4 porunci pentru soțul ortodox

Fii tandru!
Soţul
trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii
este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate
unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde
invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i-o
poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia
devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui:
„Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia
ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate
femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească
„butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu
avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne-a dezvăluit
foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este
acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual
al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să
cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
N-o mustra
faţă de alţii!
Niciodată nu
trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de
multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor
rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă
răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună:
„Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să
ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie
să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va
convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui,
gata de orice jertfă.
Nu-i ascunde nimic!
Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va
veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu
ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de
la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea
bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă
iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea,
trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este
tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul
nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat
trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci
când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri,
să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar
dacă îi arăţi blândeţe îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere
iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta
află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească
pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest
lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia
va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă.
Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile
de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna
firea femeiască are nevoie de sprijinul firii
bărbăteşti.
Rugaţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă
împreună!
Aşadar, pe cât
puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte
familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună
Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se
împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică.
Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
Părintele Efrem
Vatopedinul