Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

miercuri, 12 aprilie 2023

 Vitamine Dohovnicești


"Cine are Psaltire şi Ceaslov, sau Acatistier, sau Carte de rugăciuni, să se roage după putere şi după posibilităţi, că Dumnezeu primeşte orice. Nu cantitatea contează, ci credinţa, râvna şi lacrimile cu smerenie .Dacă nu au cărţi, îi sfătuiesc pe credincioşi să s crie rugăciuni pe un caiet şi să se roage împreună seara şi dimineaţa, măcar un sfert de oră. Apoi să facă metanii şi închinăciuni după cum pot. Dumnezeu, care ne iubeşte şi ne hrăneşte ca un Tată bun, primeşte tot ce-I dăm din dragoste .Rugăciunea este semnul cel dintâi al iubirii creştine " ne povățuia Protosinghelul Ieronim Gagea. (Arhim.Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești)

 Tămâie de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped


Preluat de pe: 

http://bizanticons.art/index.php?module=newsletterpreview&msgid=20230412061720ffe91d8f45f1919da8b218b7e0639ca5:712594

NOU pe bizanticons.ro! Tămâie de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, într-un nou design
În preajma praznicului Învierii Domnului, venim din nou cu vești bune: pe site-ul nostrum găsiți noile cutii cu tămâie de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, făcută după rețeta specială a mănăstirii, din esențe și rășini naturale, de cea mai bună calitate.
Majoritatea specialiștilor în domeniu afirmă ca tămâia realizată la Mănăstirea Vatoped este cea mai bună din lume, cu cel mai persistent miros și cu arome pe care nu le poți uita prea curând, dintre care cele mai căutate arome sunt cele de violetă, heruvic și nucă.
Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/461-tamaie-de-la-sfanta-mare-manastire-vatopedi-muntele-athos
Puteți alege dintr-o varietate de arome: Floarea Pustiei, Gardenie, Chihlirnbar, Nucă, Heruvic, Violetă, Trandafir, Trandafir sălbatic, Florile Athosului, Chiparos, Mosc, Floarea nopții, Bizantin și multe altele.
Important! Magazinul Bizanticons Art deține un certificat de autenticitate acordat de Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, care atestă garanția și calitatea tămâii.

 EVANGHELIA ZILEI:

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI

MIERCURI


Evanghelia de la Matei

(XXVI, 6-16) Cel ce doar a iubit va fi lovit


Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. Matei 26, 6-16


Evanghelia de astăzi ne prezintă preocupările celor din preajma Domnului Iisus Hristos. O femeie din popor a uns capul Mântuitorului cu mir de mare preţ. Gestul ei a fost explicat ca fiind pregătitor pentru îngroparea Sa. Descoperim şi preocupările lui Iuda Iscarioteanul. El a vândut pe Fiul lui Dumnezeu pentru 30 de arginţi. Şi Petru L-a părăsit pe Mântuitorul zicând: „Nu-L cunosc pe acest om”. Însă, după Înviere, Sfântul Apostol Petru a găsit puterea să se întoarcă şi să-şi ceară iertare pentru gestul său pripit şi astfel a ajuns unul dintre principalii propovăduitori ai Evangheliei. Iuda a rămas o paradigmă a vicleniei. De astăzi încep Sfintele Pătimiri ale Fiului lui Dumnezeu: Cel ce nu a rănit pe nimeni va fi bătut; Cel ce doar a iubit va fi lovit; Cel ce doar a mângâiat va fi biciuit.

🙏🙏🙏

Citatul zilei

“Ne indreptam spre Dumnezeu nu mergand, ci iubind"-Fer. Augustin

 EVANGHELIA ZILEI:

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI

MARŢI


Evanghelia de la Matei

(XXIV, 36-51; XXV, 1-46; XXVI, 1-2)

Dragostea jertfelnică a Fiului lui Dumnezeu


Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, Şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Matei 24, 36-51; 25, 1-46; 26, 1-2

Fragmentele evanghelice rânduite a se citi în această săptămână au menirea de a ne face martori ai Pătimirilor şi Răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Noi nu am trăit acum două milenii, însă trebuie să luăm aminte la supliciile Domnului Iisus Hristos, având în minte mărturiile celor care au fost martori direcţi la aceste evenimente. Sfinţii Evanghelişti sunt cei care ne mărturisesc despre judecata, Răstignirea, moartea şi Învierea Mântuitorului şi noi ştim că mărturia lor este cea adevărată. Pătimirile Domnului Hristos ne amintesc despre dragostea jertfelnică a Fiului lui Dumnezeu pentru această lume. Crucea, piroanele şi Golgota nu sunt rodul imaginaţiei cuiva, ci lucruri care s-au întâmplat cu adevărat. Să ne facem un examen de conştiinţă şi să ne întrebăm: cum m-aş fi manifestat dacă eram la poarta Ierusalimului atunci când Mântuitorul a intrat în oraş? Ce aş fi strigat la auzul condamnării Sale? Cum aş fi procedat dacă eram pe dealul Golgotei? Ce aş fi strigat: „Osana!” sau „Răstigneşte-L!”?

🙏🙏🙏

Citatul zilei

“Nu sarbatorile trebuie sa fie fericite, ci oamenii trebuie sa fie fericiti cu prilejul sarbatorii" Ier. Hrisostom.

 EVANGHELIA ZILEI: 

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI

LUNI


Evanghelia de la Matei

(XXIV, 3-35) „Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă - Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Matei 24, 3-35

Intrarea în Ierusalim a Domnului a fost una trăită cu mult entuziasm. În oraşul păcii, Ierusalim, a intrat Domnul păcii. În calea Mântuitorului cei de atunci şi-au aşternut hainele într-un gest de evlavie şi admiraţie; în mâini purtau ramuri de finic şi plini de însufleţire strigau: „Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!” Deşi toată mulţimea era entuziasmată, cineva era trist: Domnul Hristos! Ştia firea schimbătoare a oamenilor. Mulţi dintre cei care-L aclamau la poarta Ierusalimului vor striga peste câteva zile: „Ia-L şi răstigneşte-L!”. Pe Domnul Hristos L-au aclamat într-o zi ca pe un împărat, iar după câteva zile L-au hulit ca pe un condamnat la moarte. Oare noi suntem departe de comportamentul acelora? Să nu uităm că prin multele noastre păcate Îl răstignim şi noi pe Domnul Hristos.
🙏🙏🙏

Citatul zilei

"Pocăința este scara care ne urcă de unde am căzut" - Sf. Efrem Sirul

marți, 11 aprilie 2023

 

Sfințirea Marelui Mir – o rânduială aparte din Săptămâna Sfintelor Patimi

Text preluat de pe: http://bizanticons.art/index.php?module=newsletterpreview&msgid=20230411090026264bb56fe927aa10a739fb83b25798b1:712563

După Sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica noastră face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos, făgăduindu-ne tuturor învierea, creștinii ortodocși încep ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului. Aceste zile sunt un timp al mărturisirii păcatelor, al înmulțirii rugăciunii, dar  și al introspecției, căci ne amintim la fiecare denie săvârșită în biserici și mănăstiri de patimile pe care le-a suferit Hristos înainte de a fi răstignit pe dealul Golgotei.

O lucrare aparte, care se desfășoară în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului și care merită pe deplin să fie amintită în cadrul editorialului nostru este prepararea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir, considerată a fi una dintre cele mai importante rânduieli săvârșite înaintea praznicului Învierii Domnului. Pentru că și unii dintre clienții și urmăritorii noștri ne-au întrebat în mai multe rânduri care este specificul acestei rânduieli, ne-am gândit să punem pe hârtie câteva detalii pe care ar fi bine să le reținem și să le transmitem, mai departe, celor apropiați. Până la urmă, sunt informații care țin de „abecedarul” credinței noastre ortodoxe și pe care bine ar fi să le stăpânim așa cum se cuvine.

  1. În Sfânta Scriptură există peste 600 de referiri la mir și la uleiurile sau plantele aromatice din care au fost ele extrase. Spre exemplu, în Cartea Psalmilor se spune: „Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta” (Ps. 44, 10), iar în Cartea Ieșirii, la capitolul 30, Dumnezeu Însuși i-a dat lui Moise o formulă specifică pentru prepararea mirului: „Apoi, a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Să iei din cele mai bune mirodenii […], cinci sute sicli casie, după siclul sfânt, şi untdelemn de măsline un hin. Și să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere […]”.
  2. Ca o definiție generică, Sfântul și Marele Mir este un untdelemn amestecat cu mirodenii, preparat prin fierbere după o rânduială anumită în primele trei zile din săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Întâistătătorul Bisericii alături de ierarhii Sfântului Sinod în ziua de joi a acestei săptămâni, la Sfânta Liturghie.
  3. Sfântul și Marele Mir este alcătuit din vin, ulei de măsline şi alte 39 de mirodenii, amestecate şi fierte continuu mai multe zile. Este vorba despre plante cu felurite denumiri, precum Hypericum, Lignum balsami, Spina alba, Saluinca, Cassia nigra, Caryophilli (cuişoare), Rosmarini (semen), Ralitum (caulis muscata) (nucşoară) și altele asemenea, dar și rășini precum Olibanum (tămâie), Terebentină, Styrax, Moschus, Opobalsamum, în cantități variabile.
  4. În Arhieraticon, cartea de cult care cuprinde rânduiala slujbelor săvârşite cu arhiereu, citim că Luni, în Săptămâna Mare, după rugăciunile „Împărate ceresc”, „Tatăl Nostru” și Condacul Rusaliilor, Patriarhul sau un ierarh delegat cădeşte biserica, materiile şi vasele pregătite. Apoi stropeşte cu aghiasmă materiile şi vasele, merge la locul rânduit pentru fierbere şi stropeşte cu aghiasmă locul. Apoi, în timp ce un diacon începe să citească Evanghelia, preoţii care vor prepara Sfântul şi Marele Mir se îmbracă în stihar, epitrahil, brâu şi mânecuţe, apoi clătesc cu aghiasmă caldă toate vasele şi obiectele folosite la prepararea şi păstrarea Sfântului şi Marelui Mir.
  5. Marți, după ce începe citirea Ceasurilor, preotul rânduit aprinde focul apoi toarnă vinul, cam vreo 60 litri, într-un cazan mic. Pe o masă apropiată, se amestecă bine toate plantele, iar preotul începe să le toarne încet peste vinul încălzit, amestecând continuu. După două ore de fiert, se stinge focul şi se lasă decoctul peste noapte, la răcit.
  6. Miercuri, după ce se aprinde din nou focul, decoctul pregătit se varsă într-un cazan mai mare, după care se adaugă întreaga cantitate de ulei de măsline curat (aproximativ 60 litri), doi preoți amestecând continuu pentru a se evita prinderea de marginile cazanului. După aproape patru ore de fierbere continuă, în tot amestecul se toarnă rășinile, iar la final ecleziarhul sau cel mai mare dintre preoți citește o rugăciune de mulțumire.
  7. Joi este punctul culminant al rânduielii. La finalul Ceasurilor, Patriarhul, alături de ceilați ierarhi intră în biserică, se închină la icoane și se îmbracă în sfintele veșminte. Așezându-se în mijlocul bisericii, încep rânduiala propriu-zisă a sfințirii Sfântului şi Marelui Mir, alcătuită din rugăciunile slujbei Vecerniei, alături de celelalte rugăciuni speciale, în care sunt enumerate concis darurile pe care le împărtășește Taina Sfântului Mir.
  8. După sfințirea din Joia Mare, Sfântul și Marele Mir este distribuit episcopilor și preoților, ajungând în toate bisericile și din ţară pentru a fi folosit la Taina Mirungerii, sfinţirea bisericilor şi a sfintelor altare. El este trasportat în vase speciale confecționate din inox argintat. Prin mulţimea mirodeniilor din care e făcut, el simbolizează mulţimea şi diversitatea darurilor şi puterilor Sfântului Duh.
  9. În tradiția ortodoxă, orice persoană „ia contact” cu Sfântul și Marele Mir imediat după Botez. Mai precis, ca o prelungire a Tainei Botezului, preotul citeşte o rugăciune în care Îl roagă pe Dumnezeu să învrednicească pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi, îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i Semnul Sfintei Cruci: la frunte, pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru sfinţirea faptelor şi a căilor noului creștin.
  10. Cu toate că, în vechime, sfințirea Marelui Mir era privilegiu aparte al Patriarhului Ecumenic, datorită relațiilor diplomatice apropiate ale domnitorilor români cu Patriarhii celorlalte Biserici Ortodoxe, în țara noastră acest lucru s-a întâmplat chiar dinainte de primirea autocefaliei (a conducerii proprii). Astfel, conform documentelor, Marele Mir a fost sfinţit prima dată în 1513 de Patriarhul Pahomie al Constantinopolului la Târgovişte, la solicitarea Sfântului Neagoe Basarab.

Astfel, în loc de concluzie, înțelegem că Sfântul și Marele Mir este o materie sfântă, iar rânduiala sfinţirii lui, ca și lucrarea sa ulterioară în cadrul Bisericii are o semnificaţie şi o importanţă deosebită. De aceea, este important să reținem că Sfântul și Marele Mir nu trebuie confundat cu uleiul din candele, nici cu uleiul binecuvântat în cadrul Tainei Sfântului Maslu, cu mirul pe care îl primim pe frunte la finalul Sfintei Liturghii sau al altor slujbe sau cu cel pe care îl cumpărăm fiecare dintre noi de la pangarele bisericilor și mănăstirilor. Fiecare are propria sa întrebuințare, însă doar Marele Mir este cel folosit prin excelență la Taina Mirungerii, la sfințirea bisericilor, a antimiselor și a Sfintelor Altare, dar la reprimirea în sânul Bisericii noastre a celor rătăciți sau căzuți din dreapta credință.

Aflându-ne în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos, vă amintim că, pe site-ul nostru aveți -6% REDUCERE la Sfintele Epitafuri brodate, cu icoana punerii în Mormânt a Mântuitorului, volumul care cuprinde slujbele din Săptămâna Patimilor, cărți cu Prohodul Domnului, dar și o colecție a CD-urilor cu slujbe din Săptămâna Mare, cântate de corul părinților de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:

Slujbele Postului Mare – Saptamana Patimilor. Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/13094-slujbele-postului-mare-saptamana-patimilor.html

Prohodul Domnului / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/2914-prohodul-domnului.html

Prohodul Domnului / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/carte-de-cult-slujbe/1433-prohodul-domnului.html

Epitafuri Brodate cu icoana Punerii în Mormânt a Mântuitorului / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/cautare?search_query=epitaf

Slujba din Martea Mare – Corul Manastirii Vatoped CD + carte / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/multimedia-cd-dvd/18718-slujba-din-martea-mare-corul-manastirii-vatoped-cd-carte.html

Slujba din Joia Mare – Corul Manastirii Vatoped CD + carte / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/multimedia-cd-dvd/18810-slujba-din-joia-mare-corul-manastirii-vatoped-cd-carte.html

Slujba din Vinerea Mare – Corul Manastirii Vatoped CD + carte / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/multimedia-cd-dvd/18811-slujba-din-vinerea-mare-corul-manastirii-vatoped-cd-carte.html

ACATISTIER 15×21 – 575pg. / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/15920-71-757-acatistier-15×21-575pg.html

luni, 10 aprilie 2023

 


Cum a „ajutat-o” Dreptul Lazăr pe Maica Domnului să descopere Muntele Athos?

Cu o zi înainte de Duminica Intrării Mântuitorului în Ierusalim (cunoscută și ca Duminica Floriilor), creștinii ortodocși de pretutundeni prăznuiesc Sâmbăta lui Lazăr, zi care ne amintește tuturor de minune pe care înfăptuit-o Hristos înainte de Săptămâna Sfintelor: la Sale Pătimiri. Lazăr, prietenul Său, la patru zile de la moarte. Data la care Biserica ne amintește de acest moment deosebit din istoria tuirii noastre este așadar, o schimbătoare, fiind diferită de la un alt alt, în funcție de date Învierii Domnului.

Sâmbăta lui Lazăr, dar și Duminica Floriilor sunt două zile speciale, care stabilesc un fel de legătură între zilele Postului Mare și perioda apart a Săptămânii Mari. Lucrul acesta se reflectă și în plan liturgic și tipiconal: în ajunul Sâmbetei lui Lazăr, la Vecernie, auzim în perioada celor 40 de zile ale Postului Mare a ajuns la final, așa cum tot în această zi a încheiat și a apendoria ceři rânduria. Dincolo de aceste aspecte, există câteva probleme care revin în prim-plan an de an în Sâmbăta lui Lazăr: ce sa întâmplat cu el după ce a fost înviat din morți? Unde a plecat și cât a mai trăit după acest moment și, mai ales, de ce se spune că numele lui este asociat cu descoperirea Muntelui Athos? Să aflăm răspunsurile în rândurile de mai jos!

Prietenul lui Hristos

Înainte de a descrie în detaliu cum s-au întâmplat lucruri, se cuvine să reținem câteva detalii despre viața Sfântului Lazăr, prietenul Mântuitorului. Potrivit Sinaxarului, Lazăr era fiul fariseului Simon, din loc din Bethany (aproximativ trei kilometri distanță de Ierusalim, în Cisiordania din zilele noastre). De multe ori, Hristos mergea în casa tatălui său și discuta cu el despre deferite probleme care țineu de Legea lui Moise, însă mai ales despre ce va fi la Judecata de Apoi și cum se va întâmpla învierea morților. Cu acest prilej Lazăr sa împrietenit cu Domnul mai mult; give nu numai el, ci și cele două surori ale lui, Marta și Maria.

Aflându-se pe celălalt mal al Iordanului, Mântuitorul îi încredința pe cei ce Îl urmărește despre Taina Învierii, „trezindu-i” din somnul veșnic mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Într-o zi, surorile au trimis vorbă Mântuitorului și Apostolilor Săi că Lazăr este bolnav. Domnul a mai zăbovit un timp în locul în care se află și, când a ajuns, Lazăr era deja de patru zile pus în mormânt. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat și I-au spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar și acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poți!”. Cerând Hristos să Îi arate locul în care l-au așezat pe fratele lor, Maria a spus:  „Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă!”. Însă, Domnul Iisus Hristos sa rugat și, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: „Lazăre, ieși afară!”. Iar Lazăr înviind, a făcut cum i sa poruncit și a ieșit afară, fiind încă înfășurat în giulgiurile de înmormântare.

Fuga în Cipru și vizita Maicii Domnului

Pentru că toți mai mulți oameni au început să creeze în Hristos, mai ales când îl vedeau pe Lazăr, acesta a fost nevoit să caute adăpost parte de cetatea Ierusalimului pentru a nu fi ucis. Astfel, Lazăr a plecat în insula Cipru alături de surorile lui și, după o vreme, a fost hirotonit episcop în acest loc chiar de Apostolul Pavel și Varnava.

Și din acest punct urmează o poveste deosebit de interesantă în ceea ce privește legătura Sfântului Lazăr cu Muntele Athos. În manuscrisul athonit numit „Patria” există câteva precizări destul de elovente care demonstrează relația dintre Insula Cipru și Sfântul Lazăr cu Maica Domnului și Sfântul Munte Athos. Mai concret, se spune că trecând deja o bună bucată de vreme de la plecarea sa din Ierusalim, Lazăr fost cuprins de un dor nespus de a mai vedea încă o dată pe Maica Domnului înainte de a-și da sufletul. Din aceea, a vorbit cu un localnic să meargă cu o corabie și să îi aducă în insula Cipru pe Maica Domnului și pe Ioan, „apostolul cel mult iubit de Iisus”. Pe mare, însă, sa iscat o furtună și, în loc să ajungă în Cipru, adică în estul Mării Mediterane, corabia a fost dusă de valuri la un țărm al Muntelui Athos, cunoscut și cub numele de „limanul lui Climent”, din dreptul Mănăstirii Iviron de astăzi. Pe atunci, Muntele era locuit de păgâni, plin de idoli și de statui. Tradiția spune că, apropiindu-se corabia de țărm, sa întâmplat o minune: toți idolii din munte au căzut cu fețele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăți. Se spune că însuși idolul Apolon, aflat în vârful Athonului (vârful cel mai înalt al Muntelui Athos, care măsoară 2030 m), a trigat cu groază: „Ieşiţi noroadelor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni şi alergaţi în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinaţi pe Maica Marelui Împărat şi adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos!”.

Înțelegând că nici furtuna și nici locul în care a ajuns n-au fost la întâmplare, ci tot din lucrare și rânduiala lui Dumnezeu, Maica Domnului sa rugat ca locul acesta să devină un loc al rugăciunii, o grănta care a ei câudină adusă lui Dumnezeu. să nu înceteze niciodată, spunându-le păgânilor aceste cuvinte: „O fii luminaţi, ascultaţi. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul și Dumnezeul meu. Voi, însă, nu veți mai rămâne aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbați din toată lumea, ca să viețuiască în curăție, după chipul îngerii”. Acesta este și momentul în care ia ființă în Sfântul Munte Athos cea dintâi comunitate de creștini. Apoi, urcându-se în corabie și dând ultimele îndemnuri celor care rămăseră încă pe țărm, a plecat spre insula Cipru.

Aici, Sfântul Lazăr aproape că pierduse orice nădejde. Într-o zi, însă, a văzut în zare corabia și a început să plângă de bucurie. Dumnezeu îi ascultase rugăciunile și, pentru credința sa curată, ia împlinit dorința. După tradiție, Maica Domnului ia povestit lui Lazăr cum a rânduit Domnul ca ea să ajungă în Muntele Athos, apoi ia dăruit un omofor și o pereche de mânecuțe arhierești, lucrate de binecuvântatele sale mâini. Lazăr ia mulțumit, apoi după câteva zile Maica Domnului sa întors înapoi în Țara Sfântă.

Trecând la cele veșnice, Sfântu Lazăr a fost îngropat în mijlocul comunității pe care a păstorit-o, în orașul Larnaca din Cipru. Deasupra mormântului să, locuitorii de Atunci au zidit a micaraclis, însă în jurul anului 890, împăratul leon înțeptul, având mare evlavie la dreptul lazăr, the mutat moaștele la Constantinopol, iar în schimbul acesului în locul vechiului paraclis, o frumoasă biserică din piatră care dainuie până în zilele noastre.

Text preluat:

http://bizanticons.art/index.php?module=newsletterpreview&msgid=202304070600315be0850831c316e6d33ecf0c9a03743c:711987

 

Eghiptissa: Povestea icoanei care „a convertit-o” pe Sfânta Maria Egipteanca


Înainte cu o săptămână de Intrarea Domnului în Ierusalim, în Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști, Biserica noastră o pomenește pe Sfânta Maria Egipteanca, unul dintre cele mai grăitoare modele de pocăință din întreaga istorie a mântuirii noastre, de ridicare din păcat prin smerenie şi prin post şi de schimbare a vieții. Dacă aruncăm o privire în calendar, vedem că în ajunul acestei zile, Sfinții Părinți au rânduit să cinstim icoana Maicii Domnului „Eghiptissa”. Care este istoria ei, ce a făcut-o să rămână veșnic în memoria colectivă a Bisericii și ce întâmplare aparte o leagă de numele Sfintei Maria Egipteanca? Aflați în rândurile de mai jos!

O roabă a plăcerilor a ajuns sfântă

Înainte de toate, câteva detalii pe care ar fi bine să le reținem. Sfânta Maria Egipteanca este una dintre cele mai populare și mai cunoscute Cuvioase ale Bisericii noastre, precum și o pildă a desăvârșirii prin efort ascetic asumat și prin pocăință continuă. Răsfoind paginile sinaxarului, aflăm că Sfânta Maria Egipteanca s-a născut la sfârşitul veacului al V-lea. La vârsta de 12 ani, condusă orbește, parcă, de patimile trupești, a fugit la Alexandria, departe de părinții ei, începând să trăiască în desfrânare. Adesea, refuza banii bărbaților cu care mergea, trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului.

Vreme de 17 ani a dus o astfel de viață străină de Evanghelie. Totul s-a schimbat, însă, într-o zi, în ajunul sărbătorii înălțării Sfintei Cruci, când s-a nimerit în mijlocul unei mulțimi care plănuia să meargă la Ierusalim, să se închine la Cinstita Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Aflând aceasta, a cerut și ea să meargă împreună cu tinerii, pe drum continuând să păcătuiască, vânzându-şi trupul corăbierilor. Deși nu avea bani pentru a plăti deplasarea și nici alimente pentru hrană, și-a spus în sinea ei: „Sigur se vor găsi amatori de frumusețe femeiască pe corabie care să mă ia și fără bani”.

„Eghiptissa” și convertirea desfrânatei

Ajunsă în fața cinstitei Biserici, ceva nevăzut, o forță din exteriorul ei o oprea să intre în lăcașul de închinare, înțelegând că motivul era, de fapt, viața sa păcătoasă. După trei încercări nereușite, rămasă singură afară, în curtea bisericii, și fiind luată în râs de ceilalți, a văzut la intrare o icoană a Maici Domnului. A început să plângă și să se roage din toate puterile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce, promițând ea că va renunța la viața ei păcătoasă, spunând: „Fecioară Stăpână, care ai născut trupeşte pe Dumnezeu Cuvântul, ştiu că, din pricina păcatelor mele, nu este cuviincios şi binecuvântat lucru să văd sfântă icoana ta, care eşti cu totul curată, cu trupul şi cu sufletul […]. Porunceşte, Stăpână, să-mi fie deschisă şi mie uşa dumnezeieştii închinări a Sfintei Cruci. Lui Dumnezeu, Celui născut din tine te pun chezăşuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin păcate ruşinoase, iar după ce voi vedea Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Fiul tău, mă voi lepăda numaidecât de lume şi îndată voi pleca acolo unde tu, Chezaşa mântuirii mele, mă vei povăţui.”

Astfel, ajutată în mod direct de Maica Domnului, Sfânta Maria Egipteanca a reușit să intre în Biserica Sfântului Mormânt, să se închine Sfintei Cruci și să o sărute cu sfială. Era un vis împlinit, o dorință devenită realitate. Un fel de naștere din nou – o naștere spre lucrarea neîncetată a virtuților și a pașilor pe calea către desăvârșire. Întorcând-se din nou la icoana Maicii Domnului de lângă ușa bisericii, a căzut iarăși în genunchi și a rugat-o pe Maica Domnului să o povățuiască unde anume să se îndrepte. Atunci, a auzit un glas din depărtare care i-a grăit: „Dacă vei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi!”. Așa a și făcut. Cumpărând trei pâini uscate ca merinde, din trei monede primite milostenie, a trecut Iordanul și s-a dus în pustie. Şi aşa a trăit 47 de ani în nevoință, răbdând nu doar frigul şi arşița soarelui, ci și ispitele care veneau de la diavol. „Se înălţa ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima”, ne spune Sinaxarul, tot Sfântul Zosima fiind și cel care spovedit-o şi a împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele Domnului înainte să-și dea sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Revenind la icoana Maicii Domnului „Eghiptissa”, reținem că în momentul închinării Sfintei Maria Egipteanca, ea se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim. Mai exact, conform scrierilor bisericii, icoana era pusă pe un „loc mai înalt”, fiind menționată de exemplu de către pelerinul din Piacenza, (la sfârșitul veacului al VI-lea), și de către Epifanie Monahul (secolul al VIII-lea), acesta din urmă consemnând chiar faptul că în partea stângă a bisericii Sfântului Constantin a văzut „icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care i-a interzis Sfintei Maria să intre în biserică, în ziua Înălțării Sfintei Cruci”.

Părintele ieromonah Makarie Simonopetritul face o paralelă deosebită între icoana aceasta a Maicii Domnului și Sfânta Maria Egipteanca, arătând că prin „convertirea şi viaţa în deşert”, cea care era mai demult desfrânată a devenit, în sens propriu prin rugăciunea înaintea icoanei Maicii Domnului, „o icoană a metanoiei”, după cum auzim la Utrenie: „Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare).

Din cauza năvălirilor persane din Ţara Sfântă, icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a fost adusă în Sfântul Munte Athos de către monahii care s-au retras aici din cauza năvălirilor persane. Astăzi, ea se află așezată în Peștera Sfântului Atanasie Athonitu, unul dintre principalele locuri de pelerinaj din Grădina Maicii Domnului. Peștera se află în pustia Vigla, pe teritoriul care aparține de Mănăstirea Marea Lavră, fiind până în zilele noastre un important reper pentru toți închinătorii care ajung în Sfântul Munte.

Text preluat:

http://bizanticons.art/index.php?module=newsletterpreview&msgid=20230401060039b2d7fe369a8d72a43630511ed8cfe7f3:710984

 

Ce este Miezul Păresimilor și care sunt caracteristicile speciale ale acestei zile?


Cuvinte sau expresii vechi, care au dispărut definitiv din limba română sau care au încetat să mai fie folosite, fiind pe cale de dispariție. Așa sunt definite, în dicționar, arhaismele – vorbele bătrânilor de odinioară, care pentru mulți dintre noi, cei din era vitezei și a tehnologiei, sunt total necunoscute. Nu e un secret faptul că, din timpurile de demult și până astăzi, fondul lexical al limbii noastre a suferit transformări, în sensul restrângerii utilizării anumitor cuvinte datorită unor factori precum: generalizarea învățământului, apariția presei, a radioului, a televiziunii etc. Sigur că nu ne putem opune evoluției limbii și includerii în masa vocabularului a cuvintelor noi, însă folosindu-le tot mai des, ni se pare uneori că limba bunicilor noștri devine tot mai săracă… ca și cum ei înșiși, parcă, s-au mâhnit din cauza asta și și-au luat vorbele cu ei, păstrându-le acolo, în cimitirul din deal.

Despre o astfel de expresie de odinioară vrem să așezăm și noi, în scris, câteva considerații. Despre două cuvinte la care cei de demult se raportau ca la un soi de sărbătoare, brodând în jurul lor o salbă de tradiții care încă se încăpățânează să reziste în unele sate ale României, ca un soi de mesageri ai celor ce au apus, deja, de multă vreme. Așadar, veți afla în rândurile de mai jos ce este „Miezul Păresimilor” sau „Miezul Păresii”, de ce poartă această denumire și ce marchează el, de fapt, în contextul Postului Mare.

Scurt popas etimologic

Înainte de a explica sensul acestei expresii, însă, trebuie să reținem că termenul „păresimi” desemnează Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Etimologic, „păresimile” sunt cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima” însemnând „patruzeci” în limba latină. Numărul 40 are, de altfel, o semnificație profundă în istoria mântuirii noastre: după Botezul de la Iordan, Mântuitorul a postit, stând în pustie pe „Muntele Carantinei”, adică al celor patruzeci de zile de post. Astfel, cele 40 de zile sunt și un simbol al drumului nostru duhovnicesc spre Înviere, nu fără a ne asuma, asemenea lui Hristos, un efort ascetic la nivel alimentar și spiritual deopotrivă. Numărul 40 are „rădăcini” și în tradiția veterotestamentară: potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea, 40 de zile a călătorit Ilie prin deșert, fugind de răzbunarea reginei Izabela, iar evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană și până în Țara Sfântă.

Miezul Păresimilor

Revenind la subiectul editorialului nostru, haideți să vedem ce înseamnă această expresie uitată în tradiția populară a românilor. Așadar, în cultura satului românesc, „miezul păresimilor” desemna mijlocul postului, care cade întotdeauna miercurea, în cea de-a patra săptămână a Postului Sfintelor Paști. Ziua aceasta era privită de către străbunii noștri cu un fel de „relaxare duhovnicească”, cu un soi de tihnă, însă nu în sens negativ sau regresiv, ci cu gândul pozitiv că, iată, a trecut deja jumătate de post și că truda nu mai este așa imposibilă cum părea la început. După 24 de zile de postire, miercurea aceasta împărțea, așadar, Postul Mare, în două perioade, fiind ținută în lumea rurală ca un fel de sărbătoare, după îndemnurile bătrânilor. Spre exemplu, părintele Simeon Florea Marian, unul dintre cei mai importanţi folclorişti şi etnografi români, istoric, profesor, dar și membru titular al Academiei Române, consemnează în volumul său inititulat „Sărbătorile la români” faptul că „româncele din cele mai multe părți ale Bucovinei țin ziua aceasta ca și duminica, nu torc, nu reșchie, nu perie, nu urzesc, nu țes, nici nu cos”, dar mai ales și mai ales „nu ung păreții caselor”. Aflăm, în continuare, și care era motivul acestei abțineri de la muncă: „spre păstrarea sănătății, și anume ca să nu le doară mânurile și picioarele peste an; altele ca să le meargă bine și tot lucrul ce-l vor începe să le iasă cu spor”.

În alte zone, ziua aceasta a „Miezului Păresimilor” purta și numele de „ziua ouălor”, edificator pentru o tradiție care avea loc numai în miercurea de la jumătatea postului. Mai exat, în această zi, gospodinele alegeau ouăle care vor fi încondeiate sau înroșite şi care vor intra în rețetele tradiționale ale bucatelor de Paşte, dar și pe cele pe care le vor pune sub cloșcă. Exista, atunci, credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până în Săptămâna Mare. Părintele Gheorghe Calciu, unul dintre marii noștri duhovnici ai românilor și deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste, își amintea de acest Miez al Păresimilor din copilăria sa petrecută la Mahmudia, în Deltă: „La înjumătăţirea postului, miercuri, mama ne chema pe cei mai mici, căci cei mari erau la lucrarea câmpului, a viei, şi ne punea să numărăm ouăle. Pe cele cu bănuţ le punea de o parte. Din ele urma să iasă puii care vor face ouăle pentru Paştele anului următor. Ce taină a vieţii cunoştea mama, cu câtă convingere făcea ea cruce peste ouăle care vor scoate pui! Tare mi se părea mie că treaba pe care o făcea mama semăna, într-un fel pe care nu-l înţelegeam, cu Învierea”.

„Miez” cu ecouri liturgice

Însă, „Miezul Păresimilor” nu este doar o simplă tradiție a satului românesc, ci are și profunde ecouri liturgice, cântările din această zi, precum și cele ale întregii săptămâni fiind specifice înjumătățirii postului. Astfel, la Utrenia de miercuri auzim la strană cântarea „Înjumătăţind noianul postului, aşteptăm limanul mântuirii, adică vremea pătimirii Tale Doamne, celei de bunăvoie […]”, iar la Vecernia aceleiași zile, stihira pe glasul al patrulea: „Postul, pricinuitorul bunătăţilor, şi-a adus acum înjumătăţirea sa, arătându-se bine plăcut prin zilele ce au trecut şi spre cele ce urmează punându-şi de faţă folosinţa […]” sau „În mijlocul pământului ai răbdat Cruce şi patimă, Îndurate, tuturor nepătimire şi mântuire dăruind. Pentru aceasta astăzi la înjumătăţirea postului, toţi o punem înainte spre închinăciune şi cu bucurie o sărutăm […]”. Astfel, întrucât înjumătățirea postului cade mereu în miercurea de după Duminica Sfintei Cruci, întreaga săptămână stă sub binecuvântarea acestui semn mântuitor, care ne cheamă să privim deja, cu bucurie, la lumina Sfintelor Paști, deși oboseala începe să fie resimțită. Sinaxarul din Triod, de asemenea, prezintă foarte interesant motivul pentru care Părinții Bisericii noastre au ales să așeze Crucea la înjumătățirea postului, spunând că, așa cum cei care călătoresc pe o cale aspră şi lungă, zdrobiţi de oboseală, dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin, aşezându-se sub el, şi oarecum refăcuţi termină şi restul drumului, tot aşa şi acum, în timpul postului, a fost sădită de Sfinţii Părinţi la mijlocul acestei căi obositoare Crucea cea aducătoare de viaţă, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii.

Așadar, dincolo de tradițiile și de credințele populare care marchează Miezul Păresimilor, ziua aceasa vine să ne amintească tuturor de purtarea Crucii și de „răstignirea duhovnicească” pe care ne-am asumat-o la începutul postului. Cu siguranță, nu este deloc ușoară această asumare, mai ales în condițiile în care în societatea actuală până și însemnarea cu Semnul Sfintei Cruci poate fi un adevărat act de mărturisire autentică. De aceea, să „extragem” din această zi nectarul curajului și să ne întărim duhovnicește pentru săptămânile de asceză care ne-au mai rămas, știind că Hristos prin „lemnul Crucii a stins văpaia păcatului” şi ne-a „izbăvit din mâna potrivnicului”. Pe noi, pe toți!

Text preluat:

http://bizanticons.art/index.php?module=newsletterpreview&msgid=202303210801037ce8d8789d49268519d11ad9fa9b6d63:709823