Sfantul Ierarh Nectarie

FLORI DE LA IORDAN !

De câte ori Iordane Sfinte
Pe malul tău am colindat,
Mă cuprindea un dor fierbinte
Să stau acolo nemişcat.
Să nu mai am de lume ştire,
La malul apei vieţuind,
S-ascult a undei glăsuire
Şi păsările ciripind.
S-aud în “lunca cea bătrână”
Cum sună vântul din pustie
Şi firea toată cum îngână:
“Treime Sfântă, Slavă Ţie!”
Voiam mereu să am în faţă
Izvoarele de la Harara
Şi locul pustnicesc – de viaţă
A Sfinţilor de Vitavara.
La “colimvitra-ţi” minunată
Voiam să vieţuiesc mereu,
Acolo unde – altă dată -
Se botezase Dumnezeu.
În murmur tainic, apa cântă,
Iar trestiile tremurând
Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă
Ce s-arătase oarecând.
În valea ceea cu izvorul,
La poalele unui tăpşan,
Ades vorbea Mântuitorul
Cu Sfântul Prooroc Ioan.
Ce taine mari erau grăite
De Dumnezeu cu Prooroc
În umbra peşterii smerite,
Sub valea Soarelui de foc!
Pe-aici trecând cu oboseală
Un Ava Sfânt, către Sinai,
A fost cuprins de fierbinţeală
Şi cineva-işoptea lui: “Stai!”
Era Ioan Botezătorul
Zicându-i: “Stai aici mai bine!
Vorbind adesea ori cu mine!”
Văzând că peştera – cu slava -
Pe Sfântul “Rug” îl întrecea,
A stat, punând temeiul Ava
Vestitei Lavre “Sapsafa”.
Aproape de Iordan, pustia
În taină a adăpostit
Pe Sfânta Pustnică Maria
Şi pe Zosima cel Sfinţit.
La Baptisterul cel de piatră
Se boteza – peste Iordan -
Mulţimea cea “Idololatră”
A Craiului de la Iran.
Aici şi Sfântul Conon spune,
Fiind de gânduri bântuit,
Botezătorul – prin minune -
Îndată l-a tămăduit.
Mai sus, în stânca cea de sare
(Precum scripturile vestesc)
“Şeptimea Sfintelor Fecioare”
Avea lăcaşul pustnicesc.

Iar mai la vale către mare
Se află “Schitul Românesc”,
Ca o cetate de salvare
Şi ca un rai duhovnicesc.
E ostrovul întâmpinării
Românilor înstreinaţi
De plaiul strămoşesc al Ţării
Şi de furtună zbuciumaţi.
Iordane, râu cu apă sfântă,
Noian de binecuvântări,
Spre tine dorul mă avântă
Din răsleţitele-mi cărări!
Tu eşti ca pod cinstit Treimei
Şi drum bătut de mulţi Profeţi,
Adăpostirea Sihăstrimei
Şi maica “fiilor răsleţi”!

Scrisă de smeritul
Ieroschimonah Ioan Iacob fost
Egumen La Schitul Românesc
de la Iordan 1948

RUGĂCIUNE DE UMILINŢĂ CĂTRE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL



Sfinte Proorocule Ioane, cel ce cu dreapta ta ai botezat în Iordan pe Dreapta Tatălui, Care cu dreapta Sa şterge păcatele din zapisul greşelilor noastre, scriindu-ne pe noi în cartea vieţii, tinzând mâinile tale la rugăciune, opreşte valurile mâniei dumnezeieşti, celei pornite cu dreptate asupra noastră, a celor ce pururea cârtim înaintea judecăţilor Celui Ce voieşte mântuirea noastră.
S-a îndulcit pustia întunecată de lumina rugăciunilor tale şi prin tine s-a bucurat de revărsarea păcii dumnezeieşti. Şi sufletele noastre pustiite de păcat le luminează prin mijlocirea ta, arătându-ne roditoare de gânduri de umilinţă şi de fapte bune.
Din cea stearpă ai răsărit ca un luceafăr şi încă în pântecele maicii tale fiind, ai mărturisit pe Soarele dreptăţii, Cel Ce strălucea în pântecele fecioresc ca într-un lăcaş mai curat decât cerurile. Sufletul nostru întinat cu multe păcate îl curăţeşte la izvorul rugăciunilor tale şi ne arată pe noi iubitori ai cărărilor poruncilor dumnezeieşti.
Capul tău l-ai adus ca jertfă capului Bisericii, lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce te-a luminat pe tine, descoperindu-ţi tainele înţelepciunii Sale. Acum şi pe noi ne luminează cu rugăciunile tale, izgonind de la noi gândurile cele rele, care otrăvesc sufletul, gătindu-i chinul cel veşnic.
Pocăinţa ai vestit tuturor, voind ca în râul smeritei cugetări să curăţeşti păcatele tuturor celor străpunşi de săgeata umilinţei. Pe noi, cei împietriţi în nerodire, nu ne trece cu vederea, ci cu mijlocirile tale ne arată mlădiţe mult roditoare ale Viţei vieţii. 
Ca unul ce te veseleşti acum împreună cu puterile cereşti, a căror asemănare ai dobândit-o încă de pe pământ, prin neîncetata lucrare a virtuţilor pe scara rugăciunii, cere de la Hristos iertare greşelilor noastre şi odihnă întru lumina Preasfintei Treimii, pe Care totdeauna să O mărim acum şi în vecii vecilor. Amin.



Pentru rugăciunile Prea Sfintei şi Prea Curatei Maicii Sale şi ale Sfântului Ioan Botezătorul şi Înainte-Mergătorul, să ne miluiască Bunul nostru Mântuitor pe noi pe toţi. Amin!

 

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC ŞI 
ÎNAINTEMERGĂTORUL DOMNULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Sfinte Ioane Proorocule, cel ce ca un înger în trup ai vieţuit în pustie, luminând toate cu strălucirea vieţii tale nematerialnice, pe mine, cel căzut în întunericul multor păcate stricătoare de suflet mă ridică spre lucrarea faptelor bune.Tăcerea ţi-ai făcut-o prietenă, ca neîncetat în cămara inimii să vorbeşti cu Descoperitorul tuturor tainelor dumnezeieşti. Astfel, întărindu-te întru Duhul prin tăcere, mai apoi ai deschis gura şi cu putere ai propovăduit pe Mielul lui Dumnezeu, Cuvântul Care nu poate fi ascuns sub vălul tăcerii. Pe mine, cel ce cu vorbirea cea deşartă mă arăt vas de necinste, mă înţelepţeşte a căuta tăcerea minţii şi liniştirea inimii smerite întru care se descoperă graiurile dumnezeieşti, ale căror curgeri neîncetate de înţelepciune curăţeşte mintea de orice înşelăciune. Cu securea pocăinţei taie din inima mea copacii cei înalţi ai multelor patimi care întunecă sufletul meu şi-l face neprimitor de lumina înţelepciunii. Cu glasul tău vestitor al pocăinţei străpunge ca şi cu un fulger inima mea cea închisă în împietrire şi fă-o să izvorască untdelemnul milostivirii şi iubirii faţă de aproapele. Mâna ta cea preacinstită s-a atins de creştetul Înţelepciunii şi nu ai fost ars de Cel Ce este Focul nemistuit, pentru că însuţi erai cu totul plin de focul iubirii dumnezeieşti şi prin aceasta ai luat mai mare întărire ca să lucrezi spre slava Cuvântului. Pe mine, cel rece cu sufletul, din pricina viforului multelor ispite, îmi dăruieşte făclia pocăinţei prin care păcatul este nimicit, iar mintea se luminează cu razele cunoştinţei de Dumnezeu. Mers-ai să străluceşti ca un luceafăr şi în pântecele iadului, dăruind întărire în nădejde celor ce se îmbrăcau cu suspinuri negrăite în aşteptarea mântuirii.Pe mine, cel ţinut în temniţa păcatului, mă slobozeşte, tăind legăturile patimilor cu sabia pocăinţei. Atinsu-te-ai mai înainte de creştetul Stăpânului, fiind pătruns de smerenie adâncă la apropierea de Cel ieşit din adâncurile Iordanului, şi însuşi capul tău s-a adus ca o jertfă bineplăcută Săditorului făpturii. Taie gândurile cele rele care îndeamnă sufletul meu spre alunecare prin săvârşirea păcatului, ca să aduc jertfă Domnului o minte curăţită de patimi şi luminată de raza Duhului. Ca cel ce ai ieşit din pântece neroditor şi ai dezlegat nerodirea sufletelor prin cuvântul de pocăinţă, nerodirea inimii mele o dezleagă, ca să strălucească cuvânt de înţelepciune. Ca cel ce ne-ai vestit nouă pe Piatra vieţii şi ca o piatră ai rămas neînduplecat înaintea împăratului celui ţinut în legăturile patimilor, zdrobeşte împietrirea inimii mele, ca să izvorască râuri de umilinţă ce îneacă toată cugetarea deşartă a minţii. Măcar că sunt rob patimilor şi străin de orice lucrare duhovnicească, înşelat fiind eu de plăcerile patimilor, dă-mi să pun începutul cel bun al pocăinţei, făcând bucurie Celui Ce nu vrea pierderea nici unui suflet, ci ca toţi să se întoarcă, să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa Adevărului. Ca cel ce lucrare îngerească ai săvârşit în mijlocul pustiei, neîncetat lăudând pe Ziditorul tuturor, aşează şi în inima mea cuvânt spre slăvirea Celui Ce aşteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea noastră. Îndreptează-mă pe cărările pocăinţei cu lumina rugăciunilor tale, ca să aduc neîncetat slavă Părintelui Celui fără de început, împreună şi Fiului Său şi Duhului Celui Sfânt. Amin.


Icoane, Icoane Ortodoxe

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC ŞI ÎNAINTEMERGĂTOR IOAN

Cu secerea rugăciunii să culegem spicele gândurilor smerite şi să împletim cunună de cântări celui ce prin propovăduirea pocăinţei a tăiat spinii patimilor din inimile înţelenite şi a adus în hambarul lui Hristos ca pe un grâu curat sufletele cele mutate în pământul pocăinţei. Astăzi pe Înaintemergătorul Domnului să-l lăudăm, căci împreună cu îngerii s-a nevoit, cu adâncul gândului smerit atingând înălţimile cereşti şi cu focul râvnei dumnezeieşti arzând toată lucrarea nelegiuirii. Iar tu, ca unul care ai îndrăzneală neruşinată către Hristos, Sfinte Ioane, ospătează-ne pe noi în vremea postului la masa rugăciunii tale, adăpându-ne din paharul cel curat al pocăinţei.
Nici pe scara rugăciunii nu pot să mă sui, nici chiar să aduc smerită mulţumire Celui Ce te-a dăruit nouă rugător neîncetat înaintea Lui spre întoarcerea noastră în pământul pocăinţei, de unde am fost izgoniţi de vrăjmaşii cei neîmpăcaţi. Pentru aceasta, adu nevrednicele noastre mulţumiri şi cântare de slavă Stăpânului pentru binefacerile revărsate prin tine.
Bucură-te, cartea nescrisă tainelor Adevărului, privighetoarea pustiei ce se odihneşte pe ramurile gândurilor smerite a iubitorilor de pustnicie, legământul pocăinţei celor greşiţi, nimicitorul curselor diavoleşti, rază a Împărăţiei cerurilor ce ne scrie ca un condei razele cuvintelor Cuvântului, lauda cea nesfârşită a iubitorilor de feciorie, întărirea celor ce se primejduiesc pe calea mântuirii, bucuria celor iubitori de desăvârşire, zidul de apărare a celor ce se ostenesc a păzi poruncile Domnului, sabia cea înfricoşătoare a pocăinţei ce taie toată legătura nedreptăţii, cerul cel luminat al pocăinţei călăuzitoare către cele cereşti, icoana cea dorită a sihaştrilor, lucrătorul pustiei inimilor cu seminţele rugăciunii, crinul smeritei cugetări ce bine înmiresmează inimile străine de mângâiere, podul rugăciunii ce ne suie la cele cereşti, binecuvântarea celor râvnitori a ajunge la limanul desăvârşirii, casa cerească aşezată pe temelia smereniei de pe muntele slavei dumnezeieşti.
Cu înfrânarea încingându-te, ai surpat tot vicleşugul celui ce prin lăcomie l-a doborât pe Adam în adâncul iadului. Deci, şi pe mine, cel ce pururea alunec în faptele neînfrânării mă întăreşte a purta jugul postului cu toată cuviinţa. 
Cu rugăciunea ţi-ai hrănit sufletul şi te-ai făcut oglindă a strălucirii voii dumnezeieşti şi mai apoi oglindă a tainei Treimii la Iordan, de care minune înfricoşându-ne noi îţi cerem doar să ne înţelepţeşti pe noi a ne vedea în această viaţă păcatele noastre, ca dincolo să ne învrednicim a vedea Faţa milostivă a Domnului.
O, podoaba cea mult luminată a pustiei, Înaintemergătorule al Domnului, cel ce ai înfrumuseţat sufletele cu dumnezeieştile cuvinte ale pocăinţei, gătindu-le în apa mărturisirii ca pe nişte mirese vrednice de întâlnirea cu Mirele ceresc, cu osârdia rugăciunilor tale deschide-mi şi mie, celui rătăcit prin pustietăţile multor păcate, uşa cămării pocăinţei.
Nu mă pricep eu a te lăuda după vrednicie, dar fiind şi covârşit de mulţimea ispitelor şi trecând prin pustiul întunecat al grelelor încercări dintru adâncul inimii strig către tine: Sfinte Proorocule Ioane, auzi-mă pe mine, tu, cel ce te-ai îndulcit de auzirea glasului Tatălui şi cu glasul rugăciunii Tale înălţat la tronul ceresc, scoate-mă pe mine din mâna celor ce cu glasurile gândurilor răutăţii caută să mă prăbuşească în prăpastia deznădăjduirii.
Mintea mea cea pururea tulburată de gândurile patimilor o curăţeşte în râul rugăciunilor tale, ca unul ce la Iordan ai botezat pe Adâncul Cel necuprins de minte al milostivirii, pe care roagă-L să mă scoată pe mine din adâncul păcatului, aşezându-mă la ţărmul pocăinţei.
Acoperă mintea mea, cea pârjolită de focul ispitelor şi lipsită de toată frumuseţea gândurilor dumnezeieşti, cu aripile rugăciunii tale, ca unul ce te-ai învrednicit a vedea pe Duhul în chip de porumbel şi te-ai întărit în nădejdea mântuirii celor aleşi să moştenească Împărăţia cerurilor.
Nu te întoarce dinspre mine, cel mult greşit, căci lipsit de îndrăzneală sunt pentru mulţimea păcatelor mele, dar însuţi tu, Sfinte, intră în cămara lui Hristos şi cere pentru mine îndurare, iertare şi mare milă. Povăţuieşte-mă a merge pe cărarea voii dumnezeieşti cu pocăinţă, ca să aflu şi eu pe Calea vieţii celei veşnice, pe Hristos, Cel Ce dă prin tine tuturor mângâiere şi mare milă. 
Ca un prieten al Mirelui sufletelor curate, pe mine, cel ce m-am împrietenit cu păcatul şi m-am făcut plin de tot vicleşugul, mă împrieteneşte cu rugăciunea, despărţindu-mă de toată cugetarea cea lumească potrivnică mântuirii.
Ca unul ce cu securea propovăduirii pocăinţei ai tăiat copacii cei neroditori ai patimilor din inimile întunecate, taie cu gândul rugăciunii tale din mintea mea toate gândurile ce despart mintea mea de la Dumnezeu.
Pentru apărarea adevărului moarte ai suferit, fiind deschizător uşii mucenicilor ce au venit după tine şi aducător de bucurie celor din temniţele iadului. Deschide-mi şi mie porţile îndurărilor dumnezeieşti, ca să mă izbăvesc eu de petrecerea întru temniţa patimilor mele. 
Luceafăr al pocăinţei te-ai închipuit, mergând mai înainte prin noaptea necunoştinţei şi propovăduind apropierea zilei Soarelui dreptăţii, Care cheamă pe toţi la lumina zilei nesfârşite din Împărăţia Sa. Ca într-o noapte întunecată foarte petrece mintea mea întru întunericul păcatului, dar raza rugăciunii tale, ca pe magi să mă povăţuiască către peştera inimii, unde să-l aflu în chip smerit pe Hristos, aşteptându-mă a mă trezi la nevinovăţia pruncilor, întru care a făgăduit Domnul a da Împărăţia celor ce se sârguiesc a trece prin poarta cea strâmtă a lepădării de sine.
Cu totul având cerul minţii acoperit de norii păcatelor, strig către tine, Sfinte Ioane: cercetează-mă pe mine cu milostivirea ta neîmpuţinată, ca unul ce pe Izvorul milostivirii ai botezat la Iordan şi dă-mi ca să mă cufund în râul postirii spre a mă curăţa de toată răutatea şi a striga către Hristos: Împărate al slavei, nu mă lăsa pe mine să mă înec în adâncul fărădelegilor mele, ci toate le chiverniceşte întru înţelepciunea Ta cea negrăită spre mântuirea sufletului meu. Amin.


Icoane, Icoane Ortodoxe 

 

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

Mesajul Sfântului Ioan a fost: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2…) şi „Faceţi roade vrednice de pocăinţă.” (Luca 3, 8)
Dar ce este pocăinţa?
Pocăinţa înseamnă schimbarea gândirii. Cuvântul din limba greacă tradus în limba română «pocăinţă» este metanoie de la [meta ] — a schimba, şi [noie] — minte, gândire. Deci, pocăinţa este o schimbare a gândirii, a conceptului despre viaţă.
"Omul care vrea să se pocăiască de păcate trebuie să se oprească hotărât, de a mai păcătui, în primul rând; în al doilea rând, să meargă la biserică şi să se spovedească de toate păcatele sale; al treilea să facă un canon potrivit cu păcatele sale; al patrulea, să se căiască din inimă mereu pentru ce a făcut şi să regrete toată viaţa, iar în al cincilea să se curăţească prin lacrimile vărsate la rugăciune, căci numai aşa se poate apropia de Mielul lui Dumnezeu ca să-L primească prin Taina Sfintei Împărtăşanii. 
Nu există iertarea păcatelor fără spovedanie la un preot duhovnic iscusit şi fără împlinirea unui canon. Sfântul Ioan spune: "Faceţi fapte vrednice de pocăinţa voastră! Auziţi, fapte vrednice de pocăinţa voastră. Cuvântul "pocăinţă" era strigătul adresat trufiei din lume, era o chemare adresată cărturarilor şi fariseilor vremii care îngropaseră legea lui Moise şi cuvintele profeţilor în nişte vorbe fără suflet şi în forme fără viaţă. 
Pocăinţa după cum o predică Sfântul Ioan este o virtute şi o şcoală, care trebuie practicată în toată viaţa omului, e virtutea naşterii şi şcoala smereniei; e lupta morală de a face totdeauna fapte după voia şi legea lui Dumnezeu; este taina care-l renaşte pe om, înnoindu-i botezul cel dintâi, pe care l-a întunecat cu păcatele lui. În casa unde nu se face pocăinţă intră mânia lui Dumnezeu şi securea stă la rădăcina pomilor. De aceea vedem necazuri care mai de care mai grele, fiindcă securea taie şi aruncă la focul suferinţelor pe oameni, până când se pocăiesc. Taie şi aruncă la închisoare, taie şi aruncă la spitale, taie şi aruncă în mizerie, taie şi aruncă pe unii soţi, unii într-o parte şi altul în alta până se pocăiesc, până încetează a mai păcătui, până când se spovedesc şi fac pocăinţă. 
Cei care nu se pocăiesc nici în aceste suferinţe şi-i ajunge moartea în păcate vor merge şi dincolo în suferinţele iadului pe veci. Să fim cu luare-aminte că securea stă la rădăcina întregului pământ. E gata să taie Dumnezeu toată uscătura şi s-o arunce la foc, e gata să ia foc pământul, căci lumea nu vrea să se pocăiască, nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu". 
(Părintele Visarion Iugulescu)



BOTEZĂTORUL

Prin vreme a venit Botezătorul
Ca să deschidă Calea Lui Hristos,
El fost-a Antemergătorul
Chemând la pocăinţă tot poporul
Cu glas de tunet, glas tăios.

Cu mijlocul încins în brâul de curea
Şi aspra lui manta din părul de cămilă,
În Galileia, la Iordan sălăşluia
Şi despre a pocăinţei Cale el vorbea
Să vină toţi de bună voie nu de silă.

Însuşi Iisus depuse mărturie
Despre statura lui spirituală,
Despre Ioan, predicatorul din pustie,
Care avea credinţă şi o mărturie vie
Proorocul Celui Sfânt fără-ndoială!

-”Ce aţi ieşit ca să vedeţi?
O trestie de vânt ce-i clătinată?
Un profet vorbind de sfinte cărţi
Fără “pardon” pentru Împăraţi,
Care a împărăţiei cale v-o arată?

-Da, Eu vă spun: mai mult ca un profet!
Mai mare decât orice om născut vreodată,
Cu duhul înfocat şi înţelept…
El vă vorbeşte clar şi drept
Şi a împărăţiei cale v-o arată.”

Aşa veni Ioan prin vreme
El Antemergătorul lui Hristos
El fost-a glasul care nu se teme,
Ce spune oricui în orice vreme
Te pocăieşte azi, trăind frumos!

Oprit din drum de-a lui Irod furie,
Căzu un cap de sfânt şi de profet!
Dar mărturia lui rămas-a vie,
“Glasul celui care strigă în pustie”
-Spre pocăinţă de te-ntorci eşti înţelept!