Ca şi Domnul Hristos

O mamă obişnuia să vorbească adesea copiilor ei despre suferinţa Domnului Hristos. Le zicea: 

-„Să ştim să suferim şi noi ca El, şi El ne va ajuta să scăpăm de suferinţă”. 

Şi mai ales, despre drumul calvarului le vorbea mama lor.

Copiii ascultau - şi se minunau.

Într-o zi, unul din ei se îmbolnăvi.

Mama îl puse în pat - şi fiindcă îl durea capul - îi puse pe frunte o bucată de pânză înmuiată în oţet.

Lăsându-l singur, mama îi spuse să stea liniştit şi se va face sănătos.

După puţin, mama intră din nou în odaie ca să ia ceva. Dar se opri în prag, şi privi spre copil, mirată.

Copilul ridicase pânza de pe frunte şi o sugea.

Mama îi zise:

-„Ce faci?”

El răspunse:

-„Fac ca şi Domnul Hristos: beau oţet, - să sufăr ca El…”

Mama îşi simţi obrazul plin de lacrimi. Veni la el şi-l mângâie, zicându-i:

-„Te vei face sănătos mai degrabă, copilul meu.” Şi, într-adevăr, peste puţin, copilul s-a făcut sănătos.




Pomul, lumina şi fierăstrăul

Un creştin, nu prea tare în credinţă, întrebă într-o zi pe un preot:

-„Nu pot înţelege, părinte, cum de nu este batjocorită şi însuliţată dumnezeirea Domnului Hristos, când păgânii i-au batjocorit şi însuliţat trupul?”

Părintele i-a răspuns:

-„Fiule, se întâmplă aici întocmai ca şi cu pomul luminat de soare. Când tai pomul, oare tai şi lumina din jurul lui? Nu. Aşa e şi cu Mântuitorul. Oamenii puteau să-I batjocorească trupul Său de om, dar nu şi pe Dumnezeu Care sălăşluia în El.




Cel ce caută suflete

Noaptea se lăsase peste aşezarea omenească. Dihania cea neagră, cu păr de lup, cu coarne de bivol, cu coadă de câine, cu ochi de foc - diavolul - se coborî din văzduhuri să caute şi să capete duhuri. Avea în mână un toiag noduros, mai înalt ca el şi plin de noroi.

Merse în dreptul unei crâşme, - privi, văzu - şi se bucură foarte tare. Bătu cu toiagul în pământ - şi zise:

„Ai mei sunt!...”

Trecu în faţa unei case, în care doi oameni se certau cu vrăjmăşie. Dădu din cap, lovi cu toiagul - şi murmură:

„Şi aceştia-s ai mei!”

În dreptul unei ferestre văzu pe mai mulţi în jurul unei mese, jucând pe bani şi privindu-se între ei cu duşmănie. Dihania îşi zise: „Bună recoltă în astă seară!...”

Şi aşa, trecu pe lângă multe case, bucurându-se.

Când crezu că nu mai are pe unde trece, ajunse în faţa unei ferestre mici, luminată slab. Deodată, neagra dihanie, începu să urle, vărsând pe nări cenuşă şi din ochi foc. Apoi ridicând toiagul în sus, începu să urle cu deznădejde. Ce văzuse? O mamă îşi legăna încet copilaşul, iar deasupra leagănului, icoana Domnului Iisus împrăştia pace şi siguranţă peste tot...






„Vreau să slujesc celui mai tare…”

Era un om, care s-a hotărât să stea în slujba„celui mai tare...”

A mers, aşadar, şi s-a pus în slujba primarului din sat. Dar după puţin, a aflat că primarul stă la ordinele prefectului. A aflat însă că şi acesta ştie de poruncile ministrului. A mers şi i-a slujit acestuia. Dar nu după multă vreme, a aflat că peste ministru, mai mare este împăratul. A purces la el, şi s-a pus în slujba lui, ca fiind cel mal tare decât toţi.

Dar într-o zi, omul a auzit din gura împăratului că şi acesta se teme de diavol şi de puterea lui.

Atunci, omul nostru s-a lăsat de slujba împăratului şi căutând pe diavol, s-a făcut lui slugă.

Într-o zi însă, omul a auzit pe diavol zicând: „Ce tare aş fi eu, dacă, n-ar fi Iisus Hristos!”

Aflând aceasta, omul s-a gândit să se pună în slujba lui Hristos. A început aşadar să-L caute...

Şi pe când mergea pe cale, iată că a întâlnit pe un bătrân, care i-a zis: „Vrei să afli pe Hristos? Haide cu mine.”

Şi l-a dus în casa văduvei, - în sălaşurile orfanilor, în spitale, în închisori – şi arătându-i pe cei ce sufereau, i-a zis: „De vei sluji acestora, lui Hristos vei sluji…”

Şi de atunci omul acesta a aflat „pe cel mai tare” şi a rămas pentru totdeauna în slujba Lui.






Sufletul şi faptele

Dacă în mâncarea noastră sau în băutura noastră cade o muscă sau o necurăţenie, mai putem gusta din ele?

Nicidecum!

Aşa e şi cu sufletul omului: când faptele rele îl murdăresc, cum vreţi ca acel suflet să mai fie pe placul lui Dumnezeu?






Planul lui Dumnezeu este unic şi irepetabil

Pentru creştin, credinţa nu e un sector al existenţei separat de studiu, de sport, de cultură, de faptele cotidiene. Credinţa este viaţă: ea umple de sens şi direcţie, colorează existenţa.

Creştinul este cel care interpretează cu ochii credinţei toate evenimentele, situaţiile în care trăieşte, realizându-şi, astfel, datoria cu care Dumnezeu l-a creat: o datorie unică, irepetabilă.

Să privim soarele cu razele sale. Soarele este Dumnezeu, iar razele voinţa sa pentru fiecare dintre noi. Fiecare om este chemat să se apropie de Dumnezeu pe traiectoria propriei sale raze, diferită şi alta decât a celorlalţi, împlinind astfel planul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru el. Cu cât razele se apropie de soare, cu atât se apropie şi între ele. Tot la fel şi oamenii, cu cât se apropie de Dumnezeu, cu atât se apropie şi între ei.

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, Intru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea,

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

0, nădejde şi apărarea tuturor credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forţe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

 —

Vizita Mântuitorului 

Un creştin credincios, se ruga într-o zi: „Vino, Doamne Iisuse, măcar odată în casa mea!...” Noaptea următoare, în vedenie de vis, Domnul i-a spus: „Voi veni mâine în casa ta!” 

Credinciosul s-a apucat a doua zi dimineaţa să-şi pregătească locuinţa în aşteptarea Domnului. A curăţit peste tot, a făcut bucate alese - toate, ca pentru un oaspete atât de mare şi de drag. 

Şi, s-a pus să aştepte. Afară era frig şi ninsoare. Pe la prânz, iată că în dreptul casei lui, s-a arătat un drumeţ bolnav şi flămând. Creştinul l-a primit, i-a dat de mâncare şi l-a îngrijit. Acela, a plecat pe urmă...

Peste puţin, alt călător s-a ivit: o femeie văduvă, sărmană, care neavând de mâncare pentru cei trei copii ai ei, cerşea din casă în casă. Omul a primit-o şi pe ea, a ospătat-o şi a încărcat-o de daruri pentru copii. Pe urmă, a plecat şi ea...

Spre seară, s-a arătat alt călător: era un biet creştin, care, din dragoste pentru Domnul, mergea prin sate şi vindea cărticele sfinte. Era îngheţat şi flămând. Şi l-a primit, găzduindu-l peste noapte.

Aproape de a se culca, omul nostru a zis, cu mâhnire, rugându-se: „Doamne, Te-am aşteptat şi n-ai venit!” Dar când a adormit, Domnul i s-a arătat în lumină de aur şi i-a zis: „Fiul meu şi copile, ieri te-am vizitat de trei ori. Şi văduva necăjită, şi drumeţul cu cărţi sfinte, Eu eram”.

A doua zi credinciosul a mulţumit lui Iisus, şi L-a rugat să vină cât de des la el.




Magnetul iubirii

Era un om foarte fericit. Faţa lui totdeauna avea pe ea o strălucire senină iar el mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie aşa.

Într-o zi, un prieten, necăjit şi chinuit de toate urgiile urii, răzbunării, invidiei... îl întrebă cu ciudă:

-„Cum de izbuteşti tu să fii aşa?”

Acela răspunse, glumind:

-„Am cu mine un magnet minunat…”

-„Glumeşti, când eu nu-mi văd capul de necazuri!”

-„Nu glumesc deloc. Ascultă puţin. Pe când medicina nu ajunsese la perfecţionarea de azi, se scoteau, pe vremea războaielor, gloanţele şi schijele din trupurile soldaţilor răniţi cu un magnet puternic. El le trăgea la sine şi scăpa pe soldat.”

-„Ei, şi ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi?”

-„Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fără moarte, ca să scot din sufletele celor ce mă urăsc şi mă vrăjmăşesc, plumbii răutăţii şi ai urii – şi aşa, să-i fac să mă iubească.”

- „Ce magnet, omule?”

- „Cel mai bun, pe care ai puterea să-l ai şi tu; îl găseşti gratis în învăţătura creştinească.”

- „Care-i?”

- „Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate răutatea din sufletele semenilor noştri.”




Izvorul iubirii

O femeie îmi istorisi aşa:

-„Vezi, domnia ta mâna mea schiloadă? Ei trebuie să-i mulţumesc, că astăzi sunt fericită”.

Zise mai departe:

-„Trăiam mai înainte fără mulţumire. Eram întreagă, dar nu eram fericită. Bărbatul meu adesea, uita de mine - şi călca alături de calea cea bună. Copiii mei, de asemenea, de multe ori mă supărau prin purtările lor rele. Eu îi rugam plângând, sau îi asupream cu vorbe grele, dar ei nu mă ascultau, neiubindu-mă. Atunci, am zis: „Doamne, fă Tu, aşa, ca chiar cu suferinţa mea, să se întoarcă aceştia, cu dragoste, către mine... Şi iată, domnule, Dumnezeu m-a ascultat şi eu Îi mulţumesc. Într-o zi, am alunecat, am căzut, mi-am frânt mâna, am mers şi mi-au tăiat-o... Văzând acestea, bărbatul şi copiii mei, au venit cu dragoste spre mine, îngrijindu-mă... Se vede că izvorul dragostei stătea astupat în sufletele lor, şi a venit sfânta suferinţă - şi l-a destupat... Şi, de-atunci, eu sunt fericită. Nu mai sunt întreagă, dar mulţumesc lui Dumnezeu, am iubirea celor care mă înconjoară.”

Şi femeia istorisindu-mi acestea, avea pe faţă o lumină senină.




„Ca să meargă la biserică...”

Într-o zi de sărbătoare, în mijlocul Londrei, o doamnă de familie bună mergea spre biserică, având cu sine cartea de rugăciuni.

Pe drum văzu o măturătoare de stradă, care stătea tristă. O întrebă:

-„De ce eşti tristă?”

Femeia răspunse:

-„Cum să nu fiu? Am căzut de rând azi, - şi nu pot merge la biserică...”

Atunci doamna aceea; fără să mai stea pe gânduri, zise măturătoarei :

-„Te rog, dă-mi mie mătura. Îţi voi ţine locul până ce te întorci de la biserică. Iar d-ta ia cartea mea de rugăciuni.”

Femeia primi. Doamna luă mătura - iar când trecu pe lângă ea o cunoscută, care, uimită, o întrebă:

-„Ce faci? Mături tu, strada?” ea îi răspunse simplu:

-„Da - ca să poată merge măturătoarea la biserică.”




Cei trei prieteni

Trei prieteni are omul.

Unul din ei îl părăseşte când moare. Acesta este averea. Celălalt îl părăseşte când omul e coborât în mormânt. Sunt rudele. Şi numai cel de-al treilea nu-l părăseşte niciodată, ci-l întovărăşeşte şi dincolo de mormânt; este Domnul şi Mântuitorul Hristos, Care merge şi ne apără în faţa Tatălui ceresc, cerându-I iertare pentru păcatele noastre.

Care dintre aceşti trei prieteni este cel mai bun?

Mereu ne vorbesc sfinţii

Mereu, mereu ne vorbesc sfinţii
-Prin faptele lor în lumină-
De Adevăr şi erezie,
Despre smerenia divină.

Nu cu vorbire iscusită
Şi explicaţii complicate,
Ci cu dovezile trăirii
Prin multe fapte minunate.

Cuvântul lor e însăşi viaţa
Care-au trăit-o în Iisus
Şi fapta lor este cuvântul
Ce încă îl mai au de spus.

Aceste frapte vorbesc astăzi
Când mari şi mulţi cuvântători
Vor doar cu vorba să convingă
Fără să fie trăitori.

Vorbesc despre ortodoxie
De Adevăr şi de iubire,
Dar nu prin fapte –precum sfinţii-
Care ni-s pilde de trăire.

Azi ne dorim ortodoxia
Uşoară şi modernizată,
Lipsită şi de curăţia
Care-i şi grea şi demodată.

Şi mai ales fără răbdarea
Şi suferinţa răstignirii,
Fără smerenia trăită
În argumentele iubirii.

Sfântul de astăzi, ne vorbeşte
Prin ce a fost şi ce-a trăit,
Prin port şi marea sa dovadă
Că ortodoxul e smerit.

Arhiereu cum nu sunt astăzi
Pe nicăieri creştini smeriţi,
Şi ortodox ce ruşinează
Pe cei mai mari şi buni sporiţi.

Cuvânt de tunet.Faptă sfântă
Şi ,,doctorat’’ trăit, nu spus,
Scris doar cu fapta nevoinţei
Şi-a trăirii în Iisus.

Veşmântul său –fără pretenţii-
Şi mitra sa –un unicat-
Au fost lumina din lăuntru
Cu care s-a înveşmântat.

Cuvâtul izvorât din scoala
Smereniei şi pocăinţei,
A fost minune’nfricoşată
Şi argument adus credinţei.

Ereticii prin forţa limbii
Au reuşit ca să smintească
Şi-n faţa lor sfântul aduce
O cărămidă să vorbească.

Nu prin imaginea vorbită.
Nu în construcţia minciunii
Cî în dovezile trăirii
Şi în puterea rugăciunii.

Unde mai sunt creştini ca dânsul ?
Unde mai sunt aşa păstori
Să-şi dovedească modestia
Şi faptele de trăitori ?

Sfântul mustra şi mustră veşnic
Cu mare forţă erezia,
Cea care astăzi stinge duhul
Şi strică şi ortodoxia.

De peste tot vin argumente
Că nu e nici o rătăcire,
Şi chiar păstorii mână turma
Către eretica unire.

Păstori ce nu fac cărămida
Ca Spiridon, să ne vorbească,
Şi nici dovada ortodoxă,
Că vor ca să se răstignească,

Vorbesc de pace şi iubire,
Dar nu de marile păcate
De formalism, de sodomia
Acestei lumi destrăbălate.

Iisus mai era cine este,
Dacă ce-a spus n-ar fi trăit
Şi dacă chiar prin cele spuse
Nu ar fi fost şi răstignit ?

Dacă cuvintele rostite
Nu au dovadă în trăire,
Păstorii ortodocşi vor duce,
Turma’n eretica unire.

Nicolae Mirean

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI!

"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Si de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor." (Matei IV; 18-23)

Frati crestini, vreau sa va vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului celui cuvantator al oamenilor si sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi. 
Dumnezeu cheama popoarele pamantului la pocainta prin foamete, cu seceta, cu boli, de parca le-ar spune: Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua. Si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis si Iov. 
Am auzit ca la televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iata cum se implinesc sub ochii nostri, ca ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua. 
Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vanturile. Caci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lasat seceta sau furtuna; nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotpu-ternica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boli. 
Alteori da Dumnezeu boala si molima si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Si alta data zice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. 
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin seceta; ne cheama prin boli si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoa-rele la El sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele cate voieste. 
Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura intr-o cada (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura intr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din oceanul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de mici si de slabi inaintea lui Dumnezeu. Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur; ne cheama Dumnezeu prin arsita, dar ne cheama si in alt fel. 
Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece? De ce ai ras de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserica Duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau? De ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba?" 
Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar sa nu mai faci. Vino la Mine, caci la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti". 
Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti. 
Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o sa ne judece si o sa ne pedepseasca dupa Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se inchina la zei si la vrajitori, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este pacat. De aceea nu se pot indrepta". 
Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Romani: Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii prin fapturi intelegandu-se se vad, adica vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, in ziua judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum: 
Toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa in Viata lui Moise: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum: 
Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele si impodobit ca un candelabru plin de lumina si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa faca calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, ca-l pomenesti pe el sau fiul omului, sa-l cercetezi pe el? Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indruma, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua. 
Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum lauda soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea? 
Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie. Contemplatia are loc cand ne gandim la cine le-a facut. Iar legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este un Ziditor, un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca. 
Deci dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea scrisa, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca dupa Legea darului, legea dragostei si a desavarsirii. De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei. 
Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in ape. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul Cel adevarat, pe stapanul Zidirii. 
La urma vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am vazut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie sa cureti inima de necredinta si de paganatate, caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru ca nu L-ai vazut si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate. Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei". 
Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El o sa dea ploaie timpurie si belsug si sanatate si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului. Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile, seceta, robiile, razboa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile. 
Cand este razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace!" Cand suntem bolnavi cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete!" Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tina in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere, caci este Dumnezeu, Care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare si sa faca viu. 
Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate copiii sai din ura. Doamne fereste! Care mama sau tata ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca vreunul azi nu asculta si maine nu asculta si poimaine nu asculta, si-i incapatanat si-i raspunde impotriva si face dupa voia lui cea rea, pune mana fara sa vrea pe varga sau pe curea sau pe bat. Pentru ce? Pentru ca vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu. 
Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cadeti, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga. 
Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija. 
Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate. 
Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste. 
Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! 
Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin. 

Parintele Cleopa Ilie


Sa fiti mereu, binecuvantati de Bunul Dumnezeu!
 

Cum cunosc ingerii pe Dumnezeu

Realitatea lumii ingeresti si legatura dintre ea si lumea noastra sensibila suscita doua intrebari: 

a) E posibila o cunoastere a lui Dumnezeu fara mijlocirea simbolurilor? Adica, cum e cunoscut Spiritul dumnezeiesc cel mai presus de orice cunoastere, de catre spiritul creat ingeresc, fara mijlocirea simbolurilor? 



b) Cum iau cunostinta spiritele netrupesti de lumea noastra sensibila, fara organe sensibile de cunoastere? Adica, cum cunosc in general o realitate fara o intiparire in sensibilitatea lor a formelor realitatii sensibile, sau a unor simboluri corespunzatoare realitatilor nesensibile?



La prima intrebare raspunsul pare mai usor. Insusi spiritul uman poate cunoaste anumite principii logice in ele insele, desi prilejul acestei cunoasteri i-a fost dat de viata sa in trup si de cunoasterea lumii sensibile. Nu vedem nici un motiv ca spiritele netrupesti sa nu poata cunoaste principiile acestea rationale si altele mai inalte, in mod nemijlocit. Apoi spiritul uman cunoaste anumite prezente si realitati care nu pot fi reduse la cele materiale, chiar daca prilejul acestei cunoasteri il ofera anumite perceptii materiale. De exemplu, el sesizeaza subiectele semenilor sai si atatea stari sufletesti ale lor. 

Spiritul uman traieste o presiune a acestor realitati si un anumit fel de a fi al lor, desi ele raman in mare masura apofatice sau indefinite si niciodata deplin intelese. Exista si o alta "simtire a mintii" decat cea prin simboluri materiale si propriu-zis pe aceasta o indica Sfintii Parinti sub aceasta numire. Nu vedem de ce n-ar putea avea si spiritele netrupesti simtirea presiunii unor prezente spirituale negraite, totusi suficient de determinate, fara mijlocirea imaginilor sensibile. In sfarsit, subiectul uman traieste presiunea unei autoritati spirituale supreme, neconditionate, chiar daca o simte prin o anumita intiparire a ei si in organizarea sa somatica. Nu vedem de ce nu ar trai presiunea unei asemenea puteri si spiritele netrupesti, fara prelungirea unei intipariri a ei intr-o fiinta somatica. La urma urmelor, toate aceste presiuni sunt traite si de subiectul uman ca niste presiuni spirituale in insusi spiritul sau, care fiind cu mult mai clare se pot numi pe drept cuvant iluminari. Intiparirea acelora in organizarea somatica nu e decat o prelungire a experientei acelei presiuni. In definitiv omul cunoaste pe Dumnezeu printr-o neconditionata responsabilitate fata de presiunea spirituala suprema a acestei autoritati, traita chiar in fiinta lui. De ce n-ar trai si ingerii in ei insisi aceasta responsabilitate neconditionata intr-un mod chiar mai clar decat omul, nefiind tulburati in finetea acestei trairi de atractiile trupului spre preocupari mai exterioare?



Transmisiunea reciproca a cunoasterii ingeresti si omenesti



Mai greu e de raspuns la intrebarea cum cunosc ingerii realitatile pur materiale ale lumii noastre. Dar poate ca si ei au o "sensibilitate" cu totul deosebita pentru structurile rationale ale realitatii materiale (pentru "Wesensschau" al fiecarei realitati), incat sa simta o presiune a acestora in spiritul lor. Pe de alta parte, cunoscand pe oameni ca subiecte, cunosc in ei toate intiparirile traite ale lumii, care au devenit si au provocat in ei continuturi si stari spirituale. Se poate presupune ca ei pot intra cu oamenii intr-o comuniune launtrica atat de intima, incat pot vedea prin ochii oamenilor ca si cand ar fi ai lor si pot simti cu oamenii bucuriile si durerile provocate in ei de lumea sensibila, asa cum si oamenii isi pot insusi de la ingeri o vedere mai inteligibila in imaginile si simbolurile lor.



S-ar mai putea presupune ca ei, ca spirite create, au totusi o anumita capacitate intrinseca pentru sesizarea si influentarea lumii materiale, fara ca aceasta capacitate sa ajunga pana la cea a spiritului uman inradacinat in trup. Poate in acest sens unii Parinti si autori bizantini vorbesc chiar de un corp foarte subtire al ingerilor, cum sunt de exemplu Sfantul Vasile cel Mare si Mihail Psellos, care se bazeaza pe Psalmul 103, 5: "Cel ce face pe ingerii Sai duhuri si flacari slujitoare".



In felul acesta, dar si prin harul dumnezeiesc, ei pot cunoaste oarecum chiar aspectele materiale ale lucrurilor. Desigur, modul acestei cunoasteri ne ramane pana la urma cu neputinta de inteles pe deplin.



Despre contributia ingerilor la cunoasterea umana a lui Dumnezeu, pe langa locurile indicate din Sfanta Scriptura, mentionam unul din Dionisie Areopagitul. Acesta zice: "Ordinele fiintelor ceresti participa primordial si multiplu la Dumnezeu si sunt revelatoarele prime si in multe feluri ale ascunzimii dumnezeiesti. De aceea s-au si invrednicit mai mult decat toate de numele de ingeri, deoarece iluminarea Dumnezeirii ajunge intai la ele si prin ele ni se transmit noua revelarile cele mai presus de noi. Astfel "legea, cum zice cuvantul dumnezeiesc, prin ingeri ni s-a dat" (Gal. 3, 19); pe Vestitii nostri Parinti dinainte de lege si de dupa lege ingerii i-au ridicat la Dumnezeu, sau i-au invatat ce sa faca si i-au adus la calea dreapta de la ratacire si de la viata lipsita de curatie; ei au descoperit randuieli sfinte, sau viziuni ascunse de taine ceresti, sau anumite preziceri" (Fapte 7, 53; Mt. 3, 12; Fapte 11, 12; Dan. 7, 10; Is. 10).



La Dionisie Areopagitul strabate insa si ideea unei revelatii directe a lui Dumnezeu catre oameni. Asa incat conceptia lui s-ar putea intelege numai in sensul ca toata cunoasterea umana a lui Dumnezeu are un anumit caracter simbolic. Dar totdeauna omul credincios isi da seama ca Dumnezeu insusi i Se descopera prin graiul simbolic, sau prin imagini propriu-zise.



Graiul simbolic si imaginile referitoare la Dumnezeu au intelesuri infinite; iar la descoperirea acestor intelesuri oamenii sunt ajutati in mare masura de ingeri. Caci ingerii strabat cu intelegerea lor la intelesurile nesfarsite care iau chip in simboluri. Incat se poate vorbi de o asistenta a ingerilor la revelarile lui Dumnezeu catre oameni. Dionisie Areopagitul afirma direct ca toata Revelatia divina s-a facut prin viziuni, sau prin imagini. Iar imaginile, desi produse direct de Dumnezeu, sunt explicate prin ingeri: "Iar daca ar zice cineva ca unora dintre sfinti le-au venit aratari divine in mod direct, sa afle si aceasta din Preasfintele Scripturi ca ascunsul insusi al lui Dumnezeu, in ceea ce este El, "nimenea nu L-a vazut, nici nu-L va vedea"(In. 1, 18). Manifestarile divine s-au impartasit cuviosilor in revelari potrivite cu Dumnezeu prin unele viziuni sfinte si corespunzand vazatorilor. Iar Scriptura atotinteleapta numeste dumnezeiasca viziunea aceea care arata in sine asemanarea dumnezeiasca figurata, ca pe o asemanare figurata a celor cu neputinta de figurat, pentru ridicarea prin ea a celor ce vad la Dumnezeu, pe drept cuvant aratare a lui Dumnezeu, datorita faptului ca prin ea vine in cei ce vad o iluminare dumnezeiasca si ei sunt introdusi in chip sfant in ceva dumnezeiesc. Dar Parintii cei vestiti au fost luminati in aceste viziuni de Puterile ceresti".



Sfantul Grigorie Palama retine de la Dionisie Areopagitul ideea ca viziunile se produc direct de Dumnezeu ca mijloace prin care El insusi Se face cunoscut, dar explicarea lor se face prin ingeri. Prin aceasta el accentueaza ideea unei reciprocitati intre ingeri si oameni in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu. In special oamenii se impartasesc de o revelare directa a lui Dumnezeu, incepand de la intruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar aceasta revelare o cunosc si ingerii prin oameni.



Sfantul Grigorie Palama pune astfel un accent mai apasat pe cunoasterea umana nemijlocita a lui Dumnezeu. Totusi mentine ideea unei completari reciproce intre ingeri si oameni: "Astfel, nu numai in ingeri, ci si in noi au loc vederi nemijlocite ale lui Dumnezeu si nu numai vederi mijlocite prin altii; sunt vederi care nu coboara de la cei din primul rand la cei din al doilea, prin transmisiune. Caci Domnul domnilor nu e supus legilor creatiei. Dupa sfintele noastre predanii, Gavriil e singurul caruia i s-a descoperit misterul coborarii negraite a Cuvantului, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu. Trebuie sa fie nou inceputul zidirii noi. Caci Cel ce S-a coborat pana la noi pentru noi, toate le-a facut noua. 

De aceea Inaltandu-Se la cer, pe ingerii din ceata inferioara si mai degraba din jurul lumii ii face, cum spune Sfantul Chiril, luminatori si desavarsitori ai cetei superioare. Astfel li se da putinta sa ceara celor ce le sunt superiori sa "ridice portile vesnice" si ii invata ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni va intra si Se va urca si va sedea mai presus de toata incepatoria si Puterea. Caci El este Domnul Puterilor si imparatul slavei, putandu-le toate; putand face cand voieste si pe cei din urma mai mari decat pe cei dintai. Dar inainte de aratarea in trup a lui Dumnezeu, n-am invatat sa fi fost asa ceva la ingeri... Aratandu-se acum harul, nu mai e nevoie sa se faca toate prin mijlocire. Aceasta o spune si marele Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10). Tot asa spune si corifeul cetei apostolice, Petru: "Cele ce au fost vestite de cei ce ne-au binevestit intru Duhul trimis din cer, spre ele doresc ingerii sa priveasca" (1 Pt. 1, 22). Cele mai mici fiind facute astfel mai mari prin har, se mentine totusi randuiala armonioasa in chip nestirbit si minunat. Poti sa vezi ca harul cunostintei e dat de cele mai multe ori prin mijlociri; dar vederile dumnezeiesti se vad de cele mai multe ori nemijlocit. De aceea si pe timpul lui Moise legea formulata s-a dat prin ingeri, spune Sfanta Scriptura, dar vederea aceea a lui Dumnezeu, nu s-a dat insa talmacirea vederii prin ingeri" (Is. 6).



In Hristos, trupul inviat devine atat de transparent pentru Dumnezeire, incat si cei inferiori vad aceasta Dumnezeire, deci nu mai au atata nevoie de explicarea ingerilor superiori; ba intr-un fel cei inferiori sunt intr-o prioritate, caci cunosc Dumnezeirea si prin umanitatea pe care Hristos o are comuna cu ei. Ingerii cunosc mai mult adancurile Dumnezeirii; oamenii, mai mult taina ei facuta evidenta prin inviere.



Astfel, Sfantul Grigorie Palama pune si mai mult in relief caracterul elastic al ordinii ierarhice a cunoasterii lui Dumnezeu. El impaca ordinea ierarhica cu contactul direct cu Dumnezeu si cu cunoasterea directa a lui Dumnezeu de catre cei de pe treptele ierarhice inferioare. Ierarhia se mentine totusi in natura; si daca cel de pe treapta superioara cunoaste ceva prin mijlocirea celui de pe o treapta inferioara, el pastreaza totusi in general un rol in explicarea a ceea ce se comunica direct celui de pe treapta inferioara.



In general, din cele spuse de Dionisie Areopagitul si mai ales de Sfantul Grigorie Palama, rezulta ideea unei completari reciproce in cunoastere intre ingeri si fiintele umane.



Cunoasterea noastra e mijlocita de simboluri sensibile. Ingerii ne ajuta sa strabatem la profunzimile a ceea ce e suprasensibil in simboluri. Dar ingerii insisi afland de aceste simboluri comunicate oamenilor, afla ceva nou despre Dumnezeu, mai bine zis afla despre continuturi si moduri noi ale revelarii si bunatatii divine. Ei sunt in stare sa intuiasca mai bine continuturile spirituale din simbolurile de care afla, adica profunzimea sensurilor lor. Dar pe de alta parte nu au experienta sensibila multiforma in care, de dragul oamenilor, se face intuit ceva din continutul divin. Avand ca spirit intrupat experiente de viata proprii, fiindca Dumnezeu Si-a insusit aceste experiente in Hristos, omul credincios le intelege, dar nu in toata profunzimea lor. Omul credincios da prilej lui Dumnezeu sa Se coboare in manifestarea iubirii Sale pana la treapta lui. Astfel, prin aceasta coborare a lui Dumnezeu la oameni si prin ceea ce cunosc oamenii, ingerii afla lucruri noi despre iubirea lui Dumnezeu, dar ei aduc o contributie la intelegerea profunzimii acestei iubiri. Fara om nu s-ar putea cunoaste nici de ingeri si nici in general de cata coborare sau de cata iubire e capabil Dumnezeu. Prin calitatea sa de fiinta spiritual sensibila, numai omul este in stare sa sesizeze acest fel de coborare sensibila si extrema a lui Dumnezeu. Ingerii nu sunt capabili sa primeasca si sa traiasca intern aceasta revelare "estetica" (sensibila) a lui Dumnezeu. Daca ei "vad" formele sensibile prin care Dumnezeu Se reveleaza oamenilor, ei vad in primul rand oarecum structura lor interna.



Ajutorul ce se da oamenilor de catre ingeri, pentru patrunderea sensurilor spirituale ale formelor sensibile in care li Se reveleaza Dumnezeu, devine tot mai putin necesar acestora, pe masura ce ei progreseaza in sesizarea spirituala, adica pe masura progresului lor duhovnicesc spre starea ingereasca. Dar pe masura ce aceste forme sunt coplesite de spiritualitatea divina, ingerii devin capabili sa le sesizeze chiar ei insisi. Acesta e sensul in care noi - cum spune Dionisie Areopagitul - vom deveni in viata viitoare asemenea ingerilor. Se va realiza o comuniune mai intima intre oameni si ingeri. "Acum, potrivit noua, iubirea de oameni a Cuvantului se acopera in valurile cuvintelor si cele inteligibile iradiaza in cele sensibile, cele mai presus de fiinta in cele ce sunt, cele fara forme si figuri, imbracand forme si figuri, multiplicand si plasticizand in varietatea simbolurilor divizate simplitatea mai presus de fire si nefigurata. Atunci insa, cand vom deveni incoruptibili si nemuritori si vom ajunge la starea preafericita a chipului lui Hristos si vom fi totdeauna cu Domnul (I Tes. 4, 16), dupa Scriptura, ne vom umple de teofania Lui vizibila prin contemplatii atotcurate. Caci ea ne va invalui in straluciri atotluminoase ca pe ucenici in acea preadumnezeiasca Schimbare la fata. 

Iar impartasindu-ne de revarsarea de lumina inteligibila a Lui cu o minte nepatimasa si nemateriala si de unirea mai presus de minte prin atingerile incognoscibile si fericite ale razelor supraluminoase, intr-o imitare mai dumnezeiasca a mintilor supraceresti, vom fi intocmai ca ingerii, cum spune adevarul Scripturii (Lc. 20,36), si fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Acum insa, pe cat ne este accesibil, ne folosim de simboluri proprii pentru cele dumnezeiesti, iar din acestea iarasi suntem ridicati, dupa puterea noastra, la adevarul simplu si unit al vederilor inteligibile si, dupa toata intelegerea celor deiforme de care suntem capabili, oprind lucrarile noastre intelegatoare, atingem raza mai presus de fiinta, pe cat ne este posibil, in care preexista in chip negrait marginile tuturor cunostintelor, raza pe care nu e cu putinta nici a o intelege, nici a o grai, nici a o contempla. Caci ea e mai presus de toate si mai presus de cunoastere si are in sine anticipat toate cunostintele si toate puterile celor ce exista si e statornicita cu o putere necuprinsa mai presus de mintile supraceresti. Pentru ca daca toate cunostintele sunt ale celor ce sunt si isi au marginile in cele ce sunt, ceea ce este dincolo de cele ce sunt este dincolo si de cunostinta".



In orice caz, chiar cand devine supracunoastere, cunoasterea umana a lui Dumnezeu e prilejuita de simbolurile sensibile, sau porneste de la ele. Avem o analogie cu cunoasterea subiectelor umane intre ele. Eu ma scufund in contemplarea lui tu, din prilejul intalnirii realitatii lui vazute. Chiar Iisus, ca Dumnezeu intrupat, e un astfel de prilej, fie chiar in forma Lui cea mai transfigurata. Cunoasterea ingerilor nu e insa prilejuita de simboluri vazute. Dar transfigurarea simbolului, fulgerarea lui tu prin realitatea vazuta a semenului, nu se realizeaza numai prin vointa mea, ci printr-un act de sus. Acest act e de la Dumnezeu. Dar e foarte verosimil ca si de la un inger, si anume de la un inger model al persoanei cunoscute si de la un inger model al persoanei care cunoaste, Dumnezeu ne ridica in infinit. Dar nu totdeauna contemplarea unei realitati nemateriale de catre noi se scufunda in infinit. In acele cazuri putem presupune ca lucreaza un inger. Caci ingerul, desi e o realitate spirituala, spre deosebire de Dumnezeu este o realitate spirituala structurata, sesizabila ca atare, care ne usureaza prin aceasta sesizarea realitatilor spirituale structurate inrudite cu el. De cate ori nu transpare prin frumusetea spirituala a unui tu uman o frumusete intensificata, structurata dupa chipul acestui tu? Desigur frumusetea lui tu e intensificata in ultima analiza de proiectarea luminii divine asupra lui, dar cand aceasta intensificare e prea trecatoare, ea transpare mai degraba structurata de ingerul model.



Pe de alta parte, oricat de structurat ne-ar aparea un tu sau eu-ul propriu, sau prin el - ingerul lui, structura aceasta nu e rigid inchisa; ea ne deschide accesul nu numai in indefinit, ci si in infinit. Noi ne dam seama in clipele de har ale contemplarii unui tu, sau a eu-ului propriu, atat de caracterul specific, clar structurat al acelui tu sau al eu-ului propriu, cat si de lipsa lui de granita, de scaldarea lui intr-un infinit din interiorul de dincolo de el si de capacitatea lui de infinita deschidere spre altii. Astfel, se poate spune ca prin eu, sau prin tu, se contempla ingerul, iar prin inger, infinitul divin. In interiorul omului e ingerul si in interiorul ingerului, Dumnezeu. Ei sunt pe o scara, dar treptele scarii sunt stravezii.



Aceasta putinta de comunicare launtrica a ingerului cu spiritul omenesc intrupat arata iarasi o legatura ontologica intre spiritele netrupesti si cele intrupate omenesti. Ingerii nu sunt purtatori directi de trupuri, dar sesizeaza spiritualul intrupat, traiesc legatura cu spiritualul intrupat, simt in spiritul intrupat ceva care nu e numai spirit, simt presiunea prezentei spiritului intrupat, cu toata experienta adunata in el prin viata in trup, precum si spiritul intrupat traieste prezenta spiritului neintrupat.



Claritatea vederii continutului spiritual al unor revelatii sensibile ale lui Dumnezeu, pe care le ocazioneaza ingerilor sesizarea acestor revelatii de catre spiritul uman, da si spiritului uman o putere de sesizare mai clara a continutului acelor revelatii si, in general, un ajutor in depasirea contemplativa si etica a domeniului sensibil, fie ca e revelatie supranaturala a lui Dumnezeu, fie ca e revelare naturala a sensurilor spirituale ale lucrurilor. Asa credem ca trebuie intelese explicarile chipurilor sensibile ale revelatiei date de ingeri oamenilor credinciosi.



Omul nu e singur nici cand pare ca e complet singur. Dimpotriva, tocmai cand se aduna in sine mai mult din imprastierea atentiei spre tot felul de lucruri sau amintiri de lucruri exterioare, se deschide inrauririi unor prezente spirituale. Cand se aduna mai mult in rugaciune, rugaciunea lui e incalzita de rugaciunea unui duh sau a mai multor duhuri netrupesti, daca rugaciunea e o deschidere interioara spre absolutul divin. Evagrie Monahul spune: "Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi". "Daca te rogi cu adevarat, vei afla multa intarire si incredintare, si ingerii vor veni la tine ca si la Daniil si-ti vor lumina intelesurile celor ce ti se intampla".



In Biserica se realizeaza nu numai o comuniune intre membrii ei vazuti, ci si cu ingerii. Sobornicitatea Bisericii cuprinde si pe ingeri.



Sfanta Scriptura vorbeste si de o legatura speciala intre un inger si o persoana umana. Ingerul legat in mod special de catre Dumnezeu cu o persoana umana tre­buie sa fie si un model special al acesteia. Multimea de ingeri trebuie sa corespunda multimii de oameni. Legatura ontologica intre ordinea ingerilor si a noastra are nu numai un caracter general, ci este specificata si in mod interpersonal. Desigur, asa cum fiecare om se dezvolta spiritual in legatura cu toti semenii sai, asa si cu lumea ingereasca in general. Totusi continutul spiritual al intregii lumi ingeresti se comunica si inraureste continutul spiritual al intregii lumi omenesti prin legatura speciala dintre o concretizare individual-ingereasca si una individual-omeneasca a acestor lumi, concretizarea ingereasca reprezentand o forma personala de model spiritual potrivit cu temperamentul unei concretizari personale umane.



Ingerii ne aduc astfel nu numai un orizont nou de cunoastere, care ne scapa de monotonie, ci si un ajutor in dezvoltarea originalitatii noastre pe linia unei frumuseti a curatiei si a unui caracter superior. In chip special, creatorilor de arta aceste noi orizonturi de intelegere si armonii li se deschid intr-un mod original potrivit lor, prin ingerii lor. Caci ingerii laudand pe Dumnezeu "cu graiuri netacute", concretizeaza in structuri spirituale superioare uimirea ce le-o produce infinitul si indefinitul divin. Iar aceste structuri de armonii si intelegeri, desi sunt nemateriale, totusi sunt sesizabile de cei dotati cu o mai dezvoltata capacitate de perceptie spirituala si de exprimare mai corespunzatoare cu ele.



Dar am vazut ca nu numai noi avem un folos de la ingeri, intrucat ingerii ne fac simbolurile transparente, transfigurate, sau ne indrumeaza in organizarea ele­mentelor sensibile in asa fel ca sa tasneasca prin ele realitatea spirituala, ci si ingerii cunosc prin coborarea lui Dumnezeu la oameni si prin activitatea contemplativ artistica a oamenilor realitatea divina in forme noi, in forme frumoase, in actiuni care reveleaza mai profund sublima bunatate si iubire a lui Dumnezeu fata de cele mai modeste creaturi constiente ale Sale. Ingerii n-au cunoscut cat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pana la intruparea Fiului Sau, nici valoarea omului ca creatura a lui Dumnezeu, pana la invierea si inaltarea la cer ca om a lui Hristos.



Sfantul Grigorie de Nyssa, explicand cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face acum cunoscuta, prin Biserica, Domniilor si Stapaniilor, in cerestile locasuri" (Ef. 3,10), zice: "De fapt in cursul veacurilor care au precedat Biserica, ele au cunoscut intelepciunea simpla si uniforma a lui Dumnezeu. Intelepciunea de multe feluri, impusa de complexitatea luptei contra fortelor dusmane, au cunoscut-o clar numai acuma prin Biserica: cum S-a facut Cuvantul trup, cum s-a amestecat viata cu moartea, cum prin ranile Sale a vindecat ranile noastre, cum a infrant prin slabiciunea crucii puterea dusmanului, cum a rascumparat pe pacatosi". Tot Sfantul Grigorie de Nyssa aplica inaltarii Domnului cuvantul din Psalmul 23, 7-10: "Ridicati-va, porti vesnice, sa intre imparatul maririi. Cine este imparatul maririi?", si spune ca pana atunci ingerii nu stiau la ce slava va fi ridicat Cuvantul intrupat. Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand cuvantul Sfantului Pavel: "S-a aratat ingerilor", spune: "Cand S-a aratat ingerilor era imbracat in trup; inainte de aceea nu L-au vazut, caci si pentru ei esenta este nevazuta".



In general, ingerii nu cunosc viitorul, deci slava la care e destinata lumea n-au cunoscut-o decat dupa ce aceasta s-a revelat ca fagaduinta Bisericii. Ei nu cunosc nici chiar gandurile nemanifestate ale oamenilor. Ingerii cunosc insa de la creatie capacitatea noastra de a face transparenta maretia divina si-si activeaza una din capacitatile lor proprii, ajutand oamenilor la opera transfigurarii ei. Asupra creatiei sensibile se lucreaza din doua parti, pentru a o face o transparenta uimitor de frumoasa a Dumnezeirii: de deasupra ei, prin ingeri, si din cadrul ei, prin noi. In aceasta consta solidaritatea ontologica a ingerilor cu oamenii si cu lumea sensibila, sau sensul cuvintelor care descriu actul creatiei ca un act unitar: "Dumnezeu a facut cerul si pamantul". Numai impreuna, lumea sensibila, avand drept coroana omul, si lumea inteligibila a ingerilor sunt un receptacol deplin al revelarii lui Dumnezeu si al valorificarii ei. Numai impreuna, ingerii si oamenii, pot inalta o slavoslovie mai completa lui Dumnezeu. Asa trebuie sa intelegem ca ingerii sunt creati pe de o parte pentru a-L lauda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu in solicitudinea Lui pentru oameni, pentru a fi trimisii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi "vestitorii" Lui si, prin aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oamenilor la o laudare comuna a Lui cu ei; iar prin aceasta, a sluji la mantuirea lor. Dar aceasta inseamna si o capacitate a ingerilor de a conduce pe oameni spre Dumnezeu. In acelasi timp prin aceasta chiar ingerii isi sporesc cunoasterea de Dumnezeu si slavoslovia lor, asociind-o si pe a oamenilor. Corul ingeresc-uman e mai maret decat corul simplu uman sau simplu ingeresc. Partea ingereasca si cea omeneasca a corului se completeaza si se infrumuseteaza reciproc. Fiecare din cele doua parti castiga, in elanul slavosloviei, de la cealalta.



Unii Parinti au subliniat superioritatea ingerilor fata de oameni, prin faptul ca sunt "minti pure", neimpreunate cu trupul si cu afectele care rezulta din aceasta. Dar altii, cum am vazut, au afirmat ca mai mult omul e dupa chipul lui Dumnezeu, intrucat omul prin trup este si devine un "stapan" al lumii ca si Dumnezeu, cata vreme ingerii nu au aceasta calitate.



Dar nevoia de lume pe care o au oamenii si capacitatea de a dispune de ea reprezinta si o ispita pentru ei de a se atasa de ea si de a se increde in puterile lor creatoare. in calitatea de spirite intrupate sta si maretia, dar si primejdia caderii lor. In dominarea afectelor se poate actualiza o noua forta a spiritelor. Dar aceste afecte pot sa si inchida infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.



Greutatile de care e legata viata in trup pot dezvolta in om o responsabilitate proprie si nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor sai, responsabilitate si capacitate de care e lipsit ingerul, dar pot dezvolta si egoismul si grija lumeasca exagerata.



In orice caz, omului i s-a dat mareata misiune de a stapani materia prin spirit, de a o face transparenta pentru ordinea spirituala si dumnezeiasca, de a actualiza moduri noi de revelare a spiritului si de ajutorare a semenilor, in primul rand modurile etice si estetice.



In schimb, spiritul pur, sau ingerul are claritatea gandirii si un "amor intellectualis", greu de inchipuit de fiinta noastra. Dar pana nu a fost consolidat in bine, a fost pandit si el de o alta forma de egoism, nefiind legat prin sange de alte fiinte, care pun o frana acestui egoism. A fost pandit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoasterii si existentei prin sine, al libertatii de grijile trupului.



Sa nu ne inchipuim insa ca, daca omul poate scoate la iveala aspecte indefinite ale ratiunilor divine ale cosmosului; nu le vede si ingerul prin puterea lui de penetrare intelectuala. De aceea se aprind adeseori asupra lucrurilor pentru oameni scanteieri care iradiaza din ingeri, producand asa numitele inspiratii. Mai ales insa se aprind aceste scanteieri pentru cei ce contempla lucrurile cu o minte netulburata de patimi. Aceste scanteieri ii duc si ele pe oameni la combinari ale formelor sensibile, la armonioase combinari de culori, de sunete, de cuvinte, pentru revelarea unor noi sensuri si frumuseti ale lor.



Lucrarea principala a ingerilor nu este propriu-zis lucrarea directa asupra naturii, ci cea asupra subiectelor umane pentru a le intari si sustine in actiunea lor de spiritualizare, de nealipire la cele materiale care se repercuteaza asupra trupurilor lor si, prin ele, asupra lumii exterioare. Ca subiecte mult mai ferme prin spiritualitatea proprie, ingerii infuzeaza forta subiectelor umane pentru a imprima trupurilor lor o spiritualitate sesizabila sensibil. Caci ingerii nu au numai misiunea de a imbogati cunoasterea de Dumnezeu a oamenilor, ci si de a le comunica un ajutor energetic de spiritualizare, ca prin aceasta sa poata cunoaste mai usor pe Dumnezeu. In acest sens ingerii au fost creati in solidaritate cu lumea sensibila. Daca in revelarea sensibila a lui Dumnezeu prin om se reveleaza si spiritul omului, se poate spune ca in aceasta revelatie este implicata sustinerea ferma acordata subiectului uman, de ingeri. Intr-un trup uman spiritualizat - nealipit la cele materiale - se vede si ceva din spiritualitatea ingerilor.



Daca ingerii nu lucreaza asupra cosmosului, ca oamenii, care se folosesc de membrele trupului si de unelte ca prelungiri ale lor, nu se poate nega o anumita eficienta directa a lor asupra fortelor cosmosului. Ar insemna sa negam prin aceasta in general insasi eficienta spiritului uman in formarea trupului omenesc. Dialogul de acte al omului credincios cu Dumnezeu, realizat prin cosmos, nu exclude o anumita participare a ingerilor. Sfanta Scriptura afirma o astfel de eficienta: un inger a aparat pe cei trei tineri din cuptorul cu foc; un inger a inchis gura leilor cand Daniel a fost aruncat intre ei. Sfantul Grigorie de Nazianz declara ca unele "puteri spirituale au primit o parte a lumii, iar altele au fost insarcinate cu alta parte a universului, cum singur Dumnezeu stie, Care le-a randuit si le-a determinat".



Dar la spiritualizarea creatiei, ei lucreaza prin oameni credinciosi. Si daca in acest sens, prin om se vede ingerul si prin ingerul din om, Dumnezeu, intelegem cum ierarhia ingereasca nu inseamna o despartire a omului de Dumnezeu. Toata creatia se afla intr-o concentrare, intr-o sobornicitate interioara, care implica o raspundere si o indatorire de slujire a fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare. Cine cade din aceasta sobornicitate, cade intr-o umbra a existentei. 

ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI

1. Trezindu-te din somn aminteşte-ţi, în primul rând de Dumnezeu şi însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
2. Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ţi cu ea ziua.
3. Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
4. Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaş al lui Dumnezeu.
5. Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
6. Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmaşul te împresoară cu indiferenţă; cel ce se nevoieşte spre rugăciune, când sufletul cade în nesimţire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
7. Să cunoşti Noul Testament cu mintea şi cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăceşti după mintea ta ci să citeşti tâlcuirile sfinţilor părinţi sau să ceri explicaţii de la părintele duhovnic sau de la preoţi.
8. Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului.
9. Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfinţit de la moaşte, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele şi locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriţă (pe nemâncate, după ce ai primit prescura şi aghiasma).
10. Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rosteşte-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
11. În timpul liber citeşte scrierile sfinţilor părinţi - învăţători ai vieţii duhovniceşti, iar dacă nu le ai, cerele cu insistenţă de la cei care le au.
12. În ispite şi necazuri întăreşte-te cu Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
13. Atunci când demonii aruncă în tine săgeţile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor şi ale Sfintei Învieri, citeşte Canonul şi Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos şi Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfăşurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Îngerul Păzitor. Rosteşte cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”. 
14. Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomeneşte numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui şi te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar şi de nu înţelegi înţelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înţeleg şi vor fugi.
15. Omul care îşi începe viaţa duhovnicească trebuie să ştie că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voinţa e mai mult plecată spre rău decât spre bine, inima se află în afara curăţeniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la începutul vieţii duhovniceşti totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătăţii duhovniceşti dimpreună cu smerenia.
16. Postul ne aduce la porţile raiului, iar milostenia le deschide.
17. Când e post, posteşte, însă trebuie să ştii că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abţinerea pântecelui, ci şi abţinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum şi abţinerea inimii de la patimi.
18. Viaţa duhovnicească este un necontenit şi neobosit război cu duşmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufleteşte, duhul să-ţi fie întotdeauna treaz, şi cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului şi pe îngerul păzitor.
19. Teme-te să te învoieşti la păcat şi să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, să ştii: aceste fapte sunt păcătoase.
20. Aminteşte-ţi că neglijenţa pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
21. Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădeşte-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
22. Dăruieşte-ţi, fără de rezerve, întreaga ta inimă şi vei simţi raiul pe pământ.
23. Credinţa ta se va întări de la permanenta pocăinţa şi rugăciune, precum şi de la comunicarea cu oamenii ce au credinţă adâncă în Domnul.
24. Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmaşii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, Tu îi ştii pe ei, eu nu-i ştiu, dăruieşte-le lor credinţă adevărată, dragoste nefăţarnică, viaţă după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândeţe, înţelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi şi ale scrierilor sfinţilor părinţi, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace şi dragoste, iar dacă este cu neputinţă ca cei înrăiţi să se întoarcă, pune hotar răutăţii lor şi apără-i de vrăjmaşi pe aleşii Tăi”.
25. Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei şi ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toţi, mila e mai presus de orice jertfă.
26. Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendinţa de îmbogăţire, grija de multe sunt momelile vrăjmaşului vremurilor în care trăim.
27. Cât mai puţin vorbeşte şi râzi, nu fi curios şi interesat de deşertăciuni.
28. Nu te afla niciodată fără de lucru, cinsteşte duminicile şi sărbătorile bisericeştii făcând fapte bune şi citind Sfânta Scriptură.
29. Să îndrăgeşti sfânta singurătate.
30. Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, şi după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
31. Smerenia biruie toţi dracii, iar răbdarea învinge patimile sufleteşti şi trupeşti. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviinţeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia şi dragostea pentru duşmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răbdând corect insultele şi defăimările.
32. La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăţi lacrimi de umilinţă şi râvna ta pentru mântuire.
33. Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure şi să-ţi aducă mântuire.
34. În relaţiile cu oamenii comportă-te precum cu moştenitorii Măreţei Împărăţii, dar şi cu teamă ca de foc. Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuşi. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
35. Toate le iartă tuturor şi compătimeşte-i pe toţi în suferinţele lor.
36. Nu-ţi uita aproapele.
37. În cel ce caută aici odihnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu şi către aproapele său.
38. Tristeţea şi neliniştea vin de la puţinătatea rugăciunii.
39. În orice loc şi în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
40. Grijeşte-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisi şi te vei împărtăşi cu Sfintele Taine bucură-te încetişor de slobozirea de ele.
41. Cunoaşte-ţi propriile păcate, iar de cele străine cu străduinţă să te fereşti. Nu te omorî prin osândirea altora, cel ce osândeşte este antihrist.
42. În ce păcat ai osândit pe aproapele tău în acela vei cădea şi tu.
43. Să nu gândeşti despre nimeni de rău, ca să nu devii şi tu rău.
44. În fiecare seară mărturiseşte-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele şi gândurile păcătoase care s-au întâmplat în timpul zilei.
45. Înainte de somn, roagă-te cu lacrimi şi cu metanii şi împacă-te cu toţi din toată inima.
46. Nu se cuvine să-ţi povesteşti visurile altora şi singur nu le crede. Nu o dată vrăjmaşul a ademenit şi a dus la pieire pe cei ce se încredeau visurilor.
47. Să adormi însemnându-te cu Sfânta Cruce şi cu rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
48. Rugăciunea de noapte este mai scumpă decât cea de zi.
49. Nu pierde legătura cu părintele tău duhovnicesc, ai grijă să nu-l jigneşti sau să-l ofensezi, nu tăinui de el nimic.
50. Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.
51. A mulţumi in scârbe, în boli şi în necazuri este mai presus decât a fi drept.
52. Plângerea lăuntrică a păcatelor este mai mântuitoare decât toate nevoinţele.
53. Nu există cuvânt mai bun pre limba noastră decât: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, “Doamne, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”.
54. Să îndrăgeşti slujbele bisericeşti şi să-ţi apropii viaţa de Dumnezeu.
55. Obişnuieşte-te întotdeauna cu trezvie să-ţi urmăreşti simţirile exterioare. Prin ele vrăjmaşul intră în suflet. Cu multă atenţie ai grijă de gândurile tale.
56. Văzându-ţi slăbiciunea şi neputinţa de a face bine, aminteşte-ţi că te mântuieşte Mântuitorul tău, Domnul nostru Iisus Hristos.
57. Credinţa să-ţi fie cetate de neclintit. Să ştii că nu doarme vicleanul vrăjmaş şi îţi urmăreşte fiecare pas. Iar Dumnezeu iubeşte sufletul curajos care se încrede în El.
58. Cu Dumnezeu ne unesc scârbele, truda şi bolile. Nu cârti şi nu-ţi fie frică de ele.
59. Nimeni nu s-a suit la cer, aflându-se în bunăstare şi trăind căldicel.
60. Cât mai des, cu umilinţă şi cu inimă înfrântă, mărturiseşte-te şi te împărtăşeşte cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului Nostru Iisus Hristos. Numai prin ele trăieşti.
61. Dacă ne vom pocăi, toate se vor îndrepta.
62. De nu ar fi existat taina spovedaniei şi a pocăinţei nimeni nu s-ar fi mântuit, iar prin ele pământul s-a umplut de sfinţi.
63. În viaţa aceasta împărăţia lui Dumnezeu vine atunci când ne mărturisim păcatele duhovnicului.
64. Niciodată să nu uiţi că moartea ne poate răpi în orice clipă, nu uita că în curând va fi Judecata şi răsplata. Ţine minte că întotdeauna te afli în preajma Lui Dumnezeu şi sub Ochiul Lui Atotvăzător.
65. Adu-ti aminte de cele ce a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El şi îndeplinesc poruncile Lui.
66. Nu uita că pentru fiecare oră din această viaţă va trebui să răspundem în ziua Judecăţii.
67. Nu te încrede pornirilor, fie ele şi bune, până nu vei primi binecuvântarea unui duhovnic înţelept. Nu da crezare inimii, controlează-te citind scrierile sfinţilor părinţi ortodocşi.
68. E nevoie să te desparţi de vrăjmaşul din tine: fereşte-te de ceea ce doreşte vrăjmaşul tău.
69. Biserica este raiul pe pământ. Fericit este cel ce o cercetează cât mai des.

Citeşte acest Abecedar cel puţin o dată în săptămână.