Despre Sf. secolului nostru

Sfântul Nectarie din Eghina (1846-1920) – ierarhul făcător de minuni

Noua Biserică din Eghina; se spune că este cea mai mare Biserică Ortodoxă din Grecia
poze cu sfîntul Nectarie


adormirea întru Hristos a sfîntului tămăduitor
vedere cu întregul ansamblu monahal din insula Eghina
racla cu capul sfîntului Nectarie

mormîntul sfîntului Nectarie; pelerinii care îl cinstesc cu mare evlavie pe sfînt au mărturisit că, atunci cînd se roagă deasupra lui, aud inima sfîntului bătînd 

chilia sfîntului

o masă lucrată de sfînt şi realizată din trei ramuri de măslin

scrisoarea din partea Patriarhiei prin care Biserica Ortodoxă cere iertare pentru felul în care s-a purtat cu sfîntul Nectarie 

racla cu sfintele moaşte ale sfîntului Nectarie din localitatea Covina, California

Acest sfânt s-a născut în nordul Greciei, în ţinutul Traciei, în localitatea Selivria, din părinţi săraci – Demos şi Vasiliki Kefalas, dar evlavioşi. La Botez a primit numele de Anastasie, a fost al cincilea din cei şase copii şi a fost educat creştineşte de către părinţii lui trupeşti. Când a împlinit 14 ani, familia lui a hotărât să îl trimită la Constantinopol să muncească şi să studieze. 

Prima minune

Pentru că trebuia să ia un vapor ca să ajungă acolo, a mers în port şi l-a rugat pe un căpitan de vas să îl ducă până în capitala bizantină. Dar, căpitanul l-a refuzat, deoarece nu avea bani îndeajuns să plătească întreaga călătorie. În momentul în care căpitanul a ordonat să fie pornite motoarele, vaporul nu s-a mişcat. Deşi au încercat să îl mişte prin toate metodele cunoscute, vaporul nu s-a mişcat până când căpitanul nu a îngăduit şi tânărului Atanasie să urce pe punte. O minune asemănătoare cu aceasta a mai avut loc şi într-o altă călătorie a sfântului, de data aceasta când o furtună ameninţa vieţile oamenilor. Sfântul a luat de la gât crucea pe care o purta de la bunica lui (care avea o bucăţică din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos), a legat-o de centură, s-a dus la marginea corăbiei, a lăsat-o în apă şi a strigat: „Linişte! Potoleşte-te!” Imediat vântul s-a oprit şi toţi călătorii de pe vas au fost salvaţi.

Vieţuirea la Constantinopol şi scrisoarea către Mântuitorul

După ce a sosit la Constantinopol, şi-a găsit o slujbă la un comerciant, dar salariul era foarte mic şi el trebuia să muncească foarte mult. A fost impresionat de bisericile creştine, dar a suferit pentru că oraşul, dar şi cele mai frumoase biserici şi mănăstiri ortodoxe fuseseră luate de turcii musulmani, fuseseră pângărite şi transformate în moschei. Pentru că nu îşi putea cumpăra nici măcar cele de trebuinţă, s-a hotărât să îi scrie Mântuitorului tot necazul lui: „Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpînul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele niciun bănuţ...Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că te necăjesc. Mă închin Ţie şi te iubesc eu, robul Tău, Atanasie”. Iar pe plic a scris ca destinatar: „Pentru Domnul Iisus Hristos din Ceruri”. Pe drumul spre poştă s-a întâlnit cu un proprietar de magazin care îl cunoştea şi acesta s-a oferit să îi ducă el scrisoarea la poştă. Când s-a uitat la adresă a fost atât de mişcat, încât a deschis scrisoarea, a citit-o şi s-a hotărât să îi trimită tot ceea ce avea nevoie. Mai târziu, comerciantul la care lucra sfântul l-a acuzat că a furat, când l-a văzut cu pantofi noi şi haine bune. Însă, sfântul a spus adevărul: „Mântuitorul meu mi le-a trimis”. La puţin timp după această întâmplare, a reuşit să obţină un alt loc de muncă, la o şcoală a unei Biserici, unde învăţau copiii din clasele mici şi a putut să îşi continue studiile.

Insula Hios. Începutul vieţii monastice

La vârsta de 20 de ani, tânărul Atanasie a părăsit Constantinpolul şi a ajuns în insula Hios, unde i-a fost repartizat un post de învăţător într-o şcoală locală. Aici a dorit din toată inima să îi ajute pe alţii: făcea ore suplimentare, se ruga zilnic pentru ca Dumnezeu să îi ajute pe elevii lui întru toate, dar, mai ales, pentru învăţarea adevărurilor credinţei ortodoxe. În aceşti ani sfântul a început să iubească viaţa monahală. Pe insulă existau multe mănăstiri şi a hotărât să intre în mănăstirea Nea Moni (secolul XI), unde a fost primit. A fost tuns în monahism în 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toata viaţa. Părintele Pahomie, care i-a fost „prieten şi îndrumător în viaţa duhovnicească”, l-a încurajat să meargă la Atena şi să îşi continue studiile. 

Atena – început de sfinţenie

După ce a reuşit să-şi finalizeze studiile liceale, a intrat la Facultatea de Teologie. A aprofundat scrierile Sfinţilor Părinţi care au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi care au apărat credinţa ortodoxă de erezii. Tot în acest timp, a început să scrie cărţi duhovniceşti şi broşuri.

Mitropolit de Pentapole

Dupa ce a terminat studiile teologice la Atena, în anul 1885, sfântul a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei, predicator la Biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului. A devenit un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi. Din păcate, unii dintre clericii acelui loc au devenit invidioşi din cauza dragostei şi aprecierii pe care credincioşii le aveau către ierarhul lor. Ei au început să răspândească zvonuri despre el, lucruri neadevărate, care l-au tulburat pe patriarh şi acesta l-a demis pe sfânt din toate demnităţile pe care le avea în Biserică. Sfântul a suferit enorm că nu mai putea să slujească Bisericii şi oamenilor, dar a răbdat cu dragoste şi smerenie încercarea aceasta. Pentru a nu provoca tulburări şi amărăciune oamenilor, sfântul s-a întors în Grecia. 

Autoexilat în capitala greacă

În 1891 s-a retras la Atena, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului. Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894. A reuşit să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea cu cuvintele Sfintei Evanghelii, cu scrierile Sfinţilor Părinţi, dar şi cu propria paradigmă de vieţuire creştină. De asemenea, a făcut slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei. Practica neîncetat rugăciunea inimii – Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pre noi!, îndelunga răbdare, bucuria şi nu lua în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul lui.

Insula Eghina – insula sfântului Nectarie

A dorit ca la bătrâneţe să se retragă din lumea tulburată în care trăise până atunci şi, cu ajutorul mai multor credincioşi şi ucenici, a construit în insula Eghina o mănăstire de călugăriţe. Aici a rânduit o viaţă de obşte desăvârşită, după tradiţia Sfinţilor Părinţi, s-a rugat neîncetat, s-a smerit, a slujit şi a ars cu duhul pentru Hristos. Dumnezeu l-a dăruit cu daruri bogate şi, încă din timpul vieţii, a ajutat prin rugăciuni, dragoste şi tămăduire pe mulţi bolnavi şi săraci. Mai ales după primul razboi mondial, aceştia, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mănăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci Dumnezeu l-a învrednicit de darul facerii de minuni. Obişnuia să le spună maicilor : « Eu construiesc o casă de lumină pentru voi şi mulţi vor vedea lumina şi vor veni aici la Eghina ». La început, maicile nu au înţeles ce vrea să spună sfântul. Dar, după ce au fost făcute minuni prin sfintele sale moaşte şi mulţi oameni au venit să se roage la mormântul său în Eghina, au înţeles că acea casă de lumină era chiar sfântul şi trupul lui tămăduitor.

În anul 1920, după două luni de suferinţă, după o viaţă de nevoinţe, de răbdare, de prigonire şi hulă, smeritul părinte a fost chemat să se odihnească în Domnul.

După mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt, întreg şi nestricat, răspândind mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în Biserica Mănăstirii Sfânta Treime din Eghina, pentru cinstire şi blagoslovenie. Sfintele moaşte revarsă asupra celor care se învrednicesc să ajungă acolo daruri de bucurie, de sănătate şi de lumină.

Canonizarea sfântului dăruitor de lumină şi sănătate

În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, ca urmare a numeroaselor minuni care se făceau la moaştele sale, l-a declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie şi, astfel, a devenit cel mai venerat sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, merg la chilia în care a trăit şi fac din mănăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.

Astăzi sfântul Nectarie este cinstit şi este considerat drept mare tămăduitor al bolilor de cancer. Şi sunt nenumărate minunile pe care le-a săvârşit asupra creştinilor din întreaga lume ortodoxă, dar şi a celor din România şi chiar din Braşov. Din mila şi dragostea sfântului, părticele din sfintele sale moaşte se află spre închinare şi ajutor la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi la Schitul Şinca Veche din judeţul nostru.

« Pe steaua cea nou strălucitoare a Ortodoxiei, pe al Bisericii nou zid de apărare, cu bucurie în inimi să îl lăudăm. Slăvit fiind de lucrarea Duhului, izvorăşti tămăduiri şi har bogat; pentru aceea îi strigăm: Bucură-te Părinte Nectarie! » (Condacul I din Acatistul sfântului ierarh Nectarie)

Acest text a apărut în Suplimentul Religios Ortodox al ziarului « Bună Ziua Braşov » în 19 iulie 2008