O lectie despre inchinare
A fost odata...Pe vremea cand oamenii mari nu-i prea, prea, pricepeau pe copii. ( fie vorba intre noi, nici acum nu prea cata sa-i priceapa intru totul). A fost dar, atunci, un copilas care se nascuse fara maini. Mamica lui fusese bolnava, si cum pe atunci nu prea erau bani pentru cautarea sanatatii, n-a avut cum sa-si salveze pruncul...
Dar nu era copil mai vesel si mai bucuros decat copilul acela.El alerga dupa toate vacile ce se pierdeau si le-aducea numai din cuvant in cireada. Nu era ochi mai ager decat al lui, care sa zareasca uliul cel rapitor de departe, si glasul lui speria aratarea, ce lasa curtile oamenilor neatacate. Daca era de dus vreo veste grabnica de la un hotar la altul al satului, nu era picior mai iute ca al lui. Iar cantece, fie din cele ale Bisericii, fie din cele populare, nu canta nimeni, cum canta el... O voce calda ca ochii lui, care-nlacrama maicile celorlalti, caci a lui murise la nastere. Sau, cine stie, poate nu de la cantec lacramau...
Odata, boierul locului, tanar si foarte ingamfat, a catadicsit sa calce prin satul de pe care lua sapte piei ca sa-i fie bine pielii lui. S-a dus la Biserica, unde oamenii, umili si cuminti, l-au primit cu caldura, el insusi, boierul, parand ca s-a facut mai bun. Dar cand a iesit pe usa Bisericii, l-a aflat pe copilul nostru - v-ati imprietenit si voi cu el, nu-i asa? - sarind cu picioarele peste un sant. Inainte si-napoi, inainte si-napoi...
- Ce faci, blestematie? Se rasti boierul, tragandu-si peste degetele ingalbenite de tutun manusile de matase de culoarea piersicii. Asa se iese din Biserica?
Si poate i-ar mai fi dat si una cu mana libera - ca-n cealalata isi aprinsese tigara - de nu i-ar fi raspuns copilul:
- Maria-ta! Eu, cum n-am maini, ma-nchin cum pot. Iata, sarind in cele patru colturi ale baltii...
Si poate ca ar mai fi spus si copilul, si boierul ceva, de n-ar fi vazut - laolalta cu ceilalti sateni - cum din apa limpezita de soare a baltii se-nalta spre cer un lujer tainic de crin alb, ca sufletul copilului inchinator.
Tu, fratioare, nu uiti oare cumva sa te-nchini cand vezi Biserica, sau cand incepi lucrul, sau cine stie?...De fiecare data e loc de-o inchinare...
Cauta, fratioare,sa nu te rusineze copilul fara maini inaintea Judecatorului Hristos!
( din volumul Calutul lui Dumnezeu, de Parintele Constantin Valer Necula)
Dar nu era copil mai vesel si mai bucuros decat copilul acela.El alerga dupa toate vacile ce se pierdeau si le-aducea numai din cuvant in cireada. Nu era ochi mai ager decat al lui, care sa zareasca uliul cel rapitor de departe, si glasul lui speria aratarea, ce lasa curtile oamenilor neatacate. Daca era de dus vreo veste grabnica de la un hotar la altul al satului, nu era picior mai iute ca al lui. Iar cantece, fie din cele ale Bisericii, fie din cele populare, nu canta nimeni, cum canta el... O voce calda ca ochii lui, care-nlacrama maicile celorlalti, caci a lui murise la nastere. Sau, cine stie, poate nu de la cantec lacramau...
Odata, boierul locului, tanar si foarte ingamfat, a catadicsit sa calce prin satul de pe care lua sapte piei ca sa-i fie bine pielii lui. S-a dus la Biserica, unde oamenii, umili si cuminti, l-au primit cu caldura, el insusi, boierul, parand ca s-a facut mai bun. Dar cand a iesit pe usa Bisericii, l-a aflat pe copilul nostru - v-ati imprietenit si voi cu el, nu-i asa? - sarind cu picioarele peste un sant. Inainte si-napoi, inainte si-napoi...
- Ce faci, blestematie? Se rasti boierul, tragandu-si peste degetele ingalbenite de tutun manusile de matase de culoarea piersicii. Asa se iese din Biserica?
Si poate i-ar mai fi dat si una cu mana libera - ca-n cealalata isi aprinsese tigara - de nu i-ar fi raspuns copilul:
- Maria-ta! Eu, cum n-am maini, ma-nchin cum pot. Iata, sarind in cele patru colturi ale baltii...
Si poate ca ar mai fi spus si copilul, si boierul ceva, de n-ar fi vazut - laolalta cu ceilalti sateni - cum din apa limpezita de soare a baltii se-nalta spre cer un lujer tainic de crin alb, ca sufletul copilului inchinator.
Tu, fratioare, nu uiti oare cumva sa te-nchini cand vezi Biserica, sau cand incepi lucrul, sau cine stie?...De fiecare data e loc de-o inchinare...
Cauta, fratioare,sa nu te rusineze copilul fara maini inaintea Judecatorului Hristos!
( din volumul Calutul lui Dumnezeu, de Parintele Constantin Valer Necula)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu