Din Patericul Maicii Domnului
I.Batranul Iosif Isihastul a spus intr-o zi fiilor sai duhovnicesti:
Intr-o zi eram apasat de greutatea unei mari mahniri.M-am inchis in chiliuta mea si m-am asezat pe scaun si adunandu-mi mintea, m-am daruit rugaciunii ca sa ma eliberez.Nu stiu cat a tinut aceasta rugaciune facuta cu multa smerenie, dar la un moment dat am simtit inlauntrul meu mangaiere si m-am umplut de lumina, asa cum se intampla intotdeauna in astfel de situatii, iar inima mea a fost inundata de dragoste dumnezeiasca si am iesit din sine.Ma aflam inlauntrul unei lumini intense, iar inaintea mea se intindea o campie nesfarsita ca marea, fara sa se vada nicaieri orizontul.Mi se parea ca mergeam spre rasarit, insa nu calcam pe pamant, nici nu simteam vreo greutate sau ingradire.Eram imbracat in hainele mele saracacioase.Mergeam cu iutime si ma intrebam cum de se poate face aceasta fara efort, ce este ceea ce mi se intampla si incotro ma indreptam.Apoi am inceput sa ma gandesc cum aveam sa ma intorc inapoi, de vreme ce nu stiam unde merg se ce este acolo.
La un moment dat, m-am oprit si am privit in jur cu nedumerire, insa fara sa ma tem.Inaintea mea, la o oarecare distanta, am auzit niste voci si m-am indreptat acolo in graba ca sa-i intalnesc pe cei care vorbeau si sa-mi spuna ce se petrecea cu mine.Am ajuns la o adancitura de pamant, unde era amenajat un loc de coborare.De acolo am vazut iesind un general, care se purta cu mine cu multa familiaritate si care mi se parea foarte cunoscut.
- Bine ai venit , Parinte Iosif ! mi-a spus acela.Vino sa te inchini ! Te asteptam.
Eu ma sfiam si ma rusinam, pentru ca eram imbracat cu hainele mele vechi, rupte si nespalate.Acela insa s-a apropiat de mine, m-a luat de mana si am coborat pe niste scari frumoase, care coborau in spirala.Dedesubtul nostru se auzea o melodie frumoasa.Cand am ajuns jos - nu mi s-a parut ca am coborat mult - am vazut o sala uriasa, care parea mai degraba pridvorul unei biserici, pentru ca existau acolo strane foarte frumoase, pline de tineri luminosi, care erau de aceeasi varsta si frumusete si care cantau acea cantare pe care o auzisem mai inainte.Vazand toate acestea, m-am oprit si nu mai puteam face nimic, ci numai admiram maretiile de acolo si ascultam acea frumoasa melodie a psalmodiei.Povatuitorul meu m-a lasat acolo si a intrat inauntru inspre rasarit, unde se vedea biserica propriu-zisa.Acei tineri ma idemnau sa intru in una din strane si se purtau cu mine cu atata familiaritate, incat parea ca ma cunosc de multa vreme si ca sunt prietenii mei cei mai apropiati.Din interior, din biserica propriu-zisa, se auzea o alta cantare, care era inchinata Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu.Eu voiam sa ma lase sa stau acolo undeva pe pardoseala si sa privesc aceasta maretie, insa in acea clipa s-a deschis usa si a intrat generalul care ma dusese pana acolo.Acela m-a strigat cu bucurie :
- Vino, Parinte Iosif ! Vino inauntru !Mergem sa te inchini.
Dar eu tremuram si nu ma miscam din loc.Acela insa m-a luat de mana trecand printre acei tineri luminosi,si am ajuns la usa.Cand a deschis-o si m-a tras inauntru, am ramas nemiscat vazand in fata mea acea nespusa maretie, care nu stiu daca era biserica sau Cerul cu tronul lui Dumnezeu.Toata privirea, toata fiinta mea s-a umplut de acea slava si lumina adevarat necreata si negraita.Atunci am vazut inaintea mea minunata catapeteasma a acestei marete biserici, din care iesea toata slava si maretia, asa cum izvoraste lumina din soare.Apoi am zarit doua icoane mari, de-a dreapta si de-a stanga Usilor Imparatesti, una a Domnului nostru Iisus Hristos si alta a Preacuratei Maicii Sale sezand pe tron, care tinea pe genunchii ei pe Domnul Cel mai inainte de veci Prunc.De indata ce am putut sa privesc mai bine, caci fusesem robit cu totul de cele vazute, am vazut ca nu erau icoane, ci Insusi Domnul si preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, vii.Iar Preasfantul Prunc a stralucit atat de mult, incat dintr-o data s-a facut tacere.Apoi au inceput sa cante preaslavitii ofiteri.
Atunci povatuitorul meu mi-a facut semn sa ma apropii ca sa ma inchin si m-am intors catre Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu si Mangaietoarea tuturor crestinilor.Nu mi-am dat seama daca m-am miscat si cat, dar in vreme ce eram intors spre Maica Domnului si incercam sa admir slava si maretia ei, povatuitorul meu, care se vedea ca avea multa familiaritate si indrazneala, cu un ton rugator si cu o voce foarte clara - pe care mi-amintesc - , a spus catre Maica Domnului:
-Stapana lumii, arata slava ta robului tau ca sa nu se inece in mahnire !
Atunci - ce sa spun eu netrebnicul si mai nevrednic decat toti oamenii ? = Preasfantul ei chip a stralucit ca soarele si am vazut-o clar, nu ca icoana, ci vie si intreaga - dupa parerea mea - pe Stapana si Imparateasa tuturor tinand in bratele ei pe Mantuitorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, plin de Har si de maretie.De indata ce am privit acea slava dumnezeiasca a Stapanei noastre, nu am mai putut sta in picioare, ci am cazut la pamant si am inceput sa plang, soptind: Stapana mea, Stapana mea, nu ma parasi !
Atunci am auzit fericita, izvoratoare de miere si mai presus de toata mangaierea vocea sa care a spus povatuitorului meu:
- Ia-l si du-l la locul sau sa se nevoiasca !Si spune-i sa aiba nadejdea lui in mune!
Am simtit atunci ca cineva ma atinge pe umar si incercand sa ma scol, m-am trezit la locul meu stand pe scaun asa cum eram inainte si rugndu-ma iar fata mea era udata de lacrimi.
De atunci atata dragoste si evlavie simteam fata de Stapana noastra, incat numele ei ma umplea de bucurie duhovniceasca.Cuvintele:" sa aiba nadejdea lui in mine", au fost de atunci inainte singura mea mangaiere.(extrase din Patericul Maicii Domnului - p.427-430)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu