Slava tie, aparatoarea tuturor binecredinciosilor crestini!
Sa alergam noi, pacatosii, sa alergam pe cararile Maicii Domnului. Sa ne tinem cu tarie pe urmele pasilor ei si sa nu ne despartim de ea in rugaciunile noastre, plecandu-ne genunchii in fata preasfintei sale icoane, ridicandu-ne mintea la chipul cel dintai, pana cand vom dobandi milele sale si ajutorul la buna vreme spre mostenirea fagaduintei sale ceresti.
Catre tine, Doamna, am ridicat sufletul meu, pentru ca sa nu ma rusinez cu rugaciunile tale la infricosata judecata a lui Dumnezeu, nici sa-si rada de mine vrajmasii mei, iar duhurile rautatii de sub cer, palcurile vicleniei, sa nu impiedice pasii mei, nici sa ma covarseasca cursele mortii. Vino cu blandete in sufletul meu. Fii mie calauza spre patria cereasca si numara-ma impreuna cu fericitul sobor al alesilor lui Dumnezeu!
Judeca-ma, Doamna, caci intru nerautate am umblat, ma voi osteni nadajduind spre tine. Inflacareaza inima mea cu focul iubirii tale si cu braul curatiei tale incinge mijlocul meu. Mila si indurarile tale sunt in fata ochilor mei. ma voi indulci cu glasul laudelor tale, Doamna. Iubit-am fata ta plina de lumina, inchina-ma-voi si voi cinsti stapanirea ta cea sfanta. Marturisiti-va numelui ei, caci sfant este si cunoasteti in veac minunile ei!
Doamna, stralucirea cereasca a fetei tale sa fie luminarea mea si lumina harului tau sa straluceasca deasupra vrajmasilor mei, caci eu voi canta numele tau preaslavit. Sa nu intorci fata ta de la mine. Frumusetea si bunatatea ta le-a dorit sufletul meu si pe tine te cauta inima mea, ziua si noaptea, imparateasa cereasca. Nu lepada harul si milele tale de la noi si voi proslavi intre neamuri slava ta, cu care te-a preaslavit Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Catre tine, Doamna, voi striga si ma vei auzi si in glasul laudelor tale ma voi veseli. Miluieste-ma in ziua stramtorarii mele si cu lumina adevarului tau ma lumineaza. Insusi Domnul te-a dat noua spre mangaierea noastra si tu esti taria noastra si lauda noastra intru Domnul. Voi scoate dar apa darului tau si voi bea din izvorul milostivirii si nu voi inseta in veac.
Aduceti Doamnei noastre, fiii lui Dumnezeu, aduceti Doamnei noastra slava si lauda. Da putere robilor tai, Maica Preasfanta, si binecuvantare celor ce te slavesc si te lauda pe tine. Asculta suspinele din inima ale celor ce cauta la tine si nu lepada rugaciunile celor ce te cheama. Sa fie mana ta intinsa si gata spre ajutorul nostru si urechea ta sa auda glasul nostru amarat si obosit, caci tu esti singura noastra mama iubitoare de fii.
Inalta-te-voi, Doamna, caci tu esti lacasul prea frumos al Preasfantului Duh…
Inalta-te-voi, Doamna, caci m-ai primit in mila ta si m-ai izbavit de ghearele vrajmasului meu sufletesc, potrivnicul meu. Nu ma uita pana la sfarsitul meu pentru pacatele mele, inviaza duhul meu si inima mea cea impietrita o inmoaie intru pocainta, ca si eu sa-ti aduc jertfa de slava si de lauda. Bucurati-va, cerurilor, si sa se veseleasca pamantul, pana cand va mangaia Maica Domnului pe credinciosii sai robi si pe saracii cu duhul ii va milui si va binevoi intru ei.
Spre tine, Doamna, voi nadajdui si nu ma voi rusina in veac. Cu darul tau primeste-ma si cu privirea ta de mama mangaie-ma! Tu esti taria mea si scaparea mea, mangaierea mea si acoperamantul meu si nadejdea mea care nu ma da de rusine. In mana ta de mama aparatoare incredintez sarmanul meu suflet, toata viata mea, ziua mea cea mai de pe urma, ultima suflare si infricosata trecere prin vamile vazduhului.
In anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos 1314, în zilele Sfîntului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Iar Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetîndu-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chirii Bieloezerski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul rîului Şecsna, care curge în Volga. Şi călătorind pe rîul Volga, s-a îndreptat spre cetatea Iaroslav. Iar cînd era aproape la şase stadii de Iaroslav, înserîndu-se, s-a oprit pentru înnoptare la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.
Şi era oprirea lui în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este o pădure mare şi un pîrîu ce se numeşte Tolga, care se varsă în Volga. Şi rămînînd episcopul noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculîndu-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dînsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Şi întorcîndu-se el spre rîu, a văzut de cealaltă parte a rîului un stîlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi un pod peste Volga pînă la stîlpul acela; deci se mira episcopul cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la rîu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemn; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Apoi, trecînd în partea cealaltă şi apropiindu-se de stîlp, a văzut chipul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, stînd nu pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pămînt mai mult de cinci coţi, cît să nu o ajungă omul cu mîinile. Şi a început episcopul a se ruga cu căldură, închinîndu-se la chipul acela şi curgîndu-i lacrimi din ochi; şi, rugîndu-se din destul, s-a întors înapoi, uitîndu-şi toiagul în locul în care se rugase. Deci, trecînd iarăşi podul cel văzut peste rîu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste rîul Volga, şi s-a odihnit pînă dimineaţă.
Apoi, făcîndu-se ziuă şi toţi sculîndu-se din somn, au cîntat Utrenia după obicei. Şi cînd era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit şi au spus arhiereului că aseară puseseră toiagul în cort şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducîndu-şi aminte că uitase toiagul de cealaltă parte a rîului şi înţelegînd că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba. Apoi, abia grăind, le-a spus pe rînd ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; şi le-a poruncit să treacă rîul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.
Şi trecînd slugile rîul Volga, au căutat toiagul arhieresc şi au aflat în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, stînd acum nu în văzduh, ci pe pămînt între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinîndu-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu, spunîndu-i de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsînd calea ce ducea spre cetate, a trecut rîul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dînsul şi, văzînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, luminat de stîlpul cel de foc şi, căzînd, a început a se închina cu osîrdie, vărsînd rugăciuni fierbinţi cu lacrimi şi sărutînd-o cu dragoste, bucurîndu-se şi veselindu-se cu duhul. Şi se bucurau şi cei ce erau cu dînsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.
Şi s-a făcut acea minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfîntului Emilian, episcopul Cizicului. Şi a început episcopul în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mîinile sale, curăţind locul acela, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru l-au făcut toţi cu osîrdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o pînă la amiază. Despre acest lucru s-au înştiinţat toţi din cetatea Iaroslavului şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici şi mireni, bătrîni şi tineri, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzînd icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osîrdie, ajutînd la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutînd meşterilor.
Deci săvîrşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducînd în ea acel chip făcător de minuni. Şi slujind în ea, a numit-o în numele cinstitei Intrări în biserică a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, iar prăznuirea arătării icoanei a aşezat a se săvîrşi în opt zile ale lunii august. Şi cîţi din popor erau bolnavi atunci, toţi au luat tămăduire cu darul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Iar arhiereul a poruncit ca lîngă această biserică să fie mănăstire şi a numit egumenul în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întîi mic, iar după o vreme, mai mare şi ales. Acel locaş este şi pînă acum, păzit fiind de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă acolo în Volga.
Iar din ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvîrşii, dintre care cele mai alese sunt acestea:
In anul 6900 - adică 1392 de la naşterea lui Hristos -, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cîntînd fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, cînd preotul a zis: “Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir din mîna dreaptă şi a umplut biserica de mare şi bună mireasmă. Deci toţi privind acea minune cu mirare şi cu spaimă, au proslăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Iar după Utrenie au cîntat paraclisul şi după ce l-au sfîrşit, au cîntat: “Stăpînă, primeşte rugăciunea robilor”¦”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stîng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgînd două izvoare de mir, unul din mîna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altul din piciorul stîng al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar egumenul şi fraţii, văzînd acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvîntare din acel sfînt mir pe frunţile lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci cîţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată cîştigau sănătate.
După aceea, trecînd cîtăva vreme, un bărbat dregător cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpînitor în cetatea Iaroslav. Şi venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa rîului în sus. Iar acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decît patru ani de la naştere. Acel prunc îmbolnăvindu-se pe cale, a murit şi l-au adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrînd să-l îngroape acolo. Deci tatăl şi mama copilului plîngeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tînguiau nemîngîiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Şi îngrijind ei trupul mortului, au pregătit groapa şi cele de îngropare, de la întîiul ceas pînă la al nouălea. Şi cîntîndu-se rugăciunea şi obişnuita rînduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.
Iar după cîţiva ani, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a întîmplat un foc mare în mănăstire şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încît fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată cîte ceva de acolo. Deci biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni într-însa şi se întristau pentru aceasta foarte. Insă după acel foc au găsit acea sfîntă icoană afară din biserică, în dumbravă, stînd întreagă pe un copac, strălucită cu lumină, fiind scoasă din foc nu de mîini omeneşti, ci de mîini îngereşti.
Deci iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decît cea dintîi, înfrumuseţînd-o cu toate podoabele, încît acum se vede biserică şi mănăstire zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgînd ca din izvor din sfînta icoană, dînd tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.
Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, am pomenit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea ca să proslăvim pe Dumnezeu, pe Preasfînta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim cu binecuvîntată închinăciune preacinstita ei icoană, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ – LIDIANCA
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ este una dintre cele mai vechi şi frumoase icoane din ţară, renumită ca făcătoare-de-minuni. Istoria acestei icoane ne-a fost însemnată în scris de catre "stareţul Neonil", în anul 1839.Această icoană este cunoscută cu numele de Lidianca pentru că ar fi o copie după o icoană a Maicii Domnului din Lida..
Icoana de la Mănăstirea Neamţ a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei, de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, în anul 1402. Icoana este minunată atât prin măiestria cu care a fost lucrată şi pentru vechimea ei, cât şi pentru faptul că este zugravită pe ambele feţe, pe spatele ei fiind icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ datează încă din vremea Sfântului Gherman al Constantinopolului. În momentul în care sfântul ajunge în Ţara Sfântă, el vede icoana Maicii Domnului de pe stâlpul bisericii din Lida - Lodd. Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că această icoană a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida. Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului, iar în vreme în care Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan propovăduiau prin aceste părţi, ei au rugat-o pe Maica Domnului să binecuvânteze biserica şi să o sfinţească prin venirea ei. Maica Domnului i-a trimis înainte, şi ajungând ei în biserică au văzut chipul Maicii Domnului nepictat de mână omenească. Botezându-se mulţi, Maica Domnului s-a veselit cu duhul şi a dat icoanei puterea facerii de minuni.
În anul 665, mai înainte de a fi hirotonit patriarh al Constantinopolului, sfântul Gherman merge la Ierusalim, spre a se închina la Sfântul Mormânt. Aici, el vede icoana Maicii Domnului "Lidianca". Placându-i foarte mult aceasta icoană, el dă comandă unor pictori să-i facă o copie a icoanei, lucru ce se va şi întampla, în anul 665. Pe spatele icoanei se află icoana Sfântului Gheorghe, hramul bisericii din Lodd.
După ce icoana a stat în Constantinopol vreme de 555 de ani, în anul 1400 (sau în 1429) aceasta este dăruita Mitropolitului Iosif şi domnitorului Moldovei, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu (unii zic de împăratul bizantin Manuel Paleologu), spre a o proteja de persecuţiile împotriva icoanelor - iconoclasm.
În anul 1821, icoana Maicii Domnului este scoasă din Mănăstirea Neamţ şi dusă într-o poiană tainică, de pe Muntele Rusu, în locul în care se află astăzi Schitul Icoana Veche. Aici, icoana a fost îngropată, dimpreună cu alte obiecte de valoare, din pricina turcilor care îi urmăreau pe eterişti.
Astăzi, icoana Maicii Domnului se află în biserica cea mare a Mănăstirii Neamţ, închinată Înăţării Domnului, fiind cinstită ca făcătoare-de-minuni. Icoana o înfaţişează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus ţinut pe braţul stâng, iar pe verso este pictat Sfântul Gheorghe, fiind ostaş cu capul descoperit, stând pe scaun cu balaurul sub picioare, în mâna dreaptă având suliţa, iar în cea stângă sabia.
Pictura este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase între anii 1844-1845, în timpul stareţului Neonil (+1853).
RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ- LIDIANCA
Pe stâlpul minţii noastre închipuie cuvintele înţelepciunii cereşti, Ceea Ce eşti Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce eşti Mângâierea celor împovăraţi de păcate, Floarea tuturor darurilor cereşti, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârşirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, Corabia mântuirii păcătoşilor, Căruţa Cea de foc a Înţelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ţie de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul. Sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii Tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul Tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, Ceea Ce eşti Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care prin pătimirea Sa a scos pe Adam din lanţurile durerilor.
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce eşti Ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ţi s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.
Bucură-Te, Rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creştinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-Te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-Ţi aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale.
Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre !
“Ce gand va numara si ce lauda va rosti sau ce mana va scrie cu mestesugul cartii multimea nenumarata a harurilor si bunatatilor Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Pururea-Fecioara, pe care le-a aratat si pe care le arata din zi in zi neamului omenesc? Ea este:
Mijlocitoare arzatoare pentru toti cei ce o cheama pe langa Fiul ei, Hristos-Dumnezeu;
Liman linistit al tuturor celor clatinati de valuri;
Izbavitoare din valurile lumii si ale trupului, calauzitoarea vietii tuturor celor rataciti;
Cautatoare care intoarce pe cei pierduti;
Ajutorul si puterea celor din incercari;
Mijlocitoarea celor robiti;
Invierea lui Adam celui cazut;
Nimicirea lacrimilor Evei;
Mangaietoarea celor ce jelesc;
Scaunul Imparatului, care poarta pe Cel ce poarta toate,
Innoirea lumii invechite;
Scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant;
Podul ce duce pamantul la cer;
Uimirea ingerilor;
Rana demonilor;
Radacina supunerii si nestricaciunii;
Pomul cu rod nemuritor;
Cea care a lucrat Lucratorul Cel iubitor de oameni,
Cea care a facut sa infloreasca Radacina mantuirii;
Brazda care a facut sa infloreasca Spicul ce intareste inimile;
Masa ce poarta Fericirea vesnica;
Tamaia adusa lui Dumnezeu spre ajutorul nostru;
Folosul lumii;
Pricina indraznelii celor morti la Dumnezeu;
Maica Bunului Pastor;
Staulul oilor intelegatoare;
Izgonirea vrajmasilor nevazuti;
Cea care deschide usile raiului;
Glasul nesugrumat al apostolilor;
Sprijinul nebiruit al ucenicilor;
Taria si puterea crestinilor;
Zorii Zilei neinsangerate;
Nascatoarea Soarelui dreptatii;
Cea prin care a fost izgonita stapanirea diavolului mancatorului racnitor;
Cea prin care S-a aratat Mantuitorul Hristos, Prietenul oamenilor;
Cea prin care am fost izbaviti de noroiul multor pacate si am fost sloboziti de sub stapanirea feluritelor patimi;
Ridicarea oamenilor si caderea demonilor;
Stanca Vieti din care curge apa nemuririi pentru cei insetati;
Stalpul Luminii ce calauzeste si lumineaza pe cei intunecati;
Vasul cu Mana pogorata din cer;
Pamantul fagaduintei care odrasleste blandetea;
Floarea nestricaciunii;
Cununa podoabelor;
Pilda vietii ingeresti;
Pomul stufos la umbra caruia se odihnesc cei osteniti;
Nascatoarea care ne-a izbavit din robia inselatorului;
Ajutorul nostru in fata Dreptului Judecator;
Cea care sterge zapisul greselilor noastre;
Vesmantul celor goi de tot binele;
Usa tainei celei mari;
Slava neindoielnica a credinciosilor;
Cea care cuprinde pe Dumnezeu Cel Necuprins;
Scaunul sfant al Celui ce sade pe heruvimi;
Locuitoare impodobita de slava pe langa serafimi;
Cea care uneste ingeri si oameni;
Cea care a unit fecioria si nasterea, fiind in acelasi timp Fecioara far prihana si Maica a lui Imanuel;
Cea prin care s-a dezlegat blestemul, prin care s-a deschis raiul;
Cheia Imparatiei;
Pricina bunatatilor vesnice;
Vasul intelepciunii lui Dumnezeu;
Comoara Proniei Lui;
Stalpul fecioriei;
Usa Vietii;
Temeiul innoirii noastre;
Pricina milostivirii dumnezeiesti fata de oameni;
Cununa Soarelui Celui Nevazut;
Stralucirea lipsita de umbra a Luminii;
Scanteierea ce face sa straluceasca sufletele;
Tunetul ce loveste pe vrajmasi si demonii inselatori;
Cea care face sa salte Izvorul Vietii,
Baia care curata gandurile;
Potir ce revarsa bucuria;
Cortul Cuvantului lui Dumnezeu;
Sfanta Sfintelor mai presus de orice sfintenie;
Chivotul ales al Duhului Sfant;
Cununa cinstita a imparatilor ce slujesc lui Dumnezeu;
Cinstea si podoaba arhiereilor vrednici si sfinti;
Turnul neclatinat al Bisericii sobornicesti;
Meterezul neapropiat al cetatii credinciosilor;
Despre care David a spus: Cina ma va duce la cetatea cea intarita, care este adunare credinciosilor veniti din adunarile paganilor;
Cea care vindeca neputintele noastre;
Nadejdea si ajutorul sufletelor noastre.
Te laudam si pe tine, Imparateasa binecuvantata si slavita, care ai de-a pururea milostivire de noi si suferi pentru toate chinurile noastre si ceri Fiului tau sa nimiceasca pacatele si ispitele noastre.
Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintai,
Prin tine s-a rupt peretele vrajbei,
Prin tine s-a nimicit stapanirea mortii,
Prin tine am biruit asupra pacatului,
Prin tine s-a sadit fecioria intre oameni,
Prin tine invatam hotararea in faptele bune,
Pein tine ni s-a dat intelepciune, smerenie si iubire,
Iar noi nu ne vom arata biruitori dupa masura in care am fost biruiti, ci mult mai mult. Am fost izgoniti din Eden si prin tine am primit deopotriva cerul si Edenul. Am cules rodul pomului cunostintei si am pierdut pomul vietii, dar prin tine am dobandit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbracati de vesmantul cel dumnezeiesc, dar prin tine ne-am imbracat in Dumnezeu si suntem uniti cu El si ne-a dat puterea de a ne face fii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile si harurile tale pentru noi, o, Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu, care ne-ai daruit viata in care erai tu.
O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.
Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat.
Doamne ajuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu