Sfantul Ierarh Nectarie

DE NAȘTEREA DOMNULUI - CRACIUNUL

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie!“ Aşa sună Troparul Naşterii Domnului, cel pe care îl auzim încă din Ajunul Crăciunului, când preotul umblă pe la casele românilor, pentru a aduce Vestea minunată. Naşterea Mântuitorului lumii este istorisită prin sutele de colinde pe care românii le-au creat în cinstea sărbătorii bucuriei.
În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniştea nopţii de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor ce au vestit Naşterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. După cum sublinia PF Patriarh Daniel, colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă - copii, tineri sau vârstnici - reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem.
Colindele se cântă în comuniune, pentru că ele reprezintă credinţa Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.
Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la naşterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif şi Maria la Betleem, locul în care s-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare.
Prezenţa permanentă a lui Hristos între noi
Încă de la începuturile sale, poporul nostru şi-a creat o formă proprie de a înţelege şi trăi marile evenimente din viaţa creştină. Astfel, la români, cel mai original mod de cinstire a Naşterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun şi de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfinţenia şi cu bunătatea lui Hristos Dumnezeu.
Colinda este o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Readucerea în atenţie a Naşterii Domnului, în fiecare an, ne arată că sărbătoarea Crăciunului este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi.
Colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Tot Părintele Patriarh Daniel sublinia contemporaneitatea, deodată cu tradiţionalitatea acestor cântări, statornicia şi prospeţimea acestora. Ele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Hristos Cel veşnic, Care S-a făcut om. Colindele sunt ecoul popular, poetic şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel, înfăşăţel, în scutec de bumbăcel“.
Mijloacele populare de apărare a Ortodoxiei
După cum scrie părintele Nicolae Necula în studiul „Colindele în viaţa şi spiritualitatea credincioşilor români“, spre deosebire de alte popoare, unde colindele sunt mai mult produse muzicale artistice, colindele româneşti sunt apreciate îndeosebi pentru profunzimea şi valoarea lor teologică. Sunt inspirate din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, din slujbele divine, şi din iconografie. Sub forma versului naiv popular, ele prezintă, de fapt, dogma ortodoxă. Nici una dintre învăţăturile de bază ale credinţei creştine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre româneşti. Majoritatea colindelor au în centru persoana Mântuitorului, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui. De asemenea, este prezentă în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia şi în cultul ortodox.
Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficiente de apărare a Ortodoxiei, atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credinţă a ortodocşilor, pentru a dezmembra, în acelaşi timp şi unitatea lor naţională.
Însă, pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de încurajare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, întrajutorarea, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esenţiale ale sufletului poporului nostru.
De asemenea, este prezentă, în colinde, natura care se bucură deopotrivă cu oamenii la Naşterea Domnului. „Florile de măr“, „florile dalbe“, „flori dintre flori“ se reînnoiesc în fiecare an în mersul colindelor, căci şi ele au aşteptat pe Răscumpărătorul lor. Astfel, în armonia ce se stabileşte între cer şi pământ, cântarea îngerilor ce vestesc pacea divină se răsfrânge în colind ca o revărsare de har ce inundă tot universul.