
Rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor
Într-una
dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un
fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune:
„Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au
deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către
creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult
când a auzit acestea.
‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde
ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime.
Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la
rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe
partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în
faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie
şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât
poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.
Părintele nu mi-a zis nimic despre el,
dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar
dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în
practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi
dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în
fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii
duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era
de mare ajutor în viaţă.
Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu