„VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA ”
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora.
Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post. Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi! O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”
A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat. Supărată, a venit acasă:
– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.
În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic. Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă. Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea în somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!
Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător. În depărtare se auzeau gemete omeneşti. El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.
– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….
– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.
Articol relatat de portalul ortodoxism.com
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora.
Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post. Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi! O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”
A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat. Supărată, a venit acasă:
– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.
În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic. Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă. Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea în somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!
Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător. În depărtare se auzeau gemete omeneşti. El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.
– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….
– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.
Articol relatat de portalul ortodoxism.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu