Din Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt
"Sub regimul blestemului si al Legii, pana si Dumnezeu e limitat.De-abia sub har e divinitatea intr-adevar puternica.Numai dupa ce a patimit pe Golgota a putut Iisus cobori in iad si dezlega sufletele dreptilor si a putut fi inlocuit talionul cu iertarea.
- Echilibru, iarasi si iarasi.
Dumnezeu nu este cumintenie lumeasca, formalism si conventii, literatura pilduitoare ori sclifosita cucernicie.dar nu e nici delir sadic ori masochist.Transcendenta e, transfigurare e, extaz e - dar nu frenezie, nu ameteala; la frenezie si ameteala duceau dansurile si orgiile sacre ale paganilor;acolo, sau undeva tare aproape, ma tem ca duc si dansurile in hora ale dervistilor in sufism.In crestinism insa extazul nu e niciodata tulbure.Dionysios si Apollo se limiteaza aici reciproc.O fericire simultan nebuneasca si controlata.
De altfel, marii sfinti, in frunte cu Tereza de Avilla si Ioan al Crucii au socotit extazul ca legat de faza incepatoare a unei vieti mistice si contemplative.Cu timpul, starile "convulsive" - chiar daca nu au nimic in comun cu frenezia si fanaticii (in sensul misterelor antice) - inceteaza si sunt inlocuite cu stari de fericire calma;Dupa agitatie vin linistea si cuviincioasa interiorizare;isihia e surazatoare si inteleapta, nu face extravaganta, opreste atentia asupra amanuntului exterior.Omul care de dragul lui Hristos si-ar vopsi barba in albastru sau ar purta o palarie cu pana mare de paun nu va fi niciodata in ochii semenilor sai omul lui Hristos, ci omul cu barba albastra sau omul cu pana de paun la palarie;amanuntul pitoresc (fie el oricat de nevinovat sau chiar nostim) e o stavila pe calea ce duce la esenta si deci joaca rol de opritoare.
Cu atat mai mult, crestinismul nu poate avea nici o legatura cu magiile de orice fel (magie este luat in inteles de procedeu tipizat cu efecte sigure independente de efortul spiritual:adica in sens opus alchimiei care, ea, presupunea in prealabil curatenia sufleteasca si mintala a operatorului), cu freneziile hedoniste, desigur, dar nici cu posesiunile, cu halucinogenele, cu betiile oricat de vaticinant si departe ar merge pe caile noptii, pe aleile delectarii ori stupoarei(Henri Michaux).Nu prea stiu cum sa ma exprim, as vrea sa spun ca in extazul crestin fiinta omeneasca nu inceteaza de a fi rationala, modesta si mai ales discreta.Isihastul, neaparat, e fericit, clocoteste de fericire, dar nu se prea vede.
El nu seamana cu acele fantome dintr-o poveste politista englezeasca, fantome care tot apareau la o anumita ora intr-o casa parasita, purtand lumini si facand galagie.Despre acestea, detectivul consultat raspunde ca, de buna seama, crede in fantome (e scotian), dar adauga:numai in fantomele discrete si interiorizate care nu atrag atentia asupra lor si nu apar mereu la aceeasi ora si in acelasi loc purtand lumini si iscand zarva in mod ostentativ. Ostentatia nu poate fi insusirea unei fantome autentice.Fantomele exista, dar sunt cuminti, isi vad de ale lor.Crestinul sincer - Doamne, iarta-ma - este supus acelorasi reguli de modestie.
(Rene' Guenon:oamenii ajunsi la stadiile inaintate ale spiritualizarii si initierii nu ne sunt cunoscuti, ca si cum n-ar fi, pentru ca sunt cu desavarsire, detasati de lume, de problemele ei si de noi.Nu se manifesta, intocmai ca fantomele cinstite.)
- In Pale Fire, Vladimir Nabokov explica:"Dupa cum spune Sf.Augustin, putem sti ce nu este Dumnezeu, dar nu putem sti ce este.Nu este deznadejde.Nu este teroare.Nu este tarana care galgaie in gatlej;nu este haraitul intunecat al lesinului care ne duce la neant prin neant."
Asa se contureaza reactiunea crestinului in fata durerii:neprovocare; asumare; refuz de a o preface in perversa bucurie; depasire.
Miorita. Absurdul vietii:faramitat, descentrat.
Absurdul atroce al rastignirii, Mielul il dezintegreaza: si le iarta lor ca nu stiu ce fac.
(JURNALUL FERICIRII, pag.190-192)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu