Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 12 iulie 2014

Dumnezeu te cauta !


 

Dumnezeu te cauta, cautandu-te, te inconjoara cu toate semnele milostivirii  si grijii Sale :viata ta este a Lui si toate cele necesare vietii sunt, de asemeni, ale Sale:Lumina, aerul, hrana, imbracamintea, casa si tot ce ai si ce este in tine sunt ale Sale. Pentru tine S-a pogarat din cer, a suferit, a murit pe Cruce, a inviat, S-a inaltat la cer, a trimis pe Sfantul Duh si a intemeiat pe pamant Biserica, in care a pus tot ce este nevoie pentru mantuirea ta si, cel mai important: de la nastere si prin randuielile exterioare ale vietii te-a facut deja partas acestui tezaur de bunatati duhovnicesti !...Vezi cata dragoaste ! Si pentru toate acestea nu pretinde de la tine decat inima ta.Pana si picatura de apa, incalzita la soare, se ridica spre cer...Iar tu de ce intarzii sa te intorci la Domnul, incalzit fiind ?Nu vezi oare cum toti cei din jurul tau se indreapta spre Domnul, si saracii si cei fara titluri si neinvatatii ? De ce stai pe loc, lasandu-i pe toti sa ti-o ia inainte in Imparatie ?Ce esti mai rau decat altii ?Oare te-a vatamat cineva ? Iti lipseste oare ceva, ce le este dat tuturor ?De ce stai pe loc ?Misca-te, grabeste-te, pana nu s-a incuiat usa deschisa pentru primirea tuturor celor ce vin acum !De ce stai ?Vino la Domnul si incepe sa lucrezi cu sarg pentru El.Timpul zboara,puterile imbatranesc, se invartoseaza si se apropie de nemiscare, miscandu-se pe directia lor inselatoare.Iar azi-maine vine moartea.Vezi, ca nu cumva sa ramai in aceasta raceala impietrita fata de Domnul.Cauta-L pe Domnul !Ori Dumnezeu, ori lumea : cale de mijloc nu exista.Sau dormi atat de lipsit de grija, incat nu vezi nimic?!Acolo este totul, aici - nimic;acolo este adevarul, aici - mirajul;acolo este linistea, aici - grijile chinuitoare; acolo, multumirea, aici - necontenite suferinte; acolo, bucuria si veselia, aici - numai necazuri si durerea inimii.Le stii pe toate acestea, le-ai incercat pe toate, dar ramai, totusi, in aceeasi stare de desartaciune a mintii si a inimii...Vrei sa aduci raiul pe pamant?! iata, este al optulea mileniu, cum iubitorii de lume se straduiesc cu toate mijloacele sa instaleze raiul pe pamant...Si nu numai ca nu reusesc, ci, dimpotriva, totul merge din ce in ce mai rau...Nu-ti va reusi nici tie , ci numai te vei epuiza in goana dupa bunastarea inselatoare a lumii.De fapt, care suflet nu cunoaste toate acestea ?Pe toate le stim.Stim ca trebuie sa-i apartinem cu sufletul numai lui Dumnezeu si sa le facem pe toate si lucrurile importante, si pe cele marunte pentru a-I fi pe plac numai Lui.(Sfantul Teofan Zavoratul, VIATA LAUNTRICA )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu