Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 23 februarie 2013

Inelul de logodnă

Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii şi ceru să-i fie arătat cel mai bun inel de logodnă pe care îl aveau. Bijutierul îi arătă unul. Băiatul privi inelul şi, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este preţul şi se pregăti să-l plătească.
-«Vă căsătoriţi în curând?» întrebă bijutierul.
-«Nu. Nici măcar nu am logodnică», răspunse acesta.
Surprinderea bijutierului îl amuză pe băiat.
-«Este pentru mama mea. Când m-am născut eu, ea era singură. Cineva a sfătuit-o să mă ucidă înainte de a mă naşte, în felul acesta se evitau o serie de obligaţii şi probleme. Însă ea a refuzat şi mi-a oferit darul vieţii. Şi a avut multe probleme, o mulţime. A fost tată şi mamă pentru mine, a fost prietenă şi soră şi a fost şi învăţătoare. M-a făcut să fiu ceea ce sunt. Acum, fiindcă pot, îi cumpăr acest inel de logodnă. Ea nu a avut niciodată un astfel de inel. I-l ofer ca o promisiune că dacă ea a făcut totul pentru mine, acum eu voi face totul pentru ea. Poate că după aceea voi oferi cuiva un alt inel de logodnă, însă acela va fi al doilea. Primul este pentru mama mea.»
Bijutierul nu spuse nimic, în schimb ordonă casierei sale să-i facă băiatului acea reducere care se făcea doar clienţilor speciali. — 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu