Din Jurnalul Fericirii - Nicolae Steinardt
Exista
o ciudata ispita - de dreapta, conform Parintelui Cleopa - as numi-o
ispita credintei considerate ca panaceu totalitar al grijilor si
inlocuitor general al virtutilor omenesti, care-i o impatrita ipostaza a
trufiei combinata cu naivitatea:
a) convingerea ca prin credinta scapam de boli, ca nu se poate sa mai fim bolnavi, sau, daca ne imbolnavim, ca nu avem nevoie de medici si medicamente, de vreme ce ne putem oricand tamadui prin rugaciuni.
Convingerea aceasta care aduce intrucatva cu observatia facuta de Gide lui Maritain (il chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenta unei minuni.Cel care o incearca se pune in situatia reclamantului care in loc de a se adresa tribunalului competent de gradul intai ar trece de-a dreptul la calea extraordinara a recursului.
E totodata lipsa de modestie;medicii si medicamentele sunt si ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se imbolnaveste intocmai ca toata lumea se vindeca intocmai ca toata lumea, nu altfel - cu ajutorul medicilor si al medicamentelor (fireste, daca ii este dat sa se tamaduiasca).
Dumnezeu desigur face minuni, dar cand binevoieste - si istoria Bisericii ne arata ca nu sunt nici foarte dese si nici obtinute prin somatii.(Este drept ca Sadhu Sundar Singh L-a somat pe Domnul sa i se arate si a fost ascultat, dar el n-a cerut o vindecare trupeasca, ci a mers pe calea evanghelica a violentei - in sensul de la Matei 11, 12 - catre credinta.)La Lourdes numarul vindecarilor miraculoase recunoscute de comisia medicala intrece in mod considerabil numarul celor validate de Biserica. Biserica s-a dovedit mai prudenta decat medicina.Dupa cum stim si in cazul giulgiului de la Torino, a dat prioritate argumentelor istorice asupra celor stiintifice (razele infrarosii).
Sfantul Apostol Pavel a ramas cu vechea lui boala (de ochi?) si dupa dobandirea harului:"Datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz".
Ce face, atunci, credinciosul? Se roaga pentru ca Dumnezeu sa-l ajute si sa binecuvinteze tratamentul.
b) Convingerea ca prin credinta scapam de viforul ispitelor.Nu.Oarecum dimpotriva:
Patericul:la intrarea unui sat stau doi draci.In jurul manastirii de cuviosi calaguri nevoitori intru desavarsire stau doua mii.
c) Convingerea ca nu mai este trebuinta de virtutile obisnuite ale omului de rand:intelepciunea, judecata sanatoasa, iscusinta, stradania...
Credinciosul are nevoie de ele intocmai ca toti semenii sai.
Credinta ne ajuta, ne intareste, ne inalta, ne bucura, dar nu tine locul insusirilor si calitatilor omenesti.(Ea, in general - si asta-i regula - nu confera un statut exceptional.Ne da fericirea, dar in raport cu lumea si cu oamenii nu numai ca nu ne acorda privilegii, ci ne creeaza indatoriri in plus.)
Daca, deci credinciosul comite o greseala, o imprudenta, o nesabuinta, el va trage toate consecintele normale - si nu se poate plange sau mira.Nu beneficiaza de extrateritorialitate.
d) Convingerea ca putem oricand obtine orice fara nici un efort, nu putem obtine prin rugaciune darurile duhovnicesti cele suprafiresti.Pe ale firii, si care tin de slabele noastre puteri, trebuie sa le dobandim prin mijloacele comune.Acesta e talcul proverbului:Dumnezeu te ajuta, dar nu-ti baga in traista, care nu este decat conspectul metaforic al unui pasaj din Fapte 12, 7. Ingerul ii deschide lui Petru portile temnitei si il descatuseaza pentru ca acesta nu le-ar fi putut face singur.Dar ii porunceste:Incinge-te..., incalta-te cu sandalele... pune haina pe tine fiindca sta in puterea lui s-o faca si se cuvine, asadar, sa o si faca numai cu mainile sale.
a) convingerea ca prin credinta scapam de boli, ca nu se poate sa mai fim bolnavi, sau, daca ne imbolnavim, ca nu avem nevoie de medici si medicamente, de vreme ce ne putem oricand tamadui prin rugaciuni.
Convingerea aceasta care aduce intrucatva cu observatia facuta de Gide lui Maritain (il chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenta unei minuni.Cel care o incearca se pune in situatia reclamantului care in loc de a se adresa tribunalului competent de gradul intai ar trece de-a dreptul la calea extraordinara a recursului.
E totodata lipsa de modestie;medicii si medicamentele sunt si ele de la Dumnezeu, iar credinciosul care se imbolnaveste intocmai ca toata lumea se vindeca intocmai ca toata lumea, nu altfel - cu ajutorul medicilor si al medicamentelor (fireste, daca ii este dat sa se tamaduiasca).
Dumnezeu desigur face minuni, dar cand binevoieste - si istoria Bisericii ne arata ca nu sunt nici foarte dese si nici obtinute prin somatii.(Este drept ca Sadhu Sundar Singh L-a somat pe Domnul sa i se arate si a fost ascultat, dar el n-a cerut o vindecare trupeasca, ci a mers pe calea evanghelica a violentei - in sensul de la Matei 11, 12 - catre credinta.)La Lourdes numarul vindecarilor miraculoase recunoscute de comisia medicala intrece in mod considerabil numarul celor validate de Biserica. Biserica s-a dovedit mai prudenta decat medicina.Dupa cum stim si in cazul giulgiului de la Torino, a dat prioritate argumentelor istorice asupra celor stiintifice (razele infrarosii).
Sfantul Apostol Pavel a ramas cu vechea lui boala (de ochi?) si dupa dobandirea harului:"Datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz".
Ce face, atunci, credinciosul? Se roaga pentru ca Dumnezeu sa-l ajute si sa binecuvinteze tratamentul.
b) Convingerea ca prin credinta scapam de viforul ispitelor.Nu.Oarecum dimpotriva:
Patericul:la intrarea unui sat stau doi draci.In jurul manastirii de cuviosi calaguri nevoitori intru desavarsire stau doua mii.
c) Convingerea ca nu mai este trebuinta de virtutile obisnuite ale omului de rand:intelepciunea, judecata sanatoasa, iscusinta, stradania...
Credinciosul are nevoie de ele intocmai ca toti semenii sai.
Credinta ne ajuta, ne intareste, ne inalta, ne bucura, dar nu tine locul insusirilor si calitatilor omenesti.(Ea, in general - si asta-i regula - nu confera un statut exceptional.Ne da fericirea, dar in raport cu lumea si cu oamenii nu numai ca nu ne acorda privilegii, ci ne creeaza indatoriri in plus.)
Daca, deci credinciosul comite o greseala, o imprudenta, o nesabuinta, el va trage toate consecintele normale - si nu se poate plange sau mira.Nu beneficiaza de extrateritorialitate.
d) Convingerea ca putem oricand obtine orice fara nici un efort, nu putem obtine prin rugaciune darurile duhovnicesti cele suprafiresti.Pe ale firii, si care tin de slabele noastre puteri, trebuie sa le dobandim prin mijloacele comune.Acesta e talcul proverbului:Dumnezeu te ajuta, dar nu-ti baga in traista, care nu este decat conspectul metaforic al unui pasaj din Fapte 12, 7. Ingerul ii deschide lui Petru portile temnitei si il descatuseaza pentru ca acesta nu le-ar fi putut face singur.Dar ii porunceste:Incinge-te..., incalta-te cu sandalele... pune haina pe tine fiindca sta in puterea lui s-o faca si se cuvine, asadar, sa o si faca numai cu mainile sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu