Sfantul Ierarh Nectarie

[Când eşti smerit te vei compara cu vameşul]

---

… Cel mai uşor lucru este să dai pildă pe alţii. Şi cel mai greu lucru este să te dai pildă pe tine – fie în bine, fie în rău. Dacă eşti un rău, niciodată nu te vei da pildă de răutate pe tine însuţi, din două motive: fie din îngâmfare, fie din ruşine. Dacă eşti un om bun, niciodată nu te vei da pildă pe tine, din o mie de motive.

 Când eşti un fariseu, spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că eu nu sunt atât de rău ca alţii sau chiar ca acest vameş… Când eşti un ticălos şi un desfrânat, totdeauna te vei compara cu alţii şi vei zice: Oricum, tot nu sunt ca ăla sau ca aia…

Dar şi când eşti smerit te vei compara cu vameşul şi vei zice: O, de-aş ajunge să mă pocăiesc şi eu ca el! Sau când eşti răbdător, vei arăta spre Iov sau spre Hristos – şi vei zice: O Doamne, ce este răbdarea mea pe lângă răbdarea aceasta!… Sau când eşti în suferinţă, vei zice: Ce este suferinţa mea pe lângă cele pe care le-ai îndurat Tu, Domnul meu, – şi înaintaşii mei sfinţi!… Ce greu este, într-adevăr, să te dai pildă pe tine însuţi!

Numai oamenii cu adevărat mari înaintea lui Dumnezeu au putut să se dea pe ei înşişi pildă vrednică de urmat. Ce pildă în toate privinţele ne-a fost nouă, mai presus de toţi şi de toate, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus! El Cel Dintâi a spus: „Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11, 29). Sau: Eu v am dat o pildă – cum am făcut Eu, aşa să faceţi şi voi (In 13, 15).
După Domnul Iisus, câte au fost mereu şi mereu acele vieţi sfinte şi inimi mari care au putut spune: „Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă cu băgare de seamă la cei ce trăiesc după pilda pe care o aveţi în noi” (Flp 3, 17)? O, cât de mult le datorăm noi acestor trimişi mari şi sfinţi care, având în ei o fire omenească tot ca şi noi, au putut totuşi să se înalţe atât de mult spre Hristos, încât să ne poată fi cu vrednicie o pildă vrednică de urmat, o pildă strălucită de realizare a vieţii Lui. Ei ne-au arătat că este cu putinţă realizarea sfinţeniei încă de pe pământ, pornind de la cel mai de jos nivel – şi ajungând până la cel mai de sus.

Mai ales râvna după arginţi, după aurul şi după hainele de acum mănâncă mântuirea cea veşnică a multora, dacă nu a tuturor. E, într-adevăr, ceva nespus de scârbos această blestemată foame după bani, luptă după haine şi alergare după câştig… O, unde sunteţi, mâini ale lui Pavel bătătorite de muncă, ochi ai lui Pavel scăldaţi în lacrimi, genunchi ai lui Pavel bătuciţi de rugăciune?

Vorbirea Părintelui Iosif la zece ani de păstorire în faţa păstoriţilor săi este tot aşa un testament sfânt: „…Casa mea n-a fost a mea – zicea el atunci – ci a voastră, a tuturor. Calul meu şi căruţa mea au fost ale celui ce-a avut nevoie de ele în orice vreme. Timpul meu a fost al vostru, viaţa mea şi pâinea mea, la fel… Zece ani de zile v-am fost o pildă în toate privinţele. Iar dacă eu am avut o datorie să fiu aşa pentru Dumnezeu faţă de voi, – atunci şi voi aveţi datoria să călcaţi pe urmele mele, pentru a fi vrednici de mântuirea pe care v-am propovăduit-o…” O, sfinţi părinţi adevăraţi, – unde sunteţi astăzi? Şi unde este viaţa noastră faţă de pilda pe care ne-aţi dat-o voi?

O, vestitor al lui Hristos şi propovăduitor al Sfintei Lui Evanghelii, – fă şi tu aşa de fiecare dată. După ce ai terminat ce ai avut de spus oamenilor despre Dumnezeu, întoarce-te şi aşază-te pe genunchi, începe să-I spui acum lui Dumnezeu despre ei. De la biserică, unde L-ai predicat pe Hristos, nu te du întâi la masă, ci la rugăciune, pentru cei cărora le-ai vorbit.

De la adunarea unde ai mărturisit Cuvântul Sfânt, nu te du întâi să te culci, ci du-te mai întâi să te rogi fierbinte pentru cei care au auzit Evanghelia propovăduită. După ce ai închis Biblia, nu deschide gluma, nu deschide râsul, nu deschide flecăreala. Şi după ce te-ai despărţit de fraţi, nu te duce la păcat, nu te uni cu lumea şi nu te alipi de satana. Doamne Dumnezeul nostru, ajută-ne pe toţi să fim aşa.
Amin.

Traian Dorz, Alergarea Stăruitoare