30 noiembrie - alaturi de Sf. Ap. Andrei, Sf. Ierarh Andrei Saguna

Este un sfant despre care nu stiam prea multe, dar pe care l-am indragit, vizitand Sibiul. Este vorba despre Sfantul Ierarh Andrei Saguna, canonizat de BOR anul trecut, si care se serbeaza in fiecare an pe 30 noiembrie, odata cu Sf. Ap. Andrei. 

Despre cum am facut cunostinta cu acest sfant am scris pe topicul Mirelei de pe forumul crestinortodox 

"Zilele acestea am fost prin Sibiu, dar din cauza programului incarcat riscam sa nu vizitez mai nimic. Imi doream sa ajung in primul rand la catedrala. Am vazut la Bruckenthal un portret al mitropolitului Andrei Saguna, deci un tablou nereligios, cu ochii foarte vii, si vazandu-l, m-am intristat ca as putea risca sa nu ajung si la catedrala. Asa ca m-am rugat si eu sfantului din portret sa imi ajute sa pot ajunge in ziua urmatoare si la catedrala, la moastele sale. In dimineata urmatoare, de Sf. Dimitrie Basarabov, m-am putut strecura usurel si am ajuns la catedrala, unde m-am putut inchina moastelor si icoanei sale. Am fost foarte bucuroasa sa descopar acolo, printre multe altele, si particele din moastele Sf. Mc. Dimitrie si ale Sf. Nectarie, cinstiti in zilele acelea la Bucuresti :). "

Ieri am gasit o brosura despre mama Sf. Andrei Saguna, "Anastasia Saguna - povestea unei mame credincioase - din care am aflat mult mai multe lucruri despre el, dincolo de aspectele sociale si culturale pe care le-am auzit, mai mult sau mai putin, la orele de istorie. Cartea e putin romantata, dar vorbeste despre lupta, incercari, jertfa si marturisire.


Sa fac un rezumat: Anastasiu Saguna (pe numele de mirean) a fost al treilea copil si ultimul din familia unor vechi negustori aromani, provenind din familii evlavioase, Anastasia si Naum. Numai ca nasterea sa, in 1806, in Miscolt (Ungaria), a fost prilej de bucurie doar pentru mama sa evlavioasa, nu si pentru tatal care trebuia sa mai hraneasca inca o gura. Situatia financiara a familiei devine extrem de precara, asa ca tatal, om slab, se lasa invoit de arhiepiscopul romano-catolic sa treaca la catolicism impreuna cu cei trei copii ai sai minori, pentru a obtine unele avantaje materiale. In carte sunt descrise cu lux de amanunte demersurile pe care le-a facut mama Anastasia, ajutata de tatal ei, Mihail, pentru a-si creste copiii in dreapta credinta, toate memoriile, luptele cu autoritatile, fuga cu ei la Pesta... Impresionanta pilda de verticalitate si de marturisire publica a credintei ortodoxe in fata tuturor organelor competente, de la Sfatul Tarii pana la imparat! In cele din urma, nu are castig de cauza oficial, copiii fiind educati in religia catolica, dar influenta sa materna a fost decisiva: pe rand, la implinirea varstei de 18 ani, dupa petitii si lupte repetate cu autoritatile, cei trei copii se dezic oficial de catolicism si imbratiseaza din nou credinta ortodoxa, marturisind-o in fata forurilor publice.

Anastasiu a absolvit Filosofia si Dreptul la Pesta, a facut studii de teologie ortodoxa la Varst si s-a calugarit intr-o manastire sarbeasca, purtand numele de Andrei. Datorita calitatilor sale, a detinut mai multe functii. Dupa ce a lucrat doi ani ca vicar al episcopiei Sibiului, a fost ales episcop in 1848. Din aceasta postura, a inceput demersurile pentru restaurarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, ducand o lupta sustinuta pentru apararea drepturilor romanilor ortodocsi din acea zona. Din nou a ajuns cu petitii la Sfatul Tarii si la imparatie. A fost conducatorul delegatiei Adunarii de la Blaj, a restructurat invatamantul teologic, a infiintat scoli in Ardeal cu predare in limba romana, a facut o bogata lucrare misionara si filantropica. 


Ce sanse ar mai avea astazi sa se nasca un sfant ca Andrei Saguna? Familie saracita, cu inca doi copii de hranit, caz pasibil de avort. 
Sau compromisul religios care rezolva problemele materiale, ca doar suntem cu totii frati... sau nemarturisirea adevaratei credintei si renuntarea la lupta cu autoritatile si cu birocratia, ca, vorba aia, acum credinta e in suflet. . Valori nationale, religioase, culturale, ce-s alea? 

Dar iata ca datorita tuturor stradaniilor mamei si ale bunicului si, mai ales, prin purtarea de grija a Domnului, acest om a depasit aceste obstacole si s-a sfintit. In Ardeal, este foarte pretuit, vad ca este numit "Moise al Ardealului", pentru intreaga sa activitate.

Aveti aici un filmulet de anul trecut, cu aducerea moastelor Sf. Andrei la Catedrala din Sibiu, pe care nu a mai apucat sa o vada construita: http://www.youtube.com/watch?v=0P2vvz15kZE&feature=related" target="_blank





Rugaciune catre Sf. Andrei Saguna

Sfinte Ierarhe Andrei – păstorul cel bun al Ardealului, luminătorul şi dascălul dreptmăritorilor creştini ai Bisericii lui Hristos, neînfricat apărător al Ortodoxiei, care ai risipit întunericul eresurilor, înţelept teolog al adevărului mântuitor, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, lumină aprinsă din lumina lui Hristos, apostol trimis de Dumnezeu în ţinuturile pământului transilvan să ocroteşti oile cele cuvântătoare ale neamului tău, asuprite de cei de alte seminţii, cel ce ai statornicit rânduieli noi pentru Biserica strămoşească, minte luminată de Duhul Sfânt care a pătruns în adâncurile tainelor dumnezeieşti, Părinte al Părinţilor, care ai strălucit ca o lumină în sfeşnic, pe care întunericul nu a cuprins-o, iubitor al ştiinţei de carte, dascăl şi luminător al tinerilor neamului tău –, ascultă-ne în ceasul acesta, pe noi, cei ce cinstim numele tău şi dorim să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al înţelepciunii tale! Fii rugător fierbinte la Preamilostivul Dumnezeu pentru poporul român drept-credincios! Prin mijlocirea ta, apără oraşele şi satele ţării noastre de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremure, de boli şi de răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi. Trimite de la Dumnezeu, peste ţinuturile unde se preamăreşte numele Preasfintei Treimi, închinat în Trei Ipostasuri, binecuvântare şi pace cerească, iar creştinilor drept-măritori le ajută să rămână mădulare în parte ale Trupului Tainic al Mântuitorului Hristos. Întăreşte, prin puterea Duhului Sfânt, pe toţi fiii şi fiicele Bisericii noastre să ţină aprinsă în sufletele lor candela credinţei, să nu piardă nădejdea mântuirii şi să rămână în dragostea lui Hristos până în sfârşit. Prin lucrarea Celui de Sus, insuflă asupra tinerilor noştri duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, care povăţuieşte pe calea cea dreaptă, pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă să fie ei bucurie părinţilor, întărire Bisericii şi ţării.

Apără, Sfinte Ierarhe, prin rugăciunile tale, pe cei fără de ajutor, bolnavilor le dă vindecare, săracilor şi celor oropsiţi, hrană şi adăpost; căsniciile le întăreşte, pe bătrâni şi pe neputincioşi sprijină-i, conducătorilor neamului şi celor din înalte dregătorii înţelepciune, dreaptă socoteală, gânduri bune pentru Biserica lui Hristos le dăruieşte. Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserică a lui Hristos, iar pe noi, pe toţi, ne călăuzeşte pe calea care duce spre Împărăţia Cerurilor, unde să ne împărtăşim, împreună cu tine, de bunătăţile cele veşnice, preamărind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea nedespărţită, în vecii vecilor. Amin.

http://sfantul-andrei-saguna.blogspot.ro/p/acatistul-sfantului-andrei-saguna.html - aici aveti si acatistul.

Sfântul Andrei, temelie pentru creştinismul românesc

Pe Sfântul Apostol Andrei îl regăsim lângă Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe parcursul întregii activităţi mesianice. Este martor la arătările după Înviere ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chiar dacă nu a mers până la capăt pe drumul Golgotei, către Răstignire şi către Crucea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi după Înălţarea la Cer este alături de ceilalţi Apostoli la Coborârea Duhului Sfânt. La Sinodul Apostolic care s-a ţinut între 49-50 d.Hr. la Ierusalim,s-au fixat prin tragere la sorţi ariile de misiune ale fiecărui Apostol al Mântuitorului.

Interviul a fost realizat de părintele consilier Ciprian Apetrei, directorul Agenţiei de ştiri BASILICA, în cadrul emisiunii radiofonice „Dialogurile TRINITAS”, avându-l ca invitat pe dl. Acad. Emilian Popescu.

Domnule academician Emilian Popescu, în urma acestei trageri la sorţi, ce spaţiu a revenit pentru propovăduirea Evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos Sfântului Apostol Andrei?

Această informaţie o avem de la un scriitor bisericesc foarte important, şi anume Origen, care a trăit în secolul al III-lea şi care a preluat tradiţia circulatorie în vremea respectivă potrivit căreia Sfântului Apostol Andrei i-a revenit prin tragere la sorţi Sciţia. Problema care se mai pune este dacă el a mers numai în Sciţia Mare, adică în sudul Rusiei şi Crimeea, sau dacă a venit şi în Sciţia Mică. Noi credem şi avem şi dovezi că drumul Sfântului Apostol Andrei spre Sciţia Mare a pornit de aici, din sud, pentru că avem anumite izvoare, cum este şi Sinaxarul Bisericii din Constantinopol şi altele, care spun că el a răspândit credinţa creştină la Calcedon, a trecut la Bizanţ, unde a şi instituit un episcop, şi a luat-o spre nord, a ajuns şi la Odesos, unde a aşezat şi acolo un episcop şi, după cum spune şi Sinaxarul, a ajuns până la Dunăre şi acolo a ajuns pe un teritoriu care se cheamă Sciţia. Aceasta este stabilit astăzi că trebuia să treacă neapărat prin această regiune.

După aceea, mai este o informaţie dată de papa Ipolit al Romei, care a trăit în secolul al III-lea şi a murit ca martir în 235, care spune că Sfântul Apostol Andrei a răspândit credinţa creştină la traci şi la sciţi, ca şi două vecinătăţi. Tracia şi Sciţia erau provinciile care în vremea lui aveau această denumire, Dobrogea şi Tracia de Sud, adică teritoriul pe care îl stăpânesc turcii acum şi are capitala la Adrianopol, acolo era centrul provinciei Tracia.

Cum s-a răspândit Evanghelia din Dobrogea în tot spaţiul românesc? Sfântul Apostol Andrei a ajuns acolo, şi în mod sigur nu a trecut şi a stat câteva zile, ci a rămas o perioadă îndelungată, a creat comunităţi, a avut ucenici care, evident, aveau legături şi cu ceilalţi de la nordul Dunării.

Sfântul Andrei nu a depăşit graniţele Dobrogei. Practica folosită de Apostoli era ca să meargă întâi în oraşe pentru că, aşa cum spunea un istoric englez, referitor la Sfântul Apostol Pavel şi ca un genial conducător, el şi-a ales oraşele pentru că acolo era centrul satanei şi autorităţile care aveau putere şi peste teritoriul rural. Sfântul Apostol Pavel a căutat să meargă şi unde erau comunităţi iudaice, sinagogi, care erau primele vizate şi prin aceşti evrei din diaspora se răspândea credinţa creştină. Unii i-au primit pe Pavel şi pe Sfântul Apostol Andrei deoarece practica era comună, dar folosind limba pe care aceştia o vorbeau, în Dobrogea de exemplu, greaca şi latina, era uşor ca învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos să fie percepută de Sfântul Apostol Andrei. După această vestire a Cuvântului, urmau botezul şi întemeierea comunităţii. Nu pleca Apostolul de acolo până nu stabilea conducerea Bisericii, un episcop cu preoţi, şi abia după aceea pleca mai departe în alt oraş. Comunitatea se dezvolta, Apostolii se reîntorceau, cum s-a reîntors şi Sfântul Apostol Pavel, s-o mai întărească, s-o mai povăţuiască şi aşa departe. Sfântul Apostol Andrei a venit în Dobrogea la noi, dar a simţit nevoia la un moment dat să cheme şi pe prietenul său Filip, care a avut ca arie misionară Frigia, centrul Turciei de astăzi. El a şi murit la Hierapolis şi se păstrează mormântul, iar de curând am citit că i s-a găsit mormântul gol, pentru că moaştele au fost luate şi duse în Apus. Deci, după vestirea Cuvântului urma această formă de organizare practică. Sfântul Apostol Pavel spunea că prin cuvânt şi faptă a vestit Evanghelia. Cuvântul era vestirea propriu-zisă, iar fapta era ceea ce urma după aceasta. Despre Sfântul Apostol Filip ştim dintr-un izvor occidental apărut mai de curând că a instituit în Sciţia episcopi, preoţi şi diaconi.

Cum a ajuns Sfântul Apostol Andrei în Patras, unde avem şi martiriul său?

După ce a vestit împreună cu fratele lui, Petru, în Asia Mică, în Pont, Galatia şi Bitinia, l-a ajutat pe Sfântul Apostol Filip în Frigia o perioadă, a venit în teritoriul nostru, s-a dus în Crimeea şi după aceea s-a reîntors în Peninsula Balcanică, unde nu se făcuse misiune. Sfântul Apostol Pavel a urmat după Sfântul Apostol Andrei, s-a stabilit la Patras, unde a făcut misiune şi avem izvoare despre timpul petrecut acolo, că a creştinat multă vreme, chiar şi pe soţia guvernatorului de acolo, guvernator care l-a condamnat la moarte prin răstignire, iar astăzi cunoaştem acest guvernator al oraşului Egeas din Pelopones - Grecia de astăzi. A fost răstignit pe un măslin în formă de X, cu mâinile şi picioarele date în formă de cruce. L-au legat cu frânghii şi l-au lăsat să se chinuie, şi se spune că două zile a putut rezista şi după aceea a murit. Până în momentul morţii, bineînţeles că a fost bătut şi schingiuit, pentru că făcuse o mare comunitate la Patras. Aşadar, a murit aici, a fost înmormântat şi ştim foarte bine despre moaştele lui că au rămas în continuare până către anul 357, când s-a sfinţit Catedrala de la Constantinopol cu hramul 'Sfinţii Apostoli', începută de Constantin cel Mare şi terminată de fiul său, Constanţius, şi i s-a dat acest hram pentru că împăratul Constantin cel Mare dorea să aducă moaştele tuturor Apostolilor aici. El avea sarcofagul în centru, într-o rotondă, iar ele trebuiau să fie în jurul lui. Nu au fost aduse toate moaştele Apostolilor, dar ale Sfântului Apostol Andrei au fost aduse în anul 357. Dar aceste moaşte au rămas la Constantinopol multă vreme, până în perioada cruciaţilor, când au fost luate şi duse în Apus, în afară de cap, pentru că nu le-au obţinut împăratul Constanţius aşa uşor de la locuitorii oraşului Patras, pentru că era patronul lor spiritual. A reuşit să le ia cu totul, însă în secolul al IX-lea, în timpul împăratului Vasile I Macedoneanul, o doamnă bogată din Patras a intervenit pe lângă împărat, cu care avea o relaţie de prietenie, şi i-a dat Cinstitul cap, care a ajuns din nou la Patras şi care se află în aceste zile la noi. Moaştele care au fost la Constantinopol şi luate de cruciaţi au fost duse în Apus şi împărţite.

ROMANIA IN DUBLA SARBATOARE !

"Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos" (Ioan 1#41)
Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!  

 

 

 

Astazi, la 30 noiembrie, praznuim cu multa bucurie pe Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pamantul tarii noastre acum aproape 2000 de ani, in Dobrogea si la Gurile Dunarii.
Astazi se sarbatoreste cel dintai chemat, Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei – cel care a propovaduit si a crestinizat Romania ,fiind considerat „naşul poporului român”.
Cine dintre noi ar putea uita vreodată mucenicia Sfântului Apostol Andrei? Crucea lui, care a fost numai a lui? Bucuria lui de a muri răstignit pe ea, ca Domnul, dar pe una pe care nevrednicia lui o dorea să nu fie la fel cu a Domnului, căci a cerut să fie răstignit pe o cruce în formă de X. La vederea ei, o tradiţia ne spune că Sfântul Andrei se adresează cu aceste cuvinte: 
“Mă închin înaintea ta, cruce sfântă, care ai fost sfinţită de trupul Domnului, şi cu mădularele Lui, ca şi cum cu nişte pietre de preţ ai fost împodobită. Mai înainte ca Domnul să fi fost atârnat de lemnul tău, eu mă îngrozeam când te vedeam, dar prin suferinţa Domnului meu, tu ţi-ai agonisit cereasca şi negrăita dragoste şi tu eşti râvnită azi de inima mea ca o binecuvântare.
Iată, eu mă apropii de tine cu bucurie şi fără nici o sfială! De când te doresc! O, cruce, prea bună, cea prea înfrumuseţată şi cu vrednicie prea împodobită! Tu, cea pe care te-am dorit, te-am aşteptat şi te-am căutat atât de mult, smulge-mă din vălmăşagul oamenilor şi du-mă la Stăpânul meu! El m-a răscumpărat prin tine, din braţele tale să mă primească”.



Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.
Parintele Ilie Cleopa.

RUGACIUNE SF.ANDREI, CEL INTAI CHEMAT



Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint Numele Tau, in vecii vecilor. Amin.



Sfantul Apostol Andrei,sa va binecuvanteze!

Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

•   

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.
De asemenea, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al preşedintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca "zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează".

În anul 1996, la iniţiativa şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost adusă la Iaşi, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia), racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc prin sărbătorirea, în fiecare an, în data de 13 octombrie, a Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.

De asemenea, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras. Sfintele Moaşte aleSfântului Apostol Andrei s-au aflat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00. În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011. În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011. În seara zilei de 31 octombrie 2011, delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei a revenit la Bucureşti, iar a doua zi, 1 noiembrie 2011, s-a întors în Grecia.

Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Un izvor important pentru viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei este “Istoria Bisericească” a lui Eusebiu de Cezareea. Există şi izvoare din secolul IV care atestă prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre.

Perioada pe care Sfântul Apostol Andrei a petrecut-o pe meleagurile noastre este incertă.

„Nu ştim cât timp a stat, însă un apostol care venea să propovăduiască Evanghelia Mântuitorului Hristos nu se limita numai la o simplă vestire a cuvântului, ci […] instituia şi episcopi, preoţi şi diaconi, şi le dădea sfaturi cum să se organizeze din punct de vedere administrativ. A stat câţiva ani de zile aici fiindcă nu se putea ajunge la rezultate concrete decât după o vestire de câţiva ani de zile”, mărturisăşte acad. Emilian Popescu.

Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia „a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile”. Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96), potrivit părintelui Mihai Săsăujan, conf. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că fragmente din sfintele moaşte au fost oferite bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din Amalfi, Italia. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost aşezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Am găsit pe Mesia! - Chemarea la apostolat şi ucenicia întru ştiinţa mântuirii

Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru, dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-şi trăiască viaţa în feciorie şi locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari, învăţată de la tatăl lor Iona, şi respectau cu multă evlavie poruncile Legii.

Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul străbătea Iudeea şi ţinutul de dincolo de Iordan, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi chemarea la pocăinţă, Andrei a alergat la El, renunţând la tot ceea ce îl lega de lume şi i s-a făcut ucenic.

Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus, Ioan Botezătorul era cu Andrei şi cu un alt ucenic al său, viitorul Apostol şi Evanghelist Ioan, şi, arătând spre Domnul Iisus Hristos care trecea pe acolo, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 35). La acest cuvânt al învăţătorului lor, care le arăta spre Acela pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător, Ioan şi Andrei au mers după Iisus, ca să afle mai multe despre El. „Iar Iisus, întorcându-Se şi văzăndu-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi [care se tălcuieşte: Învăţătorule], unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon–Petru” (Ioan 1, 38-40).

Din acea convorbire Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel aşteptat de veacuri de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună şi fratelui său Simon: „Am găsit pe Mesia!” (Ioan 1, 41) şi l-a condus la Iisus.

Andrei a fost, aşadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos şi el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieţii.

Pretutindeni unde mergea Domnul, prin sate şi oraşe, în munţi, pe mare sau în pustie, Andrei era aproape de El, pentru a se hrăni din izvorul de apă vie al Cuvântului cel veşnic. Ucenicul cel întâi-chemat a fost prezent la înmulţirea pâinilor (Ioan, cap. 6), mijlocind pe lângă Hristos-Domnul să dea şi hrană pământească celor 5000 de oameni care gustaseră pâinea cea vie a cuvântului mântuirii.

Andrei nutrea o prietenie aparte pentru Filip, un alt apostol al Domnului, originar şi el din Betsaida. Atunci când elinii i-au cerut lui Filip să-i ducă să vadă pe Hristos, acesta a mers şi i-a spus lui Andrei, pentru că avea o mai mare familiaritate cu Învăţătorul (Ioan 12, 20).

După apostolii Petru, Ioan şi Iacov, martori ai descoperirilor celor mai înalte despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, urmează Sfântul Andrei, pentru a exercita nu o autoritate, ci având o anume prioritate faţă de ceilalţi ucenici. El a fost martor al evenimentelor care au însoţit mântuitoarele Patimi ale Domnului şi a participat, alături de ceilalţi, la întâlnirile cu Hristos-Domnul, biruitorul păcatului şi al morţii, după sfânta Sa Înviere.

„Şi îmi veţi fi Mie martori până la marginile lumii”: misiunea creştină – poruncă şi dar dumnezeiesc
La Cincizecime, Andrei a primit şi el plinătatea harului Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia, şi Grecia (Macedonia, Tesalia şi Ahaia). Credincios poruncilor Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag (Matei 10, 10) şi a plecat la drum să ducă şi acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări şi primejdii, boli, pericolul tâlharilor, persecuţii din partea evreilor şi păgânilor, însă în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârşea minuni şi vindecări, îi aducea în suflet răbdare şi bucurie în încercări.

Această putere minunată a lui Dumnezeu, care lucra prin el, atrăgea mulţimile la credinţă. După ce ilumina minţile prin predica sa, făcea să renască sufletele prin baia Sfântului Botez, rânduia preoţi şi consacra episcopi în fruntea lor, îndemna să se construiască biserici şi organiza cultul divin.

Mai întâi s-a dus la Aminsos, pe ţărmul Mării Negre, şi a convertit la creştinism un mare număr de evrei, apoi a vindecat prin puterea lui Dumnezeu pe cei ce sufereau de diferite boli. Şi-a continuat misiunea în Trebizonda şi Lazic, iar de Paşti s-a întors la Ierusalim. După aceea, a plecat împreună cu Sfântul Ioan Teologul la Efes şi a predicat Evanghelia o vreme în regiunile vestice ale Asiei Mici. Urcând spre Propontida şi vestind cuvântul vieţii veşnice în aşezările Niceea, Nicomidia, Calcedon, Heracleea Pontului, Amastris, a avut de înfruntat de mai multe ori fanatismul închinătorilor la idoli şi gândirea înşelătoare a sofiştilor, dar i-a redus la tăcere şi pe unii şi pe alţii prin înţelepciunea, faptele şi minunile sale.

Ajuns la Sinope, a eliberat din lanţuri, prin rugăciune, pe Apostolul Matia. A fost prins de păgânii care s-au mâniat şi a suferit chinuri din partea acelora: aruncat la pământ, lovit din toate părţile, Sfântul Andrei nu a căutat să fugă sau să se apere. A îndurat toate cu răbdare, asemănându-se Învăţătorului său, Mielul lui Dumnezeu venit în lume să sufere şi să ridice păcatele lumii. Văzând tăria sfântului, îndelunga răbdare în faţa chinurilor şi numeroasele minuni care se săvârşeau, locuitorii din Sinope s-au pocăit, cerându-i iertare şi primind botezul creştin.

Andrei a aşezat episcop şi preoţi în Sinope, apoi a plecat către oraşele din Pont, pe care le evanghelizase deja, pentru a le întări în credinţă. A continuat acolo predica sa, respingând rătăcirile păgânilor în Neocezareea şi Samosata, apoi s-a reîntors la Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea păgânilor în Biserică (Faptele Apostolilor 15, 6).

După sărbătoarea Paştilor, a însoţit o vreme pe Matia şi pe Tadeu către hotarele Mesopotamiei, plecând după aceea spre regiunile barbare de la răsăritul Mării Negre, în sudul Rusiei de azi, în Crimeea şi în sudul Ucrainei. S-a îndreptat apoi către Tracia şi a luminat prin predica sa inimile locuitorilor orăşelului Byzantion. A întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului şi a hirotonit episcop pe Stahie, despre care se spune că este persoana pomenită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani 16, 9. A continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia şi Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.

Aici sfântul Apostol a convertit la creştinism pe soţia proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită incurabilă. El a răspândit binefacerile şi asupra celorlalţi locuitori, astfel încât, în scurt timp, s-a constituit o comunitate a ucenicilor lui Hristos. În perioada absenţei din oraş a proconsulului Egeatus, sfântul Andrei l-a botezat şi pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere Egeatus s-a mâniat foarte, văzând cum credinţa creştină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, şi-a continuat propovăduirea şi a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentinţa s-a pronunţat fără judecată, iar sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioşi. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârşitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaşte anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuţiei lui Nero, pe la anii 64-67, iar alţii mai târziu, la sfârşitul veacului apostolic, în vremea persecuţiei poruncite de împăratul Domiţian. Proconsulul roman din Patras a murit la puţină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru nedreptatea săvârşită.

Noul episcop, Stratocles, după ce şi-a împărţit averea săracilor, a construit episcopia sa pe locul martiriului sfântului Apostol.

După mulţi ani, la 3 martie 357, cinstitele moaşte ale sfântului au fost mutate de la Patras la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaştele Sfântului Andrei au fost aşezate atunci, împreună cu moaştele Sfinţilor Luca şi Tadeu, în noua biserică a Sfinţilor Apostoli. Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaştele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola şi Brescia. Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886). După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei să fie duse în Italia şi aşezate în catedrala din Amalfi. În faţa pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preţ care se găsea la Patras a fost oferit spre păstrare papei Pius al II-lea, în anul 1460, de către despotul Moreei, Toma Paleologul. Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii şi frăţietăţii creştine, izvor de bucurie şi mângâiere pentru credincioşii ortodocşi.

Propovăduitor al Evangheliei în ţara noastră

De numele Sfântului Apostol Andrei este legată şi originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor şi din Sfânta Tradiţie reiese că Sfântul Andrei este şi primul propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri daco-romani, fiind considerat „naşul poporului român”. Creştinismul românesc are deci origine apostolică.

Fiindu-i încredinţate spre evanghelizare ţinuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât şi în Sciţia Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul ţării noastre a fost la Tomis, iar tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoţită la noi de bogate şi semnificative elemente folclorice.

Iată însă cuvintele părintelui istoriei bisericeşti, Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen şi Clement Alexandrinul:

„Când sfinţii apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui Toma, după spusele tradiţiei, i-a căzut la sorţi [spre evanghelizare] ţara parţilor, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde şi-a petrecut viaţa până a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiţi în Pont, Galatia, Cappadocia şi Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, aşa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până în părţile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Aceste sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei” (Istoria bisericească III, 8). Cei mai mulţi istorici identifică Sciţia cu Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea). 

Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istoriseşte amănunţit propovăduirea sa: „Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi Bithynia, părţile Pontului Euxin [Marea Neagră] şi ale Propontidei [Marea de Maramara] cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia şi cetăţile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] şi Amastris”. 

Totodată, Sinaxarul arată că Sfântul Andrei a hirotonit episcop de Odyssos (Odessos) – Varna de azi – pe un ucenic al său Amplias (Ampliat), pomenit în calendar la 31 octombrie.

În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie arăta, în Viaţa Sfântului Apostol Andrei, că între popoarele evanghelizate de sfânt se numără şi sciţii, iar scriitorul bizantin Nichifor Calist (sec. al XlV-lea) consemnează faptul că Apostolul Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia şi Bitinia) în „pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Sciţia Mare (sudul Ucrainei), fie Sciţia Mică, locuită atunci de greci, romani şi geto-daci.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scrie, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor, despre misiunea măritului Apostol al Domnului: „Apostolului Andrei i-a revenit [prin sorţi] Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia, şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.

Cununa cea de har a dreptei credinţe pentru urmaşii Sfântului Andrei

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când Biserica de pretutindeni sărbătoreşte pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu literă roşie; multe lăcaşuri de închinare din ţară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica naţională Andrei şi Andreea sunt nume frecvente.

Cinstit îndeosebi de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile din Grecia, Rusia, Ucraina şi România, iar în tradiţia occidentală fiind considerat patron şi ocrotitor al Scoţiei, ţara unde au ajuns părticele din sfintele sale moaşte în secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată şi sfântă, care nu se învecheşte niciodată: Am găsit pe Mesia!

RUGA

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetit pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC IACOV PERSUL

O, Sfinte Mare Mucenice Iacove, cel ce te-ai îmbrăcat în porfira chinurilor şi pe calea muceniciei ai alergat cu pas binecuvântat către Cel Ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, acoperă mintea noastră cu lumina gândurilor dumnezeieşti, ca să te cinstim pe tine cu evlavie. Tăierea tuturor mădularelor tale ai răbdat pentru Cel Ce pe Cruce S-a pironit şi lui Adam i-a dat pas vesel ca să iasă din întunericul nemişcat al iadului. Taie cu sabia rugăciunii tale gândurile noastre cele rele. Cu sângele muceniciei tale ai şters zapisul greşelilor tale şi în locul lepădării ai pus dragoste nebiruită întru răbdarea chinurilor mai presus de cuget. Cu ploaia gândurilor smerite curăţeşte mintea noastră de toată întinăciunea şi ne arată următori nevoinţelor duhovniceşti. 
Fiind înăbuşit de spinii înşelăciunii idoleşti ai lepădat cinstea credinţei, dar mai apoi cuvântul mustrării soţiei şi maicii tale ca o sabie a cuvântului dumnezeiesc pătrunzând în inima ta ţi-a pricinuit lacrimile pocăinţei. Pe noi, cei ce avem inimă împietrită, cu săgeata gândului pocăinţei ne câştigă pentru Împărăţia cerurilor. 
Toată slava şi deşertăciunea lumii ai lepădat, netemându-te de valurile înalte ale chinurilor şi călătorind în corabia muceniciei ai ajuns cu îngerii la limanul mântuirii. Nouă, celor ce ne primejduim pe marea vieţii acesteia trecătoare şi de prea multe ori cădem în adâncul păcatelor, ne întinde mână de ajutor prin rugăciunea ta. Privirea minţii noastre o îndreptează spre cerul inimii unde străluceşte Soarele dreptăţii, cu razele cuvintelor Sale călăuzind pe toţi spre staulul pocăinţei. 
Primul deget al piciorului drept tăindu-ţi-se, ţi-ai întărit picioarele tale pe calea muceniciei şi ai lăudat pe Cel Ce răbdat durerile piroanelor, ca să-I dea lui Adam bucuria izbăvirii din iad. Pe Acesta roagă-L Sfinte Iacove, roagă-L să întărească paşii gândului nostru pe calea smeritei cugetări.
Al doilea deget tăindu-ţi-se ai slăvit pe Cel în două firi, Care nu a părăsit sânurile Tatălui şi sărăcia noastră a cercetat-o, din pântecele Fecioarei răsărind smerit, ca să răsară pe cerul inimilor noastre cu slavă. Către Stăpâna lumii mijloceşte să ne fie nouă Sprijinitoare pe calea nevoinţelor despătimirii.
Al treilea deget ai pierdut în cinstea Treimii, dar ai primit în cer moştenire palatele cele îngereşti unde cu serafimii aduci neîncetată mărire Celui mai presus de laudă, pe Care roagă-L să primească şi nevrednica noastră rugăciune.
Şi al patrulea deget s-a tăiat, dar cu Crucea cea din patru cornuri ai lovit pe vrăjmaşul mântuirii noastre, pe care depărtează-l de la robii tăi, alungându-l cu puterea Crucii şi a rugăciunii tale.
Al cincilea deget ai pierdut, dar cu cele cinci fecioare înţelepte ai intrat în cămara Mirelui Hristos şi de acolo aduci jertfe de laude şi rugăciuni pentru tot neamul omenesc.
Al şaselea deget ţi-au tăiat tiranii pentru Cel Ce în ceasul al şaselea S-a răstignit pe Cruce şi a luat asupra Sa toate durerile oamenilor, iar acum prin Tine izvorăşte nouă mare milă.
Al şaptelea deget pierzând, ai lăudat pe Cel Ce prin cele şapte taine ale Bisericii ne cheamă pe noi la sfinţire şi pe Care roagă-L să nu le lepede pe noi în afara cămării de nuntă nici în Împărăţia Sa.
Al optulea deget primind tăiere te-ai apropiat de ziua a opta a desăvârşirii, văzând cu putere venind pe Răsăritul Cel de sus, pe Care roagă-L să risipească întunericul sufletelor noastre.
Al nouălea deget pierzând, cele nouă cete îngereşti te-au primit în corturile lor, ca să te împărtăşeşti de veşnica bucurie a măririi lui Dumnezeu, pe Care arată-L milostiv şi spre noi, cei străini de curăţia minţii.
Al zecelea deget pierzând, ai păzit desăvârşit cele zece porunci, pe care întăriţi de rugăciunile tale ajută-ne să le păzim şi noi, ca să ne facem moştenitori Împărăţiei cerurilor.
O, Sfinte Iacove, cel ce după ce ai primit tăierea tuturor mădularelor, ai pierdut în cele din urmă şi cinstitul tău cap pentru Capul Bisericii, luminează mintea noastră cu raza înţelepciunii Duhului, ca luând pildă de întărire din viaţa ta, să alergăm cu pas grăbit pe calea pocăinţei şi să ne facem moştenitori împreună cu fecioarele cele înţelepte veşnicelor bunătăţi ale Părintelui ceresc. Amin.



SFÂNTUL MARE MUCENIC IACOV PERSUL, făclia cea nestinsă a rugăciunii, luminat fiind de înţelepciunea Duhului s-a întors pe cărările pocăinţei şi a dat mărturia cea bună. Pentru aceasta, s-a adus lui Hristos jertfă fără de prihană, toate mădularele sale jertfindu-le pentru cel Ce cu tot trupul a pătimit pentru ridicarea noastră din robia patimilor. 
Cu ale lui sfinte rugăciuni, întăreşte-ne Stăpâne, întru mărturisirea adevărului Tău, mai înainte de toate prin lucrarea faptelor bune şi prin urmarea gândurilor celor luminate ale inimii.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=PazcYTrgjos

Sfantul Ioan Gura de Aur : Temeiul postului

Nu-i nici o vinovatie sa mananci, Domnul fie slavit!...Ceea ce strica este pofta nesatioasa, imbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului pana la refuz. Tot asa cu vinul. A-l folosi cu masura, nu-i nici o greseala. Greseala e a te da betiei si a fi necumpatat, a-ti perverti folosirea mintii. Daca slabiciunea voastra trupeasca nu va ingaduie sa treceti ziua fara sa mancati, nici un ins intelept nu v-ar putea tine de rau. Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Daca ne cere sa ne infranam de la mancare si sa postim, aceasta nu-i fara temei si nu asa, numai ca sa stam fara sa mancam, ci pentru ca dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, sa ne incredintam celor ale sufletului in toata vremea care ne sta la indemana. Daca am duce viata intr-un duh cumpatat, daca toata vremea noastra sloboda ar fi harazita lucrurilor duhovnicesti, daca ne-om atinge de hrana numai pentru a ne indestula nevoile si vom folosi intreaga noastra viata in lucrari bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omeneasca trandava fiind, atrasa mai ales spre moleseala si bucurie, stapanul nostru, cel plin de bunatate, ca un duios parinte, a inchipuit pentru noi leacul postului, ca sa smulga moliciunea din inimile noastre si sa ne faca sa ne stramutam grija de la lucrurile lumii acesteia la cele duhovnicesti...

Postiti?Aratati-mi-o prin fapte. Prin care? Veti zice. De vedeti un sarac, aveti mila de el, un dusman, impacati-va cu el, un prieten inconjurat de bun nume , nu-l invidiati, o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura voastra sa posteasca, ci si ochiul, urechea, si picioarele, si mainile, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca, ramanand curate de hranire si de lacomie. Picioarele, nealergand la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine. Hrana ochilor este ceea ce ei vad. Daca-i o priveliste neingaduita si potrivnica Legii, postul sufera din pricina aceasta si mantuirea sufletului este vatamata intru totul; daca-i o priveliste ingaduita de Lege si fara greseala, postul se impodobeste cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca in vremea postului sa te tii chiar si de la hrana ingaduita, si sa te duci sa gusti privelistile oprite. Nu mancati carne ? Atunci opriti si ochii de a privi nerusinarea. Asemenea, urechea voastra se cade sa posteasca. A posti pentru ureche inseamna a o astupa pentru vorbirile de rau si pentru zavistii. "Nu aplecati urechea voastra la vorbirile desarte" - este scris. Gura, pe de alta parte, trebuie sa posteasca de sudalme sau alte vorbiri rusinoase. La ce bun sa te tii de la carne de pasare si de la peste, de-ti vei sfasia si ucide fratele tau?
Apoi, ceea ce trebuie sa cercetam, cu privire la post, este daca am capatat mai multa ravna, daca ne-am indreptat unele din nedesavarsirile noastre, daca ne-am spalat de greseli. E un obicei raspandit in vremea postului mare, de a ne intreba unii pe altii cate saptamani am postit.Si auzim pe unii: o saptamana, pe altii doua, pe unii toate. Dar unde-i prisosirea, daca savarsim postul cu mainile goale de fapte bune? Cand cineva iti va zice:"Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit, suduiam, si m-am lasat". Ceea ce foloseste negustorilor nu este atat sa strabata o mare departare de mare, ci de a aduce o buna incarcatura de marfuri din belsug. Nu prisosim nimic cu postul, daca numai il savarsim, fara sa gandim la nimic si cum o fi. Daca postul ne este abtinerea de la mancare, odata ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut si postul. Dar de ne vom abtine de la pacat, postul acesta nu va inceta dupa ce celalalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit - si inainte de imparatia cerurilor, ne va aduce aici, pe pamant, buna rasplatire.

"Atunci, cine poate sa se mantuiasca?"(Duminica a XXX-a dupa Rusalii;Lc 18, 18-27)

Intotdeauna m-am gandit ca un raspuns bun se naste dintr-o intrebare sanatoasa, fara samanta de ispitire. Plina de dorinta cunoasterii, in sensul adanc pe care Hristos l-a dat acesteia:"Sa Te cunoasca pe Tine(Tata), Singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis Tu..."(In 17, 3).Or, cel putin in Duminica aceasta, ochiii nostri nu trebuie sa priveasca la alta decat la adanca pedagogie a Mantuitorului, Care foloseste prilejul de a afirma Legea lui Moise (Lc 18, 20), ba chiar de a pune in fata noastra pe unul care, cu osardie, din vreme de tinerete (adica din timpul celmai greu de pus limitari vietii), a implinit norma. Ca nu-i in stare sa faca pasul mai departe, nu-l lipseste pe acela de meritele unui model. Teribilul adaos al Evangheliei "vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea comoara in ceruri", cu deplina chemare:"apoi vino si urmeaza Mie"(Lc 18, 22), suna greu si pentru noi, cei care nici macar ale legii nu le-am plinit sau, daca am facut-o, putini am facut-o in tineretile noastre. Este inca una din chemarile acelea prin care Hristos te obliga sa vezi ca nu exista intuneric si lumina, viata si moarte, bine si rau, nuantarile fiind, cel putin moral, periculoase. Nu-i vorba aici de maniheism moral, adica nu exista decat alb si negru, ci de o urgenta pe care, nu de putine ori, o uitam: acel "intai sa fim si apoi sa facem" al lui Traian Dorz, care pana azi pune pe ganduri. Omul din Evanghelia de astazi n-avea, cum zice romanul, "stofa" de Apostol. Moralitatea lui nu-i dadea si nebunia de a implini mai "multul" cerut de Hristos, mai "inaltul" sau, altfel spus, pe el nu l-ar fi cucerit nebunia Crucii. Un soi de Iuda? Probabil. Si pe acela il putem banui acceptabil din punct de vedere al Legii - Hristos nu alege elemente de "sminteala" in apostolat - , dar cand trebuie sa creasca, floare de sera fiind, nu sufera lucirea Soarelui-Hristos...Ba ca grea treaba a propus Hristos ne arata si reactia Apostolilor si a celorlalti impreuna cu ei. Caci daca greu va fi bogatului - chiar asa, aproape virtuos - sa se mantuiasca, cum va fi si pentru mine posibila mantuirea? Doua lucruri mi-au ramas pe inima cuprinse la aceasta Evanghelie. Unul, pe care personal l-am citit la parintele Teofil Paraianu: un vultur, a carui gheara e prinsa in cursa, face din vultur "un vultur prins in cursa", si nu unul gata de zbor. Celalalt l-am aflat recitind Patericul (in traducerea excelenta a lui Cristian Badilita, Polirom, 2003), la avva Antonie stand scris(19): "Cativa frati s-au dus la Avva Antonie si ii zic:Spune-ne un cuvant cum sa ne mantuim. Batranul le zice:Ati ascultat Scriptura, va ajunge!Ei au zis: dar vrem sa ascultam de la tine, parinte! Atunci, batranul le-a zis:Spune Evanghelia:<>(Mt 5, 39). Ei raspund: Nu putem sa facem aceasta.Batranul zice: Daca nu puteti intoarce si celalalt obraz, macar suportati prima lovitura. Ei raspund: Nici asta nu putem. Batranul: daca nu puteti asta, macar nu dati inapoi ce ati primit. Ei raspund: Nici asta nu putem. Atunci batranul spune ucenicului sau: Pregateste-le un pic de fiertura, caci sunt slabiti. Daca asta nu puteti si aceea nu doriti, ce sa fac pentru voi? E nevoie de rugaciune!"(ed.cit.pg.48).In esenta, Hristos este excelent talcuit prin cele doua zise:omului, oricat de maret pare ca este, ii este suficienta "o gheara in cursa" (un pacat, o ezitare in Hristos), ca din stapan al inaltimilor cu Hristos sa fie biet "vultur prins". Pe de alta parte, Sfantul Antonie ne arata ca "a fi cu putinta la Dumnezeu" inseamna a ne incredinta - si prin supunere - Lui. Celui Ce toate le tine. Par ironii amandoua zisele. Mai ales cea de-a doua chiar este ironie. La adresa acelor care cerand sa cunoasca tot mai mult, cat mai mult, uita ca, in esenta, singura cunoastere autentica este aceea pe care Domnul a facut-o cunoscuta prin Evanghelia Sa (In 17, 3).
Iar inceputul cunostintei este smerita cugetare, dupa cum tot Avva Antonie zice:"Am vazut toate mrejele dusmanului intinse pe pamant si, suspinand, m-am intrebat: Cine oare ne va scapa de ele? Si am auzit un glas spunandu-mi:Smerenia, Antonie" (7, ed. cit.pg.44). Caci ea, smerenia, face ca Dumnezeu sa ne "vada" si sa intram in bucuria Lui.
(Parintele Constantin Necula, PREDICI)

TOLBA CU POVESTI

CREDINŢA



Cine-i mai fericit? 

Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze. 

Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului şi l-a întrebat: 

-„Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?” 

-„Da”, răspunse necredinciosul. 

-„Glumeşti?” îl mai cercă preotul. 

Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţă: 

-„Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”. 



„E bine aşa”… 

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă. 

Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: „E bine aşa”. Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire. 

Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: „E bine aşa”, dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.

Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise: 

-„Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor.” 

Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii: 

-„Ai văzut că a fost bine aşa?” 

Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari. 



Beţivul si nevasta lui

O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv. 

Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.

Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună. 

Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă. 

Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea: 

-„De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?” 

Iar femeia îi răspunse: 

-„Puterea asta o am de la Domnul Iisus!” 

Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise: 

-„Tot tu eşti mai tare ca mine!” 

Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale. 



O iconiţă mică şi mai mulţi ruşi 

În vremea marelui război, un soldat austriac a căzut prizonier la ruşi. 

Soldatul acesta credea cu putere în Maica Domnului şi, când a plecat la război, şi-a atârnat de gât, sub haină, o iconiţă a Maicii Domnului, dăruită de mama lui. 

Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzând pe acest soldat, îi sfâşiară hainele de pe el şi se pregăteau să-l bată. El ceru ajutor Maicii Domnului. Despuindu-l, ruşii dădură cu ochii de iconiţa del a gâtul prizonierului. 

De îndată, se opriră: iconiţa strălucea cu putere. Atunci, fără să vrea, începură asupritorii să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Pe urmă, luară pe prizonier şi-l îngrijiră, purtându-se bine cu el.

Şi aşa, cu ajutorul Maicii Domnului, soldatul acela a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă, a povestit tuturor minunea aceasta. 



Ce-mi este mie lumea aceasta? 

Valent, împăratul eretic, trimise într-o zi la Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii, pe dregătorul Modest, să-l îngrozească cu grele ameninţări, de nu va da biserica dreptcredincioasă în mâinile ereticilor arieni. Atunci Sfântul Vasile a zis lui Modest: 

-„Vrei averile mele? Ia-le: pe mine nu mă vor sărăci, pe tine nu te vor îmbogăţi. Zdrenţele de pe mine şi ceasloavele mele chibzuiesc că nu-ţi fac nevoie. De izgonire nu mă tem: tot pământul e al lui Dumnezeu. De caznele la care vei fi vrând să mă pui, nici o grijă nu port, ci mai vârtos ţi-oi mulţumi, căci mai degrabă mă vei trimite astfel la Dumnezeu.” 

Modest a mers la împărat şi i-a spus acestea. Împăratul văzând o asemenea mare virtute, a poruncit să-l lase în pace. 



„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” 

Un călător mergea odată printr-un ţinut cald, ai cărui locuitori nu văzuseră niciodată un râu îngheţat. Călătorul le spunea cum îngheaţă apele iarna şi cum poţi merge cu piciorul sau cu căruţa pe gheaţă ca şi pe drum. Deşi nu văzuseră niciodată asemenea lucru, oamenii aceia crezură pe călător, cunoscându-l ca pe un om înţelept şi cinstit. 

Aşa e şi cu aceea ce ne spune Dumnezeu. 

Dacă putem crede pe un semen al nostru despre lucruri pe care nu le-am văzut - cu atât mai mult cuvânt trebuie să credem pe Dumnezeu, care nu minte niciodată. 



Pomul cu roade 

Un om credincios fiind asuprit de necredincioşi, merse într-o zi la duhovnicul său şi i se plânse, zicându-i: 

-„Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasă în pace?” 

Părintele, un om bătrân şi plin de înţelepciune, îl luă şi îl duse în grădină. Acolo se aflau şi pomi roditori şi alţii neroditori. 

-„lată fiul meu, ai aici pilda vieţii. Crezi tu oare că aruncă cineva cu pietre în pomii aceştia cari au numai frunze? Nu, fiule - oamenii aruncă cu pietre numai în pomii cu roade. Fii vesel că te asupresc oamenii - căci asemeni pomului cu roade eşti.” 

De-atunci, omul acela nu s-a mai văitat de asupririle semenilor. 



Corbul alb 

Într-o zi, în mijlocul corbilor, s-a aflat unul alb. 

Când l-au văzut, corbii cei negri au început asupra lui un croncănit nemaiauzit: 

-„Ce cauţi în mijlocul nostru? Cine eşti tu? Ai venit să ne ruşinezi?'” 

Corbul cel alb nu înţelegea de ce se pornise prigoana aceasta împotriva lui. 

Pe urmă, a înţeles el că toate acestea erau din pricină că nu semăna cu ei. 

Aşa se întâmplă şi cu omul credincios care-şi duce viaţa între necredincioşi. 

Corbul cel alb este o necontenită dojană pentru cei negri. 



Faptele credinţei 

De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înşine: „Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârşit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferinţă? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câţi am înşelat? De câte ori am călcat pragul crâşmei şi de câte ori pe acel al bisericii?” 

Nespus de multe şi pline de învăţătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări. 



Oarba care vede 

Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune. 

A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric. 

Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte. 

Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: -„Sărmana de tine!” 

Ea însă, le-a răspuns: 

-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”

Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.



Cele două spice

Cu omul bun şi credincios se întâmplă ca şi cu spicul plin. 

Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Aşa şi Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl „coace” în vrednicie şi în credinţă, pe când cel necredincios se „usucă” în păcate, ajungând în netrebnicie. 



Cum e mai bine?

Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.

Ei aveau o fată.

Într-o zi fata se îmbolnăvi greu şi, simţind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui şi în cealaltă pe a mamei.

Le zise:

-„Tată, tu m-ai crescut în necredinţă, tu mamă în credinţă. Dacă e să mor, întru care să mor?”

Tatăl, plin de căinţă şi cu lacrimi în ochi, îi răspunse:

-„De este să mori, mori în credinţa mamei tale!”

Fata s-a însănătoşit, iar tatăl s-a întors la credinţă.



Pânza şi sufletul 

Un preot se plimba pe malul unui râu. 

La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu. 

O întrebă: 

-„Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?” 

Femeia răspunse sincer: 

-„N-aş putea lămuri...” 

Preotul se mâhni şi-i zise: 

-„Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta...” 

Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla: 

-„Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă... 

Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă. 



Cine are urechi, să audă! 

Un om spunea într-o zi unor prieteni: 

-„Pe mine m-a întors la credinţă o muscă.” 

Miraţi, prietenii ziseră: 

-„Cum aşa?” 

Omul povesti: 

-„Eu la biserică mă duceam când şi când, dar mai mult să ascult cântările. Când începea preotul să vorbească, îmi astupam urechile cu degetele. Într-o duminică, stând aşa, în împietrire, o muscă mi se puse pe nas. O dădui de o parte şi iar îmi astupai urechile. Ea s-a întors din nou şi iar am alungat-o... Dar tocmai atunci, auzii vorbele: „Cine are urechi de auzit, să audă!”. Aşa de tare m-au atins în suflet aceste vorbe, că n-am mai dus degetele la ureche... Şi de-atunci, mi s-au deschis şi urechile duhului, şi m-am întors la credinţă... Şi iaca aşa, o muscă m-a adus la Domnul. 



„Stau la uşă şi bat…” 

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei. 

Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: „Iată Eu stau la uşă şi bat.” Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă. 

Tatăl îi zise: 

-„Ce vrei să faci?”. 

Copilul răspunse: 

-„Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă”. 

Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului. 

Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: „Iată Eu stau la uşă şi bat.”



Un rotar care nu este rotar 

Într-o zi, un ofiţer zise în faţa plutonului său: 

-„Să iasă afară rotarii!” 

Ieşiră înainte câţiva soldaţi şi ofiţerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învăţat rotăria şi cât se pricep. 

Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă: 

-„Şi tu eşti rotar, băiete?” 

-„Eu nu sunt rotar…” 

-„Atunci de ce-ai ieşit?” 

Soldatul i-a răspuns: 

-„Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viaţa mea.” 

Aşa e şi cu mulţi creştini din ziua de azi: îşi zic creştini, dar nu-s creştini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuşi, îl chema Rotaru. 



Cei doi muncitori 

Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credinţă, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei. 

Stăpânul ogorului stătea cu ei şi-i priveghea. 

De la o vreme, stăpânul plecă. 

Muncitorul necredincios grăi celuilalt: 

-„Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul”. 

Credinciosul îi răspunse atunci: 

-„Al meu e încă aici”, şi duse mâna spre cer. 

Proverbe despre rabdare

Fara rabdare nu-i invatatura.

Rabdarea e cea mai buna doctorie.

Cu rabdarea la necaz, niciun leac mai bun.

Cu vreme si cu rabdare si frunza da dud sa faca matase.

Omul cu rabdarea trece chiar si marea.

Rabdarea e ca mierea.

Rabdarea-i din rai.

Rabda inima si taci, ca tot tu le faci.

Rabda, suflete, cat poti, nu-ti da taina catre toti.

Sa nu dea Domnul omului cat poate rabda.

Cine rabda nu greseste.

Rabda un ceas si-i trai un an.

Nu-i voiniceste a da, ci-i voiniceste a rabda.

Lemnul se usuca, piatra crapa, insa omul rabda.

Ferice de cel ce rabda.