplată o să primesti pentru gestul ăsta… a spus ministrul, simtindu-se jignit.
Într-adevăr, peste câteva zile, părintele a fost chemat la episcopie si a fost mutat la altă parohie, mult mai mică. Nu i-a fost greu să înteleagă pricina mutării sale. Dar, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, părintele a plecat, având încredintarea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu.
Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obtinut voturi putine, si ministrul a revenit la functia pe care o avusese mai înainte: director de spital.
Peste alt an de zile, pe când se afla în concediu, a izbucnit un incendiu în care copilul său cel mic si-a pierdut viata.
În fata sicriului, fostul ministru stătea si plângea:
- Oare cu ce Te-am supărat, Doamne, cu ce?
Din rânduiala lui Dumnezeu, la înmormântarea aceea fusese chemat să slujească tocmai preotul pe care ministrul îl prigonise: parohul din cartier plecase de urgentă din oras.
Preotul a tinut slujba, smerit. A plecat imediat după ce a tinut un scurt cuvânt, pentru că nu vroia să îl pună într-o situatie delicată pe fostul ministru.
Comportamentul său l-a ajutat pe cel care mai înainte îl prigonise să îsi înteleagă greseala. Si-a dat seama că în viată toate sunt trecătoare si că important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricât de grea ar fi această ascultare. A înteles cât de crestineste se purtase părintele atunci când refuzase să sfintească bucatele de dulce în post. A înteles că nici un compromis nu are urmări bune. Că urmări bune au numai faptele bune. Mai mult chiar, el a încercat să determine transferul părintelui la postul initial. Pentru că nu mai era ministru, si nu mai avea aceeasi greutate în ochii celorlalti, a avut mult de furcă pentru a-si împlini dorinta. Dar, în cele din urmă, a reusit.
După ce părintele a început să slujească din nou în vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou să îi facă sfestanie:
- Vă rog din tot sufletul, părinte, să mă iertati pentru răul pe care vi l-am făcut. Vă rog să veniti din nou la noi, că vă avem ca pe un sfânt… Sotia mea de la început a zis că semănati cu Hristos la înfătisare si la moralitate…
- De iertat, v-am iertat. De semănat cu Hristos la chip, aproape toti bărbosii seamănă putin. Cât despre moralitate, nici un om nu se poate compara cu Hristos. Stiu că, dacă as veni la voi, m-ati trata ca pe un sfânt. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multă vreme, când nu o să mă mai tineti de sfânt. Că asa, să mă ridicati în slăvi, si de acolo să mă doboare diavolul, nu îmi este de folos. Să îmi lăsati totusi un pomelnic, să vă pomenesc. Si vă mai spun încă o dată: de iertat, v-am iertat. Dar aveti grijă cum trăiti, ca să vă ierte si Dumnezeu…

Un frate l-a întrebat pe unul din bătrâni, zicând: "Cum diavolul aduce ispite asupra sfintilor?". Si i-a zis lui bătrânul că a fost unul din părinti, anume Nicon, care locuia în muntele Sinai. Si iată că oarecine, mergând la casa unui faranit si găsind pe fiica lui singură, a căzut cu dânsa. Si i-a zis ei: "Spune că pustnicul avva Nicon ti-a făcut asa". Si când a venit tatăl ei si a aflat, luând sabia, s-a dus asupra bătrânului si, bătând în usă, a iesit bătrânul. Si întinzând el sabia ca să-l omoare, s-a uscat mâna lui. Si ducându-se faranitul la biserică, a spus bătrânilor si au trimis la dânsul si a venit bătrânul. Si bătându-l mult, voiau să-l gonească. Si s-a rugat zicând: "Lăsati-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc!". Si despărtindu-l pe el trei ani, s-a dat poruncă ca nimeni să nu meargă la el. Si a făcut trei ani, venind în fiecare duminică la biserică si făcând metanie, se ruga la toti zicând: "Rugati-vă pentru mine!". Iar mai pe urmă s-a îndrăcit cel ce a făcut păcatul si a pus ispită asupra bătrânului. Si a mărturisit în biserică că el a făcut păcatul si a zis să năpăstuiască pe robul lui Dumnezeu.
Si mergând tot norodul, a făcut metanie bătrânului, zicând: "Iartă-ne pe noi, avvo!". Si le-a zis lor: "De a vă ierta, iertati sunteti; dar a rămâne aici cu voi nu mai rămân, că nu s-a aflat unul să aibă dreaptă socoteală si să-i fie milă de mine". Si asa s-a dus de acolo. Si a zis bătrânul către fratele: "Vezi cum diavolul aduce ispitele asupra sfintilor?" (Avva Nicon -158)

87. La părintele Ioan a venit Adrian, un student la Teologie. În loc să îi ceară un cuvânt de folos, el a început să îi spună părintelui cât de necesar este ca oamenii să tină post negru vinerea, cât de greu dar folositor este ca oamenii să rostească rugăciunea inimii, cât de bine este să existe familii crestine. După ce a terminat lista de sfaturi, a început să îi pună părintelui întrebări legate de culmile vietuirii duhovnicesti.
- Nu stiu să îti vorbesc despre asa ceva. Despre asta au învătat sfintii, pentru că trăiau cele despre care scriau.
- Spuneti-mi măcar ce ati citit, dacă v-a interesat acest subiect.
Văzându-l atât de mândru, părintele îl asculta în tăcere. Tânărul vroia să pară cât mai întelept în ochii părintelui.
Acesta l-a întrebat:
- Si în fata lui Dumnezeu, tot asa vii?
- Ce vreti să spuneti?
- Ai venit la mine pentru prima dată. Nu ai vrut să fii folosit de cuvintele mele, ci ai vrut să mă convingi de întelepciunea ta. Calea asta nu Îi place lui Dumnezeu. Apoi ai vrut să vezi dacă stiu să îti vorbesc despre taine care depăsesc întelegerea noastră. Dar credinta noastră nu e filosofie, nu cel care e doar o enciclopedie teologică dobândeste raiul, ci raiul îl dobândeste numai cel care trăieste credinta.
- Bine, părinte, bine, atunci o să mai vin altă dată, ca să mai vorbim…
Adrian a plecat deceptionat. În timp ce stătea în statia de autobuz, l-a văzut pe un prieten de-al său care se îndrepta spre biserică.
- Ce faci aici?
- Ce să fac, am fost la părintele Ioan.
- Si eu tot la el mă duc.
- Si, îti place? Mie mi s-a părut că faima pe care o are e cam exagerată. În ce priveste teologia, cam schiopătează. În loc să îmi răspundă la întrebări, a încercat să se eschiveze, să îmi vorbească despre importanta trăirii crestine, de parcă eu nu as întelege acest subiect. Cred că stiu mai multă teologie decât el.
- Spui asta pentru că nu îl cunosti. Mie îmi este duhovnic. Am avut odată niste nelămuriri legate de o lucrare de seminar. M-a uimit cât de bine cunoaste scrierile Sfintilor Părinti.
- Atunci mie de ce nu a vrut să îmi răspundă la întrebări?
- El nu răspunde decât la întrebările care îl ajută pe om să se schimbe în bine. Spune că se umple lumea de teologi, în timp ce adevăratii crestini se cam împutinează.
- Mi-a venit masina, trebuie să plec, mai vorbim, spuse Adrian, suindu-se în autobuz.
Dar, cum rămase singur, începu să înteleagă câtă dreptate avea părintele Ioan. El îsi dorise până atunci din tot sufletul să ajungă un mare teolog. Dar nu îsi dorise la fel de mult să ajungă un bun crestin.
Coborî la prima statie si o luă înapoi pe jos. Se întâlni iar cu prietenul său:
- Ce faci, Adriane, ai uitat ceva?
- Da, răspunse Adrian. Am uitat să pun întrebările potrivite…

S-a dus odată un frate din părtile lui avva Pimen în străinătate. Si a ajuns acolo la un pustnic (care era milostiv si multi veneau la dânsul). Si i-a vestit lui fratele cele despre avva Pimen. Si, auzind fapta lui cea bună, a dorit să-l vadă. Deci, întorcându-se fratele în Egipt, după câtăva vreme a venit pustnicul din străinătate în Egipt la fratele cel ce venise la el (că îi spusese lui unde petrece). Si văzându-l acela, s-a mirat si s-a bucurat foarte. Si a zis pustnicul: "Fii bun si du-mă la avva Pimen!". Si, luându-l, a venit la avva Pimen si i-a vestit cele despre dânsul zicând: "Mare om este si multă dragoste si cinste are la locul lui si i-am vestit lui despre tine si, dorind să te vadă, a venit".
Deci l-a primit pe el cu bucurie si, sărutându-se unul cu altul, au sezut. Si a început cel străin a vorbi din Scriptură locuri duhovnicesti si ceresti. Si si-a întors avva Pimen fata lui si nu i-a dat răspuns. Si văzând că nu vorbeste cu dânsul, mâhnindu-se a iesit. Si i-a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: "În zadar am făcut toată călătoria aceasta, că am venit la bătrânul si iată că nici a vorbi cu mine nu voieste". Si a intrat fratele la avva Pimen si i-a zis: "Avvo, pentru tine a venit acest om mare, având atâta slavă la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dânsul?". I-a zis lui bătrânul: "Acesta dintre cei de sus este si cele ceresti grăieste, iar eu dintre cei de jos sunt si cele pământesti vorbesc. De mi-ar fi grăit despre patimi ale sufletului, i-as fi răspuns; iar dacă pentru lucruri ceresti [vrea să vorbim], eu aceasta nu stiu".
Deci iesind fratele, i-a zis: "Bătrânul nu vorbeste degrabă din Scriptură, ci dacă cineva îi va grăi lui despre patimile sufletului, îi răspunde". Iar el, umilindu-se, a intrat la bătrânul si a zis către dânsul: "Ce voi face avvo, că mă stăpânesc patimile sufletului?". Si a luat aminte la dânsul bătrânul, bucurându-se. Si a zis: "Acum bine ai venit. Deschide-ti gura ta pentru acestea si o voi umple de bunătăti". Iar el, mult folosindu-se, zicea: "Cu adevărat aceasta este calea cea adevărată". Si multumind lui Dumnezeu, s-a întors la locul său bucuros căci cu astfel de sfânt s-a învrednicit a se întâlni. (8-166)

88. Într-o seară, la usa casei parohiale în care locuia părintele Ioan a bătut cineva. Deschizând, părintele a văzut o studentă pe care cu câteva zile în urmă o convinsese să nu facă un avort. Tatăl pruncului plecase din tară si se întorsese la familia lui, în Iran. Familia fetei se chinuise multă vreme să o convingă să renunte la sarcina nedorită, dar părintele avusese răbdare cu ea si o sfătuise să nu facă acest groaznic păcat.
- Iertati-mă că vă deranjez atât de târziu, părinte, dar trebuie să îmi spuneti un cuvânt de întărire. Nu mai puteam astepta până mâine, sunt făcută praf.
- Ce s-a întâmplat, ai ucis copilul?
- Nu, părinte, Doamne-fereste. Am o ispită mare si am nevoie de sfatul sfintiei voastre. Altfel nu îndrăzneam să vă deranjez la ora asta. Stau numai un minut, dacă îmi permiteti.
- Mă deranjai dacă făceai cine stie de trăznaie; dacă pot să îti fiu de folos, nu mă deranjezi, mă bucuri.

Un frate a mers la un sihastru si, plecând de la dânsul, i-a zis: "Iartă-mă, avvo, că te-am smintit de la rugăciunea ta!". Celălalt, răspunzând, i-a zis: "Rugăciunea mea este să te odihnesc pe tine si să te petrec cu dragoste". (6-367)

89. O femeie căzuse în deznădejde după ce sotul si cei doi fii ai ei muriseră în urma unui grav accident de masină. Venise la părintele Ioan cu inima distrusă de întristare:
- Părinte, iertati-mă, nu mai sunt în stare să îmi fac canonul, nu mai sunt în stare să mă rog lui Dumnezeu. Am impresia că m-a pedepsit prea tare pentru păcatele tineretii, în timp ce pe altii îi lasă de capul lor. Nu mai pot, părinte, nu mai pot. Simt că îmi pierd mintile. Cum o să trăiesc singură? Îmi vine să îmi iau viata si să mă duc lângă ei.
- Dacă ar fi asa simplu să te duci lângă ei, ti-as da binecuvântare să îti iei viata cum ajungi acasă. Numai că sinucigasii merg în iad. Numai pe unii dintre cei bolnavi psihic îi iartă Dumnezeu. Dacă sotul si copiii tăi s-au mântuit si tu te duci în iad, nu vei fi lângă ei.
- Dar dacă vreunul a ajuns în iad? Mă voi duce să stau cu el.
- Nu se poate. Numai în rai oamenii stau în comuniune unii cu altii. În iad nu există decât plângere. Nu poti să alini durerea celui care ajunge acolo decât într-un singur fel: rugându-te pentru el să ajungă să vadă lumina.
- Si ce să fac, părinte, că nu pot să mă rog? Nu pot să mai fac Acatistul Preadulcelui Iisus.
- Nu poti să faci acatistul, o să faci altceva.
- Nu pot să mă rog pentru mine, părinte, sunt prea deznădăjduită.
- Deznădejdea înseamnă moarte duhovnicească. Noi, crestinii, nu avem voie să deznădăjduim. Chiar dacă suntem mâhniti. Deznădăjduiti sunt doar necredinciosii, cei care nu stiu să Îi ceară Domnului puterea de a depăsi încercările.
- Părinte, oricum nu pot să mă rog.
- Îti schimb canonul. În fiecare seară să faci zece metanii pentru sotul tău, si câte zece pentru fiecare dintre copii. Si la fiecare metanie să spui: "Doamne, odihneste-l în Împărătia Ta."
A doua săptămână, când femeia a venit din nou la biserică, părintele a întrebat-o:
- Ai făcut metaniile?
- Da, părinte, le-am făcut.
- Să stii că si această osteneală a ta Dumnezeu o va primi tot ca pe o pomană, ca pe o milostenie. De acum să faci câte douăzeci de metanii pentru fiecare.
- Bine, părinte, o să fac.
- Si, dacă mai ai putere, să faci câte cinci metanii si pentru mine, să mă întărească Dumnezeu să călăuzesc sufletele asa cum trebuie.
- Da, părinte, o să fac.
Seara, după ce a făcut metaniile pentru sotul si copiii ei, s-a apucat să facă si pentru părintele. După aceea, s-a apucat să facă câteva metanii si pentru ea, fără să le numere. Îi tot cerea lui Dumnezeu putere să rabde încercările prin care trece.
În seara următoare a făcut la fel, si tot asa până ce a venit iarăsi la părintele Ioan:
- Părinte, desi nu mai aveam putere să mă rog, cu chiu cu vai am început să fac câteva metanii si pentru mine. Nu multe, dar fac.
- Important este că nu ai părăsit lupta. Diavolul abia astepta să te dărâme cu deznădejdea.
- Părinte, dar să stiti că tot îmi mai vin gânduri de deznădejde.
- Tu ce credeai, că lupta se va termina atât de usor? Suntem oameni, suntem fiinte pe care încercările ne clatină puternic. Important este să nu cedăm. Uite, de acum trebuie să citesti din Psaltire câte un psalm în fiecare zi.
- Atât de putin?
- Un psalm neapărat. Un psalm făcut cu luare-aminte. Si dacă vezi că mai ai stare de rugăciune, roagă-te în continuare. Nu te gândi să termini catisma, roagă-te atât cât poti si fii atentă la rugăciune.
Încetul cu încetul, femeia se punea pe picioare. După ce a făcut parastasul de patruzeci de zile, părintele i-a spus:
- Gata, cu ajutorul lui Dumnezeu ai depăsit momentele de cumpănă. De acum revenim la canoane obisnuite.
- Să stiti, părinte, că, dacă nu ati fi avut întelegere fată de mine în durerile prin care am trecut, nu as mai fi venit la biserică.
- Stiu, dacă ti-as fi dat un canon prea greu, te-ar fi biruit si mai tare deznădejdea. Dar canonul trebuie să vindece sufletul, nu să îl sufoce. Trebuie să fie balsam. Iar atunci când e nevoie să fie bisturiu chirurgical, duhovnicul trebuie să fie foarte atent, ca să nu moară pacientul pe masa de operatie. Stiu asta de la primul meu duhovnic, Dumnezeu să îl odihnească.

Se povestea despre avva Macarie că, mergând odată la biserică să citească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre frati multime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, altii în copilandri ce vorbeau cuvinte de ocară, altii jucau, iar altii se schimbau în multe forme. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a cunoscut pricina. Si, suspinând, si-a zis: "Negresit, fratele petrece în lenevire si pentru aceasta duhurile cele viclene îi înconjoară chilia".
După ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui si i-a zis: "Sunt necăjit, frate, si cred că, de te vei ruga pentru mine, cu adevărat mă va usura Dumnezeu de necazul acesta". El, punând metanie bătrânului, i-a zis: "Avvo, nu sunt vrednic să mă rog pentru tine". Însă bătrânul sta rugându-l pe frate si zicând: "Nu mă duc de nu-mi vei da cuvânt că vei face pentru mine câte o rugăciune în fiecare seară". Asa a ascultat fratele porunca bătrânului. Acest lucru l-a făcut bătrânul vrând să-i dea pricină să se roage noaptea. Si, sculându-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pentru bătrânul. Apoi, umilindu-se, a zis: "Ticălosule suflete, pentru un bătrân ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi?". Deci, a făcut si pentru sine o rugăciune. Apoi asa făcând el în fiecare noapte si săvârsind cele două rugăciuni, în duminica următoare, bătrânul, ducându-se la biserică, i-a văzut pe draci stând afară din chilia fratelui, ca si mai înainte, dar tristi si posomorâti. Si a cunoscut că pentru rugăciunea fratelui s-au întristat dracii. Astfel, bucurându-se, a intrat la fratele si a zis: "Rogu-te, mai fă pentru mine încă o rugăciune!". El a ascultat si făcând pentru bătrânul două rugăciuni, iarăsi s-a umilit si si-a zis: "O, ticălosule suflete, adaugă si pentru tine o rugăciune!".
Deci, asa petrecând el si săptămâna aceea si făcând în fiecare noapte câte patru rugăciuni, duminică iarăsi venind bătrânul, i-a văzut pe draci mai întristati si tăcând. Si multumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăsi la frate si l-a rugat să mai adauge pentru dânsul încă o rugăciune. Acesta, primind si adăugând si pentru sine încă o rugăciune, făcea în fiecare noapte sase rugăciuni. Când a trecut bătrânul duminică, i-a văzut pe draci stând departe de chilia lui. Dar cum l-au văzut intrând la frate, l-au ocărât, mâhnindu-se pentru mântuirea fratelui. Iar bătrânul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la frate si l-a sfătuit să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Si asa, făcându-se fratele osârduitor la rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dânsul. (78-439)

90. La biserică la părintele Ilarion au venit doi studenti de la Facultatea de Teologie. Intrând în biserică, l-au văzut pe părinte îmbrăcat într-o reverendă veche si nu si-au dat seama că pe el îl căutau. L-au întrebat:
- Părintele Ilarion e aici?
- Ce treabă aveti cu el?
- Am venit să îi cerem niste sfaturi duhovnicesti.
- Vreti să vă spovediti? Ce fel de sfaturi?
- Nu, vrem numai să vorbim cu el, să îl întrebăm cum întelege el unele citate din Sfânta Scriptură.
Celălalt deschise si el gura:
- Zice lumea că ar fi foarte întelept, si vrem să ne convingem dacă e asa sau nu. Cât despre spovedanie, avem timp să ne spovedim când terminăm facultatea, nu?
Părintele se întristă auzindu-i:
- Părintele Ilarion nu are decât seminarul, nu e la măsura la care vă asteptati voi. Nu e aici. Dar nu are rost să îl asteptati, că veti fi dezamăgiti auzindu-l.
Studentii plecară.
Femeia de la pangar l-a întrebat:
- De ce nu ati vorbit cu ei, părinte? Trebuia să le arătati cât de bine cunoasteti învătătura Sfintilor Părinti.
- Nu, nu trebuia. Nu au venit pentru cuvânt de folos. Au venit ori ca să aibă pricină să mă clevetească, ori ca să se mândrească că au stat de vorbă cu mine. Dacă ar fi venit pentru sfaturi duhovnicesti, le-as fi vorbit.

Spunea avva Daniil că oarecari frati, vrând să meargă la Tebaida pentru torturi de in, au zis: "Cu această pricină, adică din întâmplare, să-l vedem si pe avva Arsenie". Si a intrat avva Alexandru si a zis bătrânului: "Niste frati, venind de la Alexandria, voiesc să te vadă". Zis-a bătrânul: "Înstiintează-te de la dânsii pentru care pricină au venit". Si, înstiintându-se că merg la Tebaida pentru torturi de in, a vestit bătrânului. Si el a zis: "Cu adevărat, nu vor vedea fata lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Odihneste-i pe ei si-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine". (26-17)

91. Doi tineri căsătoriti s-au hotărât să se spovedească la acelasi duhovnic, si sotia a venit la duhovnicul sotului ei. Din lucrarea vrăjmasului, femeia nu a fost multumită de sfaturile pe care le primea de la noul îndrumător, asa că s-a dus să se plângă fostului duhovnic, părintelui Ioan:
- Nu îmi e bine deloc, nu e ca sfintia voastră. Nu îmi dă canoane grele si nici el însusi nu pare prea sporit. Vreau să mă întorc înapoi. El să rămână la părintele lui, si eu la sfintia voastră.
După ce a stat de vorbă cu ea, părintele a convins-o că îi este de folos să rămână la noul duhovnic. Desi nu era la fel de renumit.
Femeia s-a întors la duhovnicul sotului ei. După câteva luni, a venit la părintele Ioan să îi multumească:
- Foarte mult a însemnat pentru mine că m-ati trimis înapoi. În timp mi-am dat seama cât de bun duhovnic este.
- Nu era bine tu să mergi într-o directie, sotul tău în alta. Află că, atunci când duhovnicul meu a plecat pentru o vreme în Athos, eu tot la părintele tău m-am spovedit. Data trecută nu ti-am spus asta ca să te las să te convingi singură de valoarea părintelui tău. Mâhnirea ta nu avea un motiv serios, era pur si simplu o cursă a vrăjmasului.

Unor frati li s-a întâmplat o scârbă la locul lor si vrând să-l părăsească s-au dus la avva Ammona. Si iată, bătrânul mergea cu corabia pe apă si, văzându-i umblând pe marginea râului, a zis corăbierilor: "Scoateti-mă la uscat!". Si chemând pe frati, le-a zis lor: "Eu sunt Ammona, la care voiti să mergeti". Si, mângâindu-le inimile lor, i-a făcut de s-au întors înapoi de unde iesiseră. Că nu avea pricina vătămare de suflet, ci scârbă omenească. (5-30)

92. Într-o vineri, în timp ce spovedea ucenicii, asa cum făcea în fiecare săptămână, părintele Ioan a fost chemat de urgentă la un spital, să împărtăsească un bolnav.
O femeie îmbrăcată cu haine foarte elegante l-a întrebat:
- Cam în cât timp veniti, părinte?
- Cam în două ore.
Femeia a iesit din biserică, s-a suit într-o masină scumpă si a plecat. S-a întors cu putin înaintea părintelui si a început să citească.
Când a văzut-o, părintele a întrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mâncat o pizza, si m-am plimbat putin în parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Părintele a început să spovedească din nou. După ce a spovedit-o pe femeie, a venit rândul unei bătrâne:
- Părinte, sunt tare tulburată, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce caută bogatii ăstia la biserică? Ati auzit că a fost la pizza, în timp ce noi vă asteptam aici. Ati văzut ce masină are? Dacă ar vinde-o, ar sătura multi săraci. Si cât de scump se îmbracă…
- Nu e bine că ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decât tine.
- Cum asa, părinte?
- Ia spune-mi, de câti ani vii la biserică?
- De zece ani.
- Când erai de vârsta acestei femei, ce făceai?
- Nu aveam treabă cu biserica, trăiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam în Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mâncare putină, haine frumoase cumpăram rar…
- După ce te-ai apropiat de biserică, ti-a fost greu să postesti?
- Nu, cum să îmi fie? Am mâncat la fel de bine. Ba chiar mâncarea de post mă îngrasă.
- Asta dacă mănânci fără măsură. Acum, ascultă-mă. Femeia asta e văduva unui ministru. A avut trei masini, a păstrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte două le-a vândut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut să o vândă si pe asta, dar i-am spus să nu se grăbească, ca să nu îi pară rău după aceea. Va veni vremea când se va obisnui să meargă cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate îsi va lua o masină mai ieftină. Să stii că si pe ea o mustră constiinta că săracii mor de foame si ea circulă cu asa o masină.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, până să se apropie de biserică, adică până acum un an, îsi cumpăra lunar haine, încăltăminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumpărat nimic. O parte din haine le-a dat de pomană, si si-a păstrat numai câteva. Si nu pentru că e văduvă de cinci ani. Dacă nu s-ar fi apropiat de biserică, s-ar fi măritat deja din nou cu un mare patron. Se va recăsători cu un om cât se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materială, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei socială i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar să mănânci pizza în zi de post?
- În primul rând ar trebui să stii si tu că există pizza de post. Este adevărat că e bine să căutăm nu numai să mâncăm bucate de post, ci si să mâncăm ceea ce nu ne oferă mari plăceri gastronomice. Înfrânarea nu e numai de la carne, brânză si ouă, ci si de la ceea ce stârneste lăcomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mâncare aleasă. Dar nu e greu să îti dai seama că, la delicatesurile pe care ea le mânca înainte, pizza pe care o mănâncă e semn de mare înfrânare. Nu toti oamenii pot fi judecati după aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mâncare obisnuită, să zicem o portie de salată orientală, pentru un sărac care scotoceste prin gunoaie e o masă de sărbătoare.
Dumnezeu ne judecă pe fiecare în parte după caracteristicile, talantii, slăbiciunile si luptele fiecăruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie să ne judecăm unii pe altii: pentru că niciodată nu putem sti dacă cel pe care îl judecăm după criterii înselătoare nu e mult mai sporit decât noi în viata duhovnicească.
Ca să nu lungim vorba: tu, după ce te-ai apropiat de biserică, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe când ea, chiar dacă pare o fiintă comodă, trece printr-o schimbare foarte profundă: încet-încet, renuntă la tot ce nu îi este de folos. Ea ar fi vrut să o facă într-un ritm si mai rapid, dar nu am lăsat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi să cadă în deznădejde si să jinduiască după cele pe care le-a părăsit. Cu ce te-ai ales că ai judecat-o? Cu nimic. Dacă vrei să te mântuiesti, vezi-ti de viata ta si nu îi mai judeca pe altii.

A venit odată un călugăr roman, care fusese dregător al palatului si a locuit în Schit aproape de biserică. Avea încă un rob care îi slujea. Văzând deci preotul slăbiciunea lui si înstiintându-se din ce fel de odihnă este, orice iconomisea Dumnezeu că venea la biserică îi trimitea lui. Si făcând douăzeci si cinci de ani în schit, s-a făcut mai înainte-văzător si însemnat.
Auzind deci unul din cei mari egipteni despre dânsul, a venit să-l vadă, asteptând să afle la el vreo nevointă trupească mai multă. Si intrând la dânsul, i s-a închinat lui si, făcând ei rugăciune, au sezut. Dar îl vedea pe el egipteanul că poartă haine moi si harar si piele sub el si o pernă mică. Picioarele le avea curate si cu sandale. Acestea văzându-le, s-a smintit, căci în locul acela nu se ducea o astfel de viată, ci mai vârtos aspră petrecere.
Dar mai înainte-văzător fiind bătrânul, a înteles că acolo s-a smintit si i-a zis slujitorului: "Fă-ne nouă praznic astăzi pentru avva". S-a întâmplat să aibă si putine verdeturi si le-au fiert si, la vremea cea cuviincioasă sculându-se, au mâncat. Avea încă bătrânul si putin vin, pentru slăbiciune, si au băut. După ce s-a făcut seară, au citit cei doisprezece psalmi si s-au culcat. Asemenea încă si noaptea. Deci sculându-se dimineata egipteanul, i-a zis lui: "Roagă-te pentru mine!". Si acela a plecat fără să se folosească. După ce s-a dus putin, vrând bătrânul să-l folosească, trimitând, l-a chemat înapoi. Si după ce a venit, cu bucurie, iarăsi l-a primit. Atunci l-a întrebat, zicând: "Din ce tară esti?". Si i-a răspuns: "Sunt egiptean". "Dar din care cetate?" Iar el a zis: "Nu sunt cu totul eu orăsean". Si l-a întrebat: "Care era lucrul tău, în satul tău?". Si a răspuns: "Eram pândar". Si i-a zis: "Unde dormeai?". Iar el i-a zis: "La tarină". "Aveai asternut sub tine?" Si a zis: "Da, la tarină aveam să pun asternut sub mine". "Dar cum?" Si a zis: "Jos". I-a zis lui iarăsi: "Dar ce aveai de mâncare la tarină? Sau ce fel de vin beai?". Si a răspuns: "Este mâncare si băutură la tarină?". "Dar cum trăiai, răspunde?" "Mâncam pâine uscată si, de găseam, putină pastramă si apă". Si răspunzând bătrânul a zis: "Mare osteneală! Dar este si baie în sat ca să vă scăldati?". "Nu, ci când voim, ne scăldăm în râu".
Deci, după ce l-a întrebat bătrânul despre toate acestea si a aflat strâmtoarea vietii lui celei dintâi, vrând să-l folosească, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zicând: "Pe mine, smeritul care mă vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt si mare m-am făcut în palatul împăratului". Dacă a auzit egipteanul începutul cuvântului, s-a umilit si asculta cu dinadinsul cele ce se ziceau.
Si iarăsi i-a zis: "Deci, am lăsat cetatea si am venit în pustia aceasta. Si iarăsi eu, pe care mă vezi, aveam case mari si lucruri multe si, defăimându-le pe acestea, am venit întru această chilie mică. Iarăsi, eu, pe care mă vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu asternuturi scumpe, si în locul lor mi-a dat Dumnezeu asternutul acesta prost si pielea pe care stau. Hainele mele erau de mare pret si în locul lor port aceste haine proaste. La prânzul meu mult aur se cheltuia si în locul aurului mi-a dat Dumnezeu aceste putine verdeturi si acest mic pahar de vin. Si cei ce îmi slujeau erau slugi multe si în locul acelora a orânduit Dumnezeu pe bătrânul acesta ce-mi slujeste. Iar în locul băii pun putină apă pe picioarele mele si sandale pentru neputinta mea. În locul alăutelor, citesc acesti doisprezece psalmi. Asemenea si noaptea, în locul păcatelor pe care le făceam, acum cu odihnă îmi fac această slujbă mică. Te rog, dar, avvo, nu te sminti de slăbiciunea mea".
Acestea auzindu-le egipteanul si în sine venindu-si, a zis: "Vai mie! Că din multă pătimire a lumii la odihnă am venit, si cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multă odihnă ai venit la pătimire si din multă slavă si bogătie ai venit la smerenie si sărăcie". Si mult folosindu-se, s-a dus. Si i s-a făcut lui prieten si venea la dânsul des pentru folos, căci era bărbat cu dreaptă socoteală si plin de bună mireasmă a Sfântului Duh. (1-203)

93. Citind foarte mult despre vietile marilor pustnici, un credincios a vrut să le urmeze în nevointă. A început să tină post negru în fiecare zi de luni, de miercuri si de vineri. Cu sotia si copiii săi nu vorbea aproape nimic, stătea tot timpul si se ruga. Desi sotia îsi mai dorea să facă alt copil, el făgăduise lui Dumnezeu că nu se va mai atinge de ea, că îi va fi ca un frate. Duhovnicul nu îi dăduse binecuvântare pentru o asemenea înfrânare, dar el, considerând că duhovnicul este nepriceput, trăia cum vroia. Mândria îl biruise.
După câteva săptămâni de când începuse o asemenea nevointă, diavolul a ridicat asupra lui război puternic, ispitindu-l cu gândul desfrâului. Si, într-o zi, intrând din greseală în baie, fără să stie că fiica sa cea mare era acolo, a văzut-o dezbrăcată. A fost biruit de poftă si, stiind că fiica sa trăia în păcat cu prietenul ei, s-a gândit că nu ar fi un păcat atât de mare dacă s-ar culca cu ea. Cu mintea întunecată de poftă si-a violat fiica. Fata a rămas însărcinată. S-a dus la politie si a spus ce îi făcuse tatăl ei. Acesta nu a negat faptele relatate de fată, asa că a fost dus la închisoare.
Duhovnicul său, auzind ce s-a întâmplat, s-a dus să îl vadă. Dar, când a ajuns la închisoare, a auzit că bărbatul se spânzurase după ce auzise că fiica lui, în timp ce încercau să îi provoace avortul, făcuse unele complicatii si murise.

Spunea cineva despre un călugăr că se ruga lui Dumnezeu să-l învrednicească să fie ca Isaac patriarhul. Si după multă rugăminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, grăind lui: "Nu vei putea să fii ca Isaac patriarhul". Si a zis călugărul: "De nu voi putea să fiu ca Isaac, măcar să fiu ca Iov". Glasul iar a grăit către dânsul: "De vei birui pe diavolul ca si el, vei putea să fii ca el". Si s-a făgăduit călugărul asa si a auzit glas: "Mergi în chilia ta si te trezeste!".
Iar după câteva zile, i s-a arătat diavolul în chipul unui voinic oarecare si a venit la călugăr, zicând: "Părinte, rogu-mă sfintiei tale, fie-ti milă de mine, că sunt un voinic gonit de împăratul si ia acestea de la mine, adică două sute de lire de aur, o fată si un fecior, si-i păzeste la tine într-un loc ascuns, că eu mă voi duce într-altă tară". Si călugărul, nestiind vânarea diavolului, a zis: "Fătul meu, nu voi putea să iau eu, că sunt un om slab si nu voi putea să-i păzesc". Si-l îndemna vicleanul voinic pe călugăr si iar i-a zis călugărul: "Mergi, fătul meu, la acea piatră de le ascunde!". Iar mai pe urmă l-a ascultat călugărul si a luat aurul, copilul si fata, batjocorit fiind de dracul. Iar după putine zile a ridicat război călugărului spre fată si a stricat-o si s-a căit de lucrul ce îl făcuse si a ucis-o. După aceea i-a zis lui gândul: "Ucide-l si pe fecior, să nu ti se vădească lucrul". Asa l-a ucis si pe fecior si i-a zis lui gândul iarăsi: "Ia aurul ce ti-a dat si fugi în altă tară pentru gâlceava celui ce ti-a dat aurul". Si sculându-se de acolo, s-a dus într-alt loc si a început din aur a zidi biserică. Si sfârsind el lucrul, iată a venit diavolul în chip de voinic si a început a striga si a grăi acolo: "Nevoie mare, ajutati-mi! Acest călugăr din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta". Si s-a sculat norodul acelui loc si cu toată ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el, lăudându-se, a mers de acolo grăind că altele va face călugărului, care nu i-au trecut prin minte vreodată, si asa lăudându-se s-a dus.
Iar călugărul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptându-se cu cugetele, până ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicând: "Am ajuns a se vădi lucrurile mele, asa că lua-voi aurul ce mi-a rămas si mă voi duce într-altă cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni". Deci a mers într-altă cetate si a căzut acolo în curvie cu fata unui călău, pe care stăpânul locului aceluia îl avea la tăierea vinovatilor. Si vorbind cu tatăl ei, a luat-o de nevastă. După câtăva vreme a murit tatăl fetei si a venit stăpân nou în locul stăpânului cel vechi. Si a căutat după tocmeala crăiască un om să-i slujească la tăierea vinovatilor si au zis oamenii: "Nouă asa ne este obiceiul: cel ce a luat fata mortului, acela să ia si slujba, măcar de n-ar si voi. Si este la noi unul ca acela, care si cinul călugăresc ni se pare că a tinut". Iar el a zis: "Mergeti de-l aduceti la mine". Si-l aduseră la stăpân si i-a zis să-i slujească neapărat. Si a căzut un om oarecare în osândă de moarte si a primit poruncă cel care odinioară fusese călugăr, iar acum ucigător.
De mă veti crede, firea milosârdiei nu mă lasă fără de lacrimi a trece povestea acestui sărac. Si i-a poruncit lui stăpânul să adune smoală si alte chinuri, pentru cei osânditi. Făcând el aceasta, iată si satana a venit în chip de voinic si a început a striga unele ca acestea, încât si norodul se strânsese la glasul lui, căci cerea de la stăpânitor dreptate si izbândire cu stăruintă. Răspuns-a stăpânul si a zis către dânsul: "Conteneste, voinice, si ia aminte si mai cu întelegere spune despre tine! Nu striga lătrând ca un câine". Iar voinicul a grăit către stăpân: "Acest călău era odată călugăr. Iar eu fiind gonit de oarecari vrăjmasi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu si o fată. Deci porunceste să-mi iau înapoi ce i-am dat". Stăpânul a primit cu dulceată aceste lucruri si l-a întrebat pe cel ce era odinioară călugăr iar acum călău: "Oare cuvintele acestui voinic adevărate sunt?". Iar el zise: "Asa este". Si ispitindu-l a întoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei si cheltuirea aurului, dar neavând stăpânul ce lua de la dânsul, a poruncit să fie pedepsit cu moartea blestematul călău.
Astfel, ducându-l la locul de pierzare, i-a iesit înainte voinicul si vrăjmasul lui si i-a zis: "Oare stii, părinte, cine sunt eu?". Iar el zise: "Adevărat, tu esti voinicul de la care acum cunosc tot răul". Voinicul a zis către dânsul: "Eu sunt de care ai auzit: Satana. Eu i-am înselat pe Adam si Eva, cei dintâi ziditi, eu bat război cu oamenii si nu las pe niciunul să se mântuiască, sau să fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci mă nevoiesc să-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca si Cain si ca bătrânii cei din Babilon si ca cei ce sunt asemenea lor. Să mă crezi că si tu fusesesi batjocorit de mine si nu ai stiut să te lupti cu războiul cel ascuns". Si dracul zicând acestea si altele multe decât acestea, numaidecât s-a făcut nevăzut. Iar acel sărac călugăr si vârtos ucigas, a pătimit moarte de spânzurare, batjocorit fiind de dracul pentru mărirea desartă si înăltarea mintii lui. (10-313)

94. După ce au plecat într-o excursie în Grecia, si după ce au trecut pe la Sfântul Munte Athos, trei colegi de serviciu au început să meargă la biserică. Râvna lor era mare si faptul că erau împreună îi ajuta mult. Dar firma la care lucrau s-a desfiintat si ei si-au găsit de lucru în trei orase diferite. Nu mai tineau legătura ca înainte. După câteva luni, s-au întâlnit la o terasă. Doi dintre ei au ajuns mai repede.
Unul era cam întristat si celălalt l-a întrebat:
- Ce e cu tine?
- Ce să fie, am tot felul de ispite, de necazuri, si la serviciu si în familie, si mă cam biruie deznădejdea. Am încercat să mă rog cât mai mult, în fiecare zi, dar îmi e teamă că nu o să o scot la capăt. Desi mă rog mult, în fiecare zi, nu simt că sunt pe drumul cel bun. Să le lăsăm însă pe ale mele. Tie cum îti mai e?
- Nici eu nu mă pot lăuda. Am încercat ca la vreme de ispită să tin posturi cât mai aspre, dar, desi am slăbit asa cum vezi, nici eu nu sunt linistit. Mă aflu într-o tensiune aproape continuă.
- Când eram împreună era mai bine, ne sustineam unul pe altul.
A apărut si al treilea. Arăta mult mai senin decât ceilalti doi.
- Ce faceti, voinicilor?
- Ne plângem ca babele că nu ne e bine. Eu mă rog cât pot, el posteste cât poate, dar ispitele ne apasă foarte tare si nu mai stim ce e linistea. Tie cum îti e?
- Acum ce să fac, să mă vait si eu? Nu, glumesc. Cu ajutorul lui Dumnezeu îmi e bine. Războiul e greu, dar Dumnezeu nu mă lasă.
- Care e secretul binelui tău, frate?
- Nu e nici un secret. Am, de fapt avem un duhovnic bun - eu, sotia mea si copiii mei mai mari.
- Si noi ne spovedim în posturi, si noi avem duhovnic.
- Nu la asta mă refeream. Noi avem un duhovnic care ne spovedeste destul de des, cel putin o dată pe lună, iar dacă e nevoie si mai des. Ori de câte ori trecem prin ispite, alergăm la el.
- Si chiar atât de mult contează asta?
- Până să îmi găsesc duhovnic, de multe ori mă aflam în situatii care mi se păreau fără iesire. Dar duhovnicul, care vede totul din afară si le judecă pe toate luminat de Dumnezeu, ne ajută să găsim de fiecare dată cea mai bună solutie. Si, mai mult decât atât, chiar si numai faptul că se roagă pentru noi în fiecare încercare prin care trecem înseamnă enorm. Nu am cuvinte să Îi multumesc lui Dumnezeu că ne-a trimis un asemenea duhovnic…

Spunea un bătrân oarecare despre trei frati silitori care s-au sfătuit împreună să-si aleagă fiecare dintr-însii câte o faptă bună, pe care păzind-o să se mântuiască prin ea. Deci cel dintâi si-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sunt învrăjbiti, după cuvântul Domnului ce este scris: fericiti sunt făcătorii de pace. Cel de al doilea si-a ales să cerceteze bolnavii si să le slujească lor. Iar cel al treilea si-a ales fără-de-grija, adică viata linistită, si acesta a mers si s-a sălăsluit în pustie.
Deci cel dintâi, care îsi alesese să fie împăciuitor celor învrăjbiti, văzând că nu poate să-i împace pe toti si supărându-se de multa lor gâlceavă, s-a lăsat de acea slujbă si sculându-se a mers la fratele său care îsi alesese să slujească bolnavilor. Si mergând la dânsul, l-a găsit pe el scârbit, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor, văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie. Si s-au sfătuit amândoi să meargă la fratele lor cel din pustie, care si-a ales fără-de-grija.
Si, asa, sculându-se, au plecat si au mers la dânsul si i-au spus amândoi întâmplările si supărările lor. Si l-au rugat să le spună lor si el, ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Iar el, tăcând putin si sculându-se, a mers la baltă si, luând apă cu un vas, a turnat si a umplut un pahar cu apă si l-a adus la dânsii si le-a zis lor: "Căutati, fratilor, si vedeti bine cum este această apă". Si era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au lui fratii: "Vedem, frate că este tulbure". Si punând-o să stea putin, s-a asezat si s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci, luând-o asa limpede, iarăsi le-a arătat-o lor, zicând: "Căutati acum, fratilor si vedeti apa aceea care era tulbure cum s-a limpezit". Iar ei, căutând, se minunau, că îsi vedeau într-însa, ca în oglindă, fetele lor.
Apoi le-a zis: "Vedeti, fratilor, si întelegând să cunoasteti, că precum ati văzut apa aceasta cum era întâi tulbure si întunecată, iar acum o vedeti limpede si luminată, asa este si acel ce trăieste în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumesti este tulburat si întunecat si nu îsi vede păcatele si răutătile sale. Iar dacă se deosebeste pe sine si iese din gâlceavă, atunci i se limpezeste inima si mintea si toate simtirile lui. Astfel îsi vede si îsi cunoaste păcatele si răutătile sale". (2-241)

95. La biserica la care slujea părintele Gheorghe au venit odată trei ucenici ai acestuia, fiecare din alt oras, ca să se spovedească. Părintele i-a întrebat:
- E vreo problemă urgentă? Nu puteti să asteptati până mă întorc? Trebuie să plec la protoierie, la o întrunire a preotilor din oras.
- Nu, părinte nu e nimic urgent. Dar nici nu avem timp să asteptăm. Venim mâine.
Cei trei oameni au plecat mâhniti. Când părintele dădea să iasă din curtea bisericii, s-a întâlnit cu o fată care venea la el:
- Părinte, iar am nevoie de ajutorul sfintiei voastre, dacă nu mă spovediti, nu stiu ce se va întâmpla…
Întorcându-se în biserică, părintele a stat mult timp de vorbă cu fata. De multă vreme prietenul ei se lupta să o corupă, si părintele o rugase ca, dacă va simti că nu mai poate rezista, înainte de a-i comunica asta prietenului ei, să vină să se spovedească. Si fata l-a ascultat.
După ce a spovedit-o, paracliserul l-a întrebat:
- De ce pe ceilalti i-ati amânat, iar pentru ea v-ati făcut timp? N-ati întârziat la protoierie?
- Am întârziat la o întrunire, dar am ajutat un suflet. Cei trei oameni care au plecat sunt mai întăriti duhovniceste si pot să mai astepte. Chiar dacă nu i-am putut spovedi acum, vor reveni mâine. Însă poate că dacă pe fata asta nu o primeam imediat, altă dată nu se mai întorcea …

S-au dus odată trei bătrâni la avva Ahila si unul dintr-însii avea nume rău. Si i-a zis unul din bătrâni: "Avvo, fă-mi o mreajă (plasă)!". Iar el a zis: "Nu-ti fac". Si celălalt i-a zis: "Fă milostenie, ca să-ti avem pomenirea ta în mănăstire!". Iar el a zis: "N-am vreme". Îi zice lui celălalt, care avea numele cel rău: "Fă-mi mie o mreajă, avvo, ca s-o am din mâinile tale!". Iar el, răspunzând îndată, i-a zis: "Îti voi face". Si i-au zis lui deosebi cei doi bătrâni: "Pentru ce acestuia i-ai zis că-i vei face?". Le-a zis lor bătrânul: "V am zis vouă că nu vă fac si nu v-ati mâhnit, fiindcă n-am vreme. Iar acestuia de nu-i voi face, va zice: "Pentru păcatul meu auzind bătrânul nu a voit să-mi facă" - si îndată tăiem ata. Deci cu aceasta am ridicat sufletul lui, ca să nu fie coplesit de mâhniciune unul ca acesta". (1-31)

96. În Săptămâna Patimilor, doi soti erau biruiti de ispita de a fi împreună. După ce se înfrânaseră tot postul, în cele din urmă pofta trupească îi biruise pe amândoi. Vroiau chiar să renunte să meargă la denie pentru a-si satisface dorinta. Dar sotul s-a gândit că, dacă ar face asa, ar pierde toată plata postului. Si i-a propus sotiei sale să meargă la biserică mai devreme si să îi spună duhovnicului lor prin ce ispită trec.
Sotia s-a învoit cu greu, pentru că era hotărâtă să calce postul, indiferent de consecinte. Dar, la insistentele bărbatului ei, a acceptat să meargă la preot. Când au ajuns la biserică, până să le vină rândul să vorbească cu părintele, căci mai erau si altii veniti să se spovedească, s-au apucat să citească ceva. Bărbatul citea un ziar, iar femeia s-a apucat să citească viata unui sfânt. Citind, inima ei a fost înmuiată de râvna sfântului de a tine poruncile lui Hristos. Si, când i-a venit rândul să se spovedească, l-a rugat pe părinte cu lacrimi în ochi să se roage pentru ei, ca Dumnezeu să le dea puterea de a se înfrâna până la sfârsitul postului.
Părintele i-a spus:
- Diavolul vrea să vă fure această săptămână a Patimilor. Vrea să vă fure cununa postului, ca mai apoi să vă împiedice să simtiti bucuria praznicului Învierii. Trebuie să faceti mai multe metanii si să vă rugati ori de câte ori vă vine ispita. Dumnezeu o să vă dea putere să răbdati.
După ce s-au întors de la denie, cum au intrat în casă, bărbatul a întrebat-o pe femeie:
- Cum te simti, vrei să ne iubim?
- Nu, nu vreau. După ce m-am spovedit, parcă brusc ispita m-a părăsit.
- Nu înteleg! Cum de tie îti e bine acum, iar eu nu simt nici o usurare?
- Nu te-ai spovedit?
- Eu nu am avut stare să mă spovedesc. Mă captivase un articol interesant din revistă si, când mi-a venit rândul să vorbesc cu părintele, uitasem de ce am venit la biserică. I-am zis într-o doară că nu mai pot să îmi stăpânesc trupul, dar parcă aveam o ceată pe minte. La tine cum a fost?
- După ce m-am spovedit, i-am cerut părintelui să se roage pentru noi. Am avut credintă că Dumnezeu ne poate întări să depăsim această ispită. Si Dumnezeu m-a ajutat. Sunt convinsă că dacă I-ai fi cerut ajutorul, te-ar fi ajutat si pe tine.

Doi frati locuind deosebi mergeau unul către altul. Si a zis unul dintr-însii celuilalt: "Voiesc să mă duc la avva Zinon si să-i spun lui un gând". A zis si celălalt: "Si eu aceasta voiesc". Deci s-au dus amândoi împreună. Si luându-i pe fiecare deosebi, si-au spus gândurile lor si unul, spunându-le, a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Si bătrânul i-a zis: "Mergi, nu te slăbi pe tine si nu grăi de rău pe cineva si nu te lenevi de rugăciunea ta!". Si ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt, spunând gândul său către bătrân, a adaus moale si cu nebăgare de seamă: "Roagă-te pentru mine!". Dar n-a cerut cu dinadinsul.
Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Si a zis unul dintr-însii: "Când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul pe care ziceai că voiesti să i-l spui?". Iar acela i-a zis: "Da, i-am spus!". A întrebat acela: "Oare te-ai folosit după ce i-ai spus?". Răspuns-a fratele: "Da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu!". Iar celălalt a zis: "Eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simtit vreo usurare". Zis-a lui cel ce s-a folosit: "Si cum te-ai rugat bătrânului?". Răspuns-a acela: "I-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând!". Iar el a zis: "Eu, mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu". Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învătându-ne că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinti pentru gânduri cu osteneală si din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu, si atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturiseste cu nebăgare de seamă, sau ispiteste, nu se foloseste, ci se si osândeste.( 9-74)

Rânduiala postului

97. Unii ucenici ai părintelui Antim, dintre cei care practicau rugăciunea lui Iisus, posteau nu numai în zilele de miercuri si vineri, ci si lunea, asa cum e rânduiala în unele mănăstiri în care vietuirea este mai aspră.
La unul dintre ei, la Teodor, a venit într-o zi în vizită sora lui, împreună cu cei trei copii ai ei. A adus prăjituri, ca să mănânce cu toti.
Când serveau prăjitura, a sunat cineva la sonerie. Era un băiat care venea la biserică de putină vreme, care tocmai se lăsase de meditatia transcendentală si căruia părintele Antim nu îi dăduse binecuvântare nici să postească lunea, nici să spună rugăciunea lui Iisus.
Văzând că Teodor tocmai termina de mâncat o prăjitură cu friscă, s-a smintit. Si a refuzat să mănânce si el, chipurile ca să nu se facă părtas greselii lui Teodor.
Duminică dimineata, când a dat pomelnicul la biserică, s-a plâns părintelui:
- Să stiti că pe mine mă nedreptătiti, în timp ce pe altii îi lăsati să postească, chiar dacă ei calcă postul.
- Cine calcă postul?
- Teodor.
Părintele l-a chemat pe Teodor, a vorbit cu el putin, apoi i-a spus celuilalt:
- Postul de luni nu e obligatoriu. Eu le dau unora binecuvântare să îl tină, dar, dacă e cazul, le-am spus că îl pot dezlega. Dacă Teodor ar fi refuzat să mănânce împreună cu sora sa si cu nepotii săi, acestia s-ar fi întristat. Si nu numai că s-ar fi supărat pe Teodor, dar s-ar fi supărat si pe Dumnezeul pe care Îl cunosc atât de putin. Dacă ar fi fost miercuri sau vineri, sora lui nu ar fi adus prăjituri. Sau ar fi adus de post. Dar postul în ziua de luni nu îl poate întelege. I se pare exagerare. Si Teodor, mâncând prăjitura, a tinut postul dragostei. Postul nu este scop, ci mijloc. Postim ca să iubim, nu iubim ca să postim.
Când e vorba de postul rânduit de Biserică, acolo nu există îndoieli: trebuie păstrat. Dar, când e vorba de posturi mai aspre pe care le tinem din dorinta de a ne curăta sufletul, fără să avem canon, acolo nu e lege. Acolo trebuie să avem chibzuintă când trebuie să facem pogorăminte si când nu. Dacă tot l-ai judecat pe Teodor, află că el are binecuvântare de la mine ca pentru fiecare zi de luni în care trebuie să mănânce de dulce pentru a nu-i sminti pe altii, miercurea sau vinerea următoare să mănânce numai pâine si apă. Să nu spui asta mai departe. Ti-am spus-o doar ca să nu îl judeci în continuare.

S-a dat odată poruncă în Schit: "Postiti săptămâna aceasta!". Si în acea vreme au venit niste frati de la Egipt la avva Moise, si le-a făcut lor putină fiertură. Si văzând vecinii fumul, au zis clericilor: "Iată, Moise a călcat porunca si fiertură a făcut pentru ei". Iar ei au zis: "Când va veni, noi îi vom grăi lui". Iar după ce a venit sâmbăta, clericii, văzând petrecerea cea mare a lui Moise, îi ziceau înaintea norodului: "O, avvo Moise, porunca oamenilor ai călcat-o si a lui Dumnezeu ai păzit-o!". (5-142)

98. Un crestin si-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, când fac multă mâncare, în două-trei zile mă satur de ea. Si vreau să dau la săraci ce rămâne, si pentru mine să gătesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Dacă o dai la săraci numai ca să nu o arunci, nu e bine. Săracii nu sunt cosul tău de gunoi. Mâncarea, dacă nu s-a stricat, trebuie mâncată. Altfel, dacă gătim numai mâncăruri care ne stârnesc patima îmbuibării si dacă trăim ca să mâncăm, nu e bine. Te gândesti la săraci? Foarte bine: cum ai terminat de gătit, du-le si lor. Dar nu le duce abia când tu însuti te-ai plictisit de aceeasi mâncare. Pentru ei e bine si asa, că îsi astâmpără foamea. Dar tie nu îti este de folos, îti adapă patimile.

Au întrebat unii din părinti pe avva Meghetie, zicând: "De va prisosi fiertură pe a doua zi, voiesti să o mănânce fratii?". Zis-a lor bătrânul: "De s-a stricat, nu e bine să fie siliti fratii să o mănânce si să se îmbolnăvească, ci să se lepede. Iar de este bună si pentru desfrânare se va lepăda si alta se va fierbe, aceasta e rău". (3-151)

99. Doi crestini stăteau la rând ca să se spovedească la părintele Ioan. Au început să discute despre post si despre faptul că în vremurile noastre una dintre cele mai mari biruinte ale diavolului este de a-i convinge pe crestini să nu postească.
Cel mai tânăr, care venise pentru prima dată la părintele Ioan, a început să se laude, spunând:
- Eu de doi ani de zile tin post negru în fiecare vineri. Nu mănânc nimic, nici măcar nu iau anafură.
Celălalt, care se spovedea din tineretea sa la părintele Ioan, a spus:
- Frătioare, si eu tin post negru, dar iau si anafură, si aghiasmă. În primul rând pentru a mă sfinti, pentru că ele au fost sfintite de către Duhul Sfânt. Si în al doilea rând pentru a nu mă umfla în pene că sunt mare postitor. Că ce folos as avea din post, dacă roada postului ar fi mândria?
Tânărul si-a dat seama de greseala sa. Si, dacă până atunci se astepta să fie lăudat de părintele Ioan pentru nevointa lui, si-a dat seama că trebuie să spovedească faptul că, postind, se considera deasupra celorlalti, mândrindu-se.

Un frate sedea afară din satul său si multi ani nu s-a suit în sat si zicea fratilor: "Iată câti ani am si nu m-am suit în sat, iar voi totdeauna vă suiti!". Si i-a spus lui avva Pimen despre dânsul si a răspuns bătrânului: "Eu mă suiam noaptea si înconjuram satul ca să nu se laude gândul meu că nu mă sui". (110-181)

100. Odată, în ultima săptămână din Postul Pastelui, la coadă la pâine a început o discutie despre post. Unii oameni spuneau că postul e o prostie, că slăbeste organismul, altii spuneau că e de mare folos, deoarece curătă si trupul, si sufletul.
- Eu pot să tin patruzeci de zile post numai cu apă, a spus unul care era ras în cap si avea o privire foarte ciudată.
- Mare lucru, a spus o femeie. Vă rugati mult?
- Da' de unde, a spus omul acela. Eu fac yoga si mi-am educat trupul foarte bine, postesc cât vreau si când vreau, fără să mi se facă rău.
La coadă se afla un om care tinea pentru prima oară post în viata lui; post crestinesc, fără bucate de dulce. Până să îl audă pe yoghin, i se părea că este mare ascet, renuntând la carne, lapte, ouă. Ba chiar se gândea să renunte la post, ca să nu îsi forteze organismul peste măsură. Dar, auzindu-l pe yoghin, s-a gândit:
"Iată că eu socoteam că am făcut o mare nevointă. Dar yoghinul acesta, slujindu-l pe diavol, are mult mai multă râvnă decât am eu, slujindu-L pe Dumnezeu." Si, dându-si seama cât de putin se nevoieste pentru a dobândi cununa mântuirii, s-a hotărât să nu se mai vaite că postul rânduit de Biserică e prea greu, si să îl tină până la sfârsit. Ba si-a dat seama că postul fără spovedanie nu are valoare, si s-a spovedit pentru prima dată în viata lui.
Părintele, negăsindu-i păcate opritoare la împărtăsanie, i-a dat binecuvântare să se împărtăsească împreună cu ceilalti credinciosi în noaptea de Pasti.

Sedea odată avva Sisoe singur în muntele lui avva Antonie. Si zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit care vâna dobitoace sălbatice. Si i-a zis lui bătrânul: "De unde vii si câtă vreme ai aici?". Iar el a zis: "Cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta si nu am văzut om decât pe tine". Si auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: "Iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva si nici ca mireanul acesta n-ai făcut!". (7-208)

101. Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.

Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică". (3-357)

102. Într-o revistă medicală un crestin a citit un articol despre cât de sănătos este să tii o zi de post negru pe săptămână. S-a dus la duhovnicul său să ia binecuvântare pentru aceasta, dar duhovnicul i-a zis că nu are rost să îsi ia o cruce atât de grea.
Peste câtăva vreme, crestinul a ajuns la o mănăstire si l-a întrebat pe unul dintre duhovnici dacă ar fi bine să tină o zi de post negru în fiecare săptămână.
- Da, cum să nu. Vinerea.
- Dar duhovnicul meu nu mi-a dat binecuvântare pentru asta. Mi-a spus că el nu a tinut în viata lui nici măcar o zi de post negru, asa că nu are rost să tin eu, care sunt doar un credincios.
- Dacă nu cunoaste din experientă valoarea postului negru, nu e de mirare că nu te-a lăsat să postesti.
- O să plec de la el. Vin la sfintia voastră, dacă mă primiti.
- Nu, nu e cazul. Aici nu poti ajunge decât foarte greu, si e bine să te spovedesti cât mai des. Dacă puteai ajunge la mine măcar o dată pe lună, era bine.
- Nu, nu pot, am familie, serviciu…
- Tocmai de aceea. Rămâi la părintele tău. Eu o să îti dau niste sfaturi. Dacă te tii de ele si, de va fi cazul, dacă părintele îti dă binecuvântare să îmi fii ucenic, o să te spovedesc eu. Dar acum nu e cazul. Tine-te de duhovnicul tău, spovedeste-te cu zdrobire de inimă, luptă-te cu păcatul si va fi bine. E mai important să ai duhovnicul aproape de tine si să te spovedesti des, decât să tii o zi de post negru pe săptămână. Dacă tu tii poruncile Evangheliei, dacă tii poruncile Bisericii, chiar dacă duhovnicul nu e prea iscusit, ascultându-l te vei mântui. Pentru credinta ta, Dumnezeu va pune în gura lui cuvântul de care ai nevoie. Si, dacă va fi cazul, tot Dumnezeu îl poate lumina să se smerească si să te trimită la un duhovnic mai iscusit.

Sezând odată avva Zaharia în Schit, i-a venit lui vedenie si sculându-se i-a vestit părintelui său Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrător, nu era iscusit la acestea si, sculându-se, l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Si sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea si i-a vestit lui lucrul acesta si cum se ard cele dinlăuntru ale lui si văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis lui: "Mergi către cutare bătrân si orice îti va zice tie, fă!". Si ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate si cum că vedenia este de la Dumnezeu. "Ci mergi si supune-te părintelui tău!" (4-78)

103. Un episcop a venit pe neasteptate la un schit. După slujbă, la masă, staretul schitului s-a scuzat fată de episcop:
- Vă rog să ne iertati că nu avem bucate mai alese. Nu stiam că veniti, că as fi pus să se pregătească ceva mai bun. Pentru monahii de aici, ce mănâncă acum e de-ajuns; sunt învătati cu posturi aspre. Dar poate că sfintia voastră nu sunteti multumit…
- Nu, totul e bine. Mai mult încă, si dacă veti mai afla că o să vin pe la voi, tot bucate din astea vreau să găsesc. Schitul e schit. Asa trebuie să fie aici. Nu ca la acele mănăstiri la care oamenii aduc pomelnice din putinul lor, iar călugării mănâncă mult si cad în trândăvie. Doar suntem monahi, si voi si eu, si am depus fiecare votul sărăciei…

Un episcop iubitor de Dumnezeu se ducea în fiecare an la Schit, la părinti. Acolo l-a întâlnit un frate si l-a dus la chilia sa punându-i înainte pâine si sare, si zicând: "Iartă-mă, că nimic altceva nu am să-ti pun înainte!". Si i-a răspuns lui episcopul: "Voiesc ca la anul, venind, să nu aflu aici nici sare". (17-370)

104. În Postul Pastelui, un crestin a început să ajuneze în fiecare zi, până la apusul soarelui. Toti colegii de serviciu îl lăudau pentru nevointa sa. Dar, într-o zi, au chemat un preot să le facă sfestanie la birouri. Când i-au spus preotului despre nevointa colegului lor, acesta a întrebat:
- Dar ai binecuvântare de la duhovnic pentru un post atât de aspru?
- Nu, dar mă descurc, nu îmi e greu.
- Chiar dacă nu îti e greu, tot e bine să ceri binecuvântare de la părintele tău.
Când a ajuns la duhovnic, acesta l-a mustrat, spunându-i:
- Dacă mi-ai fi cerut binecuvântare de la început, ti-as fi dat, dar ti-as fi dat ascultare să nu stie nimeni în afară de sotia ta că ajunezi. Dar asa, după ce te-au lăudat toti, va trebui să renunti la nevointa ta. Vei ajuna doar miercurea si vinerea. Si să nu le spui că eu te-am pus să renunti la post. Ca să te smeresti, să le spui că nu ai mai rezistat.
Crestinul a făcut asa. Dar a observat că îi era greu să ajuneze chiar si numai două zile pe săptămână. Când a fost biruit de foame, si a mâncat într-o zi de vineri dimineata, în loc să se ducă la serviciu s-a dus mai întâi la duhovnicul său:
- Ce se întâmplă, părinte? Înainte puteam să postesc mult mai aspru, iar acum îmi e gândul numai la mâncare.
- Înainte te hrăneai din laudele celorlalti. Dracul mândriei îti alunga foamea. Abia acum îti poti cunoaste măsura adevărată. Îti poti da seama de neputintele tale. Dar rabdă. Că nu e usoară calea mântuirii.
Colegii de serviciu, văzându-l că a renuntat să ajuneze în fiecare zi, au început să râdă de el, si îl mustrau că nu e în stare să se tină de ceea ce îsi propusese să facă. Dar părintele i-a spus:
- Acum mergi pe calea bineplăcută lui Dumnezeu, când nu stie stânga ce face dreapta.

Spuneau părintii că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Si auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Si rugându-se ei, au sezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. Si a zis bătrânului: "Roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc!". Zis-a lui bătrânul: "Pentru ce?". Iar el răspunzând, a zis: "Căci inima mea ca arzându-se este si nu stiu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam si niciodată asa nu mi s-a făcut".
Zis-a lui bătrânul: "În sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum si mănâncă la ceasul al nouălea! Si orice faci, întru ascuns fă". Si cum a început să facă, cu necaz a asteptat ceasul al nouălea, si ziceau cei ce-l stiau pe el că postitorul s-a îndrăcit si venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: "Această cale este după Dumnezeu". (8-74)

105. La părintele Ioan au venit odată doi crestini, si unul dintre ei i-a spus:
- Părinte, eu de când m-am căsătorit nu am călcat nici un post al Bisericii, si m-am unit cu femeia mea numai în zilele îngăduite de Biserică. Si în fiecare seară spunem împreună Paraclisul Maicii Domnului. Oare ne mântuim sufletele făcând asa sau nu?
A întrebat si celălalt:
- Eu cu sotia mea cheltuim numai putini bani pentru cele necesare traiului, iar restul îl împărtim la săraci. Oare ne vom mântui prin aceasta?
Fără să le răspundă, părintele a intrat în altar să se roage. După o vreme a iesit să le răspundă la întrebări:
- Oare toată viata de familie a unui crestin se rezumă la post si la rostirea unui paraclis în fiecare zi? Nu. Sau se rezumă la milostenia dată celor în nevoi? Nici asa, că altfel unii sectanti ar fi mai bineplăcuti lui Dumnezeu decât drept-credinciosii. Sunt bune faptele voastre, si vor avea plată de la Dumnezeu, dar numai dacă veti tine toate poruncile vă veti mântui. Că poate cineva să facă mari nevointe, dar dacă, de exemplu îsi urăste vrăjmasii, ura aceasta îl poate duce în iad. Luati aminte!

Au venit odată doi frati la avva Pamvo si l-a întrebat pe el unul, zicând: "Avvo, eu postesc din două în două zile si mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc?". A zis si celălalt: "Avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi si tin putine pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier?". Si mult rugându-se ei, nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă si îi mângâiau pe dânsii clericii, zicând: "Nu vă mâhniti, fratilor, Dumnezeu vă va da vouă plată. Asa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbeste de nu-i va vesti lui Dumnezeu". Deci au intrat ei la bătrânul si i-au zis: "Avvo, roagă-te pentru noi!".
Le-a zis lor: "Voiti să mergeti?". Au răspuns: "Da!". Si cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea: "Pamvo, din două în două zile postind si două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Si Pamvo lucrează pe doi bani si-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu încă!". Si le-a zis lor: "Bune sunt faptele, dar de veti păzi constiinta fată de aproapele, asa vă veti mântui". Si încredintându-se ei, s-au dus plini de bucurie. (3-190)

Păcatul desfrâului

106. Un tânăr a fost ispitit vreme de patru ani de către o vecină de-a sa să păcătuiască, dar el a rezistat. Pentru că vecina era frumoasă si bine dezvoltată, tânărul rezista destul de greu ispitei. În cele din urmă, sătul de atâta război, s-a dus să vorbească cu duhovnicul său:
- Părinte, o să cad. De atâta vreme mă lupt cu gândul, mintea mea s-a spurcat, nu mai are rost să rezist. Până la urmă tot o să cad.
- Nu, n-o să cazi. Anii tăi de luptă vor avea mare plată înaintea lui Dumnezeu. Numai că trebuie să te feresti si de păcatul cu gândul, nu numai de cel trupesc. Cum îti zboară mintea la vecină, zi "Doamne miluieste...". Si o să îti fie bine.

Zis-a un bătrân: "Un frate era ispitit de un gând nouă ani si din evlavie se osândea zicând: "Mi-am pierdut sufletul". Si aceasta o zicea fiindcă se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Mai pe urmă, îngreuindu-se si deznădăjduindu-se precum nu se cuvenea de mântuirea sa, a zis: "Mă voi duce în lume, de vreme ce m-am prăpădit". Iar după ce a dat să se ducă, i-a venit un glas pe cale, zicând: "Cei nouă ani în care ai fost ispitit cununi ti-au pricinuit tie. Pentru aceea, întoarce-te la locul tău si te vei usura de gânduri". Si întorcându-se, fratele a aflat odihnă. De unde întelegem că războaiele pricinuiesc cununile". (13-403)

107. O mamă stătea de vorbă cu fiica ei care abia intrase la liceu:
- Stii că eu am avut două surori mai mari. O să îti spun câte ceva despre ele. Acum, că ai mai crescut, esti la vârsta la care poti întelege ce îti spun. Sora mai mare, care era studentă în ultimul an de facultate, era o fată foarte cuminte. Mergea la biserică, se spovedea. Avea un prieten cu care urma să se mărite când termina studiile, dar nu trăia cu el. Vroia să îsi păstreze fecioria până la nuntă.
Sora mijlocie încă de mică era neascultătoare, pentru că a crescut până la patru ani în casa bunicilor, care îi făceau toate capriciile. Si când a crescut făcea numai ce vroia ea, nu asculta de părinti. În ultima clasă de liceu a rămas însărcinată, dar a avortat. Părintii si-au dat seama ce fată au când a început să lipsească noptile de acasă. Dacă sora cea mare mă sfătuia să îmi păstrez fecioria, cea mijlocie mă tot îndemna să mă culc cât mai repede cu un bărbat, ca să stiu ce înseamnă distractia. Îmi spunea că pot măcar să îmi împlinesc singură poftele, că nu e nici un rău. Ba chiar, aflând de la mine că prietenul vrea să mă părăsească pentru că nu vreau să mă culc cu el, mi-a dat să citesc un articol despre perversiunile pe care le poate face o fată virgină pentru a-si satisface iubitul. Eu nu stiam ce să fac, nu stiam pe care din surori să o ascult. Stiam că cea mare a făcut alegerea bună, dar îmi era frică că nu voi avea tăria ei. Si mă gândeam să mă culc cu cineva. Am fost la munte, toate trei surorile si prietenii nostri. În prima seară am dormit fetele într-o cameră, băietii în alta. Dimineata am văzut că mijlocia lipsea. Se dusese în patul prietenului ei, fără nici o rusine. Mă gândeam că în seara următoare voi merge si eu să dorm în pat cu prietenul meu. Nu se punea problema începerii vietii sexuale, că nu erau conditii. Dar măcar dormeam în bratele lui. Însă nu am apucat a doua seară acolo. În timpul zilei, urcând pe munte, s-a produs o avalansă. Surorile mele au murit amândouă.
Eram foarte socată. Părintii au venit imediat. Ne-am întors acasă disperati. Am trecut printr-un moment de deznădejde maximă. Prietenul meu mi-a spus că dacă am face dragoste as depăsi mai usor această încercare. L-am rugat să mai astepte, că nu mă simteam pregătită pentru asa ceva. În noaptea de după înmormântarea surorilor mele am avut un vis. Un înger m-a luat cu el si mi-a arătat si raiul, si iadul. Sora cea mare era în rai, în ceata fecioarelor. Strălucea de bucurie. As fi vrut să mai stau cu ea, dar îngerul m-a dus si la sora mijlocie. Aceasta stătea în iad si striga după ajutor. Dar nu puteam să o ajut cu nimic. Îngerul mi-a spus: "Gândeste-te bine unde îti place, locul în care se află sora mare sau cea mijlocie. Si, dacă vrei să ajungi în rai sau în iad, stii pe care dintre ele să o urmezi".
M-am sculat speriată. Era noapte, dar l-am sunat pe prietenul meu si i-am spus visul pe care îl avusesem. S-a mirat, dar m-a crezut că nu avusesem halucinatii. Desi nu mă asteptam, mi-a spus că va avea răbdare cu mine. Că nu va insista să facem dragoste până la nuntă. Si s-a tinut de cuvânt. E vorba chiar de tatăl tău.
- De tata? Dar de ce nu mi-ati povestit asta până acum?
- Nu am crezut că era momentul. Dar, acum, când ispitele se vor apropia de tine cu putere, m-am gândit că ar fi bine să stii ce s-a întâmplat cu surorile mele. Să întelegi de ce am urmat-o pe cea mai mare, si nu pe cealaltă.

Povestit-a un bătrân că era o fecioară bătrână, foarte sporită în frica lui Dumnezeu, care, întrebată fiind de acesta care este pricina depărtării sale de lume, a povestit asa: "Eu, o, minunatule, copilă fiind, aveam un tată foarte blând si linistit cu obiceiul, dar bolnav si neputincios cu trupul, încât cea mai multă vreme a vietii lui o cheltuia zăcând pe pat. Si asa trăia, încât abia rar si cândva se întâlnea cu cineva. Cu lucrul pământului se îndeletnicea când se întâmpla de era sănătos si acolo viata petrecându-si roadele le aducea în casă si atâta tăcere avea încât se părea celor ce nu-l stiau că ar fi mut. Însă maica era cu totul împotriva tatălui. Ea iscodea si cele peste patria noastră si atât era de limbută cu toti, încât niciodată nu o vedeam câtusi de putin tăcând, ci uneori certându-se, iar alteori grăind lucruri necuviincioase si fără rânduială. Chiar si de betii cu bărbati desfrânati mai mult petrecea si ca o curvă era mult cheltuitoare si rău ocârmuia cele din casă, încât averile, desi nu erau putine, nu erau cu putintă a ne ajunge. Căci ei i se încredintase de la tatăl meu iconomia celor din casă. Si asa vietuind ea, nu i s-a întâmplat vreodată vreo boală trupească, nu a simtit vreo durere cât de mică, ci în toată viata ei era sănătoasă cu trupul si întreagă.
Deci, topindu-se tatăl de îndelungată boală, s-a întâmplat de a murit si îndată s-a pornit cerul si s-au făcut tunete si fulgere dese si ploaie atât de multă si asa de necurmată se pogora de sus, încât nici putin măcar a iesi noi din casă nu puteam până la trei zile, timp în care si tatăl sta neîngropat în casă. Iar oamenii satului văzând aceasta multe grăiau asupra răposatului zicând: "Cu adevărat vrăjmas al lui Dumnezeu a fost acesta. Pentru aceasta nici nu îl lasă să se îngroape". Însă noi, ca să nu se împută trupul înăuntru si să ne facă neumblată casa, scotându-l afară, desi ploaia era foarte mare, cum am putut l-am îngropat. Iar mama, luând mai multă slobozenie, mai fără de rusine s-a dat la desfrânare si făcând casa de rusine cheltuia averea în desfătări, încât mai de toate eram lipsiti. După multă vreme, sosindu-i moartea, asa îngropare a dobândit, încât se părea că si cerul ajuta la îngroparea ei.
Deci, după îngroparea mamei, eu trecând de vârsta copilărească si poftele trupului sculându-se asupră-mi si zădărnicindu-mă, într-o seară mi-a venit o socoteală: "Oare viata tatălui meu să aleg si în blândete, cinste si păzire să vietuiesc? Dar acela nici un bine nu a dobândit, asa petrecând, ci totdeauna de boli si de necazuri topindu-se, s-a dus de aici, nici ca ceilalti oameni putând fi îngropat. Deci, de i-ar fi plăcut lui Dumnezeu această petrecere, pentru ce a pătimit atâtea rele? Dar viata mamei care era? Oare nu pururea petrecea în desfrânări si dezmierdări, si s-a dus din viata aceasta sănătoasă si fără nici o pătimire? Asadar, trebuie si eu să vietuiesc. Că mai bine este a crede ochilor mei, decât cuvintelor altora".
După ce am socotit eu, ticăloasa, să urmez urmele maicii mele, a sosit noaptea si eu adormind, a venit asupra mea un bărbat mare la trup si înfricosat la vedere si căutând spre mine sălbatic si cu mânie, mă întreba cu glas aspru zicând: "Spune-mi, care sunt gândurile inimii tale?". Eu cu totul înspăimântată fiind, nici nu îndrăzneam a căuta la dânsul. Iar acela iarăsi, cu glas groaznic, a grăit: "Vesteste-mi mie, care sunt socotelile tale?". Si văzându-mă că de frică eram cu totul slăbănogită si din minti iesită, îmi aduceam aminte de toate câte cugetam în mintea mea. Dar venindu-mi în fire, nu puteam să le tăgăduiesc, ci spre rugăminte m-am întors si mă rugam să mă învrednicească de iertăciune. Iar el luându-mă, mi-a zis: "Vino să vezi pe tatăl tău si pe mama ta si, după aceea, oricare viată vei voi, alege-ti!".
Asadar, scotându-mă m-a dus într-un loc ses cu livadă, în care erau pomi de multe feluri, care biruiesc descrierea frumusetii, încărcati cu tot felul de roade. Acolo împreună cu el umblând eu, m-a întâlnit tatăl meu si cuprinzându-mă m-a sărutat, numindu-mă fiică dorită, iar eu îmbrătisându-l, îl rugam să petrec împreună cu dânsul. El însă a zis: "Acum nu este cu putintă să se facă aceasta. Dar de vei urma urmele mele, nu după multă vreme vei veni aici". Eu încă mai rugându-mă să rămân împreună cu el, m-a tras îngerul de mână, zicându-mi: "Vino s-o vezi si pe mama ta, ca să cunosti din lucruri la care viată este de folos să te pleci".
Ducându-mă la o casă foarte întunecoasă, plină de scrâsnire si de tulburare, mi-a arătat un cuptor arzând cu foc si vâlvâind si pe câtiva cumpliti stând lângă cuptor. Iar eu, căutând în cuptor, o văd pe mama mea până la gât afundată în foc si multime nenumărată de viermi din toate părtile mâncând-o, iar ea de usturime scrâsnind cu dintii si clăntănind. Văzându-mă si ea pe mine, plângând mă chema: "Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru muncile cele fără de sfârsit! Vai mie, ticăloasei, că pentru putină dezmierdare, ce chinuri mi-am pricinuit! Vai mie, ticăloasei, că în locul dezmierdărilor celor vremelnice, vesnic mă chinui! Miluieste-mă, fiica mea, pe mine, maica ta, că ard si mă topesc! Adu-ti aminte de hrana care ai dobândit de la mine, si mă miluieste, si-mi dă mâna si mă scoate de aici!". Iar eu, lepădându-mă de acei cumpliti, care stăteau aproape, fără a mă apropia, mama iarăsi cu lacrimi striga: "Fiica mea, ajută-mă si nu trece cu vederea tânguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe cea care asa cumplit în gheena focului se chinuie si de viermele cel neadormit este roasă!".
Iar eu, milostivindu-mă cu sufletul de dânsa, am întins mâna să o trag. Focul, însă, atingându-se putin de mâna mea, mare usturime am simtit si am început a urla si a suspina cu plâns. Cei ce erau în casă, desteptându-se de vaiete si sculându-se si aprinzând focul, alergau la mine si mă întrebau adeseori de pricina vaietelor. Eu, în sine-mi venind, cele ce am văzut le-am povestit lor si de atunci am urmat vietii tatălui si mă rog să-l dobândesc pe el si partea cea împreună cu dânsul, încredintându-mă cu darul lui Dumnezeu ce fel de cinste si slavă sunt gătite celor ce aleg a vietui cu dreptate si în bună credintă. De asemenea, ce fel de munci primesc cei ce îsi cheltuiesc viata în pofte si dezmierdări". (23-396)

108. Un tânăr a venit la duhovnicul său:
- Părinte, mama m-a trimis în vacantă o lună la mare, să stau la sora mea si la sotul ei. Dar îmi e teamă că, stând atât de multă vreme aproape de ispită, că plaja e plină de fete frumoase, să nu mă tragă vreuna în bratele ei si să îmi pierd fecioria.
- Si ai ce face? Poti pleca în vacantă în altă parte?
- Nu. Mama pleacă în alt oras, la o specializare, si la tata nu mă pot duce, că nu vrea noua lui sotie.
- Atunci du-te la sora ta, dar ai grijă de tine. Si, dacă vei fi ispitit, roagă-te cu credintă: "Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ajută-mă să nu cad în păcat".
Tânărul a tinut cont de sfatul părintelui său. A mers la mare, si Dumnezeu l-a păzit de ispite. Până când, cu câteva zile înainte să se întoarcă acasă, sora mai mică a cumnatului său a venit dimineata la el în cameră îmbrăcată doar într-un halat. Si-a descheiat halatul si s-a apropiat de el. Tânărul a simtit cum pofta îi aprinde trupul, căci i-ar fi plăcut să se culce cu ea, dar i-a venit în minte sfatul părintelui său.
Si a strigat cu voce tare:
- Doamne, nu mă lăsa, pentru rugăciunile Maicii Tale, păzeste-mă de ispită!
Fata s-a simtit jignită:
- A, nu mă vrei, zici că sunt ispită? Bine, urâtule, atunci rămâi singur, îi spuse enervată. Nu îmi trebuie prosti ca tine. Ce să îti spun, ce mare păcat făceam… Esti un pămpălău, eram singuri toată ziua, spuse făcându-i un semn obscen.
Ca să îl scoată din minti îsi dădu jos halatul si iesi din cameră. Spera să îl atâte si mai tare. Dar tânărul plecă repede din casă, la o biserică din apropiere. Vroia să Îi multumească lui Dumnezeu că l-a păzit de ispită.
Când s-a întors, spre seară, fata i-a dat un biletel pe care scria: "Dacă sufli ceva, o să spun că ai încercat să te dai la mine. Mai bine taci".
Tânărul a răsuflat usurat. Dumnezeu îl ajutase să scape cu bine.

Un frate a venit de la Schit la avva Ammun si i-a zis: "Mă trimite părintele meu la slujbă si mă tem de curvie". I-a zis lui bătrânul: "Ori în ce ceas îti va veni ispita, zi asa: "Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!". Deci în una din zile o fată a încuiat usa după dânsul. Iar el, strigând cu glas mare, a zis: "Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!". Si îndată s-a aflat pe calea către Schit. (3-34)

109. Un om îsi însela sotia. Duhovnicul l-a ajutat să renunte la păcatul preacurviei, dar omul rămăsese cu anumite amintiri care îi zgândăreau sufletul. Amintirile prindeau putere de la faptul că el se uita pe internet la site-uri erotice.
La spovedanie, duhovnicul l-a sfătuit să scoată modem-ul din calculator, ca să nu mai poată intra pe internet.
- Dacă nu îti păzesti mintea, nu îti vei putea păzi nici trupul. Dacă vezi imagini erotice, îti va fi mult mai greu să rezisti ispitei.
Rămas fără acces la internet, omului i se părea că se mai descarcă dacă se uită la filme sexy. Când i-a spus si aceasta duhovnicului, acesta a oftat: "Tu scoti un drac din casă pe usă si deschizi larg fereastra, ca să intre altii. Nici plăcerile trupesti nu le trăiesti, dar nici pe Dumnezeu nu Îl dobândesti. Alege una dintre căi, nu mai pendula între amândouă".

Un om bogat, lepădându-se de lume si averile sale la săraci dându-le, a oprit oarece spre odihna sa, nevrând să primească smerita cugetare cea din lepădarea cea desăvârsită si supunerea cea adevărată a canonului vietii de obste. Către care cel întru sfinti Vasile a grăit în acest fel: "Si averile le-ai pierdut si [nici] călugăr nu te-ai făcut". (7-121)

110. Un tânăr, Ovidiu, a fost chemat la petrecerea care avea loc după 10 ani de la terminarea liceului. Stiind cât de rău îl influentaseră în liceu pe tânăr colegii, duhovnicul i-a spus că nu ar fi bine să se ducă. Sau că, dacă se duce, să nu stea prea mult.
- De ce, părinte, oare nu sunt în stare să îmi dau seama dacă e sau nu cazul să stau? Mă voi duce si, dacă nu e nimic în neregulă, voi sta până la sfârsit. Iar dacă e ceva aiurea plec imediat.
Părintele nu a reusit să îl convingă că poate fi ispitit să cadă iarăsi în păcat.
Petrecerea a fost destul de linistită. La miezul noptii, cei mai multi invitati, care veniseră cu sotii sau sotiile lor, s-au dus acasă. Unii dintre ei aveau deja copii.
Dar cinci burlaci s-au retras în apartamentul unuia dintre ei si au continuat petrecerea împreună cu două colege. Distractia devenea din ce în ce mai încinsă. Au început momentele erotice, si fetele făceau strip-tease. Ametit de băutură, Ovidiu uitase de sfaturile părintelui. Pofta trupească l-a biruit si în cele din urmă a intrat în baie cu una dintre fete - cea care fusese cea mai putin arătoasă din clasă - si au păcătuit.
Dimineata, când si-a revenit, l-a bufnit plânsul. Îsi dorise din toată inima să se poată înfrâna până când se va căsători. S-a dus si s-a spovedit, iar părintele i-a dat un canon aspru.
După vreo lună, colega cu care păcătuise i-a dat un telefon:
- Auzi, Ovidiu, în noaptea cu petrecerea, am făcut-o fără protectie si am rămas însărcinată. Mă gândesc să avortez, dar am sunat să te întreb si pe tine dacă esti de acord. Mi-a zis Dragos că tu esti cu biserica si că zici că avortul e o crimă. Poate că vrei să păstrez copilul. Dacă îl recunosti, si dacă îmi dai bani să îl cresc, poate că as renunta la avort.
- Te sun mai târziu, spuse Ovidiu, socat de cele auzite. Am pe cineva în vizită. Scuză-mă.
Închise telefonul ca prin vis. Nu îi venea să creadă că i se întâmplase una ca asta. Îl sună pe părintele său si îi spuse ce a aflat.
- Părinte, nu vreau să omoare copilul. Sunt gata să mă căsătoresc cu ea. Dar oare voi reusi să nu esuez în căsnicie? Dacă divortăm peste un an, doi? Ce va fi cu mine?
- Trebuia să mă asculti. Dar acum e prea târziu pentru observatii. Tu esti un om de treabă si nu cred că îi vei da motive să te părăsească. Tu explică-i că îi vei da banii pentru a creste copilul. Să îi dai mai mult, să fie multumită. Si spune-i că te gândesti să o iei de nevastă. Dar nu te grăbi. Dă-i răgaz să se schimbe, dă-i răgaz să înteleagă cât a gresit în fata lui Dumnezeu si că trebuie să îsi îndrepte viata.
Duminică, după slujbă, Ovidiu a stat putin de vorbă cu prietenii săi:
- Să stiti că nu e de glumă cu desfrâul. O dată dacă ai căzut, viata ta nu mai e la fel. Eu am lăsat o fată însărcinată, si, chiar dacă nu e cea mai bună alegere, o voi lua de nevastă. As fi putut avea o sotie credincioasă, frumoasă, desteaptă si asezată. Dar acum culeg roadele căderii mele. Voi să nu faceti ca mine. Tineti seama de sfaturile părintelui. Si când vă veti gândi la mine să vă aduceti aminte cât de triste sunt urmările neascultării.

Întrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen, zicând: "Este o femeie în Egipt care curveste si plata ei o dă milostenie". Si a zis avva Pimen: "Nu rămâne în curvie, căci se vede într-însa roada credintei". Si s-a întâmplat de a venit mama preotului Timotei la dânsul. Si a întrebat-o pe ea, zicând: "Acea femeie a rămas curvind?". Iar ea a zis: "Da, si si-a mai adaos ibovnici, dar încă si la milostenie". Si a vestit avva Timotei lui avva Pimen. Iar el a zis: "Nu rămâne în curvie". Venind iarăsi mama lui avva Timotei, i-a spus: "Stii că stricata aceea caută să vină cu mine, ca să te rogi pentru dânsa si eu n-am primit-o". Iar el auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a răspuns avva Pimen: "Mai vârtos tu te du si te întâlneste cu dânsa". Si s-a dus avva Timotei si s-a întâlnit cu dânsa. Iar ea, văzându-l si auzind de la el cuvântul lui Dumnezeu, s-a umilit si a plâns, zicând: "Eu de astăzi înainte mă lipesc de Dumnezeu si nu voi mai curvi". Si îndată intrând într-o mănăstire, a plăcut lui Dumnezeu. (1-230)

111. Un om, care în tineretea sa fusese biruit de păcatul desfrânării, se hotărâse ca până când se va căsători să nu mai păcătuiască. Ducea o viată curată si linistită. Dar odată, când la usa sa a sunat o femeie care făcea reclamă la un aspirator modern, a simtit cum mintea i se încetosează. A poftit-o pe femeie în casă, ca să vadă cum functiona aspiratorul. Din vorbă în vorbă, au căzut în păcat.
Femeia a plecat si nu a mai văzut-o. În inima sa era însă o mare frământare. Îl mustra constiinta, dar nu avea altceva în cap decât să păcătuiască cu o altă femeie. După câteva nopti nedormite, în care se tot gândea dacă să se culce sau nu cu secretara sa, i-a spus nasului său de botez ce i se întâmplase.
- Stii cum esti? Ca unul care are masina plină de noroi, dar nu vrea să o spele, pentru că e mult de lucru. Si preferă să meargă cu ea asa, făcându-se de râsul lumii. Si încă asta nu e nimic, dar geamurile fiind murdare, sansele de a face un accident sunt mari. Vino-ti în fire. Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, tot trebuie să speli masina, sau măcar geamurile. Dacă nu te ridici din cădere o să faci un accident. Ce rezolvi dacă te culci cu secretara ta? Ai stat cuminte atâtia ani si acum ai obosit?
- Dacă Dumnezeu nu m-a ajutat să mă însor până acum… Nu mai rezist poftei.
- Du-te, spovedeste-te si o să te linistesti. Dacă te rogi, Dumnezeu va ridica ispita. Încet-încet, o să îti fie iarăsi bine. O să vezi.
Ascultând sfatul nasului său, omul s-a spovedit. Si, după două săptămâni în care s-a rugat lui Dumnezeu să îl ierte, a simtit că îi este mai usor să reziste poftelor trupesti.

Un frate, căzând în ispită, din întristare a pierdut rânduiala călugărească. Si vrând să pună început bun, din cauza mâhnirii se oprea, zicându-si: "Când am să mai fiu cum am fost odată?". Si, pregetând, nu putea să facă început de lucru călugăresc. De aceea a venit la un bătrân si i-a povestit cele despre sine. Auzind bătrânul scârba lui, i-a povestit o pildă ca aceasta:
"Un om avea o tarină si din lenea lui s-a întelenit si s-a umplut de spini si de ciulini. Iar mai pe urmă a socotit să o lucreze. Si a zis fiului său: "Mergi de curăteste tarina!". Fiul său, mergând să o curete, a văzut multimea spinilor si s-a împutinat, zicându-si: "Când voi putea să smulg eu toate acestea si să curătesc tarina?". Si, culcându-se, a adormit. Apoi s-a desteptat si, căutând din nou la multimea spinilor si trândăvindu-se, a petrecut zăcând. Uneori se culca, alteori întorcându-se ici si colo, ca usa în tâtână, precum zice Scriptura, a cheltuit fără lucru multe zile. După acestea a venit tatăl lui, să vadă ce-a făcut. Si l-a găsit că nimic n-a lucrat si i-a zis: "Pentru ce n-ai lucrat nimic până acum?". Iar el i-a spus: "Tată, cum veneam să lucrez, văzând multimea spinilor, mă slăbănogeam si de scârbă mă culcam si dormeam. De aceea nimic n-am lucrat". Atunci i-a zis lui tatăl: "Fiule, atâta cât tine asternutul tău, fă în toate zilele. Si asa sporeste-ti lucrul si nu slăbi". Iar tânărul a făcut asa. Si în putină vreme a curătit tarina. Asadar si tu, frate, câte putin lucrează si nu te împutina. Căci Dumnezeu cu darul Său iarăsi te asează la rânduiala cea dintâi".
Iar fratele auzind, sezând cu răbdare, făcea cum l-a învătat bătrânul. Si cu darul lui Dumnezeu a aflat odihnă. (13-393)

Despre feciorie

112. În perioada în care un tânăr a vrut să se apropie de Biserică a fost foarte ispitit să desfrâneze. S-a gândit că are de ales între cele două căi, si a ales calea Bisericii. S-a spovedit părintelui, spunându-i că îi este foarte greu să îsi păstreze fecioria. Dar părintele i-a dat un canon si l-a învătat să se lupte cu gândurile.
Peste o săptămână, tânărul s-a întors la spovedanie:
- Părinte, nu mai rezist, am făcut canonul, dar degeaba.
- Oare de ce nu te-a lăsat ispita? Cred că îi faci tu loc pe undeva patimii în inima ta. Ia gândeste-te, când te asaltează ispita cel mai tare?
- Noaptea, după ce mă uit la vreun film "interzis minorilor".
- Atunci cum vrei să scapi de ispită? Trebuia să spovedesti si asta, că te uiti la filme destrăbălate.
- Cum, părinte, trebuie să spovedim si ce vedem, si ce citim, si unde mergem în vacantă? Atunci ar trebui să stati la spovedanie câte o oră cu fiecare crestin.
- Si mai mult, numai să plece de aici cu sfaturile de care are nevoie.

Un frate oarecare, fiind supărat de pofta curviei, a mers la un bătrân si si-a mărturisit neputinta si supărarea sa. Apoi l-a poftit să-L roage pe Dumnezeu pentru dânsul să-l izbăvească din acea supărare. Bătrânul, făcându-i-se milă de acel frate, s-a rugat lui Dumnezeu cu osârdie timp de sapte zile. În a opta zi iarăsi a venit fratele, după cum i-a fost lui porunca, si l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: "Cum îti mai este, fiule?". Zis-a lui fratele: "Nicicum, părinte, nu m-am simtit mai usurat".
Bătrânul, auzind acestea, s-a mirat si, dacă s-a făcut seară si noapte, iar a început a se ruga pentru fratele. Si cu osârdie rugându-se el pentru fratele, a venit diavolul si, stând înaintea lui, a zis: "Crede-mă, bătrâne, că din ziua dintâi când ai început a te ruga lui Dumnezeu pentru acel frate, îndată am fugit si m-am depărtat de la dânsul. Dar el are dracul lui si pricina războiului lui sunt gâtlejul si pântecele, iar eu cu acestea nici o treabă nu am. El însusi îsi este pricinuitor războiului său, mâncând bine si dormind fără măsură. De acolo vine războiul de care suferă el". (23-296)

113. Un tânăr seminarist cânta la o biserică. Tuturor le plăcea glasul său. El însă era mai atent la melodie decât la text, si nu lua aminte la ceea ce cânta.
Într-o sâmbătă s-a hotărât să meargă în pelerinaj la o mănăstire aflată aproape de mare, pentru a sta de vorbă cu un părinte renumit. Când a ajuns acolo, a aflat că părintele era în spital, fiind grav bolnav.
Seminaristul s-a gândit că, dacă tot a făcut atâta drum, cel putin să profite că e la mare si să facă o baie. Pe plajă a văzut o fată frumoasă, care nu purta sutien. De obicei nu-i plăceau astfel de fete, se gândea că sunt usuratice, dar aceasta l-a atras în mod deosebit. S-a îndrăgostit de ea. Au stat toată ziua împreună, noaptea au mers la discotecă si, în cele din urmă, biruit de poftă, tânărul a vrut să se culce cu ea. S-au dus pe plajă, s-au sărutat, dar la un moment dat, când tânărul i-a spus rusinat că nu s-a mai culcat cu nici o fată, aceasta i-a spus:
- Până acum nu ti-am spus nimic despre mine. Te stiu de multă vreme. Stiam că esti seminarist, pentru că te-am auzit cântând la un botez. Si eu vreau să mă culc cu tine, si nu as avea nimic de pierdut. Nu mai sunt fecioară de doi ani. Mă culc cu toti băietii care îmi plac, si tu îmi placi foarte mult. Totusi, chiar dacă trăiesc cum îmi place, nu înseamnă că nu mă mustră uneori constiinta. Cu ce te alegi dacă te culci cu mine? O să facem ce vrei si, după aceea, o să îti pară rău. Sau, în cazul în care nu o să îti pară rău, atunci înseamnă că ceea ce a fost mai frumos în sufletul tău, mă refer la credinta ta în Dumnezeu, o să se stingă. Cum o să mai poti cânta în biserică dacă o să trăim în păcat? Si ce fel de preot o să iasă din tine dacă nu stii să îti păzesti trupul curat? La câte păcate am eu, nu vreau să te mai am si pe tine pe constiintă. Poate că dacă ai fi băut mai putină bere nu te-ai mai fi gândit la asa ceva.
- Dacă o faci cu altii, fă-o si cu mine. Nu te îngriji tu de sufletul meu. Mai e timp să mă pocăiesc...
Seminaristul a insistat, dar cu cât devenea mai insistent, cu atât refuzul fetei era mai puternic. În cele din urmă, văzând că nu o scoate la capăt cu el, fata s-a dus în camera ei.
Rămas singur, privind marea, seminaristul si-a dat seama că numai Dumnezeu l-a păzit de cădere. Dis de dimineată i-a spus la telefon duhovnicului său prin ce ispită a trecut, si părintele i-a spus:
- Ti-am atras mai demult atentia asupra faptului că vei fi ispitit să cazi, si mi-ai spus că Îl iubesti prea mult pe Dumnezeu ca să faci asta. Vezi, păcatul nu a venit la tine ca un taur negru, ci ca ceva frumos. Dacă nu te-ai fi dus pe plajă, totul ar fi fost bine. Dacă tineai mult să înoti, puteai găsi si tu un loc mai ferit, unde să nu fie piepturi goale si nici ispite peste puterile tale.

Un frate oarecare, fiind trimis de bătrânul său cu ascultare la tară si mergând pe drum, a ajuns la un pârâu aproape de un sat, în câmp. Văzând el o femeie tânără, singură la câmp, spălând cămăsi în pârâu, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata poftă trupească. Văzând că nu este nimeni să-l vadă, a mers la dânsa si a început a-i grăi si a o pofti să-i facă voia. Ea, măcar că era tânără, era foarte înteleaptă si i-a răspuns asa: "Părinte, acest lucru pentru care mă poftesti nu este lucru mult si cu zăbavă si pot prea lesne si fără de zăbavă a-ti face voia după pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta după voia ta, voi fi pricinuitoare de multă scârbă, supărare si osteneală pentru tine".
Zis-a ei fratele: "Cum si pentru ce să fii pricinuitoarea scârbei mele si ce scârbă să am eu, sau osteneală, cum zici?". Răspuns-a femeia, zicând: "Părinte, după săvârsirea păcatului, îndată te vei vedea foarte înselat si va începe să te mustre cugetul. După aceea, ori te vei deznădăjdui de mântuire, ori multă pocăintă si osteneală îti trebuie ca să revii în rânduiala si măsura în care esti acum. Eu te sfătuiesc să te lasi de acel lucru rău si necuvios si mergi curat, nevinovat si fără prihană în calea ta si roagă-te lui Dumnezeu si pentru mine păcătoasa!".
Iar el, auzind de la dânsa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima si a plecat în calea sa, minunându-se de întelepciunea acelei femei si multumind lui Dumnezeu că l-a izbăvit de căderea în acel păcat. După ce s-a săvârsit slujba si ascultarea sa, s-a întors si a venit la bătrânul său si i-a spus toată întâmplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat si bătrânul de întelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe bătrânul său să nu-l mai trimită din mănăstire în lume. Si asa a petrecut, neiesind din mănăstire până la moartea sa. (15-294)

114. O fată îsi păstrase fecioria până în ultimul an de facultate. Văzând că toate prietenele ei duc o viată de distractii, s-a hotărât să îsi găsească si ea un prieten cu care să păcătuiască, ca să simtă desfătările tineretii. I-a spus hotărârea surorii ei mai mici, care abia intrase la facultate. Aceasta, întristată, s-a dus repede la duhovnicul lor si i-a spus în ce ispită se află sora sa. Auzind-o, părintele a sunat-o pe fată imediat. Fata i-a spus:
- Părinte, vă spun sincer că m-am plictisit. O să am timp să mă pocăiesc. Ce, parcă sunt singura care vrea să cunoască si plăcerile trupesti? Nu, părinte, nici o colegă de-a mea nu mai este fecioară. Sunt singura, si m-am săturat să mă tot ia ceilalti peste picior. Mai am destul timp să mă gândesc la măritis. Nu, acum mă voi distra în voie.
- Te rog din suflet, ascultă-mă - îi spuse părintele. O să regreti mult dacă nu mă asculti. Fecioria e cel mai frumos dar pe care i-l vei putea face sotului tău. Curătia ta sufletească si trupească îl va bucura mai mult decât toate darurile pe care le veti primi la nuntă.
Cuvintele părintelui au convins-o pe fată. Viata ei mergea înainte, nici mai bine, nici mai rău. Dar, cu putin timp înainte de terminarea studiilor, un asistent de la facultate i-a cerut mâna. Nu se astepta la asa ceva. Si ea îl plăcea, dar nu se gândea că ar avea vreo sansă să îi devină sotie. Si, după trei luni, s-au căsătorit.

Era un sihastru prin părtile Iordanului, nevoindu-se multi ani si care, acoperit de Dumnezeu, nu primea bântuieli de la vrăjmas, ci de neînvins era. Asadar, pentru toti cei ce veneau la dânsul pentru folos, el defăima pe satana si-l ocăra, zicând că nimic nu este si că nu are nici o putere asupra nevoitorilor de nu va afla pe cei asemenea lui spurcati, robiti totdeauna păcatului, pe care fără să simtă îi slăbănogeste. Iar acestea le zicea nestiind darul Celui de sus, care nu lasă pe satana să-l robească. Si când i s-a apropiat sfârsitul, după slobozirea lui Dumnezeu, a venit diavolul adevărat si i-a zis: "Ce am cu tine, părinte? De ce mă ocărăsti? Au, te-am supărat vreodată cu ceva?". Iar el scuipând asupra lui, iarăsi zicea aceleasi cuvinte: "Mergi înapoia mea, satano, că nimic nu poti asupra robilor lui Hristos!".
Si satana i-a răspuns: "Asa! Asa! Alti patruzeci de ani să trăiesti si nici un ceas în atâtia ani nu voi încerca să-ti pun piedică". Si aceasta zicând, s-a făcut nevăzut. Iar monahul a început îndată să se lupte cu gândurile si să zică în sine: "Am atâtia ani ticălosindu-mă aici Si încă alti patruzeci de ani voieste Dumnezeu ca să trăiesc. Mă voi duce dar în lume si voi vedea rudeniile mele si voi petrece cu dânsele vreo câtiva ani si iarăsi mă voi întoarce si mă voi apuca de nevointa mea". Deci, socotind el acestea, le împlinea cu fapta si, iesind afară din chilie, s-a apucat de drum.
Dar nu departe mergând el, Iubitorul de oameni Dumnezeu, miluindu-l si nevrând a i se pierde ostenelile, i-a trimis un înger spre ajutor. Si, întâmpinându-l, îngerul i-a zis: "Unde mergi, părinte?". El i-a răspuns: "În cetate". Iar îngerul: "Întoarce-te la chilie". Iar el, venindu-si în sine, s-a întors la chilia sa si mai trăind trei zile s-a săvârsit. (14-394)

115. O studentă avea un prieten. Când acesta i-a propus să se culce cu el, fata s-a împotrivit. Ca să o pedepsească, tânărul a părăsit-o si s-a împrietenit cu colega ei de cameră, care îsi pierduse fecioria încă de când era la liceu. Într-o seară, când colega i-a mărturisit ce se întâmplase, biruită de deznădejde, studenta a luat hotărârea de a-si lua prietenul înapoi cu orice pret.
- Mă jur pe ce am mai sfânt că nu mă las călcată în picioare. O să mă răzbun, o să mi-l iau înapoi. O să fac orice îmi va cere, numai să rămână al meu. Nu mă asteptam la asa ceva nici din partea lui, nici din partea ta. O să îl fac să se întoarcă la mine.
A doua zi, în timp ce mergea spre facultate, studenta s-a întâlnit pe stradă cu duhovnicul ei. Nu a avut timp să evite întâlnirea cu el.
- Ce e cu tine, de ce esti atât de frământată?
- Părinte, mă grăbesc, am examen la facultate.
- Ceva nu e în regulă. Spune-mi, ce s-a întâmplat?
- Părinte, până acum am fost fecioară, am încercat să trăiesc pentru Dumnezeu. Si gata, m-am săturat, nu mai rezist. E al treilea prieten care mă părăseste pentru că nu am vrut să mă culc cu el. De data asta, însă, ultimul meu prieten, de care m-am despărtit săptămâna trecută, s-a culcat chiar cu Lavinia, cu colega mea de cameră. Si m-am jurat că voi face orice numai ca să îi despart, să îmi iau iubitul înapoi.
- Si ce se va întâmpla? Crezi că o să fii fericită cu el?
- Acum nu mă interesează decât să mă răzbun.
- Si nu îti dai seama că te răzbuni pe tine?
- E problema mea. M-am jurat că îi despart.
- Stii cum esti? Ca Irod care i-a zis Salomeei că pentru dansul ei o va răsplăti cu orice îi va cere. Dacă nu ar fi fost lipsit de minte, nu i-ar fi dat capul Botezătorului. Si acum, fecioria ta va fi batjocorită asa cum a fost batjocorit si Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan. Vrei asta?
Părintele se uita la ea cu o privire blândă, dar tristă. Studenta s-a mai domolit.
- Si o să rămân tot timpul singură?
- Ar fi mai bine să fii singură decât să fii iubita unui om care nu te merită. Dar te va ajuta Dumnezeu să găsesti si tineri care să meargă pe drumul Bisericii. Vei avea de unde să alegi. Dar să nu fie acesta singurul criteriu după care îti alegi prietenul. Să nu te împrietenesti cu un băiat numai pentru că vine la Biserică. Să nu cazi dintr-o extremă în alta.
- Si cu jurământul meu, cum rămâne? M-am jurat pe ce am mai scump.
- Vedem la spovedanie. Mai bine cu un jurământ călcat decât cu fecioria pierdută…

Zicea avva Zosima că, mergând el în Sfânta Cetate [Ierusalimul], a venit la dânsul un oarecare iubitor de Hristos si i-a zis: "Avvo, am un frate sezător împreună cu mine si din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. Apoi eu pocăindu-mă, acela nu voieste să se împace cu mine. Pleacă-te dar, pentru Domnul, si-i vorbeste lui cele pentru pace". Iar el, cum a auzit, îndată a chemat pe fratele acela si i-a grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace si unire. Iar el întâi se părea că se pleacă, apoi socotind i-a zis: "Nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe Cruce că de acum să fiu neîmpăcat cu el".
Iar egumenul, zâmbind, i-a zis lui: "Jurământul tău, frate, are acest fel de putere ca si cum ai fi zis: "Mă jur pe Crucea Ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile Tale, că voi face voia vrăjmasului Tău diavol!". Deci, o frate, nu numai că esti dator să faci să stea mânia cea rea, ci si să te pocăiesti si să te căiesti pentru dânsa si să-ti prihănesti obrăznicia ta, ca să nu te mai răpesti de dânsa. Că si Irod de se căia si nu ar fi întărit jurământul său nu ar fi făcut acea cumplita ucidere, tăind pe Înaintemergătorul lui Hristos". Deci fratele, umilindu-se pentru aceasta, s-a pocăit înaintea fratelui său si a lui avva Zosima si asa, cu darul lui Dumnezeu, s-au unit iarăsi întru dragoste. (3-81)

116. Doi tineri vroiau să se căsătorească. Ea mergea la biserică, el nu mergea. Într-o zi, când părintii tânărului erau plecati de acasă, acesta a chemat-o pe fată la el. Avea o casă mare, la curte. După ce au ascultat putină muzică si, după ce au dansat pe melodia lor preferată, tânărul a încercat să o convingă să se culce cu el. Prietenii săi îl convinseseră că, dacă nu se potrivesc în pat, nu vor putea avea o căsnicie fericită si vor divorta. Asa că el era hotărât să se culce cu ea.
- Să stii că, dacă nu te culci cu mine, ne vom despărti.
- Bine, să ne despărtim, a spus fata cu inima strânsă.
- Cum, după ce am hotărât nunta, tu îmi spui să ne despărtim? O să te culci cu mine chiar dacă vrei sau nu.
- O să tip.
- Poti să tipi, că nu se aude dacă e muzica tare. Doar nu esti proastă. După ce facem dragoste, nu mă mai părăsesti tu.
- Dragoste nu poti face cu mine, cel mult poti să mă violezi. Dar martor îmi e Dumnezeu că, dacă îmi faci ceva, între noi totul s-a terminat. O să le spun alor mei si mă vor ajuta să depăsesc deznădejdea. Dar cu tine nu mai vreau să mă mărit dacă îmi faci asa ceva. Am stat cuminti atâta vreme si acum vrei să stergem cu buretele tot ce a fost frumos?
- Si preferi să mă pierzi?
- Da, prefer să te pierd.
- Atunci, pleacă din viata mea. Nu am nevoie de o astfel de sotie.
Tânărul nu se asteptase la o asemenea rezistentă. Fata a plecat cu ochii în lacrimi. După câteva săptămâni, tânărul a început să vină la biserică. Si-a dat seama că, dacă ea era în stare să renunte la el pentru Dumnezeu, viata crestină avea o valoare mult mai mare decât îsi imaginase.
Nu a venit la biserică pentru ea, pentru că nu îsi imagina că va putea fi iertat. A venit pentru că începuse să creadă în Dumnezeu. Si, după ce citise câteva cărti, se hotărâse să îsi schimbe viata. Renuntase la vechii prieteni si îsi făcuse alti prieteni, mai apropiati de biserică. Si foarte mult l-a marcat întâlnirea cu duhovnicul.
În noaptea de Pasti, după ce s-au împărtăsit, ea l-a întrebat:
- Stii că te-am iertat?
El a simtit că îl iau ametelile:
- M-ai iertat? De tot?
- Da.
- Înseamnă că putem să ne gândim din nou la nuntă?
- Da, asta înseamnă că putem să ne gândim din nou la nuntă.

Un călugăr oarecare din mănăstirea părintelui Severian a fost trimis la ascultare de părintele lui în părtile Eleteropolului. Acolo a venit la un oarecare bărbat iubitor de Hristos si avea acel om numai o fată, iar mama fetei murise mai înainte de vreme. Si a făcut acel călugăr, în casa acelui om, câteva zile, iar cel ce pururea urăste binele crestinesc, diavolul, băga fratelui gânduri viclene si-i da război de curvie spre fată si cerca vreme îndemânatică să strice fecioara. Diavolul, care dădea război, a aflat si vremea cea îndemânatică. Căci tatăl său se dusese la Ascalon pentru o treabă. Iar dacă a văzut fratele că nu este nimeni în casa lor, decât el si fata, a mers la dânsa vrând să o apuce cu sila, dar ea, dacă l-a văzut pe dânsul tulburat si întru tot aprins de poftă, i-a grăit: "Nimic să nu te tulbure, nici să-mi faci mie ceva necuvios, căci tatăl meu nici astăzi, nici mâine nu va veni. Ci întâi mă ascultă pe mine ce-ti voi grăi si stie Dumnezeu că si eu cu osârdie voi face ceea ce poftesti".
După aceea, cu smerenie a grăit către dânsul: "Într-adevăr, părinte si frate, câti ani sunt de când esti în mănăstirea ta?". Iar el a răspuns: "Saptesprezece". Si i-a zis lui: "Dar ai stiintă ce este femeia?". "Nu!" - i-a răspuns, fratele. Grăit-a fata: "Dar voiesti să-ti pierzi osteneala de atâtia ani într-un ceas? Si câte lacrimi ai vărsat, ca să-ti pui trupul tău curat înaintea lui Hristos, iar acum pentru putină dulceată voiesti să fii lipsit de acea osteneală multă? Ascultă: de vrei să curvesti cu mine, ai unde mă duce să mă tii si să mă hrănesti?". Si a grăit fratele: "Nu!". Atunci a răspuns fata iarăsi: "Într-adevăr, nu te mint, că de mă vei spurca, o să fii vinovat de multe răutăti".
I-a grăit ei călugărul: "Pentru ce?". Răspuns-a ea: "Întâi o să-ti pierzi sufletul, al doilea o să dai seamă si pentru sufletul meu. Si aceasta să o mai stii, sfinte părinte, căci cu jurământ îti spun, si asa să-mi ajute Cel ce a venit să mântuiască pe cei păcătosi, că de mă vei spurca, singură, cu o funie mă voi spânzura si te vei afla că ai făcut si ucidere, si la judecata lui Hristos vei fi judecat ca un ucigas de suflete. Ci te rog, părinte, mai înainte să fii tu vinovat de atâtea răutăti, du-te cu pace la mănăstirea ta si apoi roagă-te mult în rugăciunile tale si pentru mine".
Iar fratele, venindu-si întru sine, s-a umilit si îndată a iesit din casa ei si s-a dus la mănăstire, la părintele lui, a făcut metanie si i-a spus toate. Si s-a rugat părintelui ca de acum să nu-l mai scoată din mănăstire afară. Asa a petrecut în mănăstire trei luni si s-a dus către Domnul. (30-299)

Întemeierea unei familii

117. Două colege de facultate, Ruxandra si Eugenia, vorbeau:
- Tu cu ce te-ai ales din modul tău de viată linistit, cu atâta rugăciune, fără discotecă, fără petreceri, fără distractii? întrebă Eugenia.
- O să întelegi singură, îi spuse cealaltă.
Si asa a fost. La o lună de la terminarea studiilor, Ruxandra s-a măritat. După un an, s-a măritat si Eugenia. Numai că a si divortat după scurt timp, în ultima lună de sarcină. Si-a crescut copilul singură, cu multe greutăti. La un moment dat i-a spus prietenei sale:
- Mai tii minte? Când eram în facultate te-am întrebat cu ce te-ai ales din cumintenia ta, si mi-ai spus că o să înteleg singură. Înteleg acum de ce trăiai asa, dar e prea târziu. Eu am trăit un mare esec.

Un frate oarecare sedea într-un munte singur, în liniste, fără gâlceavă, postind; la care mergând un părinte din lavra Calamoschiei, l-a întrebat, zicând: "Spune-mi, frate. De atâta vreme trăind în singurătate, în acest munte, cu tăcere si cu post, ce ai săvârsit?". Fratele i-a răspuns, zicând: "Mergi acum, avvo, si după cinci zile să vii la mine si atunci îti voi spune ce am săvârsit, sezând aici în singurătate". Si asa a mers acel părinte, iar după ce s-au plinit cinci zile, iarăsi a venit si l-a găsit răposat si în spatele lui o scrisoare scrisă asa: "Iartă-mă, frate, că, făcându-mi pravila, niciodată n-am lăsat gândul si mintea mea pe pământ". (15-245)

118. Un duhovnic vorbea despre un ucenic de-al său:
- Am un ucenic care s-a luptat multi ani cu duhul curviei. Când era în facultate, colegii îi ziceau: "Culcă-te cu prietena ta acum, bucură-te de tinerete, că mai încolo, până te însori, ai timp să îti curătesti sufletul prin spovedanie, dacă tii neapărat". Iar el răspundea: "Nu. Mă voi lupta să îmi tin trupul neîntinat si sufletul curat, luptându-mă cu patima, si ce o fi mai încolo stie Dumnezeu". Si asa s-a păstrat fecior până la nuntă.

Spuneau părintii despre un bătrân că îi ziceau lui gândurile: "Lasă astăzi că mâine te vei pocăi!". El le răspundea: "Nu! Astăzi mă voi pocăi si mâine fie voia lui Dumnezeu". (9-392)

119. Doi tineri vroiau să se căsătorească după terminarea liceului. Părintii lui, care lucrau într-o fabrică, nu avea nimic împotrivă. Dar părintii fetei, care aveau studii superioare, nu erau de acord. Puneau conditia ca tinerii să îsi găsească mai întâi de lucru sau să îsi continue studiile. Altfel nu îsi dădeau acordul. Nu vroiau ca tinerii să trăiască din mila lor. Fata se pregătea să intre la facultate, dar băiatul nu avea nimic altceva în cap decât să se căsătorească. O tot tinea una si bună că Dumnezeu îl va ajuta, că nu trebuie să se gândească din ce va trăi.
- Voi tot vreti ca noi să fim amândoi ca Marta din Evanghelie, si să pierdem partea cea bună a Mariei, le reprosa el.
Părintii fetei au încercat să stea de vorbă cu viitorii lor socri, dar acestia nu au vrut să îi ajute să găsească o solutie. Atunci s-au dus la duhovnicul băiatului, care le-a spus:
- Încercati să îl puneti într-o situatie mai delicată, în care să îsi dea seama de greseala lui.
Au făcut asa. Era ziua fiicei lor si l-au chemat pe băiat la ei. Mama fetei pregătise un tort si fata a suflat în lumânări. Când s-a servit tortul, au fost serviti toti în afară de băiat. Lui nu i-au dat. Dacă la început băiatul credea că pe el îl lasă la urmă, când tatăl fetei a cerut încă o portie de tort si-a dat seama că pe el nu vor să îl servească. Surprins, a întrebat-o pe fată:
- Ce se întâmplă? Mie de ce nu mi se aduce tort? Sunt supărati pe mine?
- Nu, dar tu esti foarte credincios, tu nu te desfeti cu mici bucurii din astea. Tu vrei să fii numai ca Maria, nu ca Marta, i-a răspuns fata, care, desi îl iubea, era nemultumită de atitudinea lui fată de viitorul lor, atitudine care vădea nu multă credintă, ci lipsă de întelepciune.
Cuvintele fetei l-au lovit în moalele capului. Pe loc si-a dat seama de greseala sa. Le-a spus viitorilor socri:
- Acum îmi dau seama că am gresit. La baza unei familii trebuie să stea credinta, asa cum spuneam si eu. Dar dacă omul lasă în seama lui Dumnezeu totul, si nu face nimic, se află pe un drum gresit. O să mă gândesc serios si în câteva zile vă spun decizia mea. Până în toamnă ori mă angajez, ori dau la facultate. Si facem nunta după aceea, când ajungem la un oarecare liman.

A venit un frate la avva Siluan în muntele Sinai si, văzându-i pe frati lucrând, i-a zis bătrânului: "Nu lucrati mâncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună si-a ales". Zis-a bătrânul ucenicului său: "Zahario, dă fratelui o carte si pune-l într-o chilie care nu are nimic". Când a sosit ceasul al nouălea, fratele lua seama la usă, dacă vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se, a venit la bătrânul si i-a zis: "Nu au mâncat fratii astăzi, avvo?". I-a răspuns lui bătrânul: "Da, au mâncat". Si fratele a zis: "Pentru ce nu m-ati chemat?". I-a zis lui bătrânul: "Fiindcă tu om duhovnicesc esti si nu ai trebuintă de mâncarea aceasta. Iar noi trupesti fiind voim să mâncăm si pentru aceasta lucrăm. Tu partea cea bună ti-ai ales, citind toată ziua si nevrând să mănânci mâncare trupească".
Si dacă a auzit acestea, fratele a făcut metanie, zicând: "Iartă-mă, avvo!". I-a zis lui bătrânul: "Negresit, trebuintă are si Maria de Marta, căci prin Marta se laudă si Maria". (5-216)

120. La un preot au venit doi ucenici ai săi care se hotărâseră să se căsătorească. Duhovnicul i-a întrebat:
- Aveti din ce trăi? Aveti unde locui?
- Da, părinte, zise viitorul sot, eu am serviciu si o să îsi găsească si ea cât de curând. De locuit, o să locuim la socri.
- Parcă stiam că nu prea vă întelegeti.
- Nu ne întelegem, le stau ca un ghimpe în coastă. Dar ce să facem? Au zis că ne primesc la ei. Bani să ne luăm o garsonieră nu avem si nu vrem să aruncăm banii pe gazde.
- Nu e bine ca tinerii căsătoriti să locuiască cu părintii, ca să nu apară tensiuni. Atunci când există încă de la început neîntelegeri cu părintii, dacă tinerii vor locui cu ei vor avea un început de viată foarte dificil. În loc să cunoască armonia si linistea, or să cunoască mai mult stresul. Una sunt micile tensiuni, firesti între doi oameni care desi se iubesc au anumite ciudătenii, idei fixe sau chiar răutăti, si alta sunt tensiunile cu părintii, care nu pot fi înecate lesne în iubire. Dacă pe sotul sau sotia ta o ierti repede pentru că o iubesti, cu socrii e mai complicat. Si nu de putine ori cuplurile s-au destrămat tocmai pentru că nu au stiut să depăsească tensiunile provocate de socri. Sotul a vărsat asupra sotiei sale toti nervii pe care i-a acumulat în urma discutiei cu socrii săi. Asa s-a întâmplat în alte cazuri cu sotia… Deci, gânditi-vă serios dacă nu ar fi mai bine să stati în gazdă. Pierdeti niste bani, dar câstigati întelegere si liniste. Care sunt mai pretioase decât banii.

Zis-a un bătrân: "Să nu locuiesti în locul unde vezi pe vreunii că au zavistie asupra ta, fiindcă nu sporesti". (19-406)

121. O studentă a dat examen la facultate. Aflându-se departe de casă, se simtea foarte singură. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la un duhovnic cunoscut, despre care auzise numai lucruri bune.
Fata i-a spus că în urmă cu câtiva ani fusese violată de un vecin si că de atunci fusese ispitită foarte puternic să se culce cu prietenul ei. De curând se despărtise de acesta si îi era teamă ca nu cumva farmecul vietii păcătoase din cămin să o molipsească. Părintele a sfătuit-o cu grijă si, printre altele, i-a spus:
- Să nu mergi niciodată la discotecă sau la petreceri dezmătate. Să nu te duci decât acolo unde stii că nu Ti-ar fi rusine dacă Hristos ar veni la tine, să vadă ce faci. Hristos ne vede în fiecare clipă.
Fetei îi era din ce în ce mai greu. Aproape toate colegele ei trăiau în păcat. Când singurele două prietene pe care le avea au murit în urma unei avalanse, aflându-se într-o excursie la munte, pe fată a biruit-o deznădejdea.
- Părinte, ce să fac, îmi e din ce în ce mai greu? Nu mă mai obsedează faptul că am fost violată, dar mă obsedează faptul că sunt singură. Dacă nu intru în discotecă, cine o să se uite la mine?
- Cum ai răbdat până acum, rabdă si în continuare.
- Până când, părinte, până când?
- Până va vrea Dumnezeu.
Când a intrat în ultimul an de facultate, cel mai arătos coleg al ei, sătul de betii, de femei si de alte patimi, s-a hotărât să îsi schimbe viata. Si a venit să se spovedească tot la duhovnicul ei. Nu a trecut mult si cei doi au venit împreună la preot.
- Părinte, am venit să vă cerem binecuvântare să ne căsătorim. Ne simtim făcuti unul pentru altul.
- Când vreti să vă căsătoriti?
- Si luna viitoare.
- Eu zic să asteptati să terminati facultatea, ca să aveti un rost în viată. Dar, decât să cădeti în curvie, mai bine vă căsătoriti într-o lună. Vă dau binecuvântarea mea.
Discutia a continuat câteva minute. În cele din urmă, tinerii s-au hotărât să amâne nunta până după terminarea facultătii. Părintele i-a spus că îi asteaptă la el să se spovedească ori de câte ori vor fi ispititi să trăiască în păcat.
Înainte de a-i cununa pe tinerii licentiati, părintele a luat-o deoparte pe fată.
- Cum e mirele, băiat bun?
- Parcă nu stiti! E tot ce îmi trebuie mie.
- A venit vremea să te bucuri de roada ascultării tale. Si să tii minte: dacă pentru ascultarea de până acum Dumnezeu ti-a rânduit un sot atât de minunat, dacă vei rămâne pe calea credintei, la sfârsitul vietii vei dobândi raiul. Si cea mai mică bucurie de acolo va fi mai mare decât bucuria pe care o simti acum.

Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov că, mergând către un bătrân tebeu la Schit, sedea în pustie si luând avva lui un lemn uscat, l-a răsădit si i-a zis lui: "În fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă". Si era departe de dânsii, încât se ducea de cu seară si venea dimineata. Iar după trei ani, a trăit lemnul si a făcut roadă si, luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fratilor: "Luati, mâncati rodul ascultării!". (1-97)

122. O studentă pe nume Alina s-a măritat cu Mihnea, un tânăr care nu credea în Dumnezeu. Într-un scurt concediu, s-au hotărât să meargă la munte. Ca să nu se rătăcească, l-au luat ca ghid pe fratele mai mic al fetei, Răzvan, care era în ultimul an de liceu.
Între două cabane, i-a prins ploaia. Au ajuns cu greu la un refugiu, uzi leoarcă. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să se schimbe. Alina si-a dat jos tricoul, si a rămas cu pieptul gol. Răzvan s-a întors imediat cu spatele la ea.
- Ce te rusinezi asa? Doar sunt sora ta! Nu fi copilăros!
- Ce-o să facă cu fetele, dacă e asa rusinos? a întrebat-o Mihnea pe Alina.
- Fiecare cu viata lui. Dacă mă uit azi la ea, mâine mă voi uita si la altele.
- Si ce, o să stai ca prostul fără să te uiti la fete? a continuat Mihnea.
- Da, o să stau ca prostul. Dar cred că stând asa ca prostul fără să îmi zboare ochii unde nu trebuie mă va ajuta Dumnezeu să îmi iasă în cale exact fata de care am nevoie. Si, când o să mă căsătoresc, voi avea alte criterii după care îmi voi alege sotia. Nu cred că o să îi măsor bustul cu centimetrul...

Un frate călătorea împreună cu mama sa care era bătrână. Ajungând ei la un râu, nu putea bătrâna să treacă. Deci, luând fiul ei haina sa, si-a învelit mâinile si asa luând-o a trecut de cealaltă parte. Apoi i-a zis lui mama: "Fiule, pentru ce ai înfăsurat mâinile tale?". Iar el a zis: "Pentru că trupul femeii foc este si din aceasta vine pomenirea altor femei si de aceea am făcut asa, să nu mă ating de trupul tău gol". (37-304)

Cresterea copiilor

123. După slujbă, părintele Ioan l-a întrebat pe Constantin, a cărui sotie născuse în urmă cu trei luni doi gemeni:
- Cum vă descurcati? Plâng copiii sau sunt cuminti?
- Plâng, părinte, ca toti copii. E greu de tot, dar e si frumos.
De fată era si Alexandru, un tânăr care se văita că nu mai poate suporta plânsetele copilului său de cinci luni:
Părintele îi spuse atunci lui:
- Vezi că se poate si fără să cazi în deznădejde?
- Nu stiu părinte cum face el, că în locul lui as cădea de pe picioare.
- Tu la ce te gândesti când îti plânge copilul?
- Mă gândesc că e un blestem să cresti copii si îi invidiez pe cei care se păzesc să nu facă. Se lipsesc de Sfânta Împărtăsanie, dar se lipsesc si de suferinte chinuitoare.
- Rău faci că gândesti asa. Niciodată păcatul nu e de preferat greutătilor vietii. Zi si tu, Constantine, tu la ce te gândesti când plâng copiii?
- Plâng acum, dar o să crească mari si frumosi, si o să uit plânsul lor. Când mă ajunge oboseala, si plânsetele lor mă apasă, îmi zic: mai bine aud acum plânsetele copiilor mei, pe care îi iubesc, decât să aud pe lumea cealaltă plânsetele păcătosilor care ard în focul iadului.

Povestit-au unii că în muntele lui Antonie sedeau sapte frati si pe vremea curmalelor păzeau pe rând, să alunge păsările. Si era acolo un bătrân care, când îi venea ziua, striga: "Fugiti de aici, gândurile mele cele dinăuntru si păsările cele din afară". (11-421)

124. Un bărbat a rămas văduv la câtiva ani după căsătorie. Avea doi copii mici. În timpul zilei, copiii stăteau la grădinită si tatăl îi lua acasă după masă, când venea de la serviciu. Copiii îi răpeau cea mai mare parte din timp. Avea foarte putin timp pentru rugăciune sau pentru citirea cărtilor duhovnicesti. Îsi făcea canonul în timp ce copiii se jucau, deranjându-l cu gălăgia lor. Asta îl mâhnea.
Într-o zi s-a dus la duhovnicul său:
- Părinte, m-am hotărât să le iau copiilor o îngrijitoare. Ea o să stea cu ei după ce îi aduc de la grădinită. Eu vreau ori să citesc mai mult din cărtile duhovnicesti, ori să mă rog în fiecare zi câteva ore, ori să merg seară de seară la mănăstirea de lângă oras. Vreau să trăiesc mai mult pentru Dumnezeu.
- Nu e normal să renunti la timpul acordat copiilor tăi. Dacă vrei ca ei să ducă o viată crestină, trebuie să te aibă cât mai mult lângă ei, să le fii un exemplu viu. Căci dacă îi neglijezi acum, peste câtiva ani vei regreta. Când e ajunul vreunui praznic, îi poti lăsa la bunici si te poti duce la vecernie. Sau, dacă bunicii sunt în putere, pot veni si ei la biserică, să te ajute cu copiii. Îi mai tii putin înăuntru, putin afară, să nu se plictisească. Ai tu grijă de copiii tăi si va avea si Dumnezeu grijă de tine.
- Dar cu gălăgia de la canon, ce mă fac?
- Îti faci canonul după ce culci copiii. O să fie mai obositor la început, dar te vei obisnui repede.

Povestit-a unul din părinti că era la chilii un bătrân ostenitor purtând rogojină si, mergând, s-a dus la avva Ammona. Si l-a văzut pe el bătrânul purtând rogojina si i-a zis lui: "Aceasta nimic nu te foloseste". Si l a întrebat pe el bătrânul, zicând: "Trei gânduri mă supără: sau să merg în pustietăti, sau să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaste, sau să mă închid în chilie si cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două zile". Zis-a avva Ammona lui: "Nici una dintr-acestea trei nu-ti este de folos să faci; ci mai vârtos sezi în chilia ta si mănâncă putin în fiecare zi si ai totdeauna cuvântul vamesului în inima ta. Si asa poti să te mântuiesti". (4-29)

125. Doi soti care aveau patru copii se chinuiau din greu să îi crească. Munceau mult si de oboseală abia se tineau pe picioare. Aveau uneori momente de deznădejde în care simteau că nu mai pot. Duhovnicul îi ajuta mult în aceste momente.
Într-o seară, culcându-se foarte mâhnit, pentru că nu avea mai mult timp de rugăciune din cauza treburilor casnice, bărbatul a visat un înger care i-a spus:
- Sunt trimis de Dumnezeu ca să număr si cea mai mică osteneală pe care o faceti pentru copiii vostri.
Când s-a sculat din somn, i-a spus sotiei sale visul pe care l-a avut. Si si-au dat seama că aveau o întelegere gresită a vietii de familie. Înainte de a se căsători, el se gândise o vreme la călugărie. Dar, întâlnind-o pe ea, s-a hotărât să se căsătorească. Îi fusese destul de greu să înteleagă cum trebuie să se împletească grija pentru familie cu grija pentru cele duhovnicesti. Dar din cuvintele îngerului întelesese că Dumnezeu nu se uită numai la numărul de metanii si închinăciuni sau la paraclisele si acatistele făcute, si se uită si la modul în care fiecare îsi trăieste viata de zi cu zi. Acest mod de viată poate aduce cunună sau osândă.

Un bătrân sedea în pustie, departe de apă ca la douăsprezece mile. Si mergând într-o zi să aducă apă, s-a supărat si a zis: "De ce este nevoie de osteneala aceasta? Voi veni si voi petrece aproape de apă". Aceasta zicând, a simtit pe cineva venind după dânsul. Si, întorcându-se, l-a văzut pe cel ce venea după el că îi număra pasii. Si l-a întrebat bătrânul: "Cine esti?". Iar el i-a zis: "Îngerul Domnului sunt si sunt trimis să număr pasii tăi si să-ti dau plata". Aceasta auzind bătrânul, întărindu-se cu sufletul, s-a făcut mai osârduitor. Si a mai adăugat încă cinci mile, adică a locuit mai înăuntrul pustiei, departe de apă la saptesprezece mile. (9-408)

126. Venind acasă de la serviciu, un bărbat a văzut în frigider trei sticle de apă minerală. Când plecase îl rugase pe fiul său să cumpere numai două sticle, pentru că a treia sticlă pe care o avuseseră se ciobise când fusese deschisă. L-a întrebat pe copil:
- De unde sunt trei sticle, că nu îti ajungeau banii să mai cumperi una cu ambalaj?
Mândru de isprava pe care o făcuse, copilul a răspuns:
- Tată, am reusit să o păcălesc pe vânzătoare. Când m-am dus, am pus eu singur sticlele în ladă, si vânzătoarea nu si-a dat seama că una era ciobită. Asa că am recuperat eu paguba pe care ai făcut-o tu când ai deschis sticla aia.
- E bine ce ai făcut? Nu e tot un fel de furt?
- Nu, că vânzătoarea nu a rămas în minus. O să se păcălească cei de la fabrică, că tot vând pe bani multi apa pe care Dumnezeu o face să izvorască din pământ. Ei să se îmbogătească pe spinarea noastră? Nu.
- Ascultă-mă: nu contează cât fură, de ce fură si cum fură altii, noi nu trebuie să furăm pe nimeni. Noi trebuie să fim crestini nu numai la biserică, ci peste tot. Tu, că esti copil, si la scoală, si în parc, si cu noi de fată, si singur, tot crestin trebuie să fii.

Zis-a ucenicul lui avva Theodor că a venit odată unul să vândă ceapă si i-a umplut un vas. Si a zis bătrânul: "Umple-l de grâu si-l dă lui". Si erau două grămezi de grâu: una curată si una proastă. "Si i-am umplut vasul din grămada cea proastă - zice ucenicul. Iar bătrânul a căutat la mine aspru si cu mâhnire. Si de frică am căzut si am spart vasul si i-am făcut metanie. Si zice bătrânul: "Scoală, nu e a ta vina, ci eu am gresit că ti-am zis!"." Si intrând bătrânul, i-a umplut sânul de grâu curat si i l-a dat lui împreună cu cepele. (21-90)

127. Un preot a venit în casa unor ucenici, sot si sotie, să le facă sfestanie. Când slujba s-a terminat, sotia a iesit putin pe balcon, să aducă ceva în casă. Si a văzut-o pe fiica ei, aflată în primul an de liceu, cum se săruta cu un tânăr care părea a fi mai mare decât ea cu câtiva ani. L-a chemat si pe sot să o vadă. Sotul s-a mâhnit si i-a spus părintelui:
- Uite, părinte, ce dezmătată cresc la casa mea. Cine stie, poate că s-a si culcat cu el… Îi fac un scandal… De acum o să o iau eu de la scoală în fiecare zi cu masina. O scap eu de băiatul ăsta. Asta-mi trebuia mie, să umble fiica mea cu un golan?
Sotia încerca să îl potolească:
- Nu te enerva, cu nervii nu o să rezolvăm nimic bun.
- Ce să nu rezolvăm, îi dau si două palme când vine aici. Părintele îi sfinteste camera si ea se sărută cu derbedeul ăla? Nu admit asa ceva.
Sotia îi spuse:
- Am citit undeva, într-o pildă, că, după o ploaie îndelungată, pe un drum de tară era un copil care intrase în noroi până la genunchi si nu mai putea merge. Când tatăl său a încercat să îl scoată, s-a dezechilibrat si l-a afundat pe copil si mai tare.
Sotului nu îi plăcu pilda.
- Ce părere aveti, părinte?
- Iată o mamă înteleaptă, care stie cum să se poarte cu fiica ei.
- Părinte, a zis femeia, nici mie nu îmi convine că am văzut-o cu tânărul acela, dar ce să fac, o să îi vorbesc cu frumosul, o să încerc să o fac să înteleagă care sunt primejdiile la care se expune fiind prietenă cu un tânăr mult mai mare decât ea, care abia asteaptă să o prindă în cursă.
- Iar începe cu teoriile ei, cu vorbitul frumos, zise sotul.
- Si tu ce vrei, să o tii în lanturi toată ziua? întrebă părintele. Nu ai cum să faci asta, tot o să găsească o portită să scape. Stiu un caz când, pentru a-si feri fiica de influenta colegilor de liceu, un parlamentar îsi trimitea zilnic soferul să îi ia fata de la liceu. Si fata a căzut în păcat chiar cu soferul. Nu trebuie nici să fiti prea îngăduitori, dar nici prea aspri. Altfel, o să se ascundă de voi si o să cadă si mai tare.

Un frate a fost năpăstuit în chinovie pentru desfrânare si sculându­se a mers către avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca să-l caute pe el si să-l ia si au început să-l mustre că asa [păcat] a făcut. Iar el se apăra zicând: "Nimic de acest fel nu am făcut". Iar după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala, si a spus o pildă ca aceasta: "Am văzut pe marginea râului un om băgat în noroi până la genunchi si, venind unii să-i dea mâna, l-au cufundat până la grumaz". Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: "Iată om adevărat, care poate să vindece si să mântuiască suflete". Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. (31-12)

128. Niste elevi de liceu au primit ca temă de vacantă să citească câteva romane. Unul dintre ele, cel mai gros, bine scris de altfel, avea un subiect vulgar. În timp ce se afla în tren, în drum spre bunici, Ana îi spuse fratelui ei, Radu, care era student, că si-a luat romanul cu ea pentru a-l citi în tihnă.
- La bunici o să am timp să îl citesc. Altfel nu m-as fi apucat de el, e prea mare.
Mirându-se de greseala profesorului, Radu s-a gândit cum ar putea-o convinge pe sora sa să renunte să citească o carte atât de vătămătoare. De mai multe ori reusise să o convingă să nu meargă cu prietenele ei la filme sau la spectacole care i-ar fi putut murdări mintea. Dar, de această dată, cartea fiind recomandată chiar de profesorul preferat al Anei, îsi dădea seama că nu are sanse să o convingă. Asa că i-a cerut cartea pentru a citi din ea în tren. Când au coborât, în forfoteala din gară, Radu a avut grijă să o facă pierdută.
Abia după ce si-a aranjat lucrurile în casa bunicilor, Ana si-a dat seama că îi lipsea cartea. S-a supărat pe Radu, dar i-a trecut repede:
- Stii, poate că e mai bine că am rămas fără carte. Profu' ne-a atras atentia asupra faptului că e o carte destul de fierbinte... O să citesc altceva.

Paisie, fratele lui avva Pimen, a găsit un vas mic cu bani si i-a zis lui avva Anuv, fratele său: "Stii că cuvântul lui avva Pimen este foarte aspru; vino să ne zidim mănăstire undeva si să sedem acolo fără de grijă!". I-a răspuns lui avva Anuv: "Dar cu ce să zidim?". Iar el i-a arătat lui banii. Deci văzându-i avva Anuv, s-a mâhnit foarte, socotind vătămarea sufletului fratelui. Însă i-a zis: "Bine, să mergem si să zidim chilie dincolo de râu". Deci a luat avva Anuv vasul si l-a pus în culionul său si, trecând amândoi râul, cum au ajuns pe la mijloc, s-a făcut avva Anuv că alunecă si a căzut culionul cu bani în râu si pentru aceasta avva Anuv s-a întristat. I-a zis lui Paisie: "Nu te mâhni, avvo, căci de vreme ce s-au dus banii, să mergem iarăsi la fratele nostru". Si, întorcându-se, au rămas cu pace. (1-193)

129. Un crestin, Adrian, s-a dus în vizită la un văr de-al său, Alexandru. Când a intrat în sufragerie, din camera copiilor - două fete, eleve la liceu - se auzea muzică dată tare. Adrian s-a mirat:
- Cum de le lasi să dea muzica atât de tare, nu deranjează vecinii?
- Care vecini, că aici unde stăm nu prea avem vecini. Deasupra nu e nimeni, că stăm la ultimul etaj. Camera fetelor e asezată pe coltul blocului, asa că muzica se aude numai aici si dedesubt, iar vecinii au plecat din tară pentru câteva luni.
- Bine, vecini nu sunt, dar tu cum o suporti?
- Dacă le-as fi crescut altfel, poate că nu ar fi dat muzica atât de tare. Dar nu e vina lor că abia de doi ani m-am apropiat si eu de biserică, si că abia atunci am înteles cum ar trebui să mă port cu ele. Acum e prea târziu. Încerc doar să repar ce se mai poate repara. Dacă le-as spune să dea muzica mai încet, ar pleca la prietenele lor, să asculte acolo. Bine, până să plece vecinii în străinătate, nu dădeau nici ele sonorul la maxim, să nu îi deranjeze. Dar acum ne spun că, pentru că suntem părintii lor, trebuie să tinem cont si de ce le place lor.
- Totusi, cum de rabzi?
- E, nu ascultă tot timpul la maxim, numai câte o melodie - două. Mă gândesc că, decât să le supăr, mai bine să rabd.
- Bine, dar muzica asta sună jalnic, nu seamănă cu ce ascultam noi.
- Dar parcă părintilor nostri le plăcea ce ascultam noi? Să fim seriosi. Si oricum, dacă nu pot avea răbdare cu această mică ispită, venită din partea fetelor mele, cum voi răbda ispite mai mari? Oricum, mă bucur că ele nu îmi fac altfel de probleme, mai serioase. Că sunt la o vârstă atât de delicată…

Un frate a mers la un bătrân care sedea în pustie si a aflat pe lângă chilia lui niste copii păscând dobitoace si vorbind necuvioase. Si dacă si-a spus gândurile sale si folosindu-se de cuvintele bătrânului, i-a zis: "Cum suferi, avvo, acesti copii, si nu le zici lor să nu facă cele fără de treabă?". Bătrânul i-a zis: "Cu adevărat, frate, de multe zile vreau să le zic lor, dar mă opresc chiar pe mine a le zice, grăind: "Iată, nu pot să sufăr acest lucru, ce este putin, dar cum voi putea să rabd de vor veni asupra mea ispite?". Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca să mă deprind cu ispitele ce vin asupră-mi". (21-246)

130. În spatele unui bloc, pe o bancă, lângă leagăne, în unele nopti cineva lăsa uneori reviste pornografice. Nu se stie cine si de ce făcea asta. Ca să nu le găsească copiii, o mămică s-a hotărât să le strângă pe toate si să le arunce la gunoi. Când pleca la serviciu, trecea pe acolo si arunca revistele.
- Părinte, nu stiu dacă e bine ce fac. Că, uneori, mi se face greată când iau o revistă în mână si văd coperta fără să vreau.
- Da, dar dacă o lasi acolo si o văd copiii, nu te gândesti că e mai rău?
- Ba da, părinte, când eram mică, mi-a arătat si mie un băiat o revistă din asta, si mi-au rămas si acum unele imagini în minte.
- Atunci dă-ti seama cât s-ar vătăma copiii dacă tu nu ai arunca la gunoi revistele lăsate de cine stie ce maniac sexual…

Spuneau părintii despre un bătrân care, mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum. Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: "Ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios si din vederea acestora să înceapă a-l supăra pe el gândurile si războiul curviei". (18-295)

131. După ce părintii săi au rămas someri în urma unei restructurări la fabrica la care lucrau, un elev de liceu a căzut în patima betiei. Suferea foarte mult din cauza sărăciei în care ajunseseră. Colegilor săi, care duceau o viată de desfrâu, nu le-a fost greu să îl învete să bea. Profesorul lui de religie, care îl aprecia foarte mult, a fost foarte întristat de căderea elevului său. După ce s-a sfătuit că duhovnicul lui, s-a apucat să rostească în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului pentru ridicarea elevului său din păcat. Si se ruga: "Maica Domnului, de vrea, de nu vrea, întoarce-i pasii pe drumul cel bun". Nu după multă vreme, tânărul a făcut hepatită, si ficatul său era foarte slăbit. Doctorii i-au spus că dacă nu renuntă la băutură va avea de suferit vreme îndelungată. Si, de frica bolii, tânărul a renuntat la băutură. Mai mult încă, pentru că la paraclis profesorul se ruga pentru îndreptarea tuturor elevilor săi care trăiesc în păcate, o fată care era cunoscută pentru desfrânarea ei a venit să îl întrebe pe profesor unde ar putea găsit un duhovnic iscusit la care să se spovedească.

A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe, de un drac. Si a văzut bătrânul că a căzut. Dar, sculându-se, si-a întins mâinile la cer, zicând: "Dumnezeule, voiesti, nu voiesti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui". Si îndată s-a tămăduit ucenicul. (12-208)

Lanturile drogurilor

132. Doi părinti au făcut un copil, după care s-au hotărât să trăiască în înfrânare. Si se rugau la Dumnezeu să ajungă în rai laolaltă cu copilul lor, Stefan. Tatăl a murit când copilul avea numai trei ani.
Când Stefan a ajuns la liceu a început să se drogheze. Desi primise o educatie bună, totusi un prieten al său l-a convins că nu se întâmplă nimic dacă încearcă măcar o dată. Când mama sa a aflat, a fost biruită de deznădejde. L-a convins pe băiat să se spovedească, dar, după spovedanie, pentru că nu vroia să mai ia droguri, băiatul se simtea din ce în ce mai rău.
A fost dus la spital cu salvarea. Disperată, mama lui se ruga cu lacrimi în ochi: "Doamne, dă-i sănătate. Nu-l lăsa să moară. Fie-ti milă de tineretile lui".
Tatăl lui Stefan se ruga: "Doamne, ia-l acum, ca să nu mai cadă, să nu se nenorocească din cauza drogurilor. Mai bine să rămână femeia mea singură pe lume decât cu un băiat dependent de droguri".
Dar a auzit un glas: "Mai degrabă voi asculta rugăciunea femeii tale, care duce o viată de aspră nevointă, decât pe a ta care te odihnesti în lumina raiului. Si îi voi da lui nu numai vindecare trupească, ci si sufletească, ca să fie bucurie pentru mama care l-a crescut cu atâta jertfire".
După câteva zile în care a stat în comă, băiatul si-a revenit. Mama l-a mutat la un alt liceu, pentru a-l rupe de grupul de prieteni. De atunci Stefan s-a înteleptit si nu s-a mai lăsat influentat de cei care îl îndemnau să guste din plăcerile vinovate ale tineretii.

Povestit-a un bătrân: "Patru bătrâni s-au prins între dânsii să trăiască într-un suflet împreună în veacul acesta si iarăsi împreună să se afle în ceruri, crezând cuvântul stăpânesc ce zice: dacă doi din voi se vor uni pe pământ, pentru tot lucrul ce îl vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu care este în ceruri. Deci trei dintre dânsii, petrecând în nevointă, se linisteau în pustie. Iar celălalt le slujea la trebuintele lor. S-a întâmplat că doi s-au sfârsit în Hristos si s-au dus la loc de odihnă, iar doi au rămas pe pământ, slujitorul, adică, si unul din cei ce se linisteau.
Si, din zavistia vrăjmasului, slujitorul a căzut în curvie. Si s-a descoperit unuia din bătrânii cei văzători cu mintea că cei doi ce s-au săvârsit se rugau lui Dumnezeu pentru fratele slujitor, zicând: "Dă ca fratele să fie mâncat de leu, sau de altă fiară, ca, spălându-se de păcat, să vină în locul acesta în care suntem si să nu rămână jos unirea noastră". Si pe când se întorcea fratele de la ascultarea sa, l-a întâlnit un leu si căuta să-l omoare, dar a cunoscut ce s-a întâmplat si cel ce se linistea, căci i se descoperise lui. De aceea, sta la rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu pentru fratele si îndată a stat leul.
Iar cei doi părinti, care acum se săvârsiseră, se rugau lui Dumnezeu, zicând: "Rugămu-ne, Tie, Stăpâne, să fie mâncat de leu si să vină împreună cu noi în fericirea aceasta si nu asculta, Sfinte, pe cel ce se roagă Tie pe pământ!". Iar bătrânul cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu să fie miluit fratele si să scape de leu. Si a ascultat Dumnezeu rugăciunea lui si a zis celor ce erau în cer: "Drept este să-l ascult pe el, căci voi aici sunteti întru odihnă, izbăvindu-vă de sudorile si ostenelile vietii, iar acela obosit este întru ostenelile trupului si apoi se luptă cu duhurile răutătii. Drept este aceluia să-i dau darul".
Deci îndată s-a depărtat leul de la frate, care venind la chilie l-a aflat pe bătrân încă plângând pentru dânsul. Apoi i-a povestit lui toate câte i s-au întâmplat si a mărturisit păcatul pe care l-a făcut si, cunoscând că l-a umilit Dumnezeu, s-a pocăit si în putină vreme a venit la măsura cea dintâi, ostenindu-se împreună cu el si bătrânul. Apoi au adormit si ei si s-a descoperit bătrânului celui cu mintea văzător cum că toti patru s-au asezat la un loc, după făgăduintele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos". (12-350)

133. Un tânăr, Alexandru, care se hotărâse să îsi păstreze fecioria până când se va căsători, era ispitit de prietenii săi să se drogheze:
- Ce ai, esti prost, de ce nu vrei să te distrezi cu noi? Că nu iubesti fetele e una, cine stie ce defectiuni organice ai, dar nici să nu te droghezi? Ia măcar un drog usor…
Alexandru a rezistat o vreme ispitei lor, până când a simtit că este aproape să cedeze. Dar duhovnicul său îl rugase ca, dacă i se va întâmpla să fie aproape de păcat, să alerge degrabă la el:
- Că e mai bine să vii la mine cu un moment înainte de a te birui ispita, decât după aceea.
Ajungând la părintele său, acesta i-a spus:
- Stiam că o să vii la mine. Noaptea aceasta am visat si raiul si iadul. În iad era plin de păcătosi, care se chinuiau în fel si chip. În rai era o multime mare de oameni ce se desfătau de bunătătile raiului. Si unul a venit la mine si mi-a spus: "Spune-i lui Alexandru, când va veni astăzi la tine să se spovedească, să se gândească bine dacă merită sau nu să se drogheze. Căci, dacă se va droga, atunci sansele lui de a ajunge în iad vor creste foarte mult. Foarte putini au avut puterea de a se lăsa de acest păcat. Si mai spune-i că nu e singurul care trece prin această ispită. Mai sunt destui, dar îsi pun nădejdea în Dumnezeu si rezistă. Însă primul pas pe care îl fac este că stau departe de prietenia cu cei care slujesc patimilor si diavolului".

Luptat a fost odată avva Moise spre curvie foarte. Si nemaiputând să sadă în chilie, s-a dus si l-a vestit pe avva Isidor. Si l-a rugat pe el bătrânul ca să se întoarcă la chilia sa, dar nu a primit, zicând: "Nu pot, avvo". Si luându-l cu sine l-a suit pe casă si i-a zis: "Ia aminte la apus". Si luând aminte, a văzut multime nenumărată de diavoli, tulburându-se si gâlcevindu-se ca să bată război. Zis-a lui iarăsi avva Isidor: "Caută si spre răsărit si ia aminte". Si a căutat si a văzut multime nenumărată de sfinti, îngeri slăviti. Si a zis avva Isidor: "Iată, acestia sunt cei trimisi sfintilor de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri sunt cei ce bat război cu noi. Deci mai multi sunt cei cu noi". Si asa, multumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat îndrăzneală si s-a întors la chilia sa. (1-141)

134. La o anchetă a politiei s-au descoperit droguri în camera unui eleve de liceu. Încercând să scape basma curată, aceasta a spus că le avea de la prietenul său, care era fiul primarului. Fără să cerceteze mai bine cum stau lucrurile, politistul care se ocupa de caz l-a sunat pe primar ca să îi spună că fiul său este traficant de droguri.
- Situatia se poate rezolva, spuse politistul, se poate musamaliza. Dar costă…
- Dacă sunteti sigur că e vinovat, pedepsiti-l după lege. Dar nu vă grăbiti să dati verdicte, cercetati cazul cu atentie, spuse primarul, care credea în nevinovătia fiului său.
Politistul a rămas mirat, deoarece era sigur că primarul va fi dispus să plătească scump pentru musamalizarea cazului. Cinstea primarului l-a impresionat. S-a ocupat de caz cu toată atentia, si în cele din urmă si-a dat seama că tânărul nu era implicat. Nici măcar nu mai era prieten cu fata care vindea droguri. Aceasta îi propusese cu timp în urmă să se implice în vânzarea drogurilor, dar această propunere socantă avusese ca efect sfârsitul prieteniei lor.

A voit odată stăpânitorul locului aceluia să vadă pe avva Pimen si nu primea bătrânul. Si cu pricină, ca pe un făcător de rele, l-a prins pe fiul surorii lui si l-a pus în temnită, zicând: "De va veni bătrânul si se va ruga pentru dânsul, eu îl slobozesc". Si a venit sora lui, plângând lângă usă. Iar el nu i-a dat ei răspuns. Ea îl ocăra zicând: "Omule cu inimă de aramă, fie-ti milă de mine, că numai un fiu am!". Iar el, trimitând, i-a zis ei cuvânt: "Pimen fiu n-a născut". Si asa s-a dus. Si auzind stăpânitorul, a trimis zicând: "Măcar cu cuvântul de va porunci, îl voi slobozi pe el".
Iar bătrânul i-a răspuns înapoi, zicând: "Cercetează după pravilă si de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu este, fă cum voiesti!". Iar stăpânitorul, auzind, l-a slobozit de la închisoare. (5-165)

135. Venind acasă si agătându-si pardesiul în cuier, o femeie a atins cu mâna fără să vrea geaca fiului său, care a căzut jos. Când a ridicat-o, a văzut că din ea căzuse o pungulită mică cu un praf alb. S-a dus la fiul ei si, desi nu era sigură că ceea ce găsise erau droguri, arătându-i pungulita l-a întrebat:
- De ce te droghezi?
Tânărul a încremenit. I se făcuse teamă. Femeia a iesit din cameră, s-a dus si l-a rugat pe sotul ei să vină de urgentă la biserică, pentru că părintele vroia să vorbească ceva cu el.
Binevoitor, bărbatul a venit, fără să bănuiască despre ce este vorba. Sotia lui vorbea cu duhovnicul lor. Când a aflat, s-a umplut de mânie:
- Nu îmi trebuie golani la usă. Nu m-am sacrificat pentru el ca să ajungă un vagabond. Îl dau afară din casă. Nu vreau să îl mai văd în fata ochilor. Nu trebuia să mă chemi aici, îi spuse sotiei, plin de nervi.
Stiind că în tinerete bărbatul jucase fotbal la clubul din oras, duhovnicul îl întrebă:
- Dacă două echipe joacă fotbal, si una este condusă până în ultimele minute, când reuseste să egaleze, iar în prelungiri înscrie din nou si învinge, după meci galeria e tristă sau bucuroasă?
- Bucuroasă, dar ce legătură are asta cu fiul meu?
- El se află într-un meci foarte important, în lupta pentru mântuire. Dusmanul e puternic si acum fiul tău a luat un gol. Oare e mai bine să abandoneze meciul sau să joace până la sfârsit? Păcatul în care a căzut e greu, dar mai are sanse să se ridice si să se mântuiască. Nu îi va fi usor. Dar, dacă îl dati afară din casă, sansele lui de a se ridica vor fi aproape nule. Numai dacă veti fi aproape de el, numai atunci se va putea sprijini de voi si se va ridica.
Auzind aceste cuvinte, bărbatul s-a mai calmat. I-a multumit părintelui pentru acest cuvânt si l-a întrebat ce canon de rugăciune să facă pentru ridicarea fiului său. După ce părintele i-a rânduit canon si după ce i-a sfătuit cu răbdare pe ambii părinti, acestia s-au întors acasă.
Pe drum, bărbatul i-a spus sotiei:
- Slăvit să fie Dumnezeu că mi te-a scos în cale. Dacă nu te gândeai să venim la preot, ar fi iesit rău. Asa, mai avem o sansă. Dumnezeu mai poate îndrepta lucrurile.

Unui frate odată i s-a întâmplat ispită în chinovia lui avva Ilie. Si, gonit fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Si rămânând fratele [o vreme] la dânsul, l-a trimis la chinovie de unde venise. Dar cei din chinovie, văzându-l, iarăsi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: "N-au voit să mă primească, părinte". Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: "O corabie s-a spart în mijlocul noianului [furtunii], a pierdut povara si cu osteneală a scăpat la uscat. Iar voi cele scăpate la uscat voiti să le înecati". Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată. (23-11)

136. O tânără a venit la duhovnic si i-a spus:
- Rugati-vă pentru mine, că iubitul meu vrea să mă convingă să mă droghez.
- Nu mă voi ruga si nici Dumnezeu nu te va ajuta dacă tu esti prietenă cu astfel de oameni si dacă nu te vei ruga lui Dumnezeu să te păzească si de robia drogurilor, si de robia unor astfel de prieteni.

Un frate i-a zis lui avva Antonie: "Roagă-te pentru mine!". Zis-a lui bătrânul: "Nici eu nu te miluiesc si nici Dumnezeu, dacă tu însuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu". (18-10)

137. La o petrecere, Alina, o fată de vârsta majoratului, a fost convinsă de prietenele ei să se drogheze. Ei nici prin cap nu îi trecuse până atunci să ia droguri. Era foarte mirată că ele fac asa ceva, dar, pentru a nu fi mai prejos decât celelalte, a luat o primă doză. Încetul cu încetul a devenit dependentă de prafuri. Bani avea destui, de la tatăl ei care lucra la guvern. Numai că patima aceasta îi tortura sufletul.
De fiecare dată, după ce îsi revenea din starea de extaz, mergea la biserica de lângă casă si se ruga cu lacrimi în ochi:
- Doamne, fie-Ti milă de mine, nu mă lăsa să fiu distrusă de droguri. Ajută-mă să mă ridic. Si dacă vreau, si dacă nu vreau, vindecă-mă de boala mea, nu mă lăsa.
Dar până a doua zi Alina uita totul, si iar se droga. Îi era rusine să se spovedească, pentru că la acelasi părinte se spovedise si după ce îsi pierduse fecioria. Părintele o sfătuise cu multă dragoste să nu mai cadă în cursele diavolilor, ci să se lupte pentru a rezista ispitei. Si de atunci nu mai căzuse în păcatul desfrânării. Dar dependenta de droguri o tiraniza mult mai tare decât o apăsa ispita de a se culca cu băietii care îi plăceau.
Într-o zi, crezând că e singură în biserică, pentru că pe femeia de la pangar o văzuse iesind în fata bisericii, Alina a început să plângă si să se roage cu voce tare:
- Te rog, Doamne, nu mă lăsa. Vezi că drogurile mă distrug din ce în ce mai tare. Ajută-mă să scap de ele, Doamne, ajută-mă. Fie-Ti milă de mine, Doamne.
Părintele era în altar si citea pomelnice. Când a auzit-o, a deschis usa altarului si, cu o voce blândă, a întrebat-o:
- Alina, ai venit să te spovedesti?
Mirată că părintele îi mai tinea minte numele si mirată de faptul că, desi îi auzise păcatul, părintele nu îi vorbise cu asprime, fata a văzut în aceasta mâna lui Dumnezeu. A hotărât să se spovedească.
A fost cea mai zguduitoare spovedanie pe care o ascultase părintele. Desi spovedise si criminali, nimeni altcineva nu suferea atât de mult din cauza lanturilor cu care îl legaseră patimile.
Noaptea, când s-a apucat să facă Paraclisul Maicii Domnului, fata a văzut în cameră un înger care i se arăta când se droga. Îngerul s-a transformat într-un diavol înfricosător:
- Nu e drept, Doamne, nu e drept ca această ticăloasă să ceară ajutorul Maicii Tale. Nu e drept să fie miluită, după ce atâta vreme mi-a slujit mie. Dacă o vei ierta pe ea, unde este dreptatea Ta? Atunci nu ai decât să îi ierti pe toti criminalii si pe toti desfrânatii. Oare ce vei face, îi vei primi la Tine pe toti ticălosii? Tu nu esti Drept Judecător si dreptatea Îti este străină.
Văzându-l pe diavol, care era înfricosător, Alina si-a scos crucea de la gât si o tinea cu putere în mâini.
Si s-a auzit un glas zicând:
- Oare tie îti voi da socoteală? Sau oare tu l-ai făcut pe om, ca să Îmi spui cum să îl judec? Sau oare tu ai fost răstignit pe cruce? Pentru păcătosi M-am răstignit, nu pentru drepti. O, de s-ar pocăi toti păcătosii cum se pocăieste această fată... O, de ar plânge toti cu lacrimile ei, atunci nimeni nu ar mai ajunge la tine, în chinurile iadului.
Diavolul sta si asculta, tremurând.
- Si de ce zici că sunt nedrept? Nedrept eram dacă, asa cum am îngăduit să fie ispitită de tine, nu i-as fi întins o mână de ajutor, ca să se ridice din cădere. Si pocăinta ei am primit-o, si lacrimile ei M-au făcut să fiu îndurător cu ea. Pentru aceasta, nu o voi mai lăsa să se lupte cu tine, ci o voi chema la odihna vesnică. Ca ea să se bucure si tu să fii făcut de rusine.
Si, în acel moment, fata si-a dat duhul.

Un frate, biruindu-se de curvie, în toate zilele se afla săvârsind păcatul si în toate zilele îl îmblânzea pe Stăpânul său cu lacrimi si cu rugăciuni. Si asa făcând, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârsea păcatul. Apoi iarăsi, după săvârsirea păcatului, se ducea la biserică. Si văzând Cinstita Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea ei cu amare lacrimi, zicând: "Miluieste-mă, Doamne, si ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudeste cumplit si mă răneste cu amărăciunea dezmierdărilor! Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta si a vedea Chipul Tău cel sfânt si mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea si să se veselească".
Acestea zicând si iesind din biserică, cădea în noroi, dar nu se deznădăjduia de mântuirea sa. Căci de la păcat întorcându-se la biserică, striga către iubitorul de oameni Dumnezeu, zicând: "Pe Tine, Doamne, Te pun chezas că de acum nu voi mai face păcatul acesta! Numai iartă-mi mie, Prea Bunule, cele ce dintru început si până în ceasul acesta Ti-am gresit!". Si, după ce făcea el aceste înfricosate făgăduinte, iarăsi se afla întru acel păcat rău. Si se vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea prea dulce si nemărginita Lui bunătate, că suferea în toate zilele călcarea si necunostinta fratelui cea neîndreptată si rea. Din multa milă căuta si astepta pocăinta si întoarcerea lui. Că nu un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani si mai mult. Vedeti, fratilor, răbdarea cea nemăsurată si iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului, cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile si păcatele noastre cele cumplite! Că de acel lucru trebuie să ne înspăimântăm si să ne minunăm: de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că, făgăduindu-se fratele că nu va mai face altădată păcatul, se afla mincinos.
Deci, într-una din zile, făcând fratele păcatul, a alergat la biserică, plângând, suspinând, tânguindu-se si silind îndurările Prea Bunului Stăpân ca să se milostivească spre dânsul, să îl scape de noroiul înversunării. Si cum Îl ruga el pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând începătorul răutătii si pierzătorul sufletelor noastre, diavolul, că nimic nu foloseste, ci cele ce el prin păcat alcătuia, fratele prin pocăintă le risipea, nerusinându-se, i s-a arătat de fată, căutând în obrazul lui si strigând către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos:
"O, ce-mi este mie si Tie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieste si mă surpă, căci primeste pe acest curvar, care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta! Pentru ce nu-l arzi, ci îndelung rabzi si suferi? Căci Tu vei judeca pe curvari, pe preacurvari si pe toti păcătosii o să-i pierzi. Cu adevărat, nu esti Drept Judecător, ci, unde vrea stăpânirea Ta, treci cu vederea, si pe mine, pentru o mică călcare a înăltării, din ceruri m-ai aruncat jos, iar acestui mincinos fiind si curvar, fiindcă zace înaintea Fetei Tale, usor îi dăruiesti blândetea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine Judecător Drept? Precum văd si Tu primesti făpturi din multa Ta bunătate si treci cu vederea dreptatea". Si acestea zicea diavolul, iutindu-se de multă amărăciune si pară de foc scotând din nări, apoi a tăcut.
Si s-a făcut glas ca de la jertfelnic, zicând: "O, balaure prea viclean si pierzătorule, nu te-ai săturat de socoteala ta cea rea, că ai sorbit lumea, iar pe cel ce a venit la mila cea nespusă te silesti să-l hrănesti si să-l sorbi? Ai atâtea greseli ca să pui si să tragă întocmai cu Sângele cel scump pe care l-am vărsat pe Cruce pentru el? Iată, junghierea Mea si moartea Mea a afundat fărădelegile lui. Când păcătuieste, nu îl gonesti, ci îl primesti cu bucurie si nu-l opresti, nădăjduind să-l dobândesti, si Eu, Cel atât de milostiv si iubitor de oameni, care am poruncit verhovnicului Meu, lui Petru apostolul, să ierte celui ce greseste în fiecare zi până la saptezeci de ori câte sapte, oare nu îl voi ierta pe el, oare nu-l voi milui? Asadar, cu adevărat, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el până ce îl voi mosteni. Căci pentru păcătosi M-am răstignit si preacuratele Mele palme pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să alerge si să se mântuiască. De la nimeni nu mă întorc, pe nimeni nu alung, măcar de va gresi de nenumărate ori într-o zi si de tot atâtea ori va veni către Mine, nu va iesi afară scârbit. Căci nu am venit să chem pe cei drepti, ci pe cei păcătosi la pocăintă". Si auzindu-se glasul acesta, diavolul sta tremurând si neputând să fugă.
Apoi iarăsi s-a făcut glas, zicând: "Ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Căci Eu cu toti sunt drept. În ceea ce aflu pe cineva, în aceea îl judec. Iată deci, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua si-i voi mântui sufletul, fiindcă n-a deznădăjduit de mântuire. Iar tu vezi cinstea lui si crapă de zavistie si rusinează-te".
Fratele, stând cu fata în jos si tânguindu-se, si-a dat duhul. Si îndată urgie mare ca focul a căzut peste satana si l-a mistuit.
De aici să cunoastem, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu si niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră. (2-388)

Crucea răbdării

138. Un bărbat i-a spus fratelui său, care se pregătea să se căsătorească:
- Dacă sotia te va jigni, nu-i scoate ochii. Fiindcă de la o jignire se poate ajunge la ceartă, de la ceartă se poate ajunge la scandal si de aici, în timp, la divort.

Zis-a un bătrân: "De se va întâmpla între tine si altul cuvânt de scârbă si va tăgădui cuvântul, nu-l atâta zicând că ai spus. Fiindcă se întoarce si zice: "Asa am zis si ce?". Si se face mare vrajbă. Ci si tu lasă cuvântul si se face mare pace". (7-379)

139. Sotul a venit acasă mânios pentru că fusese dat afară de la serviciu. Pentru că mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, si a început să le spargă. Sotia i-a spus cu o voce blândă:
- Lasă măcar una, ca să ai în ce să mănânci.
Blândetea glasului ei i-a înmuiat inima sotului:
- Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau să te pierd. Cu credintă în Dumnezeu, o scoatem noi la capăt.

Doi monahi locuiau într-un loc si s-a dus la dânsii un bătrân ca să-i cerce, si a luat un toiag si a început a sfărâma verdeturile unuia. Fratele, văzând, s-a ascuns până ce le-a sfărâmat pe toate. După ce a rămas o rădăcină, i-a zis bătrânului: "Părinte, de voiesti, las-o pe aceasta să o fierb si să gustăm împreună". Atunci a pus bătrânul metanie fratelui, zicând: "Pentru nerăutatea ta Se odihneste Duhul Sfânt peste tine, frate". (12-381)

140. Un muncitor a căzut în patima băuturii. Sotia lui l-a răbdat cât l-a răbdat, până ce a ajuns la limită.
S-a dus la duhovnicul ei si i-a zis:
- Mi-au ajuns trei ani de suferintă, voi pleca la părintii mei...
- Nu te duce, că dacă îl lasi singur o să cadă si mai tare. Esti singurul lui sprijin.
După alti trei ani, după multe lacrimi si multe rugăciuni, sotul ei a început lupta cu patima băuturii. După alti doi ani, s-a lăsat pentru totdeauna de băutură.

Era un bătrân betiv si lucra o rogojină în fiecare zi pe care o vindea în sat si bea pretul ei. Mai pe urmă a venit un frate la dânsul si a rămas petrecând cu el si lucra si el în fiecare zi o rogojină, iar bătrânul o lua si pe aceea si, vânzând-o, bea pretul amândurora, fratelui aducându-i pâine seara. Trei ani făcând aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. După aceea, însă, a zis fratele întru sine: "Iată, gol sânt si pâinea mea cu lipsă o mănânc! Mă voi scula si mă voi duce de aici". Dar iarăsi a socotit întru sine, zicând: "Unde să mă duc să sed iarăsi, căci eu pentru Dumnezeu sed împreună [cu bătrânul]".
Si îndată i s-a arătat lui îngerul, zicând: "Nicăieri să nu te duci, că vin mâine la tine". A doua zi l-a rugat fratele pe bătrânul, zicând: "Părinte, astăzi să nu mergi nicăieri, că vin ai mei să mă ia!". După ce a venit ceasul în care se ducea bătrânul, i-a zis lui: "Nu vin astăzi, fiule, că au zăbovit". Iar el a zis: "Cu adevărat, părinte, negresit vin". Si, vorbind cu bătrânul, a adormit.
Bătrânul, văzând, a început a plânge, zicând: "Vai mie, fiule, că multi ani am petrecut întru lenevire, iar tu în putină vreme ti-ai mântuit sufletul tău cu răbdare!". Si de atunci s-a înteleptit si el si s-a făcut iscusit. (16-382)

141. - Părinte, nu mai pot trăi cu familia mea, nu mai rezist în lume, mă gândesc să plec la mănăstire: greutăti cu serviciul, greutăti cu sotia, probleme cu banii, dureri de cap cu copiii...
- Această încercare prin care treci face parte din crucea mirenilor. Nu e ceva nou. Fiecare drum cu ispitele sale. Nu scapi de luptă plecând la mănăstire. Si, apoi, nu ai voie să îti părăsesti familia. Poate că, dacă îti cresc mari copiii si rămâi văduv, îti vei pune problema călugăriei. Dar până atunci alungă de la tine orice gând despre părăsirea familiei. Rabdă, rabdă si te vei mântui. Si vei primi cunună pentru nevointa ta.

Un frate a mers la un bătrân iscusit si l-a întrebat zicând: "Ce voi face, părinte, că foarte mi s-a urât a mai sedea în pustie?". Răspuns-a lui bătrânul, zicând: "Această urâciune, fiule, îti este o ispită; dar rabdă putin si sezi în chilie cu liniste, rugându-te lui Dumnezeu. Si Dumnezeu, văzând răbdarea ta, îti va trimite tie mângâiere si odihnă". (3-242)

142. Un politist crestin pe care sotia îl tot nedreptătea s-a dus supărat la nasi:
- M-am săturat, cred că până la urmă îi zbor o palmă si îsi bagă mintile în cap. O să-si dea seama de partea cui este dreptatea.
- Da, finule, bine faci, i-a spus nasul. Tine-te de Legea dreptătii, că Legea iubirii e prea grea. Numai că la judecată o să îti fie ceva mai greu: s-ar putea să fii judecat după dreptate, nu după milă...

Un frate, făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe si i-a zis: "Mi s-a făcut strâmbătate de către cutare frate si eu voi să-mi fac izbândă". Iar bătrânul îl ruga zicând: "Nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda". Iar el zicea: "Nu voi înceta până nu voi face izbândă". Si a zis bătrânul: "Să ne rugăm, frate!". Si, sculându-se, a zis bătrânul: "Dumnezeule, nu mai avem trebuintă de Tine ca să porti grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră". Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: "Nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo!" (1-207)

143. Doi bătrâni, un sot si sotia sa, s-au îmbolnăvit de o boală foarte grea. Zăceau amândoi în pat, ducând boala fără să crâcnească. Într-o zi, însă, venind să îi spovedească si să îi împărtăsească, asa cum făcea în fiecare lună, înainte să sune la usă, părintele îl auzi pe bărbat înjurând si blestemând.
- Ce s-a întâmplat cu el, cum de s-a schimbat asa?
- Părinte, acum câteva zile ne-am certat rău. După ce ne-am certat, boala fiecăruia a devenit mai greu de suportat. Eu mi-am dat seama că Dumnezeu pedepseste răutatea noastră si am vrut să facem pace. Dar el nu a vrut să mă ierte. Si de atunci nu mai poate suporta durerile. Pe mine durerile m-au lăsat.
- Până nu vrea să vă iertati unul pe altul nu îl pot împărtăsi, si nici dezlegare de păcate nu îi pot da. Dacă el crede că e mai important să tină supărarea, să stie că dacă nu te iartă pe tine nu va fi nici el iertat de Dumnezeu.

În timpul prigoanelor, când prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta în Hristos, au prins si pe doi frati călugări să-i muncească si i-au aruncat în temnită până a doua zi, ca a doua zi să-i scoată, să-i muncească si să-i omoare. Acesti doi frati aveau vrajbă si pizmă între dânsii. Fiind deci ei în temnită aruncati, bătuti si munciti, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt: "Frate, iată mâine ne vor scoate la judecata lor si ne vor munci si ne vor omorî si vom merge către Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este si acum între noi se cade să o lăsăm, să ne împăcăm, să ne iertăm unul pe altul, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm, curati fiind, muncile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos, si asa ne vom învrednici a lua cununile mucenicesti din mâinile lui Hristos si vom fi primiti în ceata mucenicilor". Acestea zicând, i-a făcut metanie după obiceiul călugăresc, grăind: "Iartă-mă, frate, ca să fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu!". Iar acela, fiind biruit de vrăjmăsească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte.
Iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei din temnită, ca să-i taie. Atunci, cel care n-a vrut să se împace si să ierte pe fratele său, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se, s-a lepădat de Hristos; iar pe cel de lângă el, crezând [acesta] în numele Domnului, l-au tăiat. Pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-a întrebat: "Pentru ce ieri nu te-ai lepădat de Hristos? Ca să nu te fi chinuit?". Răspuns-a lui acela: "Când L-am lăsat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lăsat si m-a părăsit ajutorul Lui si, rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos". (6-251)

144. Un bărbat era foarte întristat de faptul că sotia sa îl însela, si în fiecare seară se gândea: "De mâine voi introduce actele pentru divort". Iar dimineata spunea: "Să o mai rabd măcar o zi, poate îi dă Dumnezeu gândul cel bun si-si bagă mintile în cap."
A răbdat asa nouă ani, după care femeia, rusinându-se de viata pe care o ducea, s-a lepădat de păcatul ei.

Un frate a petrecut nouă ani luptându-se să iasă din viata de obste si în fiecare zi îsi pregătea cojocul să iasă. Si când se făcea seară, zicea întru sine: "Mâine mă voi duce de aici". Si dimineata îi zicea gândului: "Să ne silim să răbdăm si astăzi pentru Domnul!". După ce s-au împlinit nouă ani asa făcând, a usurat Dumnezeu toată ispita de la dânsul. (8-408)

145. Într-o vreme în care doi soti au început să se certe, sotia tot vroia să plece la părinti, să se mai linistească. Si trei luni a tot vrut să plece, dar în fiecare zi amâna plecarea. Si în cele din urmă, când sotul ei era la serviciu, si-a pus niste haine într-o plasă, a plecat putin prin parc si apoi s-a întors, spunându-si:
- Gata, am stat destul. De acum voi avea grijă de sotul meu.
Si Dumnezeu i-a dat puterea să tacă, asa că atunci când bărbatul avea chef de ceartă, ea nu îi dădea apă la moară. Astfel au revenit la întelegerea de dinainte.

Pe un frate îl lupta gândul, zicându-i: "Trebuie să mergi si să-l cercetezi pe cutare bătrân". Iar el amâna zi după zi, zicând că mâine se va duce. Si asa, trei ani s-a luptat cu gândul. Iar mai pe urmă si-a zis: "Iată, socotesti că te-ai dus la bătrânul". Si a zis, ca si cum ar fi vorbit către bătrânul acela: "Cum te afli, părinte, esti sănătos? De câtă vreme doream să te văd!". Apoi adăugă ca din partea bătrânului: "Bine ai venit, frate! Iartă-mă, că pentru mine te-ai ostenit. Domnul să-ti dea plata". Si punând lighean s-a spălat. Apoi făcând fiertură a mâncat si a băut de-ajuns. Si îndată s-a dus războiul de la dânsul. (24-411)

Despre mânie

146. La părintele Ioan a venit odată o femeie pe care soacra ei, cu care în primii ani de căsătorie stătuse sub acelasi acoperis, o chinuia foarte tare. Când soacra a început să îi facă farmece, femeia a făcut tot posibilul să se mute. Nici după aceea însă nu a avut liniste, deoarece soacra vroia să o despartă de sotul ei. Vrând să îi încerce credinta, părintele a întrebat-o:
- Ce fel de sfat vrei, femeie, duhovnicesc sau lumesc?
- Lumesc, părinte.
Ca să o ajute pe femeie să înteleagă cât de importantă este porunca iubirii aproapelui, părintele i-a zis:
- Atunci, stergeti-o din inimă, uită de ea, nu o mai lăsati să mai vină la voi, nu vă mai duceti la ea. Uitati-o, scăpati de ea.
- Dar parcă mi-e milă de ea, că e bolnavă si bătrână. Dati-mi un sfat duhovnicesc, că nu mă lasă inima să îi fac rău.
- Dar dacă îti dau, îl tii?
- Îl tin, părinte, să mă ajute Dumnezeu.
- Atunci, să te gândesti la ea ca la mama ta. Să citesti în fiecare zi pentru ea o catismă din Psaltire si să faci câte metanii poti pentru ca Dumnezeu să îi dăruiască gândul cel bun. Încearcă să eviti scandalurile cu ea, dar, dacă nu se poate, rabdă. Chiar dacă se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu ea.
- Greu, părinte, greu.
- Vezi tu, dacă ti-am zis să ti-o stergi din minte, ai spus că ti-e milă de ea. Dacă ti-am dat sfatul cel bun, spui că e greu. Ar fi bine ca, atunci când vii să îmi ceri un sfat, să te rogi să mă lumineze Dumnezeu să îti dau sfatul cel mai bun, iar pe tine să te lumineze să îl asculti.

Trei bătrâni s-au dus la avva Pafnutie, căruia i se zicea Chefala, ca să-l întrebe un cuvânt. Si le-a zis lor bătrânul: "Ce voiti să vă zic vouă, cuvânt duhovnicesc sau trupesc?". I-au răspuns lui: "Duhovnicesc". Le-a zis lor bătrânul: "Duceti-vă, iubiti necazul mai mult decât odihna si necinstea mai mult decât slava si a da mai vârtos decât a lua". (10-146)

147. Părintii unui copil au plecat pentru câteva zile în concediu si l-au lăsau pe copil la una din bunici.
Cealaltă bunică, din gelozie, vroia cu orice pret să ia copilul la ea, temându-se ca nu cumva să fie iubită mai putin de către nepot. Ba chiar fusese pornită de către o altă rudă, care îi spusese că acolo copilul nu va primi nici hrana si nici atentia cuvenită. I-a sunat pe soti si le-a spus:
- Nu voi permite ca nepotul meu să fie tratat cum nu trebuie. Sunati-o pe mamaie să aducă băiatul la mine.
În cele din urmă, dându-si seama că nu o ascultă nimeni, s-a hotărât să ia singură copilul.
- Spuneti-i că, dacă nu mi-l aduce, după-masă vin cu taxiul si îl iau eu.
Văzând că nu e de glumit, au sunat-o pe mamaie si i-au spus:
- O să vină bunica să îl scoată pe copil în parc. Poate iesi si tu cu ei.
Când a auzit, mamaie s-a repezit să pregătească o prăjitură a cărei retetă o primise de la bunica cu mult timp în urmă.
Când a sunat la sonerie, mamaia tocmai scotea prăjitura din cuptor. A deschis repede usa si a luat tava de prăjitură în mâini, ca pe un trofeu, să o întâmpine cu drag pe bunică.
- Vin si eu cu voi, mi-ar face mare plăcere să mai stăm de vorbă.
- Nu ti-au spus copiii la telefon?
- Ba da, mi-au spus că vrei să îl scoti la plimbare, dar plimbarea e mai plăcută în trei, nu?
Bunica a rămas fără glas. Copilul apăru în prag, îi sări în brate si întrebă:
- Mamaie, am terminat tot pilaful, pot să iau si eu o prăjitură?
- Dacă ai terminat, bineînteles că poti. Dar să mai stăm putin să se răcească, spuse bunica, bucurându-se că scandalul fusese evitat.

Era un sihastru cu mare socoteală si dorea să petreacă la chilii si nu afla chilie. Alt bătrân, înstiintându-se despre sihastrul si având acolo o chilie desartă, l-a rugat pe acela să sadă în acea chilie, până când se va afla alta. Acela, mergând, a sezut într-însa. Iar unii din cei ce vietuiau în locul acela veneau la dânsul ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare, si el, luându-le, îi primea pe dânsii.
Iar bătrânul cel ce îi dăduse chilia a început a-l zavistui, a-l grăi de rău si a zice: "Eu câti ani am aici de multă nevointă si nimeni nu vine la mine, iar acesta putine zile are si câti vin la dânsul!". Si a zis ucenicului său: "Mergi si îi zi: du-te de aici, că îmi trebuie chilia!". Iar ucenicul venind la el, a zis: "Întreabă părintele meu cum te afli?". El a zis: "Să se roage pentru mine, că mi s-a îngreuiat stomacul". Si întorcându-se cel ce l-a trimis, a spus: "Bătrânul iată caută altă chilie si se duce". După două zile, a zis iarăsi ucenicului: "Du-te si îi zi lui că, de nu se va duce, vin eu si îl scot cu toiagul!". Iar fratele, mergând iar, a zis către sihastru: "A auzit părintele meu că esti bolnav si iarăsi se mâhneste si m-a trimis să te cercetez". Răspuns-a acela: "Spune-i că, cu rugăciunile lui, sunt sănătos!". Deci a venit la bătrânul său si i-a zis: "A spus că până duminică iese cu voia lui Dumnezeu".
Iar după ce a venit duminica si nu a iesit sihastrul din chilie, luând bătrânul un toiag s-a dus să-l bată si să-l gonească. La plecare i-a zis ucenicul: "Merg eu mai înainte, nu cumva să fie acolo vreunii si se vor sminti". Iar bătrânul i-a dat voie. Si apucând fratele mai înainte, a zis către sihastru: "Părintele meu vine să te mângâie si să te ia la chilie". Acesta cum a auzit dragostea bătrânului, a iesit în întâmpinarea lui si i-a pus metanie de departe, zicând: "Eu vin la sfintia ta, nu te supăra, părinte!".
Iar Dumnezeu, văzând lucrarea tânărului, l-a umilit pe bătrânul si aruncând toiagul a alergat spre închinarea lui si i s-a închinat aducându-l la chilia sa ca pe unul care nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el. Si a zis către ucenic: "Nimic nu i-ai spus din cele ce ti-am spus tie?". Acesta a răspuns: "Nimic". Auzind bătrânul, foarte s-a bucurat si a cunoscut că era zavistia vrăjmasului. Apoi l-a odihnit pe bătrânul, după care i s-a închinat ucenicului, zicând: "Tu să-mi fii mie părinte si eu tie ucenic, căci prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele amândurora". (28-386)

148. Când mirii s-au întors din "luna de miere", care a durat câteva zile, nasul i-a spus finului:
- Dacă o vezi pe sotia ta că face vreo greseală, ori că ridică vocea la tine, ori face cine stie ce altceva, că îsi pierde timpul în fata televizorului sau că e prea preocupată de cum arată, gândeste-te bine dacă tu crezi sau nu că o poti îndrepta. Dacă tu crezi că o poti ajuta, atunci dă-i sfatul de care are nevoie, dar dacă nu, mai bine taci. Pentru că dacă îi faci observatie numai pentru a o răni si pentru a-i demonstra că esti mai bun decât ea, atunci tu singur vei face aceeasi prostie, sau altele mai mari, până ce vei ajunge de râsul lumii. Sau până ce îti vei întelege greseala si îti vei da seama de slăbiciunile tale.

Zis-a un bătrân: "De vrei să vorbesti de greseala si păcatul vreunui frate, socoteste că de vei crede că îl vei îndrepta pe el, sau îl vei folosi pe altul, atunci să grăiesti, iar în alt chip de vei vorbi, adică cu răutate, numai ca să-l mustri si să-i descoperi, să-i arăti greseala si păcatul lui înaintea altora, să stii că nu o să scapi de dumnezeiasca certare, ci si tu singur în aceeasi greseală si păcat sau într-altul mai rău vei cădea, părăsindu-te ajutorul lui Dumnezeu, si de altii fiind mustrat, te vei rusina". (12-279)

149. Într-o zi, un crestin pe nume Ioan a fost înjurat de seful său, care îi tot căuta nod în papură. Aceasta l-a mâhnit mult. După terminarea lucrului, în loc să vină direct acasă, a vrut să treacă pe la biserică, să se roage putin. Dar biserica era închisă. Nu vroia să intre în casă nervos, asa că s-a plimbat putin printre blocuri, ca să se linistească.
Un coleg care l-a văzut l-a întrebat ironic:
- Ce faci, Ioane, te-ai plictisit de nevastă?
- Nu, dar nu vreau ca mânia din inima mea să iasă afară când intru în casă. Mă voi plimba putin, până mă mai linistesc.

Se spunea pentru avva Ioan că a venit în biserică la Schit si, auzind vorbe împotrivă ale unor frati, s-a întors la chilia sa si, înconjurând-o de trei ori, asa a intrat. Iar oarecare frati, văzându-l, s-au mirat de ce a făcut aceasta si, venind, l-au întrebat, iar el le-a zis: "Urechile le aveam pline de cuvinte împotrivă. Deci, am înconjurat ca să le curătesc si asa să intru cu linistea mintii mele în chilia mea". (25-101)

150. Un om se tot certa cu femeia lui; ba din vina lui, ba din vina ei. Tot încercau să biruiască patima mâniei, dar iar cădeau. În cele din urmă, plictisindu-se de atâta neîntelegere, s-a gândit să divorteze.
- Până când vom mai trăi în asa tensiune? Eu m-am săturat, a spus sotia, cedând.
- Te rog din suflet, când vezi că sunt nervos, lasă-mă în pace, nu mă mai supăra. Si voi avea grijă să nu te supăr nici eu atunci când esti nervoasă.
Si, în cele din urmă, prin răbdare, au biruit mânia si în casa lor a intrat pacea.

Avva Pavel Mesterul si Timotei, fratele lui, sedeau în Schit si de multe ori se făcea între dânsii prigonire. Zis-a avva Pavel: "Până când vom petrece asa?". Si i-a zis lui avva Timotei: "Te rog, când voi veni asupra ta, rabdă-mă si, când vei veni si tu asupra mea, te voi răbda si eu!". Si făcând asa, s-au odihnit în celelalte zile ale vietii lor. (1-199)

151. Un om s-a chinuit zece ani să nu mai înjure, dar nu a reusit. Pentru că de înjurături vroia să fugă, dar de mânie nu se ferea.

Spunea avva Ammona că este un om care a făcut o sută de ani în chilie si nu a învătat cum se cade să stea în chilie. (96-178)

152. Un om avea o sotie care, după ce pierduse o sarcină, devenise foarte nervoasă. Tipa tot timpul, îl certa din nimic. Când simtea că îl biruie mânia, bărbatul se ducea să se spovedească. Se spovedea cel putin o dată pe lună. Părintele îl tot încuraja, spunându-i:
- Rabd-o, fiule, că prin răbdarea ta ti se vor ierta multe păcate.
Când bărbatul tipa si el la sotia sa, se spovedea cu durere de inimă:
- M-am lăsat biruit de mânie, părinte, pentru că sunt iubitor de sine. Nu îmi place să fiu nedreptătit.
- Nu asa, fiule, că îti pierzi si tu mântuirea si îi dai si ei un exemplu rău. Rabd-o si roagă-te pentru ea cât poti.
Când a venit vremea ca bărbatul să se pensioneze, înainte de a apuca să îsi depună cererea de pensionare a făcut infarct si a murit. Sotia era disperată, pentru că el era singurul ei sprijin. La patruzeci de zile după moartea acestuia, femeia l-a visat strălucind de lumină în Împărătia Cerurilor. Atunci si-a dat seama cât de mult îl nedreptătise. A luat hotărârea să ducă o viată bineplăcută lui Dumnezeu. A mai trăit multi ani, pocăindu-se pentru răutătile si păcatele ei, si apoi a trecut la Domnul.

Un bătrân locuia la chiliile pustnicesti, afară de Alexandria, si era bătrânul foarte iute, putin la suflet si nerăbdător. Deci, auzind despre dânsul un frate mai tânăr, a făcut asezământ cu Dumnezeu, zicând: "Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume voi merge si voi petrece cu bătrânul si-i voi sluji si-l voi odihni". Deci îl ocăra bătrânul ca pe un câine în toate zilele. Dumnezeu, văzând smerenia si răbdarea fratelui, după sase ani de supunere către bătrânul, i-a arătat în somn pe cineva care tinea o hârtie mare, jumătate stearsă si jumătate scrisă. Si îi arăta fratelui hârtia zicând: "Iată, jumătate din datoriile tale le-a curătit Stăpânul Dumnezeu, sileste-te si pentru celelalte!".
Si era alt bătrân duhovnicesc locuind aproape de el, care stia cele despre fratele si auzea totdeauna cum îl ocăra bătrânul si-l necăjea cu nedreptate si cum acesta îi punea lui metanie, iar bătrânul nu făcea pace cu el. Întâlnindu-l pe fratele, acest duhovnic bătrân l-a întrebat: "Ce este, fiule, cum a trecut ziua de astăzi? Oare am dobândit ceva, oare am sters de pe hârtie ceva?". Si dacă cândva trecea vreo zi în care nu ar fi fost ocărât, sau n-ar fi fost scuipat, sau n-ar fi fost izgonit de bătrân, se ducea seara la bătrânul cel de aproape si zicea, plângând: "Vai mie, părinte, că rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, căci nu am dobândit nimic, ci în odihnă am petrecut-o".
După alti sase ani a adormit fratele si mărturisea bătrânul cel duhovnicesc că l-a văzut pe el stând împreună cu mucenicii si rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul lui cu multă îndrăzneală si zicând: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine prin acela, miluieste-l si pe el pentru îndurările Tale cele multe si pentru mine, robul Tău!". Si, după patruzeci de zile, l-a luat la sine si pe bătrânul în locul cel de odihnă. Iată ce fel de îndrăzneală dobândesc cei ce pentru Dumnezeu suferă necazurile. (17-382)

153. La câteva luni după căsătoria lor, doi tineri, Olivia si Cosmin, s-au certat foarte tare. Vroiau să se despartă. Cosmin pornise scandalul, dar se încăpătâna să spună că vina era a sotiei. După câteva zile, timp în care au locuit în camere diferite, Olivia s-a mutat la părintii ei. Când au venit acasă la finii lor, vrând să le facă o surpriză, nasii l-au găsit pe Cosmin singur, navigând pe internet. Pe ochii lui se citea oboseala.
- Ce e cu tine de arăti asa?
- Ce să fie, ultimele două nopti am stat mult pe net, nu am dormit decât foarte putin. Sunt supărat că Olivia a luat-o razna si s-a dus la părintii ei. Cred că până la urmă o să divortăm.
Vizita a durat foarte putin. După ce s-au întors la casa lor, nasii s-au sfătuit:
- Trebuie să facem ceva ca să îi împăcăm, zise nasa.
- Stiu ce facem. Mâine în parc are loc un spectacol de muzică populară. Îi sunăm pe amândoi si-i spunem fiecăruia că celălalt vrea să îsi ceară iertare. Si că trebuie să se vadă la concert. S-ar putea să reusim. Până se termină spectacolul, până se mai plimbă putin, cred că or să uite toată supărarea, spuse nasul.
- Nu mi se pare prea bună propunerea ta, dar cred că merită să încercăm.
Cu o oră înainte de spectacol au sunat-o pe Olivia, si ea s-a bucurat auzind că sotul ei vrea să îsi ceară iertare. L-au sunat si pe Cosmin, care a fost foarte surprins de gestul sotiei sale. Nu se astepta ca tot ea să îsi ceară iertare. S-au întâlnit în parc toti patru. Spectacolul începuse.
- Olivia, dar eu ar fi trebuit să îmi cer iertare, nu tu… Îi spuse Cosmin îmbrătisând-o. Din suflet te rog să mă ierti.
Olivia întelese că nasii plănuiseră totul. Le făcu un semn din ochi, cum că îsi dăduse seama că a picat în cursa lor. Dar era bucuroasă că se împăcase cu sotul ei. Si nu vroia să îi dea de gol.
Prinzând un moment prielnic, când Cosmin se dusese să cumpere niste înghetată, Olivia le-a zis:
- De data asta ne-ati păcălit. Vă multumesc din suflet. Dacă nu erati voi, cine stie când ne împăcam.
Nasa spuse:
- Nici eu nu mă asteptam. Reteta nu era foarte bună, dar si-a făcut efectul. E meritul lui, spuse ea, arătând spre nas.
- Data viitoare să găsim o retetă mai bună, zise el.
Olivia întrebă, luându-l de brat:
- Si dacă nu găsiti, ce ne facem?
Nasul îi strânse pumnul în palma sa:
- Ne ajută Dumnezeu să găsim. Doar suntem nasii vostri, nu?

Doi bătrâni aveau scârbă între dânsii si s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit unul dintre ei. Deci a venit la dânsul un frate să-l viziteze si l-a rugat bătrânul pe frate, zicând: "Scârbă avem, eu si cutare bătrân, si voim ca să-l rogi să ne împăcăm". Răspuns-a fratele: "Cum ai poruncit, părinte, eu îl voi ruga", si iesind fratele, socotea întru sine cum să iconomisească lucrul, căci se temea ca nu cumva să nu primească bătrânul rugăciunea sau si mai mare ură se va face.
Si, după iconomia lui Dumnezeu, unul din frati i-a adus lui cinci smochine si câteva dude si, luându-le, fratele le-a dus în chilia sa. Alegând o smochină si câteva dude, le-a dus la bătrânul către care avea să meargă si a zis: "Avvo, acestea le-a adus unul la cutare bătrân ce este bolnav si întâmpinându-mă acolo mi-a zis: "Primeste acestea si dă-le cutărui bătrân", iar eu le-am adus la tine". Bătrânul auzind, a stat uimit multă vreme si a zis: "Acestea mie mi le-a trimis?". A răspuns fratele: "Da", si le-a luat bătrânul zicând: "Bine ai venit!". Apoi întorcându-se fratele la chilia sa, a luat din smochine două si din dude câteva si le-a dus si celuilalt bătrân care era bolnav. Si făcând metanie lui, a zis: "Primeste acestea, părinte, căci ti le-a trimis cutare bătrân". Iar el, bucurându-se, a zis: "Ne-am împăcat". Fratele a zis: "Da, părinte, cu rugăciunile tale". Si a zis bătrânul: "Slavă lui Dumnezeu!".
Si s-au împăcat bătrânii cu darul lui Dumnezeu si cu întelepciunea fratelui, care i-a unit pe ei cu pace, cu trei smochine si câteva dude, si nu au cunoscut bătrânii ce a făcut fratele. (27-385)

154. - Părinte, mi-a spus cumnatul că a văzut cum soacra îmi face farmece si vreau să mă duc la vrăjitoare, să îi fac si eu ei. Dar îmi e teamă că o să mă opriti de la împărtăsanie. Asa că am venit să îmi spuneti cum să mă răzbun.
- Cum te învată Scriptura.
- Dar eu nu am citit Scriptura. Nu stiu să mă răzbun. Nu stiu decât că vreau răzbunare.
- Stii care e cea mai serioasă răzbunare? Să moară soacra.
- Cum asa.
- Da, să moară soacra, să nu mai rămână această făptură pe fata pământului. Să ai o altă soacră.
- Vreti să mă mărit cu altcineva?
- Doamne fereste. Vreau să se schimbe soacra ta atât de mult încât să nu mai semene cu cea de acum. Vreau să nu mai fie atât de rea. Dacă te vei ruga mult pentru ea, poate că Dumnezeu o va schimba. Si va fi un alt om.
Femeia a făcut cum i-a zis duhovnicul. O dureau genunchii de câte metanii făcea pentru soacra ei. Supărarea îi trecuse, însă soacra nu dădea nici un semn de schimbare. Dar, după câteva luni, a primit o scrisoare de la ea:
"Nora mea, îmi este rusine să îmi cer iertare fată către fată. Mult rău ti-am făcut până acum, mult am încercat să te despart de fiul meu. Dar am obosit să mă lupt cu tine. Viata mea trece, mă apropii de sfârsit, si nu am parte de linistea de care ai tu, desi m-am luptat să te distrug în fel si chip. Acum îmi cer iertare doar prin scris. Când voi avea putere, o să vin la voi să stăm mai mult de vorbă. Răbdarea ta m-a biruit. Iartă-mă…"

Un frate, supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie si i-a zis: "Părinte, un frate m-a necăjit si mă supără dracul, ca să-i răsplătesc si eu lui". Zis-a lui bătrânul: "Ascultă-mă, fiule, si mergi la chilia ta si linisteste-te, rugându-te lui Dumnezeu cu dinadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptătit, si degrabă te vei izbăvi de patimă". Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Si într-o săptămână a sters Dumnezeu iutimea de la dânsul, pentru nevointa la care s-a silit pe sine si pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul. (24-385)

Despre mândrie

155. Un elev s-a mutat de la o scoală la alta. După ore, colegii săi au rămas să joace baschet. El a vrut să joace împreună cu ei, dar, pentru că era mic de înăltime, nu l-au lăsat. Atunci s-a dus acasă, si-a luat mingea si s-a întors pe teren. Văzându-l cât de bine aruncă la cos, colegii l-au rugat să vină să joace într-una din echipe. Din primele minute de joc, si-au dat seama că era cel mai bun de pe teren.
- Să nu te superi că te-am tinut pe marginea terenului, dar nu vroiam să ne strici jocul, i-a explicat un coleg.
Ajuns acasă, băiatul i-a povestit tatălui său întâmplarea. Tatăl i-a spus:
- Spune sincer, te-ai umflat în pene când si-au dat seama că esti mai bun decât ei?
- Nu, tată, nu aveam de ce. Dacă ar fi avut un profesor de sport la fel de bun ca cel de la scoala mea veche, ar fi fost si ei mai buni. Nu e mare lucru.
- Dar te-ai supărat că nu te-au primit de la început?
- M-am întristat putin, dar m-am gândit că nu are rost să mă supăr.
- Tine minte, întâmplarea de astăzi nu se va mai repeta: vei vedea că de acum ei te vor chema să joci cu ei. Dar un lucru se va repeta si peste ani de zile. Viata te urcă si te coboară: azi esti căpitan de echipă, mâine esti rezervă. Azi esti director, mâine esti sofer. Important este să nu te agăti cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu, aia să fii. Si, indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu acelasi să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în fata ta dacă au impresia că vor câstiga ceva prin asta.

Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: "Care este lucrul străinului?". Răspuns-a lui bătrânul: "Eu am văzut odată pe un frate străin care a venit la noi în biserică în vremea slujbei. Iar după sfârsirea slujbei, a mers în trapeză si a sezut si el cu fratii la masă să mănânce bucate. Iar unii din frati i-au zis: "Dar tu, frate, fiind străin, de ce faci îndrăzneală ca aceasta, de ai sezut fără blagoslovenie împreună cu noi la masă? Scoală-te de la masă si iesi de aici afară!". Iar el, auzind aceasta, îndată s-a sculat de la masă si a iesit afară.
Iar alti frati s-au scârbit pentru aceasta si, mergând, iar l-au chemat pe fratele cel străin înăuntru si i-au zis să sadă iar la masă. Atunci el îndată a intrat si a sezut la masă, precum i-au zis lui, nimic îndoindu-se sau mâhnindu-se. Si după ce a mâncat bucate si s-a sculat de la masă, l-au întrebat pe el fratii, zicând: "Spune-ne nouă, frate, ce gândeai în inima ta când te-au scos afară de la masă? Credeam că te vei scârbi foarte mult". Răspuns-a lor fratele, zicând: "Nu m-am scârbit, ci eu am pus în gândul meu să mă asemăn cu un câine care, când îl goneste cineva afară, el iese, si când îl cheamă, iar vine". Acestea auzindu-le fratii, foarte s-au folosit toti de smerenia acelui frate străin". (10-326)

156. Un crestin a citit în Filocalie despre rugăciunea lui Iisus. I-a cerut binecuvântare duhovnicului său să se apuce de această rugăciune, si acesta i-a zis:
- Îti dau binecuvântare să spui în fiecare zi cel mult două ore, dar nu mai mult. Si să spui si cu gura, nu numai cu mintea.
Observa că mintea i se linisteste de la rugăciune si, citind că aceasta este cea mai scurtă cale pentru curătirea sufletului de patimi, crestinul s-a apucat să spună mai mult, gândindu-se că va spori duhovniceste. Vreme de câteva săptămâni totul a fost bine. La serviciu era mult mai calm, acasă era mult mai blând si cu sotia si cu copiii. Dar a început să îl doară capul. Văzând că durerile nu îl părăsesc si că se simtea din ce în ce mai slăbit, omul s-a dus să vorbească din nou cu duhovnicul său.
- Vezi unde te duce neascultarea? Puteai să stai cu dureri de cap până îti pierdeai mintile. De acum, vreme de o lună, să nu mai spui deloc rugăciunea lui Iisus. Asteaptă să îti mai odihnesti mintea, că ai fortat-o prea tare. Crezi că dacă ai fi putut mai mult nu te-as fi lăsat? Ar fi fost bucuria mea de duhovnic să văd că am încă un ucenic care a sporit pe această cale.
După o lună, crestinul a venit din nou la duhovnic:
- Părinte, îmi e bine acum, nu îmi mai trebuie nici o rugăciune a lui Iisus. Stau cuminte în banca mea.
- Nu, nu e bine asa. O iei de la început, cu grijă si cu ascultare. Vezi, cât ai stat departe de mine si ziceai rugăciunea de capul tău, în loc să urci, ai stat pe loc. Ba chiar ai coborât. Nevointa împotriva ascultării, asa cum ai făcut-o tu, nu are plată. Acum, că ti-ai împrospătat puterile, trebuie să fii tare, să pornesti din nou războiul împotriva vrăjmasului diavol.

Povestesc unii despre un bătrân oarecare că a petrecut saptezeci de săptămâni mâncând o dată în săptămână. Deci, se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvânt din Scriptură să i-l descopere si nu-i descoperea lui Dumnezeu. Astfel, a zis în sine: "Desi am făcut atâta osteneală, încă nimic n-am câstigat. Voi merge de acum la un frate si-l voi întreba". Si dacă a închis chilia, vrând să plece, a fost trimis îngerul Domnului la dânsul, grăind: "Saptezeci de săptămâni ai postit si nu s-a apropiat rugăciunea ta de Dumnezeu. Iar când te-ai smerit a iesi la fratele tău, sunt trimis să-ti vestesc tie cuvântul". Si acestea spunându-i-le, a plecat de la dânsul. (28-337)

157. Un părinte tinea într-o biserică o icoană ciudată în care, sub o reprezentare neortodoxă a chipului Maicii Domnului, era scrisă o învătătură eretică. Un ucenic de-al său, student la Teologie, i-a spus părintelui că astfel de imagini nu sunt icoane, sunt idoli.
- Nu poate fi icoană o imagine eretică, a spus tânărul, supărat. Ar trebui să o scoateti din biserică.
Părintele era foarte obosit. Stătuse până la miezul noptii la spovedanie, că se apropia praznicul Adormirii Maicii Domnului. În loc să îl întrebe pe tânăr ce anume i se pare eretic, părintele l-a gonit, spunându-i:
- Dacă te apuci să îmi spui mie ce icoane să tin în biserică, mai bine pleacă în altă parte. Nu cred că e cazul să îmi dai tu mie lectii de teologie.
- Bine, părinte, plec, dar să cititi cartea asta, ca să vă convingeti, a spus tânărul, plecând.
Toată seara părintele a stat si a citit. Dându-si seama că a gresit, ar fi vrut să îsi ceară iertare, dar nu stia cum să îl găsească pe tânăr.
"O să vină duminică la biserică vreun coleg de-al lui si o să îi transmit că îl astept din nou aici. Si o să îmi cer iertare - si-a spus părintele. Dar până atunci trebuie să mă duc să mă spovedesc. L-am mâhnit pe nedrept si am tinut în biserică o imagine eretică", a spus părintele.
A doua zi s-a dus si s-a spovedit. Duhovnicul său i-a dat chiar un canon greu pentru asta. Si i-a spus:
- Cu sufletele crestinilor nu avem dreptul să ne jucăm. Nu suntem sefii lor, nu suntem stăpânii lor. Suntem slujitorii lor. Dacă îl certi pe vreunul mai slab de înger, care plecând de la tine se duce la secte, dai tu răspuns pentru el la Judecată?
Duminică, tânărul a venit la părintele si i-a dat pomelnicul pentru Sfânta Liturghie ca si cum nu ar fi fost gonit. Mirat si bucuros, părintele si-a cerut iertare de la el.
- Părinte, cât bine mi-ati făcut sfintia voastră, puteam să mă supăr asa usor? Nu o dată, de zece ori să mă goniti, că eu tot nu plec de aici.
Părintele a intrat în altar, gândindu-se: "O, dacă si-ar păstra tânărul acesta inima curată pe care o are… Ca preot, pe multi i-ar lua de mână si i-ar aduce la Hristos".

Un bătrân oarecare avea un ucenic iscusit si foarte întelept. Iar odată, mâniindu-se pe el, l-a gonit de la sine. Acela, fiind gonit si iesind din ograda si chilia bătrânului său, sedea afară, răbdând bărbăteste. După aceea, iesind bătrânul afară din chilie si văzându-l pe dânsul sezând si plângând, s-a umilit cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, căci el socotea că dacă l-a gonit se va fi dus si de aceea nu mai avea nădejde să-l mai vadă vreodată, stiind că fără nici o vină, cu mânia sa, l-a gonit si-i părea foarte rău de el. Iar dacă l-a văzut, de bucurie i s-a închinat până la pământ, zicând: "O, slugă bună si ucenice al lui Hristos, iată, smerenia si răbdarea ta au biruit mânia, iutimea si neputinta mea! Mergi, frate, în chilie si de acum înainte tu să-mi fii mie bătrân si eu voi fi tie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia si răbdarea ta ai întrecut bătrânetile mele". (10-343)

158. Un tânăr a venit la părintele Ioan să se spovedească. S-a întors după două săptămâni:
- Părinte, ori sfaturile sfintiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea, ori m-a biruit duhul trândăviei.
- De ce spui asta, frate?
- Vin la biserică de doi ani de zile. M-am spovedit o singură dată, la început. Mi-am făcut o pravilă de rugăciune foarte serioasă: dimineata - două catisme din Psaltire, după-masa - Paraclisul Maicii Domnului, seara - Acatistul Preadulcelui Iisus. Făceam zilnic trei sute de metanii si ziceam aproape tot timpul rugăciunea lui Iisus. Nu stiu câti crestini se nevoiau ca mine si nici câti erau râvnitori ca mine. Dar de când m-am spovedit la sfintia voastră, abia termin cele trei catisme din Psaltire si abia fac o sută de metanii. Părinte, nu e bine, ce credeti că se întâmplă cu mine?
- E foarte bine ce se întâmplă cu tine, esti pe drumul cel bun.
- Cum, părinte, nu vedeti de unde am plecat si unde am ajuns?
- Nu, nu văd, eu văd doar că ai pus început bun.
- Ce început bun, părinte, unde mai e nevointa mea?
- Eu te-as întreba altceva: oare unde mai e mândria ta că nu mai e nimeni ca tine, că nu mai e nimeni atât de sfânt ca tine?
- Părinte, nu ziceam că sunt sfânt...
- Să stii că ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfânt. Sfintii nu au strălucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop în sine, este mijloc. Cine face nevointă fără smerenie nu are plată. Înainte te mândreai cu nevointa ta, si mândria îti dădea putere. Dar, după ce te-ai spovedit si ai primit canon, si nu mai făceai ce-ti trecea prin cap, ci ceea ce trebuia să faci, atunci puterile ti-au slăbit.
De demult, un pustnic a tinut un post foarte aspru, mândrindu-se. Cum a întrerupt postul, a văzut că diavolul mândriei a plecat de la el. Asa si tu: ce făceai de capul tău, fără binecuvântarea unui duhovnic, îti hrănea mândria. Cum ai primit canon, cum au început dracii să îti dea luptă. Abia acum începi să întelegi cât de greu este războiul duhovnicesc. Nu te gândi că ai slăbit, gândeste-te cât de slăbit erai înainte, când te vedeai mai râvnitor si mai nevoitor decât altii.
Să stii că mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decât cel care face canon mare pentru a-si hrăni iubirea de sine. Asta nu înseamnă că Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar că acestia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Să dea Dumnezeu să mergi si tu pe acelasi drum. Si nu numai că vei ajunge să faci aceleasi nevointe ca înainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevointe încununate de Dumnezeu.
Întelegându-si greseala, tânărul îi spuse părintelui:
- Da, părinte, asa este, nevointele îmi hrăneau iubirea de sine. Stiu că sunt mândru, dar vreau să scap de mândrie. Cât mai repede.
- Usor, usor, că nu e usoară lupta cu această patimă. De multe ori nu ne dăm seama cum trebuie să luptăm împotriva mândriei. Dar un sfat este sigur: caută să dobândesti smerenia. Smerenia goneste mândria.
- Si dacă nu reusesc?
- Nu poti reusi de capul tău. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta să reusesti.
- Vă multumesc mult, părinte. Simt că mi s-a usurat sufletul. Parcă mi s-ar fi luat o ceată de pe minte.

Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare bătrân mare cu viata si foarte iscusit cu fapte bune. Închinându-se după obicei, l-a întrebat zicând: "Ce voi face, părinte, căci îmi piere sufletul?". Bătrânul a zis: "Pentru ce îti piere sufletul?". Fratele i-a răspuns: "Când eram în lume, în viata mirenească, foarte mult posteam, rugăciuni si privegheri făceam si multă râvnă sufletească, umilintă si lacrimi aveam, iar dacă m-am lepădat de lume si m-am făcut călugăr, nici una din acele bunătăti nu o văd în mine".
Bătrânul i-a zis: "Să mă crezi, fiule, că acele bunătăti pe care mi-ai spus că le făceai când erai mirean, toate pentru mândria si lauda oamenilor le făceai, căci aveai îndemnător spre ele pe cel ce în taină se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te băga în seamă, nici nu îti sta împotrivă cu război, ca să ia sporirea ta. Acum vede că ai iesit ca la război asupra lui si pentru aceea si el se înarmează asupra ta. Mai plăcut si mai primit este lui Dumnezeu un psalm pe care îl vei citi acum cu smerenie, decât o mie de psalmi pe care-i citeai în viata mirenească cu mândrie".
Zis-a iarăsi fratele: "Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au luat de la mine". Bătrânul i-a zis: "Frate, îti ajunge ce ai, rabdă cu multumire si te vei folosi". Iar el tinea tot una, zicând: "Cu adevărat, părinte, pierdut este sufletul meu". Atunci bătrânul a început a-i zice lui asa: "Crede-mă, frate, că nu voiam să-ti zic cele ce ti-am zis, ca să nu-ti slăbească gândul, căci te văd foarte înselat de vrăjmasul diavol si esti aruncat în trândăvie si în deznădăjduire; ci ascultă sfatul meu si lasă părerea pe care o ai că vietuiai si făceai bine când erai în viata mirenească, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viata mirenească erau pentru mândrie, precum si a fariseului aceluia căruia pentru bunătătile lui cele cu multă mândrie i se părea că este mai plăcut lui Dumnezeu decât toti oamenii, si cu acea părere, a mândriei, si-a pierdut toate ostenelile. Iar tu acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu si părându-ti-se că nu faci nici o faptă bună înaintea Lui, această smerenie, fiule, îti ajunge pentru mântuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunătate nu făcuse si cu o smerenie ca aceasta s-a îndreptat. Că mai plăcut lui Dumnezeu este omul păcătos si lenes, si cu inima înfrântă si smerită, decât cel ce face multe bunătăti si se înaltă în gândul său, socotindu-se că mai plăcut este înaintea lui Dumnezeu".
Acestea auzind fratele, a luat mare folosintă si multă mângâiere sufletului său si s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: "Să stii, părinte, că astăzi mi-ai mântuit sufletul". Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu. (22-276)

159. Un preot de tară a construit în satul său o biserică mare, pentru că cea veche era foarte mică si nu încăpeau în ea decât putini credinciosi. Între timp, părintele intrase la doctorat si îsi împărtea timpul între slujbe, studiu si supravegherea lucrărilor de constructie. Când biserica din sat a fost gata, episcopul i-a propus să se ocupe de zidirea unei biserici în oras, foarte aproape de catedrală. Fiind un bun gospodar, preotul a primit această propunere. Datorită priceperii sale si hărniciei lucrătorilor, în mai putin de un an a doua biserică a fost ridicată. Asa cum era de asteptat, preotul a fost mutat de episcop la oras, ca preot paroh al noii biserici despre a cărei frumusete se dusese vestea.
Fiind asezată în centrul orasului, noua biserică era plină de credinciosi. Multi erau atrasi de predicile părintelui, care avea o cultură vastă. Dar, de când îsi luase doctoratul, în inima acestuia se înfiripase mândria. Când veneau la el credinciosi din vechea sa parohie, nu le dădea atentie. I se părea că este prea destept pentru a sta de vorbă cu ei si că nu avea de ce să îsi risipească vremea cu discutii banale.
La un moment dat, la biserică a venit Însusi Hristos în chipul unui tăran.
- Ce vrei, omule? Vrei niste bani? l-a întrebat părintele, grăbit, băgând mâna în buzunar.
- Nu, părinte, nu vreau bani. Vreau să stau de vorbă cu dumneavoastră.
- Sunt ocupat, nu am timp astăzi, răspunse părintele.
- Vă rog mult, părinte, am venit de departe.
- Stai si asteaptă. Poate că până la urmă o să îmi găsesc cinci minute si pentru tine.
Hristos a rămas să astepte. Timpul trecea, dar părintele se ocupa numai de altii. A venit primarul, a stat cu el. A venit un colonel, a stat cu el. A venit un doctor, a stat si cu acesta. La tăran nici nu se uita. Până la urmă a venit un taxi si o femeie fardată strident l-a luat pe părinte să-i facă sfestanie. Părintele a plecat, prefăcându-se că nu îl vede pe Cel care arăta ca un tăran.
Rămas în biserică numai cu paracliserul, Hristos i-a spus:
- Să îi zici preotului că pentru râvna lui de a ridica biserici, o să îi dau multă slavă pe lumea aceasta. O să aibă tot ce îsi doreste. Pentru cunoasterea pe care a dobândit-o în studiile lui înalte va fi lăudat si de credinciosi si de necredinciosi. Dar pentru că nu a vrut să stea de vorbă cu Mine aici, nu va ajunge în Împărătia Mea.
Si, zicând acestea, s-a făcut nevăzut.

Un chinoviarh avea mare slavă de la oameni si era părinte peste două sute de călugări. La chinovia acestora a venit Hristos în chipul unui bătrân sărac, cunoscut lui mai înainte, si-l ruga pe portar să spună părintelui că este cutare frate. Iar portarul, abia înduplecându-se, a intrat să-l vestească, dar l-a aflat pe părintele vorbind cu oarecari străini si, asteptând putin, i-a spus despre acel bătrân sărac. Chinoviarhul i-a răspuns cu mânie, zicând: "Nu vezi că vorbesc cu oamenii? Lasă-mă acum!". Si, sfiindu-se, portarul s-a dat în lături si, întorcându-se, a spus celui ce se părea că este bătrân sărac cuvântul proiestosului.
Iar Domnul cel îndelung răbdător a petrecut sezând la poartă. Si pe la al cincilea ceas a venit la chinovie un bogat, pe care degrabă ascultându-l portarul, i-a deschis si a vestit chinoviarhului despre el. Iar el, iesind, cu osârdie l-a întâmpinat la usă. Si văzându-l pe el, Cel bogat întru milă Dumnezeu, Care venise în chip de bătrân sărac, îl ruga, zicând: "Voiesc să vorbesc cu tine, părinte!". Iar el, de nici un răspuns învrednicindu-l, a intrat împreună cu bogatul, sârguindu-se să-i gătească masă. După ce a prânzit bogatul, l-a petrecut părintele până la usă si s-a întors înapoi, fiind robit de multele griji, si a uitat rugăciunea bătrânului sărac si fără de răutate.
Făcându-se seară, după ce nimeni nu l-a chemat pe acel blagoslovit sărac, apropiindu-Se iarăsi de portar i-a poruncit să spună acestea proiestosului: "De vreme ce voiesti slava oamenilor, Eu pentru osteneala ta cea de mai înainte si multele tale nevointe îti voi trimite vizitatori din cele patru părti ale lumii. Dar din bunătătile Împărătiei Mele nu vei gusta". Si din acele cuvinte s-a cunoscut Săracul Cel Atottiitor. (11-361)

160. O femeie care fusese prostituată s-a hotărât să trăiască pentru Dumnezeu. A început să vină la biserică si, desi ea se gândea să se călugărească, un credincios a cerut-o de nevastă.
Femeia s-a sfătuit cu preotul, care i-a spus că, dacă bărbatul nu se scârbeste de trecutul ei, îi va cununa.
Desi a rămas socat când a auzit care era trecutul femeii cu care vroia să se unească în fata lui Dumnezeu, bărbatul a acceptat situatia. Cei doi s-au căsătorit si nu după multă vreme femeia a rămas însărcinată. A primit pruncul ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru că făcuse multe avorturi si îi era teamă că nu va mai putea fi mamă.
A născut o fată căreia i-au pus numele de Teodora, care înseamnă chiar "darul lui Dumnezeu". Femeia a făcut tot ce i-a stat în putintă pentru a-i da o educatie ideală. Întrucât sotul ei avea un salariu destul de mare, ea stătea acasă si se ocupa de fată si de gospodărie.
Fata era cuminte, nu le făcea nici un fel de probleme. Învătătoarea si mai târziu diriginta ei aveau numai cuvinte de laudă la adresa ei. În fiecare an lua premiul întâi. Nu mergea la petreceri, nu se uita deloc la televizor, ci tot timpul stătea si citea sau învăta pentru scoală. Îsi dorea să urmeze avocatura.
Singura nemultumire a mamei era că fata nu vroia să vină la duhovnicul ei, care avea biserica în alt cartier, ci se spovedea numai la un duhovnic care nu se prea pricepea să conducă suflete. Din cauza unor povete nepotrivite, unii ucenici ai săi se îndepărtaseră chiar de Biserică. Dar mama se gândea că, din moment ce fata îsi păstra fecioria si nu se gândea la distractii, avea tot timpul să îsi găsească un alt duhovnic.
Dar, chiar după împlinirea vârstei de optsprezece ani, înainte să dea la facultate, fata a fost lovită de o masină si a murit.
Părintii au suferit foarte mult, dar se mângâiau cu gândul că fata lor a ajuns în Împărătia Cerurilor.
Înainte de a săvârsi însă parastasul de patruzeci de zile pentru fată, cu lacrimi în ochi duhovnicul fetei le-a spus părintilor:
- Vai mie, nevrednicului. Că am visat-o pe fată chinuindu-se în focul iadului, si am zis către Dumnezeu: "Unde este dreptatea Ta, Doamne? Nu era fata aceasta fecioară? Nu se păzea ea curată, si nu dispretuia poftele trupesti? Înseamnă că toti oamenii se vor duce în iad. Si atunci pentru ce Te-ai mai răstignit? Pentru ce ne mai ceri să ne luptăm cu păcatul, dacă tot în chinurile iadului vom ajunge?". E primul vis de felul acesta pe care îl am, desi sunt bătrân, continuă preotul. Si am auzit o voce care mi-a zis: "Dar smerenia de ce nu ai învătat-o, părinte? Oare ai citit undeva că fecioria este de ajuns pentru mântuire? Nu, că orice virtute îmbibată de mândrie îsi pierde plata. Mama fetei, de teamă ca fiica să nu o ia pe drumul păcatului, a încercat să o păzească de curvie, si a reusit. Ar fi trebuit să o învete si să fie smerită, dar nu a făcut-o. Tu însă, ca duhovnic, de ce nu ai avut grijă să o povătuiesti cum trebuie? Că dacă ai fi învătat-o să fie smerită, atunci ar fi dobândit sfintenia, si acum s-ar fi desfătat în Împărătia Cerurilor...". Si, după ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit din somn. Vai mie, că nu am avut grijă de ea, că îmi era de ajuns că si-a păstrat fecioria. Vai mie, că îmi e teamă că voi fi osândit de Dumnezeu pentru că am pierdut un suflet. Să ne rugăm cât de mult putem pentru ea, si eu si voi, spuse preotul mâhnit. Si începu slujba.
De atunci si până la sfârsitul vietii sale părintele s-a rugat mult pentru sufletul fetei si pentru sufletele tuturor ucenicilor cărora nu le dăduse călăuzirea potrivită.

Un sihastru oarecare trăia în pustie si avea un frate mirean la tară, într-un sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele lui, si i-a rămas un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea - de când l-a dus în pustie - nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se si lăudând pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.
Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere lui pentru acel copil, în care ceată de sfinti este pus? Si i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit si a văzut în vis un loc întunecat si plin de toată scârba si în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă si supărare nespusă. Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat si a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupesti si necurătiile lumesti? El, care în toate zilele si noptile Te preamărea si Te lăuda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuti, crescuti si îmbătrâniti în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar si vai mie!". Acestea si mai multe cu plângere si cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului si a zis: "Ce plângi asa, bătrâne, si te tânguiesti pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai învătat a posti, a priveghea si a se ruga. Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce nu l-ai învătat? Că avea mândrie mare si înăltare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curătenia si viata lui cea neatinsă de lume că este om mare si sfânt, mai vârtos decât toti cei din lume si cu acea gândire înaltă în inimă a si murit. Deci să cunosti că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înaltă pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul si-a venit în fire si în cunostintă si a tot plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârsitul vietii sale. (16-327)

161. Un duhovnic a auzit că sotul unei femei se roagă foarte mult si a cerut să vorbească cu el.
- Cum e, chiar asa cum spune sotia dumneavoastră, vă rugati chiar tot timpul? De mult voiam să stăm de vorbă.
- Prea târziu. Înainte mă rugam si câteva ore în fiecare zi. Dar acum, de când a născut sotia, si cel mic plânge des, e cam gălăgie în casă. Mă cam enervez. E, de fapt mă enervez tare, uneori îmi pare rău că am făcut copilul, căci mă împiedică la rugăciune.
Părintele i-a spus:
- Înseamnă că drumul pe care mergi e gresit. Degeaba te laudă sotia. Cine e sporit în viata duhovnicească nu se enervează din astfel de motive. Si eu am copii - cinci copii, dar, chiar dacă mă deranjează uneori la rugăciune, asta nu îmi stârneste mânia. Copiii sunt copii. Când rugăciunea ta îti va aduce liniste în suflet, abia atunci să stii că esti pe drumul cel bun. Până atunci, să stii că bati pasul pe loc.

Un călugăr a fost lăudat de frati către avva Antonie. Iar el, când a mers la dânsul, l-a ispitit de suferă necinstea. Si, aflându-l că nu suferă, i-a zis lui: "Esti asemenea unui oras care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari". (17-10)

162. Doi studenti la Teologie au venit la un duhovnic iscusit împreună cu un prieten de-al lor. Primul i-a zis părintelui:
- Eu în fiecare sâmbătă seara mă duc prin cămin si îi mustru pe cei care dau petreceri.
- Înainte să te sfintesti pe tine, te grăbesti să îi sfintesti pe altii, a răspuns preotul.
Al doilea a zis:
- Eu învăt în fiecare zi citate din Sfintii Părinti, ca să mă pot contrazice cu sectantii.
- Si asta în loc să citesti cărti care te-ar folosi duhovniceste, cărti care te-ar ajuta în războiul împotriva patimilor si contra duhurilor întunericului. Sfintii Părinti mai întâi îsi curătau sufletele si abia apoi se duceau să se lupte cu ereticii.
Desi îsi dăduse seama că părintele nu aproba spusele prietenilor săi, al treilea a spus:
- Eu nu joc nici baschet, nici fotbal, nici volei. Dispretuiesc sportul.
- Dar seara la rugăciune, faci metanii sau închinăciuni?
- Nu, că mă doare spatele. Sunt o fire mai bolnăvicioasă.
- Dacă ai face putină miscare, nu ar fi deloc rău. Rău este să mergi la discotecă, unde duhneste a curvie. Dar sportul îti mentine sănătatea si îti este de folos si la minte. Proverbul "minte sănătoasă în trup sănătos" nu a fost spus degeaba. Nu îti zic să mergi la înot, că pe stranduri sunt destule ispite, si nu e lipsă de fete frumoase. Dar măcar dacă ai iesi să alergi prin parc, tot ti-ar prinde bine. Dacă ai fi mai sporit în viata duhovnicească, te-as mai întelege. Sau dacă tot timpul tău ar fi ocupat cu lucruri de folos, si asa ar fi bine. Pentru că esti însă la începutul vietii duhovnicesti, nu dispretui ce este al începutului. Ca să nu urci prea repede si să cazi.
Tinerii erau nemultumiti de cuvintele părintelui. Dar stiau că părintele e un duhovnic foarte bun. Asa că l-au rugat pe părinte să le fie călăuză; l-au rugat să îi primească ca ucenici. Si, în timp, au înteles de ce părintele se purtase asa.

Au mers odinioară trei frati la Schit, la un bătrân sfânt, si a zis unul: "Am învătat, părinte, Vechiul Testament de rost". Si i-a răspuns bătrânul: "Ai umplut văzduhul de cuvinte". Al doilea a zis: "Eu mi-am si scris Testamentul Vechi si cel Nou". Si i-a zis bătrânul: "Tu ai umplut ferestrele de hârtii". Iar cel de al treilea a zis: "Mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului". Si i-a zis bătrânul: "Tu ai gonit iubirea de străini de la tine". (26-427)

163. Doi ucenici ai unui părinte s-au căsătorit cu două surori. Unul dintre ei s-a hotărât să trăiască în curătie cu sotia sa, adică să trăiască în feciorie. Desi duhovnicul nu îi dăduse binecuvântare pentru asa ceva, el îsi convinsese sotia să ducă această nevointă.
- De ce te-ai mai căsătorit? l-a întrebat celălalt.
- Pentru că nu vroiam la mănăstire.
- Dar dacă părintele nu te lasă, înseamnă că nu esti pregătit pentru asa ceva.
- Părintele nu întelege râvna mea pentru Dumnezeu.
- Ba o întelege, dar stie el ce stie… Nu oricine poate duce o astfel de înfrânare.
- Fără să stie el, am început si să tin post negru vinerea.
- Ai grijă, că nu o să rezisti mult fără să te biruie diavolul.
După ceva timp, cel care se lăuda cu nevointa lui i-a mărturisit celuilalt:
- Sotia mea e gravidă în luna a doua. Într-o noapte, chiar în Săptămâna Patimilor, m-a biruit ispita si m-am culcat cu ea. A rămas însărcinată chiar atunci. Si mie îmi e foarte greu, că o doresc foarte tare, dar părintele mi-a spus că nu e bine să facem dragoste în perioada de sarcină Dar pofta mă sufocă, efectiv. Si devin din ce în ce mai nervos. Am început să mănânc numai ca să îmi treacă nervii.
- Cum, tu care posteai atât, cum ai ajuns aici?
- Părintele stia mai bine, nu eram în stare să trăiesc în feciorie cu sotia mea. Dar eu mă hrăneam cu gândurile de slavă desartă, mi se părea că sunt un mare ascet. Si slava desartă îmi usura nevointa. Dar acum, am ajuns ca un animal. Sunt zile în care nu mă gândesc decât să mănânc sau să mă culc cu sotia. Tu nu erai la fel când era gravidă sotia ta?
- Nu, faptul că eram învătati să tinem posturile nu numai de mâncare, ci si de împreunare trupească, ne-a ajutat. A fost ca un exercitiu pregătitor. Asa că nu ne-a fost foarte greu…

Erau doi frati mireni în Constantinopol, foarte evlaviosi si care posteau mult. Deci unul venind la Rait, s-a lepădat de toate si s-a făcut monah. După câtăva vreme a venit si fratele lui cel mirean în Rait, ca să-l vadă. Si zăbovind la dânsul, l-a văzut pe fratele său, monahul, mâncând la al nouălea ceas. Si smintindu-se i-a zis: "Când erai mirean, nu mâncai înainte de a apune soarele". Atunci i-a zis lui monahul: "Cu adevărat, frate, când eram în lume, mă hrăneam din urechile mele, căci slava desartă si lauda oamenilor mult mă hrăneau si-mi usurau osteneala nevointei". (2-446)

Despre hotie

164. După ce părintii lor au murit într-un accident de masină, doi frati s-au apucat să împartă mostenirea care le rămăsese. Unul dintre ei, mai lacom, a ascuns bijuteriile mamei sale, pentru a nu fi nevoit să le împartă cu fratele său. După câtăva vreme, s-a dus să le vândă la târg. La un moment dat, l-a lăsat pe cumnatul său să aibă grijă de bijuterii si a plecat să cumpere ceva de mâncare. Tocmai atunci fratele său a venit la târg. Văzând bijuteriile, si-a dat seama că fratele său îl înselase. L-a întrebat pe cel care vindea care este pretul bijuteriilor. Acesta nu stia că prietenul său furase bijuteriile. I-a spus clientului său pretul de vânzare. Aflându-l, acesta a spus doar atât:
- Spune-i cumnatului tău că valorează mult mai mult. Nu trebuie să se grăbească să le vândă la un pret atât de mic. Mai bine să mai astepte, că o să ia mai multi bani pe ele.
Când bărbatul s-a întors, cumnatul a spus:
- Să nu ne grăbim să vindem bijuteriile. Putem lua o sumă mult mai mare pe ele. Trebuie doar să avem răbdare.
- De unde stii? Cine ti-a zis?
- A trecut fratele tău pe aici. Are dreptate, nu are rost să ne grăbim, poate găsim clienti mai seriosi.
- Altceva nu ti-a mai spus?
- Nu, mi-a urat să fac vânzare bună si a plecat. Se grăbea.
Fratele cel lacom a căzut pe gânduri.
- Nu mai vindem nimic astăzi, plecăm acasă.
Fratele s-a dus acasă, mâhnit si plin de remuscări. A luat bijuteriile si le-a trimis printr-un curier fratelui său. Dar acesta nu a vrut să le primească. L-a sunat la telefon si i-a spus:
- Le-ai vrut tu, atunci păstrează-le. Eu nu am nevoie de ele. Si stai linistit, că nu sunt supărat pe tine. Poate că aveai într-adevăr nevoie de bani. Dar, dacă îmi cereai, te-as fi putut ajuta eu, nu era nevoie să mă nedreptătesti.
- Dacă nu le primesti, le arunc pe geam, să le ia primul trecător.
- Nu. Împarte-le în două părti, vinde partea mea si pune-o la biserică în cutia săracilor. Asa o să fie si pomană pentru părintii nostri.
Impresionat de purtarea fratelui său, care avea o stare materială mai precară, hotul a vrut să îsi repare greseala. A vândut toate bijuteriile si a pus toti banii la biserică, în cutia săracilor.

Au zis unii pentru avva Ghelasie că avea o carte în membrane [pergamente] al cărei pret era de optsprezece bani. Si era scrisă într-însa toată Scriptura cea veche si cea nouă si se afla pusă în biserică, ca oricare din frati va voi să o citească. Si venind un frate străin, cum a văzut-o pe ea, a poftit o si, furând-o, a iesit. Iar bătrânul nu a alergat după dânsul ca să-l prindă, măcar că a priceput. Deci, mergând acela în cetate, căuta să o vândă si găsind pe cel ce voia să o cumpere cerea pretul de saisprezece bani. Iar cel ce vrea să o cumpere, îi zicea lui: "Dă-mi-o să o cerc si îti voi da pretul ei". Deci a dat-o lui. Iar el, luând-o, a dus-o la avva Ghelasie, să o cerce, spunându-i suma pretului cerut de cel ce o vindea. Si i-a zis bătrânul: "Cumpăr-o, că este bună si face pretul care l-ai spus!". Si venind omul, a spus celui ce o vindea, altele si nu cele ce a zis bătrânul, zicând: "Iată am arătat-o lui avva Ghelasie si mi-a zis că este scumpă si nu face pretul care l-ai zis". Acela auzind, i-a zis lui: "Nimic altceva nu ti-a zis bătrânul?". Zis-a lui: "Nu!". Atunci a zis: "Nu mai voiesc să o vând".
Si umilindu-se, a venit la bătrânul, pocăindu-se si rugându-l pe el să o primească. Iar bătrânul nu voia să o ia. Atunci i-a zis lui fratele: "De nu o vei lua, nu am odihnă". Zis-a lui bătrânul: "Dacă nu te odihnesti, iată o primesc". Si a rămas fratele acela acolo, până la sfârsitul lui, fiindcă s-a folosit de lucrarea bătrânului. (1-45)

165. Într-un autobuz, un hot de buzunare a băgat mâna în geanta unei femei si i-a scos portofelul. Simtind ceva, femeia s-a uitat în geantă si si-a dat seama că fusese jefuită. Fără să îsi dea seama cine e hotul, s-a închinat si s-a rugat ca Dumnezeu să îl ierte pe hot. Dar acesta, văzând-o că se închină, s-a speriat, pentru că a crezut că femeia îl blestemase. Si, pentru că îi era frică de blesteme, a încercat să îi pună portofelul la loc. De data aceasta femeia l-a simtit. Fără să facă scandal, l-a întrebat:
- De ce furi?
- De foame.
Scotând o parte din banii pe care îi avea în portofel, femeia i-a dat tânărului, sfătuindu-l să caute ceva de muncă.

Un bătrân se ducea să-si vândă cosnitele. Dar diavolul, întâmpinându-l, i le-a răpit si le-a făcut nevăzute. Atunci bătrânul, întorcându-se la rugăciune, zicea: "Dumnezeule, multumescu-Ti Tie că m-ai izbăvit de osteneală!". Si nesuferind diavolul multumirea bătrânului, a strigat zicând: "Iată-ti cosnitele, bătrâne!". Iar bătrânul, luându-le, le-a vândut. (32-418)

166. Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câstigul său săracilor. O rugase pe sotia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, sotia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele ei mai mare, care avea de plătit rate la bancă pentru noua sa masină. Si, pe ascuns, a început să îi dea bani în fiecare lună. Dar, din acel moment, fratele ei a început să sărăcească. La serviciu l-au mutat într-un post secundar si i-au micsorat salariul. Când s-a dus să se spovedească, femeia i-a spus părintelui că luase din banii pe care trebuia să îi dea la săraci pentru a-si ajuta fratele:
- Dar, cu cât iau mai mult, cu atât fratelui meu este mai greu.
Părintele i-a spus:
- Nu faci bine ce faci. Nu îti dai seama că, luând de la săraci, furi de la Hristos? Să faci altfel. Să îl rogi de-acum să te ajute el cu bani, în fiecare lună. Până acoperi paguba pe care le-ai făcut-o săracilor.
Femeia a făcut asa. La început, fratele ei nu s-a învoit să îi dea bani. Dar, la insistentele ei, a acceptat. Imediat după aceea a fost numit din nou în postul pe care îl avusese initial. După ce i-a dat surorii sale suma cuvenită, ea l-a întrebat:
- Mai ai nevoie să te ajut cu bani?
- Nu, si chiar dacă as avea, nu mai iau din banii pentru săraci. Cum am luat, toate necazurile s-au abătut asupra mea. De acum voi contribui si eu la banii pe care îi dati voi celor necăjiti. Căci de când am început să dau la săraci, mult mai bine mi-a fost…

Era un monah care avea un frate mirean sărac si orice lucra monahul îi da lui, si cu cât îi da, cu atât mai mult sărăcea cel ce lua. Iar monahul, mergând, a vestit unui bătrân lucrul acesta. Bătrânul i-a zis: "De vrei să mă asculti, să nu-i mai dai, ci zi-i: "Frate, când aveam, îti dădeam tie. Deci si tu, ceea ce poti, din cele ce lucrezi, adu-mi mie!". Si orice va aduce, ia de la dânsul! Si unde stii străin, sau bătrân sărac, dă-le si roagă-i să facă rugăciune pentru dânsul!".
Iar fratele, mergând, a făcut asa. Si venind mireanul, i-a grăit lui după cuvântul bătrânului si auzind acela s-a scârbit. Însă în ziua dintâi, luând din osteneala lui câteva verdeturi, le-a adus monahului. Acela, luându-le, le-a dat bătrânilor si i-a rugat să se roage pentru acela. Apoi mireanul, blagoslovindu-se, s-a întors la casa sa. După putin timp, iarăsi a venit la monah si i-a adus verdeturi si trei pâini. Si luându-le pe acestea monahul, a făcut ca si mai înainte si, blagoslovindu-se mireanul de bătrâni, s-a dus. Apoi a venit a treia oară si i-a adus multe bunătăti, vin si peste. Si văzând monahul, s-a minunat si i-a chemat pe săraci si i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului: "Nu cumva ai trebuintă de putină pâine?". Iar el a răspuns: "Nu! Când luam de la tine ceva, ca focul intra în casa mea si mistuia si lucrul cel mai mic pe care îl aveam. Iar de când nu mai iau de la tine, mă blagosloveste Dumnezeu".
Deci mergând fratele, a vestit bătrânului toate cele ce s-au întâmplat. Si i-a zis lui bătrânul: "Au nu stii că lucrul monahului este foc si oriunde intră arde? Însă aceasta îi este mai de folos lui. Să facă milostenie din osteneala sa si să ia rugăciune de la sfinti, si asa se blagosloveste". (23-376)

Despre erezie

167. Dintr-o bolnăvicioasă dragoste fată de eretici, un episcop a poruncit ca în episcopia sa preotii ortodocsi să îi împărtăsească si pe eretici. "Decât să se împărtăsească cu tainele lor, mai bine să se împărtăsească cu ale noastre, că sunt mai bune. Poate că Hristos îi va mântui si pe ei - spunea. Decât să îi respingem, mai bine să îi primim cu dragoste. Că poate, încet-încet, vor renunta la greselile lor."
La catedrala episcopiei slujea din când în când un preot de mir, profesor la o facultate de teologie. Înainte de a împărtăsi oamenii, acesta îi întreba dacă sunt crestini ortodocsi. Pe eretici nu vroia să îi împărtăsească. La o liturghie, când episcopul era în altar, preotul a refuzat să împărtăsească un grup de eretici.
Episcopul i-a poruncit să le dea Sfintele Taine, dar el a refuzat.
- Dacă nu faci ascultare, te voi caterisi, a spus episcopul.
- Ascultarea de episcop nu e mai importantă decât cea de Sfintii Părinti. Nu îi împărtăsesc.
- Atunci te caterisesc, a spus episcopul.
- Mai bine caterisit decât sub osânda Sfintilor Părinti, spuse preotul.
Episcopul era hotărât să îl caterisească pentru neascultare. Dar, înainte de a apuca să îl caterisească, a fost chemat la sinod. La sinod, printre alte probleme, s-a discutat si subiectul împărtăsirii ereticilor. Si s-a hotărât că nici un preot sau ierarh ortodox nu are voie să le dea Sfintele Taine.
Când s-a întors la episcopia sa, ierarhul l-a chemat la el pe preotul nesupus:
- Am înteles că greseam, nu stiam că gresesc. Credeam că e un semn de dragoste să îi împărtăsesti. Dar nu este asa. Îi multumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să te caterisesc. Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte că am gresit. Fără Sfintii Părinti, Ortodoxia nu mai e ortodoxie. Devine o formă de protestantism…

Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci si de altii multi care adesea se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie, care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vroiau să se întoarcă la ale lor biserici - căci si acela era în Tarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburări - a mers până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i că Soborul cel din Calcedon a întărit dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii si dezbinării sale.
Iar acela, din asezarea omului aceluia si din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut viclesugul socotelii lui si nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credintă, ca cei de atunci mai toti, ci precum se cade l-a ocărât si l-a gonit. Că aducând la mijloc un copil pe care îl înviase din morti, zicea cu un chip cinstit si cu bună rânduială: "De voiesti a grăi pentru credintă, ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, si-ti va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine".
Rusinându-se dar [ereticul] dintr-acestea si mergând la Sfânta Cetate, răpeste tot cinul călugăresc, cu chip de râvnă dumnezeiască; răpeste încă si pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; si asa aflând ajutor, apucă cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, apucându-l pe acesta si alte fărădelegi si nedreptăti făcând, care si până acum multi le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat si pofta si-a dobândit, apucând mai înainte si scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce si pe avva Ghelasie si porunceste lui cu îngrozire si cu străsnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: "Anatematiseste pe Iuvenalie". Iar el, nesperiindu-se nicicât de putin, i-a zis: "Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu stiu, decât pe Iuvenalie".
Înfricosându-se de aceea, Teodosie, ca să nu se asemene si altii la râvna lui cea cu dreaptă credintă, porunceste să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui si strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici asa nu se pleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit si arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic care cât despre sine s-a făcut lui Hristos ardere de tot. (4-47)

168. Un credincios a venit să se sfătuiască cu preotul:
- Părinte, duminică o să fac parastasul de patruzeci de zile pentru tata. M-a sunat fostul lui sef si mi-a spus că o să vină si el.
- Si care e problema?
- Eu nu l-am chemat, dar a aflat de la colegi. Nu l-am chemat pentru că e eretic, crede în reîncarnare, si aproape la fiecare discutie aduce vorba despre acest subiect. Nu vreau să se producă tulburare la masă, doar e masă de parastas.
- Lasă-l să vină, să nu iasă cu scandal. Si să faci în asa fel încât să stea cât mai aproape de mine.
Credinciosul a făcut asa. Ereticul stătea chiar pe scaunul de lângă preot. După ce părintele spuse rugăciunea de sfintire a bucatelor, începură cu totii să mănânce.
La un moment dat, preotul începu să le vorbească despre folosul rugăciunii pentru cei răposati.
- Chiar si pe unii care se află în iad, rugăciunile Bisericii, adică ale preotilor si ale crestinilor, pot să îi mântuiască. Mai ales pe cei care, desi au ajuns în iad pentru păcatele lor, au făcut si ceva bine cât au trăit.
- Părinte, întrebă cineva, dar sunt oameni care vor rămâne în iad în vecii vecilor? Sau până la urmă Se îndură Dumnezeu si de ei?
- Iadul si raiul sunt vesnice. Sunt păcătosi care rămân în iad si vor rămâne în iad, pentru că sufletele lor au iubit păcatul si întunericul. Ei simt că dragostea lui Dumnezeu îi arde.
O femeie întrebă:
- Părinte, dar există sau nu există reîncarnare?
Ereticul astepta ca discutia să ajungă în acest punct:
- Părinte, sunt multe dovezi în favoarea reîncarnării, chiar si în Evanghelie. Ce ziceti?
Părintele spuse:
- E normal ca cineva care nu cunoaste bine învătătura Bisericii să fie păcălit de cei care aduc din Biblie argumente favorabile reîncarnării. Dar aceste argumente nu stau în picioare. Dacă vreti, vom zăbovi asupra acestui subiect. Să luăm citatele care sunt invocate în favoarea reîncarnării. Să începem cu cel mai cunoscut verset, când Hristos a spus că Ioan Botezătorul "este Ilie, cel ce va să vină". Găsim acest cuvânt în Evanghelia Sfântului Matei.
- Nu e clar, părinte? Ce să mai facem comentarii? întrebă ereticul.
Părintele continuă:
- Numai că Hristos S-a referit la faptul că Sfântul Ioan Botezătorul venise cu râvna pe care o avea Sfântul Ilie de a mărturisi jertfelnic credinta în Dumnezeu. Tot în aceeasi evanghelie, câteva capitole mai încolo, vedem că la Schimbarea la Fată de pe Muntele Tabor s-au arătat Moise si Ilie. Deci, dacă Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost acelasi cu Sfântul Ioan Botezătorul, despre care Hristos a mărturisit că este cel mai mare om născut din femeie, nu s-ar fi arătat atunci Sfântul Ioan, si nu Sfântul Ilie? Că doar Ioan fusese Înaintemergătorul Domnului. Cei care cred în reîncarnare nu vor să înteleagă cât de clară este această explicatie. De aceea voi mai aduce vorba si despre celelalte citate.
Cu răbdare, părintele explica învătătura Bisericii. Când a terminat, ereticul se înverzise la fată de supărare. Nu avea argumente solide cu care să îl combată pe preot. În loc să recunoască faptul că se afla în rătăcire, prefera să creadă în reîncarnare. S-a sculat de la masă si si-a cerut scuze gazdelor, spunând că trebuie să plece repede în altă parte.
După ce l-a condus la usă, gazda a venit la preot să îi multumească. I-a spus în soaptă:
- A fost cel mai bine asa, a plecat de bunăvoie.
- Nu, cel mai bine era să înteleagă că este departe de adevăr.
- Dacă îi spuneam să nu vină, iesea scandal mare.
- Da, si nu avea rost. Dacă tensiunile pot fi evitate, de ce să nu le evităm? Trebuie mare discernământ, că altfel sub pretextul apărării credintei ne facem pricină de sminteală. Acum, de exemplu, nu era cazul.

A venit unul din bătrâni către avva Lot, la lunca cea mică ce se cheamă a lui Arsenie si s-a rugat lui pentru o chilie si i-a dat-o. Si era bătrânul neputincios si l-a odihnit pe el avva Lot. Si dacă venea careva la avva Lot, îl făcea de mergea si la bătrânul cel neputincios. Deci, a început a le grăi lor cuvinte de-ale lui Origen si se necăjea avva Lot, zicând: "Nu cumva vor socoti părintii că si noi suntem asa?". Dar a-l scoate pe dânsul din loc se temea pentru poruncă. Si sculându-se avva Lot, a venit către avva Arsenie si i-a povestit lui despre bătrân. Si i-a zis lui avva Arsenie: "Nu-l goni pe dânsul, ci zi-i lui: "Iată, din cele ale lui Dumnezeu mănâncă, bea precum voiesti, numai cuvântul acesta să nu-l grăiesti". Si de va voi, se va îndrepta, iar de nu va voi să se îndrepte sigur, se va îndemna să se ducă de acolo, si nu de la tine se va face pricina". Deci mergând avva Lot, a făcut asa. Si bătrânul dacă a auzit aceasta, nu voia să se îndrepteze, ci a început să se roage, zicând: "Pentru Dumnezeu, trimiteti-mă de aici că nu mai pot suferi pustia!". Si asa, sculându-se, a iesit, petrecându-se cu dragoste. (1-126)

169. Un student trăia în curvie cu prietena lui. Odată, în timp ce mergeau cu masina, un camion care venea din directie opusă a intrat pe contrasens si i-a lovit. Fata, care era la volan, a murit imediat. Studentul a stat o vreme în spital, după care s-a întors acasă cu sănătatea restabilită. Cât stătuse în spital, citise câteva cărti duhovnicesti de la un coleg de salon care era foarte credincios.
Citirea cărtilor i-a provocat tânărului un soc. Si-a dat seama că nimic nu este mai important în viată decât dobândirea mântuirii. S-a dus chiar de câteva ori la biserică. Odată, după slujbă, un bărbat l-a întrebat dacă nu vrea să citească ceva despre yoga crestină. Studentul a fost de acord, si a citit pe nerăsuflate prima carte. A ajuns la concluzia că yoghinii si crestinii au aceeasi tintă. A început să practice yoga după cartea respectivă.
După o vreme a încetat să mai meargă la biserică. Prefera să stea acasă si să mediteze asupra Absolutului.
Într-o zi s-a întâlnit pe stradă cu fostul său coleg de salon:
- Ce faci? Nu ai mai venit de mult la biserică.
- Si nici nu o să mai vin decât, poate, de Pasti.
- De ce? S-a întâmplat ceva?
- Da. Am avut o mare descoperire. I-am văzut într-o vedenie pe sfintii Bisericii împreună cu marii yoghini. Se bucurau de frumusetile ceresti. Dar parcă yoghinii aveau mai multă slavă. Si am auzit o voce care mi-a zis că, dacă vreau să ajung pe cele mai înalte culmi, să practic yoga cât mai serios. Asa că de biserică nu prea mai am timp. Am început să îmi caut un maestru, un guru care să mă initieze în secretele practicii yoghine.
Tânărul credincios a încercat să îi aducă argumente ca să se lase de yoga, dar studentul nu a vrut să le asculte cu atentie. Era prea mândru. Si mândria l-a pierdut.

Era un sihastru iscusit ce trăia în pustie si care se închisese într-o pesteră, si cu multa lui înfrânare, cu postul, cu privegherea întru rugăciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, întrecea si îi covârsea pe altii. Dar, nepăzindu-se si nesocotind înselăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrăjmasul si a căzut în cumplită ispită. Căci amăgindu-l pe el vrăjmasul, îi arăta în vis feluri si feluri de vedenii si cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut bine visurilor.
După ce s-a încrezut bine visurilor, într-o noapte i-a arătat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii fiind la un loc întunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toată rusinea si necurătia; si erau toti mâhniti si scârbiti. Iar în dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, într-un loc luminat, linistit, plin de lumină, de toată mângâierea, bucuria si veselia. Si îl sfătuia înselătorul, zicând: "Iată, acum vezi si neamul vostru crestinesc si neamul jidovesc la ce loc si în ce chip se află. Deci, de vei vrea să fii însotit si împărtăsit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfătuiesc să mergi si să primesti tăierea împrejur, legea si credinta jidovească".
Iar el, după cum am zis, fiind foarte încredintat visurilor, a făcut asa precum l-a sfătuit vrăjmasul. Iesind din pestera lui si lăsând pustia si viata pustnicească, a venit în lume, desi erau saizeci de ani de când nu iesise din pustie si, mergând la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a văzut în vis neamul crestinesc în loc întunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii, auzind aceasta, s-au bucurat si l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit tăierea împrejur pe trupul său si toată legea lor si asa a pierit.
Aceasta i s-a întâmplat lui pentru că n-a câstigat dreapta socoteală si s-a deprins din tineretile sale a se supune numai voii si sfaturilor gândurilor sale, iar sfatul cel bun si folositor al părintilor si al fratilor niciodată nu l-a încercat. (3-308)

170. La o filială a unei firme era sefă o femeie foarte credincioasă. Atunci când de la centru i-a fost trimisă o nouă angajată, o sectantă, sefa a început să îi facă acesteia tot felul de greutăti, pentru a o determina să îsi găsească un alt serviciu. Dar sefa nu stia că sectanta era rudă cu patronul firmei care, auzind situatia, s-a decis să o pedepsească pe sefă, mutând-o la o altă filială. Noua sefă a sectantei era tot o femeie credincioasă, dar se purta foarte frumos cu ea. Încetul cu încetul, sectanta s-a apropiat de noua ei sefă, i-a cunoscut familia, a văzut ce viată frumoasă duce. A găsit la sefa ei o căldură sufletească si o liniste pe care pastorul sectant nu le avea. Mai mult, sefa a avut răbdare să îi lămurească tot ce i se părea ridicol în Ortodoxie. Atunci când nu se pricepea să răspundă la unele întrebări, sefa stătea de vorbă cu duhovnicul ei, care o ajuta cu sfaturile potrivite. În cele din urmă, sectanta a cerut să fie botezată în Biserica Ortodoxă.
Aflând despre convertirea ei, fosta sefă i-a dat un telefon ca să o întrebe ce a determinat-o să renunte la sectă.
- Când erati sefa mea, si încercati să îmi faceti numai greutăti, îmi făcusem o părere gresită despre ortodocsi. Dar când a venit noua sefă, pur si simplu m-a impresionat prin purtarea ei. Mai mult, a reusit să răstoarne fiecare idee preconcepută pe care o aveam despre Ortodoxie. Acum am înteles că, desi unii ortodocsi duc o viată mai păcătoasă decât a sectantilor, totusi adevărul este în Biserică. Nu este vinovată Biserica de căderile unora dintre fii ei. Asa că, întelegând că Biserica întemeiată de Hristos a fost si este Biserica Ortodoxă, am vrut să fiu membră a ei. Nu mi-a fost usor să renunt la sectă si nici la prietenii mei sectanti, dar adevărul merită orice sacrificiu.
După ce convorbirea se încheie, fosta sefă se gândi: "Iată că, dacă m-am purtat dur cu ea, am tinut-o departe de Biserică. Dar când a dat de o crestină adevărată, care străluceste prin virtuti, nu a stăruit în rătăcirea ei…"

Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul că se suia odată din Schit la muntele Nitriei. Si dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său: "Mergi mai înainte putin!". Si mergând el mai înainte, s-a întâlnit cu un slujitor de-al elinilor. Si strigându-l fratele, îl chema zicând: "Demone! Demone! Unde alergi?". Si întorcându-se acela, i-a dat bătăi si l-a lăsat aproape mort. Si luând lemnul, alerga. Si mergând putin mai înainte, l-a întâmpinat avva Macarie alergând si i-a zis: "Mântuieste-te, mântuieste-te, ostenitorule!". Si, minunându-se, a venit la el si i-a zis: "Ce bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit asa?". I-a răspuns lui bătrânul: "Te-am văzut ostenindu-te si nu stii că în zadar te ostenesti". I-a zis si el lui: "Si eu pentru heretisirea ta m-am umilit si am cunoscut că din partea lui Dumnezeu esti. Dar alt călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât si eu i-am dat bătaie de moarte".
Si a cunoscut bătrânul că ucenicul lui este. Si tinându-se slujitorul de picioarele lui, zicea: "Nu te voi lăsa de nu mă vei face călugăr!". Atunci a venit deasupra unde era călugărul si l-au tinut pe dânsul si l-au dus la biserica muntelui. Si văzând pe slujitor cu dânsul, s-au uimit. Si l-au făcut călugăr si multi dintre elini s-au făcut pentru dânsul crestini. Deci, zicea avva Macarie: "Cu cuvânt rău si pe cei buni îi faci răi si cu cuvânt bun si pe cei răi îi faci buni". (37-140)

171. Un bărbat, Radu, care venea în fiecare duminică la slujbă, cădea foarte des în patima betiei. Ba încă pentru că fuma foarte mult începuse să aibă probleme cu sănătatea. Într-o zi, mergând pe stradă, a fost acostat de un sectant.
- Ce vi s-a întâmplat de sunteti asa de trist? Vă pot ajuta cu ceva, vă lipseste ceva? întrebă sectantul, cu o voce plină de compasiune.
- Nu, nu îmi lipseste nimic din ce mi-ar putea da altii. Îmi lipseste numai sănătatea si puterea de a mă lupta cu mine însumi.
- Dar Dumnezeu vă poate ajuta să scăpati de orice slăbiciune.
- Mă poate ajuta, stiu. Dar nu înteleg de ce nu mă ajută. Vin în fiecare duminică la biserică, dar degeaba. Mi-am distrus sănătatea, mi-am distrus familia, oare unde o să ajung?
- Stati linistit, că nu e totul pierdut. Vă pot ajuta să ajungeti la locul potrivit pentru vindecarea dumneavoastră.
- Nu vreau să mă duc la spital.
- Nu la spital, domnule. Este o adunare a oamenilor care L-au descoperit pe Dumnezeu, si Dumnezeu face minuni în vietile lor. Mă vedeti pe mine? Eram un mare desfrânat si mă drogam în fiecare zi. Luam doze puternice. Chiar înainte să fiu primit la un centru de dezintoxicare, Dumnezeu a apărut în viata mea. O vecină m-a dus la adunare si m-am vindecat pe loc de patimile mele.
- Ce adunare? Sunteti sectant?
- Ei, sectant. Sunt crestin. Dumneavoastră nu sunteti tot crestin?
- Ba da.
- Asta e important, ce ne apropie, nu ce ne separă. Veniti la noi si, dacă nu scăpati de problemele pe care le aveti, vă întoarceti la biserica dumneavoastră. Nu aveti nimic de pierdut.
Radu simti că ceva este în neregulă, dar îsi spuse că merită să încerce, măcar spre binele familiei sale.
- Dacă Dumnezeu este cu voi, o să scap de problemele mele. Iar dacă nu este, mă pierdeti de client, spuse cu strângere de inimă.
Sâmbătă merse si el la adunare. A văzut o multime de oameni care cânta un cântec religios. Nu i se părea nimic rău în asta. "Dacă ar avea si icoane pe pereti, ar fi si mai frumos", îsi spuse în sinea lui.
În partea a doua a adunării, trei oameni - doi bărbati si o femeie - mărturisiră cât de mult i-a ajutat Dumnezeu să îsi schimbe vietile. Femeia fusese prostituată, unul din bărbati era pestele ei, iar celălalt era un politist care, mirat de schimbarea prostituatei, cu care avusese o relatie foarte apropiată, venise si el la adunare. De atunci îsi schimbase viata.
Mărturiile lor erau impresionante. Asa că, atunci când pastorul a întrebat cine vrea să Îl primească pe Hristos în viata lui, Radu a fost primul care s-a ridicat în picioare. A jurat că nu o să se mai îmbete si că nu o să mai fumeze niciodată. Si a început o viată nouă.
După două săptămâni, când sotia si copiii s-au întors din vacantă de la bunici, s-au mirat foarte mult să îl vadă pe Radu foarte schimbat. El nu le spusese nimic la telefon despre adunare, ci le pregătise o surpriză. Nu avea rost să se laude că s-a schimbat, îi lăsa pe ei să vadă această schimbare.
Dar sotia lui, Georgiana, o femeie foarte credincioasă, a fost supărată pe el:
- Ce ai făcut, ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?
- De ce spui asa? Ce, crezi că diavolul vrea ca oamenii să ducă o viată curată, care Îi place lui Dumnezeu? Doar stii cât m-am rugat la biserică, si degeaba. Aici Dumnezeu m-a ajutat din prima.
- Radule, greu îmi era să te suport când veneai acasă beat si făceai circ. Dar si mai greu îmi este să stiu că L-ai părăsit pe Dumnezeu ca să scapi de betie.
Radu nu se astepta la o astfel de reactie din partea sotiei sale. Credea că ea se va bucura văzându-l iesit din ghearele patimii.
- Si ce, vrei să beau iarăsi? Vrei să nu mai merg la adunare?
- Când ai mers la adunare, dracii te-au lăsat în pace. Ei, care te împingeau la băutură si la tigări, s-au îndepărtat de la tine, pentru că nu mai era nevoie să te rupă de Hristos, de Biserică si de mântuire.
- Tu spui că nu Dumnezeu m-a vindecat de patimile mele?
- Nu, diavolul te-a înselat, ca să crezi că ai scăpat de patimi.
- Dar de ce nu m-a ajutat Dumnezeu în anii în care am tot mers la biserică?
- Dumnezeu te-a ajutat, a tot asteptat să vadă că te schimbi. Dar tu nu ai vrut să faci nici un efort. Altfel te-ai fi îndreptat si fără să mergi la sectanti.
Radu se afla într-un moment de cumpănă. Îi era foarte greu să se hotărască. S-a gândit că poate ar fi mai bine să renunte si la sotie si la copii, decât să renunte la adunare. Dacă sotia l-ar fi pus să aleagă, ar fi ales.
- Mă pui să aleg între tine si adunare?
- Nu, esti sotul meu si tatăl copiilor mei. Eu te iubesc si dacă mergi la sectă, asa cum te iubeam si când erai betiv. Dar numai Dumnezeu stie câtă suferintă va fi în inima mea. Am să mă rog să te lumineze Dumnezeu să renunti la ei, asa cum ai renuntat si la băutură.
- Si vrei să beau din nou?
- Bineînteles că nu vreau asta. Dar pentru tine e mai bine de o mie de ori să fii betiv decât sectant. Chiar dacă o să îmi fie greu cu tine, prefer să te rabd toată viata decât să stiu că ti-ai vândut mântuirea numai ca să scapi de betie. Si cred că Dumnezeu nu te va lăsa. Cred că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, te vei lăsa de băut.
Vreme de o lună ispita betiei îl chinui din nou, foarte puternic. Dar, de fiecare dată când nu mai avea putere să reziste, alerga la rugăciune:
- Doamne, stiu că puterea Ta este mai mare decât a diavolului. Si stiu că Tu vrei si poti să mă izbăvesti de această patimă care îmi ucide sufletul. Nu mă lăsa, Doamne, nu mă lăsa. Pentru binele familiei mele, ajută-mă.
Dându-si seama de jertfa pe care o făcea sotia sa, care prefera să îi rabde scandalurile si bătăile decât să îl stie sectant, renuntă să meargă la sectanti ca să fie ajutat din nou. Si, din milostivirea lui Dumnezeu, omul s-a tămăduit cu adevărat si de patima betiei, si de cea a fumatului.

Spusu-ne-a nouă părintele Teodor că a fost în muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor si-l bântuia pe dânsul foarte mult dracul curviei. Iar odată tare supărându-l, a început bătrânul a sta împotriva dracului si i-a grăit: "Până când mă vei supăra asa? De acum depărtează-te de la mine că ai îmbătrânit cu mine". Si i s-a arătat lui dracul si i-a zis la arătare: "Jură-te mie, călugăre, că nu vei spune nimănui ce-ti voi zice si de acum nu te voi mai bântui". Si s-a jurat bătrânul grăind: "Mă jur pe Cel ce locuieste în cer că nu voi spune nimănui din ce-mi vei zice". Atunci i-a grăit dracul: "Nu te mai închina acelui chip si nu te voi mai bântui". Bătrânul avea zugrăvit chipul Stăpânei noastre, Prea Cinstitei Născătoarei de Dumnezeu, tinând în mâini pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a grăit bătrânul către drac: "Lasă-mă să mă mai gândesc".
Iar a doua zi a spus părintelui Teodor, care ne-a spus nouă aceasta, că el locuia atunci la mănăstirea ce se cheamă Fara. Iar bătrânul i-a zis: "Adevărat, frate, batjocorit esti, că te-ai jurat, dar bine ai făcut că ai spus, iar mai de folos îti este într-această parte să nu lasi nici o curvă să rămână, decât să nu te închini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui". Si l-a învătat si l-a întărit cu mai multe cuvinte si s-a dus la locul lui. Si iar i s-a arătat lui dracul si a grăit: "Ce poate fi aceasta, călugăre, oare nu te-ai jurat că nu vei spune nimănui? Cum ai spus toate câte am vorbit către tine? Îti grăiesc tie, călugăre: ca un călcător de jurământ o să fii judecat în ziua judecătii". Si i-a răspuns lui bătrânul: "Ce m-am jurat, m-am jurat si că sunt călcător de jurământ încă stiu, dar Stăpânului meu sunt călcător de jurământ, iar pe tine nu te voi asculta, că de la tine este sfatul cel rău si călcarea de jurământ ca un vinovat ce esti acestora. Iar în ziua judecătii, Domnul va căuta". (31-301)

172. Colegele de serviciu de la fabrică, simtindu-se jignite de faptul că Mariana nu se uita la telenovele si nu puteau comenta cu ea ce se întâmpla pe micul ecran, s-au hotărât să sară toate în capul ei.
- Auzi, desteapto, crezi că dacă sotul tău a primit mostenirea aia tu trebuie să fii cu nasul pe sus, nu esti ca noi?
- Ba da, dar mi se pare o pierdere de timp să stai în fata televizorului fără să vezi nimic care să îti fie de folos.
- Dar ce, faci pe credincioasa? Ce, noi nu mergem la biserică?
Sefa de sectie, mai înfiptă, îi spuse:
- Esti mai proastă decât noi.
Mariana răspunse cu voce calmă:
- Da, sunt.
Sefa continuă:
- Esti o lenesă.
Desi Mariana era o femeie harnică, nu o contrazise:
- Da, sunt.
- Esti o înfumurată, că nu vrei să fii ca noi.
- Da, sunt.
- Esti o habotnică.
- Da, sunt.
Programul de lucru se terminase. Una câte una, femeile se duceau la vestiar.
O altă colegă, ca să facă pe desteapta, îi spuse:
- Mariana, esti o eretică.
Mariana tăcu, nu răspunse nimic vreme de câteva clipe. Apoi, cu o voce hotărâtă, răspunse:
- Nu, eretică nu sunt. Doamne fereste.
Si, spunând acestea, plecă si ea să se schimbe.
În vestiar, o colegă care nu luase parte la mica ceartă o întrebă:
- Spune-mi si mie, de ce le-ai lăsat să te jignească în toate felurile, dar eretică nu ai suportat să îti spună?
- Pentru că celelalte jigniri mă ajutau să mă smeresc, să mă lupt cu mândria care zace în mine. Dar, dacă as fi acceptat să îmi spună eretică, ar fi însemnat că mă lepăd de Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica. Ar fi fost o lepădare de Hristos.
Auzind explicatia, colega s-a mirat de răbdarea Marianei. Si a rugat-o să o ia si pe ia duminica la biserică.

Se spunea pentru avva Agathon că s-au dus oarecari la dânsul auzind că are dreaptă si mare socoteală. Si vrând să-l cerce de a sa mânie, i au zis lui: "Tu esti Agathon? Am auzit pentru tine că esti curvar si mândru". Iar el a zis: "Ei bine, asa este". Si i-au zis lui: "Tu esti Agathon bârfitorul si clevetitorul?". Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarăsi: "Tu esti Agathon ereticul?". Iar el a răspuns: "Nu sunt eretic". Si l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?". Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta "eretic" este despărtire de Dumnezeu si nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia, auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adică folositi. (5-24)

Despre cărti

173. La părintele Ilarion a venit un om să îi ceară sfaturi. După ce au vorbit putin, omul a plecat, nu înainte de a-i spune femeii de la pangar:
- Mare faimă are părintele vostru, dar nu e bun de nimic.
Tulburându-se, femeia s-a dus la părinte:
- Ce ati avut cu omul acela, că v-a asteptat patru ore. De ce l-ati expediat asa de repede?
- Soro, în cinci minute mi-a dat două citate din duhovnicii contemporani si trei din Sfintii Părinti. E genul de om care face colectie de învătături duhovnicesti nu pentru a le urma, ci pentru a se lăuda cu ele, pentru a se făli cu întelepciunea sa. Cum l-am întrebat dacă a citit un anumit cuvânt despre smerenie, s-a supărat spunându-mi că despre smerenie ar trebui să vorbesc cu începătorii. Cu el ar trebui să discut lucruri mai înalte - despre rugăciunea neîncetată sau despre energiile necreate. Si când i-am spus că multi vorbesc si scriu despre energiile necreate si despre vederea luminii dumnezeiesti, dar putini vor să ducă o viată de nevointă, a plecat.

S-a dus odată un frate către avva Theodor si a făcut trei zile, rugându-l ca să audă vreun cuvânt. Iar el nu i-a răspuns lui. Si a iesit scârbit. Zis-a către el ucenicul lui: "Avvo, cum de nu i-ai zis vreun cuvânt, căci s-a dus scârbit?". Si i-a zis bătrânul: "Cu adevărat nu i-am grăit lui, căci este negutător si în cuvinte străine voieste să se slăvească". (3-87)

174. Un credincios a venit la părintele Ioan ca să îi tâlcuiască anumite locuri mai grele din Filocalie, de la Sfântul Isaac Sirul.
Părintele l-a întrebat:
- La ce îti este de folos să cercetezi cele privitoare la culmile nepătimirii, când tu esti plin de patimi? Nu e mai bine să citesti cărti potrivite măsurii tale? Că asa, nici nu te folosesti de ceea ce citesti, si nici nu poti întelege asa cum trebuie. Vai nouă, că diavolul ori ne lasă fără cărti duhovnicesti, ori ne face să avem atât de multe, încât să nu stim ce trebuie să citim. Ba încă unii citind, si vrând să se înteleptească, slăbesc în credintă si rămân robi ai lumii acesteia.

Au venit niste frati la el [avva Zinon] si l-au întrebat zicând: "Ce întelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: si cerul nu este curat înaintea Lui?". Si răspunzând, bătrânul a zis lor: "Au lăsat fratii păcatele lor si cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis si cerul nu este curat". (4-73)

175. Un părinte le spunea credinciosilor:
- "Cu sute de ani în urmă, înainte să se inventeze tiparul, cine avea o carte duhovnicească tinea la ea ca la ochii din cap. Oamenii, mai ales monahii, se nevoiau să împlinească ceea ce citeau. Citeau putin si făceau mult. Dar astăzi oamenii se zbat să îsi facă biblioteci cât mai mari, cât mai impresionante, dar citesc din ce în ce mai putin. Cumpără cărtile spunând că le vor citi când vor avea timp. Iar de citit, chiar din cărtile duhovnicesti, citesc numai ce li se pare interesant, iesit din comun, palpitant. Nu vor să citească o carte care i-ar îndemna să îsi schimbe vietile în bine, punând început bun mântuirii.

Zis-a un bătrân: "Proorocii au făcut cărtile si, venind părintii, au trăit după Scriptură. Cei de după dânsii le-au învătat pe de rost si le-au si scris, pe când cei de pe urmă, le-au pus desarte pe ferestre". (16-425)

176. Un crestin, stând de vorbă cu preotul parohiei, îsi lăuda fiul:
- Părinte, am un copil exceptional. Când vine de la facultate, după ce citeste ce îi recomandă din diferite ramuri ale medicinii profesorii, dacă îi rămâne timp citeste istoria religiilor, citeste teologie dogmatică… E foarte destept.
- E bine că citeste pentru facultate. Să îl ajute Dumnezeu să devină un medic bun, cu dragoste de oameni. Dar nu cred că îi este de folos să citească acum istoria religiilor sau teologie înaltă. E normal să îsi pună întrebări. Dar dacă vrea să găsească răspunsurile înainte de a duce viată crestină, va ajunge la concluzii gresite. Cine citeste istoria religiilor fără a trăi în Hristos si fără a primi luminarea dumnezeiască va ajunge la concluzii gresite. Numai omul care trăieste în Biserică poate întelege asa cum trebuie istoria religiilor sau teologia academică. Altfel, fără a fi luminat de Dumnezeu, toate aceste cunostinte îl pot vătăma. Îl pot pierde. Pe multi i-au pierdut.

Zis-a iarăsi un bătrân: "Vorba cea multă de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multă cercare a cuvintelor celor pentru credintă usucă lacrimile si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si prea cuviosilor părinti, si ele îti vor lumina sufletul". (16-274)

177. Un crestin a venit la Facultatea de Teologie să vorbească cu un profesor cunoscut.
- Părinte, as vrea să îmi spuneti niste titluri de cărti religioase mai rare, că eu am încercat ca din mostenirea de la părintii mei să îmi cumpăr toate cărtile Sfintilor Părinti care s-au tradus la noi.
- Si ce faci cu ele, le citesti?
- Nu, părinte, nu am timp să citesc, că am un serviciu care mă acaparează.
- Atunci, ce faci cu ele? Le împrumuti altora?
- Nu, în nici un caz, nu vreau să le deterioreze.
- Dar ce, sunt timbre, să îsi piardă valoarea dacă se îndoaie? Ce faci cu ele?
- Fac colectie. Dumnezeu vede că în loc să cheltui banii pe alte distractii, îi folosesc pentru această pasiune a mea.
- Frate, ce să zic? În biblioteca ta stau pe rafturi pâinile cu care ai fi putut hrăni săracii, medicamentele cu care ai fi putut ajuta bolnavii si hainele pentru cei care rabdă de frig. Vinde cărtile si fă banii pomană. Si, când îti cumperi vreo carte, cumpăr-o ca să o citesti, nu ca să o mănânce cariile. Căci, altfel, vei fi osândit de Dumnezeu.

Un frate l-a rugat pe avva Serapion, zicând: "Spune-mi vreun cuvânt!". I-a zis lui bătrânul: "Ce pot să-ti zic? Că ai luat ale văduvelor si ale sărmanilor si le-ai pus în fereastra aceasta?". Căci a văzut-o plină de cărti. (2-220)

Despre vedenii

178. O elevă de liceu a rămas însărcinată. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a aflat aceasta a fost să alerge să se spovedească. După ce s-a spovedit, i-a spus părintelui că va păstra copilul. Dar, de frica părintilor ei, s-a gândit să avorteze.
Constiinta o apăsa foarte tare. Nu vroia ca primul ei copil să ajungă în întuneric, ci îsi dorea ca el să se mântuiască. De aceea sovăia. Până la urmă, o colegă de-a ei i-a spus:
- Uite, dacă vrei, te iau cu mine la o bătrână care are puteri de la Dumnezeu. Lumea zice că e vrăjitoare, dar mie mult bine mi-a făcut. Doar datorită ei fostul meu prieten s-a întors la mine. Mergem la ea si vedem ce sfat îti dă.
S-au dus la vrăjitoare, si aceasta a spus:
- Bine că ati ajuns la mine. O să îl trimit pe pruncul tău direct în rai.
- Cum, de unde stiti că sunt gravidă?
- Dumnezeu drăgutul mi-a descoperit. Uite, ia la mama praful ăsta si, înainte să intri la doctor, dă-ti cu el pe burtă. O să îl protejeze pe copil de tot răul. Când o să mori, o să te întâlnesti cu el în rai.
Fata a plecat acasă bucuroasă. A doua zi a avortat.
După avort, s-a întâlnit cu prietena ei, care i-a spus:
- Ai văzut ce repede s-a rezolvat? Degeaba spun preotii că vrăjitoarele sunt rele, spun asa pentru că le este frică de concurentă…
- Nu mi-ai zis că nu e vrăjitoare?
- Dacă ti-as fi zis că e vrăjitoare te-ai fi speriat. Acum, că s-a rezolvat, nu mai am de ce să îti ascund adevărul.
Când a primit această veste, pe fată au luat-o ametelile. Si-a dat seama că fusese prinsă în cursa diavolului. Mai întâi diavolul o convinsese să păcătuiască cu prietenul ei. Mai apoi o convinsese să avorteze, si apoi o dusese chiar la vrăjitoare. În loc să îsi dea seama că pentru toate există pocăintă, a fost cuprinsă de deznădejde:
"Mi-am aruncat copilul în iad, mă voi duce lângă el, să nu sufere singur."
Si, după ce a ajuns acasă, a luat o cutie cu medicamente. Înainte să moară, diavolul i s-a arătat:
- Ai venit, în sfârsit, de multă vreme te asteptam…
Îngrozită, fata si-a dat duhul.

Era un oarecare sihastru iscusit si trăia în pustie cu multă înfrânare, postire si priveghere si alte osteneli pentru mântuirea sa, dar care se socotea pe sine că a ajuns la măsura părintilor celor de demult. Pe acesta a început vrăjmasul diavol a-l amăgi si a-l însela cu năluciri diavolesti. I se arăta lui adesea în chip de înger, ca si cum ar fi fost de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viată cea iscusită, ca să-l povătuiască si să-l învete cele ce i se cad lui. Si asa, multă vreme arătându-i-se în chipul îngerului luminat, multe lucruri nestiute îi arăta si îi spunea. Iar el, nesocotind viclesugul vrăjmasului, a crezut că este îngerul si îi slujeste pentru viata sa plăcută lui Dumnezeu.
Tatăl acestui sihastru era încă în viată si trăia la tară. Si după multă vreme auzind el despre feciorul lui, sihastrul, unde trăieste si în ce loc în pustie, a dorit să meargă acolo, să-l mai vadă cu ochii mai înainte de moartea sa, fiindcă numai pe acel fecior îl avea si de multi ani nu îl văzuse. Si asa, luându-si traista si o secure în mână, a plecat si a ajuns în acea pustie. Apropiindu-se de acel loc unde era chilia sihastrului, acel înger al satanei care pururea i se arăta sihastrului i-a grăit lui zicând: "Păzeste-te si ia aminte de tine, că diavolul s-a închipuit în chipul tatălui tău si vine la tine cu o traistă si cu o secure în mână, vrând să te omoare. Deci, ia-ti si tu degrabă securea în mână si iesi înaintea lui si, apropiindu-te de dânsul, apucă înainte si-l loveste cu securea si-l omoară".
Iar el, încredintându-se acelui înger si ascultându-l, a iesit si, văzându-si tatăl venind cu securea în mână, precum i-a spus, s-a apropiat de el si, lovindu-l cu muchia securii în cap, l-a omorât si îndată l-a apucat necuratul duh si l-a muncit până l-a omorât si pe el. (1-307)

179. Un om ducea o viată foarte curată: cât era ziua de mare nu făcea altceva decât să picteze icoane. Avea acest mare dar de la Dumnezeu si încerca să îl pună în valoare cât mai bine. Un singur neajuns avea iconarul: de când murise duhovnicul său, nu mai vroia să se spovedească. Se gândea că, dacă nu face păcate mari, nu are rost să îsi caute un alt duhovnic, că oricum nu va mai găsi un altul la fel de sporit.
Tot pictând icoane frumoase, iconarul devenise din ce în ce mai mândru. I se năzărise că a ajuns la mari măsuri de sfintenie si, pentru că mândria are nevoie de aplauze, L-a rugat pe Dumnezeu să îi descopere unui cunoscut duhovnic, părintelui Ioan, la ce măsură înaltă ajunsese. Dar, pentru a încerca să ascundă sub masca smereniei mândria sa, s-a mai rugat:
- Doamne, dacă părintele îmi va da vreun canon, orice canon îmi va da părintele, îl voi face.
Ajungând la părintele Ioan, omul i-a spus:
- Părinte, am venit să vă cer cuvânt de folos si, dacă credeti că este nevoie, să îmi dati chiar un canon.
- Nu ai canon de la duhovnicul tău?
- De cinci ani a murit, si de atunci nu am mai făcut nici un canon.
- Nu pot să îti dau canon fără să te spovedesc.
- Părinte, nu vreau să mă spovedesc, dar, dacă sfintia voastră tineti neapărat să mă spovediti…
- Da, trebuie să te spovedesti.
După spovedanie, dându-si seama că omul era biruit de diavolul mândriei, părintele i-a spus:
- O singură sansă de mântuire ai: lasă-te de pictatul icoanelor. Vino aici si vinde lumânări la pangar.
Iconarul a simtit că părintele i-a dat cu ceva în cap:
- Cum, părinte, si cine mai pictează icoane? O puneti pe femeia de la pangar să picteze în locul meu? Nu stiti cine sunt eu? Nu vă dati seama ce nedreptate faceti dacă-i lăsati pe ceilalti fără icoanele mele?
- Ascultă, frate, cu sau fără icoanele tale, lumea merge înainte. Nu se dărâmă lumea dacă tu renunti la pictat. Dar, dacă nu renunti la mândrie, te asteaptă iadul. Iadul, întelegi, iadul pe care stii să îl pictezi atât de bine în icoana Înfricosătoarei Judecăti. Iadul, frate, iadul.
Iconarul trăia niste clipe groaznice. Vru să părăsească biserica, dar îsi aminti că Îi promisese lui Dumnezeu că va face orice îi va spune părintele Ioan.
- Lăsati-mă putin să mă gândesc.
- Nu putin, te las cât de mult vrei tu. Du-te acasă si mai gândeste-te. Dar dacă nu esti gata să te apuci să vinzi lumânări, să nu mai vii pe aici.
Trei zile a stat acasă iconarul si s-a frământat. În acest timp încerca să termine o icoană cu Bunavestire, în care Maica Domnului stătea în fata Sfântului Arhanghel Gavriil.
Îl apăsa cuvântul pe care l-a rostit Fecioara Maria atunci când îngerul i-a spus că Îl va naste pe Hristos: "Fie mie după cuvântul tău!".
Asa ar fi vrut să îi poată spune si el părintelui Ioan, dar îi era foarte greu să facă această jertfă. Văzând însă că nu reusea în nici un chip să termine icoana, s-a gândit că pentru neascultarea sa harul lui Dumnezeu îl părăsise.
Asa că a patra zi era din nou la biserica părintelui Ioan. Părintele i-a zis:
- Dacă te întreabă oamenii de ce nu mai pictezi, să le spui că ti-a luat Dumnezeu darul. Du-te la lumânări si ai mare grijă la bani. Dacă iesi în minus, ne supărăm, spuse părintele, tratându-l cu indiferentă.
Iconarul nu stia că, de când se spovedise la părintele Ioan, acesta nu mai mâncase decât pâine cu apă si câteva fructe. Postise pentru ca Dumnezeu să îi dea iconarului gândul cel bun.
Primele săptămâni la pangar au fost crâncene pentru iconar. Veneau să îl vadă fostii săi colegi de breaslă, care acum îl luau peste picior.
- Zici că ti-a luat Dumnezeu darul? Nouă de ce nu ni-l ia? Si băutură, si femei, si ti l-a luat tocmai tie, care erai atât de cuminte?
Altii îl priveau lung, fericiti că au scăpat de un rival atât de talentat.
După ce s-a obisnuit în noua postură, iconarul a primit canon de la părintele să spună rugăciunea lui Iisus. S-a ostenit cât s-a ostenit, după care rugăciunea a început să îi miste inima spre pocăintă. A simtit că inima îi era din ce în ce mai usoară, a simtit cum durerea care mai înainte îi apăsa capul dispărea încetul cu încetul. Sfătuit de părintele Ioan, se spovedea si se împărtăsea des.
O singură dată s-a mai întristat: când din două icoane pictate de un fost ucenic de-al său a început să izvorască mir. Desi ucenicul picta mult mai slab decât el, totusi lui Dumnezeu îi plăceau mai mult icoanele acestuia.
După o vreme, părintele l-a rugat să îi vândă toate pensulele si culorile sale. Iconarul i le-a dat de pomană, gândindu-se că nu îi vor mai fi de folos.
Se apropia un an de când renuntase la pictură. Era a treia săptămână din postul Sfintelor Pasti. La spovedanie, părintele i-a spus:
- Îti voi da un canon foarte greu: ai două zile să pictezi o icoană mare cu Învierea. Peste două zile vei pleca într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos si o vei dărui mănăstirii care îti va plăcea mai mult.
- Două zile, părinte? E prea putin timp, cred că nu mai am timp să lucrez.
- Ba ai, te va întări Dumnezeu. Si, când te întorci de acolo, după ce vei vedea icoane de o frumusete rară, să pictezi din nou. Gata, s-a terminat cu lumânările, de acum ai canon să pictezi din nou. Să te rogi si să pictezi. Când pictezi cu smerenie, ca un vrednic vânzător de lumânări, lumea are mare nevoie de icoanele tale. Aici sunt banii de drum, i-a spus părintele, binecuvântându-l. Si aici sunt pensulele tale, i-a mai spus, dându-i înapoi punga pe care i-o ceruse cu aproape un an în urmă.
Iconarului i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu credea că va mai picta vreodată. I-a multumit din inimă lui Dumnezeu, după care a plecat în fugă spre casă. Se grăbea să se apuce de pictat. Timpul era scurt, dar avea nădejde că, pentru rugăciunile duhovnicului său, va termina la timp pictarea icoanei.

Era un sihastru oarecare bătrân, care de multi ani trăia în pustie. Acestuia i-a venit gând în inimă, socotindu-se cum că el a săvârsit si a împlinit toate bunătătile si poruncile lui Dumnezeu, si a început cu mare osârdie a se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, arată-mi mie de mi-a mai rămas ceva nesăvârsit din faptele bune, să le săvârsesc pe toate!". Iar văzătorul de inimi, Dumnezeu, vrând ca să-i smerească acel gând înalt, i-a descoperit lui în gând si i-a grăit, zicând: "Mergi la cutare mănăstire la arhimandrit, si ce îti va zice tie, asa să faci!".
Iar el, desteptându-se din somn, foarte s-a bucurat de acea vedenie dumnezeiască si multumea lui Dumnezeu. Si îndată a plecat la acel arhimandrit si, apropiindu-se de acea mănăstire, Dumnezeu i-a descoperit arhimandritului despre venirea lui, zicând: "Iată cutare sihastru de la cutare pustie vine la tine ca să te întrebe, să-i spui cuvânt pentru mântuirea sufletească. Deci, dacă va veni, asa să-i faci tu: să-i dai o prăjină în mână si să-i încredintezi porcii mănăstirii în seama lui si să-i poruncesti să-i păzească".
Între timp a sosit si sihastrul la poarta mănăstirii si a început a bate la poartă ca să-i deschidă si auzind portarul, a mers, i-a deschis si a intrat înăuntru la arhimandrit, s-au închinat unul altuia si s-au sărutat după obicei si au sezut. După aceea l-a întrebat pe el arhimandritul: "De unde vii, avvo, si pentru ce este osteneala venirii tale la noi? Ai venit până aici sau mai departe mergi?". Răspuns-a sihastrul si a zis: "Eu, cinstite părinte, sunt cutare sihastru de la cutare pustie si auzind si întelegând de folositoarea învătătură a cuvintelor cuviosiei tale, într-adins numai până aici am venit, la cuviosia ta, ca să-mi spui si mie vreun cuvânt de folosul mântuirii sufletului, precum îti va da tie Domnul cuvânt". Zis-a lui arhimandritul: "Cu adevărat, avvo, din depărtat loc ai făcut osteneala până aici. Dumnezeu să te blagoslovească si să-ti răsplătească osteneala ta! Iar dacă îti voi spune tie precum poftesti cuvânt de folosul mântuirii sufletului, oare vei face după cum îti voi zice?". Răspuns-a sihastrul si i-a zis: "Iată, mă făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu, că orice-mi vei zice, cu bucurie voi face după cuvântul ce-mi vei spune! Că pentru aceasta mi-am ostenit bătrânetile mele de am călătorit atâta si am venit la cuviosia ta, ca să fac după cuvântul ce-mi vei zice".
Atunci arhimandritul, sculându-se de pe scaunul său si luând o prăjină pe care mai înainte de venirea sihastrului i-o gătise pentru acea treabă, i-a dat-o, zicând: "Iată, frate, acesta este cuvântul pe care voi să ti-l spun pentru mântuirea sufletului tău. Primeste acest toiag si mergi de paste porcii acestei sfinte mănăstiri! Iată, ti-am spus ce să faci. Mergi si fă asa precum ti-am zis!". Si aceasta zicând, îndată a poruncit de a adus toti porcii mănăstirii si i-a dat în seama lui si l-a trimis la câmp să-i pască. Iar el la aceasta n-a îndrăznit să răspundă nimic, ci supunându-se a primit porcii în seama sa si iesind cu dânsii la câmp a început a-i paste.
Iar oamenii care îl stiau, pentru că era foarte vestit si multora stiut pentru viata lui cea îmbunătătită, auzind unde este si că paste porcii la câmp, se mirau de aceasta si minunându-se spuneau unul altuia, zicând: "Iată, sihastrul cel mare si vestit de la cutare pustie a înnebunit si si-a iesit din minte si a pribegit din pustie, de la locul si chilia lui, iar acum umblă de paste porcii la câmp". Acestea vorbind oamenii unii cu altii, de multe ori se întâmpla să audă si el aceste vorbe. Căci multi, si din cei ce nu stiau, nici îl cunosteau, vorbeau si spuneau despre dânsul, fiind de fată. Iar altii ziceau: "Sihastrul cel mare s-a îndrăcit si umblă pe câmp împreună cu porcii". Iar el, auzind, răbda cu smerenie si asa, cu multă răbdare si smerenie, trei ani a păscut porcii acelei mănăstiri.
După ce s-au împlinit trei ani păscând porcii, văzând Dumnezeu răbdarea si smerenia lui, a poruncit arhimandritului să-l cheme si să-l slobozească să meargă iarăsi la locul si chilia lui. Iar arhimandritul, după descoperirea si porunca lui Dumnezeu, i-a poruncit să dea porcii în seama altui om, pe care l-a trimis să-i pască, iar el să vină la mănăstire, zicând că-i este trebuincios. Si asa, după porunca arhimandritului, dând porcii în seama acelui om, a venit la mănăstire. De când i-a dat porcii în seama lui si l-a trimis la câmp ca să-i pască, de atunci el nu a mai venit pe la mănăstire, nici arhimandritul cu dânsul nu a mai vorbit, ci vara umbla cu porcii la câmp de-i păstea, iar iarna sedea cu ei de-i hrănea în afara metocului sau odaia dobitoacelor, care era la o mosie departe de mănăstire.
Iar dacă a mers la arhimandrit, si arhimandritul dacă l-a văzut pe el asa schimonosit si cu fata schimbată si stricată de vânturi si de arsura soarelui, cu barba afumată de multul fum al odăii si hainele festelite si rupte, încât numai se tineau de trup, s-a umilit cu inima si cu mare plângere a căzut la picioarele lui, zicând:
"Iartă-mă, robule al lui Hristos, că te-am necăjit atâta vreme cu acea ascultare dosăditoare. Să stii, frate, că nu de la mine ti-am făcut aceasta, ci după arătarea si porunca lui Dumnezeu, pentru vreo greseală ce vei fi făcut înaintea lui Dumnezeu în gândul tău cândva, neluându-ti seama. Pentru că mie, mai înainte de a veni la mine, mi-a descoperit Dumnezeu si mi-a spus de venirea ta si mi-a poruncit ca îndată să-ti dau porcii mănăstirii în seamă si să te trimit cu dânsii la câmp, ca să-i pasti, precum ti-am si făcut. Iar acum, frate, văzând Dumnezeu răbdarea si smerenia ta, S-a milostivit si te-a iertat de acea greseală ce vei fi făcut si pentru care te-a trimis la această ispită. Căci acum mi-a poruncit Dumnezeu să-ti iau porcii din seama ta si să te slobod să mergi la locul si chilia ta si să-ti păzesti iarăsi rânduiala".
Atunci a răspuns bătrânul cu multă umilintă si lacrimi: "Adevărat, părinte, eu am gresit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a făcut mie aceasta. Căci eu văzându-mă pe mine de atâtia ani trăind în pustie si în toate zilele si în toată vremea nevoindu-mă si silindu-mă după puterea mea să fac cele plăcute lui Dumnezeu si să împlinesc toate poruncile Lui, mi-a venit în gând că eu acum am săvârsit toate faptele bune si poruncile lui Dumnezeu. Si am început cu mare osârdie a mă ruga lui Dumnezeu să-mi arate de mi-a mai rămas cumva vreo faptă bună nesăvârsită, să o săvârsesc si pe aceea. Asa rugându-mă, mi-a arătat Dumnezeu si mi-a poruncit să vin la cuviosia ta si cele ce-mi vei zice să le fac. Si asa eu, cu mare bucurie, după porunca lui Dumnezeu, am plecat si am venit la prea cuviosia ta, negândind de o întâmplare ca aceasta".
Zis-a arhimandritul: "Adevărat, frate, mari si neajunse de mintea omenească si drepte sunt judecătile lui Dumnezeu si mare este purtarea Lui de grijă pentru noi! Iar noi de nu ne vom sili să câstigăm smerenia, în zadar ne vor fi osteneala si faptele noastre, care ne par că sunt bune si plăcute lui Dumnezeu, si nimic nu ne vor folosi, de nu vor fi acoperite cu smerenia. Căci multi, cu multe si mari bunătăti, neavând smerenie, au pierit si nu i-au folosit pe ei bunătătile si faptele lor cele bune, cu îngâmfare si fără de smerenie. Căci bunătătile si faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, îl înaltă pe om la mândrie si-l pierd, precum si tie, frate, ti s-a întâmplat, pentru că n-ai avut smerenia cu care să-ti fi acoperit bunătătile tale, ca să nu le vadă si să le stie vrăjmasul. Însă pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit, te-a miluit si te-a iertat. Acum întoarce-te si te du iarăsi la locul si chilia ta si-ti păzeste orânduiala si de acum te păzeste foarte si te fereste de părerea înaltă si te sileste cu toată osârdia, de îti este de folos smerenia, că smerenia e acoperământul faptelor bune! Si de vei si face vreo faptă bună, îndată să o acoperi pe ea cu smerenia, ca să nu răsufle, căci fapta bună neacoperită cu smerenie răsuflă si se împute si este urâtă de Dumnezeu. Asa fă, frate, si mă iartă pentru necazul ce ti-am făcut atâta vreme si mă pomeneste si pe mine, nevrednicul, în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu!". Si i-a dat cele ce-i trebuiau lui si asa, închinându-se si sărutându-se cu părintească sărutare, l-a blagoslovit si l-a slobozit. Si a plecat si a mers iar în pustie, la chilia sa, găsind chilia curată si măturată precum a lăsat-o, ca si cum ar fi îngrijit-o cineva, neavând mucezeală sau putoare a pustie, ca în ziua în care a plecat dintr-însa, de care lucru foarte se minuna. (19-329)

180. Un tânăr credincios a fost chemat de un prieten de-al său la o întâlnire a radiestezistilor. Auzind că acolo se vorbeste foarte frumos despre Hristos si despre puterea dumnezeiască, a crezut că îi este de folos să se apuce de radiestezie. El postea foarte mult si se ruga în fiecare zi din Psaltire, dar în inima lui era mândrie, si pentru aceasta Dumnezeu l-a lăsat să cadă în rătăcire.
Nu după multă vreme diavolul i-a dat puteri vindecătoare, ba chiar îi descoperea anumite lucruri despre trecutul oamenilor pe care îi întâlnea. El era convins că a sporit în sfintenie. Pentru că stia că părintele său duhovnic spunea că radiestezia este vrăjitorie, o vreme i-a ascuns că s-a apucat să învete această tehnică.
La un moment dat s-a gândit că ar fi mai bine să dobândească puteri foarte mari si că, după ce le va dobândi, îi va fi mult mai usor să îsi convingă duhovnicul că ceea ce face este bine.
Odată s-a dus la căpătâiul unui muribund. Până să apuce să trateze bolnavul, acesta a răsuflat profund, ca si cum si-ar fi dat sufletul. Fata i s-a relaxat. Crezând că bolnavul a murit, fără să îi ia pulsul, tânărul radiestezist si-a spus:
- E momentul să fac prima înviere din morti.
A început să se roage si să se concentreze.
După câteva minute, bolnavul a deschis ochii. Radiestezistul era convins că îl înviase. A iesit imediat pe usă, convins că era la măsura la care îsi putea convinge duhovnicul de harismele sale.
A alergat la biserică si a văzut că părintele spovedea. Atunci când i-a venit rândul, din strana în care stătea a tâsnit spre preot.
Dar acesta nici nu l-a lăsat să deschidă gura:
- Ce e cu tine, frate, te-a biruit patima desfrâului?
Tânărul, revoltat, a rămas pur si simplu uimit de întrebarea care îi fusese pusă. Asa că părintele a repetat întrebarea:
- Ce-i cu tine, te-a biruit patima desfrâului?
- Nu, părinte, Doamne fereste. Am venit să vă spun că am înviat un mort.
- Tu, frate? Tu nu te-ai înviat nici pe tine, ce să mai vorbim de altul. Bolnavul de la spital adormise, nu murise.
- Cum de stiti despre el, dar despre mine nu stiti?
- Ce să stiu, că nu ai căzut în patima desfrâului? Asta stiu, dar mai stiu că ai căzut într-o patimă si mai mare, în cea a rătăcirii.
Tânărul era descumpănit. Stia că părintele său nu avea darul vederii cu duhul. Dar totusi stia ce i se întâmplase, desi nu fusese la spital.
- De ce spuneti asta, părinte?
- Ti-am spus doar că radiestezistii sunt vrăjitori. Nu m-ai ascultat, ci ai căutat să mă convingi chiar si pe mine că îi judec gresit, nu-i asa?
- Da, părinte, dar nici nu stiti câte semne minunate sunt acolo, câte vindecări, câte aparitii minunate, câte minuni la tot pasul. Nu sunt acestea semne că Dumnezeu e cu ei?
- Nu, frate, sunt semne că, într-adevăr, acolo există ceva. Dar puterea lor este putere drăcească. Stii de ce te-am întrebat dacă ai căzut în desfrâu?
- Nu.
- Te-am întrebat ca să văd în ochii tăi mirarea pe care am văzut-o: "Cum, părintele mă cunoaste atât de putin încât îsi poate imagina că am căzut?". Dar îti spun: dacă mergeai pe drumul lor, încet-încet te-ar fi convins că nu e nici un păcat să te culci cu fata pe care o iubesti, dacă între voi e armonie.
- Nu mi-au spus asa ceva.
- Nu ti-au spus pentru că le era frică să nu te piardă. Vezi tu, toate grupările eretice au mare grijă să nu îsi piardă clientii. Si cum îsi dau seama că cineva este sensibil fată de o anumită problemă, încearcă să nu i-o prezinte prea direct. Oricum, nu desfrâul este principala vină a radiestezistilor, ci faptul că sunt vrăjitori. Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o scoală specială de vindecări cu bioenergie. Tehnicile lor, pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de pierzătoare pentru suflete. Cine merge la ei, merge la vrăjitori. Îti voi da să citesti o carte care te va convinge de acest adevăr. Te va convinge că marile daruri spirituale pe care le-ai dobândit sunt diavolesti.
- Nu îmi vine să cred, părinte.
- Stiu. Si mai stiu că dacă nu as fi apucat să îti spun că bolnavul nu murise, sansele de a te convinge că esti în înselare ar fi fost minime.
- De unde ati stiut?
- Nu contează, contează doar faptul că trebuie să îti dai seama cât de tare ai căzut si să încerci să te ridici. Când vrei, te astept la spovedanie.
- Vreau să mă spovedesc chiar acum.
- Nu chiar acum, mai stai vreo jumătate de oră, gândeste-te bine la înselarea în care ai căzut, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte si apoi vino la spovedanie. Încă nu îti dai seama de greseala ta. Scopul nu este ca eu să îti dau dezlegare si tu peste două luni să alergi la cine stie ce altă grupare eretică, unde o să găsesti cine stie ce mari daruri spirituale. Scopul este să întelegi că, rupându-te de Biserică, te rupi de mântuire. Eu nu plec, spovedesc până diseară, asa că te pot spovedi oricând.
Tânărul era trist. Se alesese praful de toate harismele lui. După ce tânărul a iesit în curtea bisericii, părintele a sunat imediat pe cineva:
- Alo, sărut-mâna, părintele Andrei sunt. Cu părintele Tihon se poate?
După câteva clipe, părintele Tihon a venit la telefon:
- Mii de multumiri, părinte Tihon, părintele Andrei sunt. A venit radiestezistul la mine, asa cum v-a descoperit Dumnezeu. O să fie bine, îl aduc pe drumul cel bun. Mii de multumiri.
- Nu îmi multumiti mie, că nu am nici un merit. Dacă nu mi-ar fi descoperit Dumnezeu căderea tânărului, nu v-as fi putut ajuta cu nimic. Vă rog însă să nu mai spuneti si altora despre asta, ca să nu se facă vâlvă.
- Sigur, părinte, cum spuneti. Sărut-mâna…

Era un monah în Tebaida care avea mare nevointă si petrecere. Si acesta se îndeletnicea neîncetat cu privegheri si rugăciuni, arătând neagoniseală în chip desăvârsit. El lua aminte la post, încât o dată pe săptămână, duminica spre seară, se hrănea, mângâindu-si neputinta firii cu legumele ce se întâmplau sau cu verdeturi sălbatice. Si multă vreme a petrecut asa. Dar aflătorul răutătii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu păcatul mândriei în care si el a căzut. Deci i-a pus în minte gândurile puterii, zicându-i că face prea multă nevointă pe care nimeni altul nu poate s-o facă.
"Trebuie să faci si minuni - a zis diavolul - ca si spre nevointă mai osârduitor să te faci si pe oameni să-i zidesti, ca văzând ei minunea lui Dumnezeu să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem lucrarea minunilor, căci însusi Mântuitorul a zis: cereti si vi se va da vouă! Deci această rugăciune cu neîncetată cerere trebuie să o aduci lui Dumnezeu". Însă iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii să se mântuiască, văzând înselăciunea lui si aducându-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lăsat să fie biruit de vrăjmas. Asa i-a venit lui în minte si a socotit, că zice apostolul: Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine. Deci, dacă unul ca acesta a zis: "Nu sunt din destul", cu cât mai vârtos am eu trebuintă de învătătură! Mă voi duce dar la cutare sihastru si ceea ce îmi va zice si mă va sfătui, ca de la Dumnezeu voi primi povătuire spre mântuire. Si era părintele la care avea să meargă mare si vestit, sporit în privirea mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dânsul. Deci, iesind din chilie, a venit la el. Când a intrat fratele înăuntru, a văzut părintele două maimute sezând pe umerii fratelui si cu lant de fier legându-i gâtul si la sine fiecare trăgându-l. Bătrânul a cunoscut că acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mândriei, căci era bătrânul de Dumnezeu învătat. Deci, suspinând, a lăcrimat în ascuns. Si după rugăciune si după sărutarea frătească, a sezut tăcând un ceas, fiindcă acesta era obiceiul la părintii de acolo.
Apoi a zis călugărul care mersese: "Părinte, foloseste-mă si dă-mi sfaturi ale căii de mântuire!". Bătrânul i-a răspuns: "Nu mă pricep, fiule, la aceasta, căci si eu am nevoie de îndreptare". Iar el a zis: "Nu te feri, avvo, să mă folosesti, că am încredere în tine si m-am hotărât să primesc sfatul tău!". Iar el iarăsi nu se pleca, zicând: "Nu mă vei asculta si pentru aceasta mă opun". Celălalt sta si îl încredinta, zicând: "Orice îmi vei zice, te voi asculta ca pe îngerul Domnului". Atunci i-a zis lui bătrânul: "Ia banul acesta si mergi în cetate si cumpără zece pâini, zece măsuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici!". Fratele, auzind, s-a întristat, însă, primind, s-a dus. Pe cale, multe gânduri îi veneau si, nedumerindu-se, îsi zicea în sine: "Ce a socotit bătrânul cu aceasta? Si cum voi cumpăra bunurile? Că se vor sminti mirenii când le voi lua". Deci, plângând si rusinându-se, s-a dus în cetate si prin altcineva a cumpărat pâinea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lămurea, zicând: "Vai mie, ticălosul, cum voi cumpăra eu carnea, singur sau prin altul?". Însă, găsind un mirean i-a dat acestuia un ban si, cumpărând, i-a adus carne călugărului. Acela, luând carnea si celelalte, le-a dus la bătrânul. Atunci i-a zis bătrânul: "Stii că mi-ai dat cuvânt că orice îti voi zice asculti! Ia, dar, aceasta si, după rugăciune, mănâncă o pâine si câte o oca de carne si bea câte o măsură de vin în fiecare zi si, după zece zile, vino iarăsi la mine!".
Dar el auzind si neîndrăznind a se împotrivi, luându-le, s-a dus plângând si zicând întru sine: "Vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi călcător de făgăduintă către Dumnezeu. Că mi-am dat cuvântul că orice îmi va cere bătrânul am să fac, primind ca de la Dumnezeu, si acum, Doamne, caută spre ticălosia mea si mă miluieste, iertându-mi păcatele, că iată, sunt silit să fac peste voia si socoteala pe care am avut-o pentru înfrânarea mea!". Si asa, plângând, a venit la chilie. Si precum i-a poruncit bătrânul, asa a făcut. Când trebuia să mănânce, uda bucatele cu lacrimi, zicând către Dumnezeu: "Pentru ce m-ai părăsit?".
Si a petrecut asa cele zece zile, plângând, tânguindu-se si pe sine socotindu-se nevrednic de călugărie. Dumnezeu, luând aminte la smerenia lui, i-a dat mângâiere în inimă si a cunoscut pentru ce i s-a întâmplat să fie nebăgat în seamă, după cum se socotea. Multumind Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis întru sine: Cu adevărat, toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată. Si iarăsi: De nu va zidi Domnul casa si nu va păzi cetatea, în zadar priveghează cel ce o zideste, sau cel ce o păzeste. Deci s-a întors la bătrânul, trudit cu trupul mai mult decât când se nevoia, nemâncând în celelalte săptămâni. Si văzându-l bătrânul asa smerit si maimutele făcute nevăzute, s-a veselit si, bucurându-se, l-a primit. Si făcând ei rugăciune, au sezut tăcând.
Apoi a zis bătrânul: "Fiule, Iubitorul de oameni Dumnezeu te-a certat si nu l-a lăsat pe vrăjmasul să te stăpânească. Căci obisnuieste vicleanul ca pe cei ce se nevoiesc, când nu va putea să-i împiedice de la nevointă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin aceasta să-i cufunde în groapa mândriei. Si nu este un lucru mai urât de Dumnezeu decât patima aceasta. Deci, tu călătoreste, precum zice Scriptura, pe calea împărătească si nu te abate în dreapta sau în stânga, ci măsura cea din mijloc întrebuintând-o la mâncare, cu măsură mănâncă în fiecare seară. Iar de-ti va veni tie nevoie, pentru vreo patimă sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rânduit sau iarăsi peste zi să mănânci si să nu te îndoiesti. Că nu suntem sub lege, ci sub dar. Însă, când mănânci, să nu te saturi, ci tine-te în înfrânare, mai vârtos pentru bucatele cele poftitoare si îndemnătoare spre lăcomie. Cele proaste iubeste-le totdeauna si inima ta păzeste-o în tot chipul, căutând la smerenie. Că jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, duhul umilit, inima înfrântă si smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. Si iarăsi: Smeritu-m-am si m-a mântuit Domnul. Deci, toată nădejdea ta, fiule, aruncând-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va scoate ca o lumină dreptatea ta si judecata ta ca miazăzi".
Deci, asa folosindu-l pe frate si întărindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, multumea Domnului si zicea: Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine si cei ce stiu mărturiile Tale, Doamne. Si: Certându-mă, m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat. Si: Certa-mă-va dreptul cu milă si mă va mustra. Si către sine: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ti-a făcut bine tie!, si celelalte. Si asa, intrând în chilie, a vietuit după sfaturile bătrânului si a ajuns monah iscusit. (58-432)

181. La părintele Ilarion a venit un om care făcea spiritism:
- Părinte, cineva mi-a spus că spiritismul este de la draci. Asa este sau nu este asa?
- De ce mă întrebi, frate?
- Vă întreb, părinte, că multe lucruri duhovnicesti mi-au spus duhurile, si nu pot să cred că toate sunt de la diavol. Mi-au spus să mă rog, să postesc, să merg la biserică…
- Tocmai de aceea ti-au spus asta, ca să crezi că sunt arătări dumnezeiesti. Multi dintre cei care au astfel de vedenii sunt convinsi că prin ele le vorbeste Dumnezeu. Ei merg la biserică, se roagă si postesc, fără ca pentru asta să aibă plată. Ei sunt convinsi că învătătura lor e mai înaltă decât cea a Bisericii, si primesc din cuvintele preotilor numai ce le convine. Dumnezeu nu vorbeste în contradictoriu: nu poate spune prin Biserică una si prin spirite alta. Nu există două adevăruri. Chiar dacă spiritele îti spun si lucruri adevărate, fac asta pentru a te însela mai usor. Dar nu te lăsa păcălit de vicleniile lor.
Omul a plecat de la biserică înteleptit. Cuvintele părintelui, desi erau simple, îl lămuriseră. În timp ce îl asculta pe părinte, simtea că vorbele acestuia sunt adevărate. De atunci a părăsit pentru totdeauna practicile spiritiste.

Oarecari frati s-au dus la avva Antonie ca să-i vestească lui nălucirile pe care le vedeau si să se învete de la dânsul de sunt adevărate sau de la draci. Si aveau ei un măgar care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând el mai înainte, le-a zis lor: "Cum a murit măgarul pe cale?".
Au zis lui: "De unde stii, avvo?". Iar el le-a zis lor: "Dracii mi-au arătat". Si ei i-au zis: "Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri si de multe ori se fac adevărate. Nu cumva ne înselăm?". Si i-a încredintat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt. (14-9)

182. Pentru a scăpa de stres, un crestin s-a apucat de yoga. La început făcea asanele ca pe o gimnastică, gândindu-se că nu poate fi nimic rău în asta. Duhovnicului nu i-a spus nimic, gândindu-se că nu îi va da voie să facă nici un fel de yoga. În câteva luni, trupul său a devenit mult mai suplu si mai armonios. Asa că s-a gândit că nu ar fi rău să practice anumite meditatii care să îi linistească mintea. "Asa cum pentru trup mi-a prins bine yoga, o să îmi prindă si pentru minte. Nu are cum să îmi dăuneze."
După câteva luni de yoga, timp în care se spovedea si se împărtăsea ca un fur de cele sfinte, diavolul i-a dat puterea de a misca unele obiecte si de a se ridica în aer.
Omul si-a zis în sinea sa: "De acum cred că am ajuns la măsura Mariei Egipteanca. Mă voi duce să îl întreb pe duhovnicul meu dacă stie multi crestini care sunt la fel de sporiti ca mine".
Ajungând la părintele Mina, acesta l-a întrebat:
- Ce ti s-a întâmplat, fiule, de ai privirea atât de pierdută în ultima vreme? Ce e cu privirea asta fixă?
- Părinte, mă concentrez mult în fata icoanelor, ca să le iau energia.
- Cum spui asa o neghiobie? Tu crezi că energia icoanelor se poate lua, că o ia cine vrea? Crezi că e ca la magazin?
- Dar cum e, părinte?
- Când stăm în fata icoanelor, cerem ajutorul sfintilor sau al Maicii Domnului si ei ne ajută atât cât trebuie si asa cum trebuie. Nu e o autoservire, să îsi ia fiecare ce îi trebuie. Sfintii ne ajută pentru marea lor dragoste fată de noi, nu pentru că le furăm noi energia, stând cu ochii atintiti asupra icoanelor lor. Ce faci tu e tot o formă de vrăjitorie.
- Totusi, părinte, dacă felul acesta de rugăciune dă roade? Stiu pe cineva care a ajuns ca marii sfinti, care ridică obiectele prin forta mintii si chiar zboară de la pământ, ca Sfânta Maria Egipteanca sau ca Sfântul Serafim de Sarov.
Simtind mândria din vocea omului, care încerca să îsi ascundă virtutea sub vălul falsei smerenii, preotul l-a întrebat:
- De câtă vreme zbori, frate?
- De unde stiti, părinte, că zbor?
- Te văd înselat de drac, si nu-i mare lucru că te ridică de la pământ. Si pe demonizati îi ridică, numai că o face fără aprobarea lor. Cu tine se poartă mai elegant.
Omul s-a simtit lovit de cuvintele părintelui. Cei doi au început o discutie lungă despre yoga, în care fiecare căuta să îl convingă pe celălalt că are dreptate.
- Vedeti, părinte, amândoi venim cu argumente, si nici unul nu îl convinge pe celălalt. Nu putem să cădem la pace?
- Nu, frate, eu nu mă contrazic cu tine. Eu nu îmi apăr punctul de vedere. Eu stiu că adevărul este în Biserică, si numai în Biserică, si tot ceea ce îti spun nu are alt rost decât a te îndepărta pe tine de rătăcire. Dacă nu vrei să crezi ce învată Biserica, nu am cum să te conving. Nici o discutie nu prea are sanse de a-l convinge pe cel care se încăpătânează să creadă propriilor cugete si să nesocotească învătătura Bisericii.
- Nu numai eu gândesc asa.
- Da, nu numai tu, sunt mai multi, aveti chiar o traditie de asa-zisi întelepti si guru care s-au lăudat că L-au cunoscut pe Hristos. Dar, pentru crestini, celelalte traditii - fie ale yoghinilor, fie ale musulmanilor, fie ale africanilor sau ale budistilor - nu sunt altceva decât surogate.
Discutia a continuat până seara. Înainte de a se despărti, părintele i-a spus:
- Cu părere de rău îti spun că până ce nu vei părăsi practicile yoghine nu te mai pot nici spovedi, si nici împărtăsi.
- De ce, părinte?
- Pentru că nu vrei să fii al lui Hristos.
- Ba vreau, părinte.
- Dacă ai vrea, ai primi învătăturile Bisericii.
- Părinte, dar eu vreau să cunosc adevărul, nu vreau nimic rău. Nu cred în reîncarnare, nu fac nici un fel de prostii…
- Multi au vrut să cunoască adevărul si au ajuns în iad. Contează nu numai să vrei să cunosti adevărul, contează si cum faci asta. Si câtă vreme nu părăsesti practicile yoghine, îi faci pe plac diavolului. O să mă rog pentru tine să îti revii. Dar câtă vreme faci tot ce vrei tu, esti ca păcătosul care nu vrea să părăsească păcatul.
Ajuns acasă, omul a început să se roage ca Dumnezeu să îi lumineze mintea unde este adevărul. Rugându-se, s-a gândit că ar fi mai bine să îl asculte pe părinte. Că, si dacă acesta ar fi avut o părere gresită despre yoga, tot era mai bine ca el să se lase de această practică ca să se poată spovedi si să se împărtăsească.
După ce s-a rugat, a văzut cum lucrurile din camera sa au început să se miste. Fără voia lui. Ba chiar la un moment dat a simtit cum o putere vrea să îl ridice de la pământ.
S-a speriat tare. A pus mâna pe telefon, a sunat la un prieten si a cerut grăbit numărul de telefon al părintelui.
- Părinte, sunt speriat, mi se miscă lucrurile prin casă, nu stiu ce să fac.
- Părintii tăi locuiesc departe de tine?
- Da, sunt la tară.
- Atunci du-te să dormi la un prieten, la un coleg de serviciu. Si mâine după-masă, după ce te spovedesc, vin să îti fac o sfestanie. Nu te tulbura, e semn bun, e semn că diavolul s-a supărat că te-a pierdut din gheare. Mâine să vii neapărat la spovedanie…

Doi frati s-au dus în pustia cea mai dinăuntru si sase zile se despărteau unul de altul, iar în a saptea zi, întâlnindu-se, făceau rugăciunile si mâncau împreună, nimic mai mult vorbind între dânsii. Deci mergând dracii la unul dintr-însii, îl amăgeau în multe feluri si îi arătau mai înainte veniri de frati si cele ce se făceau în multe locuri. Acestea văzându-le si auzindu-le el că se fac întocmai, credea lor, socotind că sunt îngeri cei ce îi vestesc lui mai înainte acestea. L-au oprit să se mai ducă si la fratele său în ziua cea orânduită.
Deci, s-a dus odată să-l cerceteze pe un frate în mănăstire si a arătat unora din mănăstire, întrebând ca pentru altul de este cu putintă ca cineva să stie cele din lume. Iar ei, auzind si cunoscând că el este cel înselat, l-au cercetat, zicând: "Dacă te îndeletnicesti cu acestea, să nu mai vii la noi".
Si îndată s-a pocăit, lepădând toate. Întorcându-se la locul său, au venit iarăsi dracii după obicei să-l amăgească, dar el îi numea mincinosi si îi certa. Si îndată s-au prefăcut în dobitoace necuvântătoare si, îngrozindu-l, s-au dus. (11-315)

183. Fiul unui preot s-a îndrăgostit de o tânără penticostală foarte frumoasă si foarte bogată. Fără voia tatălui său, el s-a căsătorit cu fata, după ce mai întâi s-a lepădat de credinta ortodoxă.
Pentru fapta sa, diavolul l-a răsplătit în multe feluri. Nu numai că l-a ajutat să facă rost de multi bani, ba încă i se mai si arăta si îi spunea anumite lucruri despre altii. Iar el, crezând că Îi vorbeste Însusi Domnul, era tare multumit de sporirea sa.
Tatăl său se ruga mult pentru întoarcerea acestuia în Biserică. Dar, văzând că fiul său nu vrea nici măcar să vină să îl vadă, într-o duminică după-masa s-a hotărât să meargă la el si să stea de vorbă.
Înainte ca tatăl să ajungă la casa fiului său, acestuia i s-a arătat iarăsi diavolul în chipul Domnului Iisus Hristos si i-a spus:
- Stii ce a făcut Avraam când Dumnezeu i-a poruncit să îsi înjunghie fiul?
- Da, Doamne, s-a dus să facă ceea ce Îi poruncise Domnul.
- S-a gândit să îsi crute fiul?
- Nu, Doamne, a vrut să îl omoare, dar până la urmă copilul a rămas în viată.
- Si tu esti în fata mea mai mare decât tatăl tău, închinătorul la icoanele care sunt idoli. Iată, a venit clipa să se arate credinta ta. Să iei toporul si să îl lovesti în cap. Dacă voi vrea eu, si tatăl tău va rămâne în viată.
- Da, Doamne, asa voi face.
Când a intrat în casa fiului său, după ce si-a salutat fiul, preotul s-a rugat în gând pentru întoarcerea tuturor ereticilor la adevărul luminii lui Hristos. Nici nu a apucat să termine rugăciunea, că a fost lovit în cap cu toporul.
- Să te ierte Dumnezeu, a apucat să îi spună preotul, în timp ce sângele îi curgea siroaie.
Imaginea tatălui său plin de sânge l-a făcut să îsi dea seama de greseala pe care o făcuse. Dragostea pe care o simtea în ochii tatălui său i-a atins inima. Dar era prea târziu. Preotul murise: primise moarte mucenicească.

Un frate oarecare, când a părăsit lumea si a venit în pustie să se călugărească, având un copilas, l-a luat cu sine si venind în pustie s-a călugărit si îsi tinea si copilasul cu dânsul. Acestui frate adeseori i se arăta diavolul în chilie, în chip de înger luminat, si îi spunea multe lucruri nestiute precum si despre cele viitoare. I le spunea lui si se izbândeau si erau asa, se împlineau toate cum i le spunea, până s-a încredintat bine cum că este îngerul lui Dumnezeu trimis la dânsul ca să-l învete si să-l povătuiască spre lucrurile si faptele cele folositoare si plăcute lui Dumnezeu.
Deci, odată a început a-i povesti lui si a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu să-l junghie pe Isaac, fiul său cel iubit, jertfă bine primită lui Dumnezeu. Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cârtit, ci îndată l-a luat pe Isaac, fiul său cel iubit, si l-a dus fără nici o milă să-l junghie după poruncă si pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam si l-a făcut mare si slăvit. "Deci si tu fă acum acest lucru bine primit si foarte iubit lui Dumnezeu, mai vârtos decât toate bunătătile lumii. Ia-ti fiul acesta si-l du la cutare loc, si-l înjunghie acolo cu cutitul si asa vei fi blagoslovit de Dumnezeu si mai mult vei fi slăvit decât Avraam în zilele acestea!"
Însă el, nepricepând si necunoscând viclesugul vrăjmasului, a făcut asa cum acesta i-a zis lui. L-a luat pe copilul său si l-a dus la locul unde i-a zis lui vicleanul vrăjmas si scotând cutitul l-a ascutit si apucând copilul si vrând să-l pună la pământ cu fata în sus, să-l junghie. Copilul fiind priceput, a cunoscut ce vrea să-i facă tatăl său si, smucindu-se din mâinile lui, a fugit si asa a scăpat. (2-307)

184. O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la scoală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună note mari unui elev foarte slab la învătătură. Femeia nu a acceptat asa ceva. Când a intrat în casă, a început să se răstească la sotul ei. Acesta tăcea si nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii.
Bărbatul simti că i se urcă sângele în cap. De dimineată, femeia îi spusese că va cumpăra ea fructe, dar, din cauza supărării, uitase. Bărbatul vru să tipe la ea, dar îsi aduse aminte că duhovnicul îl sfătuise să spună "Doamne miluieste" ori de câte ori era ispitit de mânie. Spuse o dată rugăciunea, dar nu se simti mai linistit. Mai repetă de câteva ori rugăciunea si până la urmă se linisti.
Când i-a trecut supărarea, sotia si-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el si l-a luat în brate:
- Iartă-mă, am spus, că iau eu fructe. Iartă-mă.
- Te iert, cum să nu te iert, spuse sotul, mângâindu-i părul.
Noaptea sotia a visat încă o dată discutia cu sotul ei. A văzut că, atunci când ea tipa la el, un drac venea din ce în ce mai aproape de el. Îl văzu pe sot cum a început să se roage si diavolul a plecat imediat.
Când s-a sculat, i-a zis:
- Nu am stiut că te-ai rugat aseară când tipam la tine. O să încerc să mă rog si eu când o să mai fiu ispitită de mânie…

Un frate oarecare s-a mâniat pe alt frate si, stând la rugăciune, cerea de la Dumnezeu răbdare si să ia de la dânsul, fără de ispită, acea mânie. Rugându-se astfel, a văzut ca un fum iesind din gura lui si îndată i-a trecut mânia. (19-275)