Sfantul Ierarh Nectarie

Puterea Rugaciunii lui Iisus - Staretul Efrem Filotheitul

Harul Sfantului Duh se manifesta in multe chipuri si darurile aduse de el sunt multe si diferite.Sfantul Duh prin lucrarea inalta a rugaciunii si a trezviei daruieste darul lacrimilor, darul bucuriei, darul mai-inainte vederii, darul invataturii, al indelungii-rabdari, al dumnezeiestilor mangaieri, al nadejdii, darul dumnezeiestii dragoste, al contemplatiei, al rapirii mintii.Noi invatam mereu, dar cu cat invatam cu atat datoria noastra fata de Dumnezeu si parinti creste.Fiecare din noi, potrivit cu sporirea si cu folosul pe care l-a primit din rugaciune, primeste si vindecarea de patimile cele sufletesti si trupesti.Indreptarea patimilor si a neputintelor arata cat de sporit este omul in rugaciune.

Asadar tebuie sa ne silim.neincetat sa ne indemnam pe noi insine la rugaciune;sa nu o neglijam.In cazul cand se va observa ca rugaciunea a slabit, trebuie de indata sa incepem sa ne nevoim a ne indrepta;sa ne silim, ca sa primim din nou putere in rugaciune.Cum putem face aceasta?Sufletul trebuie sa se adune prin sine, "sa stranga cureaua", cum se spune, si sa inceapa sa se roage cu ravna.Sa alunge gandurile, sa lepede grija, sa slobozeasca mintea de raspandire si sa spuna:"Acum ma voi desfata de rugaciune".

Rugaciunea este catapulta impotriva demonilor, a patimilor, a pacatului si, in general, a tot ce se pune piedica in calea mantuirii.Nu gresesti daca numesti Rugaciunea liman, fiindca este limanul la care se adaposteste corabia invaluita de furtuna.Acolo iti vei afla pacea, mantuirea, siguranta.De asemenea nu gresesti daca numesti Rugaciunea si sapa si secure sau busola;daca o numesti lumina sau cu alte denumiri.Pentru aceasta noi, monahii, nu trebuie sa o neglijam deloc.Exista mireni in lume, mai ales femei, care se nevoiesc mult cu Rugaciunea, desi au griji , au copii, treburi, au atatea si atatea indatoriri.Cu toate acestea iconomisesc si putin timp pentru a se ruga si a se indeletnici cu chemarea Numelui lui Dumnezeu.Ce indreptatire vom avea noi, cand Dumnezeu ne-a dat atata libertate si lipsa de griji?Ce raspuns vom da cand neglijam rugaciunea si o facem atat de neputincioasa, incat slabiciunea ei sa ingaduie pacatului si patimilor sa ne zdrobeasca si sa ne inbolnaveasca?Ne lupta gandurile?Avem arma preaputernica - Rugaciunea.Dulceata pacatului trage mintea la rau.Dar daca mintea va lua in maini baltagul rugaciunii si-l va ridica si va incepe sa loveasca, se vor dezradacina chiar si cele mai puternice ganduri.Ajunge numai ca omul sa tina baltagul si sa-l manuiasca cu indemanare.Atunci, cu adevarat, va deveni iscusit in aceasta.De aceea diavolul ne impiedica sa spunem Rugaciunea, pentru a ne putea robi mai usor.Ne aduce nepasare, griji desarte si alte nenumarate piedici, numai pentru a ne impiedica de la rugaciune.Asa cum s-a dovedit din experienta, demonii se tem de Numele lui Hristos.Ei insisi au marturisit aceasta prin gura oamenilor, si anume ca sunt arsi atunci cand omul se roaga.

Era un monah care cazuse in multa nepurtare de grija.Atat de mult se lenevise, incat pana si canonul sau si-l parasise si s-a intors in lume.S-a dus in locul sau natal, acolo unde demonizatii alearga pentru a primi tamaduire de la Sfantul Gherasim.Pe cand mergea sa se inchine si el Sfantului, de vreme ce tot se afla acolo, pe drum l-a intalnit o demonizata care i-a spus: - Daca ai sti ce tii in mana!Ah, daca ai sti, sarmane om, ce tii in mana!Daca ai sti cat ma arde aceasta metanie a ta, iar tu o tii din obisnuinta, asa de forma!

Monahul a incremenit.De la Dumnezeu a fost sa-i vorbeasca acea demonizata.Atunci si-a venit in fire.Luminat fiind de Dumnezeu, a spus intru sine:"Ia te uita, cat de nepriceput sunt!Am in mana mea cea mai puternica arma si nu pot sa lovesc niciun diavol.Si nu numai ca nu pot sa lovesc, dar ma si duce in robie acolo unde vrea el.Am pacatuit, Dumnezeul meu!

Si in acea clipa s-a intors caindu-se, spre manastirea sa, unde a pus inceput bun.Atat de mult a sporit in lucrarea rugaciunii si in petrecerea monahala, incat s-a facut pilda multora.Pe acest staret l-am cunoscut si eu.Nu auzeai nimic din gura lui decat" Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!". Neincetat se ruga.Ii spuneai ceva, iar el iti raspundea cu doua-trei cuvinte, dupa care limba lui se intorcea la Rugaciune.Atat de mult se obisnuise cu ea, incat il schimbase cu totul.Si ganditi-va ca vrednicia rugaciunii si a metanierului i-a descoperit-o diavolul - desigur, fara sa vrea - , potrivit judecatilor Celui Preainalt.