Să depăşim slăbănogirile noastre!
Iată-ne ajunși în Duminica
Slăbănogului, încercând să retrăim minunea săvârşită de către Hristos
asupra unui slăbănog care de 38 de ani îşi aştepta vindecarea la o
scăldătoare miraculoasă (Ioan 5, 1-15). Un om neputincios, dar plin de
nădejde, stătea în aşteptarea minunii. Doar atunci când „nădăjduim ceea
ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (Romani 8, 25).
Probabil, oamenii de astăzi n-ar
aştepta, unii chiar nu aşteaptă şi îşi curmă viaţa, alţii suferă, dar nu
liniştit, ci văicărându-se şi scufundându-se într-o profundă
deznădejde.
Doar credinţa, nădejdea şi dragostea îl
fac pe om apt să spargă gheţarii vieţii, să treacă munţii încercărilor
şi să iubească viaţa ca dar dumnezeiesc.
Ne-ar trebui şi nouă credinţa tatălui ce
avea copil cu duh mut, prezentat într-o altă pildă evanghelică, care,
la vederea Domnului, a exclamat cu înflăcărare: „Cred, Doamne! Ajută
necredinţei mele!” (Marcu 9, 24) Şi l-a ajutat.
Cine, fiind în neputinţă, n-ar vrea
Domnul să-I spună asemenea slăbănogului: „Scoală-te, i-aţi patul tău şi
umblă… iată că te-ai făcut sănătos”?! Ba mai mult, adesea Dumnezeu
săvârşeşte cu noi numeroase minuni, noi însă uităm de unde vine
vindecarea şi ajutorul şi nu-I mulţumim pentru toate binefacerile
revărsate asupra noastră. Uităm de cele spuse în continuare de Domnul
slăbănogului şi, prin el, nouă: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu
ţi se întâmple şi mai rău”.
Omul este slab cu adevărat dinlăuntru.
Să zidim sufletele noastre dărâmate prin atâtea păcate şi vicii care
cuprind viaţa noastră! Să dăm voie virtuţii să-şi facă lucrarea
luminătoare, devenind oamenii certitudinii, ai iubirii, ai modestiei …
ai înţelepciunii.
Unii încearcă să depăşească anumite
neputinţe trupeşti, neînţelegând că izvorul acestora e lipsa imunităţii
duhovniceşti. Cât de minunat ar fi ca lumea să înţeleagă că fără de
Dumnezeu nu se poate face mai nimic, căci zice Domnul: „Eu sunt viţa,
voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce
roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5).
Actul mântuirii vieţii noastre presupune
efort uman, dar şi har divin. Să muncim şi să ne rugăm, nădăjduind
întru Cel de Sus, şi vom depăşi toate neputinţele noastre, căci „la
Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 37).
Preot Octavian MOŞIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu