Sfintei Cuvioase Parascheva !+
Rugăciune!


Fie ca această zi să reprezinte început bun în experiențele noastre duhovnicești, în încercarea noastră permanentă de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru tot mai mult iar rugăciunile Sfintei, să ne lumineze, să ne protejeze și să ne facă aceste căutări mai ușoare! Pacea Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toți! Amin!

Paraschiva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu

Fie ca această zi să reprezinte început bun în experiențele noastre duhovnicești, în încercarea noastră permanentă de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru tot mai mult iar rugăciunile Sfintei, să ne lumineze, să ne protejeze și să ne facă aceste căutări mai ușoare! Pacea Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toți! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu