PARINTELE PAISIE DE LA SIHLA: “Mai mult sa faci cu FAPTA, decat sa vorbesti cu cuvantul. Ca lumea este plina de vorbe…”. “MARE LUCRU ESTE A NE ALATURA CU CEL CE PATIMESTE, sa luam parte la durerea lui”
“Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.
Un frate mă întreba: “Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea
duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care
este în chinurile naşterii, că după naştere uită durerea “că s-a născut om pe lume“.
Mare lucru este, părinte, a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luam parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi. Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat; iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat”. Sunt
oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aiba, sau nu le-a dat
Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe îi doresc şi plâng că nu
au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se
apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se
depărtează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi
plânge, cum face şi copilul părăsit de mama lui.
Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecarui om nu este cumva o
arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga
la ajutorul lui Dumnezeu.
Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm.
(…)
Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul: “Nu tot cel ce-mi zice: “Doamne, Doamne”, va intra întru împărăţia lui Dumnezeu”. Mai mult să faci cu fapta, decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind
foarte bine si cuvantul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, indemnul,
predica, cartile bune. Dar de la cuvinte trebuie sa trecem si la fapte,
ca “dupa faptele tale te voi judeca”, zice Domnul (…). Noi
trebuie sa vorbim putin si numai ce este de folos spre lauda lui
Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte: “Cine spune tot ce stie, acela stie putin si prost!” Daca am fi facut si noi in viata macar a zecea parte din cat am invatat pe altii, tot ne-ar mantui Dumnezeu!
Sunt mulţi oameni tulburaţi astăzi şi nu-i uşor să-i linişteşti. Aici este înţelepciunea duhovnicului, a păstorului de suflete. Sunt
unii care au ceva înţelepciune în mintea lor, dar se mândresc în inima
lor. Alţii nu au nimic în cap, dar cred că au ceva şi se mândresc
degeaba.
Cei
mai mulţi sunt bolnavi sufleteşte din cauza mândriei. Şi ca să-i
vindeci şi să-i scoţi dintr-ale lor, de multe ori te osteneşti degeaba. Eu care nu am mai nimic, cum să-i învăţ pe aceşti oameni? Mai degraba tac ca să nu-i fac mai răi.
Alteori, daca tac, poate iar gresesc, pentru ca nu dau putin ajutor aproapelui care are nevoie. De aceea zic catre toti: multe sa asculti, dar putine sa vorbesti, ca “de tot cuvantul desert vom da seama inaintea lui Dumnezeu“.
Invat si eu pe cei care vin la mine, cum imi da Dumnezeu in gand in
ceasul acela si cum ma indeamna inima. Numai de ar primi Domnul
osteneala si dragostea noastra”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu