Dreptatea sau Pacea?
De mici copii ne dezvoltam in noi simtul dreptatii. Aproape orice
copil, cat de mic, stie ce trebuie si ce nu trebuie facut, stie ce e
drept si ce e nedrept. Dar este imposibil sa nu ne simtimmacar odata in
viata nedreptatiti. Si asta nu pentru ca noi am avea un alt detector in
afara de inima. Cu inima simtim adancimea nedreptatii, in ea plangem
nemangaiati la maturitate cand vedem in jur nedreptati. Incep sa apara
si intrebarile care curg, ne contorsioneaza mintea cu probleme
incurcate, iar altele se intortocheaza atat de ciudat ca nici nu mai
poti spune de unde au pornit si unde au ajuns.
Omul invata sa se joace cu instrumentele puse la dispozitie de
Dumnezeu, unul preferat fiind logica. E drept ca logica unora este lipsa
de sens a celorlalti, de auzim intrebarea „Ce-o fi fost in capul sau?”
Logica lucreaza si ea ciudat, pe unii ii face sa filozofeze si sa alerge
din judecati de valoare in judecati de valoare, din propozitii in
propozitii, intr-o dezvoltare liniara a cuvintelor cu sens pe bucatele
si fara sens per ansambul.
Cu
cat ajung sa se informeze, cu atat fuge smerenia de la ei- aceasta e o
mare taina. Vorbim de acumulare de cunostinte si nu de cunoastere. Caci
fara a filozofa, sfintii parinti au spus lucruri cu valoare eterna, care
niciodata nu vor deveni fara sens.
Iar
cei fara smerenie, cei care cultiva mandria si propriul ego cu mare
atentie, nu sufera sa fie contrazisi. Chiar daca nu au dreptate, nu vor
vedea asta. Tot ce stiu este ca ei „trebuie sa aiba dreptate”. Si
daca mai este si „dreptatea” de partea lor atunci cu indarjire ar fi
gata de cele mai absurde gesturi. Cu constiinta adormita de „dreptate”.
Dreptatea umple salile de judecata.
Ca este copacul vecinului unde n-ar trebui sa fie, ca vecinul vorbeste
la mobil in curte si...deranjeaza, ca vecinul a intrat cu gardul pe inca
20 de centimetri din teren si multe altele, dar poate voi le stiti mult
mai bine ca mine.
Si
nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb: „unde este Dumnezeu in toata
dreptatea lor?” Este Dumnezeu cu ei? Se face deci tulburare si oameni in
toata firea ajung de sufera atac de cord, cu dreptatea in mana...
Imi
amintesc de fariseii care veneau la Hristos crezand ca ei stiu totul.
Crezand ca au dreptatea in mana lor, in legile citite si rascitite,
despicate in mii de fire si filozofate. Incercau sa patrunda orice sens
al unui cuvant, al unei fraze. Si au venit deci la Hristos incercand
sa-L prinda prin cuvant. Cum ar putea insa sa prinda Cuvantul prin
cuvant? Dar ei incercau. Si credeau ca dreptatea e de partea lor.
Am
mai auzit mai nou o zicala care zice: „fiecare cu dreptatea lui” spre a
potoli disensiunile. Nu este adevarat. Nu exista decat o singura
dreptate si un singur Adevar. Dar cel care il are, stie ca „mai mare este pacea de patru ori decat dreptatea”.
Abia
de aici incolo lucrurile incep sa capete sens. Abia de aici incolo se
poate discuta. Daca mai intai intelegem ca mai mare este pacea decat
dreptatea. Despre asta insa ne-ar putea vorbi probabil si urmasii
razboaielor, caci la final pierderile suferite erau atat de mari.
Si ma mai gandesc ca niciodata nu suntem invatati ce este pacea si cum
trebuie s-o cautam. Pentru asa ceva nu se fac ore. Se presupune ca ar
trebui sa fie subinteles, dar priviti salile de judecata.
Si spune Domnul Hristos:
Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept,
intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si
sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o
mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 38-41).
Iata deci cum ne invata Hristos ca pacea e mai mare decat dreptatea.
Si vedem ca in Vechiul Testament in Iesire zice:
De
vei lua zalog haina aproapelui tau, sa i-o intorci pana la asfintitul
soarelui, caci aceasta este invelitoarea lui, aceasta este singura
imbracaminte pentru goliciunea sa. In ce va dormi el? Deci de va striga
catre Mine, il voi auzi, pentru ca sunt milostiv" (Iesire 22, 25-27).
Deci Domnul ne cere, chiar indreptatiti de Lege fiind, sa fim milostivi
si sa facem pace pururea. Pentru ca renuntand la drepturile noastre
legale, nu doar ca Domnul ne va auzi, dar va spori mila sa catre noi.
Suntem deci datori, cu dreptatea in mana fiind, sa daruim mai mult
decat trebuie, sa prisoseasca dreptatea noastra, iar peste ea pacea.
Caci la Judecata nu vom fi intrebati de cate ori am avut dreptate ci de cate ori am facut pace: „Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9)
Iata
deci cei ce cauta pacea ajung pana la aceasta uriasa onoare ce ne-o
face Domnul de a deveni fiii Sai. A cauta pacea inseamna a te manifesta
ca fiu al Sau. Inseamna a demonstra zilnic ca esti crestin, adica
indelung milostiv, iertator, impaciuitor, smerit.
Asa ar trebui sa cautam sa fim noi. Asa ar trebui sa nu uitam sa fim.
Asa ar trebui sa lasam mostenire copiilor nostri prin propriul exemplu.
Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu