Hristos ne vindecă pentru veșnicie – gânduri la Duminica a patra după Paşti
Duminica în care suntem este
duminica noastră a tuturor – a celor slăbănogi, calea cărora mereu este
slăbănogită de păcat și necrediță, de căderi și îndoilei . Căci cine
dintre noi ar putea spune că este un ucenic adevrat al lui Hristos, care
toate încercările acestei vieți le primește cu vitejie, credință și
statornicie? După cum ne spune și Apostolul Pavel: „Mă voi lăuda mai
ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui
Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în
prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci
sunt tare.”
Astfel este o duminică în care am putea
să ne bucurăm, că ne conștientizăm slăbiciunile și slăbănogirile
noastre, căci Hristos a venit să-i mântuiească anume pe cei
slăbănogiți. Cei care asemenea nouă, deși de multe ori neputincioși în
luptă, totuși cu speranță încearcă să meargă pe cărarea strâmtă şi îngustă.
Sfânta Evanghelie de astazi ne relatează
despre vindecarea unui slăbănog care zăcea de 38 de ani la pat și
aștepta de la alții o mângâiere, o încurajare, puțină hrană sau chiar un
pahar de apă.
Ne este foarte greu să înțelegem că și în acest caz este o lucrare binefăcătoare a proniei divine către acest om. Pentru
ce, timp de mulți ani bunul Domnezeu i-a încercat acestui om răbdarea
și speranța pentru vindecare? Doar prin mila lui Dumnezeu ar
fi posibil ca acest sărman să se fi cufundat în scăldătoare mult mai
devreme, fără a suferi 38 ani, cu speranța de a primi ceea ce i-a dăruit
Hristos – vindecarea sa. Astfel adesea suntem nedumeriți oare ce răsplată poate primi această persoană, dar și mulți asemenea, de la Dumnezeu pentru îndelunga lor așteptare și răbdare?
Noi
mereu ne dorim ca orice durere, boală sau suferință să ne părăsească
cât mai repede, ca toate problemele vieții să se soluționeze ușor și
rapid, și sincer credem că dacă se vor schimba circumstanțele vieții
noastre, vom fi cu adevărat fericiți. Dar
boala noastră principală care ne împiedică pe fiecare dintre noi să
devenim cu adevărat fericiți este mult mai adâncă decât suferința
trupului sau neplăcerile și încercările vieții. Aceasta
boală este legată de ruperea relației noastră cu Dumnezeu, a
comunicării cu El ca cu o Persoană vie, iar în consecință, suferim de
singurătate, izolare interioară, fiind în comunicare continuie cu
gândurile păcătoase, cărora se alătură mândria umană și egoismul.
Foarte rar cine își mai pune întrebarea cum
am putem scăpa de bolile interne, pentru că suntem obișnuiți să trăim
mai mult cu cele vizibile și de suprăfață, decât cu laturile interne și
invizibile ale vieții, astfel și viața noastră internă, spirituală,
rămâne pentru noi ascunsă. Dar Biserica, prin apostolii săi, ne învață contrariul.
„Căci
necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de
orice măsură, slavă veşnică covârşitoare. Neprivind noi la cele ce se
văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare,
iar cele ce nu se văd sunt veşnic„, ne spune Apostolul Pavel (2 Cor. 4:17,18).
Astfel și slăbănogul nostru, ca și mulți alții aflați în suferință, vindecați de Mântuitorul Hristos înEvanghelie, a primit mult mai mult decât vindecarea infirmității sale trupești, și mult mai important decât ridicarea tuturor poverilor vieții sale pământești, căci a reușit să descopere ceea ce a pierdut odată Adam, acea lumină și comuniune cu Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o ÎnsășiHristos.
A fost o cale lungă și grea, plină de durere și suferință, dar care s-a
sfârșit când și -a întors privirea dinspre oameni către Dumnezeu…
Scăldatoarea Vitezdei ca
şi boala au reprezentat doar mijloce de încercare a credinţei. Desigur
că în acești ani de așteptate au fost mulţi cărora le-a reuşit să intre
primii în scăldătoare, ca să plece mai apoi fericiți, dar care au trecut
indiferenţi și orbi pe lângă Hristos, care îi aştepta cu răbdare și
smerenie, cu iubire și iertare, care dorea să le ofere mult mai mult
decât toate așteptările lor. Dar au fost și mulți alţii care au reuşit
să-și învingă boala prin răbdare, cârtirea prin umilinţă, necredința
prin credinţă, ura prin iubire, și care au primit un dar fără de preț:
pe Domnul Însuşi.
Așa Doamne, numără-ne și pe noi în
rândul acestora, căci slăbănogiți după cum suntem, nu ne dorim altceva
decât să te avem pe Tine. Să fim ai Tăi. În aceste clipe ale vieții și-n
Împărăţia Ta. Amin.
Episcopul Ioan (Moşneguţu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu