„Căsnicia e cheia înfrânării şi armonia dorinţelor, pecetea adâncii prietenii, băutura fără asemănare dintr-o fântână ferecată, de nepătruns celor lipsiţi de ea. Uniţi cu trupul, una în duh, unul pe altul se îndeamnă cu puterea dragostei lor. Căci căsnicia nu îndepărtează de Dumnezeu, ci ne aduce încă mai aproape de El, căci Însuşi Dumnezeu ne trage către ea.”
Un model de casatorie crestina
Sfinții Petru și Fevronia de Murom, patroni ai căsătoriei și fidelității – aparatorii familiei, dragostei
Scrierile rusești din sec. XV-XVI amintesc de o poveste de dragoste extraordinară, trăită în sec. XIII de un cneaz (prinț) de Murom, pe nume Petru, și o fată săracă, din popor, pe nume Fevronia.
...Se spune că demult, în sec. XIII, orașul Murom din Rusia era condus de un prinț numit Pavel, plin de bunătate și înțelepciune. Un duh rău a vrut să distrugă pacea ținutului și a trimis un șarpe la palatul prințului Pavel, șarpe care putea lua chipul acestuia. Prințesa s-a lăsat înșelată de aparențe o vreme, ținând șarpele drept soț, după care a mărturisit soțului ei existența șarpelui în palat. Acesta și-a dat seama că e lucru necurat și nu a știut cum să lupte cu șarpele, deci a rugat-o pe soție să-l descoasă ea însăși despre slăbiciunea lui.
Când a venit iarăși șarpele la ea, prințesa l-a lăudat nespus și l-a întrebat multe lucruri, până când șarpele i-a dezvăluit că știe și viitorul, anume că va fi omorât de mâna lui Petru și a sabiei lui Agric.
Prințesa a transmis mai departe soțului ei ce-i spusese șarpele, însă acesta nu a înțeles ce înseamnă cuvintele lui. Prințul avea un frate pe nume Petru, deci a bănuit că despre el este vorba. I-a spus și acestuia toată istoria, iar Petru a hotărât să ajute la uciderea șarpelui. Totuși, niciunul nu știa ce este și unde este sabia lui Agric.
Prințul Petru obișnuia să meargă singur la biserică, să se roage. Odată s-a dus la biserica Înălțării Sfintei Cruci, dincolo de zidurile orașului Murom. Aici a fost întâmpinat de un tânăr (un înger) care l-a întrebat dacă vrea să vadă sabia lui Agric. Prințul a fost nerăbdător să o vadă, iar tânărul i-a arătat o nișă în cărămizile altarului, unde sabia fusese ascunsă. Petru a luat sabia și s-a întors în oraș, așteptând ocazia uciderii șarpelui.
Odată, după ce a mers la Pavel, intrând la cumnata sa, și-a văzut fratele încă o dată, stând cu prințesa. Petru a înțeles că este vorba de înșelătoria șarpelui, care lua chipul fratelui său. El și-a rugat fratele să nu iasă din cameră, întorcându-se la cumnata lui, cu sabia lui Avric în mână.
Șarpele nu plecase, păstrând în continuare chipul lui Pavel. Petru l-a lovit cu sabia lui Avric, iar el și-a luat chipul adevărat, de șarpe, murind în convulsii. Înainte de a muri, l-a stropit cu sângele său otrăvitor pe prințul Petru. Acesta s-a îmbolnăvit, corpul acoperindu-i-se cu lepră pe locul stropilor de sânge. Mulți doctori au fost chemați la el, însă niciunul nu l-a putut vindeca.
Atunci au fost căutați doctorii din ținutul Riazan, renumiți pentru capacitățile lor. Unul dintre slujitorii prințului a nimerit din întâmplare într-un sat numit Laskovo. Acolo, a văzut o casă în care părea că nu locuiește nimeni. Intrând, a găsit o fată tânără și frumoasă, pe nume Fevronia, care țesea. Lângă ea sărea și se juca un iepure de câmp. După o scurtă conversație cu ea, slujitorul și-a dat seama că e o fată foarte înțeleaptă, deși fată simplă, dintr-o familie de apicultori. Ea a aflat de boala prințului și i-a transmis servitorului să-l aducă în casa ei, că poate fi vindecat, dacă nu va fi prea arogant și dacă are inimă bună. De asemenea, ea i-a transmis că îl va vindeca personal, dacă prințul acceptă să fie soțul ei.
Prințul nu a luat în serios vorbele Fevroniei, gândindu-se că oricum ar fi imposibil să se căsătorească cu o fată dintr-o familie atât de săracă. Totuși, a trimis vorbă prin slujitor să-i spună că acceptă căsătoria, dacă ea îl va vindeca. Slujitorul a transmis întocmai, iar Fevronia a pregătit un leac pe bază de plante, cu care prințul să fie uns după o baie cu aburi, pe ulcerații.
Pentru că prințul nu o cunoștea direct pe Fevronia, ci avea doar cuvântul slujitorului său, a hotărât să încerce înțelepciunea acesteia. I-a trimis un fuior de in, cerând ca ea să-i facă o cămașă, un prosop și pantaloni din el, cât timp el făcea baia de aburi. Primind această însărcinare, Fevronia l-a rugat pe slujitor ca mai întâi să ia o bucată mică de lemn, să o ducă stăpânului său, iar din aceasta el să facă mai întâi un război de țesut, la care apoi ea să lucreze inul. Când a auzit răspunsul, prințul a râs și a spus că este imposibil, iar Fevronia i-a transmis că așa cum nu se poate face un război de țesut dintr-o mică bucată de lemn într-un timp așa de scurt, nici ea nu-i poate coase cele cerute din atât de puțin in, în așa scurt timp. Petru a fost uluit de înțelepciunea ei.
Apoi Petru s-a uns pe răni cu leacul Fevroniei, mai puțin pe una singură, căci așa îi recomandase fata. A doua zi, tot corpul era vindecat, mai puțin cea neunsă. Petru a fost foarte mulțumit, trimițând daruri scumpe Fevroniei, fără să împlinească și promisiunea de a o lua de nevastă, din cauza originii ei sărmane.
El s-a întors în Murom, dar după puțină vreme, ulcerațiile s-au extins iarăși pe corp, de la buba nevindecată. El a hotărât să se ducă iar în regiunea Riazan, la casa Fevroniei, cu toate că îi era rușine pentru promisiunea încălcată. Fevronia îl aștepta, fără să-i poarte pică. L-a vindecat încă o dată, complet, iar Petru s-a căsătorit cu ea, întorcându-se la Murom amândoi, soț și soție.
Mai apoi, fratele prințului, Pavel, a murit, iar Petru a ajuns conducătorul orașului. Boierii din Murom nu o plăceau pe prințesa Fevronia, datorită originii sale. Cu toate acestea, poporul o iubea foarte mult, deoarece ea făcea foarte multe acte de milostenie. Boierii au început să o bârfească pe Fevronia, unul dintre ei spunându-i prințului că ea culege firimitirule de la masă, ca și cum i-ar fi încă foame, ceea ce este împotriva etichetei.
Prințul a hotărât să verifice vorbele, așezând-o pe Fevronia la masă lângă el. Într-adevăr, la sfârșitul mesei, aceasta a strâns toate firimiturile în palmă. Supărat, Petru a prins-o de mână și i-a spus să deschidă pumnul, dar acolo erau mir parfumat și tămâie. Din acea zi, Petru nu s-a mai îndoit de deciziile soției sale.
După mai mulți ani, boierii au încercat încă o dată să-i despartă pe Fevronia și Petru, îndemnați și de soțiile lor. I-au spus acestuia că îl vor asculta în continuare și îl vor recunoaște drept conducător, numai dacă se căsătorește cu o altă prințesă. Fevronia își poate lua partea ei de avere și să plece. Blândul Petru a hotărât să vorbească cu Fevronia și să-i prezinte solicitarea lor, cu toate că aceasta îi era foarte neplăcută. Boierii au organizat un banchet, la care s-au îmbătat și au început să vorbească foarte urât de Fevronia, negându-i orice calitate, inclusiv darul tămăduirii.
Apoi ei i-au înaintat prințesei cererea lor, de a pleca din Murom, de a nu mai fi prințesa lor, putând lua oricâtă avere dorește. Ea le-a spus că vrea un singur lucru: pe prințul Petru. Iar ei au acceptat, dacă și Petru dorește să plece cu ea.
Petru a ales să plece cu ea din Murom, în bărcile pregătite de boierii răutăcioși, pe râul Oka. Pe barca prinților era și un curtean care a început să o privească pe prințesă cu gânduri necurate. Fevronia și-a dat seama de intențiile lui. Ea l-a pus să guste apă din râu, de pe ambele părți ale bărcii, întrebându-l dacă are același gust. Când el a spus că da, Fevronia i-a explicat că așa este situația și cu femeile, natura femeilor este aceeași, să nu-și părăsească soția pentru alta. Curteanul s-a rușinat și s-a potolit.
Seara, când au ancorat bărcile, prințul s-a îndoit de alegerea făcută, de a pleca împreună cu soția sa. Soția i-a înțeles starea și l-a încurajat, atât prin vorbe (spunându-i că Dumnezeu nu-i va părăsi în vremurile grele), cât și prin anumite minuni.
Spre exemplu, în aceeași seară, servitorii au pregătit cina pentru prinț, tăind ramurile unor copaci, pentru a face un suport pentru ceainic. Prințesa a binecuvântat ramurile tăiate, zicând că dimineața ele deja vor fi copaci mari, cu frunziș bogat. Dimineața toți au constatat împlinirea profeției.
Pe când se pregăteau să plece, încărcând bărcile, un nobil a venit implorându-l pe prințul Petru să se întoarcă îm Murom, în numele tuturor orășenilor, deoarece în lipsa lui mulți boieri s-au ucis între ei, pentru putere. Iar orașul a ajuns în dezbinare. El a promis că și Fevronia va fi bine primită și iubită, fără a i se mai cere să plece.
Petru și Fevronia s-au întors în Murom, conducând orașul cu înțelepciune și frică de Dumnezeu. Ei și-au tratat supușii ca pe proprii copii. I-au pedepsit numai pe cei care exploatau poporul. Au îngrijit pe săraci, pe bolnavi, au condus în adevăr și smerenie.
Spre sfârșitul vieții lor, Petru și Fevronia s-au rugat Domnului ca să moară în aceeași zi, la aceeași oră. Au mai cerut să fie îngropați în același mormânt și într-un sicriu comun. Ei au luat împreună jurămintele monahale, prințul Petru devenind fratele David, iar prințesa Fevronia – sora Eufrosina.
Ulterior, pe când Eufrosina broda un chip de sfânt pe un acoperământ de potir, a primit un mesaj de la soțul ei, care îi transmitea printr-un servitor că este pe moarte și o așteaptă să treacă la Dumnezeu împreună. Prințesa călugăriță i-a răspuns că mai are puțin de cusut, dar un alt mesager a vestit-o pe Eufrosina că David nu mai are timp de așteptare. Atunci ea a lăsat lucrul neterminat și a răspuns că e gata. S-au rugat fiecare, iar apoi și-au oferit sufletele lui Dumnezeu.
Dar după moartea lor, s-a hotărât ca prințul să fie îngropat la catedrala Maicii Domnului, din interiorul zidurilor orașului Murom, iar prințesa – la biserica Înălțării Sfintei Cruci, în afara zidurilor. Oamenii s-au gândit că nu este corect ca doi călugări să fie îngropați împreună. A doua zi după depunerea trupurilor sfinților în bisericile respective, sicriele au fost găsite goale, iar un mormânt săpat în piatră, din curtea catedralei Maicii Domnului, a fost găsit cu trupurile sfinților alăturate.
Neînțelegând minunea, oamenii au separat iarăși trupurile, la cele două biserici. Întrucât a doua zi iarăși trupurile au fost găsite împreună, nimeni nu a mai îndrăznit să le despartă. Ei au fost îngropați în curtea catedralei din Murom.
Oricine a atins cu pocăință mormântul sfinților, a primit întotdeauna mângâiere și vindecare. Icoanele sfinților sunt foarte răspândite în spațiul rusesc, multe minuni întâmplându-se celor care s-au rugat cu credință acestor sfinți: vindecări de boli, ajutor în căsnicie, naștere de copii în cadrul cuplurilor sterile, înmulțirea dragostei și înțelegerii.
Sunt sărbătoriți la 25 iunie, iar numele sfintei, Fevronia, înseamnă: cea care purifică, care curăță, care iartă.(Mirela Sova)
La manastirea din Murom in care se afla racla cu sfintele moaste ale Sfintilor Petru si Fevronia se fac mai ales rugaciuni pentru tineri – pentru cei care inca nu si-au gasit perechea sau, daca si-au gasit-o, sa fie casatoria binecuvantata!
Surse: http://mirelasova si doxologia
Sfinții Petru și Fevronia de Murom, patroni ai căsătoriei și fidelității – aparatorii familiei, dragostei
Scrierile rusești din sec. XV-XVI amintesc de o poveste de dragoste extraordinară, trăită în sec. XIII de un cneaz (prinț) de Murom, pe nume Petru, și o fată săracă, din popor, pe nume Fevronia.
...Se spune că demult, în sec. XIII, orașul Murom din Rusia era condus de un prinț numit Pavel, plin de bunătate și înțelepciune. Un duh rău a vrut să distrugă pacea ținutului și a trimis un șarpe la palatul prințului Pavel, șarpe care putea lua chipul acestuia. Prințesa s-a lăsat înșelată de aparențe o vreme, ținând șarpele drept soț, după care a mărturisit soțului ei existența șarpelui în palat. Acesta și-a dat seama că e lucru necurat și nu a știut cum să lupte cu șarpele, deci a rugat-o pe soție să-l descoasă ea însăși despre slăbiciunea lui.
Când a venit iarăși șarpele la ea, prințesa l-a lăudat nespus și l-a întrebat multe lucruri, până când șarpele i-a dezvăluit că știe și viitorul, anume că va fi omorât de mâna lui Petru și a sabiei lui Agric.
Prințesa a transmis mai departe soțului ei ce-i spusese șarpele, însă acesta nu a înțeles ce înseamnă cuvintele lui. Prințul avea un frate pe nume Petru, deci a bănuit că despre el este vorba. I-a spus și acestuia toată istoria, iar Petru a hotărât să ajute la uciderea șarpelui. Totuși, niciunul nu știa ce este și unde este sabia lui Agric.
Prințul Petru obișnuia să meargă singur la biserică, să se roage. Odată s-a dus la biserica Înălțării Sfintei Cruci, dincolo de zidurile orașului Murom. Aici a fost întâmpinat de un tânăr (un înger) care l-a întrebat dacă vrea să vadă sabia lui Agric. Prințul a fost nerăbdător să o vadă, iar tânărul i-a arătat o nișă în cărămizile altarului, unde sabia fusese ascunsă. Petru a luat sabia și s-a întors în oraș, așteptând ocazia uciderii șarpelui.
Odată, după ce a mers la Pavel, intrând la cumnata sa, și-a văzut fratele încă o dată, stând cu prințesa. Petru a înțeles că este vorba de înșelătoria șarpelui, care lua chipul fratelui său. El și-a rugat fratele să nu iasă din cameră, întorcându-se la cumnata lui, cu sabia lui Avric în mână.
Șarpele nu plecase, păstrând în continuare chipul lui Pavel. Petru l-a lovit cu sabia lui Avric, iar el și-a luat chipul adevărat, de șarpe, murind în convulsii. Înainte de a muri, l-a stropit cu sângele său otrăvitor pe prințul Petru. Acesta s-a îmbolnăvit, corpul acoperindu-i-se cu lepră pe locul stropilor de sânge. Mulți doctori au fost chemați la el, însă niciunul nu l-a putut vindeca.
Atunci au fost căutați doctorii din ținutul Riazan, renumiți pentru capacitățile lor. Unul dintre slujitorii prințului a nimerit din întâmplare într-un sat numit Laskovo. Acolo, a văzut o casă în care părea că nu locuiește nimeni. Intrând, a găsit o fată tânără și frumoasă, pe nume Fevronia, care țesea. Lângă ea sărea și se juca un iepure de câmp. După o scurtă conversație cu ea, slujitorul și-a dat seama că e o fată foarte înțeleaptă, deși fată simplă, dintr-o familie de apicultori. Ea a aflat de boala prințului și i-a transmis servitorului să-l aducă în casa ei, că poate fi vindecat, dacă nu va fi prea arogant și dacă are inimă bună. De asemenea, ea i-a transmis că îl va vindeca personal, dacă prințul acceptă să fie soțul ei.
Prințul nu a luat în serios vorbele Fevroniei, gândindu-se că oricum ar fi imposibil să se căsătorească cu o fată dintr-o familie atât de săracă. Totuși, a trimis vorbă prin slujitor să-i spună că acceptă căsătoria, dacă ea îl va vindeca. Slujitorul a transmis întocmai, iar Fevronia a pregătit un leac pe bază de plante, cu care prințul să fie uns după o baie cu aburi, pe ulcerații.
Pentru că prințul nu o cunoștea direct pe Fevronia, ci avea doar cuvântul slujitorului său, a hotărât să încerce înțelepciunea acesteia. I-a trimis un fuior de in, cerând ca ea să-i facă o cămașă, un prosop și pantaloni din el, cât timp el făcea baia de aburi. Primind această însărcinare, Fevronia l-a rugat pe slujitor ca mai întâi să ia o bucată mică de lemn, să o ducă stăpânului său, iar din aceasta el să facă mai întâi un război de țesut, la care apoi ea să lucreze inul. Când a auzit răspunsul, prințul a râs și a spus că este imposibil, iar Fevronia i-a transmis că așa cum nu se poate face un război de țesut dintr-o mică bucată de lemn într-un timp așa de scurt, nici ea nu-i poate coase cele cerute din atât de puțin in, în așa scurt timp. Petru a fost uluit de înțelepciunea ei.
Apoi Petru s-a uns pe răni cu leacul Fevroniei, mai puțin pe una singură, căci așa îi recomandase fata. A doua zi, tot corpul era vindecat, mai puțin cea neunsă. Petru a fost foarte mulțumit, trimițând daruri scumpe Fevroniei, fără să împlinească și promisiunea de a o lua de nevastă, din cauza originii ei sărmane.
El s-a întors în Murom, dar după puțină vreme, ulcerațiile s-au extins iarăși pe corp, de la buba nevindecată. El a hotărât să se ducă iar în regiunea Riazan, la casa Fevroniei, cu toate că îi era rușine pentru promisiunea încălcată. Fevronia îl aștepta, fără să-i poarte pică. L-a vindecat încă o dată, complet, iar Petru s-a căsătorit cu ea, întorcându-se la Murom amândoi, soț și soție.
Mai apoi, fratele prințului, Pavel, a murit, iar Petru a ajuns conducătorul orașului. Boierii din Murom nu o plăceau pe prințesa Fevronia, datorită originii sale. Cu toate acestea, poporul o iubea foarte mult, deoarece ea făcea foarte multe acte de milostenie. Boierii au început să o bârfească pe Fevronia, unul dintre ei spunându-i prințului că ea culege firimitirule de la masă, ca și cum i-ar fi încă foame, ceea ce este împotriva etichetei.
Prințul a hotărât să verifice vorbele, așezând-o pe Fevronia la masă lângă el. Într-adevăr, la sfârșitul mesei, aceasta a strâns toate firimiturile în palmă. Supărat, Petru a prins-o de mână și i-a spus să deschidă pumnul, dar acolo erau mir parfumat și tămâie. Din acea zi, Petru nu s-a mai îndoit de deciziile soției sale.
După mai mulți ani, boierii au încercat încă o dată să-i despartă pe Fevronia și Petru, îndemnați și de soțiile lor. I-au spus acestuia că îl vor asculta în continuare și îl vor recunoaște drept conducător, numai dacă se căsătorește cu o altă prințesă. Fevronia își poate lua partea ei de avere și să plece. Blândul Petru a hotărât să vorbească cu Fevronia și să-i prezinte solicitarea lor, cu toate că aceasta îi era foarte neplăcută. Boierii au organizat un banchet, la care s-au îmbătat și au început să vorbească foarte urât de Fevronia, negându-i orice calitate, inclusiv darul tămăduirii.
Apoi ei i-au înaintat prințesei cererea lor, de a pleca din Murom, de a nu mai fi prințesa lor, putând lua oricâtă avere dorește. Ea le-a spus că vrea un singur lucru: pe prințul Petru. Iar ei au acceptat, dacă și Petru dorește să plece cu ea.
Petru a ales să plece cu ea din Murom, în bărcile pregătite de boierii răutăcioși, pe râul Oka. Pe barca prinților era și un curtean care a început să o privească pe prințesă cu gânduri necurate. Fevronia și-a dat seama de intențiile lui. Ea l-a pus să guste apă din râu, de pe ambele părți ale bărcii, întrebându-l dacă are același gust. Când el a spus că da, Fevronia i-a explicat că așa este situația și cu femeile, natura femeilor este aceeași, să nu-și părăsească soția pentru alta. Curteanul s-a rușinat și s-a potolit.
Seara, când au ancorat bărcile, prințul s-a îndoit de alegerea făcută, de a pleca împreună cu soția sa. Soția i-a înțeles starea și l-a încurajat, atât prin vorbe (spunându-i că Dumnezeu nu-i va părăsi în vremurile grele), cât și prin anumite minuni.
Spre exemplu, în aceeași seară, servitorii au pregătit cina pentru prinț, tăind ramurile unor copaci, pentru a face un suport pentru ceainic. Prințesa a binecuvântat ramurile tăiate, zicând că dimineața ele deja vor fi copaci mari, cu frunziș bogat. Dimineața toți au constatat împlinirea profeției.
Pe când se pregăteau să plece, încărcând bărcile, un nobil a venit implorându-l pe prințul Petru să se întoarcă îm Murom, în numele tuturor orășenilor, deoarece în lipsa lui mulți boieri s-au ucis între ei, pentru putere. Iar orașul a ajuns în dezbinare. El a promis că și Fevronia va fi bine primită și iubită, fără a i se mai cere să plece.
Petru și Fevronia s-au întors în Murom, conducând orașul cu înțelepciune și frică de Dumnezeu. Ei și-au tratat supușii ca pe proprii copii. I-au pedepsit numai pe cei care exploatau poporul. Au îngrijit pe săraci, pe bolnavi, au condus în adevăr și smerenie.
Spre sfârșitul vieții lor, Petru și Fevronia s-au rugat Domnului ca să moară în aceeași zi, la aceeași oră. Au mai cerut să fie îngropați în același mormânt și într-un sicriu comun. Ei au luat împreună jurămintele monahale, prințul Petru devenind fratele David, iar prințesa Fevronia – sora Eufrosina.
Ulterior, pe când Eufrosina broda un chip de sfânt pe un acoperământ de potir, a primit un mesaj de la soțul ei, care îi transmitea printr-un servitor că este pe moarte și o așteaptă să treacă la Dumnezeu împreună. Prințesa călugăriță i-a răspuns că mai are puțin de cusut, dar un alt mesager a vestit-o pe Eufrosina că David nu mai are timp de așteptare. Atunci ea a lăsat lucrul neterminat și a răspuns că e gata. S-au rugat fiecare, iar apoi și-au oferit sufletele lui Dumnezeu.
Dar după moartea lor, s-a hotărât ca prințul să fie îngropat la catedrala Maicii Domnului, din interiorul zidurilor orașului Murom, iar prințesa – la biserica Înălțării Sfintei Cruci, în afara zidurilor. Oamenii s-au gândit că nu este corect ca doi călugări să fie îngropați împreună. A doua zi după depunerea trupurilor sfinților în bisericile respective, sicriele au fost găsite goale, iar un mormânt săpat în piatră, din curtea catedralei Maicii Domnului, a fost găsit cu trupurile sfinților alăturate.
Neînțelegând minunea, oamenii au separat iarăși trupurile, la cele două biserici. Întrucât a doua zi iarăși trupurile au fost găsite împreună, nimeni nu a mai îndrăznit să le despartă. Ei au fost îngropați în curtea catedralei din Murom.
Oricine a atins cu pocăință mormântul sfinților, a primit întotdeauna mângâiere și vindecare. Icoanele sfinților sunt foarte răspândite în spațiul rusesc, multe minuni întâmplându-se celor care s-au rugat cu credință acestor sfinți: vindecări de boli, ajutor în căsnicie, naștere de copii în cadrul cuplurilor sterile, înmulțirea dragostei și înțelegerii.
Sunt sărbătoriți la 25 iunie, iar numele sfintei, Fevronia, înseamnă: cea care purifică, care curăță, care iartă.(Mirela Sova)
La manastirea din Murom in care se afla racla cu sfintele moaste ale Sfintilor Petru si Fevronia se fac mai ales rugaciuni pentru tineri – pentru cei care inca nu si-au gasit perechea sau, daca si-au gasit-o, sa fie casatoria binecuvantata!
Surse: http://mirelasova si doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu