Sfantul Ierarh Nectarie

Pasaj dintr-o omilie "Despre smerenie"

Trebuie sa fim atenti, sa fim atenti la noi insine si sa ne temem de Dumnezeu.Teama este o lumina, este o candela; inceputul intelepciunii este teama de Dumnezeu (Prov.1, 7). Teama precede chiar dragostea de Hristos.Cand se dobandeste dragostea de Hristos, teama este inca amestecata cu dragostea, caci dragostea te poate face sa-ti permiti tot felul de lucruri si in acest fel sa te indepartezi de la adevarata dragoste.Teama este frana care-l tempereaza pe om.Ori de cate ori vedem in noi rautate, invidie, critica, carteala si orice altceva care vine de la cel rau, trebuie sa intelegem ca nu avem inima curata.Daca am avea o inima curata nu ne-am simti ofensati chiar daca altii ne-ar ofensa si ne-ar batjocori.Faptul ca noi ne simtim ofensati, frustrati, suparati este un indiciu ca inima noastra nu este curata.Ne lipseste smerenia mintii care-l face pe om ingaduitor, iertator, rabdator.Atunci cand nu avem rabdare, cand ne lipseste iertarea sau ingaduinta, atunci cand nu indrumam totul cu rabdare, aceasta inseamna ca ne lipsesc virtutile fundamentale - smerita cugetare si dragostea - care ne apropie de tinta, care este curatia.Atunci cand adevarata dragoste duhovniceasca si smerita cugetare nu exista, atunci nu ne-am atins tinta.

Omul nu are nevoie de eruditie si cine stie ce cunostinte pentru a ajunge la curatie.Cand ma gandesc ca am jertfit totul pentru a atinge acest tel, nu-mi pot aduce scuze pentru a ma apara.Daca ne scuzam, ne aparam cauza.Nu se pune atat problema, daca omul se afla sau nu in pacat, ci, mai degraba, daca imi iubesc sau nu fratele cu adevarat, sau daca simt sau nu ca inima mi-e grea.

Este greseala mea, trebuie sa-mi schimb sufletul si sa-mi iubesc fratele, chiar daca inlauntrul meu simt amaraciune fata de el din pricina ca m-a dojenit candva sau fiindca gandeste rau de mine.Daca am inlauntrul meu o imagine cenusie in ceea ce-l priveste, acest lucru ma impovareaza doar pe mine.Fratele respectiv poate cu adevarat sa aiba o simpatie fata de mine; dar gandind astfel despre el nu ma ajuta la atingerea scopului meu.Indeferent de atitudinea fratelui meu, daca vreau sa-mi ating telul si sa ajung la unirea cu Dumnezeu, trebuie sa-l vad intr-un mod diferit.Din aceasta pricina, Parintii n-au justificat niciodata pe nimeni, si mai ales pe monahi, daca acestia aveau ceva impotriva cuiva.

Un parinte avea de gand sa-l aduca pe un frate la judecata.Se duse, deci, la Avva Sisoe si-i zise:

"Parinte, am de gand sa ma judec cu fratele meu din pricina ca mi-a facut cutare si cutare rau"

"Iarta-l, scuza-l"

"Nu", raspunse el, "daca il iert, mi-l va face din nou.Omul acesta trebuie pedepsit".

"Ei bine, copilul meu.Sa zicem o rugaciune si apoi sa mergem".

Asa ca ingenunchiaza, iar Avva Sisoe incepu sa se roage: - "Tatal nostru...si nu ne ierta greselile, precum si noi nu le iertam gresitilor nostri..."

"Nu-i bine, parinte", zise el, ""ai facut o grseala".

"Intrucat vrei sa-ti duci fratele la judecata, asa ne vom ruga".

Atunci fratele intelese greseala, se cai si nu mai merse sa-si parasca fratele.Asadar, exista un mare adevar:acela ca exact precum inima noastra simte fata de fratele nostru, in acelasi fel inima lui Dumnezeu va fi aplecata asupra noastra.Vrei ca Dumnezeu sa-ti ierte greselile?Vrei ca El sa te iubeasca din toata inima?Atunci si tu trebuie sa iubesti si sa ierti din toata inima.Vrei ca Dumnezeu sa-ti ierte greselile si sa nu le mai tina minte?

"Vreau acest lucru, il doresc", striga sufletul.

Atunci, indiferent cat de tare ti-a gresit aproapele, nu trebuie nici sa te gandesti la aceasta, nici sa-ti amintesti de acest lucru.Acesta este uriasul adevar.Asadar, oricine se indeparteaza de la acest tel va face multe si mari greseli in viata.Daca punem in practica intelepciunea patristica, diavolul nu va avea nici o putere asupra noastra.

Sa fim cu totii atenti si sa ne nevoim, asa incat sa nu ne pierdem telul, iar maine sa ne caim amarnic.Trebuie sa avem de-a pururi in minte aceste lucruri si sa lucram ca si cum ar fi ultima noastra zi de viata.Scopul nostru este unul singur:sa ajungem sa ne vedem pe noi insine, sa ne vedem propriile noastre greseli, sa ne invinuim in toate, sa ne criticam, sa ne socotim raspunzatori si vinovati sau nu.Parintii spun:"Daca dorim sa avem pace noi insine prin a incerca sa-i impacam pe altii, nu vom avea niciodata pace". Cu alte cuvinte, daca vrem sa primim pacea de la altii devenind impaciuitori, nu vom avea niciodata pace.Asadar, omul trebuie sa-si afle pacea inlauntrul sau.

"Fa pace inlauntrul tau", zice Avva Isaac, "si atunci cerul si pamantul vor fi in pace cu tine".

Sa punem acest adevar sfant in inimile noastre; caci aceasta este comoara duhovniceasca pe care Sfanta Evanghelie si textele patristice ne-o ofera spre mantuirea ticaloaselor noastre suflete !.(Sursa: "Culese din scrisorile si omiliile Avvei Efrem")