Din Patericul Maicii Domnului
VI.
Sfantul Maxim Kavsocalivitul a avut dintotdeauna o singura dorinta: sa dobandeasca harisma rugaciunii neincetate a lui Iisus, care se numeste si Rugaciunea mintii.Ea este chemarea neincetata a lui Iisus.Ea este chemarea neincetata a dumnezeiescului Nume a lui Iisus Hristos cu buzele, cu mintea si cu inima, simtind in acelasi timp prezenta lui Dumnezeu si cautand sa dobandim harul prin fiecare lucrare a noastra.Rugaciunea este alcatuita din cuvintele:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"
In perioada cand Sfantul Maxim se nevoia in Sfantul Munte (in prima jumatate a sec.al XIV-lea) a venit aici si Sfantul Grigorie Sinaitul.Acesta auzise multe despre dascalul linistirii si al Rugaciunii mintii, precum si despre petrecerea sa peste fire.Dumnezeiescul Grigorie a fost cuprins de dorinta fierbinte de a-l cunoaste.Cand cei doi stalpi de foc ai vietii ascetice s-au intalnit, s-au sarutat cu "sarutare sfanta".
- Spune-mi, te rog, frate, ai Rugaciunea mintii? Sfantul Maxim, dupa ce a zambit putin, i-a raspuns:
- Nu vreau sa-ti ascund, preacinstitul meu Parinte, minunea Maicii Domnului pe care a facut-o cu mine nevrednicul.De mic copil aveam mare dragoste, evlavie si credinta in Stapana mea, Nascatoarea de Dumnezeu si o rugam cu lacrimi sa-mi daruiasca acest har al Rugaciunii mintii.Intr-o zi mergand in Biserica ei din Vlaherne asa cum obisnuiam, am rugat-o iarasi cu o nespusa dorinta a inimii.La un moment dat, in timp ce sarutam cu dor nestapanit sfanta icoana, am simtit in piept si in inima o caldura si o flacara care izvorau din icoana ei.Acea flacara nu ma ardea, ci ma racorea si imi indulcea sufletul, pricinuindu-mi multa umilinta.
De atunci, Parinte, inima mea a inceput sa spuna Rugaciunea lui Iisus, iar mintea mea se indulceste de aducerea aminte a lui Iisus si a Maicii Domnului; de atunci mintea mea pomeneste neincetat, iar din inima mea nu a lipsit Rugaciunea mintii.(Extrase din Patericul Maicii Domnului - p.191-192)
VII.
Staretul rus, Siluan Athonitul (1866-1938), dupa o mare nevointa impotriva patimilor, a izbutit sa ajunga pe culmea desavarsirii.
Parintele Sofronie spunea despre staretul Siluan:"Staretul era un om de o omenie profunda si adevarata atat inaintea lui Dumnezeu, cat si inaintea oamenilor.Dorea sa fie mai prejos decat toti, saluta primul si cerea binecuvantare de la cei ce aveau harul preotiei...Pe toate acestea le facea fara nici o politete sau lingusire...Cunostea <<cat de mult ii iubeste Domnul pe oamenii Sai>> si din dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni cinstea si repecta pe fiecare om.Staretul a fost un om al rugaciunii neincetate.Chemarea neincetata a Numelui lui Iisus indulcea sufletul sau.Se bucura atunci cand auzea de la ceilalti parinti ca rostind aceasta Rugaciune ne putem ruga peste tot si intotdeauna, in timpul oricarei lucrari si in orice situatie si ca in timpul slujbelor bisericesti este bine sa rostesti aceasta Rugaciune.Iar cand din pricina ascultarii sau a bolii este cu neputinta sa mergi la biserica, atunci aceasta Rugaciune inlocuieste slujbele.Staretul se ruga mult si cu fierbinteala, pentru ca sufletul sau era cuprins de o durere profunda si de aceea cerea cu staruinta Celui Puternic sa-l mantuiasca.
A trecut, astfel, putin timp, cam vreo trei saptamani, intr-o noapte in timp ce se ruga inaintea icoanei Maicii Domnului, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciunea a intrat in inima sa, a inceput sa lucreze acolo zi si noapte.Atunci insa a inteles maretia acestui dar pe care il primise de la Maica Domnului".(extrase din Patericul Maicii Domnului - p.192-193)
Sfantul Maxim Kavsocalivitul a avut dintotdeauna o singura dorinta: sa dobandeasca harisma rugaciunii neincetate a lui Iisus, care se numeste si Rugaciunea mintii.Ea este chemarea neincetata a lui Iisus.Ea este chemarea neincetata a dumnezeiescului Nume a lui Iisus Hristos cu buzele, cu mintea si cu inima, simtind in acelasi timp prezenta lui Dumnezeu si cautand sa dobandim harul prin fiecare lucrare a noastra.Rugaciunea este alcatuita din cuvintele:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"
In perioada cand Sfantul Maxim se nevoia in Sfantul Munte (in prima jumatate a sec.al XIV-lea) a venit aici si Sfantul Grigorie Sinaitul.Acesta auzise multe despre dascalul linistirii si al Rugaciunii mintii, precum si despre petrecerea sa peste fire.Dumnezeiescul Grigorie a fost cuprins de dorinta fierbinte de a-l cunoaste.Cand cei doi stalpi de foc ai vietii ascetice s-au intalnit, s-au sarutat cu "sarutare sfanta".
- Spune-mi, te rog, frate, ai Rugaciunea mintii? Sfantul Maxim, dupa ce a zambit putin, i-a raspuns:
- Nu vreau sa-ti ascund, preacinstitul meu Parinte, minunea Maicii Domnului pe care a facut-o cu mine nevrednicul.De mic copil aveam mare dragoste, evlavie si credinta in Stapana mea, Nascatoarea de Dumnezeu si o rugam cu lacrimi sa-mi daruiasca acest har al Rugaciunii mintii.Intr-o zi mergand in Biserica ei din Vlaherne asa cum obisnuiam, am rugat-o iarasi cu o nespusa dorinta a inimii.La un moment dat, in timp ce sarutam cu dor nestapanit sfanta icoana, am simtit in piept si in inima o caldura si o flacara care izvorau din icoana ei.Acea flacara nu ma ardea, ci ma racorea si imi indulcea sufletul, pricinuindu-mi multa umilinta.
De atunci, Parinte, inima mea a inceput sa spuna Rugaciunea lui Iisus, iar mintea mea se indulceste de aducerea aminte a lui Iisus si a Maicii Domnului; de atunci mintea mea pomeneste neincetat, iar din inima mea nu a lipsit Rugaciunea mintii.(Extrase din Patericul Maicii Domnului - p.191-192)
VII.
Staretul rus, Siluan Athonitul (1866-1938), dupa o mare nevointa impotriva patimilor, a izbutit sa ajunga pe culmea desavarsirii.
Parintele Sofronie spunea despre staretul Siluan:"Staretul era un om de o omenie profunda si adevarata atat inaintea lui Dumnezeu, cat si inaintea oamenilor.Dorea sa fie mai prejos decat toti, saluta primul si cerea binecuvantare de la cei ce aveau harul preotiei...Pe toate acestea le facea fara nici o politete sau lingusire...Cunostea <<cat de mult ii iubeste Domnul pe oamenii Sai>> si din dragoste fata de Dumnezeu si fata de oameni cinstea si repecta pe fiecare om.Staretul a fost un om al rugaciunii neincetate.Chemarea neincetata a Numelui lui Iisus indulcea sufletul sau.Se bucura atunci cand auzea de la ceilalti parinti ca rostind aceasta Rugaciune ne putem ruga peste tot si intotdeauna, in timpul oricarei lucrari si in orice situatie si ca in timpul slujbelor bisericesti este bine sa rostesti aceasta Rugaciune.Iar cand din pricina ascultarii sau a bolii este cu neputinta sa mergi la biserica, atunci aceasta Rugaciune inlocuieste slujbele.Staretul se ruga mult si cu fierbinteala, pentru ca sufletul sau era cuprins de o durere profunda si de aceea cerea cu staruinta Celui Puternic sa-l mantuiasca.
A trecut, astfel, putin timp, cam vreo trei saptamani, intr-o noapte in timp ce se ruga inaintea icoanei Maicii Domnului, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciunea a intrat in inima sa, a inceput sa lucreze acolo zi si noapte.Atunci insa a inteles maretia acestui dar pe care il primise de la Maica Domnului".(extrase din Patericul Maicii Domnului - p.192-193)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu