Şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă
Negreşit,
şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă:
când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din
vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii.
Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi
cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni ca o fiară sălbatică,
este mângâiat de mâna mamei sale; când, bolnav şi părăsit, este
cercetat de vrăjmaşul său de o viaţă, care îi aduce daruri şi iertare;
şi când, pe patul de moarte, preotul îi spune: nu te teme, mila lui
Dumnezeu este mai mare decât păcatele tale!
De trei ori se aseamănă omul lui
Dumnezeu: când i se naşte fiu; când înţelege şi-l primeşte pe Hristos;
şi când se împacă cu pătimirea sa pentru dreptate.
Extras din Sfântul Nicolae Velimirovici, „Gânduri despre bine și rău”, Ed. Predania, București, 2009. p.53
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu