Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

duminică, 10 noiembrie 2013

Remedii naturale împotriva tusei

Tusea este metoda prin care organismul elimină materiale străine sau secreții mucoase din plămâni și gât și este un simptom comun atunci când căile respiratorii devin foarte strâmte. Tusea este cauzată în general de infecții,  alergii, astm, schimbări ale vremii, inflamația laringelui sau a faringelui și de fumat .
Iată câteva modalități prin care poți trata tusea chiar la tine acasă:
- Mananca o felie de lamaie pe care ai adaugat in prealabil putina sare si putin piper si repeta acest tratament ori de cate ori simti nevoia. Efectul este unul instantaneu.
- Inghite o lingurita de miere amestecata cu un varf de cutit de piper alb . Folosirea de 3 ori pe zi, timp de 5 zile a acestui tratament va vindeca tusea.
- Incearca sa mananci usturoi de doua ori pe saptamana. De obicei 3 catei de usturoi la o masa sunt suficienti.
- Amesteca un varf de cutit de piper rusu cu aceeasi cantitate de ghimbir macinat, cu o lingurita de otet de mere , o lingura de miere si doua linguri de apa. Se consuma cate o lingurita din amestecul obtinut, ori de cate ori intervine tusea.
- Daca vrei un sirop de tuse excelent, da pe cea mai fina razatoare o ceapa mica, stoarce-i sucul si apoi amesteca-l cu doua linguri de miere. Se consuma de trei ori pe zi. Chiar daca gustul este mai greu de suportat, rezultatele te vor multumi.
- Toarna o lingura de maghiran uscat intr-o cana cu apa fierbinte, lasa la infuzat 15 minute, iar apoi consuma ceaiul cald. Se bea de trei ori pe zi.
- In 300 ml de apa fierbinte adauga 5 picaturi de ulei esential de eucalipt si 5 picaturi de ulei esential de menta sau ienupar si inhaleaza aburul rezultat pentru aproximativ 7 minute, dupa care baga-te in pat intr-o camera calduroasa, dar bine aerisita in prealabil.
- Mananca struguri in cantitati mari. Acestia actioneaza ca un expectorant asupra plamanilor si indeparteaza tusea. Daca doresti, poti face un suc de struguri in care sa adaugi o lingurita de miere.
 - Realizeaza un amestec  din 3 linguri de ulei de masline incalzit (suportabil pentru piele) si o picatura de ulei esential se eucalipt. Maseaza pieptul cu acest amestec si apoi acopera-te cu o plapumă .
- Maseaza zona din scobitura sternului timp de cel putin trei minute in sensul acelor de ceasornic. Repeta operatiunea de doua ori pe zi, timp de 10 zile
- De asemenea, este recomandat ceaiul de pătlagină, în stadiul iritativ până când tusea începe să devină productivă.  Specialiştii recomandă şi siropul de pătlagină, care grăbeşte eliminarea secreţiilor bronşice, calmând accesele de tuse. 
Pe de altă parte, pentru a scăpa de o tuse uscată, poţi lua, de două-trei ori pe zi, câte două-trei linguri de decoct de scai-vânăt. Acesta se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă, iar amestecul se fierbe 10 minute. Le poţi îmbunătăţi cu puţină miere, aceasta având, la rândul ei, o acţiune benefică datorită proprietăţilor antimicrobiene, antiinflamatorii, calmante şi expectorante.
- În caz de tuse neproductivă, foarte eficient este şi siropul de ceapă, deoarece favorizează expectoraţia. Se pune o ceapă albă mare într-un vas cu 500 ml de apă şi se fierbe timp de 10-15 minute, până când apa scade la jumătate. Se adaugă miere şi se consumă treptat, pe parcursul unei zile, cu înghiţituri mici. Tot pentru efectul lor expectorant sunt indicate şi sucurile antitusive din usturoi sau din ridiche.

- Podbalul ajută la  curăţarea căilor respiratorii. Atunci când tusea a devenit productivă, specialiştii în fitoterapie recomandă plante care să fluidifice secreţiile şi să stimuleze eliminarea lor. Astfel, se poate face o cură cu infuzie din podbal, preparată dintr-o linguriţă de plantă şi dintr-o cană cu apă. 

Amestecul se fierbe cinci minute şi se consumă imediat. Benefică este şi infuzia din flori şi din rădăcini de ciuboţica-cucului. Se pun una-două linguriţe de flori la 200 ml apă clocotită, se lasă la infuzat 10 minute şi se beau două-trei căni pe zi, până la dispariţia tusei.

În acelaşi mod poate fi administrată şi infuzia din cimbru, cea din lumânărică, din tei, infuzia din flori şi din frunze de nalbă mare, decoctul din rădăcină de iarbă mare sau ceaiul din rădăcină de lemn-duce. Aceasta din urmă poate fi administrată şi sub formă de tinctură, din care se iau câte 20-30 de picături de trei ori pe zi, diluate într-un pahar cu apă sau cu ceai. 

- Amestecul din plante au efect dezinfectant în cazul tusei. Pentru a calma accesele de tuse, foarte eficace sunt ceaiurile din amestecuri de plante cu acţiune antiseptică la nivel respirator, mucolitică şi calmantă. 
Astfel, se vor folosi tei, pătlagină, cimbrişor, cimbru, scai-vânăt, şovârv, troscot, fenicul, anason, lavandă şi muguri de pin. Se amestecă aceste plante în părţi egale şi se pune o linguriţă de amestec la o cană cu apă clocotită. Poţi bea câte două-trei căni de ceai pe zi, până la dispariţia tusei.

Într-o astfel de situaţie sunt indicate şi inhalaţiile cu infuzii din plante precum muşeţelul, cimbrul sau salvia în care s-au pus uleiuri esenţiale de eucalipt, de mentă, de pin sau de cimbru.

- Cură de şapte zile cu propolis. În caz de tuse, este indicată şi o cură de şapte zile cu propolis, datorită proprietăţilor antibiotice şi antiinflamatorii ale acestui remediu. El poate fi administrat sub formă de tinctură, câte 20-30 de picături de două-trei ori pe zi, diluate în puţin lapte cald sau în ceai. De asemenea, poţi lua propolis ca atare.

Ruxandra Constantina, medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut:

Tusea poate fi seacă, iritativă, neproductivă şi în acest caz trebuie folosite plante cu efect calmant, sedativ. Dacă tusea este productivă, sunt indicate plante care stimulează eliminarea expectoraţiilor.

Este bine să se ţină cont de faptul că atunci când tusea reprezintă un simptom prezent în caz de gripă, de bronşite, de traheobronşită, de laringită sau de pneumonie, trebuie să se folosească în paralel şi remedii ce stimulează imunitatea nespecifică a organismului, precum echinacea (sub formă de tinctură sau de capsule), ulei de chimen negru (comprimate), spirulină, cătină, aloe vera sau extract de muguri de plop. 

De asemenea, gemoterapia este benefică în caz de sindroame rino-sinusale-bronhice, având efect antiinflamator şi antiseptic la nivelul mucoasei respiratorii. Astfel, este recomandat extractul din muguri de carpen, în asociere cu extractul din muguri de coacăz, cu cel din muguri de arin negru sau cu extractul din mlădiţe de călin.

Atenţie !
Dacă tusea durează mai mult de o săptămână, este recomandat să consulţi medicul.
Sursa: sanatate.acasa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu