După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?
Mi-ai
pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub
numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie
tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele
rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur
că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce
poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”
Icoanele
ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei
stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng.
Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de
naştere, în naştere şi după naştere.
După aceea, culorile veşmintelor. Ca
regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori
principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră,
cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu
aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia,
iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă
nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a
Domnului pe pământ.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu
este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi
destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un
surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru
nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul
sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este
chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi
restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu
restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare
nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând
de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată
altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către
înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin
către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare
arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a
arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată
roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea
faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e
zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită
singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu
mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice
îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu
se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a
şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca
nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna,
mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă
maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica
Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea
noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!
Sfântul Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu