Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

miercuri, 20 aprilie 2016

u ştiu cine sunteţi, părinte. Sunteţi Sfântul Nectarie!


St Nectarios
Spre dimineaţa unei nopţi de toamnă am avut un vis. Mă frământau unele probleme şi căzusem în deznădejde. Din senin, un moşneguţ, îmbrăcat în haine preoţeşti, negre, păşeşte în camera mea, zâmbind şi emanând o bunătate nespusă. I-am recunoscut chipul dintr-o fotografie dragă mie. Am început să plâng. „Fugi de la mine, nu sunt eu vrednic să văd sfinţii lui Dumnezeu”, i-am spus. A zâmbit. S-a apropiat şi m-a întrebat: „Ia spune, ce te apasă?”.

Am prins curaj. I-am spus tot ce aveam pe suflet şi, în genunchi, i-am îmbrăţişat picioarele, plângând. A urmat un dialog pe care îl voi păstra pentru mine. A apărut şi bunica mea, care i-a strigat: „Eu ştiu cine sunteţi, părinte. Sunteţi Sfântul Nectarie”. „Da, eu sunt”, a răspuns zâmbind. L-am rugat să mă mai lase să-l îmbrăţişez. Plângeam. M-am trezit plângând. Ce bucurie am trăit atunci. M-am temut să nu fie un vis de la diavol, de aceea i-am povestit unui stareţ de mănăstire. „Măi, măi, câte mai face Sfântul Nectarie”, a spus cu lacrimi în ochi. De atunci am ştiut că trebuie să ajung în Grecia, la el acasă. Nu ştiu cum m-am trezit pe feribotul de Eghina, „Aghios Nektarios”. Am păşit în curtea mănăstirii seara, exact la începutul privegherii dinaintea hramului. Ce atmosferă tainică, păream a fi pe altă lume. Inima părea că-mi sparge pieptul. Sfintele moaşte, sfântul mormânt, chilia „bunicuţului”, mănăstirea cu florile atât de dragi lui, toate care mai înainte doar visam să le văd. Eram ca un copil într-un magazin cu dulciuri. Şi ce „dulciuri” am găsit la mănăstirea sfântului… Ne-am întors a doua zi la Sfânta Liturghie. Catedrala plină. Mulţi arhierei. Păreau desprinşi din icoane. M-am ascuns într-un colţ şi am simţit nevoia să plâng. Nu puteam îndura atâta bucurie. „Sfântul meu, ajută-mi! Ascultă-mi rugăminţile!” M-am rugat şi pentru o cunoştinţă care tocmai rămăsese fără serviciu şi care avea o situaţie extrem de dificilă. La un moment dat, o voce lăuntrică mi-a spus scurt: „Va avea serviciu înainte să ajungi tu în ţară”. Am uitat repede, am pus totul pe seama dorinţei de miracol, care nu dă pace oamenilor mândri. Am părăsit Eghina a doua zi. O parte din suflet a rămas acolo. Până mă voi reîntoarce. Seara, la o tavernă, serveam cina. Am primit un sms. „Nu-mi vine să cred. M-am angajat. M-au sunat nişte foşti prieteni de care nu mai ştiam nimic de multă vreme. E un miracol”. Mi-au dat lacrimile instantaneu. „Măi, măi, câte mai face Sfântul Nectarie.”
                                                                                                                                                                  (Marian Ionică)

luni, 18 aprilie 2016

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

9 Noiembrie
 
Troparul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, glasul 1:
Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

Troparul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, glasul al 4-lea:
Întru cuvioşie ai vieţuit, ca un înţelept ierarh, proslăvind pe Domnul cu viaţa ta cea plină de virtuţi, Sfinte Nectarie Cuvioase; pentru aceasta, proslăvindu-te cu puterea Mângâietorului, demonii goneşti şi pe cei bolnavi îi tămăduieşti, care vin cu credinţă la dumnezeieştile tale moaşte.

Cântarea 1, glasul 1.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întunecarea minţii mele cu lumina rugăciunilor tale risipeşte-o şi dă-mi cuvânt ca, luminat să laud, făcătorule de minuni Sfinte Ierarhe Nectarie, Dumnezeiească pomenirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărind ca un soare neapus în anii cei de pe urmă, cu lumina faptelor tale tuturor marginilor le străluceşti, părinte, în chip minunat, lumina Evangheliei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin curăţia vieţii tale călcând, Sfinte Nectarie, pe urmele vechilor arhierei ai lui Hristos, de acelaşi nume cu ei te-ai şi arătat părtaş.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea Cea  necuprinsă purtând-o în pântecele Tău şi nearzându-te, cu trup ai născut, Fecioară Preacurată, fără de schimbare şi amestecare, pe Hristos, Făcătorul tuturor.

Cântarea a 3-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sfinţenia învăţându-te din tinereţe, părinte, Dumnezeiasca dragoste ai ales, a urma lui Hristos, Ierarhe Nectarie şi de toată deşertăciunea cu înţelepciune te-ai îndepărtat.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu graiurile buzelor tale, părinte, picuri dulceaţa cerească celor ce cu credinţă primesc cuvântul tău şi călăuzeşti la cele bune cugetul credincioşilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nouă podoabă a ierarhilor te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Nectarie, îmbrăcând sfinţenia cea adevărată prin curăţia vieţuirii tale; pentru aceasta, te lăudăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfrumuseţată fiind mai presus de cuget cu strălucirile fecioriei, pe Dumnezeu cu trup mai presus de fire Îl naşti, Preacurată şi osânda Evei cu naşterea ta ai dezlegat-o.

Cântarea a 4-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sfinţenie săvârşind viaţa ta pe pământ, părtaş al cortului tuturor sfinţilor te-ai arătat în cer; iar racla moaştelor tale izvorăşte sfinţire şi mântuire celor ce se sfârşesc, ierarhe, de boli şi de necazuri.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preoţit-ai întru curăţie şi cuvioşie, înţelepte, ca un preot bineplăcut lui Hristos Atotputernicul şi ca pe o jertfă curată I-ai adus prinos viaţa ta cea fără de prihană, ierarhe; pentru aceasta, după vrednicie ai fost proslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De felurite boli şi patimi cumplite vindecă în chip minunat capul tău cel preasfânt; că în acesta sălăşluind Dumnezeiescul har, în multe feluri lucrează celor ce aleargă la el, după măsura credinţei lor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu chipul nostru S-a născut din pântecele tău, Dumnezeu Cel Nematerialnic şi rămânând Ceea  ce era  mai înainte, pe Adam din blestem l-a rezidit, fii ai lui Dumnezeu arătând pe cei ce cu credinţă te slăvim pe tine, ca Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelepciunea Duhului şi Cuvântul Vieţii inimile credincioşilor le îndrepţi, Sfinte Ierarhe Nectarie, către vieţuirea cea mai îmbunătăţită, părinte, ca un înţelept şi sfânt propovăduitor al Evangheliei.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcând veşmântul arhieriei, înţelepte, cu fapte pline de virtute l-ai împodobit, ca un ierarh preaîndumnezeit şi iconom al Dumnezeieştilor Taine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelepţeşte strălucind cu înţelegerea şi cu blândeţea, pe cuvioasele fecioare le-ai strâns şi la Hristos le-ai călăuzit cu cuvintele şi cu faptele vieţii tale celei neprihănite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu strălucirea ta, Preacurată, luminează, ca o Milostivă şi fără de prihană, sufletul meu cel întunecat de orbirea patimilor şi cu Dumnezeiască frică mă întemeiază.

Cântarea a 6-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o stea nou răsărită, în vremurile cele mai de pe urmă ai luminat tainic inimile credincioşilor, Sfinte Nectarie, aprinzându-le către Dumnezeiasca dorire, părinte.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelepciune şi dumnezeiască înţelegere petrecând pe pământ în zilele cele rele, precum a zis Apostolul Pavel cel înţelept, strălucit ai fost proslăvit, Ierarhe Nectarie, de către Domnul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărind neclătită în frica lui Dumnezeu sfântă mănăstirea ta, liman neînvăluit ai arătat-o, spre mântuirea sufletelor, Sfinte Nectarie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut cu trup pe Făcătorul tuturor şi ai şters blestemul cel de demult al lui Adam, izbăveşte-mă, Preanevinovată, de întunecarea patimilor mele.

Condac.
Pe steaua cea nou răsărită a Ortodoxiei şi cetatea cea nou zidită a Bisericii să-l lăudăm întru veselia inimii, că proslăvit fiind prin lucrarea Duhului izvorăşte harul nestricăcios al tămăduirilor celor ce strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nectarie.

Cântarea a 7-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dreaptă înţelegere şi inimă curată liturghisind, părinte, lui Hristos, Împăratul tuturor, luminarea Mângâietorului ai primit-o în sufletul tău, cuvioase, strigând: Binecuvântat este Dumnezeul Părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În chip înţelegător răsărindu-ne nouă în vremurile cele mai de pe urmă ca un soare cu totul strălucitor, luminezi cugetele bine cinstitorilor cu lumina faptelor tale, Sfinte Nectarie, podoaba ierarhilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca o altă cămară minunată de tămăduiri, pururea dă întărire, Ierarhe Nectarie, sicriu moaştelor tale, părinte, sufletelor şi trupurilor celor ce cu evlavie multă aleargă la sfânta ta mănăstire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca ceea ce eşti Maica Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, caută cu ochiul tău milostiv, Fecioară Preanevinovată, la nevoia cea amară a sufletului meu şi de reaua deprindere a patimilor celor pierzătoare izbăveşte-mă.

Cântarea a 8-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voind Domnul a face cunoscută celor de pe pământ slava pe care ţi-a dat-o ţie în cer, înţelepte, izvor de tămăduiri şi de minuni multe a arătat, preafericite, Dumnezeieştile tale moaşte.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum crinii câmpului s-au arătat cinstitele tale oseminte, Părinte Nectarie, îndată ce s-a deschis cinstitul tău mormânt, tuturor făcându-le simţit mirosul nemuririi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De toată strâmtorarea, vătămarea şi mânia, roagă-te, ierarhe al lui Hristos, să se izbăvească cinstita ta mănăstire, care întru tine se laudă şi dragostei tale părinteşti se încredinţează.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fără de sămânţă ai luat în pântece pe Făcătorul tuturor şi pe Acesta fără stricăciune născându-L cu trup, de stricăciunea cugetelor trupeşti cu harul tău, Fecioară, izbăveşte-mă pe mine, jalnicul tău rugător.

Cântarea a 9-a.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cununa slavei ai primit, Sfinte Nectarie, de la Hristos, Cela Ce strălucit te-a proslăvit pe tine, săvârşind tu, părinte, întru cuvioşie alergarea ta; şi de o cinste cu sfinţii te-ai arătat, dimpreună cu care te roagă pentru cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcând veşmântul arhieriei, preasfinţit pe acesta l-ai arătat cu sfintele tale nevoinţe şi cuvioasele tale osteneli şi prin vieţuirea ta cea curată, te-ai pecetluit cu strălucirea Părinţilor celor de demult.
Stih: Sfinte Părinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săvârşind cu laude pomenirea ta, Sfinte Ierarhe Nectarie, Biserica lui Hristos se veselşeşte întru tine; că pe aceasta ai luminat-o, ierarhe, arătându-te sfinţit prin Dumnezeiescul Duh.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mirosul cel ceresc şi bine înmiresmat al vieţii, pe care îl răspândeşte preacinstitul tău cap, în chip înţelegător dăruieşte-l sufletului meu, sfinte şi ca pe un miros de bună mireasmă primeşte, părinte, cântarea aceasta, pe care cu dorire ţi-am urzit-o.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce fără de asemănare eşti mai Înaltă decât Puterile de sus şi mai Strălucitoare decât soarele, Stăpână, Ceea ce ai născut cu trup pe Soarele Slavei,  Hristos, Dătătorul de lumină, luminezi pe cei ce te măresc pe tine.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…
Săvârşind alergarea virtuţii, cuvioase, cu dumnezeiască cuviinţă te-ai mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi părtaş al sfinţilor te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Nectarie, dimpreună cu care întotdeauna roagă-te Împăratului tuturor, Hristos, să dea iertare de păcate şi mântuire sufletelor celor ce prăznuiesc pomenirea ta.

Nectarie sau Sfântul simplitații și al smereniei


 
Sărac, defăimat de ai săi, a stat cu gazdă la o văduvă de la periferia Atenei. Putea oricând să ceară o audiență la arhiepiscop sau la casa regală, dar nu a făcut-o. Și-a trăit sărăcia și foamea cu demnitate. Povestesc ucenicii că mitropolitul Nectarie lucra cu mâinile sale – cosea încălțămite sau copia cărți, manuscrisele valorificându-le. Însă, bunătatea și lumina sa nu puteau să rămână ascunse. În scurt timp, multe suflete căutătoare de Dumnezeu și-au legat viața de cea a părintelui Nectarie.
„Și sculându-se de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Sale, a luat un ștergar și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. (...) După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat la masă și le-a zis: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Mă numiți Învățătorul și Domnul. Deci, dacă Eu, Învățătorul și Domnul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu” (Ioan 13, 12-17).
E o icoană a Sfintei Scripturi. În același timp, este cea mai scurtă descriere a modului de a trăi creștinește. Sau o definiție a creștinului – suntem urmașii Marelui Spălător de Picioare apostolești. O icoană care nu ar trebui să lipsească din niciun suflet care se consideră creștin al Bisericii lui Hristos Dumnezeu.
Însuși Mântuitorul ne spune că spălarea picioarelor este o „pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu”. Ne arată calea spre dragoste, iubire de aproapele și spre smerenia cea mântuitoare. Spălarea picioarelor stă la baza Bisericii ca adunare euharistică, realizând atmosfera de frățietate și spiritul de jertfă.
***
Citeam pe un perete al unei mănăstiri atonite că „este har să iubești, când nu ești iubit” și gândul m-a dus la un prieten drag, la Sfântul Nectarie. A avut o viață închinată simplității și smereniei. O viață închinată spălării picioarelor semenilor aflați în suferință. O viață care, în contextul actual, pare de necrezut. Noi ne „aricim” la o privire mai insistentă pe stradă și ne simțim încălcat spațiul, când cineva trece la limita proprietăților noastre. Sfântul Nectarie, pe care mulți dintre noi îl avem prieten, trăitor foarte aproape de secolul nostru, a fost mitropolit de Pentapole, în Nordul Africii. Întorcându-se acasă, în Grecia, a fost asimilat cetățenilor fără studii! Din pricina urii semenilor. Dar, el nu a spus nimic. Urma să fie Patriarh al Alexandriei, unul dintre cele cinci scaune istorice ale pentarhiei. A fost înlăturat mișelește. S-a văzut străin în propria țară. Fără a ezita, a luat-o de la capăt.
Sărac, defăimat de ai săi, a stat cu gazdă la o văduvă de la periferia Atenei. Putea oricând să ceară o audiență la arhiepiscop sau la casa regală, dar nu a făcut-o. Și-a trăit sărăcia și foamea cu demnitate. Povestesc ucenicii că mitropolitul Nectarie lucra cu mâinile sale – cosea încălțămite sau copia cărți, manuscrisele valorificându-le.
Însă, bunătatea și lumina sa nu puteau să rămână ascunse. În scurt timp, multe suflete căutătoare de Dumnezeu și-au legat viața de cea a părintelui Nectarie. Prietenii și fii duhovnicești l-au convins să accepte postul de predicator în una dintre eparhiile Greciei. Până astăzi împresionează acele poze în care Sfântul Nectarie se află în mijlocul credincioșilor, înconjurat de dragoste și bucurie.
Poate cinstea și slujirea arhierească i-au fost retrase de către autorități, însă Dumnezeu i-a dat la schimb un alt mare dar – simplitatea sfântă. În taina inimii sale, Sfântul a devenit un mare lucrător al rugăciunii. De aici veneau bunătatea, lumina, răbdarea, cuvântul bun de care s-au bucurat peste 15 ani elevii de la Seminarul atenian Rizareon. Și din acea perioadă ne este relatată o icoană a bunătății Sfântului Nectarie. Director la școlii teologice fiind, a observat că într-o anumită perioadă îngrijitorul sau „omul de serviciu” lipsea de la îndatoririle sale. Interesându-se, a aflat că acesta este bolnav. Cu gândul la familia acestuia, care trăia exclusiv din acei bănuți, directorul și mitropolitul Nectarie se trezea în fiecare dimineață cu mult înaintea elevilor și făcea curățenie în toată școala, ca nu cumva epitropii sau finanțatorii școliii să afle că Luchian, omul de serviciu, lipsește! Nu doar câteva zile, ci două săptămâni! Însănătoșindu-se, îngrijitorul se aștepta să fie dat afară și familia să fie aruncată în stradă. Surpriza a fost alta. Directorul Nectarie l-a asigurat că totul este în regulă și i-a spus să se prezinte la serviciu fără nicio ezitare...
Retrăgându-se în insula Eghina cu o mână de măicuțe, deși aflat la vârstă de bunic, a pus umărul la renașterea unei mănăstiri. Cunoscut, căutat și apreciat pentru viața sa, Părintele Nectarie nu și-a uitat simplitatea. Povestesc până astăzi maicile că, în puținul timp liber, lucra în grădina mănăstirii îmbrăcat într-o haină sărăcăcioasă...
Mângâia, ușura, bucura pe cei care veneau cu credința că Biserica vindecă prin Sfintele Taine și prin mâna slujitorilor săi. Unde se văd cel mai bine smernia și simplitatea sa? Nectarie Mitropolitul, bătrânul din Eghina care a vindecat pe mulți semeni aflați în suferință, a murit de cancer!
Acestea sunt frânturi dintr-o viață închinată simplității și bucuriei. O simplitate ce dezarmează orice suflet încrâncenat. Curg minunile Sfântului până astăzi. Așa se explică numărul covârșitor al pruncilor din ultima vreme, botezați cu numele de Nectarie sau Nectaria. Din acestă simplitate și bunătate, bisericile în care se află moaștele Sfântului sunt pline de tineri care îl cinstesc ca pe un prieten – mai mult decât ca pe un Sfânt al lui Dumnezeu.
Sfântul Nectarie, în puține cuvinte, este o viață care a înțeles că a fi creștin este să fii urmașul Marelui Spălător de picioare!