Tatăl nostru
Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau între ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa... într-un cuvânt, între fiii săi era mereu neînţelegere. Mare durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.
Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi ? Suntem noi, oamenii. Noi, toţi oamenii, suntem fiii aceluiaşi tată: Dumnezeu. Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-l doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot
felul?
De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru copiii lui.
Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.
†
Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!
(Sfânta Scriptură)
Pagini
- Pagina de pornire
- Despre Sf. secolului nostru
- Acatiste
- Paraclisul Sf. Nectarie
- Video
- poezii
- GHID DE SPOVEDANIE
- POCĂINŢĂ SI SPOVEDANIE
- SLUJBA SF. NECTARIE DE EGHINA (VECERNIA ŞI UTRENIA – TEXT)
- PILDE
- Postul si rolul lui in viata credinciosilor
- Margaritare Duhovnicesti
- Pildele lui Solomon
- Cugetari si Citate Ortodoxe
- PATERICUL MIRENILOR PILDE PENTRU SECOLUL XXI de Danion Vasile
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu