Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

joi, 22 septembrie 2016

Gandul de a nu merge la biserică

           Știi oare, dragă prietene, că de fiecare dată, atunci când în zi de Duminică sau în zi de sărbătoare nu mergi la biserică, tu iei o decizie foarte importantă, poate chiar cea mai importantă (decizie) din viața ta? Aceasta se referă nu doar la viața ta de aici, ci și la viața veșnică a sufletului tău. Iar aceasta ne așteaptă pe toți. Și ar putea începe foarte curând – poate chiar azi.
          Tu ești un om botezat. Slavă lui Dumnezeu! Dar dacă un om este botezat, aceasta nu înseamnă că un loc în Ceruri îi este asigurat. O astfel de concepție nu este ortodoxă, ci eretică. Căci la fel de important este și cum trăiește omul.

          Așadar, de ce nu mergi la biserică? Ce gânduri te îndepărtează de la biserică? Căci te îndepărtează tocmai gândurile.

          Pare că sun gândurile tale, deoarece ele sunt în capul tău. Dar nu este așa.
          Noi spunem: „Mi-a venit un gând”. Da, într-adevăr, gândurile vin. Vin de undeva. Sunt gânduri de la Dumnezeu și sunt gânduri de la diavol. Și unele, și altele vin în capul nostru, iar noi spunem: „M-am gândit”.
          Cum poți afla care gând este de la Dumnezeu și care de la diavol?
          Vezi spre ce acțiuni te conduce acest gând, încotro te îndreaptă: spre biserică sau invers, te îndepărtează de biserică? Către rugăciune, post, pocăință, spovedanie, Împărtășanie, cununie (dacă sunteți căsătoriți), răbdare, iertare, fapte bune – sau departe de toate acestea, sub orice pretext. Chiar și cel mai plauzibil.
          Vezi ce sentimente, ce stare de sufletească dau naștere în tine gândurile. Dacă sunt de pace, de iubire, smerenie, liniște, reculegere – cel mai probabil, aceste gânduri sunt de la Dumnezeu. Dacă aduc mânie, mândrie, frică, tristețe, deznădejde – sunt de la cel viclean.
          Orice gânduri împotriva Credinței Ortodoxe, împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva rugăciunii și a postului – sunt de la diavol.

          Există un set metode-gânduri frecvente, cu ajutorul cărora vrăjmașul nevăzut încearcă să împiedice apropierea omului de Dumnezeu.
va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu