Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie
Arhimandritul Zaharia de la Essex
Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie
(17 martie 2020)
Mulți oameni
sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei
de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă cred că n-ar trebui
să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o face din dragoste.
Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al
iubirii de oameni, Care iubește lumea[1]. Dumnezeu ne-a creat
din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa.
Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă
în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să căutăm o
cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se
îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru
dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I
pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să
poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei
Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a
arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume,
până la sfârșit i-a iubit”[2]. Tot ce a făcut Dumnezeu când
ne-a creat, când a asigurat cele necesare pentru dăinuirea lumii, când
Și-a pregătit calea pentru a veni pe pământ, când Însuși a venit, în
persoană, și ne-a lucrat mântuirea în chip așa de minunat – pe toate
acestea le-a făcut din bunătate. Și bunătatea Sa este nemărginită. Ne
mântuiește și este atât de îndelung-răbdător cu noi, așteptând până ce
venim la cunoașterea adevărului[3] și aducem pocăință
adevărată, ca să putem fi cu El pe vecie. Așa, în fiecare etapă a
relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru ne arată doar bunătate și milă,
care „mai bună este decât viața”[4]; bunătatea este Firea Sa, și pe toate le face spre folosul și mântuirea omului.
Prin urmare,
când iarăși va să vină ca să judece lumea, o va judeca un alt Dumnezeu?
Nu va fi același Dumnezeu, Dumnezeul milei și iubirii de oameni, Care
iubește omenirea? Să nu ne îndoim că ne vom înfățișa înaintea a nimeni
altcuiva decât a Dumnezeului Care ne-a făcut și ne-a mântuit. Și iarăși,
cu aceeași milă și dragoste ne va judeca. De aceea, să nu ne panicăm,
nici să ne clătinăm [în credință], căci același Dumnezeu ne va întâmpina
în viața cealaltă și ne va judeca cu aceeași bunătate și îndurare. Unii
se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului. Epidemia aceasta a
Coronavirusului are și o parte bună, pentru că avem câteva săptămâni din
clipa în care ne va lovi până la sfârșitul nostru. Putem închina,
așadar, acest timp pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu, ca mutarea
noastră să nu fie pe neașteptate și pe nepregătite, ci după ce ne-am
cercetat întreaga viață la fiecare şedere în rugăciune înaintea lui
Dumnezeu, uneori mulțumind până la sfârșit pentru tot ce-a făcut
Dumnezeu pentru noi, alteori cu pocăință, cerând iertarea fărădelegilor
noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un astfel de Dumnezeu, Care
îngăduie toate din bunătatea Sa. Trebuie doar să continuăm să fim
mulțumitori până la sfârșit și să facem smerita rugăciune de pocăință
pentru iertarea păcatelor noastre.
În ce mă
privește, epidemia aceasta mă ajută. Tânjeam să regăsesc rugăciunea pe
care am avut-o înainte, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață, de la
naștere până acum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile
Sale „cele întru știință și cele întru neștiință”; și, totodată, cu care
pot să-mi cercetez întreaga viață pocăindu-mă pentru toate păcatele și
fărădelegile mele. Ce minunat să-ți poți cerceta viața în rugăciune, să
le pui pe toate înaintea lui Dumnezeu stăruind în rugăciune! Simți
atunci că viața ți se răscumpără. De aceea, situația de acum cu adevărat
mă ajută. Nu mă panichez, ci „mă voi îngriji pentru păcatul meu”[5].
Trebuie să
vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce se petrece acum. Sfinții Părinți
au văzut iubirea Sa de oameni. O molimă asemănătoare a avut loc în
veacul al patrulea, în pustia Egiptului, secerând mai bine de o treime
dintre monahi, iar Părinții ziceau cu mare însuflare că „Dumnezeu seceră
sufletele sfinților pentru Împărăția Sa”, și nu se clătinau [în
credință]. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre zilele din urmă,
despre încercările și necazurile prin care va trece lumea înainte de a
Doua Sa Venire. Nu discernem însă în cuvintele Sale nici tristețe
morbidă, nici disperare. Domnul, Care S-a rugat în grădina
Ghethsimaniului cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi,
spune că atunci când vom vedea grozăviile ce vor premerge cea de-a Doua
Venire a Sa, să ne ridicăm însuflețiți capetele, pentru că răscumpărarea
noastră se apropie[6]. Unii îmi spun: „Dumnezeu să-Și
întindă mâna Sa cea ajutătoare!” – dar tocmai aceasta este mâna lui
Dumnezeu! El dorește și lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri şi
în multe chipuri”[7]: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”[8].
Virusul acesta poate fi un mijloc pe care Dumnezeu să-l folosească
pentru ca mulți să-și vină în fire și la pocăință, și pentru a secera
multe suflete pregătite de Împărăția Sa cea veșnică. De aceea, pentru
cei ce se predau și se încredințează dumnezeieștii purtări de grijă,
toate vor contribui la binele lor: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li
se lucrează spre bine”[9].
Nu
este loc, așadar, de tulburare morbidă. Nici nu trebuie să ne
împotrivim măsurilor luate de guvern pentru a reduce răspândirea
afecțiunilor pe care le vedem la atâția oameni. Este greșit să acționăm
împotriva autorităților. Să facem ce ne spune guvernul, pentru că nu ni
se cere să ne lepădăm de credința noastră, ci doar să luăm câteva măsuri
pentru binele comun al tuturor, ca să trecem peste încercarea aceasta –
și nu sunt deloc nerezonabile. Unii o iau prea mărturisitor, ridică
stindardul și fac pe mucenicii și mărturisitorii. Noi, să nu ne îndoim:
vom arăta doar supunere față de ordinele guvernului. Este nedrept să
facem neascultare de guvern de vreme ce, când ne vom îmbolnăvi, la
spitalele lor vom alerga și ei vor fi cei care să suporte cheltuielile
și să ne îngrijească. De ce să nu-i ascultăm?
Acesta este
cugetul lui Hristos, pe care Dumnezeu l-a arătat în viața Sa
pământească, aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o: „…să
se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la
orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să nu fie sfăditori, ci
îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii”[10], și: „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor…”[11].
Dacă nu ne supunem stăpânitorilor noștri, care nu ne cer mult, cum ne
vom supune lui Dumnezeu, Care ne dă o lege dumnezeiască, mult mai înaltă
decât orice lege omenească? Dacă păzim legea lui Dumnezeu, nu suntem
mai presus de legile omenești, spuneau apologeții celui de-a doilea
veac, când Imperiul Roman îi prigonea pe creștini.
De mirare că
în țara în care trăim, Marea Britanie, fotbaliștii arată atâta
înțelegere și discernământ încât sunt primii care să-și întrerupă
activitatea, supunându-se indicațiilor guvernului de a lua măsuri
profilactice! Și ar fi trist ca tocmai noi, cei credincioși, să nu ne
ridicăm la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere de
autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră.
Dacă ne vor
cere să înceteze slujbele Bisericii, să ne supunem pur și simplu, și să
binecuvântăm pronia lui Dumnezeu. Mai mult, acest lucru ne aduce aminte
de o veche predanie a Părinților din Palestina: în Marele Post, în
Duminica Lăsatului-sec de brânză, după iertarea reciprocă, [monahii]
ieșeau în pustie timp de patruzeci de zile, fără Liturghie, stăruind,
pentru a se pregăti, în post și rugăciune, și se întorceau în Duminica
Floriilor ca să prăznuiască după cuviință Patima și Învierea Domnului.
Așa și contextul de astăzi ne silește să trăim iarăşi ceea ce se
păstrase din vechime în sânul Bisericii. Ne vor obliga, adică, să trăim o
viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune, care va compensa cumva
lipsa Dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să prăznuim cu mai mare
dorință și însuflare Patima și Învierea Domnului Iisus. Astfel vom
preschimba epidemia aceasta într-o biruință a isihasmului. În tot cazul,
orice îngăduie Dumnezeu în viața noastră este din bunătatea Sa și
pentru binele omului, căci El niciodată nu dorește să se vatăme în vreun
fel zidirea Sa.
Negreșit, și
de vom fi lipsiți mai mult timp de Dumnezeiasca Liturghie, vom răbda.
Ce primim la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos,
ce sunt pline de harul Său. Pentru noi, este o mare cinste și binefacere
– dar primim, totodată, harul lui Dumnezeu în multe alte feluri. Când
săvârșim rugăciunea isihastă, sălășluim în prezența lui Dumnezeu cu
mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui Hristos. Dumnezeiescul Nume
ne aduce harul lui Hristos, pentru că este nedespărțit de Persoana Sa,
și ne duce în prezența Sa. Această Prezență a lui Hristos este
curățitoare, ne curățește de fărădelegi și păcate, ne înnoiește și ne
luminează inima, ca să ia formă înlăuntru chipul lui Dumnezeu,
Mântuitorul nostru, Hristos.
De nu vom
avea Paștile în biserică, să ne aducem aminte că fiecare contact cu
Hristos este Paști. Primim har în Dumnezeiasca Liturghie pentru că
Domnul Iisus este prezent acolo, El săvârșește taina și El este Cel ce
se împarte credincioșilor. Când însă chemăm Numele Său, pătrundem în
aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. De aceea, chiar
dacă suntem lipsiți de Liturghie, vom avea pururea Numele Său – nu
suntem lipsiți de Domnul. Mai mult, avem și cuvântul Său, și mai ales
Evanghelia Sa. Dacă cuvântul Său sălășluiește neîncetat în inima
noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu acesta, dacă devine limbajul
nostru, cu care vorbim lui Dumnezeu tot așa cum ne-a vorbit El – atunci
vom avea iarăși harul Domnului. Pentru că cuvintele Sale sunt cuvinte
ale vieții veșnice[12], și se săvârșește aceeași taină: primim harul Său și ne sfințim.
Mai mult, cu
fiecare prilej în care arătăm bunătate fraților noștri, Domnul se
bucură, socotind că am făcut-o în Numele Său, și ne răsplătește. Arătăm
bunătate fraților noștri și Domnul ne răsplătește cu harul Său. Este un
alt mod prin care putem trăi în Prezența Domnului. Putem primi harul
Domnului prin post, prin milostenii și prin orice faptă bună. Așa că,
dacă suntem siliți să nu ne adunăm în biserică, ne putem uni în duh,
prin aceste sfinte virtuți pe care le știm, înlăuntrul Trupului lui
Hristos, Sfânta Biserică, care păstrează unitatea credincioșilor cu
Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot ceea ce facem
pentru Dumnezeu este o liturghie, căci slujește mântuirii noastre.
Liturghia este cel mai mare eveniment din viața Bisericii, în care
credincioșii au putința să facă schimb între viețișoara lor și
nemărginita viață a lui Dumnezeu. Impactul acestui eveniment ține însă
de pregătirea pe care o facem, prin tot ce am amintit: prin rugăciune,
fapte bune, post, iubire de aproapele, pocăință.
Pentru
aceasta, iubiții mei frați, nu este nevoie să facem mărturisiri eroice
împotriva guvernului pentru măsurile profilactice pe care le ia spre
binele tuturor oamenilor. Nici să nu deznădăjduim, ci să meșteșugim cu
înțelepciune căi prin care să nu pierdem părtășia vie cu Persoana lui
Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie doar să facem răbdare un
răstimp anume – și Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, și va înlătura
toată piedica, toată ispita, și vom vedea iarăși zorii zilelor de
bucurie, și vom prăznui împreună nădejdea și dragostea noastră în
Hristos Iisus.Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul traducătorului, căruia îi mulțumim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu