Părinte, nu am lacrimi…
O femeie, cândva, i-a spus:
– Părinte, mă mânii foarte repede.
El i-a răspuns:
– Cum te cuprinde mânia, repetă „Doamne miluieşte”. Prin rugăciune se curăţă orice întinăciune.
La
întrebarea unei fiice duhovniceşti cum să se roage, Stareţul şi-a făcut
încetişor semnul crucii, s-a aplecat, atingând cu mâna dreaptă pământul
şi a spus: „Roagă-te aşa. Roagă-te trupeşte şi Domnul îţi va trimite
Harul Său în ajutor. Roagă-te ca Domnul să împărăţească în inima ta;
atunci se va preumple de mare bucurie şi nici o tristeţe nu va putea să o
neliniştească.” Altă dată sfătuia: „Roagă-te simplu: Doamne
dăruieşte-mi Harul Tău! Dacă vă acoperă norul necazurilor, atunci
rugaţi-vă: Doamne, dăruieşte-mi Harul Tău. Şi Domnul ne va izbăvi de
primejdii”.
Odată, bătrânul vizitiu
Timotei a căzut la picioarele Părintelui, faţa i s-a transfigurat de
credinţă, umilinţă şi nădejde: „Părinte, pentru ca raza ta caldă să
încălzească sufletul meu rece, pentru ca el să se aprindă în drumul spre
cer…”. După această frază complicată el a spus simplu: „Părinte, nu am
lacrimi”. Dar Stareţul, cu un zâmbet minunat, i s-a închinat şi i-a
spus: „Nu este nimic, sufletul tău plânge, iar aceste lacrimi sunt mult
mai preţioase decât cele trupeşti”.
Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 58
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu