Despre purtarea creştinului la locul de muncă

Munca şi dreptul la muncă sunt lăsate de Dumnezeu de la început prin porunca: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul (Facerea 1, 28). La fel zice şi Sfântul Apostol Pavel: Cel ce nu lucrează, nici să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10).
Creştinii iubitori de Hristos sunt datori să trăiască cu mare cinste şi corectitudine în societate. Ei nu trebuie să fie leneşi, lacomi, iubitori de averi, nici să se hrănească din furt. Ci să-şi întreţină viaţa şi familia din muncă cinstită, cum ne învaţă şi Sfânta Biserică. Iar acolo unde lucrează - acasă, pe câmp, la fabrică - creştinii trebuie să fie model în toate. Să fie blânzi, smeriţi, răbdători, tăcuţi şi să se roage neîncetat, rostind rugăciunea lui Iisus şi orice alte rugăciuni scurte. Apoi să nu înjure, să nu fure, să nu vorbească cuvinte de hulă, de osândire, ştiind că, pentru orice păcat şi cuvânt deşert fiecare va da socoteală în faţa lui Hristos.
De asemenea, să nu aducă nici un lucru străin în casele lor, nici să cumpere lucruri de lux şi nefolositoare, în timp ce mulţi nu au cu ce trăi. Apoi, din osteneala lor să facă milostenie după putere, şi mila lui Dumnezeu le va binecuvânta casa, munca, viaţa şi sufletul.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, volumul II, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, p. 69)

+ Fecioara Curata +
Cantare alcatuita de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina
http://www.youtube.com/watch?v=3fRlcybKeqI
Fecioară Maica Maria, Stăpînă Împărăteasă,
Pe tine te fericim
Curată fiică din Adam, parfum de floare-aleasă.
Pe tine te fericim

Aleasă fiică de-mpărat, fecioară nenuntită,
Pe tine te fericim
Smerenia te-a ridicat şi te-a făcut slăvită.
Pe tine te fericim
Mai sus de ceruri te-ai suit prin naşterea străină,
Pe tine te fericim
Pe heruvimi i-ai covîrşit în cinste şi-n lumină
Pe tine te fericim
Şi serafimii-n zborul lor, la slava ta cu dor privesc,
Pe tine te fericim
Arhanghelii şi ceata lor, de frumuseţea ta doresc.
Pe tine te fericim
Cîntarea heruvimilor spre tine se îndreaptă,
Pe tine te fericim
Iar ceata serafimilor în ode se desfată.
Pe tine te fericim
Arhanghelii neîncetat cu toate oştile cereşti
Pe tine te fericim
În dorul lor nesăturat, din laudă nu se opresc.
Pe tine te fericim
Eşti bucuria cetelor de îngeri, laudată,
Pe tine te fericim
Eşti pacea şi sfinţitul dor a sfinţilor, Curată.
Pe tine te fericim
Eşti mîngîierea tuturor ce ţie se închină,
Pe tine te fericim
Eşti Maica ortodocşilor şi-a lor nadejde bună.
Pe tine te fericim
A rînduielilor cereşti Stăpînă mult cîntată,
Pe tine te fericim
Esti şi a celor pămînteşti scăpare-ntemeiată.
Pe tine te fericim
Din aurorile cereşti făcile luminată,
Pe tine te fericim
Şi nouă ne împărtăşeşti lumina cea curată.
Pe tine te fericim
Potir sfinţit ce dăruieşti izvor de nemurire;
Pe tine te fericim
Adapă-ne pe noi, cei reci, cu veşnica-ţi iubire,
Pe tine te fericim
Şi ne hrăneşte neîncetat cu Pîinea de viaţă
Pe tine te fericim
Ce dintru tine s-a luat, Fecioară preacurată.
Pe tine te fericim
O, Maica fară de păcat, balsam de mîngîiere
Pe tine te fericim
Ne fii celor ce-am apucat cărarea spre-nviere.
Pe tine te fericim
Fecioară Maica, te avem liman de mîntuire
Pe tine te fericim
Şi bucurie şi îndemn şi cale de suire.
Pe tine te fericim
Bucură-te, roză de mai şi floarea curăţiei,
Pe tine te fericim
Bucură-te sfinţite Rai, sălaşul fecioriei.
Pe tine te fericim
Mireasa sfîntă, al tău dor ne umple de iubire
Pe tine te fericim
Şi ni se face tuturor urcuş spre-mpărăţie.
Pe tine te fericim
Şi cu căldură te rugăm, Stăpînă prea sfinţită,
Pe tine te fericim
Păzeşte-ne, te implorăm, de-a celui rău ispită.
Pe tine te fericim
Ne apără şi te fă zid şi turn de apărare
Pe tine te fericim
Ca să-ţi aducem ca prinos a noastră mulţumire.
Pe tine te fericim
Şi-mpărăţia lui Hristos ne-o dă ca moştenire,
Pe tine te fericim
Ca să-ţi aducem ca prinos a noastră mulţumire.
Pe tine te fericim
Şi să-ţi cîntăm neîncetat cîntarea ta-n vecie
Pe tine te fericim
Cuvine-se cu-adevărat să te slăvim, Marie!
Pe tine te fericim

Corectitudinea maturului se modelează în copilărie.

Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul ce se află în boboc. Copacul de la fragida vârstă poate fi îndreptat să crească drpet. Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în privește educația noastră. Acum să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a dezvolta o frumoasă floare mirositoare?

Desigur că venind în această lume sîntem fără prea mari dorinţe. Nu avem necesităţi pe care nu le acoperă Tatăl ceresc. Şi de fapt de ce are nevoie cel mai mult orice fiinţă în care sufletul e viu? De dragoste...De dragostea părinţilor săi, de dragostea Dumnezeului său pe care încă n-o ştie, dar de care e înconjurat chiar din momentul zămislirii sale. Ar trebui să-i cultivăm anume aceste sentimente dacă i-am dori cu adevărat fericire copilului nostru. Dar cum sîntem noi aşa ne e şi fericirea noastră. Ne face pe noi fericiţi mulţimea nimicurilor pe care „ni le putem permite” şi bucuria de la folosirea lor. Credem că la fel este şi pentru acest mic îngeraş. Oare are el nevoie de toate obiectele pe care le propune o întreagă industie care are ca scop deservirea necisităţilor bebeluşilor? (E şi normal că majoritatea văzînd cîte „îi trebuie" unui copil nu mai vor să aibă copii). Nu sînt împotriva lucrurilor care facilitează îngrijirea copiilor. Nu înţeleg de ce credem că copilul nostru va fi mai puţin fericit dacă nu va avea toate aceste lucruri. Şi nefericirea noastră de la imposibiltatea de a putea avea toate aceste nimicuri se transmite şi copilului. Pentru el încă simţirea e prioritară, numai apoi vom reuşi să i-o schimbăm. Şi vom face totul ca să devie la fel de nefericit ca şi noi. Mai trece puţin timp şi copilul începe a observa cu nu are ceva ce are un semen de-al lui. Aleargă la noi şi cu lacrimi sincere ne cere explicaţie „De ce?" Apare şi un primul „vreau". Înţeleg că la o vîrstă cu totul fragedă nu se poate de explicat că neposedarea acelui lucru nu-l va face mai puţin fericit. Nici nu e necesar. Se poate de găsit o soluţie de moment. Dar vom avea o primă victorie dacă nu-i vom îndepleni imediat acea dorinţă de posedare. Ea numai atunci e mică şi nevinovată. Dacă ne-am da seama de cîte rele îl va păzi pe viitor stoparea acestor dorinţe de a vrea şi a poseda. Cînd acelaş copil se întîmplă că din careva motive a „rămas" fără jucăria preferată din „marea noastră dragoste” îl consolăm că o vom înlocui cu una şi mai bună. Îi spunem oare că a fost ceva neînsemant, încercăm să-i schimbăm gîndurile spre ceva frumos şi netrecător. Pînă cînd îl poate consola şi o floare, şi un zîmbet. Mai apoi cînd „jucăriile” din viaţa noastră vor deveni tot mai desăvîrşite nu ne vom putea consola la pierderea lor aşa de simplu. Vor creşte în tragedii adevărate. Dar mai trebuie să menționez aici că dorința copilului de a avea ceva vine din privirea la posibilitatea părinților de a agonisi. Odată ce casa e lucsoasă și copilul va tânji după jucării de lux. Și aceasta va distruge sufletul care e dat de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Întoarceți-vă în timp și amintiți-vă de posibilitățile anilor ´80 Șși veți vedea adevărata și marea taină de aducație a fostei generații. Au crescut oameni buni și și înțelepți. Oare de ce acum nu este posibil această educație? Pentru că desfătarea este prea mare. Îmbuibările lumești și agonisirea de lux este moarte pentru suflet. Iată ce ne îngreunează în educația noastră pentru copii.

Majoritatea ne consacrăm toată viaţa după naşterea copiilor pentru fericirea lor. Cei drept avînd un înţeles total greşit despre ce ne va face copilul fericit. După cele mai bune jucării, vom încerca să găsim cea mai bună grădiniţă, şcoală, profesori, îl vom înscrie la numeroase cercuri şi lecţii suplimentare. Totul va fi consacrat lui. În goana aceasta de a găsi noi surse pentru o tot mai mare „desăvîrşire” a propriului copil vom uita şi să-l întrebăm ce-şi doreşte el. Vom uita să-l întrebăm care e chemarea sufletului său. Cîte un pic îl vom face să şi uite că î-l are. Dacă măcar un pic ne-am stopa...

Cred că în majoritatea familiilor și în metoda lor de educație se evită existența lui Dumnezeu. Și acest lucru ne vorbește despre imperfecțiunea copacului care crește. Dacă măcar un pic ne-am aduce aminte că, copilul nu are nevoie doar de hrană, haine şi multe alte lucruri cu însemnătate diferită pentru el. Dacă ne-am da seama cît mai curînd că el are nevoie şi de hrană spiritală. Puteți să-i oferiți toate bunătățile din lume, dacă nu îi veți oferi sursa de legătură cu Creatorul zădarnic vă este efortul unei educații perfecte. Vine timpul când vă ve-ți întreba: „Parcă i-am oferit tot ce trebuia / De ce este așa?”. Să nu evităm să-i arătăm şi adevărata latură a vieţii, pentru care el şi există. Să-i arătăm care e adevăratul scop din viaţa sa. Copilul nu e nicicând prea mic pentru întîlnirea cu Dumnezeul său. El e gata să-l primească oricînd. Noi îl îndepărtăm de Creatorul său... prin metodele noastre omenești.

Să ne grăbim să punem haragul potrivit la timpul cuvenit ca astfel planta noastră să aducă rod frumos societății, aproapelui nostru și prin toate acestea lui Dumnezeu. Şi să ne păzească Dumnezeu ca după „educaţia” pe care i-o oferim copilului să nu ajungem la o recoltare rușinoasă a rodului muncii noastre...

Sfaturi Intelepte-Cuvinte de Folos-2!-Arsenie Boca

Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
Rugăciunea e alimentată cititnd Sfanta Scriptura şi învăţătura de credinţă.
Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi.
Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
Articole pe aceeași tema: Sfaturi Intelepte-Cuvinte de Folos-1! - Arsenie Boca
Va urma...

Subiecte de interes: Arsenie Boca , cugetari ortodoxe , Sfaturi Intelepte , proverbe

Sfaturi Intelepte-Cuvinte de Folos-4!-Arsenie Boca

Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită.
Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună.
Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt.
Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi.
Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem.
Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile.
Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu.
Nu te poţi lua "la trântă" cu el fără "Doamne Iisuse.", şi nu poţi zice "Doamne Iisuse." câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.
Faceţi măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiţi să zici "Doamne Iisuse.", zi: "Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine".
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne înbogățim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.

Subiecte de interes: Arsenie Boca , calea mantuirii , cugetari ortodoxe , Cuvinte de Folos , Sfaturi Intelepte

Despre Bunatate!-cugetari ortodoxe


Despre BunatateDispozitia inimii da valoarea darului. Ea singura da pretul celor oferite. (Sfântul Ambrozie)

A da cu placere valoreaza mai mult decât ceea ce dai. (Fericitul Augustin)

Prin multimea bunatatilor Sale, Dumnezeu a binevoit sa faca ceva care sa-I primeasca binefacerile si sa se împartaseasca din bunatatea Lui : aduce de la nefiinta la fiinta, creeaza Universul, atât pe cele vazute, cât si pe cele nevazute si pe om. (Sfântul Ioan Damaschin)

Când un strain bate, caritatea îi deschide usa ospitalitatii; odata intrat, îl întâmpina bucuria; odata primit, îl gazduieste omenia; pe cel flamând, îl hraneste bunatatea; pe cel cazut in deznadejde, îl calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea. (Sfântul Ambrozie)

Sa-I dam lui Dumnezeu de bunavoie, ceea ce oricum trebuie sa-I dam. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Subiecte de interes: ganduri bune , cugetari ortodoxe , Cuvinte de Folos , apoftegme

Despre Bucuria Credinței!-cugetări ortodoxe


BucuriaDumnezeu nu ne poruncește și nu dorește să fim triști în inima noastră; mai degrabă, dorește ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. (Sfântul Ioan Scărarul)

Chiar și aici, Paștele a fost maret, sfânt, duhovnicesc și de neuitat. (...) A fost binecuvântat de liniștea stelelor și de suferințele noastre; inimile noastre băteau pline de bucurie. (Scrisoare dintr-un lagăr sovietic)

Nu lăsa întristării sufletul tau si nu te chinui cu prea multa purtare de grija; veselia inimii da viata omului si voiosia lui îi prelungește zilele. (Sfânta Scriptură)

Dacă are virtute, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea adevărată sufletul omului. (Sfântul Vasile cel Mare)

Bucuria este o necesitate de prim ordin a vieții omenești. Ea este pentru om ceea ce este lumina pentru plantă, (...) este un ajutor neprețuit al sănătății sufletești și trupești. (pr. Filaret Costea)

Înlăuntrul nostru trebuie să fie pururea Înviere. (Inocențiu Arhiepiscopul Odesei)

Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cel ce iubește, mereu se bucură. (Teofilact)

Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în Ceruri ! (Sfânta Scriptură)

Frica Numelui Tău varsă bucurie în sufletul meu. (Sfânta Scriptură)

Bucurați-vă ! (Sfânta Scriptură)

Subiecte de interes: cugetari ortodoxe , Cuvinte de Folos , credinta ortodoxa

✤✤✤MIROSUL DE TAMAIE✤✤✤

Să pui tămâie pe altar,
În jertfa de mâncare,
Şi-aici se cere dăruire
Şi luptă foarte mare.

Să stai în privegheri mereu
Când noaptea e târzie,
Când alţii dorm, tu să aprinzi
Mirosul de tămâie.

Să fii ca vameşul, hulit
Când îţi ridici privirea,
De fraţii care-n rugăciuni
Îşi spun neprihănirea.

Să pui tămâie în potir,
Ca viaţa e amară,
Căci uite, îngerul spre cer
Cu rugăciunea zboară.

Şi totuşi El a poruncit,
În jertfa de mâncare,
Să pui tămâie, ca miros
Spre slava Lui cea mare.

Şi duhurile rele fug
De-aleasa tămâiere;
Când tu te rogi prin Duhul Sfânt
Cu lacrimi şi putere.

De pui tămâie şi ulei
Şi în făină sare,
Şi cel bolnav la ruga ta
Primeşte vindecare.

Acesta-i preparatul sfânt,
Aceasta-i tâlcuirea,
Aşa la alţii să vesteşti
Pe Domnul, Mântuirea!

— cu Valeria Oana.

Strop de liniste !

Rugaciune catre Sfantul Duh !



“Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, miluieste, lasa si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit in aceasta zi, ca un om si nu numai ca un om… Pacatele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din obiceiul cel rau, si care sunt din voia mea cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu Numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevenit pe cineva in mania mea, sau m-am maniat, sau fara de vreme am adormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am miluit, sau pe fratele meu am scarbit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu, pe mine, lenesul si nevrednicul robul Tau, usureaza-ma, izbaveste-ma ca un Bun si de oameni iubitor.
Ca in pace sa ma culc si sa dorm, eu, si sa cant si sa preamaresc preacinstit numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!”
(Arhimandrit Sofian Boghiu, Chemarea Credintei nr 37, 1996)

Blândeţea, podoaba Duhului !




Blândeţea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă,înţelegătoare, omenoasă faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte mânia şi înţelepciunea adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar necredincioşii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă.
Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.

Sfântul Apostol Pavel ne arată că blândeţea este o roadă a Duhului alături de alte virtuţi, în timp ce păcatele sunt fapte ale firii pământeşti (Galateni 5,22-23). Ea este o îmbrăcăminte a inimii (Coloseni 3,12), care trebuie căutată (I Timotei 6,11). Odată căpătată, se va manifesta faţă de toţi oamenii (Tit 3,2), şi va fi cunoscută ca atare de aceştia, cum este cazul apostolilor (Filipeni 4,5), ne încredinţează apostolul Pavel. În predica de pe munte, Domnul spune:
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. (Matei 5,5; v. şi Psalmi 36,11).
Psalmistul arată că ei "se vor desfăta de mulţimea păcii" (Ps. 36,11) şi că împăratul este dator să apere adevărul, blândeţea şi neprihănirea (Ps. 44,4-6).
Înţeleptul Solomon ne învaţă că un răspuns blând va domoli mânia (Pilde 15,1). Apostolul Pavel arată că ridicarea păcătosului din greşeală se va face cu duhul blândeţii, dar veghind asupra propriei persoane, pentru a nu fi ispitit. (Gal. 6,1). Apostolii Domnului nu se vor certa, ci vor fi blânzi cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plini de îngăduinţă răbdătoare (II Tim. 2,24). Apostolul va îndrepta cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, în felul acesta desprinzându-se de cursa Celui Rău (II Tim. 2,25-26). Apostolul neamurilor arată că cei care propovăduiesc Cuvântul trebuie să şi stăruie asupra lui, să mustre, să certe şi să îndemne cu toată blândeţea şi dragostea (II Tim. 4,2; I Cor. 4,21). Necredincioşii, la rândul lor, trebuie să primească cu blândeţe Cuvântul sădit în ei, care le poate mântui sufletele, arată apostolul Iacov (Iacov 1,21). Modelul suprem de blândeţe este Domnul Iisus, Cel care este ,,blând şi smerit cu inima”, păstorul care călăuzeşte blând oile sale (Matei 11,29; 21,5; II Corinteni 10,1). Drept aceea, Mântuitorul spune:
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11,27-30).



Doamne Dumnezeul nostru, Preaputernic şi-nţelept
sfânt eşti,
bun
şi plin de milă
blând
şi minunat
şi drept.
Ce uşor de-aflat eşti Doamne
totuşi cât eşti de ascuns,
ce uşor de-a Te pătrunde
totuşi cât de nepătruns!
Tu eşti totul pretutindeni
şi eşti nicăieri nimic,
poţi fi necuprins de mare
poţi fi infinit de mic!



Pentru cei cu minţi înguste
Doamne eşti de necuprins,
pentru cei “nălţaţi” şi mândri
eşti înalt de neatins.
Dar atât de mic eşti Doamne
şi atât de-apropiat
pentru cine Te primeşte într-un cuget nestricat.



În genunchi cu umilinţă, Doamne faţa Ta slăvim
nu vom fi nicicând în stare cât am vrea
să-Ţi mulţumim!
Nu putem, recunoştinţa ce-o simţim că-Ţi datorăm
nici în rugă,
nici în lacrimi,
cum am vrea s-o arătăm!
Dăruieşte-ne puterea de-a învinge orice rău
chipul sufletului nostru
schimbă-l după chipul Tău...

  

Cum sa ne rugam

"Rugaciunea este intarirea lumii" - Sf.Ioan Scararul

Un pustnic numeste rugaciunea :"Plugaria sufletului". Potrivita este asemanarea aceasta, de vreme ce numai prin rugaciune indurarea lui Dumnezeu desteleneste sufletele noastre si numai printr-insa milostivirea cerescului Parinte roureaza uscaciunea inimilor omenesti si odrasleste din pamantul lor lanuri cu bune roade.Despre negraita ei putere, nespusul ei folos,un alt pustnic zice :"Precum vederea este mai mare decat toate simturile, asa si rugaciunea este mai mare decat toate faptele bune", vrand sa spuna prin aceste graiuri ca numai cel ce se roaga poate sa aiba si fapte bune.Dar, pentru ca rugaciunea ta sa fie rug de foc, ce urca de la pamant la cer, si ca sa auda Domnul Dumnezeu glasul rugaciunii tale in zi si in noapte, la vreme de primejdie si de boala, la lucrul si la neputinta ta, precum si la orice trebuinta se cuvine sa faci rgaciunea intru acest chip :

Cu lacrimi de pocainta si cu zdrobire de cuget, dupa cuvantul care zice :"Da-mi lacrimi sa ma pocaiesc";
Cu duhul umilit, inima infraanta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;
Cu nebiruita si neobosita nadejde, caci asa spune Mantuitorul :"Toate cate le cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si primit si le veti avea"(Mc.11, 24);
Cu buze nespurcate, adica sa nu ceri lui Dumnezeu cele ce sunt spre raul tau si al aproapelui, fiindca atunci rugaciunea se preface in pacat;
Cu neincetare, dupa porunca Mantuitorului care ne indeamna :"Neincetat sa va rugati";

Si astfel rugandu-va, se vor da voua toate si se vor umple inimile si casele voastre de untuundelemn al bucuriei, de duhovniceasca alifie a vindecarilor, de roua mantuirii vesnice, de grau, de vin si de toate bunatatile cele de pe pamant si cele din ceruri.Ci sa mai stii si acestea frate : Pentru marile si grele trebuinte, mergi la biserica si la preotii ei, sa se roage pentru tine, caci aceia au plinirea tuturor bucuriilor.

CUM TREBUIE SA SE POARTE SOTUL SI SOTIA intr-o familie crestina? “SFATURI INTELEPTE pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici”

CUM TREBUIE SA SE POARTE SOTUL SI SOTIA intr-o familie crestina? “SFATURI INTELEPTE pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici”

Cum trebuie sa se poarte sotul cu sotia

Barbatilor, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fi­ind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care impreuna cu voi sunt mostenitoare ale harului vietii vesnice (I Pt. 3, 7).

Asadar barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insusi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste (Efes. 5,28).

Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica. Astfel si voi, fiecare sa-si iubeasca femeia sa ca pe sine insusi, iar femeia sa se teama de barbat (Efes. 5, 32-33).

Pe de o parte, epistola aceasta vorbeste despre relatiile foarte profunde dintre Biserica si Hris­tos. Hristos a venit pe pamant pentru a mantui omenirea, Dumnezeu S-a facut om, si El savar­seste mantuirea aceasta cu pretul vietii Sale si al mortii Sale. Si acesta este primul lucru la care trebuie sa se gandeasca sotii atunci cand se casatoresc: le este inmanata de Dumnezeu o fiinta fra­gila, careia ei i-au spus: „Te iubesc” – si aceasta dragoste trebuie sa fie de asa natura ca sotul este gata sa sacrifice totul, toata viata sa, din dragoste pentru sotie si din dragoste pentru copiii sai.
Sotul este capul familiei nu intrucat e barbat, ci intrucat este chipul lui Hristos, si sotia lui si copiii lui pot vedea in el acest chip, adica chi­pul iubirii nemarginite, iubirii devotate, iubirii pline de abnegatie, iubirii care este gata de ori­ce ca sa mantuiasca, sa apere, sa hraneasca, sa mangaie, sa bucure, sa educe familia sa. Fieca­re om trebuie sa-si aminteasca lucrul acesta. Es­te prea facil pentru barbat sa creada ca intrucat este barbat are dreptul la sotia sa, drepturi asu­pra sotiei sale si asupra copiilor sai. Nu este asa! Daca el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu ii este dator cu nici un respect, cu nici o teama, cu nici o ascultare.
Vedeti ca in epistola aceasta se vorbeste nu despre stapanirea barbatului si supunerea fe­meii, ci despre o dragoste reciproca ce reprezin­ta dragostea jertfelnica, eroica, a sotului, la care sotia poate raspunde cu o dragoste la fel de jertfelnica. Trebuie sa ne amintim intotdeauna de acest lucru, fiindca acest pasaj din Sfanta Scriptura este inteles mult prea des in chip mincinos – injosind sotia si ridicandu-l in slavi pe sot, prezentandu-l pe acesta ca pe un stapan mandru.

(Mitropolitul Antonie al Surojului)

***

In crestinism, supunerea sotiei fata de sot dobandeste caracterul cel mai inalt, intru­cat decurge din frica de Dumnezeu si este pu­sa in rand cu acele fapte bineplacute lui Dumne­zeu pe care le facem nemijlocit Domnului Insusi. Sotia se supune sotului cu convingerea ca Dom­nul primeste aceasta supunere ca si cum ar fi fata de El Insusi, nu ca unuia mai puternic si domi­nant dupa legea firii, ci ca unui chip al Domnu­lui.

(Sfantul Teofan Zavoratul)

***

Ingrijeste-te de sotia ta cum Se ingrijeste Hristos de Biserica. Chiar daca ar trebui sa-ti dai viata pentru ea, chiar daca ar trebui sa in­duri pentru ea o multime de pierderi, sa rabzi in­cercari grele, nu trebuie sa te dai in laturi, deoare­ce chiar rabdand toate acestea inca nu vei fi facut nimic care sa se asemuie cu ceea ce a facut Hristos pentru Biserica.

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Sotul este capul sotiei, asa cum si Hristos este capul Bisericii. In aceasta porunca evanghelica nu este nimic injositor pentru feme­ie, asa cum pe caprioara gingasa n-o poate injosi constiinta faptului ca ea nu este leu puternic. Nu in batalii si nu in afaceri, ci in tandretea conju­gala si in maretia maternitatii se descopera toata frumusetea sufletului feminin…
Incalcarea ierarhiei familiale poruncite de Dumnezeu – nazuinta sotiei de a fi cap (de a deveni, in esenta, masculina) si ingaduirea acestui lucru de catre sot – pervertesc casatoria. Barbatul a fost facut mai puternic, si el trebuie sa conduca familia – insa nu prin silnicie, ci prin bunatate si prin dragoste plina de abnegatie, asa cum Man­tuitorul a primit Crucea pentru Biserica.

(Mitro­politul Vladimir al Asiei Centrale)

***

Sa ai un prieten in sotie, si prin puterea iu­birii tale sileste-o sa-ti fie supusa.

(Sfantul Teofan Zavoratul)

***

Barbatul poate sa devina barbat adevarat, imparat al zidirii, doar daca nu pretinde sa fie proprietar al zidirii, stapan cu puteri neli­mitate asupra ei, ci primeste cu iubire si ascul­tare voia lui Dumnezeu in ce il priveste. De ase­menea, si femeia inceteaza sa fie „numai” femeie atunci cand, dandu-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la randul sau intrupare a bucuriei si pli­natatii vietii, devine cea pe care in Cantarea Cantarilor imparatul o duce in camara de nunta zi­cand: cat de frumoasa esti tu, iubita mea, si fara nici o pata! (Cantarea Cantarilor 4, 7).

(Protoiereul Alexandr Schmemann)

***

Straduieste-te pe cat poti sa te porti duhovniceste cu sotia ta, ca intre voi sa fie iubi­re si intelegere. Sa nazuiesti spre asta si in re­latiile cu copiii. Omul cu adevarat duhovnicesc are obiceiul sa cedeze. Cei puternici trebuie sa poarte greutatile, ca cei neputinciosi sa se poata odihni, nu fiecare – si cel puternic, si cel neputin­cios – sa poarte doar greutatea sa.

(Staretul Paisie Aghioritul)

***

In dragoste este nevoie de o delicatete deosebita. Poti fi sincer si devotat, si totusi in cuvintele si in faptele tale sa nu fie destul din acea tandrete care cucereste inimile. Iata un sfat: nu iti afisa proasta dispozitie si sentimente­le ofensate, nu vorbi cu manie, nu te purta urat. Nici o femeie din lume nu va suferi atat de mult ca propria ta sotie din pricina cuvintelor taioa­se ori necugetate care ti-au scapat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut sa iti fie tocmai s-o amarasti. Dragostea nu-ti da dreptul sa te porti grosolan cu cel pe care-l iu­besti. Cu cat sunt mai stranse relatiile dintre voi, cu atat mai rau doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorba care arata iritare ori sunt pur si simplu necugetate.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

Sotilor contemporani le lipseste in primul rand cavalerismul, marinimia, tandretea, bunavointa, gentiletea – tocmai acele trasaturi care alcatuiesc pentru femeie atmosfera de ca­min, de „cuib”. Foarte des uitam ca este de da­toria noastra sa ne purtam atent cu jumatatea noastra macar in lucrurile marunte. Dupa cum recunosc chiar femeile, lor nu le trebuie mult. Sotia iubitoare se bucura de orice marturie, cat ar fi ea de microscopica, a faptului ca ocupa un anumit loc in gandurile si in inima sotului. Pe cine iubim, la acela ne si gandim; pe cine indra­gim, pentru acela ne si rugam…

(Protoiereul Artemie Vladimirov)

***

Dezradacineaza din gandul ei cuvintele „al meu”, „al tau”. Daca va spune: „al meu“, zi-i asa: „Cum adica «al tau»? Eu nu stiu de asa ceva si nu am nimic al meu? Si atunci, cum spui tu «al meu», de vreme ce totul este al tau?“ Cuvintele acestea nu vin din lingusire, ci din mare intelepciune. In acest fel vei putea sa-i potolesti mania, sa-i indepartezi amaraciunea din suflet. Nu vorbi cu ea nechibzuit, ci cu buna­tate, cu cinstire, cu dragoste. Cinsteste-o, si nu va avea nevoie de cinstirea altora. Nu va avea nevo­ie de slava de la altii, daca se va bucura de cin­stire din partea ta. Invat-o frica de Dumnezeu, si totul va curge ca din izvor, si casa voastra va fi plina de bunatati.

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Fiecare sotie trebuie sa stie ca atunci cand este dezorientata sau incurcata o sa afle intotdeauna un adapost in iubirea sotului sau. Trebuie sa stie ca el o va intelege, ca se va purta cu ea foarte delicat, ca isi va folosi puterea ca sa o apere. Nu trebuie sa se indoiasca niciodata de faptul ca el va simpatiza cu ea in toate greutatile ei. Trebuie ca ea sa nu se teama niciodata ca va intampina raceala sau mustrare arunci cand va veni la el ca sa caute ocrotire.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

Monahului trebuie sa nu-i pese de sine si, in general, de viata sa, ci sa se daruiasca cu totul celorlalti – dar capul de familie nu poate sa faca asa, pentru ca are sotie si copii, si potrivit legii lui Dumnezeu este dator, mai in­tai de toate, sa se ingrijeasca de acestia, punand deoparte pentru ceilalti numai prisosul.

(Staretul Paisie Aghioritul)

***

Trebuie ca mainile sotului, insuflate de dragoste, sa fie in stare sa faca orice. Tre­buie ca fiecare sot iubitor sa aiba inima mare. Fiecare sot crestin trebuie sa se uneasca cu sotia sa in dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin incercarile pe care le presupune calea credintei. Luand parte la viata ei plina de credin­ta si rugaciuni, el va lega cu Cerul si viata sa. Cei uniti pe pamant prin credinta comuna in Hris­tos, transfigurand dragostea lor reciproca in dra­goste de Dumnezeu, vor fi vesnic uniti si in Cer.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Împarateasa Rusiei)

***

Sotul trebuie sa se sfatuiasca cu sotia sa in privinta treburilor sale, a planurilor sale, sa aiba incredere in ea. Poate ca ea nu se price­pe atat de bine ca el la aceste treburi, insa poate ca va propune multe lucruri de valoare, intru­cat intuitia feminina functioneaza adeseori mai repede decat logica masculina. Dar si daca sotia nu-si poate ajuta sotul in treburile lui, dragos­tea pentru el o face sa poarte un interes profund pentru grijile lui, si este fericita atunci cand el ii cere sfatul, si in felul acesta cei doi se apropie si mai mult. Daca ziua a fost cu spor, ea imparte cu sotul bucuria acestuia; daca a fost slaba, il ajuta, ca o sotie credincioasa, sa treaca prin neplaceri, il im­barbateaza.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Impara­teasa Rusiei)

*

Cum trebuie sa se poarte sotia cu sotul

Exista ceva sfant si care provoaca o fri­ca aproape evlavioasa in faptul ca sotia, casatorindu-se, isi concentreaza toate interesele asupra celui pe care il ia de sot. Ea lasa casa copi­lariei, mama si tatal, rupe toate firele care o leaga de viata trecuta. Ea il priveste in fata pe cel care i-a cerut sa devina sotia lui, si cu inima tremuranda, dar si cu incredere linistita, ii incredin­teaza viata sa – si sotul simte cu bucurie aceasta incredere. Iata ce alcatuieste pentru toata viata fericirea inimii omenesti, care e in stare si de bu­curii negraite, si de suferinte nemasurate.
Femeia ii da totul sotului sau, in deplinul inteles al cuvantului. Pentru orice barbat, acesta es­te un moment solemn: sa isi asume raspunderea pentru o viata tanara, fragila si gingasa, care i s-a incredintat, si s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteas­ca, pana ce moartea ii va smulge din maini co­moara aceasta sau il va dobori chiar pe el.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

Ca dragostea dintre soti trebuie sa fie pu­ternica si de nedestramat, ca sotia trebuie sa se supuna sotului sau, ne-o arata chiar felul in care prima femeie a fost zidita si menirea ei. Fe­meia a fost zidita din coasta omului:
a) pentru ca sotia sa fie intotdeauna aproape de inima sotului,
b) ca ea sa fie inclinata din fire spre ascultare si supunere fata de el, ca o parte a lui,
c) ca sa fie usurata impartasirea gandurilor, simtirilor, insusirilor, si ca neamul omenesc sa fie facut un singur trup, si ca din aceasta pricina oamenii sa fie inclinati in chip firesc sa se iubeas­ca si sa se ocroteasca unul pe altul.
In Sfatul lui Dumnezeu, femeia e numita aju­tor al barbatului (v. Fac. 2, 18); prin aceasta se arata menirea ei de a-l ajuta
a) in nasterea si cresterea pruncilor,
b) in toate nevoile care privesc viata vremelnica. Femeia este numita ajutatoare asemenea lui (v. Fac. 2,18), adica barbatului, ca sa se arate ca:
a) ca este de aceeasi fire cu el, spre deosebire de alte animale,
b) ea este menita a-i sluji cat se poate de inde­aproape (v. I Cor. 11, 9),
c) petrece si traieste cu el nedespartit.

(Sfantul Filaret al Moscovei)

***

In epistolele lor, Apostolii vorbesc de pozitia subordonata a femeii in casnicie. Prin aceasta ei nu o injosesc, ci au in vedere originea ei si natura ei, mai complicata si mai slaba, care cere o ocrotire deosebita. N-a fost zidit barbatul pentru femeie scrie Apostolul, ci femeia pentru barbat (ca prieten si ajutor al lui)… Totusi, nici femeia fara bar­bat, nici barbatul fara femeie, in Domnul, caci precum femeia este din barbat, asa si barbatul este prin femei, si toate sunt de la Dumnezeu (I Cor. 11, 9,11-12).
Din povetele apostolice citate aici se vede ati­tudinea crestinismului primar fata de casnicie. Sotul si sotia sunt in fata lui Dumnezeu colabora­tori. Ei sunt cu desavarsire egali ca partasi ai Im­paratiei lui Dumnezeu si ca mostenitori ai vietii vesnice, dar nu se pierde dintre ei nici deosebirea determinata de natura lor, de originea lor si de vi­na pe care o are fiecare dintre ei in cadere. Femeia a fost zidita ca sa-l ajute pe barbat, si din barbat (din coasta lui), iar barbatul nu a fost zidit pentru femeie si din femeie (cu toate ca se naste din femeie) intru totul egala cu barbatul din  perspecti­va semnificatiei sale umane si a planului dumne­zeiesc, femeia este in planul practic ajutor al lui si depinde de el, iar barbatul este capul femeii, ca sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu, dupa cum se spune intr-una din rugaciunile din randuiala Tai­nei Cununiei.

(Episcopul Alexandru Mileant)

***

Dumnezeu l-a pus pe sot sa fie pazitor al sotiei – si el, fara ca macar sa-si dea seama, adeseori ii ingaduie sau ii interzice sotiei una sau alta din insuflare dumnezeiasca.

(Sfan­tul Teofan Zavoratul)

***

Sotia trebuie sa-si cinsteasca intotdeauna sin­cer sotul in calitatea lui de cap al familiei. Aceasta indatorire i-o insufla Dumnezeu si de le­gile firii, facand-o mai slaba fata de barbat si me­nind-o sa fie ajutor al acestuia. Chiar daca sotia isi intrece uneori sotul prin calitatile morale, prin educatie si experienta, nici atunci nu are dreptul sa iasa dintre hotarele randuite de Legea lui Dum­nezeu, ci trebuie sa pastreze intotdeauna cu sfin­tenie in suflet si sa arate cu fapta cinstirea cuvenita sotului.

(Preotul Alexandru Rojdestvenskii)

***

Sotiei crestine i-as dori sa se rupa, putin cate putin, de imaginea energicei „lady” contemporane, care este necrutatoare in judeca­tile sale critice si batjocoreste neputintele sotului sau, nestiind ca dragostea indelung rabda, este bi­nevoitoare… nu se aprinde de manie… toate le sufera, toate le crede… toate le rabda (I Cor. 13, 4-7). Eu i-as dori sa se straduie totdeauna sa-i placa sotului, fiindca pentru el trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai dorita, cea mai draga, trebuie sa fie mangaietoarea lui si izvorul lui de inspiratie.

(Protoiereul Artemie Vladimirov)

***

Menirea femeii este de a fi ajutorul bar­batului – iar cel dintai ajutor pe care are dreptul sa-l astepte barbatul de la femeie este ajutorul duhovnicesc. Femeia trebuie nu nu­mai sa-i daruiasca mangaiere barbatului in viata de acum, ci sa-i si ajute in dobandirea vietii vesnice.

(Protoiereul Dimitrie Sokolov)

***

Nu atat cu vorba, cat cu fapta trebuie in­dreptat sotul. In ce fel? Cand vede ca esti asezata, necheltuitoare, ca nu esti impatimi­ta de podoabe, ca nu ceri o gramada de bani, ci te multumesti cu ceea ce este, ca nu pretinzi nici aur, nici margaritare, nici haine de pret, ci iubesti cumintenia, curatia, bunatatea si ceri de la el ace­leasi lucruri, va asculta sfaturile tale cu rabdare si chiar cu placere.

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Nu numai fericirea vietii barbatului depinde de sotie, ci si dezvoltarea si cresterea caracterului sau. O sotie buna este o binecuvanta­re cereasca, cel mai bun dar pentru barbat, inge­rul lui si izvor de bunatati fara numar. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zambetul ei ii lumineaza ziua, sarutul ei este paznicul credinciosiei lui, mainile ei sunt balsam pentru sanata­tea lui si pentru toata viata lui, harnicia ei e che­zasia bunastarii lui, economia ei ii este cel mai de nadejde administrator, buzele ei ii sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei e cea mai moale perna, pe care sunt date uitarii toate grijile, iar rugaciunile ei sunt avocatul lui inaintea Domnului.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

Nu cred ca cineva va contesta faptul ca femeia are o uriasa inraurire asupra tre­burilor omenirii – atat in bine, cat si in rau. Faca­torul n-a vrut sa-i daruiasca o autoritate care sa-l supuna pe slab celui tare si actioneaza prin forta, insa in schimb i-a daruit o inraurire care il supu­ne si pe cel puternic celui slab, in asa fel incat ce puternic nici nu-si da seama, ci se supune celui slab fara sa-si simta libertatea ingradita.

(Protoiereul Dimitrie Sokolov)

***

Sotia imbunatatita, cucernica si inteleapta poate, mai mult decat oricine, sa-si in­drepte sotul catre cucernicie. El nu asculta nici de prieteni, nici de invatatori, nici de mai-mari cum asculta de soata sa. Cand aceasta il indeamna si ii da sfaturi, acel indemn ii aduce si o anumita placere, fiindca o iubeste foarte mult pe sfatuitoare – si as putea povesti multe intamplari cand soti aspri si neimblanziti au fost inmuiati in felul acesta. Sotia este partasa in toate sotului: si la masa, si in nasterea si cresterea pruncilor, si in treburile si interesele lui, si in foarte multe altele. Ea ii este devotata in toate si este unita cu el asa cum este trupul cu capul – si daca ea va fi chibzuita, gospodina si harnica, daca nu va fi rautacioasa si veninoasa, cheltuitoare si certareata, daca nu va cauta haine si podoabe desarte, ci in loc de asta va cauta smerenia, curatia, bunatatea si blandetea, unirea de cuget si intelegerea casnica, ii va intrece pe toti in ce priveste inraurirea asupra sotului – iar purtandu-se asa, si pe acesta il va face mai bun si mai iubitor.
Daca sotia va fi blanda si impodobita cu cu­mintenia, cu grija de casa, cu evlavia si cu cele­lalte virtuti, nu numai ca prin tovarasia sa ii va aduce sotului mangaiere, ci si in toate, indeob­ste, ii va aduce mare folos, usurandu-i toate si ajutandu-l in toate; atat in incercarile din afara, cat si in cele care se intampla zilnic in casa, nu-l va parasi, ci ca un carmaci iscusit va potoli prin buna sa chibzuinta orice furtuna sufleteasca din el si prin petrecerea impreuna cu el il va manga­ia.

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Orice sotie credincioasa se patrunde de in­teresele sotului. Cand acestuia ii e greu, ea se straduie sa-l imbarbateze prin intelegerea sa, prin manifestarile iubirii sale. Sustine cu interes toate planurile lui. Nu ii este povara. Este puterea din inima lui, care-l ajuta sa devina tot mai bun. Nu toate sotiile sunt o binecuvantare pentru sotii lor. Uneori, femeia este ca o planta agatatoare ce infasoare puternicul stejar care e sotul sau.
Sotia credincioasa face viata sotului sau mai no­bila, mai plina de rost, indreptandu-l spre scopuri inalte prin puterea iubirii sale. Atunci cand ea se lipeste de el plina de incredere si de dragoste, tre­zeste in el cele mai nobile si bogate trasaturi ale fi­rii lui, stimuland in el barbatia si simtul raspunderii. Ea infrumuseteaza viata lui, inmoaie deprin­derile lui dure si grosolane, daca acestea exista.
Exista insa si sotii care seamana cu plantele pa­razite. Ele se agata de sotul lor fara sa-i ofere ni­mic acestuia, fara sa-i intinda mana de ajutor. Se rasfata pe canapele, se plimba pe strazi, viseaza cu ochii deschisi citind romane sentimentale si barfesc in camerele de oaspeti. Sunt absolut inuti­le si, ca atare, devin o povara chiar si pentru dra­gostea cea mai tandra. In loc sa faca viata sotu­lui mai puternica, mai bogata, mai fericita, ele nu fac decat sa puna piedici in calea succeselor lui. Rezultatul este de plans si pentru ele insele. Sotia credincioasa se lipeste de sotul ei si se infasoara in jurul lui, insa il si ajuta si il inspira. In toate sferele vietii sale, sotul ei simte cum il ajuta iubirea ei. So­tia buna este pazitoarea caminului familial.

(Sfan­ta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

In primul rand, cinsteste-L pe Dumnezeu, iar apoi pe sotul tau, lumina ochilor vie­tii tale. Doar pe el sa-l iubesti, numai lui sa-i ve­selesti inima – si asta cu atat mai mult cu cat el nutreste fata de tine dragostea cea mai gingasa… Daca te-ai nascut femeie, nu-ti insusi insemnatatile care sunt din fire ale barbatului; nu te man­dri cu neamul, nu te ingamfa nici cu hainele, nici cu intelepciunea. Intelepciunea ta este sa te su­pui legilor cununiei, fiindca legatura casatoriei face ca toate ale sotului sa fie si ale sotiei.
Cand sotul tau este suparat, nu te impotrivi vrerii lui, iar cand este obosit ajuta-l cu vorbe gingase si cu sfaturi bune. Nici imblanzitorul de lei nu imblanzeste cu sila fiara infuriata, ci o po­toleste netezind-o cu mana si spunandu-i cuvin­te blande. Oricat ai fi de infuriata, nu-ti mustra niciodata sotul pentru o paguba suferita, fiindca el insusi este pentru tine cea mai buna agonisita. Nu-l mustra nici atunci cand o treaba care i-a in­ceput bine sfarseste prost. Aceasta ar fi o nedrep­tate, pentru ca, din viclenia diavolului, adeseori nici intreprinderile intelepte nu-si ating scopul. Daca sotul tau nu vede pe cineva cu ochi buni, nu-l lauda pe acela cu gand ascuns, ca sa-l ra­nesti cu vorba pe sot fara sa se bage de seama. Sotii nobili si sotiile nobile – mai ales sotiile – se cuvine sa aiba simplitatea inimii.
Sa impartasesti toate bucuriile si necazurile sotului tau. Si grijile sa va fie de obste, fiindca asa va creste casa voastra. Sa fie loc si pentru sfa­tul tau, dar ultimul cuvant trebuie sa fie intot­deauna al sotului.
Cand sotul tau este necajit, mahneste-te si tu im­preuna cu el o vreme, insa nu dupa multa vreme, inseninandu-ti fata, risipeste-i intristarea din gan­duri, fiindca pentru sotul mahnit limanul cel mai de nadejde este sotia lui.

(Sfantul Ioan Gura de Aur)

***

Ingaduie-ti nu acele libertati la care te starneste dragostea sotului, ci pe cele cuviincioase, fiindca nu este lucru de care omul sa nu se poata satura pana la urma, si in dragoste nu trebuie sa se ajunga la asa ceva…
Pe fata ta nu trebuie sa fie nici miscari ale pof­tei, nici tresariri de manie. Aceste lucruri sunt rusinoase pentru oricine, dar mai ales pentru fe­meie, si schimonosesc chipul…
Daca limba ta este neinfranata, intotdeauna vei fi urata de sotul tau. Limba obraznica le-a fa­cut rau adeseori chiar si celor nevinovati. Mai bine sa taci chiar daca lucrurile te imping sa iti deschizi gura, decat sa vorbesti chiar daca nu es­te vremea si locul pentru cuvinte cutezatoare. Vorba ta sa fie mai mult dorita decat auzita…
Asculta si asta: nu te deda iubirii trupesti fara infranare, nu cauta in orice vreme placerile patu­lui nuntii; indupleca-ti sotul sa cinsteasca zilele cele sfinte, fiindca omului, care este chip al Ma­relui Dumnezeu, i se cuvine sa se supuna legilor Lui…

(Sfantul Grigorie Teologul)

***

Cea dintai cerinta in ce o priveste pe feme­ie este fidelitatea – fidelitatea in sensul cel mai cuprinzator al cuvantului. Inima sotului tre­buie sa se poata increde in ea fara nici o temere. Increderea absoluta este temelia iubirii credin­cioase. Orice umbra de indoiala distruge armo­nia vietii de familie. Prin caracterul si prin purta­rea sa, sotia credincioasa dovedeste ca merita increderea sotului. Acesta este convins de iubirea ei, stie ca inima ei ii este absolut devotata, stie ca ea ii sustine interesele in mod sincer. Este foar­te important ca sotul sa-i poata incredinta sotiei chivernisirea tuturor treburilor casnice, stiind ca totul va fi in regula. Risipa si extravagantele sotiilor au distrus fericirea multor perechi.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

***

In ceea ce o priveste, sotia trebuie sa asculte intru totul de sot, sa-si adapteze din ras­puteri obiceiurile la obiceiurile lui si sa-i fie pe de-a-ntregul devotata, asa incat sa nu intreprinda si nici macar sa nu planuiasca ceva fara voia lui. Asadar pentru ea corect este sa implineasca toa­te dispozitiile, sfaturile, poruncile lui si sa nu se gandeasca vreodata sa se incapataneze - indeob­ste, sa nu nutreasca si sa nu vadeasca in vreo pri­vinta dorinta de a fi cap. In caz de neintelegere, trebuie sa cedeze si sa indure cu rabdare tot ce nu ii va fi pe plac, altfel nu va putea in nici un caz sa pastreze pretioasa pace a casei. Totusi, aceasta nu o scuteste de raspunderea grijii pentru moralita­tea sotului. Prin intelepciunea si inraurirea sa, ea il poate schimba in bine. In orice caz, nu trebuie sa fie nepasatoare fata de defectele lui, ci sa-l influ­enteze pe cat o duc mintea si puterile, scotandu-l din patimi ca din foc. Pentru aceasta, trebuie sa se impodobeasca in primul rand cu virtutile, iar ce­lelalte podoabe sa le aiba ca pe niste lucruri stra­ine, de mana a doua, la care poate renunta usor, mai ales cand o cere necesitatea de a indrepta lu­crurile. In fine, trebuie sa-si aduca aminte ca ii re­vine supravegherea treburilor casnice, chiar daca doar ca implinitoare a voii sotului… Datoria ei es­te sa faca ceea ce este randuit; cand vede ceva care nu-i in regula, sa spuna si sa refaca ori sa comple­teze.

(Sfantul Teofan Zavoratul)

***

Daca cunoasterea este puterea barbatu­lui, puterea femeii e gingasia. Cerul binecuvanteaza intotdeauna casa celei care traies­te pentru bine. Sotia devotata ii arata sotului sau cea mai deplina incredere, nu ascunde nimic de el. Ea nu asculta acele vorbe de admiratie ale oamenilor straini pe care nu i le-ar putea povesti, imparte cu el fiecare sentiment al sau, fiecare na­dejde, fiecare dorinta, fiecare bucurie si fiecare amaraciune. Cand se simte dezamagita sau jig­nita, poate avea ispita de a cauta compasiune povestindu-si trairile prietenilor apropiati: nimic nu poate fi mai distructiv decat acest lucru, atat pentru propriile ei interese, cat si pentru reface­rea pacii si fericirii din casa ei. Amaraciunile de care ea se plange strainilor raman rani nevindecate. Sotia inteleapta nu impartaseste nefericirea sa tainica nimanui, in afara domnului sau, pen­tru ca numai el poate sterge, prin rabdare si dra­goste, toate neintelegerile.

(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)

 (din: Cum sa intemeiem o familie ortodoxa? 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, Editura Sophia, 2011)

De ce sa fim MUSTE, cand putem fi ALBINE?

Albina caută frumosul şi dulcele, evitând murdăriile. Aceşti oameni au gânduri bune, văd binele şi se gândesc doar la bine.

În viaţă, inclusiv în viaţa de familie, oamenii pot fi împărţiţi în două categorii. Una dintre acestea seamănă cu musca. Musca are însuşirea următoare: întotdeauna, zburând pe lângă florile parfumate, se aşază pe tot ce este murdar.

Şi uite aşa, categoria oamenilor care seamănă cu muştele s-a învăţat să gândească şi să caute numai răul, fără să ştie şi fără să caute vreodată binele. Cea de-a doua categorie seamănă cu albinele. Albina caută frumosul şi dulcele, evitând murdăriile. Aceşti oameni au gânduri bune, văd binele şi se gândesc doar la bine.

Eu le propun tuturor celor care obişnuiesc să dea vina pe alţii, inclusiv pe soţii lor, să aleagă singuri în ce categorie vor să se afle. Stareţul Paisie Aghioritul - Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 109

Ce este POSTUL?

Din păcate postul este o cale neiubită de mulți oameni, este chiar prigonită și generează dezgust, ironie și chiar silă. Ideea de post și practicarea postului este o cale ortodoxă de dobândi o curăție a inimii în timp ce la celelalte denominațiuni asa zis creștine postul nu mai reprezintă nimic deși Sfânta Scriptură îl promovează. Însuși Mântuitorul afirmă că sunt unele „soiuri de draci” ce nu pot fi alungați decât cu post și rugăciune. Pe de altă parte însuși Mântuitorul a postit 40 de zile dându-se pe sine pildă pentru apostoli și ucenici. Postul nu este o virtute, postul este o cale, un mijloc de înfrânare și de curățire dacă este practicat autentic, ortodox, cu binecuvântare și cu povățuire de la duhovnic. Postul rânduit de Biserică se mărturisește de creștini fără rușine și doar postul personal se tăinuiește. Să vedem mai jos ce spun Sfinții Părinți despre post:
Postul: o scoala a caintei.
Postul adevarat este abtinerea de la orice lucru rau. (Sf.Teodor Studitul)
Fecioria trupului apartine câtorva, dar fecioria inimii trebuie sa apartina tuturor. (Fericitul Augustin)
Esti stapân pe pântece ? Fii atunci stapân si pe limba ! (Sf.Nil Sinaitul)
Spuneau stramosii nostri. La aceasta putem adauga: suflet curat în trup curat. (Nicodim Patriarhul României)
Postul ocroteste orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpatati, frumusetea fecioriei si sfinteniei, stralucirea cuminteniei, începutul vietii crestine, mama rugaciunii, izvorul smereniei. Postul te învata linistea si el precede celelalte fapte bune. (Sf.Isaac Sirul)
Postul acela este adevarat, care este prezent în toate; pe toate le curateste si pe toate le vindeca. (Sf.Grigorie Palama)
Postul îi învata pe toti nu doar cumpatarea de la mancare, ci si înstrainarea de iubirea de argint, de nesat si de orice rautate. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul este marea arma împotriva ispitelor, precum placerea este începutul tuturor pacatelor. (Teofilact al Bulgariei)
Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (...) îl face pe fiecare sa ia aminte la sine însusi si-l învata sa-si amintesca de pacatele si de lipsurile sale. (Sf. Simeon Noul Teolog)
Ne-am îmbolnavit prin pacat, dar ne vindecam prin pocainta. Iar pocainta fara post este neputincioasa. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul ne îngreuneaza pe dinafara, dar ne curata pe dinlauntru. (Sf.Ioan al Antiohiei)
Câti saraci ar putea fi hraniti datorita unei zile de post ?! (Fericitul Augustin)
Postul este mama sanatatii. (Sf.Ioan Gura de Aur)
Postul este izvor de bucurie. (Sf.Vasile cel Mare)
Postul trupului este hrana sufletului. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Daca nu îti schimbi viata, la ce mai postesti? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic. (Sf.Ioan Gura de Aur)
Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului ! Cel ce nu cunoaste postul, nu cunoaste crucea. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Fiti cu luare aminte sa nu vi se îngreuieze inimile de mâncare si bautura peste masura si de grijile vietii acesteia. (Sfânta Scriptura)

Despre Duhul Sfant in cugetarile Sfintilor Parinti

Cugetările Sfinților Părinți cu privire la Duhul Sfânt pot fi cuprinse în rugăciunea / troparul care se rostește la începutul fiecărei Sfinte Liturghii de către preotul slujitor. Câtă încărcătură duhovnicească poate avea această rugăciune deosebită. Ea se rostește prima dată la Vecernia Cincizecimii și apoi se rostește permanent în biserică la toate slujbele. Cu ea începem orice moment al vieții, al zilei, oricând și oriunde:
„Împărate ceresc, Mângaietorule, Duhul Adevarului, care pretutindenea ești și toate le împlinești,Vistierul bunătăților și dătătorule de viață vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește de toat spurcăciunea și mântuiește-ne Bunule sufletele noastre. Amin!”

Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

În Pogorârea Duhului Sfânt este întreaga Treime Care vine spre noi, îşi face lăcaşul în noi. (Paul Evdokimov)

Duhul Sfânt se identifică în chip tainic cu persoanele umane (...). În El, voinţa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne dăruieşte harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu ea, dobândind harul (...). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împărăţia lui Dumnezeu adusă în inimi de către Sfântul Duh încă din această viaţă de acum, căci Sfântul Duh este „ungerea împărătească” aşezată peste Hristos şi peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va să fie. Atunci, Această Persoană dumnezeiască necunoscută, Care nu-Şi are chipul într-un alt ipostas, Se va arăta în persoanele îndumnezeite: căci mulţimea sfinţilor va fi chipul Său. (Vladimir Lossky)

Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Duhul lui Dumnezeu este susţinătorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele. (pr. Dumitru Popescu)

Sfântul Duh desăvârşeşte plenitudinea unităţii în diversitate şi a diversităţii în unitate. (Olivier Clement)

Iisus ne-a descoperit adevărul, iar Duhul ne călăuzeşte la el. (Patriarhul Fotie)

El le călăuzeşte paşii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se străduiesc şi îi luminează pe cei care se purifică. (Sfântul Vasile cel Mare)

De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Sfânta Scriptură)

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Carele a grăit prin prooroci. (Crezul Ortodox)

Sa pretuim timpul caci vremurile sunt grele!

Sintagma „n-am timp” este pe buzele tuturor oamenilor de astăzi, e parcă o euforie de nedescris și timpul parcă este mai scurt ca nicodată. Permanent ne văităm că nu avem timp deși avem o sumedenie de mijloace care ar trebui să ne ajute în acest sens. Cel mai puțin timp însă este atunci când vrem să zicem o rugăciune, când vrem să mergem la un bolnav, la un sărac, la un întemnițat samd. Pentru multe altele avem timp însă pentru lucrurile cu adevărat valoroase și mântuitoare, n-avem timp. Am putea spune că se desfășoară un război cumplit asupra omului răpindu-i-se timpul și mai ales timpul mântuitor, acela care trebuie dedicat introspecțiunii, luptei cu sinele, dar si deconectarii de la priza lumii acesteia zdruncinate. Îi este frică omului să rămână o clipă cu el singur, îi este frică să privească înlăuntrul său căci se sperie de conștiința sa, de imanența morții și de multe alte realități. Dar haideți să vedem ce spun mințile sclipitoare ale lumii despre timp:
Puţini oameni ştiu să fie bătrâni. (La Rochefoucauld)
Oamenii care nu au niciodată timp lucrează cel mai puţin, deoarece împrăştierea este duşmanul acţiunii.(Lichtenberg)

Nu este lucru înţelept să spui: „voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi. (Martialis)

Pierderea de timp este cea mai ireparabilă şi tocmai ea este aceea care pricinuieşte cea mai puţina nelinişte.
Împrejurarea este foarte importantă în acţiunile omeneşti, astfel încât ceea ce ar fi cel mai bine de făcut acum, mâine (din cauza schimbării timpului) ar fi poate zadarnic şi rău. (Oxenstierna)

Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mâine. (Maeterlinck

Mereu ne gândim cum vom trăi şi niciodată nu trăim în prezent. (Manilius)

Când îţi propui un scop, timpul, în loc să crească, scade. (Rivarol)

Ceea ce vrem să facem, s-o facem atunci când vrem; pentru că acest „vrem” se schimbă şi are scăderi şi amânări. (W. Shakespeare)

O singură clipă poate schimba totul. (Wieland)

Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, aşadar exist. (Descartes)

Sentimentele nobile duse pană la exagerare dau aproape acelaşi rezultat ca şi marile vicii. (Balzac)

Fiecare lucru are frumuseţea lui, dar nu oricine o vede. (Confucius)

Nu există muritor care să fie sigur că va mai trăi a doua zi. (Euripides)

Să-ţi închipui că fiecare zi ce-ţi răsare este ultima. (Horatius)

Adu-ţi aminte că eşti muritor. (Phocylides)

Pasul dintre timp şi veşnicie este scurt, dar teribil. (Scott)

Cine zice îndoială zice neputinţă. (Balzac)

Minunea este copilul cel mai drag al credinţei. (Goethe)

Pe Iisus, fariseii l-au răstignit numai o dată, creştinii de nenumărate ori. (Lucian Blaga)

Crezul zilelor noastre nu mai începe cu conştientul „cred”, nici cu scepticul „nu cred”, ci cu tragicul „vreau să cred”. (Lucian Blaga)

Trebuie sa îndrăznesc, fie că izbutesc fie că nu. (Euripides)

Nu uita să-ţi păstrezi sângele rece în nenorocire. (Horatiu)

Subiecte de interes: maxime , cugetari ortodoxe , apoftegme , sfintii parinti

Ideile simple
Ideile mari și rodnice sunt simple. De aceea nu le găsești la oamenii de știință, ci cu mult mai sigur la oamenii umili și simpli. Aceștia din urmă nu sunt învățați, dar trăiesc firesc, trăiesc aproape de natură, de Dumnezeu; sunt în lume și viață.
Ideile simple, deși aparent obișnuite, au un fond foarte adânc și mai ales te poartă pe marile căi ale lumii. Ideile simple sunt idei originare, ele corespund unor înalte intuiții, unor autentice descoperiri.
Constatarea aceasta poate fi făcută la țăranul român, care nu rareori în privința calității, a rodniciei ideilor și învățămintelor asupra vieții este superior profesorilor universitari.
Îndemn la simplitate – Enest Bernea – Editura Vremea București - 2006

Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Cheamă-mă!”, „Chemați-mă!

Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Cheamă-mă!”, „Chemați-mă!”, „Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”. „Chemați-mă cu: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!» sau cu:«Preasfântă Născătoarea de Dumnezeu, ajută-ne!» sau «mântuiește-mă» sau «mântuiește-ne»”.
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
„Și eu voi veni”, ne făgăduiește ea, „și vă voi ajuta în toate nevoile, în toate ispitele vieții voastre, în toate necazurile, mâhnirile și întristările voastre. Voi fi totdeauna lângă voi. Iar la ieșirea sufletului vostru vă voi fi mijlocitoare și vă voi păzi de demonii aceia nemilostivi. Încă și la a Doua Venire a Fiului meu și Judecătorului tuturor și atunci voi fi lângă voi”.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

Sursa: marturieathonita.ro

Rugaciunea Maicii Domnului -Milostivirea

RUGACIUNE CATRE PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA

Rugaciunea de fata este una din rugaciunile iubite de marii parinti care au trait in smerenie. Cuviosul Parinte Paisie Olaru de la Manastirea Sihastria o recomanda cu dragoste fiilor sai duhovnicesti ca sa o citeasca cat mai des si sa se bucure de ajutorul Maicii Domnului. (Este o rugaciune foarte rara).

Milostivirea si ajutorarea noastra a crestinilor! De tine se bucura ingerii, tie iti slujesc Arhanghelii, bucura-te, mangaierea celor intristati si sprijinirea orbilor, induratoarea si aparatoarea robilor tai. Bucura-te, scaune sfinte, Tronul celui Prea inalt. Bucura-te, palat desfatat al Imparatului tuturor. Bucura-te, Doamna Maria, ceea ce esti Turn cu multe impletituri de aur. Bucura-te, catedra a imparatului tuturor care stralucesti mai mult ca razele soarelui. Fara prihana Stapana, pe mine carele port si cinstesc cu evlaie aceasta sfanta rugaciune, pazeste-ma sub acoperamantul tau, in mainile tale imi pun sufletul. O, maica fecioara, fara prihana stapana, stalpul si intarirea credintei noastre. Bucura-te, mireasa nenuntita, Maica fara de barbat si fara de prihana pururea fecioara, ceea ce ai tinut pe mainile tale si ai purtat in brate pe Acela ce tine in palma cerul si pamantul si pe toate le cuprinde. Tu fii mie, robului tau, ajutatoare si aparatoare, si ma pazeste de toate relele pe pamant, daruieste-mi mie ani multi ca si oarecand lui Ezechia si-mi lungeste viata ca sa te laud si sa te slavesc in veci, amin.

O, stapana ingerilor si Doamna lumii, ceea ce esti plina de dar, Domnul este cu tine. Imparateasa imparateselor, Doamna doamnelor si Sfanta sfintelor, ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii, acopera-ma si ma pazeste pe mine, robul tau, care te laud si-ti zic: Bucura-te, nastrapa cu totul de aur, ceea ce ai primit pe Hristos, Mana cea dumnezeiasca. Bucura-te, Fecioara Marie, ajutatoarea celor pacatosi, bucura-te rug neansufletit si nears. Bucura-te, Munte netaiat si Palat desfatat, bucura-te, a mucenicilor floare mirositoare. O, maica fecioara, ajuta-mi mie robului tau, cel ce ma rog cu credinta, ca s-au intunecat ochii mintii mele de norii cei grei ai pacatelor, si tu, Preasfanta Fecioara, incinge-ma cu puterea cinstitei si de viata facatoarei cruci a Fiului tau si Domnului nostru Iisus Hristos si ma indrepteaza a ma duce pe calea cea buna catre mantuirea sufletului meu.

O! si voi Sfintii Ingeri Mihail si Gavril, cei ce stati pururea inaintea Maririi lui Dumnezeu, si tu ingere, pazitorul sufletului meu, ajutati-mi mie, pacatosului.

O, preaslavita stapana, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara! Tu, ceea ce esti nadejdea celor deznadajduiti, Doamna mea cea buna si induratoarea mea cea mai stralucita si mai curata decat razele soarelui si slavita mai presus de inaltimea cerurilor; fara de asemanare mai cinstita decat Heruvimii si Serafimii, slava proorocilor, povatuirea apostolilor, lauda cuviosilor, bucuria mucenicilor si intarirea pustnicilor, podoaba lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov, roua lui Ghedeon si Moisi, adunarea patriarhilor si a tuturor sfintilor, sfesnic purtator de lumina dumnezeiasca, cadelnita de aur, nastrapa care ai primit mana cerului, chivotul cel cu adevarat dumnezeiesc al legii, prea sfanta si povatuitoarea mea. O, rug nears, loc de incapere al celor ce alearga la tine, ceea ce esti toiagul cel odraslit al lui Aaron, si floarea care din samanta lui David si din coapsele tale ai rasarit noua pe Hristos Mantuitorul si Dumnezeul tuturor, Cel ce intrupandu-se din tine cheile fecioriei tale nu le-a stricat, si incheieturile tale nu le-a miscat, ci precum inainte de nastere ai fost fecioara, asa si dupa nastere ai ramas fecioara. O Preasfanta, preacurata si preanevinovata si neantinata Fecioara, roaga pe Hristos, fiul Tau si Dumnezeul nostru, pentru mine pacatosul, ca tu esti ajutatoarea pacatosilor si celor fara de ajutor; tu esti liman celor inviforati, Mangaierea lumii si celor de prin inchisori si temnite slobozenie si scapare. Tu esti aparatoarea celor bolnavi si datatoare de sanatate. Tu esti intarirea calugarilor si nadejdea mirenilor. Tu esti rabdarea, acoperirea si apararea vaduvelor. Tu esti lauda, veselia si cununa fecioarelor.

O, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare! Imparateasa si doamna tuturor, apara-ma si ma pazeste sub acoperamantul aripilor tale, sa nu se laude si sa-si rada de mine satana, smintitorul sufletelor omenesti, nu lasa sa se apropie de mine intunecatul vrajmas. Miluieste-ma pe mine, pacatosul si intunecatul, cel cufundat in pacate multe, care cu uratele mele lucruri am maniat pe Facatorul meu si Dumnezeu; de aceea Doamna mea, sub acoperamantul tau alerg, si cu umilinta ingenunchind ma rog tie cu lacrimi ca sa imblanzesti pe Fiul tau, dulcele meu Iisus si datatorul de viata al tuturor; ca nu dupa multele si necuvioasele mele fapte sa ma osandeasca, ci cu indurarile si cu iubirea Sa de oameni sa ma miluiasca. O, Preacurata Maica, fa ca sa viez in Hristosul meu, ajuta-mi ca sa pot intra in lacasurile celor drepti intru imparatia cerurilor unde nu sunt lacrimi, nici scarbe, nici intristare, nici pedeapsa, nici stramtorare, ci este bucurie nesfarsita si veselia dreptilor, viata ce nu are sfarsit niciodata, ci totdeauna desfatare, indulcire, marire si stralucire! O, ceea ce esti plina de daruri, invredniceste-ma pe mine smeritul robul tau ca sa scap de toate primejdiile si necazurile, umple gura mea cu dulceata si veselie, lumineaza sufletul meu, misca buzele si limba mea ca sa te laud cu suflet plin de bucurie si cu inima sarguitoare sa-ti aduc lauda cea cereasca, care arhanghelul Gavriil a rostit-o catre tine, maica fecioara: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar; bucura-te locas dumnezeiesc plin de lumina; bucura-te, Preafericita, ceea ce esti intre femei fecioara; bucura-te, stea prea luminoasa, Maica maicilor si fecioara fecioarelor. Bucura-te, ceea ce luminat ai nascut pe imparatul a toate; bucura-te, ceea ce ai rasarit lumina dreptatii; bucura-te, Doamna si Stapana, ceea ce esti mai inalta decat toate; bucura-te, pacea, bucuria si mantuirea lumii; bucura-te, bucuria neamului omenesc; bucura-te, propovaduirea si slava proorocilor; bucura-te, podoaba mucenicilor si cununa dreptilor; bucura-te, lauda cuviosilor si cantarea calugarilor; bucura-te, podoaba infrumusetata a arhiereilor. Bucura-te, cuantul cel de lauda al tuturor Scripturilor. Bucura-te, gradina prea slavita care ai crescut pe Hristos, trandafirul cel dumnezeiesc si margaritarul cel de mult pret. Bucura-te, ceea ce m-ai izbavit de boala cea omoratoare, bucura-te, ceea ce m-ai mantuit de cutremurul cel infricosat.

Bucura-te, lumina lumii. Bucura-te, desfatarea tuturor celor de pe pamant, bucura-te, raiul desfatarii si al nemuririi; bucura-te, zidul celor credinciosi si mantuirea tuturor; bucura-te, liman care adapostesti pe cei inviforati; bucura-te, nadejdea celor in primejdii; bucura-te, izvorul Duhului Sfant. Bucura-te, lauda noastra a smeritilor robilor tai; bucura-te, scaparea si mantuirea pacatosilor si a celor saraci si straini; bucura-te, ceea ce esti mangaierea celor jalnici; bucura-te, mijlocitoarea pacatosilor in ceasul judecatii; bucura-te, preaslavita, scaunul Facatorului meu; bucura-te, stralucirea cea prea luminoasa si lumina zilei mele; bucura-te, preacurata, ceea ce ai sfarmat capul balaurului, al incepatorului rautatii care apuca pe cei legati in iad; bucura-te, ceea ce multe bucurii ai dat lumii; bucura-te, solitoarea a toata lumea; bucura-te, prea laudata acoperitoarea si folositoarea noastra. Bucura-te, stapana, sceptrul imparatilor celor ce se roaga tie; bucura-te, marirea si bucuria tuturor preotilor; bucura-te, deschiderea usilor raiului; bucura-te, ceea ce precurmezi intristarea si dai bucurie; bucura-te, raiul care intorci din mahnire pe cei necajiti; bucura-te, cheia cerestii imparatii a lui Hristos; bucura-te, liman neinviforat si nadejdea celor deznadajduiti; bucura-te, milostivirea si ajutorarea mea, fara prihana fecioara; bucura-te, lumina cea stralucitoare ce luminezi toata lumea. Bucura-te, maica lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu celui viu. Bucura-te, acoperamantul, bucuria si marirea noastra, ceea ce esti nadejdea noastra pe viitor; bucura-te, ceea ce ai incaput in pantecele tau pe cel neincaput. Bucura-te, ceea ce ai hranit cu lapte pe Hristos datatorul de viata, prea induratul Dumnezeu si ziditorul meu; bucura-te, dulceata cea plina de desfatare a tuturor crestinilor. Bucura-te, Maica lui Iisus Hristos, iubitorul de oameni, Dumnezeu, Caruia se cuvine marire, cinste si inchinaciune, impreuna cu cel fara de inceput al Sau Parinte, si cu Preasfantul si de viata facatorul sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Presfanta Stapana, binecuvantata, Maica lui Dumnezeu, sub acoperamantul tau toti pamantenii mergem si cu caldura ne rugam tie, noi, nevrednicii robii tai, intampina si izbaveste tara aceasta de toate nevoile si de moarte groaznica seceratoare si pierzatoare. Stiu ca toate le poti cate le voiesti, Stapana lumii, imparateasa si doamna cerului, ceea ce esti plina de daruri si de bucurie, asculta si cauta cu milostivire nu numai la rugaciunea mea ce o aduc tie din buze necurate, ci si la purtatorii de Dumnezeu sfinti, care ii aduc mijlocitori pentru mine si rugatori.

O, sfintilor arhangheli si toate puterile ceresti, cei doisprezece apostoli ai lui Hristos Dumnezeu, Mergatorule inainte si Botezatorule Ioane, purtatorilor de chinuri patruzeci de mucenici, Stefane intaiul mucenic, Victor, Mina, Vichentie, Teodore, Dimitrie si purtatorul de biruinta Gheorghe, impreuna cu Atanasie, cu Vasile si Grigorie cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur, dimpreuna cu facatorul de minuni Nicolae, rugati-va pentru sufletele noastre.

Apoi se zice: Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.

Si se fac metanii si inchinaciuni dupa putere.