Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

marți, 5 august 2014

Mătasea porumbului are acțiune diuretică și calmantă asupra organismului


Mătasea porumbului are proprietăți vindecătoare și este folosită în medicina populară. Are culoare roșiatică sau galbenă, iar mirosul specific, destul de fin.

Valoarea sa terapeutică și medicamentoasă se datorează conținutului de vitamine (K, E, C, B6) dar și de substanțe flavonoide, saponine, alantoină, taninuri, substanțe minerale, săruri de potasiu, lipide, rezine, steroli, mucilagi și ulei volatil. Pentru a beneficia de toate aceste elemente active, mătasea de porumb trebuie culeasă atunci când boabele de porumb sunt lăptoase, iar ea are un colorit deschis, galben, rosiatic. Se pune la uscat și se folosește în orice perioadă din an.

Nivelul ridicat de vitamina K din compoziția mătăsii de porumb o face să fie folosită la îmbunătățirea procesului de coagulare a sângelui. De asemenea, această vitamină mobilizează grăsimile din ficat și astfel stopează depunerea colesterolului. Are rol important în cresterea densității osoase, de aceea previne osteoporoza și riscul de fracturi. Specialiștii în domeniu medical spun că un deficit de vitamina K în organism poate duce la fixarea necorespunzătoare a calciului în interiorul acestuia.
Efectul diuretic pe care il are mătasea de porumb este important în tratamentul multor afecțiuni și boli. De asemenea, are proprietăți laxative, hemostatice, hipoglicemiante, colagoge, calmante, relaxante, toate datorate elementelor active din compozitia ei, mai ales a substanțelor flavonoide și saponine, sărurilor de potasiu și vitaminelor.

Mătasea de porumb poate fi folosită în tratamentul suferințelor articulare, urinare, ca de exemplu: gută, reumatism, afecțiuni provocate de excesul de acid uric, litiază, afecțiuni ale vezicii urinare, nefrită, cistită, calculi renali, boli de rinichi, boli inflamatorii și infecțioase ale tractului urinar. De asemenea, este un bun remediu în cazuri de retenție hidrosalină, urolitiază, ajută la eliminarea acidului uric, la vindecarea edemelor, ascitei. Proprietățile hemostatice o fac eficientă în tratamentul menoragiei, metroragiei, dismenoreei și a altor afecțiuni ginecologice.
Mătasea de porumb ajută în tratamentul obezității deoarece are efect de reducere a poftei de mâncare, de combatere a retenției de lichide, de normalizare a metabolismului. Mucilagii din mătasea de porumb contribuie la eliminarea excesului de apă din organism, astfel nu mai apar: edeme, inflamații și senzații de picioare umflate, greutate și oboseală. 
De asemenea mătasea de porumb scade nivelul de zahăr din sânge, de aceea poate fi folosită în cazuri de diabet, pentru prevenirea și combaterea acestei boli. Pentru pierdere în greutate se face un tratament cu ceai de mătase de porumb. Se pun 4 linguri de plantă la 500 ml apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 2 ore, apoi se strecoară și se poate servi. Se bea câte 100 ml cu jumătate de oră înainte de masă, de 3 ori pe zi.

Cei care au o carența de potasiu și magneziu, nu trebuie să apeleze la efectul diuretic al acestei plante deoarece, ea stimulează eliminarea excesului de lichid din corp dar și a acestor săruri minerale. Un astfel de tratament trebuie folosit la recomandarea medicului, sau cu prudență, nu se bea ceai din mătase de porumb în cantitate mare.
Infuzia din mătase de porumb se realizează astfel: se adaugă 2 linguri de produs uscat la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 10-20 minute, apoi se strecoară și se bea încet, cîte o lingură din două în două ore. Tratamentul ajută la ameliorarea simptomelor bolilor de rinichi, la vindecarea cistitei și a altor afecțiuni articulare și urinare (de care am amintit mai sus).

Acest preparat are efect calmant, relaxant, detensionează, oferă o stare de siguranță, echilibru, stabilitate, de aceea este recomandat persoanelor care sunt stresate, afectate de situațiile dificile create de problemele cotidiene sau de oamenii extenuați, interiorizați, nervoși, încordați, obosiți, care au nevoie de energie, putere de concentrare, de iubire, susținere, o stare de bine, de răgaz și regăsire.
Sursa: http://bodygeek.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu