miercuri, 30 septembrie 2015
Strugurii, mustul și vinul, medicamente de toamnă
Fiind uşor asimilabili, strugurii
reprezintă excelente produse energetice pentru organism, apoi
remineralizante foarte bune, antitoxice, stimulente şi descongestionante
pentru ficat. În egală măsură sunt diuretice, laxative şi răcoritoare.
Se apropie toamna și nu cred că
greşim dacă spunem că în această perioadă cea mai mare atenţie se acordă
viilor, ale căror roade, respectiv strugurii, sunt aşteptate să intre
în pârg pentru a fi consumate atât în stare proaspătă cât şi sub forma
mustului.
Valoarea nutritivă şi terapeutică a
strugurilor este datorată unui conţinut chimic foarte bogat, în care
predomină zaharuri direct asimilabile (16-17%), acizi organici,
proteine, lipide, taninuri, derivaţi flavonici, materii răşinoase,
ceară, vitamine şi săruri minerale.
Valoarea energetică este destul de
ridicată (720-980 calorii la 1 kg struguri). Aceasta echivalează cu
valoarea energetică a următoarelor produse alimentare: 300 g pâine,
500-700 g carne de vită, 1,2 litri de lapte, 1,2 kg cartofi, 2 kg mere
şi 3,5 kg tomate.
Fiind uşor asimilabili, strugurii
reprezintă excelente produse energetice, musculare şi nervoase pentru
organism, apoi remineralizante foarte bune, antitoxice, stimulente şi
descongestionante pentru ficat. În egală măsură sunt diuretice, laxative
şi răcoritoare.
Datorită acestor calităţi, strugurii prezintă o eficacitate foarte ridicată în tratarea următoarelor boli:
- anemie, convalescenţă, demineralizare, rahitism, astenie şi surmenaj;
- tulburări digestive, gastrite,
congestia ficatului şi splinei, constipaţie cronică, litiază biliară,
mărirea secreţiei, enterite, dizenterie, intoxicaţii cu mercur sau
plumb, hemoroizi;
- reumatism, artritism, gută;
- tuse convulsivă, astm bronşic, stări febrile, iritaţii ale căilor respiratorii, tuberculoză pulmonară;
- hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană;
- nefrite, litiază renală, azotemie, edeme renale, eliminarea acidului uric;
- obezitate;
- favorizarea acuităţii vizuale;
- dermatoze, acnee şi reîntinerire cutanată.
Cura de struguri proaspeţi durează
trei-patru săptămâni şi constă din consumul zilnic a două kilograme de
struguri bine spălaţi, pentru a îndepărta substanţele pesticide folosite
la tratamentele viei. Doza zilnică se împarte în trei părţi: câte o
treime luate cu o oră înainte de micul dejun şi înainte de cele două
mese principale. În obezitate se recomandă ca din 10 zile să se consume
numai struguri timp de două zile.
Supradoza curei nu este indicată întrucât poate afecta ficatul care va prezenta stări de surmenaj.
Sucul de struguri
Numit popular must, se obţine prin
prelucrarea primară a strugurilor ajunşi la maturitate. Mustul are o
valoare nutritivă foarte ridicată, analizele demonstrând că este
superior laptelui prin conţinutul în zahăr, materii azotate, săruri
minerale şi prin valoarea energetică de peste 900 calorii la un
kilogram. Pe acest considerent, mustul din struguri a fost denumit
„laptele vegetal”. Principalele proprietăţi terapeutice sunt:
tonice-aperitive, nutritive, depurative, stomahice, diuretice, laxative
şi excelent remineralizante, pentru care se recomandă în:
- anemie, convalescenţă;
- tulburări digestive, acidoză, afecţiuni hepatobiliare;
- colesterolemie, obezitate;
- reumatism, gută;
- insuficienţă cardiacă;
- calmarea durerilor la organele interne.
Cura cu must din struguri de bună
calitate durează trei-patru săptămâni şi constă din consumul a trei
pahare pe zi, din care jumătate din cantitate se ia dimineaţa, pe
nemâncate, iar restul la cele două mese principale.
Mustul este indicat în revigorarea
tenurilor obosite, fiind utilizat sub forma unei loţiuni aplicate pe
faţă cu ajutorul unor tampoane de vată, ţinute timp de 10 minute, urmate
de o spălare a tenului cu apă şi puţin bicarbonat de sodiu. Aceleaşi
efecte are şi masca preparată din sucul a 15-20 boabe de struguri copţi,
care se amestecă cu amidon de porumb; pasta obţinută, de consistenţa
smântânei groase, se stropeşte cu zeamă de lămâie şi se aplică pe ten.
Vinul
Printr-o compoziţie chimică foarte
amplă (zaharuri, acizi organici, glicerol, compuşi fenolici, aminoacizi,
vitamine -A, B1, B2, PP şi săruri minerale), vinul asigură un deosebit
aport nutritiv şi mineralizant pentru organism.
Vinurile albe sunt diuretice pentru
un rinichi sănătos şi uşor acrişoare, cu rol în stimularea digestiei.
Vinurile roşii, bogate în taninuri, sunt astringente şi au un efect uşor
constipant. Ajută la absorbţia vitaminei B12, cu rol în formarea
sângelui. Atât în vinul alb, cât şi în cel roşu, se pregătesc multe
macerate terapeutice pentru diferite maladii.
La nivelul aparatului digestiv, un
vin bun favorizează digestia şi menţine starea de confort digestiv, fără
dureri şi fără balonări. După o hrană copioasă cu carne şi multă
grăsime, un pahar de vin este de nelipsit, ajutând la evacuarea
rezidurilor nefolositoare din intestin. În plus, reduce riscul apariţiei
ulcerului gastric sau duodenal prin combaterea bacteriilor din
segmentul piloric, cum este cazul bacteriei Helicobacter pylori, precum
şi a altor germeni dăunători, cum este Salmonella.
Cele mai clare efecte pozitive ale
vinului sunt legate de afecţiunile inimii şi ale sistemului circulator.
Vinul roşu ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, cu activarea
circulaţiei periferice, chiar în cazul persoanelor în vârstă de peste 70
de ani. Se reduce inflamarea vaselor sanguine la fumătorii cronici. În
general se reduce riscul afecţiunilor aterosclerotice la nivelul
arterelor cerebrale şi la nivelul picioarelor. În mod semnificativ scade
riscul atacurilor de cord şi al congestiei cerebrale. S-a constatat că
un pahar de vin roşu, consumat după masa de prânz, prezintă un mare
potenţial terapeutic de evitare a apariţiei celui de-al doilea atac de
cord.
Vinul ridică tensiunea sanguină la hipotensivi dar nu este indicat la hipertensivi decât îndoit cu apă.
La nivelul aparatului respirator,
vinul roşu, printr-un component important numit resveratrol, ajută la
reducerea inflamaţiilor şi a riscurilor de boli cronice ale plămânilor,
respectiv pneumonie, pleurezie, guturai şi gripă.
La nivelul creierului, consumul
moderat de vin de calitate ajută la prevenirea afecţiunilor
degenerative, precum maladia Alzheimer şi reduce semnificativ apariţia
unui accident cerebro-vascular.
Pentru bolnavii de diabet, un consum
moderat de vin sec şi demisec ajută la asimilarea generală şi reduce
cantitatea de acetonă şi zaharuri eliminate în urină, caz constatat la
persoanele cu glicemie ridicată.
Atât în formă naturală cât şi diluat
în proporţie 1:10, vinul are efecte bactericide, fiind unul dintre cele
mai vechi antibiotice naturale, mai ales atunci când se amestecă cu
miere de albine şi se aplică pe diferite ulceraţii şi plăgi externe,
având acţiune cicatrizantă.
Alte virtuţi terapeutice ale vinului
sunt: acţiunea antivirală la virusul poliomielitei, la virusul hepatic,
la unele heterovirusuri şi scăderea colesterolului sanguin. În
perioadele trecute, cu frecvente epidemii de boli infecţioase (holera,
dizenteria, tifosul), se spunea că persoana care bea vin se îmbolnăveşte
mai puţin întrucât vinul previne infecţiile intestinale.
Sfântul Neagoe Basarab
"A
răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara
Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul
7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9
ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după
noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie
nestricat“.
Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat „tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române,
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . Cronicarul Gavriil Protul, în
Viaţa Sfântului Nifon , patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?... Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale".
A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" , lucrare cu un conţinut moral-creştin. A introdus măsuri de susţinere a natalităţii, a încurajat meşteşugurile şi comerţul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Ţara Românească. A iubit pacea, „cu toţi vecinii fiind împăcat” , aşa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale ţara a traversat o perioadă de linişte şi prosperitate.
„Măria sa a scutit de dijmă pentru un an pe toţi ţăranii şi meşteşugarii, pentru ca ţara să se mai întremeze. Dările şi banii urmau a se strânge de la vameşii şi negustorii străini care se îmbogăţeau pe seama Ţării Româneşti. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naşte un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată şi muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă şi ajutor de la Curte. Şi meşteşugarii au fost încurajaţi, dându-se multe înlesniri breslelor munteneşti de olari, curelari, rotari şi de alte meşteşuguri, căci domnii dinainte se obişnuiseră a nesocoti lucrul lor, alegând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe şi venirea pribegilor căutători de aur în munţii Ţării Româneşti, iar mai târziu a oprit-o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul şi câştigul ţării.” (Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012, p. 134).
Sfântul Neagoe a adus ţării sale prestigiu şi strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmaşi un model de înţelepciune, credinţă, devotament şi patriotism. Şi-a crescut fiii în credinţă de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş, remarcabilă prin măreţia, perfecţiunea proporţiilor şi decoraţiile sale şi considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.
Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Ţara Românească poate fi oricând un centru de rezistenţă creştină împotriva cotropitorilor păgâni şi că numai credinţa în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. „Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni.” (Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura IBMBOR, București, 1987)
Cât despre credinţa şi smerenia domnitorului, Domniţa Despina, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte în jurnalul său duhovnicesc următoarele:
„Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu faţa la pământ înaintea icoanei Mântuitorului şi suspinând, şi-a revărsat durerea inimii într-un şuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu ştii că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea şi pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greşit înaintea feţei Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana şi scaunul ţării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu şi nu văd nici putere, nici înțelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de ţară trebuie să fie un om curăţat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept şi bineplăcut Ţie… O, Doamne, Tu ştii că niciun bine nu sunt în stare să fac norodului şi ţării mele!”… Mai târziu, mi-a povestit că pe când stătea aşa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s-a părut că a aţipit. Atunci l-a văzut pe Patriarhul Nifon ca şi când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veşminte strălucitoare. Sfântul l-a prins de mână şi l-a ridicat de la pământ, binecuvântându-l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s-a umplut de har şi nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca şi când n-ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulţumind cu înţelegere lui Dumnezeu că nu l-a lăsat singur şi sărman pe acest pământ. ( Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012)
Într-o epocă în care acceptarea şi promovarea desfrânării reprezintă condiţia integrării europene, iar străinii sunt aproape invitaţi să jumulească biata noastră ţară de ultimele ei rezerve naturale, lăsând în urmă doar distrugere şi moarte, într-o epocă în care natalitatea scade dramatic, în timp ce politica avorţionistă îndeamnă până şi fetiţele de liceu să recurgă la crimă, modelul sfinţilor noştri voievozi cheamă întreg neamul spre pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Să urmăm aceste exemple de credinţă şi patriotism care pot reînvia oricând şi oriunde inima unui neam atât de greu încercat de-a lungul secolelor.
Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat „tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române,
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . Cronicarul Gavriil Protul, în
Viaţa Sfântului Nifon , patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?... Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale".
A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" , lucrare cu un conţinut moral-creştin. A introdus măsuri de susţinere a natalităţii, a încurajat meşteşugurile şi comerţul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Ţara Românească. A iubit pacea, „cu toţi vecinii fiind împăcat” , aşa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale ţara a traversat o perioadă de linişte şi prosperitate.
„Măria sa a scutit de dijmă pentru un an pe toţi ţăranii şi meşteşugarii, pentru ca ţara să se mai întremeze. Dările şi banii urmau a se strânge de la vameşii şi negustorii străini care se îmbogăţeau pe seama Ţării Româneşti. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naşte un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată şi muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă şi ajutor de la Curte. Şi meşteşugarii au fost încurajaţi, dându-se multe înlesniri breslelor munteneşti de olari, curelari, rotari şi de alte meşteşuguri, căci domnii dinainte se obişnuiseră a nesocoti lucrul lor, alegând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe şi venirea pribegilor căutători de aur în munţii Ţării Româneşti, iar mai târziu a oprit-o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul şi câştigul ţării.” (Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012, p. 134).
Sfântul Neagoe a adus ţării sale prestigiu şi strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmaşi un model de înţelepciune, credinţă, devotament şi patriotism. Şi-a crescut fiii în credinţă de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş, remarcabilă prin măreţia, perfecţiunea proporţiilor şi decoraţiile sale şi considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.
Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Ţara Românească poate fi oricând un centru de rezistenţă creştină împotriva cotropitorilor păgâni şi că numai credinţa în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. „Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni.” (Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura IBMBOR, București, 1987)
Cât despre credinţa şi smerenia domnitorului, Domniţa Despina, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte în jurnalul său duhovnicesc următoarele:
„Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu faţa la pământ înaintea icoanei Mântuitorului şi suspinând, şi-a revărsat durerea inimii într-un şuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu ştii că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea şi pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greşit înaintea feţei Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana şi scaunul ţării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu şi nu văd nici putere, nici înțelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de ţară trebuie să fie un om curăţat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept şi bineplăcut Ţie… O, Doamne, Tu ştii că niciun bine nu sunt în stare să fac norodului şi ţării mele!”… Mai târziu, mi-a povestit că pe când stătea aşa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s-a părut că a aţipit. Atunci l-a văzut pe Patriarhul Nifon ca şi când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veşminte strălucitoare. Sfântul l-a prins de mână şi l-a ridicat de la pământ, binecuvântându-l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s-a umplut de har şi nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca şi când n-ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulţumind cu înţelegere lui Dumnezeu că nu l-a lăsat singur şi sărman pe acest pământ. ( Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012)
Într-o epocă în care acceptarea şi promovarea desfrânării reprezintă condiţia integrării europene, iar străinii sunt aproape invitaţi să jumulească biata noastră ţară de ultimele ei rezerve naturale, lăsând în urmă doar distrugere şi moarte, într-o epocă în care natalitatea scade dramatic, în timp ce politica avorţionistă îndeamnă până şi fetiţele de liceu să recurgă la crimă, modelul sfinţilor noştri voievozi cheamă întreg neamul spre pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Să urmăm aceste exemple de credinţă şi patriotism care pot reînvia oricând şi oriunde inima unui neam atât de greu încercat de-a lungul secolelor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)