Cuvânt Ortodox

Trăirea în Hristos
 Mântuitorul Iisus îşi aratădumnezeirea afirmând că ̈nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce s-a pogorât din cer, Fiul Tatălui, care este în cer ̈. Prin aceasta a vrut să ne arate nouă că locuinţa Sa este în cer. Dar noi zicem că I-am pregătit locuinţăşi în sufletele noastre. Ceea ce este adevărat - fiecare căutăm să-I facem un sălaşşi să-L purtăm. Important este cu câtă credinţă, cu câtă sinceritate şi cu câtă dăruire Îl purtăm. Că dacă o facem doar formal, ca să ne numim creştini, nu înseamnă mare lucru. Şi doar să-L purtăm fără să-L şi dobândim în inimile noastre iar nu am făcut mare lucru! Şi dacă nu săvârşim faptele pe care El le-a săvârşit, asemănătoare acestora, iar nu am făcut mare lucru! Important este să coboare fiecare în adâncul sufletului său şi săvadădacăîntr-adevar acolo Îl adăposteşte pe Domnul Iisus. Aşadar dragii mei, importantă este participarea noastră, a fiecăruia în parte la trăirea în Hristos. Să nu facem din ea o simplăformalitate. E o problemă de sinceritate şi de fond. 

 Încrederea şi speranţaÎncrederea şi speranţa
 Să nu cădem în disperare când ne găsim în faţa perspectivei de a muri noi sau în faţa morţii altcuiva. Pentru că noi credem în învierea morţilor. Noi ca fii ai Bisericii şi ca slujitori ai Bisericii, îi mângâiem pe cei vii, pe cei rămaşi. E datoria noastră să le alinăm durerea şi să-i încurajăm. În acelaşi timp ne rugăm pentru cel adormit. Moartea în sine este o certitudine, iar rugăciunile noastre îl însoţesc şi dupămoarte pentru că rugăciunea nu are bariere. În faţa rugăciunii nu există nici o poartă închisă. Ea străbate cerurile şi ajunge la Dumnezeu, şi prin Dumnezeu la persoana pentru care ne rugăm. De aceea, o speranţă existăşi pentru cei care ajung în iad pentru păcatele lor. Rugăciunile Bisericii nu încetează pentru aceştia şi o rază de lumină se deschide şi pentru ei. Pentru că la Judecata de Apoi, la învierea cea de obşte, ei să fie în bunăparte curăţiţi de păcatele lor prin rugăciunile celor ce s-au rugat pentru ei. Ultima pocăinţăşi ultima împărtăşanie este decisivă pentru un om. Chiar dacă a dus o viaţă păcătoasăşi nu s-a pocăit, cel puţin pe patul de moarte dacă este conştient şi este sincer de viaţa pe care a dus-o, prin Sf. Euharistie care urmeazăpocăinţei este posibilământuirea lui şi pătrunderea lui în rai. Iată ce imensă posibilitate ne oferăBiserica prin exemplul tâlharului de pe cruce de lângă Mântuitorul. Vedeţi dumneavoastră cum poarta raiului se deschide prin pocăinţă unui mare păcătos; cu atât mai mult pentru noi. De aceea dragii mei, fiţi încrezători că deşi credinţa voastră se clatină sau ştiinţa noastră teologică este incompletă, ne rămâne un mare dar al Sfântului Duh – speranţa. Pe aceasta să nu o pierdeţi niciodată.
 Sensul vieţiiSensul vieţii 
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mărog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să înting în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să înting în sare şi sămă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat - să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această luminăşi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit.