Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos
Documentar cu subtitrare în limba română realizat de studioul Neofit, TV Cultura 2015.
Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă
din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte,
atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat
cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina
părinților, unde se străduia să trăiască ascetic.
Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate
rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe
tânărul credincios să-l declare nebun.
În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi
ieromonah la Mănăstirea Betania.
Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii
sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central
din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele
marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele
oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată,
giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă,
apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit.
La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central,
după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să
propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:
Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip
cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu
scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a
năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor,
Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi
era de nerecunoscut.
O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un
spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa
capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se
poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov,
și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici
preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe
el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.
Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă
Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma
înainte-vederii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu