Simbolismul teologic al colivei

Abecedar ortodox

Luni, 20 Februarie 2012 14:49

Există destule obiceiuri care însoţesc ritualul ortodox de îngropare a celui adormit care sunt de origine păgână şi nu au legătură cu credinţa noastră, ci pur şi simplu sunt moştenite din bătrâni. Astfel, obiceiul de a sparge o cană când decedatul este scos din casă, acoperirea oglinzilor cu prosoape, aruncarea banilor la intersecţiile de drum acolo unde convoiul se opreşte, lipirea unei monede de crucea pe care cel mort o ţine în mână, datul găinii peste groapă, etc., sunt obiceiuri păgâne, străine de Duhul credinţei în Hristos şi care au efecte negative asupra evlaviei creştine şi asupra dreptei-credinţe în Dumnezeu.

În necunoştinţă de cauză, coliva ar putea părea şi ea unora dintre credincioși drept un accesoriu al obiceiurilor pe care poporul român le are în momentul îngropării celui adormit. Totuşi coliva are un simbolism teologic bogat şi îmbină frumos şi tainic materia cu harul, cele din lumea aceasta cu cele dumnezeieşti.

Coliva se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau zahăr şi se amestecă cu nuci pisate şi aromate. Apoi este împodobită cu bomboane aşezate în chipul crucii. Coliva se aduce ca ofrandă de către credincioşi la înmormântare, la slujbele de pomenire ale morţilor (parastase), la ziua numelui în biserică spre cinstea şi pomenirea praznicului sau a sfinţilor sărbătoriţi în acea zi, sau spre pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi.

Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după aceasta, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor a fost rânduită în calendar în prima sâmbătă a Postului Mare (mai precis pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397)). De atunci şi până astăzi, în prima sâmbătă a Postului Mare, se face pomenirea morţilor şi pomenirea Sfântului Teodor Tiron.

Coliva este expresia materială a credinţei noastre în Înviere pentru că este realizată dîn boabe de grâu, iar Mântuitorul Hristos a fost cel care s-a folosit de exemplul bobului de grâu pentru a prevesti Învierea Lui din morţi:

„Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12, 23-25)

Dacă Hristos n-ar fi murit, lumea s-ar fi adâncit şi mai mult în păcatele ei şi simpla propovăduire a Împărăţiei Cerurilor, fără moartea pe cruce şi fără înviere, n-ar fi adus folos. Așa cum bobul de grâu moare în pământ şi apoi creşte dând rod, tot aşa şi Hristos a murit dar a adus nebănuite roade duhovnicești prin Învierea Sa, şi va aduce până la sfârşitului lumii şi în vecii vecilor.

Tot Mântuitorul Hristos foloseşte sămânţa de grâu într-o parabolă pentru a simboliza Împărăţia Cerurilor:

„Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.

Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea. ”

Adunarea boabelor de grâu în jitniţă simbolizează extraordinar de frumos Biserica noastră ca Trup al lui Hristos, care ne adună pe toţi în El. Sunt unele colive care dintr-o intuiţie fascinantă a poporului român sunt făcute în formă de cruce, asemenea formei pe care biserica de zid o are. Biserica în care ne adunăm are forma crucii pentru că pe cruce a fost răstignit Hristos, şi pentru că Biserica este Trupul lui Hristos. Deci aşa cum forma crucii cuprinde pe toată suprafaţa ei trupul lui Hristos, aşa şi Biserica construită în formă de cruce este Trupul lui Hristos şi cuprinde în ea pe toţi cei botezaţi.

Coliva simbolizează Biserica, adică pe noi toţi, uniţi de aceeaşi credinţă în Dumnezeu. Poate aţi observat cum în timp ce în biserică se cântă „Veşnica pomenire” credincioşii ţin coliva împreună cu preotul şi o leagană de sus în jos. Cei care nu pot atinge platoul colivei ating cu mâna pe cei din faţa lor. Cei din rândurile din spate fac acelaşi lucru şi practic toţi se unesc atingând coliva.

Unirea lor simbolizează adunarea Bisericii, toţi membrii ei botezaţi, vii sau adormiţi, iar coliva, în acel moment, simbolizează sufletul celui adormit care se ridică la cer spre Dumnezeu. Credincioşilor uniţi spre atingerea colivei arată că Biserica, prin toţi membrii ei, aduce înaintea lui Dumnezeu sufletul celui adormit şi-L roagă să-l ierte şi să-l primească în Împărăţia Cerurilor. Mai simbolizează deasemenea pomenirea permanentă în rugăciune pe care Biserica o va face de acum înainte pentru cel trecut la Domnul.

Dulceaţa colivei reprezintă dulceaţa vieţii veşnice şi a petrecerii cu cetele îngereşti şi cu toţi sfinţii în dumnezeiasca Lumină. Dulceaţa colivei simbolizează şi darurile lui Dumnezeu pregătite pentru cei buni şi drepţi.

Legănarea colivei se aseamănă şi cu legănarea Sfântului Acoperământ al Sfintelor Daruri din timpul Sfintei Liturghii, la momentul rostirii crezului, care are ca simbol învierea lui Hristos din mormânt şi cutremurul care a avut loc cu ocazia morții și învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).

Coliva, prin simbolismul ei teologic, se rezumă practic la semnificaţia Învierii lui Hristos, şi a învierii tuturor oamenilor din morţi.

Sunt oameni cărora le este oarecum dificil să mănânce colivă din pricina asocierii gustul ei cu stricăciunea şi degradarea mortului pentru care s-a făcut coliva. Dar între noi creştinii să nu fie aşa! Fiecare obiect liturgic al Bisericii şi fiecare materie folosită ca mod de trasmitere a sfinţeniei (apa, pâinea, grâul, busuiocul, vinul, etc.) sunt în complexitatea lor simboluri ale Învierii, ale bucuriei vieţii veşnice şi nicidecum ale morţii.

Deci nu uitaţi să preparaţi colivă şi s-o aduceţi la biserică:

• la înmormântarea celor dragi;
• la parastasele celor adormiţi (3 zile, 9, 40, un an, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani, etc.);

• la marile sărbători ale Bisericii, la praznicele împărăreşti sau la zilele de pomenire ale sfinţilor a căror nume îl purtăm.
  Coliva nu este doar un obicei, coliva este parte din viaţa creştinilor.

(Claudiu Bălan)

Invăţătura despre Maica Domnului

În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc. Referirile explicite din Filocalie la Maica Domnului sunt puţine la număr şi destul de succinte.

Cu toate acestea, Părinţii filocalici au meditat adânc încă de la început asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.

Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6). Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiţie. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul. Cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune. Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de dânsul, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“.

Pentru a se apropia cineva de sfinţenia celei mai cinstite decât heruvimii, se cere, înainte de toate, curăţie, sfinţenie. Pentru a vorbi despre cea care însumează toată taina teologiei, este necesară o minte de teolog. Deci, singurii în măsură să ne înveţe despre Născătoarea de Dumnezeu, prin toate descoperirile minunilor celei mai mărite fără de asemănare decât serafimii, sunt sfinţii, care, prin curăţia lor, au dobândit „mintea lui Hristos“ (I Cor., 2, 16). Acest lucru le cuprinde pe toate.

Iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului, rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei

Maica Domnului este aşezată în vârful piramidei creaturii, este cea mai înaltă din toată făptura văzută şi nevăzută, pentru că ea nu numai că este mai slăvită decât toţi oamenii, ci este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“. Ea este cu adevărat plină de daruri ale sufletului şi ale trupului. Referindu-se la aceste lucruri, Sf. Ioan Gură de Aur din operele căruia s-au inspirat adesea Părinţii filocalici scrie: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire“ (Cuvânt despre Fecioara Maria).

Părinţii filocalici o laudă pe Maica Domnului pentru că ei, cu ochii cei curaţi ai inimii lor, au văzut-o pe ea mai apropiată decât orice făptură de Fiul ei şi nedespărţită de El. Cu cât iubeau mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult iubeau şi cunoşteau pe Născătoarea de Dumnezeu. Iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului a fost rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei.

Ştim că Sfântul Grigorie Palama, teolog filocalic, mărturiseşte că de mic copil a avut întotdeauna pe Maica Domnului ca apărătoare, căreia i-a împletit mai apoi cuvinte de laudă care sunt adevărate capodopere teologice, după nenumărate descoperiri ale ei în lumina dumnezeiască. Mai târziu, la Sfântul Munte, ca ascet, rugându-se Maicii Domnului în neîncetatele lui rugăciuni, în repetate rânduri a văzut-o în vedenie şi, prin mijlocirea ei, a primit darul teologiei. Şi Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a adunat textele Părinţilor filocalici în colecţia „Filocalia“, în limba greacă, la anul 1782, era cuprins de o adâncă iubire duhovnicească pentru Maica Domnului.

Deci, sfinţii au avut o dorinţă nepotolită de preamărire a împărătesei Cerurilor. Cu cât înţelegeau din măreţiile ei, se minunau şi admiraţia lor se transforma în iubire manifestată în imne şi cântări. Şi tot ce nu puteau să prindă cu mintea, ci numai cu simţirea, devenea substanţă a altor tresăriri şi aclamaţii ale sufletului.

Noi suntem fii ai Maicii Domnului şi fraţi ai lui Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă că noi suntem fii ai Născătoarei de Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, căci „precum Fiul ei, şi Dumnezeu s-a făcut Hristos şi Dumnezeul nostru, dar a fost şi fratele nostru, aşa şi noi, o, negrăită iubire de oameni!, ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Hristos. Căci toţi sfinţii sunt aceasta prin nunta cea preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi sfinţii sunt din El“ (Sf. Simeon, op. cit). Acelaşi Sfânt - Simeon - menţionează că Maica Domnului L-a născut trupeşte pe Hristos, în chip de negrăit şi fără bărbat. Iar sfinţii toţi Îl au ca unii ce L-au zămislit pe El după har şi după dar. Şi „încetând ea să zămislească şi să nască, Fiul ei a născut şi naşte în fiecare zi pe cei ce cred în El şi păzesc sfintele Lui porunci“ (Ibidem).

După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat din fecioara Maria şi S-a născut din ea trupeşte în chip de negrăit şi mai presus de cuvânt, fiindcă nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare din noi, ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi, care îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem întreg în noi pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Din sfinţi nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit.

Deci, Maica Domnului este „Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei“ (Ibidem).

Fecioara Maria - Născătoare de Dumnezeu

Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să poată coborî printre oameni, să vină în maximă apropiere de ei şi să-şi asume firea urmaşilor lui Adam pentru a o înnoi dinăuntru, El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales apt de a deveni receptacul divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat al cărui ipostas avea să fie Însuşi Logosul divin.

Fecioară şi Maică, Făptură Umană şi Mamă a Celui ce este Dumnezeu, fiică muritoare să nască pe Dumnezeu Cel fără de început, sunt paradoxuri pentru necredincioşi. Dar ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă, legile firii sunt biruite. Fecioara Maria ia în pântece de la Duhul Sfânt şi naşte pe Dumnezeu-Fiul.

Referitor la aceasta, Petru Damaschinul spune: „Minunatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au umplut de uimire, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele îngerilor şi oamenilor“ (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, Filocalia 5). Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Cuvântul s-a întrupat şi s-a făcut om şi S-a unit la zămislire cu templul (umanitatea) pe care l-a luat din ea. Naşterea lui Iisus din Fecioara Maria depăşeşte orice altă minune, cum ne încredinţează Petru Damaschinul spunând: „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale. Pentru că sunt mai presus de minte, fire şi de înţelegere. Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, Fecioară curată, mărindu-Te împreună cetele netrupeşti, pentru că: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cuteză a căuta cetele îngereşti; iar prin Tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L împreună cu oştile îngereşti, pe Tine te mărim... Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viaţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, singur Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...“ (Ibidem).

Precum putem uşor constata, dincolo de toate cele câte

s-au scris, că Maica Domnului rămâne mai presus de minte şi de cuvânt, de vreme ce Dumnezeu-Cuvântul S-a unit cu ea, dar nu cum se uneşte cu făpturile raţionale care se fac vrednice de îndumnezeire prin energiile dumnezeieşti necreate, nici după fiinţă, ci după ipostas.

Prin ea, Fiul lui Dumnezeu a putut deveni om deplin şi astfel, fiind asemenea în toate cu primul Adam, născut fără sămânţă omenească, a izbăvit de păcate pe om. În acest sens, Sfântul Simeon ne spune: „...precum Eva cea dintâi a născut din împreunare şi din sămânţa lui Adam şi din ea şi prin ea s-au născut toţi oamenii, aşa şi Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl în loc de sămânţă, L-a zămislit şi L-a născut numai pe Unul-Născut din Tatăl dinainte de veci şi Unul-Născut şi întrupat din ea, în zilele de pe urmă“ (Ibidem). Numai ea, stând între Dumnezeu şi oameni, L-a făcut pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu.

Maica Domnului - preacurată şi preaneprihănită

Încă din primele secole creştine, evlavia credincioşilor a înconjurat persoana Sfintei Fecioare Maria cu o cinstire care a întrecut cinstirea celorlalte persoane sfinte, fiind mai presus decât toţi sfinţii, deoarece ea este mai apropiată de Iisus Hristos, fiind astfel „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.

Sfântul Simeon o numeşte „preaneprihănita şi preacurata fecioară“ şi explică: „O numesc pe aceasta neprihănită şi preacurată în asemănare cu noi, oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea e om, dar e curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Din această repetiţie: „curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită“, observăm cât de mult au insistat Părinţii când a fost vorba de curăţia sufletească a Maicii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se la fecioria Născătoarei de Dumnezeu, arată că naşterea s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar Fecioara Maria a rămas fecioară şi după naştere: „...zămislirea Lui (lui Hristos - n.n.) s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar naşterea, mai presus de fire, fără stricăciune, căci Dumnezeu, născându-Se din maică, îi strângea prin naştere legăturile fecioriei mai mult decât firea“ (Sf. Maxim, Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia, vol. 2).

Fecioară să nască şi după naştere să rămână iarăşi fecioară este o altă antinomie a credinţei creştine. Raţional, este un nonsens, dar privit cu ochii credinţei, nimic nu se arată mai adevărat decât ca fecioară să nască pe Dumnezeu sub umbrirea Sfântului Duh, iar după naştere să rămână iarăşi fecioară.

„Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el?“

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre Maica Domnului ca Mireasă: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor, împăratului care a făcut nunţi fiului său şi a chemat pe mulţi. De care împărat vorbeşte, dacă nu de Însuşi Tatăl Său şi Dumnezeu? Şi cui altcuiva a făcut nuntă, dacă nu Fiului Său Unul-Născut şi Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos însuşi? Dar cu cine sau cu ce împărat a primit Stăpânul şi Împăratul tuturor să facă înţelegerea de căsătorie? Fiecare din noi, oamenii, când vrea să aducă o mireasă fiului său, se grăbeşte să ia pe fiica celui mai de vază şi mai slăvit şi mai bogat. Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el? Căci zice proorocul: «Cel ce ţine în mâna Lui marginile pământului şi pe cei ce locuiesc în el, ca pe nişte lăcuste» (Isaia 40, 22). Iar în alt loc: «Dumnezeu cel veşnic, Care a întocmit marginea pământului» (Isaia 40, 28) şi «a întemeiat pe nimic stâlpii lui» (Iov 38, 4-6) … Deci Cel ce este aşa, să vedem a cui fiică a luat mireasă şi a făcut nuntă Fiului Său. Vreţi să aflaţi a cui? Mărimea coborârii Lui îmi ameţeşte gândul şi mă cutremur să v-o spun. Dar încrezându-mă în bunătatea Lui, voi spune: şi-a luat mireasă pe fiica celui ce s-a răzvrătit împotriva Lui şi a celui ce a săvârşit desfrânare şi ucidere: ca să spun aşa, a unui desfrânat şi ucigaş“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Este vorba despre o nuntă mistică între Dumnezeu şi oameni. Fecioara Maria este mireasa lui Dumnezeu, unită cu El printr-o nuntă mistică, ea prin învoire de bunăvoie făcând posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu. Trupul luat prin ea, Hristos l-a făcut ca templu sfânt pentru Sine Însuşi.

În continuare, Sfântul Simeon ne vorbeşte despre negrăita coborâre a lui Hristos la noi, arătându-ne nouă pildă de smerenie:

„Vezi ce bunătate şi coborâre de negrăit? Vezi ce covârşitoare iubire de oameni? Vezi mărimea iubirii şi bunătăţii? Învaţă de aici, tu, cel ce-ţi închipui lucruri mari despre tine, să te smereşti şi să fii modest, şi niciodată să nu te înalţi asupra cuiva, chiar dacă ai fi cel mai mare împărat dintre împăraţi, cel mai vestit dintre conducători, cel mai bogat dintre toţi bogaţii; învaţă privind la Domnul tuturor, la Sfântul sfinţilor, la fericitul Dumnezeu şi singurul Stăpânitor, la Cel ce locuieşte în lumina neapropiată (I Tim., 6, 15-16), Care coboară astfel şi-Şi aduce mireasă Fiului Său Unul-Născut de la cel ce s-a răzvrătit, El, Cel nevăzut, Cel necuprins, Cel nepătruns, Făcătorul şi Ziditorul tuturor, pentru tine şi pentru mântuirea ta.

Şi cine e cel ce a săvârşit ucidere şi desfrânare, pe a cărui fiică şi-a ales-o Sieşi ca mireasă? David, fiul lui Iesei, care a omorât pe Urie şi a preacurvit cu femeia lui (Regi 11, 2-5). Pe fiica acestuia, pe Maria, preaneprihănita şi preacurata Fecioară, a ales-o El de mireasă“ (Ibidem).

Sfântul Simeon mai arată că această nuntă este „preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu e din ea şi sfinţii sunt din El“ (Ibidem).

Maica Domnului - urzitoare de nesfârşită rugăciune

Dacă pe sfinţi care sunt „prieteni“ sau „casnici“ apropiaţi ai lui Dumnezeu îi chemăm ca ei să fie solitori şi împreună-rugători cu noi la Dumnezeu, Prea Sfintei Fecioare Maria îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea însăşi să ne ajute, în calitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu, fapt de care se leagă mijlocirea ei specială pentru noi. Referitor la acest lucru, Petru Damaschinul spune: „Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, fecioară curată, mărindu-Te împreună cu cetele netrupeşti…“ (Petru Damaschinul, op. cit.).

În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae menţionează că „...toţi scriitorii bisericeşti bizantini socotesc că ceea ce a avut atingere cu Hristos rămâne mai departe izvor de putere dumnezeiască. Faptul de a fi avut atingere cu Hristos nu aparţine numai trecutului, ci are o permanentă actualitate. Iar mai intim a fost unit cu Hristos sânul Maicii Domnului. Bizantinii socotesc unirea aceasta permanentă, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere, cum rămâne veşnic unit cu Tatăl. De aceea, sânul Maicii Domnului e izvor de energie în mod direct“ (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 92).

Maica Domnului se află pe culmile cele mai înalte, neexprimat de înalte, ale curăţiei şi ale rugăciunii. Părintele Stăniloae, referindu-se la aceasta, menţionează: „Nu e copilăresc lucru să fie socotită exterioară lui Hristos, exterioară Duhului Sfânt şi bogăţiei Lui de lumină şi har, în lucrarea ei de nesfârşită rugăciune? Ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune, mai bine zis e plină mereu de Duhul Sfânt întrucât e mereu în neîntreruptă rugăciune“ (Ibidem, p. 124). Ea şi dăruieşte direct din bogăţia pe care o are cu ea, de la Dumnezeu, în baza unirii ei maxime cu Hristos.

Maica Domnului - prima isihastă şi ocrotitoarea isihaştilor

Maica Domnului s-a consacrat de la început lui Dumnezeu pe care nu-L vedea şi Căruia Îi vorbea numai în rugăciune, se consacrase unui templu pământesc şi trecător, templul din Ierusalim, apoi se va consacra Dumnezeului întrupat, Fiului lui Dumnezeu devenit şi Fiul ei. Ea L-a iubit pe Mântuitorul înainte de a-L iubi cineva dintre oameni şi nimeni dintre oameni nu L-a iubit aşa de mult ca ea. Ea a fost pentru toţi sfinţii model de sfinţenie, râvnă, nevoinţă şi liniştire. Ea este şi cea mai mare şi mai înţeleaptă făptură care s-a nevoit, prima şi cea mai mare isihastă, pentru că „deşi L-a născut (pe Hristos) şi trupeşte, dar L-a avut întreg în sine totdeauna şi-L are şi acum şi pururea, şi duhovniceşte, şi-L are la fel, în chip nedespărţit“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.), astfel, Hristos, care a fost unit cu ea trupeşte până la naştere, rămâne unit cu ea, mai desăvârşit decât cu oricine, şi după aceea, în mod spiritual, tainic.

Preacinstirea Maicii Domnului

Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „supracinstire“, adică de o cinstire care întrece pe a tuturor sfinţilor, chiar şi pe a ucenicilor Mântuitorului, căci ucenicii cei mai apropiaţi au petrecut numai câţiva ani cu El, dar ea a fost şi a rămas cu El de la început până la sfârşit. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viaţa noastră, noi fiind chemaţi să-L întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul, în sufletul nostru.

Orice credincios ortodox ştie că, în ordinea vieţii morale şi sacramentale, Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Hristos. Ea s-a ridicat la culmea desăvârşirii, ea care a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit. Credinciosul o venerează cu acea conştiinţă că, cinstind-o pe ea, îl preamărim pe Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor încă din timpul vieţii, deoarece persoana ei a fost mereu asociată în chip firesc cu cea a divinului Mântuitor.

Observăm că, atunci când descrie necuprinsele măreţii ale Maicii Domnului, cuvântul sfinţilor deodată devine cântare, laudă şi preamărire. Ei ştiau că, oricâte ar spune despre ea, niciodată nu vor găsi cuvinte să cânte îndeajuns pe Maica Domnului, necunoscând limite pentru preamărirea ei. De asemenea, niciodată nu vor putea exprima adâncimea tainei şi nici a o lăuda după cuviinţă. „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale (zice Petru Damaschinul). Pentru că sunt mai presus de fire, de minte şi de înţelegere“. Aşa că, cel mai înalt mijloc de a slăvi pe Maica lui Dumnezeu e de a întrebuinţa «imnul tăcerii». Aceasta nu înseamnă răceală şi lipsă de mare evlavie iubitoare, ci, dimpotrivă, cel mai adânc jar al inimii.

Suntem îndemnaţi de Părinţii filocalici să cinstim pe Împărăteasa Cerului, urmând-o deplin în smerenie şi supunere până să facem ceea ce şi ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei.

Fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică şi sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaşti. Şi noi ştim că tăcerea isihaştilor rugăciune este.

Slava tie, aparatoarea tuturor binecredinciosilor crestini!

Sa alergam noi, pacatosii, sa alergam pe cararile Maicii Domnului. Sa ne tinem cu tarie pe urmele pasilor ei si sa nu ne despartim de ea in rugaciunile noastre, plecandu-ne genunchii in fata preasfintei sale icoane, ridicandu-ne mintea la chipul cel dintai, pana cand vom dobandi milele sale si ajutorul la buna vreme spre mostenirea fagaduintei sale ceresti.



Catre tine, Doamna, am ridicat sufletul meu, pentru ca sa nu ma rusinez cu rugaciunile tale la infricosata judecata a lui Dumnezeu, nici sa-si rada de mine vrajmasii mei, iar duhurile rautatii de sub cer, palcurile vicleniei, sa nu impiedice pasii mei, nici sa ma covarseasca cursele mortii. Vino cu blandete in sufletul meu. Fii mie calauza spre patria cereasca si numara-ma impreuna cu fericitul sobor al alesilor lui Dumnezeu! 
Judeca-ma, Doamna, caci intru nerautate am umblat, ma voi osteni nadajduind spre tine. Inflacareaza inima mea cu focul iubirii tale si cu braul curatiei tale incinge mijlocul meu. Mila si indurarile tale sunt in fata ochilor mei. ma voi indulci cu glasul laudelor tale, Doamna. Iubit-am fata ta plina de lumina, inchina-ma-voi si voi cinsti stapanirea ta cea sfanta. Marturisiti-va numelui ei, caci sfant este si cunoasteti in veac minunile ei!



Doamna, stralucirea cereasca a fetei tale sa fie luminarea mea si lumina harului tau sa straluceasca deasupra vrajmasilor mei, caci eu voi canta numele tau preaslavit. Sa nu intorci fata ta de la mine. Frumusetea si bunatatea ta le-a dorit sufletul meu si pe tine te cauta inima mea, ziua si noaptea, imparateasa cereasca. Nu lepada harul si milele tale de la noi si voi proslavi intre neamuri slava ta, cu care te-a preaslavit Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

Catre tine, Doamna, voi striga si ma vei auzi si in glasul laudelor tale ma voi veseli. Miluieste-ma in ziua stramtorarii mele si cu lumina adevarului tau ma lumineaza. Insusi Domnul te-a dat noua spre mangaierea noastra si tu esti taria noastra si lauda noastra intru Domnul. Voi scoate dar apa darului tau si voi bea din izvorul milostivirii si nu voi inseta in veac. 



Aduceti Doamnei noastre, fiii lui Dumnezeu, aduceti Doamnei noastra slava si lauda. Da putere robilor tai, Maica Preasfanta, si binecuvantare celor ce te slavesc si te lauda pe tine. Asculta suspinele din inima ale celor ce cauta la tine si nu lepada rugaciunile celor ce te cheama. Sa fie mana ta intinsa si gata spre ajutorul nostru si urechea ta sa auda glasul nostru amarat si obosit, caci tu esti singura noastra mama iubitoare de fii. 

Inalta-te-voi, Doamna, caci tu esti lacasul prea frumos al Preasfantului Duh…
Inalta-te-voi, Doamna, caci m-ai primit in mila ta si m-ai izbavit de ghearele vrajmasului meu sufletesc, potrivnicul meu. Nu ma uita pana la sfarsitul meu pentru pacatele mele, inviaza duhul meu si inima mea cea impietrita o inmoaie intru pocainta, ca si eu sa-ti aduc jertfa de slava si de lauda. Bucurati-va, cerurilor, si sa se veseleasca pamantul, pana cand va mangaia Maica Domnului pe credinciosii sai robi si pe saracii cu duhul ii va milui si va binevoi intru ei.



Spre tine, Doamna, voi nadajdui si nu ma voi rusina in veac. Cu darul tau primeste-ma si cu privirea ta de mama mangaie-ma! Tu esti taria mea si scaparea mea, mangaierea mea si acoperamantul meu si nadejdea mea care nu ma da de rusine. In mana ta de mama aparatoare incredintez sarmanul meu suflet, toata viata mea, ziua mea cea mai de pe urma, ultima suflare si infricosata trecere prin vamile vazduhului.

Arătarea Icoanei făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, numită Tolgsca



In anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos 1314, în zilele Sfîntului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Iar Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetîndu-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chirii Bieloezerski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul rîului Şecsna, care curge în Volga. Şi călătorind pe rîul Volga, s-a îndreptat spre cetatea Iaroslav. Iar cînd era aproape la şase stadii de Iaroslav, înserîndu-se, s-a oprit pentru înnoptare la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.
Şi era oprirea lui în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este o pădure mare şi un pîrîu ce se numeşte Tolga, care se varsă în Volga. Şi rămînînd episcopul noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculîndu-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dînsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Şi întorcîndu-se el spre rîu, a văzut de cealaltă parte a rîului un stîlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi un pod peste Volga pînă la stîlpul acela; deci se mira episcopul cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la rîu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemn; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Apoi, trecînd în partea cealaltă şi apropiindu-se de stîlp, a văzut chipul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, stînd nu pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pămînt mai mult de cinci coţi, cît să nu o ajungă omul cu mîinile. Şi a început episcopul a se ruga cu căldură, închinîndu-se la chipul acela şi curgîndu-i lacrimi din ochi; şi, rugîndu-se din destul, s-a întors înapoi, uitîndu-şi toiagul în locul în care se rugase. Deci, trecînd iarăşi podul cel văzut peste rîu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste rîul Volga, şi s-a odihnit pînă dimineaţă.
Apoi, făcîndu-se ziuă şi toţi sculîndu-se din somn, au cîntat Utrenia după obicei. Şi cînd era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit şi au spus arhiereului că aseară puseseră toiagul în cort şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducîndu-şi aminte că uitase toiagul de cealaltă parte a rîului şi înţelegînd că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba. Apoi, abia grăind, le-a spus pe rînd ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; şi le-a poruncit să treacă rîul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.



Şi trecînd slugile rîul Volga, au căutat toiagul arhieresc şi au aflat în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, stînd acum nu în văzduh, ci pe pămînt între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinîndu-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu, spunîndu-i de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsînd calea ce ducea spre cetate, a trecut rîul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dînsul şi, văzînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, luminat de stîlpul cel de foc şi, căzînd, a început a se închina cu osîrdie, vărsînd rugăciuni fierbinţi cu lacrimi şi sărutînd-o cu dragoste, bucurîndu-se şi veselindu-se cu duhul. Şi se bucurau şi cei ce erau cu dînsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

Şi s-a făcut acea minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfîntului Emilian, episcopul Cizicului. Şi a început episcopul în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mîinile sale, curăţind locul acela, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru l-au făcut toţi cu osîrdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o pînă la amiază. Despre acest lucru s-au înştiinţat toţi din cetatea Iaroslavului şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici şi mireni, bătrîni şi tineri, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzînd icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osîrdie, ajutînd la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutînd meşterilor.
Deci săvîrşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducînd în ea acel chip făcător de minuni. Şi slujind în ea, a numit-o în numele cinstitei Intrări în biserică a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, iar prăznuirea arătării icoanei a aşezat a se săvîrşi în opt zile ale lunii august. Şi cîţi din popor erau bolnavi atunci, toţi au luat tămăduire cu darul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Iar arhiereul a poruncit ca lîngă această biserică să fie mănăstire şi a numit egumenul în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întîi mic, iar după o vreme, mai mare şi ales. Acel locaş este şi pînă acum, păzit fiind de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă acolo în Volga. 



Iar din ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvîrşii, dintre care cele mai alese sunt acestea:
In anul 6900 - adică 1392 de la naşterea lui Hristos -, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cîntînd fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, cînd preotul a zis: “Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir din mîna dreaptă şi a umplut biserica de mare şi bună mireasmă. Deci toţi privind acea minune cu mirare şi cu spaimă, au proslăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Iar după Utrenie au cîntat paraclisul şi după ce l-au sfîrşit, au cîntat: “Stăpînă, primeşte rugăciunea robilor”¦”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stîng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgînd două izvoare de mir, unul din mîna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altul din piciorul stîng al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar egumenul şi fraţii, văzînd acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvîntare din acel sfînt mir pe frunţile lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci cîţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată cîştigau sănătate.
După aceea, trecînd cîtăva vreme, un bărbat dregător cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpînitor în cetatea Iaroslav. Şi venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa rîului în sus. Iar acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decît patru ani de la naştere. Acel prunc îmbolnăvindu-se pe cale, a murit şi l-au adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrînd să-l îngroape acolo. Deci tatăl şi mama copilului plîngeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tînguiau nemîngîiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Şi îngrijind ei trupul mortului, au pregătit groapa şi cele de îngropare, de la întîiul ceas pînă la al nouălea. Şi cîntîndu-se rugăciunea şi obişnuita rînduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.
Iar după cîţiva ani, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a întîmplat un foc mare în mănăstire şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încît fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată cîte ceva de acolo. Deci biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni într-însa şi se întristau pentru aceasta foarte. Insă după acel foc au găsit acea sfîntă icoană afară din biserică, în dumbravă, stînd întreagă pe un copac, strălucită cu lumină, fiind scoasă din foc nu de mîini omeneşti, ci de mîini îngereşti.
Deci iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decît cea dintîi, înfrumuseţînd-o cu toate podoabele, încît acum se vede biserică şi mănăstire zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgînd ca din izvor din sfînta icoană, dînd tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.
Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, am pomenit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea ca să proslăvim pe Dumnezeu, pe Preasfînta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim cu binecuvîntată închinăciune preacinstita ei icoană, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ – LIDIANCA 



Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ este una dintre cele mai vechi şi frumoase icoane din ţară, renumită ca făcătoare-de-minuni. Istoria acestei icoane ne-a fost însemnată în scris de catre "stareţul Neonil", în anul 1839.Această icoană este cunoscută cu numele de Lidianca pentru că ar fi o copie după o icoană a Maicii Domnului din Lida..
Icoana de la Mănăstirea Neamţ a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei, de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, în anul 1402. Icoana este minunată atât prin măiestria cu care a fost lucrată şi pentru vechimea ei, cât şi pentru faptul că este zugravită pe ambele feţe, pe spatele ei fiind icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ datează încă din vremea Sfântului Gherman al Constantinopolului. În momentul în care sfântul ajunge în Ţara Sfântă, el vede icoana Maicii Domnului de pe stâlpul bisericii din Lida - Lodd. Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că această icoană a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida. Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului, iar în vreme în care Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan propovăduiau prin aceste părţi, ei au rugat-o pe Maica Domnului să binecuvânteze biserica şi să o sfinţească prin venirea ei. Maica Domnului i-a trimis înainte, şi ajungând ei în biserică au văzut chipul Maicii Domnului nepictat de mână omenească. Botezându-se mulţi, Maica Domnului s-a veselit cu duhul şi a dat icoanei puterea facerii de minuni.
În anul 665, mai înainte de a fi hirotonit patriarh al Constantinopolului, sfântul Gherman merge la Ierusalim, spre a se închina la Sfântul Mormânt. Aici, el vede icoana Maicii Domnului "Lidianca". Placându-i foarte mult aceasta icoană, el dă comandă unor pictori să-i facă o copie a icoanei, lucru ce se va şi întampla, în anul 665. Pe spatele icoanei se află icoana Sfântului Gheorghe, hramul bisericii din Lodd.
După ce icoana a stat în Constantinopol vreme de 555 de ani, în anul 1400 (sau în 1429) aceasta este dăruita Mitropolitului Iosif şi domnitorului Moldovei, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu (unii zic de împăratul bizantin Manuel Paleologu), spre a o proteja de persecuţiile împotriva icoanelor - iconoclasm.

În anul 1821, icoana Maicii Domnului este scoasă din Mănăstirea Neamţ şi dusă într-o poiană tainică, de pe Muntele Rusu, în locul în care se află astăzi Schitul Icoana Veche. Aici, icoana a fost îngropată, dimpreună cu alte obiecte de valoare, din pricina turcilor care îi urmăreau pe eterişti.

Astăzi, icoana Maicii Domnului se află în biserica cea mare a Mănăstirii Neamţ, închinată Înăţării Domnului, fiind cinstită ca făcătoare-de-minuni. Icoana o înfaţişează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus ţinut pe braţul stâng, iar pe verso este pictat Sfântul Gheorghe, fiind ostaş cu capul descoperit, stând pe scaun cu balaurul sub picioare, în mâna dreaptă având suliţa, iar în cea stângă sabia.
Pictura este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase între anii 1844-1845, în timpul stareţului Neonil (+1853).



RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ- LIDIANCA 

Pe stâlpul minţii noastre închipuie cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ţie de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul. Sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii Tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul Tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, Ceea Ce eşti Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care prin pătimirea Sa a scos pe Adam din lanţurile durerilor. 
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce eşti Ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ţi s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.
Bucură-Te, Rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creştinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-Te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-Ţi aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale.

Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre !



“Ce gand va numara si ce lauda va rosti sau ce mana va scrie cu mestesugul cartii multimea nenumarata a harurilor si bunatatilor Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Pururea-Fecioara, pe care le-a aratat si pe care le arata din zi in zi neamului omenesc? Ea este:
Mijlocitoare arzatoare pentru toti cei ce o cheama pe langa Fiul ei, Hristos-Dumnezeu;
Liman linistit al tuturor celor clatinati de valuri;
Izbavitoare din valurile lumii si ale trupului, calauzitoarea vietii tuturor celor rataciti;
Cautatoare care intoarce pe cei pierduti;
Ajutorul si puterea celor din incercari;
Mijlocitoarea celor robiti;
Invierea lui Adam celui cazut;
Nimicirea lacrimilor Evei;
Mangaietoarea celor ce jelesc;
Scaunul Imparatului, care poarta pe Cel ce poarta toate,
Innoirea lumii invechite;
Scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant;
Podul ce duce pamantul la cer;
Uimirea ingerilor;
Rana demonilor;
Radacina supunerii si nestricaciunii;
Pomul cu rod nemuritor;
Cea care a lucrat Lucratorul Cel iubitor de oameni,
Cea care a facut sa infloreasca Radacina mantuirii;
Brazda care a facut sa infloreasca Spicul ce intareste inimile;
Masa ce poarta Fericirea vesnica;
Tamaia adusa lui Dumnezeu spre ajutorul nostru;
Folosul lumii;
Pricina indraznelii celor morti la Dumnezeu;
Maica Bunului Pastor;
Staulul oilor intelegatoare;
Izgonirea vrajmasilor nevazuti;
Cea care deschide usile raiului;
Glasul nesugrumat al apostolilor;
Sprijinul nebiruit al ucenicilor;
Taria si puterea crestinilor;
Zorii Zilei neinsangerate;
Nascatoarea Soarelui dreptatii;
Cea prin care a fost izgonita stapanirea diavolului mancatorului racnitor;
Cea prin care S-a aratat Mantuitorul Hristos, Prietenul oamenilor;
Cea prin care am fost izbaviti de noroiul multor pacate si am fost sloboziti de sub stapanirea feluritelor patimi;
Ridicarea oamenilor si caderea demonilor;
Stanca Vieti din care curge apa nemuririi pentru cei insetati;
Stalpul Luminii ce calauzeste si lumineaza pe cei intunecati;
Vasul cu Mana pogorata din cer;
Pamantul fagaduintei care odrasleste blandetea;
Floarea nestricaciunii;
Cununa podoabelor;
Pilda vietii ingeresti;
Pomul stufos la umbra caruia se odihnesc cei osteniti;
Nascatoarea care ne-a izbavit din robia inselatorului;
Ajutorul nostru in fata Dreptului Judecator;
Cea care sterge zapisul greselilor noastre;
Vesmantul celor goi de tot binele;
Usa tainei celei mari;
Slava neindoielnica a credinciosilor;
Cea care cuprinde pe Dumnezeu Cel Necuprins;
Scaunul sfant al Celui ce sade pe heruvimi;
Locuitoare impodobita de slava pe langa serafimi;
Cea care uneste ingeri si oameni;
Cea care a unit fecioria si nasterea, fiind in acelasi timp Fecioara far prihana si Maica a lui Imanuel;
Cea prin care s-a dezlegat blestemul, prin care s-a deschis raiul;
Cheia Imparatiei;
Pricina bunatatilor vesnice;
Vasul intelepciunii lui Dumnezeu;
Comoara Proniei Lui;
Stalpul fecioriei;
Usa Vietii;
Temeiul innoirii noastre;
Pricina milostivirii dumnezeiesti fata de oameni;
Cununa Soarelui Celui Nevazut;
Stralucirea lipsita de umbra a Luminii;
Scanteierea ce face sa straluceasca sufletele;
Tunetul ce loveste pe vrajmasi si demonii inselatori;
Cea care face sa salte Izvorul Vietii,
Baia care curata gandurile;
Potir ce revarsa bucuria;
Cortul Cuvantului lui Dumnezeu;
Sfanta Sfintelor mai presus de orice sfintenie;
Chivotul ales al Duhului Sfant;
Cununa cinstita a imparatilor ce slujesc lui Dumnezeu;
Cinstea si podoaba arhiereilor vrednici si sfinti;
Turnul neclatinat al Bisericii sobornicesti;
Meterezul neapropiat al cetatii credinciosilor;
Despre care David a spus: Cina ma va duce la cetatea cea intarita, care este adunare credinciosilor veniti din adunarile paganilor;
Cea care vindeca neputintele noastre;
Nadejdea si ajutorul sufletelor noastre.



Te laudam si pe tine, Imparateasa binecuvantata si slavita, care ai de-a pururea milostivire de noi si suferi pentru toate chinurile noastre si ceri Fiului tau sa nimiceasca pacatele si ispitele noastre.

Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintai,
Prin tine s-a rupt peretele vrajbei,
Prin tine s-a nimicit stapanirea mortii,
Prin tine am biruit asupra pacatului,
Prin tine s-a sadit fecioria intre oameni,
Prin tine invatam hotararea in faptele bune,
Pein tine ni s-a dat intelepciune, smerenie si iubire,
Iar noi nu ne vom arata biruitori dupa masura in care am fost biruiti, ci mult mai mult. Am fost izgoniti din Eden si prin tine am primit deopotriva cerul si Edenul. Am cules rodul pomului cunostintei si am pierdut pomul vietii, dar prin tine am dobandit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbracati de vesmantul cel dumnezeiesc, dar prin tine ne-am imbracat in Dumnezeu si suntem uniti cu El si ne-a dat puterea de a ne face fii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile si harurile tale pentru noi, o, Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu, care ne-ai daruit viata in care erai tu.
O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.



Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat.
Doamne ajuta!

Vlăstarele vii ale Bisericii

O americancă în slujba Bisericii Ortodoxe

Pe Christina Semon am cunoscut-o într-o drumeţie la mănăstirile din zona Neamţului. Am fost uimită să întâlnesc o americancă ortodoxă, chiar dacă ştiam că în Statele Unite numărul creştinilor ortodocşi este în creştere. Însă ceea ce m-a impresionat şi mai mult a fost să aflu despre ea că era misionară voluntară a Organizaţiei Misionare Creştin-Ortodoxe (OCMC) din SUA. 
 
În Ortodoxia americană, îndemnul hristic dat apostolilor de a merge şi a învăţa toate neamurile despre credinţa în Sfânta Treime a început a fi transpus în faptă în anii â50 ai secolului trecut. Atunci, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Cruce“ din Brookline, Massachusetts, a fost înfiinţat Comitetul Misiunii, care se ocupa de strângerea de fonduri pentru studenţii veniţi din Africa. Ulterior, acest comitet a fost reorganizat, astfel încât în anul 1984 a devenit Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii. La acea etapă, centrul se ocupa în continuare de oferirea burselor studenţilor din Uganda, Kenya, Coreea şi Mexic, dar şi de susţinerea seminariilor teologice „Macarie al III-lea“ din Nairobi şi „Sfântul Gherman“ din Kodiak, Alaska, şi suportul misionarilor Bisericii Ortodoxe a Greciei în Africa. Peste un an, centrul a trimis pentru prima dată grupuri de studiu în Etiopia, Ghana şi Kenya.
 
Două decenii mai târziu, centrul, care a fost redenumit Organizaţia Misionară Creştin-Ortodoxă (OCMC), a început să organizeze anual plecarea a 20 de echipe de misionari în zeci de ţări. Deşi e ţară majoritar ortodoxă, România se numără şi ea printre ţările în care îşi desfăşoară activitatea voluntari ai OCMC. Christina Semon este unul dintre misionarii aceştia. „Străbunica mea este din Lvov, Ucraina. Ea a imigrat în Statele Unite la începutul anilor 1900, unde s-a căsătorit cu un ungur, aşa că rădăcinile mele sunt europene“, îşi începe povestea Christina. 
 
Străbunica ei a fost o femeie credincioasă, astfel că datorită ei credinţa ortodoxă s-a păstrat cu sfinţenie în familie, urmaşii fiind toţi botezaţi ortodocşi. Străbunicii Christinei s-au stabilit în oraşul Scranton, din statul Pennsylvania, unde familia ei locuieşte şi acum.

De la studii slavice la misionarism în România

Christina a absolvit Facultatea de Studii Slavice a Universităţii Binghamton din New York, SUA. Dorind să cunoască pe viu cultura slavă, din a cărei sevă s-au hrănit rădăcinile familiei sale, a participat la un  program de schimb de experienţă în Rusia, petrecând un an de studii în Sankt Petersburg. Atunci a descoperit că-i place foarte mult să călătorească şi să descopere culturi noi. În ultimul an de facultate s-a gândit că ar fi frumos să facă voluntariat, de aceea căuta programe de acest gen. Una din opţiunile ei era să aplice la Corpul Păcii, însă în acelaşi timp voia să facă ceva pentru Biserică. Atunci a descoperit OCMC. „Când am aflat scopul organizaţiei, am simţit că a fi misionară e ceea ce vreau să fac cu adevărat“,  povesteşte cu emoţie Christina. Timp de un an, ea s-a ocupat de acumularea fondurilor, deoarece fiecare voluntar OCMC trebuie să se ocupe personal de strângerea banilor pentru misiunea ce urmează să o facă. Dorinţa de a cunoaşte locurile de unde a plecat străbunica ei a motivat-o să aleagă România, dat fiind faptul că OCMC nu avea parteneriat cu Biserica Ucrainei. Stabilită la Cluj în 2009, Christina a fost implicată în două proiecte pe care organizaţia ce o reprezintă le desfăşoară în colaborare cu Departamentul Social al Mitropoliei Clujului, şi anume Asociaţia Filantropică „Christiana“ şi Centrul de Consiliere în Adicţii „Sfântul Dimitrie Basarabov“. La „Christiana“ ea se ocupa de  activităţi pentru copii şi mamele lor cu statut de social-vulnerabili în cadrul Centrului de servicii sociale „Acoperământul Maicii Domnului“, iar la „Sfântul Dimitrie Basarabov“ făcea terapie ocupaţională cu alcoolicii în recuperare. 
 
Împreună cu Floyd Frantz, şi el voluntar OCMC şi director al Centrului „Sfântul Dimitrie Basarabov“, Christina a vizitat Republica Moldova. „Domnul Floyd s-a aflat şase luni în oraşul Leova din republică, timp în care a avut posibilitatea să cunoască mai bine oamenii şi Biserica de acolo, şi atunci a observat că în Republica Moldova tinerii nu se implică în viaţa Bisericii în aceeaşi măsură în care aceasta se întâmplă în România. La finalul misiunii mele în România, el m-a încurajat să prelungesc contractul de voluntariat, pentru a face misiune şi în stânga Prutului, ca să ajut Mitropolia Basarabiei în dezvoltarea programelor de tineret. Astfel, la invitaţia şi cu binecuvântarea IPS Petru am plecat în Republica Moldova.“ 

Misiune printre tinerii ortodocşi din stânga Prutului 

În cei doi ani pe care i-a petrecut la Cluj, Christina a făcut cursuri de limbă română, încât la finalul misiunii sale acolo se descurca de minune la nivel conversaţional. Venirea în Republica Moldova urma să fie o provocare din punctul de vedere al limbajului, dată fiind diferenţa de dialect, însă aceasta nu a speriat-o. Astfel, în aprilie 2011, Christina şi-a început activitatea în orăşelul Orhei, la Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului“, al cărei paroh este părintele Sergiu Aga. Scopul pe care şi l-a propus la început de drum a fost să-i ajute şi să-i motiveze pe tinerii din Mitropolia Basarabiei să fie mai activi în viaţa Bisericii, atât la nivel de parohii, cât şi la nivel de mitropolie. „Pentru început am stabilit întâlniri săptămânale cu tinerii care frecventau Biserica «Sfântul Vasile de la Poiana Mărului». În cadrul acestor întâlniri discutam cu tinerii ideile pe care ei le propuneau sau ne gândeam la vreo activitate pe care o puteam organiza în legătură cu sărbătorile religioase.“ În acest fel grupul de tineret al bisericii, ajutat de Christina, a fost capabil să desfăşoare câteva activităţi, printre care pelerinaje, discuţii, seri de film, precum şi activităţi de ajutorare a filialei Misiunii sociale „Diaconia“ din Orhei. Această filială se ocupă de implementarea a două proiecte în Orhei: primul are drept scop reintegrarea în societate a orfanelor din regiune şi celălalt îi ajută pe copiii din familii social-vulnerabile la îndeplinirea temelor de acasă. Tinerii de la biserică s-au alăturat voluntarilor filialei „Diaconia“ din Orhei şi astfel au reuşit să ajute la implementarea cu succes a acestor două proiecte. 
 
La nivel naţional, proiectele iniţiate de tânăra misionară au avut scopul de a îmbunătăţi relaţiile de colaborare în domeniul activităţilor de tineret cu celelalte mitropolii din Patriarhia Română. Christina a primit binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de a colabora cu mitropolia pe care o conduce şi în acest fel grupul de care avea grijă misionara s-a împrietenit cu tinerii din (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români) ATOR. Drept rezultat, au urmat diverse activităţi, la care primii au fost invitaţi să participe, printre care se numără şi taberele de la Durău şi Nemţişor. „Mai presus de toate sunt relaţiile interpersonale care s-au stabilit între tinerii din grupul nostru şi cei din ATOR Iaşi şi ATOR Constanţa“, explică Christina.

Vlăstarele vii ale Bisericii, îngrijite de ortodocşi americani

Un proiect foarte important pentru ea a fost tabăra de spiritualitate pentru tineri „Apă din Piatră“, pe care a organizat-o anul trecut. A fost prima tabără de acest fel din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, ceea ce i-a bucurat mult pe organizatori. OCMC a trimis şi o echipă din cinci voluntari americani, care au avut rolul de formatori ai taberei, fapt care a adus diversitate şi a stârnit curiozitatea adolescenţilor. Pentru organizarea acestei tabere, precum şi pentru multitudinea de activităţi pe care a reuşit să le organizeze, Christina a fost distinsă de către Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, cu înaltul ordin „Crucea pentru mireni“. Despre aceasta însă, ea nu povesteşte nimănui, de aceea zâmbeşte cu modestie când cineva îi aminteşte de ordin. Tabăra „Apă din Piatră“ a avut continuitate, a doua ediţie a acesteia desfăşurându-se recent. 
 
La fel ca şi anul trecut, au participat şi cinci voluntari OCMC. „Am avut o enormă satisfacţie sufletească la finalul taberei, văzând prieteniile frumoase care s-au înfiripat pe parcursul celor câteva zile. Sper că mitropolia va continua tradiţia organizării acestei tabere, cu susţinerea noastră, a voluntarilor OCMC.“
 
Voluntarii acestei organizaţii pot fi atât mireni, cât şi preoţi. Astfel, părintele Anastasios Bourantas, grec de origine, a făcut parte din echipa de misionari care a vizitat Mitropolia Basarabiei în septembrie 2012, în calitate de moderator al trainingului „Tinerii - vlăstare vii ale Bisericii“. „Părintele Anastasios este responsabil de Departamentul Programe pentru Tineri din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi are o vastă experienţă în lucrul cu tinerii. Rolul său a fost să împărtăşească din experienţa sa preoţilor şi mirenilor care au participat la trainingurile pe care le-am organizat în Chişinău, Orhei şi Cahul.“ Alături de părintele Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului „Asociaţii de tineret“ din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români, misionarii americani au explicat participanţilor importanţa implicării tinerilor în viaţa Bisericii şi i-au învăţat cum să conceapă proiecte. „Roadele acestui proiect nu au întârziat să apară. Au fost organizate câteva pelerinaje la mănăstirile basarabene, precum şi o conferinţă cu tematică antiavort“, îşi aminteşte interlocutoarea noastră.

Orhei – a doua casă pentru misionara din Statele Unite

Concomitent cu activitatea misionară, Christina a făcut şi studii de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pe care le-a absolvit cu succes anul acesta. A fost destul de dificil pentru ea, deoarece a fost foarte ocupată cu activităţile pe care le desfăşura în Orhei. Pentru a ajunge la cursuri, Christina făcea naveta Orhei-Iaşi, ceea ce înseamnă aproape 200 km parcurşi, inclusiv traversarea frontierei dintre Republica Moldova şi România. „În pofida acestor greutăţi, m-am bucurat mult să descopăr atâtea lucruri pe care nu le cunoşteam despre Biserică. Într-adevăr, cursurile şi lecturile în română au fost o provocare, dar am reuşit să învăţ foarte multe datorită acestei experienţe şi sunt foarte recunoscătoare celor care m-au ajutat să reuşesc să absolv.“
 
Christina este acum la finalul misiunii sale, urmând ca pe 20 august să se întoarcă acasă, în Statele Unite. Totuşi, Orheiul a reuşit să-i devină a doua casă în cei doi ani de activitate. „Sunt foarte recunoscătoare pentru oportunitatea pe care am avut-o de a veni aici şi de a ajuta, deoarece Basarabia are un potenţial extraordinar. Eu cred că Republica Moldova are multe de oferit lumii, cu puţine posibilităţi, oamenii de aici fac destul de multe pentru Biserică şi pentru societate. Ei sunt capabili de sacrificii şi le fac cu bucurie şi, în acelaşi timp, îşi păstrează simplitatea, curajul şi spiritul nealterat de necazuri în pofida multor greutăţi. Aici oamenii mi-au dăruit mult mai multe decât le-am putut eu oferi. Ei mi-au schimbat viaţa şi viziunile mele şi aştept cu nerăbdare să mă întorc acasă ca să împărtăşesc din lucrurile pe care le-am învăţat pe parcursul acestor ani.“
 
Despre Ortodoxia pe care a descoperit-o în România, Christina vorbeşte cu o deosebită dragoste şi o sclipire în ochi. „Ortodoxia românească are rădăcini adânci. Aici există atâtea tradiţii frumoase: cântările bisericeşti, rolul clerului în comunitate, obiceiurile pe care le păstrează cu sfinţenie credincioşii. În Statele Unite însă, lucrurile stau altfel. Acolo, creştinii ortodocşi sunt mult mai puţin numeroşi. Însă, indiferent de locul unde ne aflăm, noi toţi suntem una în Hristos.“

„Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu“

Maica Domnului - modelul adevăratei libertăţi

Ne e din ce în ce mai greu să vorbim azi de modele şi asta nu pentru că nu le-am avea, ci pentru că libertatea noastră nu se mai lasă ademenită de frumuseţe, ci se complace într-un libertinaj consumist ce-i retrage omului modern capacitatea de admiraţie.
 
Cum să poţi vorbi azi de Maica Domnului ca model al adevăratei libertăţi, când noţiunile sunt atât de difuze şi relative, când Maica Domnului pare doar un personaj de legendă ce mai stăruie pe buzele bunicilor care mai ştiu să le spună nepoţilor poveşti, la marginea patului, înainte de o binemeritată odihnă?
 
Chiar dacă ni se spune mereu că trăim într-o lume liberă şi fără constrângeri, observăm la tot pasul forme aberante de constrângere a libertăţii de expresie şi de convingere, chiar în numele acelei libertăţi.
 
Modelul pe care ni-l propune Maica Domnului este un model asumat, un model ce ţine de alegerea fiecăruia, de dorinţa noastră de a avea sens. Alegerea spre o viaţă cumpătată, liniştită, răbdătoare şi iubitoare ţine de disponibilitatea sufletului nostru spre jertfă, având în faţa ochilor sufleteşti chipul luminos şi delicat al Maicii Domnului. Curăţenia vieţii sale poate deveni pentru noi un model de urmat care ne-ar scoate din rutina unei vieţi lipsite de sens şi de frumuseţe. Opţiunea noastră spre puritate şi curăţenie ne-ar aduce o disponibilitate nemicşorată spre Dumnezeu, o angajare integrală în dialogul cu Dumnezeu din rolul celui ce răspunde şi se dăruieşte.
 
Or, tocmai aici Maica Domnului îşi revarsă chipul luminos către lume prin asumarea liberă a răspunderii şi a dăruirii - două aspecte ale vieţii noastre pe care le ţinem de cele mai multe ori în umbră. Parcă nu dorim să fim prezenţi la chemarea Domnului, iar eschivele pe care le folosim sunt de cele mai multe ori copilării.

Fecioara Maria - răspunsul unei umanităţi iubitoare de Dumnezeu

Maica Domnului se dăruieşte deplin Cuvântului, nu numai prin cuvânt, ci prin punerea sa integrală la dispoziţia Lui. Cine nu se dăruieşte integral lui Dumnezeu, într-o deplină eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca Persoană pentru a-şi afla în El personalizarea deplină.
 
Dacă Fecioara Maria a putut aduce prin puritatea ei o contribuţie la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om, la asumarea firii umane, aceasta se datoreşte faptului că ea singură a dus la îndeplinire o putere pe care Dumnezeu de la început  a sădit-o în om  împotriva păcatului. Prin aceasta ea a acoperit toată răutatea oamenilor şi i-a arătat pe oameni vrednici de unirea cu Dumnezeu şi pământul vrednic de petrecerea lui Dumnezeu pe el.
 
Prin frumuseţea ei a arătat lui Dumnezeu frumuseţe comună a firii şi L-a mişcat spre iubirea de oameni. Propriu-zis, ea s-a deschis deplin lui Dumnezeu şi prin aceasta era unită cu El, încă înainte ca El să desăvârşească unirea Lui cu ea prin formarea firii Sale din firea ei. La „plinirea vremii“, de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, a contribuit şi umanitatea prin ea, făcându-se aptă pentru această inserare a lui Dumnezeu în rândul persoanelor umane, prin asumarea firii noastre în Ipostasul Său, în vederea îndumnezeirii ei.
 
În Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu şi umanitate prin femeie, iubirea curată de orice nevoie, primeşte ca răspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare mărturie sensibilă şi veşnică a iubirii Sale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Este umanitatea înnoită, avea să spună părintele Stăniloae, în Hristos-Dumnezeu venit în maximă apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. Unirea voinţelor divină şi umană a îngăduit Duhului Sfânt să lucreze aceasta.

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă

Modelul adevăratei libertăţi pe care ni-l propune Maica Domnului este sfinţenia vieţii. Sfinţenia Mariei ţine mai întâi de fecioria ei. Ea este liberă de orice dorinţă şi ispită omenească. Sensibilitatea ei este curată de poftă şi egoism. Ea e sfântă prin dăruirea deplină de sine  lui Dumnezeu. Fecioria ei nu înseamnă un simplu status trupesc sau un aspect fiziologic ca atare. Mai presus de toate, este o atitudine duhovnicească şi lăuntrică, în afara căreia starea fiziologică ar fi fără sens. Numirea de Pururea Fecioară semnifică mai mult decât o simplă afirmaţie „fiziologică“. Ea exclude orice dorinţe sau pasiuni senzuale şi egoiste, orice desfrânare a minţii şi inimii. Integritatea sau nestricăciunea trupească nu reprezintă decât un semn exterior al curăţeniei lăuntrice. Principalul lucru este tocmai puritatea inimii, acea condiţie absolut necesară pentru a „vedea pe Dumnezeu“.
 
Libertatea pe care ne-o aduce Maica Domnului în atenţie ţine de alegere. Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într-un singur cuvânt: „Fie“. Fără el, avea să spună mitropolitul Bartolomeu Anania, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei răzbat până la sfârşitul veacurilor.
 
Astfel - Buna Vestire devine actul dramatic prin care Dumnezeu consultă libertatea omului şi o invită la participare. Dacă, prin Adam şi Eva, omul se pronunţase împotriva lui însuşi, prin Fecioara Maria el se reaşază la unison cu Creatorul şi se restaurează propria-i libertate, redându-i, în acelaşi timp, direcţia pentru care îi fusese, întru început, dăruită. Printr-un singur cuvânt, Maria e purtătoare de cuvânt a tuturor risipiţilor ce aspiră la un destin comun, obştea mântuiţilor Domnului.
 
„Alegerea“ Maicii Domnului ţine nu doar de libertate, ci şi de modelul vieţii pe care şi l-a asumat. Sufletul ei era condus numai de Dumnezeu, era liber de patimi şi de „dorinţe“, păzindu-se de tot gândul rău, cum avea să spună Sfântul Ioan Damaschin. Întreaga sa dorinţă era îndreptată către lucruri vrednice de dorit şi iubit. Ea nu a avut nici o patimă. Ea şi-a păzit întotdeauna fecioria în minte, inimă şi trup. Aceasta însemna o orientare netulburată a întregii vieţi personale către Dumnezeu, o închinare de sine absolută.
 
Şi vieţile noastre sunt „bântuite“ mereu de momente de răscruce, poate chiar de „bune-vestiri“ prin care Dumnezeu ne cheamă la participare liberă, la ieşire din cercul comodităţilor diurne, la dobândire de sens. Modelul Maicii Domnului ne este mereu la îndemână ca să ne putem contura propriul sens.
 
Mereu avem nevoie de alegere. Viaţa însăşi ţine de propriile alegeri şi este „măsurată“ de ele. Cuvântul Mariei: „Fie voia Ta, facă-se voia Ta în mine“ ar putea fi un răspuns care ne-ar vindeca toate neliniştile, pentru că ne-ar aşeza în ascultare.
 
În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea.
 
Ce frumoasă imagine ne-a lăsat părintele Steinhardt despre Maica Domnului cea mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde cu temeritatea ei de mamă pe Domnul şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Ce frumos şi-o închipuia alergând la poarta Raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pregătită pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.
 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului!

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august, Adormirea Maicii Domnului numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiţie veche, cunoscută mai întâi în Apus şi trecută apoi şi în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca şi dumnezeiescul ei Fiu.



Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.

Iubiții mei,
în postul acesta și în toată viața noastră ne-am apropiat de Maica lui Dumnezeu cu sfială și cu delicatețe de suflet.
Ne-am apropiat cu lăuntrul nostru, în rugăciune, de simțirea duhovnicească a Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu.
Pentru că așa se cuvine să ne apropiem de cea mai cinstită și mai mărită Sfântă a lui Dumnezeu.
De cea care s-a făcut locaș al Stăpânului și scară pe Care S-a coborât la noi Fiul lui Dumnezeu.
Pentru că Maica lui Dumnezeu dorește să ne învețe maternitatea sa, relația sa de mare iubire cu Fiul ei și cu Dumnezeul nostru, modul în care ea se roagă pentru noi, modul în care Sfinții stau în fața Prea Sfintei Treimi.
De aceea, spre exemplu, Sfântul Maxim Cavsocalivitul (care a trăit în secolul al 14-lea) a primit de la Maica lui Dumnezeu putere asupra demonilor și a fost întărit de ea cu pâine cerească. Dar totodată a mirosit bună mireasmă datorită venirii Maicii Domnului la el și s-a umplut de bucurie și veselie negrăită.
De unde vedem măreția duhovnicească, plină de bucurie, de delicatețe dumnezeiască, pe care o revarsă în viața Bisericii prezența îndumnezeită a Maicii lui Dumnezeu.
Căci noi o cinstim ca vie pe cea vie, al cărei trup nu a mai fost găsit în mormânt, pentru că a fost ridicat la cer de Fiul ei.
De unde relația continuă, neîntreruptă dintre Fiu și Maică, Maica fiind întotdeauna ascultătoare Fiului ei.
Pentru că ascultarea ei e învățată de la Cel care S-a arătat întru toate ascultător Tatălui Său.
Sfintele sale Icoane, cele în care Maica lui Dumnezeu ne descoperă prezența sa duhovnicească, sunt chemări spre Dumnezeu.
Sunt chemări spre a trăi pe viu prezența lui Dumnezeu în persoana Maicii Domnului.
Și Maica lui Dumnezeu, prin Icoanele ei care zboară sau plâng, zâmbesc sau privesc cu profunzime în sufletul nostru, ne învață să ne comportăm în mod complex în viața noastră de evlavie.
Dacă Portărița zboară e pentru ca noi să alergăm pe apă după ea.
Să nu credem că e de ajuns doar să ne rugăm în fața ei…ci trebuie să ne și nevoim a-i căuta voia.
Dacă Maica Domnului plânge într-o anume icoană a ei nu trebuie să credem că plânge doar de bucurie…ci și pentru păcatele noastre.
Iar dacă ne zâmbește într-o anume zi dintr-o icoană a ei sau din alta ne privește cu mustrare…e pentru ca să înțelegem cu ce delicatețe dorește Maica lui Dumnezeu să ne învețe evlavia curată, duhovnicească a vieții cu Dumnezeu.
Însă evlavia curată nu își permite diminutivări cu Maica Domnului și nici iconizări ale persoanei sale de o factură folclorică.
„Măicuță” cred că e un apelativ neserios, pentru că vine dintr-o intimitate cu ea prea…îndrăzneață. Un fel de tragere de șireturi cu Stăpâna lumii.
Pentru că Biserica vorbește despre Născătoarea de Dumnezeu, despre Prea Curata Fecioară, despre Maica Domnului, despre Mireasa Stăpânului, adică cu sobrietate, cu evlavie plină de cutremurare…dar nu îi diminutivează personalitatea în cultul ei.
Pentru că diminutivarea, în această situație, înseamnă bagatelizarea persoanei sale.
Tot la fel, Biserica, nu ne propune o întâlnire cu „Iisuț” sau cu „Domnulețul” nostru…pentru că Biserica vorbește cu claritate, cu demnitate și cu bun simț, cu multă evlavie.
Dar când consideri că teologia iconizată trebuie pictată într-o manieră largă, fără acrivie, fără delicatețe teologică și istorică, tocmai de aceea poți să faci din Maica Domnului un fel de țărancă româncă, cu cosițe la vedere și cu stele în păr…pentru că nu o mai vezi sobru, așa cum o vede Biserica.
Încurajarea lucrului neserios, a raportării neteologice la Dumnezeu și la Sfinți e catastrofală.
Pentru că asta e secularizarea despre care tot vorbim: dezrădăcinarea teologiei și a vieții ortodoxe din Biserică și înțelegerea lor după ureche.
Reinterpretarea non-teologică a teologiei.
Și când ai îndrăzneală rea în ceea ce privește raportarea la Sfinții Bisericii arăți că ai o raportare îndrăzneață la Dumnezeu, de la Care ar fi trebuit să înveți evlavia.
De ce vorbesc despre toate acestea?
Pentru că în praznicul de azi nu suntem chemați la înțelegerea unei simple înmormântări…ci la un eveniment plin de evlavie, plin de reală raportare la Dumnezeu.
Maica Domnului a primit cu bucurie vestea adormirii ei.
Sfinții Apostoli au fost aduși în mod minunat, întru slava Treimii, la prohodirea ei.
Totul s-a făcut cu cuviință bisericească.
Cu evlavie multă, cu cutremurare dumnezeiască.
De aceea suntem chemați să ne întâlnim cu cea care, întru adormirea ei, nu ne lasă pe noi singuri.
Pentru că venim pentru trecut, pentru retrăirea trecutului tocmai pentru ca să ne întâlnim cu prezentul de bucurie și de har pe care Maica lui Dumnezeu îl revarsă în viața noastră.
Și poate că unii se întreabă de ce tot ne scufundăm în trecut, în trecutul Bisericii și al lumii, ca să descoperim viețile Sfinților lui Dumnezeu și ce a făcut Dumnezeu pentru noi…și nu ne raportăm acum, actual, cotidian, la Dumnezeu?
De ce are Biserica nevoie de istorie ca să vorbească despre prezent?
Pentru că prezentul Bisericii nu e rupt de trecutul ei!
Trecutul Bisericii e un continuu prezent, pentru că Maica lui Dumnezeu, căreia noi îi retrăim adormirea, e vie și împreună cu noi la acest eveniment eclesial.
La acest eveniment din care Biserica se hrănește și învață enorm de multe lucruri.
Dar nu numai Sfinții Bisericii participă la viața prezentă a Bisericii, ci întreaga umanitate vie sau adormită, care este sau nu plină de harul Treimii, are de-a face cu viața Bisericii, trăiește din cauza ei, pentru că viața Bisericii e viața lui Dumnezeu cu oamenii și cu întreaga creație.
Postul încheiat azi a fost pentru ca să avem minte clară, lucidă, bucuroasă.
Ca să înțelegem cu delicatețe și să simțim cu revărsare de inimă prezența lui Dumnezeu, a Maicii lui Dumnezeu și a tuturor Sfinților și Îngerilor Lui în viața noastră.
Și cred că suntem bucuroși toți câți suntem împăcați cu Dumnezeu și recunoscători pentru toate binefacerile primite, prin rugăciunile Maicii Domnului, în viața noastră.
Cred că suntem mulțumitori, cu toate căderile noastre cele cumplite…
De aceea suntem prezenți astăzi la praznic, pentru că suntem împreună cu Maica lui Dumnezeu în viața noastră.
Și vrem ca să îi învățăm pe toți să nu hulească persoana și viața ei, Sfintele sale Icoane, toată evlavia Bisericii, pentru că prezența ei în lume, ca rugătoare și susținătoare a noastră în lupta cu păcatul înseamnă propria noastră mântuire.
Prea Curată Stăpână, Pacea și Bucuria întregii lumi, cea care ne înveți pe noi marile tale binefaceri, nu ne lăsa nici acum și nici vreodată, goi și lipsiți de harul tău, ci ne întărește în toate ale noastre cu rugăciunile tale cele preasfinte.
Roagă-te pentru noi neîncetat, Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să înțelegem cum să facem în toate voia Lui.
Cum să cinstim pe Treimea cea Preasfântă și Preadumnezeiască, dintru Care e toată ieșirea cea bună și desăvârșită a slavei cele îndumnezeitoare și cum să ne umplem de mila ta de Maică și de bucuria ta pentru a sluji lui Dumnezeu.
Pentru ca astfel, bucuroși și împliniți în toate zilele vieții noastre, să ne umplem, prin rugăciunile tale, de mila și de ajutorul lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit și închinat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș 

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu



Preasfanta stapana, de Dumnezeu Nascatoare, departeaza de la noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, trandavirea, uitarea, nerecunostiinta, lenevirea si toate gandurile cele rele si viclene, urate si defaimatoare. Alunga-le de la inimile noastre cele ticaloase si de la sufletele noastre cele intinate si de la mintea noastra cea intunecata. Stinge vapaia patimilor noastre si ne ajuta ca neputinciosi santem. Fereste-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene si de toate faptele cele rele, din noapte si din zi si ne izbaveste de ele. Ca prebinecuvantat si preamarit este numele tau cel sfant, in cer si pe pamant, in vecii vecilor. Amin.




 

 

Mergi la cer
(prohodul adormirii Maicii Domnului 15 august)

Mergi la cer si te așază
Lângă Fiul tău ceresc
Si de-acolo priveghează
Peste cei ce te iubesc.

De dureri si de primejdii, 
Tu ne scapă orișicând, 
Si in brațele nădejdii
Tu ne tine pe pământ.

După Dumnezeu pe lume, 
Toți creștinii te iubesc, 
Pe vecie al tău nume
Ne va fi un scut ceresc.

Când in fata ta preasfântă
In genunchi noi ne rugam, 
Toți dușmanii se spăimântă
Când cântări iți înălțăm.

Ca si ucenicii plângem
Astăzi adormirea ta, 
Laolaltă toți ne strângem
Cerând ocrotirea ta.

Fiului Tău scump si dulce
Rugătoare pentru noi
Să fii totdeauna, Maică, 
Si ne scapă din nevoi.


Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii dumneavoastra să răsară mereu câte-o rază de soare care să va aducă fericire şi bucurie. 
Doamne ajuta!