O zi binecuvantata , cititorule !
Rugaciune
- Mihai EMINESCU
Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne'ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Prima Icoană a „Rugului aprins" se presupune a fi fost pictată la mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu. Icoana îl cuprinde pe Profetul Moise, descălţat de sandale, înaintea rugului care nu se mistuia în flăcări, precum toate icoanele „Rugului aprins" („Neopalimaia Kupina") mai vechi. Data de sărbătorire din 4 septembrie, pentru Icoana „Rugului aprins", existentă în sinaxarele ruse, a fost stabilită în cinstea Sfântului Profet Moise, celebrat în această zi de toate Bisericile Ortodoxe, cel care s-a învrednicit să vadă rugul nears, simbol al mântuirii oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Pururea Fecioara Maria.De la Sinai, tipul Icoanei s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, pe parcursul vremii devenind din ce în ce mai complex. În prezent, o icoană făcătoare de minuni „Neopalimaia Kupina" se află la Moscova, chiar în biserica Rugului aprins (nears).
Realizarea Icoanei „Rugul aprins" are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament, despre minunea rugului în flăcări, care nu ardea:„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." (Ieşire 3, 1-2; vezi şi 3, 3-6) Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Moise acoperindu-şi faţa şi descălţându-se de sandale, în semn de respect, după cum i s-a poruncit. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt". (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Maicii Domnului - Theotokos, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns şi în imnele bisericeşti, dar şi în iconografie. „Aşa cum rugul arde şi nu este ars, asemenea Fecioara Te-a născut pe Tine", cântă biserica noastră.
În ceea ce priveşte Icoana, aceasta cuprinde o stea cu opt colţuri, în centrul căreia se află Maica Domnului cu Pruncul. Patru dintre colţurile stelei sunt roşii, sugerând focul, iar patru sunt verzi, sugerând rugul păstrat neatins de foc. Pe fiecare colţ al stelei este zugrăvit ceva: pe cele roşii, simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7.
Ei sunt închipuiţi în jurul Maicii Domnului, pe colţurile roşii, întrucât sunt cei care au scris despre viaţa lui Hristos, Cel plămădit în pântecele „nears" de focul dumnezeiesc, al Fecioarei Maria.
În colţurile verzi ale stelei sunt reprezentaţi Sfinţi îngeri, a căror împărăteasă este Născătoarea de Dumnezeu.
Cu timpul, Icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinţi arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul" divin.
Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o Icoană „Rugul aprins". A doua zi, s-a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte arseseră din temelii. Acest lucru explică faptul că Icoana este considerată ocrotitoare de incendii.
Există o slujbă specială în cinstea acestei Icoane, la începutul căreia se menţionează: „Această slujbă este cântată la Muntele Sinai, ori de câte ori este vreme de furtună". Precizarea e motivată de faptul că Icoana „Rugul aprins" ocroteşte şi de trăznete, nu numai de incendii.„
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat!
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pe Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aici, printre noi S-a arătat..."
(fragment din „Imnul Acatist la rugul aprins al Maicii Domnului", Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor)
RUGĂCIUNE LA ICOANA RUGULUI APRINS AL MAICII DOMNULUI
Preacurată Stăpână, Împărăteasa îngerilor şi Cetatea Cea nebiruită a pământenilor, Ceea Ce ai purtat în pântecele Tău binecuvântat pe Focul Cel nemistuit Ce aprinde făcliile stinse ale inimilor noastre spre dorirea celor cereşti, Scara pe care gândurile noastre urcă spre Lumina Cea neapropiată, Poarta Cea pecetluită cu numele înfricoşător al Cuvântului şi nedeschisă de mână omenească, Rugul Cel pururea aprins al rugăciunii dumnezeieşti, Tulpina mântuirii Ce a răsărit din pământul neamului omenesc, Preabinecuvântată Maică a Domnului şi Lauda strălucită a fecioarelor, înaintea Ta plecăm genunchii inimilor noastre când pietrele necazurilor ne împiedică pe calea mântuirii şi ne rănesc sufletele cu întristarea. Haina cea curată a Mirelui Hristos primită la Sfântul Botez am murdărit-o cu totul, tăvălindu-ne noi totdeauna în noroiul patimilor şi neascultând de poruncile Fiului Tău. În locul podoabei curăţiei ne-am trezit că privim în oglinda conştiinţei un suflet plin de rănile păcatelor. Cu ce îndrăzneală să mai privim spre Soarele dreptăţii, când toată viaţa petrecându-o în păcate ne-am făcut stâlpi ai întunericului, cu totul încremeniţi în împietrire ? Pentru aceasta, ştiindu-Te pe Tine, Maică a Milostivirii, Te rugăm, strigând din adâncul sufletului cu umilinţă : Cu dulcile Tale cuvinte îmblânzeşte mânia cea dreaptă a Celui de Care ne-am depărtat, alergând noi pe căile faptelor rele. Cu focul rugăciunilor Tale arde toată neghina gândurilor noastre neroditoare. Ajută-ne să ne dezleagăm încălţările păcatelor şi cu picioare curate ale sufletului spălate în baia de lacrimi a pocăinţei să ne apropiem de Focul Cel veşnic.
Hristoase Dumnezeule, Cel Ce stai pe scaunul heruvimilor şi primeşti gândurile cele umilite ale celor din nevoi, Cel Ce nu-Ţi întorci preasfânta Ta faţă dinspre ucenicii Tăi cei ce rabdă în lume povara necazurilor, ca trecând prin focul acestora să se curăţească şi să ajungă la odihna cămărilor cereşti, Cel Ce asculţi fiecare suspin al inimii noastre şi ca un Doctor mult milostiv şi iscusit legi rănile păcatelor noastre, Cel Ce nu ne închizi uşa milostivirii Tale, aşteptând pe toţi să intre în cămara pocăinţei, Dumnezeul serafimilor şi Tatăl celor necăjiţi, Cel Ce printre noi ai vieţuit şi din paharul smereniei ai băut, rămând nedespărţit de slava cerească de la masa Tatălui, Sfinte al Sfinţilor şi Lumina tuturor celor întunecaţi, auzi smeritele glasuri ale inimii noastre şi nu Te întoarce dinspre feţele sufletelor noastre întinate cu multe păcate. Nu suntem vrednici să intri iarăşi sub acoperământul sufletelor noastre, de vreme ce ne-am arătat mincinoşi făgăduinţei. N-am împlinit nici până acum voia Ta şi, deşi am gustat din paharul mântuirii Tale, tot vase nelucrătoare ne-am arătat, murdărindu-ne cu noroiul răutăţilor de tot felul. Oare vei mai veni iarăşi în casa sufletelor noastre ? Pierzând îndrăzneala cea de fiu, acum ca nişte argaţi nevrednici batem la uşa milostivirii Tale şi Ţi-o aducem mijlocitoare pe Maica Ta, ca să nu Te întorci dinspre rugăciunile noastre. Pentru ploaia milostivirii Sale picură Stăpâne, ploaie de lacrimi în pământul sufletelor noastre, îngrămădind pe cerul inimilor noastre prin mişcările line ale adierilor Duhului norii îndurărilor Tale. Să biruiască iarăşi iubirea Ta de oameni cea nemăsurată şi rugăciunile Celei Ce în pântecele Ei fecioresc Te-a purtat ca să ne izvorăşti nouă, tuturor, mântuire. Trimite raza pocăinţei prin lucrarea Duhului Sfânt, ca să se curăţească sufletele noastre cele întinate în fărădelegi şi cu feţe luminate ale sufletelor să privim spre Tine, Soarele mântuirii noastre, Căruia aducându-Ţi totdeauna razele faptelor bune, să ne învrednicim la trecerea din această viaţă şi de vederea luminii celei veşnice întru mângâierile Duhului şi pentru milostivirea Tatălui, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
CEI OPT PRINŢI
RECUNOŞTINŢĂ
Astăzi a fost frumos.
Ziua de azi mi-a adus seninătatea sufletului şi a minţii.
Mi-a dat de mâncare şi îmbrăcăminte.
Mi-a dat încă o dată posibilitatea de a sluji alţi oameni.
Mi-a adus liniştea sufletească şi eliberarea de toate temerile.
Pentru aceste binecuvântări, vă sunt recunoscător, Prinţi Călăuzitori, vă sunt recunoscător deopotrivă tuturor, pentru că m-aţi ajutat să descurc iţele încurcate ale vieţii mele trecute, eliberându-mi astfel mintea, sufletul şi trupul de toate cauzele şi efectele fricii şi ale dezbinării.
PRINŢ AL PROSPERITĂŢII MATERIALE, îţi sunt recunoscător că mi-ai ţinut mintea racordată la conştiinţa opulenţei şi a belşugului şi ai eliberat-o de teama de sărăcie şi lipsuri.
PRINŢ AL SĂNĂTĂŢII, îţi sunt recunoscător că mi-ai ţinut mintea racordată la conştiinţa sănătăţii, furnizând astfel mijloacele prin care fiecare celulă a corpului meu şi fiecare organ să fie alimentat cu un flux de energie cosmică, suficient de mare pentru a-i acoperi nevoile, realizând un contact direct cu Inteligenţa Infinită, suficient pentru distribuirea şi aplicarea acestei energii în locurile unde este necesară.
PRINŢ AL PĂCII MINŢII, îţi sunt recunoscător pentru că mi-ai păstrat mintea liberă de orice inhibiţie şi autolimitări, prin aceasta furnizându-i corpului şi minţii mele odihnă deplină.
PRINŢ AL SPERANŢEI, îţi sunt recunoscător pentru îndeplinirea dorinţelor zilei de azi şi pentru promisiunea că îmi voi atinge scopul de mâine.
PRINŢ AL CREDINŢEI, îţi sunt recunoscător pentru călăuzirea acordată; pentru că m-ai inspirat să fac ceea ce-mi era de folos, dar şi pentru că m-ai întors de la acele lucruri care, odată făcute, s-ar fi dovedit dureroase pentru mine. Ai dat putere gândurilor mele, avânt acţiunilor mele şi înţelepciunea ce mi-a permis să înţeleg legile naturii, ca şi judecata ce m-a făcut capabil să mă adaptez la ele în spiritul armoniei.
PRINŢ AL IUBIRII, îţi sunt recunoscător că m-ai inspirat să-mi împart bogăţiile cu aceia cu care m-am întâlnit astăzi; pentru că mi-ai arătat că doar atât cât voi jertfi voi putea păstra. Şi-ţi sunt recunoscător, de asemenea, pentru conştiinţa iubirii cu care m-ai înzestrat, pentru că ea mi-a îndulcit viaţa şi a făcut plăcute relaţiile cu cei din jur.
PRINŢ AL ROMANTISMULUI, îţi sunt recunoscător că mi-ai dat spiritul tinereţii, în ciuda trecerii vremii.
PRINŢ AL ÎNŢELEPCIUNII, eterna mea recunoştiinţă pentru transformarea în valori nepreţuite şi de durată a tuturor eşecurilor trecute, a tuturor înfrângerilor, a erorilor de judecată şi de acţiune, a tuturor neliniştilor, greşelilor, dezamăgirilor şi a adversităţilor de orice natură; aceste valori constau în bunăvoinţa şi abilitatea mea de a inspira pe cei din jur să fie stăpâni pe ei înşişi şi să-şi folosească puterea spiritului pentru a obţine bogăţiile vieţii, furnizându-mi astfel privilegiul de a împărţi toate binecuvântările mele cu cei pregătiţi să le primească şi, prin aceasta, îmbogăţind şi înmulţind binecuvântările mele proprii prin beneficiile aduse celorlalţi.
Îţi sunt de asemenea recunoscător pentru că mi-ai dezvăluit adevărul că nici o experienţă omenească nu trebuie să devină un lucru inutil; că toate experienţele pot fi transformate în servicii folositoare; că singura putere peste care deţin controlul este puterea gândului; că puterea gândului poate fi transformată în fericire prin voinţă; că nu există limitări ale puterii gândului meu, în afara celorlalte create de gândul meu.
Fragment din Napoleaon Hill (Secretul Bogăţiilor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu