Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

marți, 21 mai 2013


Sfintii Imparati Constantin si Elena






Slava voua Sfintilor Imparati Constantin si Elena, care cu pronia cereasca si puterea data de Dumnezu, 
ati aflat lemnul Sfintei Cruci si l-ati descoperit noua!
Slava Tie, Doamne, ca prin Imparatul Crestin Constantin au fost oprite eresurile si inchinaciunea la zei, iar poporul a trecut la crestinatate!
Bucura-te Imparateasa si maica buna, Elena, care trimisa de fiul tau la Ierusalim, crucile de pe Muntele Golgotei ai aflat si printr-o minune, cea Adevarata ti S-a aratat!
Bucurati-va Sfintilor Imparati, intocmai cu apostolii, Constantin si Elena!



Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sunteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri; voi sunteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; 
ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. 
Pentru mantuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, 
cand cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: 
Bucurati-va, parintii crestinilor.

Amin.



Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însotească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Constantin şi Elena cât mai frumoasă!

La multi ani!

Photo Collage

Domnul şi Mântuitorul Nostru Iisus Hristos, Împăratul slavei, cu rugăciunile SFINTEI ÎMPĂRĂTESEI ELENA, fericita maică a Sfântului împărat Constantin, să vă dăruiască MULŢI ANI FERICIŢI în vieţuire curată cu sănătate, cu bucurii şi cu frumoase înfăptuiri! 

SFÂNTUL ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE, cel ce cu mare râvnă s-a străduit să răspândească creştinismul în tot imperiul său, şi care v-a încununat darul vieţii cu preasfântul său nume, să vă mijlocească la Bunul Dumnezeu sănătate, înţelepciune, smerenie în propăşire, răbdare şi statornicie în lupta cu ispitele încununându-vă viaţa cu MULŢI ANI FERICIŢI! 


Photo Collage

Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.

Photo Collage

Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.

Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.

Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi “Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati”. Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.



Cînd a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul şi Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pămînt.
Sfinţii împăraţi şi “întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.
Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfîntul Constantin şi mama sa, Elena, cei “întocmai cu Apostolii”. Ei sînt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sînge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte.
Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că sîntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră.
Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat creştin, Sfînt şi “întocmai cu Apostolii”, tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici.
Să rugăm pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rînduiască pace în lume, domni şi conducători înţelepţi peste popoare, întăritori ai dreptei credinţe, păstori vrednici de Evanghelie şi mîntuire sufletelor noastre. Amin”.



Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi Preacurata Lui Maica şi pururea Fecioara Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii noastre, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!



Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni.
Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă , părinţii creştinilor. Amin!



La Mulţi Ani, cu sănătate şi împliniri de suflet Sărbătoriţilor, purtători ai numelor Sfinte, Constantin şi Elena !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu