Sfantul Ierarh Nectarie

Din Patericul Maicii Domnului

I.Batranul Iosif Isihastul a spus intr-o zi fiilor sai duhovnicesti:Intr-o zi eram apasat de greutatea unei mari mahniri.M-am inchis in chiliuta mea, m-am asezat pe scaun si adunandu-mi mintea, m-am daruit rugaciunii ca sa ma eliberez.Nu stiu cat a tinut aceasta rugaciune facuta cu smerenie, dar la un moment dat am simtit inlauntrul meu mangaiere si m-am umplut de lumina, asa cum se intampla intotdeauna in astfel de situatii, iar inima mea a fost inundata de dragoste dumnezeiasca si am iesit din sine.Ma aflam inlauntrul unei lumini intense, iar inaintea mea se intindea o campie nesfarsita ca marea, fara sa se vada nicaieri orizontul.Mi se parea ca mergeam spre rasarit, insa nu calcam pe pamant, nici nu simteam vreo greutate sau ingradire.Eram imbracat in hainele mele saracacioase, mergeam cu iutime si ma intrebam cum de se poate face aceasta fara efort, ce este ceea ce mi se intampla si incotro ma indreptam.Apoi am inceput sa ma gandesc cum aveam sa ma intorc inapoi, de vreme ce nu stiam undemerg si ce este acolo.La un moment dat, m-am oprit si am privit in jur cu nedumerire, insa fara sa ma tem.Inaintea mea, la o oarecare distanta, am auzit voci si m-am indreptat acolo in graba ca sa-i intalnesc pe cei care vorbeau si sa-mi spuna ce se petrecea cu mine.Am ajuns la o adancitura de pamant, unde era amenajat un loc pentru coborare.De acolo am vazut iesind un general, care se purta cu mine cu multa familiaritate si care mi se parea foarte cunoscut.
- Bine ai venit , Parinte Iosif! mi-a spus acela. - Vino sa te inchini!Te asteptam.
Eu ma sfiam si ma rusinam, pentru ca eram imbracat cu hainele mele vechi, rupte si nespalate.Acela insa s-a apropiat de mine mi-a luat mana si am coborat pe niste scari frumoase care coborau in spirala.Dedesubtul nostru se auzea o melodie foarte frumoasa.Cand am ajuns jos - nu mi s-a parut ca am coborat prea mult - am vazut o sala uriasa, care parea mai degraba pridvorul unei biserici, pentru ca existau acolo strane foarte frumoase, pline de tineri luminosi, care erau de aceeasi varsta si frumusete si care cantau acea cantare pe care o auzisem mai inainte.Vazand toate acestea, m-am oprit si nu mai puteam face nimic, ci numai admiram maretiile de acolo si ascultam acea frumoasa melodie a psalmodiei.Povatuitorul meu m-a lasat acolo si a intrat inauntru inspre rasarit, unde se vedea biserica propriu-zisa.Acei tineri ma indemnau sa intru in una din strane si se purtau cu mine cu atata familiaritate, incat parea ca ma cunosc de multa vreme si ca sunt prietenii mei cei mai apropiati.Dinauntru, din biserica propriu-zisa, se auzea o alta cantare, care era inchinata Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu.Eu voiam sa ma lase sa stau acolo undeva pe pardoseala si sa privesc aceasta maretie, insa i acea clipa s-a deschis usa si a intrat generalul care ma dusese pana acolo.Acela m-a strigat cu bucurie:
- Vino, Parinte Iosif! Vino inauntru! Mergem sa te inchini.
Dar eu tremuram si nu ma miscam din loc.Acela insa m-a luat de mana si trecand printre acei tineri luminosi, am ajuns la usa.Cand a deschis-o si m-a tras inauntru, am ramas nemiscat vazand in fata mea acea nespusa maretie, care nu stiu daca era biserica sau Cerul cu Tronul lui Dumnezeu.Toata privirea, toata fiinta mea s-a umplut de acea slava si lumina cu adevarat necreata si negraita. Atunci am vazut inaintea mea minunata catapeteasma a acestei biserici din care iesea toata slava si maretia, asa cum izvoraste lumina din soare.Apoi am zarit doua icoane mari, de-a dreapta si de-a stanga Usilor Imparatesti, una a Domnului nostru Iisus Hristos si alta a Preacuratei Maicii Sale sezand pe tron, care tinea pe genunchii ei pe Domnul cel mai inainte de veci, Prunc.De indata ce am putut sa privesc mai bine, caci fusesem robit cu totul de cele vazute, am vazut ca nu erau icoane, ci Insusi Domnul si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, vii.Iar Preasfantul Prunc a stralucit atat de mult, incat dintr-odata s-a facut tacere.Apoi au inceput sa cante preaslavitii ofiteri.Atunci povatuitorul meu mi-a facut semn sa ma apropii ca sa ma inchin si m-a intors catre Stapana noastra Nascatoare de Dumnezeu si Mangaietoarea tuturor crestinilor.Nu mi-am dat seama daca m-am miscat si cat, dar in vreme ce eram intors spre Maica Domnului si incercam sa admir slava si maretia ei, povatuitorul meu, care se vedea ca avea multa familiaritate si indrazneala, cu un ton rugator si cu o voce foarte clara - pe care si acum mi-o amintesc - , a spus catre Maica Domnului:
- Stapana lumii, arata slava ta robului tau ca sa nu se inece in mahnire!
Atunci - ce sa spun eu netrebnicul si mai nevrednic decat toti oamenii? - Preasfantul ei chip a stralucit ca soarele si am vazut-o clar, nu ca in icoana, ci vie si intreaga - dupa parerea mea - pe Stapana si Imparateasa tuturor tinanad in bratele ei pe Mantuitorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, plin de Har si de maretie.De indata ce am privit acea slava dumnezeiasca a Stapanei noastre, nu am mai putut sta in picioare, ci am cazut la pamant si am inceput sa plang, soptind - Stapana mea, Stapana mea, nu ma parasi!
Atunci am auzit fericita, izvoratoarea de miere si mai presus de toata mangaierea vocea sa care a spus povatuitorului meu:
- Ia-l si du-l la locul sau sa se nevoiasca!Si spune-i sa aiba nadejdea lui in mine!
Am simtit atunci ca cineva ma atinge pe umar si incercand sa ma scol, m-am trezit la locul meu, stand pe scaun asa cum eram mai inainte si rugandu-ma, iar fata mea era udata de lacrimi.
De atunci atata dragoste si evlavie simteam fata de Stapana noastra, incat numai numele ei ma umplea de bucurie duhovniceasca. Cuvintele : "Sa aiba nadejdea lui, in mine" au fost de atunci inainte singura mea mangaiere.(extrase din Patericul Maicii Domnului  - p.427-430)

II.In pustia Kerasiei traiau doi batranei asceti, Parintele Ioan si Parintele Teodosie.Acestia aveau intre ei multa dragoste si jertfire de sine, care le umpleau sufletele de "nectarul vietii celei fara de moarte".Erau ucenici adevarati ai Domnului.Fiecare se daruia pe sine si il ajuta pe celalalt pe calea care duce la mantuire.Dragostea lor era dragostea Sfantului Duh.Cei doi batranei erau "una"(Ioan 17, 21)
Rucodelia lor era confectionarea lingurilor de lemn.Au venit vremuri grele si nimeni nu le mai cumpara rucodelia.Sufereau, pentru ca erau lipsiti de cele necesare traiului, chiar si de paine.Singura lor bogatie era cea pe care o aveau in inimile lor, si anume dragostea pe care o aveau unul pentru altul si nemasurata evlavie pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care era marea lor mangaiere.Lingurile se inmulteau din ce in ce mai mult, pentru ca nu se vindeau, iar ei rabdau de foame.Stiau insa ca Maica Domnului le punea la incercare increderea pe care o aveau in ea.Din inaltimea cerestii slave ii urmarea pe cei doi ucenici adevarati ai Fiului ei si se bucura cu bucurie cereasca.Ii ocrotea si ii intarea in nevointele lor duhovnicesti.
Maica Domnului vazand rabdarea lor i-a iconomisit pe cei doi batranei astfel " intr-o zi a venit un negustor din Romania si le-a cumparat toate lingurile.Atunci din ochii celor doi batranei au curs ca ploaia lacrimi de recunostinta si de multumire pentru purtarea de grija a Maicii Domnului.(extrase din Patericul Maicii Domnului - p.161)

III.Constantin Palama, tatal marelui Ierarh Grigorie Palama, avea o dragoste fierbinte pentru Maica Domnului.Numale ei se afla neincetat pe buzele sale, "vorbea fara incetare si cu multacaldura despre harul si puterea mijlocirilor Maicii Domnului, despre dumnezeiasca si negraita frumusete a virtutilor ei despre nemarginita sa milostivire fata de lume"(scrie monahul Teoclit Dionisiatul).Atat de mare era increderea lui in purtarea de grija a Maicii Domnului pentru el si pentru copiii lui, incat nu de putine ori a savarsit chiar minuni.La rugamintea sotiei sale, Kali, de a "cere imparatului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) sa poarte de grija si sa-i ocroteasca copiii", deoarece vedea bunavointa si stransa legatura pe care imparatul o avea cu el, Constantin a raspuns:"Cuvintele acestea nu se potrivesc cu cugetarea si cu virtutea ta pe care le aveai inca din copilarie".Si cu privirea indreptata spre icoana Maicii lui Dumnezeu a continuat:"Eu nu-i incredintez pe copiii mei acestor imparati pamantesti, ci Stapanei tuturor si Maicii Imparatului Cerurilor".
Si aceasta incredere a sa nu a fost trecuta cu vederea de dumnezeiasca Maica, caci  a randuit ca imparatii pamantesti sa poarte de grija copiilor sai si sa-i ocroteasca dupa moartea lui.
Cand copiii au crescut si au plecat de la Curte, din nou Maica Domnului le-a fost ocrotitoare si povatuitoare, purtand grija de mantuirea lor.Mai tarziu l-a invatat in chip tainic pe Grigorie teologia si totdeauna ii era fierbinte ocrotitoare.
Cu harul Maicii Domnului, toti membrii familiei Palama au ales calea monahala si poate ca toti s-au sfintit."Domnul Constantin Palama, tatal, s-a facut monah primind numele Constantie.Sotia sa, Kali, s-a facut monahie cu numele de Kaloni.Cei trei fii, Grigorie, Macarie si Teodosie au devenit de asemenea monahi.Cele doua fiice au primit la tunderea in monahism numele de Epiharia si Teodot.O familie intreaga s-a afierosit Domnului si Preasfintei Maicii Sale, devenind monahi".
Mai tarziu, cand Cuviosul Grigorie Palama a devenit Arhiepiscop al Tesalonicului, a alcatuit sapte omilii care se refera in mod exclusiv la Nascatoarea de Dumnezeu si in care isi exprima multumirea recunostinta si dragostea fata de ea.(extrase din Patericul Maicii Domnului - p. 161-162)