Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 11 ianuarie 2015

De se va întâmpla o bucurie, să presupunem că mâh­nirea nu e departe de noi; iar dacă a sosit ne­ca­­zul, să aşteptăm bucuria. Să luăm pildă de la cei ce înoată pe mare. Când asupra lor se ridică un vânt puternic şi e furtună, ei nu‑şi pierd nădejdea în mântuirea lor, ci se împotrivesc valurilor, aş­tep­tând o vreme liniştită. Iar când vine liniştea, ei aş­teaptă furtuna; şi de aceea sunt întotdeauna ve­ghe­tori, pen­tru ca vântul ce se ridică pe neaştep­ta­te să nu‑i prindă nepregătiţi şi să nu‑i arunce în ma­re.
Sfântul Efrem Sirul
Oare meşterul care face lucruri de aur, arun­când preţiosul metal în foc, îl uită acolo? Nu, el îl pă­zeşte şi îl preţuieşte foarte mult. El stă în aş­tep­ta­re la gura cuptorului, observă cu băgare de sea­mă me­ta­lul şi, de îndată ce vede că chipul său se răs­frânge în aurul topit, el trage încheierea că trea­ba este ter­mi­nată şi stinge focul. Aşa întocmai şi Mântuitorul ve­ghează asupra cuptorului neno­ro­ci­rii, în care creş­tinii tre­buie să fie curăţaţi, ne­în­gă­du­ind nici cea mai mică suferinţă de prisos şi aş­tep­tând numai ca chi­pul Lui să se răsfrângă în ini­mi­le lor. Şi copiii Lui ies de acolo ca aurul cu­răţit de şapte ori.
Sfân­tul Filaret, Mitropolitul Mosco­vei
Nimic nu apleacă sufletul atât de mult spre iu­bi­­rea de înţelepciune ca necazul.
Sfântul Ioan Gu­ră de Aur
Cel ce doreşte să înlăture de la sine durerile vi­i­­toare, trebuie să le îndure cu bucurie pe cele de faţă.
Sfântul Marcu Ascetul
Spune, măcar după ce a trecut nenorocirea, ceea ce n‑ai putut spune în vremea nenorocirii: „Fie nu­mele Domnului binecuvântat! Fie slava Dom­nu­lui în veci!”
Sfântul Filaret, Mitropolitul Mos­covei
Bogăţia nu stă în faptul să ai bogăţie, ci în faptul să nu te îngrijeşti de căutarea ei. Nu e sărac acela care nu are nimic, ci acela care doreşte multe; tot astfel nu e bogat acela care are multe, ci acela care nu cere nimic.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Dacă oamenii nu ştiu să se folosească de sără­cie, vinovaţi sunt oamenii, nu sărăcia.
Filaret, Ar­hi­epis­copul Cernigovului
Nu există nimeni care să fi petrecut în bucurie şi aici – în lumea aceasta, şi acolo – în viaţa vii­toa­re.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Nu cele ce ne par nouă de folos să le preferăm, ci pe acelea pe care le arată Duhul. Aşa oamenilor li se pare că le sunt de folos liniştea şi izbăvirea de pri­mejdie. Chiar Sfântului Apostol Pavel i se pă­­rea la început aşa, dar a aflat mai pe urmă că toc­­mai cele potrivnice sunt de folos şi, aflând, era mul­ţumit şi se mândrea cu ele. Cel ce se ruga Dom­nului să îl scape de suferinţe şi de primejdii, fi­indcă a auzit spunându‑i‑se: ţi‑ajunge harul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se desăvâr­şeş­te (2 Cor. 12, 9‑10), iată că după aceea sălta, alun­gat şi prigonit!
Sfântul Ioan Gură de Aur
Oare e nevoie de multe pentru viaţă? Ah! Sfin­ţii lui Dumnezeu se mulţumeau cu foarte pu­ţin. Pu­ţinul care ne este dat constituie un lux, un bel­şug de prisos în comparaţie cu ceea ce au trăit sfin­ţii. Să ne ruşi­năm, deci, de nechibzuinţa noastră căl­cătoare de lege.
Filaret, Arhiepiscopul Cerni­go­vului
Dacă sărăcia te lipseşte de multe avantaje pă­mân­teşti, în schimb te duce pe o cale liberă de mul­te primejdii.
Filaret, Arhiepiscopul Cernigovului
Nu dispreţui sărăcia când o întâlneşti la alţii; nu te speria de ea când vrea să te cerceteze pe ti­ne; nu te ruşina când ea s‑a şi sălăşluit alături de ti­ne.
Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei
Nu a fi sărac e rău, ci rău e să fii nemulţumit cu sărăcia ta şi să te plângi asupra ei ca asupra vrăj­ma­şului tău, rău e să‑i pizmuieşti pe bogaţi şi să‑ţi do­reşti bogăţie.
Sfântul Dimitrie al Rosto­vu­lui
Tu te necăjeşti, văzându‑l pe omul bogat, dar el e mult mai necăjit decât tine, văzându‑l pe acela care e mai bogat decât el.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Sărăcia unită cu evlavia slujeşte drept mijlocul cel mai sigur pentru îngrădirea smereniei.
Sfântul Grigorie Teologul
Şi prosperitatea poate fi mai primejdioasă de­cât sărăcia, şi sărăcia mai mântuitoare decât pros­pe­rita­tea. Deci, nu invidia prosperitatea şi nu te dez­nădăj­dui în sărăcie.
Sfântul Filaret, Mitropo­li­tul Mosco­vei
Să nu dorim cele de prisos; să fim mulţumiţi cu puţin şi vom fi întotdeauna bogaţi.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Nu se află printre oamenii muritori niciunul ca­re s‑ar putea lăuda că el a străbătut calea vieţii fă­ră să încerce grele nenorociri.
Sfântul Grigorie Teologul
Ce fel de virtute este să primeşti cu bucurie cele plăcute? Dar să primeşti cu inimă bună neca­zu­rile, din evlavie, faţă de voia lui Dumnezeu, iată ne­­­vo­inţa, iată virtutea, iată chezăşia dreptăţii.
Sfân­tul Filaret, Mitropolitul Moscovei
Prin pacea din noi Îl adeverim pe Hristos în viaţa noas­tră!
Sfântul Grigorie de Nyssa
Nu‑ţi măsura durerea ta luând‑o aparte, ca să nu ţi se pară cu neputinţă de îndurat. Ci pune‑o fa­ţă în faţă cu întreaga durere omenească şi vei afla pentru tine o mângâiere la durere.
Sfântul Vasile cel Mare
Să nu cauţi prea multe mângâieri în ceea ce îţi este dat pe un timp foarte scurt; ci caută‑ţi adevă­ra­ta mângâiere în Dumnezeu – această mângâiere va ră­mâne pentru totdeauna cu tine.
Sfântul Di­mi­trie al Rostovului
Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi ini­ma voastră (Matei 6, 21). Dacă vistieria ta – ce­ea ce doreşti, de ceea ce te îngrijeşti, ceea ce iu­beşti – se află pe pământ, atunci să nu crezi că ini­ma ta a fost în cer la Dumnezeu.
Sfântul Filaret, Mi­tropoli­tul Moscovei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu