Sfântul Ioan Scăraru, model de asceză

 "Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, veştejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Sfinte Ioane."
S fântul Ioan Scărarul sau Climacus s-a născut în jurul anului 570 şi a decedat în anul 649. Intră în viaţa monahală la vârsta de 16 ani. Este primit la Mânăstirea Sinai, ca ucenic al stareţului Martiriu. Dupămoartea acestuia, Ioan Scărarul se retrage într-o peşteră de la poalele muntelui Sinai, unde petrece timp de 40 de ani în rugaciune, post şi meditaţie. În anul 639 este chemat la mânăstire pentru a fi numit stareţ. Primeşte să devină stareţ pentru puţin timp. Lasă această slujire episcopului Gheorghe, fratele său, şi se retrage în vechea sa peşteră, unde petrece în rugăciune până la sfârşitul vieţii sale. Numele de "Scărarul" sau Climacus, vine de la principala sa operă, intitulatăScara Paradisului, pe care a scris-o la îndemnul prietenului său Ioan, egumen al mânăstirii Rait. "Scara" este un îndrumar, un ghid sau pedagog al căutătorului sau trăitorului mistic. Ea arată sufletului calea spre cer. Acest urcuş al sufletului spre cer este descris după viziunea scării lui lacov din cartea Facerii (28, 12). Cele 30 de capitole, care amintesc şi de cei 30 de ani ai Mântuitorului, sunt o serie de 30 de cuvântări, înţelese ca momente pe care monahul trebuie să le trăiască nemijlocit în urcuşul lui duhovnicesc. Primele trei capitole vorbesc despre viața monahală, care este necesarăBisericii, prin exemplul pe care monahii îl pot da lumii prin "viaţa lor îngerească". Următoarele 23 de capitole trateazădespre virtuţi şi păcate, înşiruite într-o coerenţănaturală. Ultimele patru capitole au un conţinut teologico-mistic şi se ocupă de isihie, liniştea sfântă, rugăciunea personală, nepătimirea sau eliberarea de patimi, dezvoltarea celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar mai ales a dragostei. Scara a fost tradusă în limba românăde părintele Dumitru Stăniloae şi se aflăcuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei. Sfântul Ioan Scărarul reprezintăicoana înfrânării şi a ascezei. El şi-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toatărigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-şi stăpâni plăcerile trupului şi a se înălţa spre Dumnezeu prin rugăciune. Prin puterea Duhului Sfânt s-a făcut stăpân peste trupul său, ajungând pe aripile rugăciunii, până la lumina duhovniceascăa contemplaţiei, ca apoi "să lumineze lumea" prin învăţătura și exemplul său.