Fără Dumnezeu, doctorul nu poate să vindece rana
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne
rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să ne
ajute cu nimic? Fără Dumnezeu, doctorul nu poate să vindece rana, nici
viteazul să dea ocrotire, nici dascălul să înveţe pe alţii, nici preotul
să vestească adevărul. Dacă ne rugăm cu osârdie de mijlocitori, cum să
nu ne rugăm Celui nemijlocit, Care ascultă fără receptor, şi vede fără
ochelari, şi trimite darurile Sale fără poştaşi, şi află totul fără
martori?
„Să ne rugăm numai la vedere sau şi în
taină?”, întrebi tu. Şi aşa, şi aşa. Trebuie ştiut doar că în rugăciunea
la vedere trebuie să ne păzim de făţărnicia înaintea oamenilor, iar în
cea de taină de îndreptăţirea de sine înaintea lui Dumnezeu. Iată o
pildă a rugăciunii de taină.
„Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine.
Tu singur ştii de ce am trebuinţă. Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot
iubi eu însumi. Tată, dă slugii Tale ceea ce eu nici să cer nu ştiu. Nu
cutez să cer nici pătimire, nici înlesnire, ci doar stau înaintea Ta cu
inima deschisă faţă de Tine. Tu vezi nevoile pe care eu nu le ştiu;
caută şi fă după mila Ta. Loveşte şi tămăduieşte, doboară-mă şi mă
înalţă. Mă cutremur şi tac înaintea sfintei Tale voi şi înaintea
judecăţilor Tale, pe care eu nu le pot pricepe. Mă aduc pe mine însumi
Ţie ca jertfă. Nu este în mine dorinţă afară de dorinţa să împlinesc
voia Ta. Învaţă-mă să mă rog. Tu Însuţi roagă-Te pentru mine! Amin” (o
rugăciune de taină a mitropolitului Filaret al Moscovei, aflată între
hârtiile acestuia după moartea lui).
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 218-219
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu