Ca un izvor de minuni te-ai arătat în lume fericite,
Adăpând văile inimilor celor cu adevărat smerite,
Auzine-ne pe noi, cei ce alergăm cu nădejde la a ta bunătate,
Şi în locul suspinurilor de întristare dă-ne gândurile cele smerite.
Spicele gândurilor de rugăciune le secerăm din pământul inimii,
Şi le dăruim ţie, Sfinte Nectarie, spre secarea izvorului pătimirii,
Cădem înaintea raclei moaştelor tale cu nădejde de tămăduire,
Vindecă rănile sufletelor noastre şi ne revarsă ploi de mântuire.
Cu dulceaţa rugăciunii tale adapă sufletele umilite,
Şi opreşte râul fărădelegilor celor nepotolite,
Tinde mâna ta cea tare şi socate-mă din adâncul deznădădjduirii,
Ca unul ce ai îndrăzneală către Împăratul cel mare al iubirii.
Nu ne pricepem a-ţi aduce laude după vrednicie,
Dar avem trebuinţă de ajutorul tău şi a ta bucurie,
Nu-ţi închide sfinte izvorul minunilor tale,
Ci picături de dar ne dă tuturor spre luminare.
O, Sfinte Nectarie, din izvorul minunilor tale adapă-mă pe mine,
Cel ce însetez de milostivire, dar sunt pe căi de rătăcire,
Tinde-mi toiagul rugăciunii, ca să mă ridic din groapa căderii,
Şi trimite-mi ploaia rugăciunii, ca să şterg însemnările durerii.
Prieten minunat te-ai făcut atâtor suflete umilite,
Şi în sânuruile iubirii tale le-ai odihnit gândurile smerite,
Picură-mi rugăciune, mie celui ce am alunecat în păcat,
Şi mă arată prin mijlocirea ta peste patimi mare împărat.
Din grădina laudelor dumnezeieşti aş vrea să-ţi culeg cuvinte cereşti,
Dar mintea mea se răneşte în spinii patimilor celor sufleteşti,
Cu lumina rugăciunii tale povăţuieşte-mă pe calea înţelepciunii,
Şi te rog, revarsă-mi şi mie izvoarele cele dulci ale minunii.
Bucură-te, călătorie pe marea rugăciunii,
Crin răsărit în grădina tainică a iubirii,
Vultur al cugetprilor dumnezeieşti,
Punte a iubirii celei duhovniceşti,
Dulce cugetător al tainelor lui Hristos,
Oglindă cerească a gândului luminos,
Corabie minunată către limanul iubirii,
Veselia celor întraripaţi cu dorul Treimii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu